PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

Unitatea de învăţare 12.

COGNIŢIE ŞI CORP (2):
ROLUL EXPERIENŢELOR SENZORIO-MOTORII ÎN PROCESAREA COGNITIVĂ:
LIMBAJ, STIL DE PROCESARE, METACOGNIŢII

ROLUL MIŞCĂRII ÎN PROCESAREA COGNITIVĂ A LIMBAJULUI

Într-o secţiune anterioară am expus ideea că mişcările corpului au un rol în procesarea

cognitivă a obiectelor din jur. Pe lângă acesta, ele sunt implicate în procesarea cognitivă şi “offline”, în
absenţa obiectelor gândirii din realitatea imediată.

IMPORTANT
Studiile de neuropsihologie arată că chiar şi atunci când individul nu are contact direct cu acel
obiect, ci cu eticheta sa verbală (prin intermediul limbajului), sistemul său cognitiv produce o simulare
senzorio-motorie a sa, pe baza experienţelor directe anterioare cu el.

De aceea, compatibilitatea dintre mişcările realizate în acel moment şi cele incluse în aceste
simulări (cele asociate de obicei cu acel obiect) influenţează procesarea cognitivă asupra conceptului
care îl reprezintă mental.

EXPERIMENT
O ilustrare a acestui fenomen este oferită de un studiu (Rauscher et al., 1996) asupra importanţei
limbajului non-verbal pentru cel verbal. Primul cuprinde, printre alte tipuri de mişcări, şi unele care sunt
direct asociate cu conceptele la care se referă verbal în acel moment individul. În acest studiu, subiecţii
erau solicitaţi să privească un film şi apoi să îl povestească unei alte persoane. Grupului experimental i-
a fost limitată libertatea de folosire a mâinilor (ei fiind conectaţi la un dispozitiv de măsurare a
conductibilităţii electrice a pielii, ce necesita ţinerea nemişcată a mâinilor). Această blocare a corpului a
încetinit semnificativ viteza lor de exprimare verbală, pentru că le-a întârziat accesul mental la
conceptele pe care le foloseau în limbajul verbal. Deci, folosirea verbală a conceptelor este
condiţionată, într-o anumită măsură, de realizarea mişcărilor corporale implicate de ele.
De asemenea, importanţa mişcării pentru procesarea limbajului este demonstrată şi de un
studiu (Glenberg & Kaschak, 2002) în care subiecţii trebuia să asculte diverse propoziţii scurte şi să îşi
dea seama cât mai repede dacă ele au sau nu sens. Pentru a răspunde la această sarcină, ei trebuia
să execute anumite mişcări. Rezultatele arată că procesarea acestor propoziţii a fost mai rapidă când
mişcarea realizată ca răspuns era compatibilă cu cea implicată de acea propoziţie; de exemplu,
propoziţia “Închide sertarul” era înţeleasă mai repede atunci când răspunsul subiectului se realiza prin
mişcarea braţului înainte decât atunci când răspunsul se făcea prin mişcarea sa inapoi. Acelaşi efect al
compatibilităţii a apărut şi în cazul propoziţiilor cu concepte abstracte care descriau un act de
comunicare (de exemplu, mişcarea braţului înapoi a facilitat înţelegerea propoziţiei „Liz ţi-a spus o
poveste”, iar cea înainte – înţelegerea propoziţiei „Tu i-ai spus lui Liz o poveste”). Deci, şi conceptul mai
abstract al comunicării interpersonale (abstract în sensul că nu este direct asociat cu mişcări ale
corpului) presupune totuşi simulări ale mişcării, deoarece comunicarea este reprezentată ca un act de
transfer al conţinutului de la o persoană la alta (ce poate fi simulat prin intermediul mişcărilor braţului).

485
ANDREI HOLMAN

Mai mult, mişcările pot nu doar să influenţeze viteza cu care sunt procesate cuvintele, ci şi să
activeze cognitiv anumite noţiuni. Din moment ce paternurile motorii fac parte din reprezentarea
conceptelor, activarea cognitivă a acestor paternuri, prin mişcări propriu-zise, amorsează conţinutul
semantic al respectivelor concepte. Astfel, ele sunt incluse în prelucrările informaţionale pe care le
realizează individul în acel moment.

