Fundamente Tudor Stirbu

Stirbu Tudor
Facultatea de Psihologie, Universitatea Titu Maiorescu

Curs Fundamentele psihologiei
Lect.univ.dr. Mihai Anitei
20.05.2022
Reactualizarea.
Reactualizarea involuntară, spontană.
Reactualizarea voluntară, strategii de recuperare
Mecanismele recuperării informaţiei
Experimentele lui Sternberg:
subiecţilor li se prezentau liste scurte cu cifre sau litere cu minim un item şi maxim şase.
Imediat după prezentarea unei liste se proiecta un item şi sarcina subiecţilor era de a spune
dacă acesta a făcut parte sau nu din listă.
Procesare serială a itemilor din memorie este specifică reactualizării din memoria de scurtă
durată,
Procesarea paralelă este specifică reactualizării din memoria de lungă durată.
De asemenea, reactualizarea implică: amintirea ca reconstituire a trecutului, recunoașterea ca
identificare de către subiect a ceea ce s-a înregistrat în prezența informației originare,
reînvățarea ca reluare mult mai economicoasă și într-un timp mult mai scurt decât cea
anterioară, reproducerea ca evocare a experienței trecute în absența informației originare.
Reactualizarea de la nivelul memoriei de lungă durată aduce în discuție numeroase eșecuri de
recuperare a informației
Totodată, există și o serie de indici de reactualizare care sunt esențiali în procesul de
recuperare. Aceștie se referă la orice element, detaliu relevant, care ne poate ajuta să
reactualizăm o amintire. Între calitatea și numărul indicilor de reactualizare și performanțele
memoriei există o relație direct proporțională.
Performanțele reactualizării sunt strâns legate de contextul și de modul în care a funcționat
organizarea informațiilor în procesul encodării
2. Aspecte controversate în abordarea imaginației
Diferite curente și diverși autori se raportează la imaginație în lucrările lor în maniere
multiple: de la negare la adaptare, apoi din nou la contestare.
Wundt considera imaginaţia ca o capacitate de a reproduce reprezentările într-o ordine

modificată, ca o formă de gândire prin imagini. Acesta consideră că imaginaţia este invers
proporţională cu activitatea gândirii logice şi susţine că aceasta este capacitatea de a
reprezenta, a crea, a inventa, a concepe.
Ebbinghaus se poziţionează similar cu asociaţioniştii şi Wundt, considerând că imaginaţia
este, la bază, memorie, care doar facilitează procesul de combinare a amintirilor sau a
reprezentărilor.
Şcoala de la Wurzburg declară imaginea drept dovadă a absenţei abstractizării, şi doresc să
demonstreze că gândirea veritabilă se realizează în absenţa imaginilor.
în anii ’50 se produce un declin al interesului pentru imaginație. M. Zlate (1999) crede că este
vorba despre lansarea noului concept de creativitate și apoi despre apariția psihologiei
cognitive. Termenul de creativitate a fost propus în psihologia americană în anii ’40 ai
secolului al XX-lea ca o tentativă de obiectivare a activității creative față de terminologia
europeană care vorbea despre inspirație, geniu și talent. Atunci se produce declinul locului
imaginației în psihologie, fiind adusă la statutul de proces component al activității creative.
Imaginația devine pentru diverși autori mai importantă în creația artistică decât în cea
științifică
3. Teoria atribuirii.
Oamenii sunt preocupaţi de multe ori şi analizează de ce se întâmplă anumite situaţii (sau
evenimente) aşa cum se întâmplă, mai ales atunci când aceste situaţii sunt negative sau
comportamentul lor este negativ. Înţelegerea comportamentului social se realizează prin
explicarea modului în care omul, în existenţa cotidiană, cunoaşte realitatea, dă sens
evenimentelor cu care vine în contact, este capabil să facă predicţii şi dispune de un control
relativ asupra mediului său. Această căutare a sensului evenimentelor, de situare a cauzei
unui eveniment sau comportament este denumită atribuire cauzală (Deschamps şi Clémence,
1996). Teoriile atribuirii încearcă să descrie felul în care ne explicăm (nouă înşine şi altora)
cauzele situaţiilor sau ale evenimentelor care se produc. Prin urmare, teoria atribuirii este una
dintre căile de explicare a sensului a ceea ce observăm deducând o cauză şi astfel descoperind
semnificaţia prin: percepţia acţiunii (De ce ?), judecarea intenţiei (Din ce cauză ?) şi
atribuirea dispoziţiei (Cum ?). Există o variabilitate considerabilă în ceea ce priveşte maniera
de tratare a modului în care se construieşte explicarea naturii mecanismelor şi funcţiilor
atribuirii. În sens formal, teoriile atribuirii nici nu se prezintă ca nişte teorii, ci mai degrabă ca
un cadru conceptual
Concluzionând, teoria atribuirii este un domeniu în continuă dezvoltare și cu siguranță în
viitor vor fi elaborate și alte teorii care să explice motivarea acțiunilor personale.
4 Furia.
Simptomele furiei:
• Senzatiile de tensiune musculara;
• Batai rapide ale inimii;
• Senzatie de caldura;
• Strangerea pumnului;
• Inrosirea fetei;
• Cresterea ritmului respirator
Furia si mecanismele de aparare :
Freud- transferal unei emotii catre obiectul care l-a declansat