EXPERIMENT
Un studiu pe această temă (Chandler & Schwarz, 2009) a arătat că ridicarea degetului mijlociu
(sub un alt pretext decât cel al gestului simbolic pe care îl presupune această mişcare) face ca individul
să intepreteze comportamentul persoanei percepute în acel moment ca fiind unul ostil (deci, gestul făcut
a activat conceptul specific de ostilitate). O altă ilustrare este oferită de o cercetare ce a inversat relaţia
cauzală concept - comportament demonstrată în experimentul lui Bargh et al. (1996), cel în care
activarea stereotipului faţă de bătrâni a făcut subiecţii să meargă mai lent. Acest studiu (Mussweiler,
2006) a arătat că şi opusul este adevărat, adică mişcarea propriu-zisă (mersul încet) amorsează
conceptul de “bătrân”.

ROLUL SIMULĂRILOR PERCEPTUALE ÎN PROCESAREA COGNITIVĂ A LIMBAJULUI

Studiile de mai sus indică faptul că folosirea limbajului se bazează pe simularea mişcărilor
implicate de respectivele concepte la care el se referă. Alte cercetări relevă existenţa şi a unei simulări
în plan perceptual al acestor concepte descrise prin limbaj. Ca şi în cazul anterior, demonstraţia acestei
idei se bazează pe evidenţierea importanţei pe care o are compatibilitatea între conţinutul limbajului şi
activitatea modală realizată de individ în acel moment. În acest caz, este vorba de potrivirea dintre
modul în care este descris un obiect în limbaj şi cel în care el este perceput direct; această potrivire
influenţează viteza cu care el este identificat.

EXPERIMENT
Într-un studiu (Stanfield & Zwaan, 2001) subiecţii auzeau o serie de propoziţii referitoare la
obiecte; după fiecare dintre ele, erau expuşi la o imagine şi trebuia să determine cât mai repede posibil
dacă obiectul la care se referea propoziţia auzită este sau nu în ea. Rezultatele au arătat că viteza de
procesare era mai mare atunci când acel obiect avea aceeaşi orientare spaţială în propoziţie şi în
imagine. De exemplu, după auzirea propoziţiei „John a pus pixul în cană” (ce implică o poziţie verticală
a pixului), subiecţii au văzut imaginea unui pix. Ei au identificat mai repede faptul că acest obiect apărea
şi în propoziţia anterioară dacă pixul din imagine era tot în poziţie verticală decât atunci când poziţia lui
era orizontală. Invers, propoziţia „John a pus pixul în sertar” a facilitat identificarea ulterioară a pixului în
imaginea în care el era aşezat orizontal. Aceste diferenţe sugerează faptul că pentru înţelegerea
propoziţiilor auzite, subiecţii realizau – chiar şi inconştient – o simulare vizuală a conţinutului lor (de
exemplu, aşezarea unui pix într-o cană). Conţinutul acestui simulări (în speţă, orientarea obiectului)
influenţează procesarea obiectelor similare percepute în realitatea imediată; el amorsează percepţia
vizuală, astfel încât compatibilitatea dintre simulare şi imaginea percepută direct accelerează
înţelegerea acesteia.

Aşa cum sugerează unul din studiile menţionate mai sus (cel despre comunicare), nu doar
conceptele ce reprezintă obiecte propriu-zise sunt simulate mental, ci şi cele abstracte. Unele cercetări
au investigat simularea senzorială, mai ales vizuală, a conceptelor care nu au un corespondent direct în
lumea fizică. Ele au relevat faptul că astfel de noţiuni sunt de multe ori reprezentate ca având o

486
 
PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

structură spaţială, în sensul că ele sunt asociate cu diverse zone ale spaţiului. De exemplu, procesarea
valenţei obiectelor tinde să fie însoţită de simularea vizuală pe axa verticală: cea pozitivă este asociată
cu partea de sus a câmpului vizual, iar cea negativă – cu partea de jos. Astfel, subiecţii unui experiment
(Meier & Robinson, 2004) au procesat mai repede cuvintele pozitive atunci când ele erau expuse în
partea de sus decât în cea de jos, fenomenul invers apărând pentru cele negative.

IMPORTANT
O consecinţă a simulării valenţei evenimentelor pe axa verticală este cea că simptomele
depresive focalizează atenţia individului cu precădere în partea de jos a câmpului său vizual (Meier &
Robinson, 2004).

Similar, conceptele de Dumnezeu şi Diavol au aceleaşi localizări pe axa verticală: cuvintele

sinonime cu primul concept sunt procesate mai repede când apar în partea de sus a câmpului vizual, iar
cele referitoare la al doilea concept – atunci când apar în partea de jos (Meier et al., 2007). Mai mult,
persoanele necunoscute sunt evaluate ca fiind mai religoase atunci când sunt văzute în partea de sus
decât când imaginea lor apare în partea de jos a câmpului vizual al subiecţilor. Aceeaşi axă verticală
este simulată mental şi în procesarea informaţiilor referitoare la conceptul de „putere” (oamenii
importanţi, puternici social tind să fie reprezentaţi în partea de sus a câmpului vizual) (Schubert, 2005).
Un alt concept abstract cu reprezentare spaţială este cel de timp. În această privinţă, un studiu
(Boroditsky, 2001) a evidenţiat diferenţe inter-culturale semnificative în ceea ce priveşte simularea
spaţială a timpului, observabile în modul în care cuvintele din limba respectivă se referă la evenimentele
temporale (de exemplu, „a privi înainte la viitor” implică reprezentarea timpului pe axa orizontală).

EXPERIMENT
Într-un studiu, sarcina subiecţilor (americani şi chinezi) era de a decide dacă propoziţiile pe care
le citeau erau adevărate sau false; aceste propoziţii se refereau la timp (de exemplu „Luna martie este
înaintea lunii aprilie). Înainte de fiecare propoziţie, pe ecran apărea o imagine cu mai multe obiecte,
care erau aranjate fie într-un şir orizontal, fie într-unul vertical. Rezultatele au arătat că subiecţii
americani procesau mai repede propoziţiile atunci când ele erau precedate de imagini cu structuri
orizontale, în timp ce cei chinezi – când ele erau precedate de structuri verticale. Aplicând acelaşi
principiu al compatibilităţii între imaginea percepută în acel moment şi simularea perceptuală produsă
de limbaj, concluzia studiului este aceea că în cultura americană timpul este reprezentat pe axa
orizontală, iar în cea chineză – pe cea verticală.

La un nivel mai general, alte studii indică faptul că procesarea conceptelor abstracte se
realizează de multe ori prin intermediul celor fizice. Aceasta este ipoteza de bază a cercetărilor din aria
lingvisticii cognitive (Lakoff & Johnson, 1999) care vizează rolul metaforelor în reprezentarea şi
procesarea noţiunilor abstracte. Metafora, ca procedeu stilistic, presupune exprimarea unui concept
abstract prin intermediul unuia mai concret. În exemplele anterioare, timpul este exprimat prin conceptul
mai concret, direct observabil, al spaţiului.

487
ANDREI HOLMAN

IMPORTANT
Unii autori (Williams et al., 2009) susţin că formarea conceptelor abstracte se bazează pe cele
concrete, ce descriu aspectele fizice ale realităţii imediate (distanţele spaţiale, deplasarea obiectelor,
mărimea lor, temperatura, etc.).

Acestea sunt achiziţionate mai devreme în copilărie; cele abstracte sunt învăţate de individ prin
intermediul analogiilor – conţinute în limbaj – cu noţiunile concrete, rămânând strâns asociate cu ele; de
aceea, procesarea lor cognitivă antrenează simularea lor, adică activarea conceptelor fizice relevante
(de exemplu, reprezentarea relaţiilor dintre doi oameni cu niveluri diferite de autoritate ca una „de sus în
jos”).
Un exemplu de noţiune concretă asociată cu conceptul abstract al valenţei este culoarea;
lucrurile pozitive tind să fie asociate cu culori descrise (de exemplu „a privi viaţa în roz”), iar cele
negative – cu culori închise (de exemplu, metafora „norilor negri” simbolizând evenimente negative).
Un studiu (Meier et al., 2004) a arătat că aceste asocieri se prelungesc până la nivelul
procesării informaţiilor cu o anumită valenţă: cuvintele negative sunt identificate ca atare mai repede şi
mai corect când sunt scrise cu negru, iar cele pozitive – când sunt scrise cu litere albe.
Alte cercetări sugerează că procesarea cognitivă se bazează şi pe alte tipuri de simulări decât
cele vizuale în reprezentarea conceptelor abstracte.

EXPERIMENTE
Un set de studii (Bargh & Shalev, 2011) a constatat existenţa unei relaţii de influenţă reciprocă
între căldura fizică şi cea socială, adică între senzaţia corporală a temperaturii şi estimarea propriei
singurătăţi. În primul rând, autorii au relevat o corelaţie semnificativă între gradul de singurătate
percepută şi tendinţa de a face băi sau duşuri: oamenii care se simt mai singuri fac duşuri mai dese,
mai lungi şi mai fierbinţi. Apoi, experimentele realizate au demonstrat că senzaţiile fizice de rece
intensifică senzaţia de singurătate, în timp ce cele de căldură elimină nevoia de afiliere socială activată
de amintirea unei experienţe personale de respingere din partea altei persoane. Similar, temperatura
camerei influenţează gradul de apropiere socială pe care îl resimt oamenii faţă de cei din jur: într-o altă
cercetare (IJzerman & Semin, 2009), subiecţii plasaţi într-o cameră cu temperatură ridicată s-au simţit
mai apropiaţi interpersonal de experimentator decât cei dintr-o altă cameră în care temperatura era
redusă. Între cele două dimensiuni, influenţele pot fi reciproce: un studiu (Zhong & Leonardelli, 2008) a
arătat că şi dimensiunea socială o influenţează pe cea fizică: amintirea unei experienţe de respingere
socială face individul să perceapă temperatura camerei ca fiind mai redusă, în comparaţie cu grupul de
control.

INFLUENŢE ALE EXPERIENŢELOR SENZORIO-MOTORII ASUPRA STILULUI DE PROCESARE A INFORMAŢIILOR

Experienţele senzoriale şi motorii pot nu doar să influenţeze viteza cu care sunt procesate
conceptele şi să activeze anumite noţiuni, ci au efecte semnificative şi asupra stilului în care sunt
procesate acestea. Majoritatea studiilor de aici au demonstrat asocierea dintre mişcările de apropiere
(cum ar fi flexarea braţului) şi de evitare (ca extensia braţului) şi aplicarea de către individ în acele
momente a unui stil cognitiv preponderent sintetic (global) sau analitic, pe diverse faţete ale acestei
dihotomii. Astfel, o cercetare (Friedman & Förster, 2000) a evidenţiat direct faptul că extensia braţului
favorizează stilul analitic, subiecţii din această condiţie având o performanţă aproape dublă la un test de
evaluare a raţionamentului analitic faţă de cei care în timpul sarcinii au făcut mişcarea opusă, de flexare
a braţului.

488
 
PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

Pe de altă parte, mişcările de apropiere favorizează gândirea creativă (Friedman & Förster,
2000) şi cresc flexibilitatea atenţiei (Friedman & Förster, 2005); de asemenea, ele generează un nivel
mai ridicat de abstractizare a limbajului folosit în acea perioadă.

EXPERIMENT
Această constatare a fost făcută de o cercetare (Beukeboom & de Jong, 2008) în care subiecţii
erau solicitaţi ca în timp ce realizează una din cele două mişcări (flexarea sau extensia braţului), să
descrie pe scurt în scris modul în care se comportă în mod obişnuit în diverse situaţii (la petreceri, în
discuţii cu colegii, etc.). Analiza textelor produse de cele două grupuri diferenţiate după criteriul mişcării
a relevat faptul că cei din condiţia mişcării de apropiere (flexarea braţului) au realizat descrieri
semnificativ mai abstracte ale propriului comportament decât cei din cealaltă condiţie; de exemplu, cei
din primul grup foloseau mai degrabă adjective, adică etichete generale („la petreceri sunt sociabil”), iar
ceilalţi – verbe de acţiune, descriind detaliile comportamentului lor („la petreceri, merg la fiecare
persoană, o salut, vorbesc cu ea”, etc.).

IMPORTANT
O explicaţie generală a acestor diferenţe de stil de procesare informaţională este aceea că
mişcările de evitare sau apropiere activează sistemele motivaţionale corespunzătoare lor (Van den
Bergh et al., 2011).

În termenii uneia dintre cele mai influente teorii din această arie (teoria sensibilităţii la întărire -
Gray, 1990), flexarea braţului activează sistemul motivaţional de apropiere (BAS – “Behavioral
Approach System”, focalizat pe obţinerea recompenselor), iar extensia - sistemul motivaţional de evitare
(BIS – “Behavioral Inhibition System”, focalizat pe evitarea pedepselor, a stimulilor negativi). Un rezultat
experimental ce confirmă ideea unei cauzalităţi între mişcare şi tipul de motivaţie activată este acela că
flexarea / extensia braţului influenţează deciziile inter-temporale ale individului în aceeaşi manieră ca
tipul de motivaţie (apropiere / evitare): flexarea braţului induce preferinţa pentru câştigurile imediate,
chiar şi mai mici, în dauna celor cu valoare mai mare ce ar fi primite după o perioadă de timp (Van den
Bergh et al., 2011).

INFLUENŢE ALE EXPERIENŢELOR SENZORIO-MOTORII ASUPRA METACOGNIŢIILOR

Pe lângă efectele lor directe asupra prelucrării informaţiilor, experienţele senzorio-motorii pe

care le trăieşte individul în timpul sarcinii îi pot influenţa şi modul în care el se raportează la procesele
sale cognitive pe care le desfăşoară în acel moment, adică metacogniţiile sale. Rezultatul general al
studiilor din această arie este acela că anumite tipuri de mişcări corporale pot afecta încrederea pe care
o are individul în rezultatul operaţiilor cognitive realizate, chiar dacă nu există o legătură obiectivă între
cele două elemente.

EXPERIMENT
Un studiu (Briñol & Petty, 2003) a reluat tema influenţelor mişcărilor capului asupra atitudinilor
faţă de mesajele persuasive auzite simultan, şi a constatat că efectul constatat anterior a apărut doar
atunci când aceste argumente erau bine argumentate, puternice: mişcările verticale generează atitudini
mai pozitive decât cele negative. În cazul argumentelor slabe, însă, efectul a fost invers; acest fenomen

489
ANDREI HOLMAN

se datorează încrederii mai mari în propriile gânduri generate ca răspuns la mesajele persuasive, trăită
de cei care realizau mişcări verticale ale capului faţă de cei cu mişcări orizontale. În cazul argumentelor
slabe, aceste gânduri erau preponderent negative, contrazicând sau refuzând respectivele argumente;
pentru că mişcarea pe verticală le oferă acestor cogniţii o credibilitate mai mare, atitudinile finale ale
acestor subiecţi erau influenţate semnificativ mai mult de ele, fiind deplasate mai mult spre polul
negativ. Fenomenul invers (de diminuare a încrederii în propriile cogniţii) a apărut în cazul celor cu
mişcări orizontale, aceste gânduri ajungând să cântărească mai puţin în atitudinea finală.

Relevant pentru secţiunea anterioară, încruntarea are efecte şi asupra stilului cognitiv cu care
sunt procesate informaţiile. Astfel, un studiu (Alter et al., 2007) a arătat că încruntarea reduce impactul
euristicii ignorării ratei de bază în raţionamentele realizate în acea perioadă de timp; deoarece ea
induce senzaţia de efort mental, şi astfel de dificultate a sarcinii, motivează subiectul să investească un
nivel mai ridicat de resurse mentale în rezolvarea ei. În consecinţă, el tratează cognitiv informaţiile mai
analitic, evitând euristicile şi căutând să rezolve problemele într-o manieră mai sistematică.
Similar, acelaşi set de studii a arătat că cogniţiile pozitive sau negative despre propria persoană
au un impact mai redus asupra stimei de sine de moment atunci când sunt scrise cu mâna non-
dominantă decât atunci când sunt scrise cu cea dominantă; deci, dificultatea producerii mişcării
respective (lipsa de fluenţă motorie a scrisului) a condus la o încredere mai mică acordată de individ
conţinutului celor scrise, şi astfel la o influenţă mai redusă asupra evaluării propriei persoane în
ansamblu. Un alt tip de mişcare ce afectează experienţele metacognitive este încruntarea.

EXPERIMENT
Într-un studiu (Strack & Neumann, 2000), subiecţii care şi-au contractat muşchii faciali ai
încruntării pe durata expunerii la un set de fotografii cu diverse persoane le-au atribuit acestora un nivel
mai redus de celebritate. Explicaţia este aceea că încruntarea a fost interpretată automat ca
semnalizând un grad ridicat de efort mental pe care l-ar depune individul în acea sarcină; cum sarcina
cerea evaluări ale celebrităţii, şi deci reactualizarea din memoria subiecţilor a respectivelor persoane-
ţintă, efortul mental a devenit un indiciu al faptului că acele persoane sunt, în realitate, mai puţin celebre
(aplicând deci regula de decizie “dacă ar fi fost celebre, ar fi fost şi uşor de amintit”).

EMBODIED / GROUNDED COGNITION

În ultima perioadă, eticheta de embodied cognition tinde să fie înlocuită cu una mai generală,
cea de grounded cognition („cogniţie împământenită)”. Aceasta sugerează faptul că ancorarea
proceselor cognitive în corp nu este unica formă în care ele depind de mediul exterior spaţiului pur
cognitiv. Studiile ce au dezvoltat aria ştiinţifică a influenţelor senzorio-motorii asupra cogniţiei au arătat
că nu doar simulările proceselor corporale influenţează gândirea, ci şi cele ale situaţiei generale în care
este plasat individul în acel moment; situaţia include senzaţiile şi mişcările individului în acel context, dar
şi alte elemente exterioare.

EXPERIMENT
O ilustrare este oferită de un set de studii (Boroditsky & Ramscar, 2002) care a profitat de
ambiguitatea limbajului în privinţa succesiunii temporale a evenimentelor. În ambele, subiecţii erau
rugaţi să se gândească la o propoziţie şi să răspundă cât mai spontan la o întrebare legată de ea.
Propozitia era: “Şedinţa care trebuia să fie miercurea viitoare a fost mutată înainte cu două zile”.
Întrebarea era “În ce zi va avea loc şedinţa?”, ea vizând modul în care subiecţii îşi reprezintă deplasarea

490
 
PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

înainte a acestui eveniment (spre trecut sau spre viitor), în funcţie de poziţia lor din situaţia în care erau
plasaţi. Astfel, într-unul din studii, subiecţii erau oameni care stăteau la o coadă, variabila independentă
fiind poziţia individului în acel rând (mai în spate, spre începutul cozii, sau mai în faţă). Rezultatele arată
că pe măsură ce subiecţii erau mai în faţă, ei răspundeau cu precădere că şedinţa a fost mutată vineri.

Explicaţia este aceea că răspunsul la întrebare a necesitat reprezentarea evenimentelor

temporale (a şedinţei de miercuri şi a mutării ei) pe o axă spaţială. Experienţa recentă a deplasării în
coadă (de la începutul ei până în faţă) a dus la adoptarea aceluiaşi punct de vedere, al mişcării
personale, în reprezentarea timpului: şedinţa a fost mutată înainte în direcţia de mers a individului, adică
de miercuri pe vineri. Punctul de vedere opus este cel în care individul este static, iar timpul este cel
care se mişcă spre el: în acest caz, mutarea şedinţei înainte înseamnă “spre subiect”, adică de miercuri
pe luni. Deci, sursa acestor diferenţe de răspuns este reprezentarea propriei persoane ca fiind în
mişcare, indusă de experienţa recentă a mişcării propriu-zise: deplasarea în spaţiu duce la simularea
timpului ca o deplasare a propriei persoane spre viitor.

EXPERIMENT
Un alt rezultat ce confirmă această influenţă este cel al unui studiu realizat în aeroport, în care
pasagerii care tocmai zburaseră au ales într-o proporţie semnificativ mai mare răspunsul “vineri” la
respectiva întrebare decât cei care urmau să zboare. O altă concluzie importantă a acestui studiu este
aceea că mişcarea reală a individului nu este singura modalitate de schimbare a percepţiei timpului,
efecte similare apărând şi atunci când această mişcare este doar imaginată. Observaţia care sprijină
această idee este aceea că pasagerii care urmau să decoleze (şi care, deci, se pregătiseră mental într-
o anumită măsură pentru călătorie, ceea ce include şi simularea mentală a deplasării) au ales într-o
proporţie semnificativ mai mare răspunsul „vineri” decât oamenii care veniseră la aeroport doar pentru a
aştepta călători care urmau să aterizeze.

APLICAŢIE
Construiţi un exemplu personal care să ilustreze rolul mişcării în procesarea cognitivă a
limbajului.

TEST DE AUTOEVALUARE (cu răspunsuri corecte ataşate la finalul cursului)

1. Studiile asupra rolului mişcării în procesarea cognitivă a limbajului arată că:
a) mișcările cresc viteza cu care sunt procesate cuvintele compatibile cu ele
b) mișcările scad viteza cu care sunt procesate cuvintele compatibile cu ele
c) mișcările activează conceptele opuse celor compatibile cu ele
2. Faptul că simptomele depresive focalizează atenţia individului cu precădere în partea de jos a
câmpului său vizual este o consecință a:
a) importanței mișcărilor pentru procesarea cognitivă a limbajului
b) importanței simulărilor perceptuale pentru procesarea cognitivă a mișcării
c) importanței simulărilor perceptuale ale valenței pentru procesarea cognitivă
3. Studiile asupra efectelor cognitive ale mișcărilor arată că extensia brațului favorizează:
a) creativitatea
b) stilul sintetic de procesare a informațiilor
c) stilul analitic de procesare a informațiilor

491
ANDREI HOLMAN

4. Studiile asupra efectelor cognitive ale mișcărilor arată că nivelul mai ridicat de abstractizare a
limbajului este favorizat de:
a) extensia brațului
b) flexarea brațului
c) mișcarea capului pe orizontală
5. Studiile asupra efectelor mișcărilor asupra metacognițiilor arată că mişcările verticale ale capului:
a) cresc încrederea în propriile gânduri din acel moment
b) scad încrederea în propriile gânduri din acel moment
c) cresc credibilitatea mesajelor persuasive la care este expus individul, indiferent de cât sunt ele de
bine argumentate

TEME ŞI ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Analizaţi comparativ procesele cognitive implicite prezentate în acest curs: percepţia, memoria,
învăţarea, gândirea.
2. Analizaţi prin prisma paradigmei automaticităţii mentale fenomenul percepţiei implicite.
3. Analizaţi rolul proceselor cognitive implicite în producerea efectelor ironice ale controlului mental.
4. Analizaţi comparativ efectele stărilor emoţionale şi ale fluenţei cognitive asupra proceselor cognitive.
5. Analizaţi comparativ influenţele mişcărilor corporale şi ale simulărilor perceptuale asupra proceselor
cognitive.

TEME DE CONTROL OBLIGATORII

1. Construiţi un exemplu prin care să ilustraţi modul în care oamenii îşi folosesc „experienţa emoţională
ca informaţie” în evaluarea unui stimul nou. – 2 ORE
2. Ilustraţi printr-un exemplu personal ideea că în cazul proceselor automate ce se desfăşoară
inconştient, individul poate fi conştient cel mult de rezultatul lor. – 2 ORE
3. Propuneţi un plan de cercetare asupra unui fenomen dintre cele prezentate in cadrul acestui curs (cel
puţin două variabile independente, cel puţin o variabilă dependentă, operaţionalizarea lor şi
ipotezele). – 6 ORE

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE

Unitatea de învăţare 1: 1b, 2a, 3b, 4a, 5c
Unitatea de învăţare 2: 1a, 2c, 3b, 4b, 5c
Unitatea de învăţare 3: 1c, 2b, 3a, 4a, 5c
Unitatea de învăţare 4: 1c, 2b, 3c, 4a, 5b
Unitatea de învăţare 5: 1a, 2c, 3a, 4c, 5a
Unitatea de învăţare 6: 1b, 2a, 3b, 4c, 5b
Unitatea de învăţare 7: 1b, 2b, 3c, 4a, 5b
Unitatea de învăţare 8: 1b, 2a, 3c, 4a, 5c
Unitatea de învăţare 9: 1c, 2a, 3b, 4c, 5a
Unitatea de învăţare 10: 1a, 2a, 3b, 4b, 5c
Unitatea de învăţare 11: 1b, 2b, 3c, 4a, 5b
Unitatea de învăţare 12: 1a, 2c, 3c, 4b, 5a

492