Mecanisme de aparare: mecanisme folosite pentru controlarea si combaterea emotiilor si pentru
protejare constiinta de anumite emotii dureroase pentru evitarea fricii.
1. trecerea la acţiune – adoptăm un comportament violent faţă de cel/cea care a produs

agresiunea;
2. deplasarea – descărcarea furiei asupra unui obiect sau asupra altei persoane decât cea
care a declanşat emoţia;
3. regresia – urmează imediat momentului în care cineva suferă o agresiune; persoana
respectivă ia un moment de pauză din activitatea pe care o desfăşura înainte
de agresiunea suferită, după care reîncepe activitatea ca şi când nimic nu s-ar fi
întâmplat;
4. reveria – cel agresat îşi imaginează o scenă în care el devine agresorul şi îl umileşte pe
cel care a produs agresiunea
5. sublimarea – în ziua în care a suferit agresiunea, persoana respectivă merge şi
canalizează întreaga sa furie militând pentru o anumită cauză (militează într-
o asociaţie sindicală);
6. suprimarea – reacţia agresorului este considerată penibilă şi persoana agresată nu se
mai gândeşte la această reacţie;
7. umorul – persoana agresată se amuză pe seama reacţiei celeilalte persoane.
Ultimele trei tipuri de mecanisme de apărare se numesc mecanisme mature de apărare şi sunt
specifice doar acelor indivizi ce au atins un prag superior de dezvoltare mintală.
5 Vointa si Liberul Arbitru.
K. Popper și J. Eccles credeau că voința și inițiativa sunt atributele mentale care conduc
activitatea creierului. Mintea este liberă și omul este capabil să ia decizii independent de
orice condiții externe. Este „teoria liberului arbitru”: oricine se află într-o situație este liber
să acționeze într-un fel sau altul: să o accepte sau să lupte. Benjamin Libet (1982): Grupul
său de cercetare a investigat activitatea neuronală și mișcările spontane ale mâinii Se crede
că mișcările spontane sunt precedate de modificări caracteristice ale creierului, înregistrate
cu ajutorul EEG, potențialele premotorii. Computer, tastatură și ceas. Subiecții puteau
decide oricând să apese butonul, dar Libet le-a cerut să se uite la ceas atunci când au decis
să apese butonul, în timp ce la EEG, diferența dintre decizia conștientă de a apăsa butonul
și comportamentul motor în sine era de aproximativ 200 de milisecunde.
Regiunile creierului asociate cu debutul mișcării au devenit active cu 500 de milisecunde
înainte ca butonul să fie apăsat. Astfel, cu 300 de milisecunde înainte ca voluntarii să ia
decizia conștientă de a apăsa butonul, creierul a devenit activ.
Prima dovadă că liberul arbitru este doar o iluzie este că deciziile au fost luate”, a spus
profesorul Haynes.
Liberul arbitru constituie mai multe posibilitati de exprimare si manifestare precum, libertatea
mentala, - exprimarea gandurilor propii, libertatea cuvantului - de a spune ceea ce vrei si
libertatea de a face ceea ce vrei
6 Comunicare nonverbala
Prin comunicare nonverbala intelegem procesul de coumincare prin transmitere si receptare
de mesaje nonverbale.Aceste mesaje pot consta in gesturi , limbaj al corpului sau postura,
expresii faciale si contact vizual. Alte indicii ce pot marca un limbaj nonverbal este
vestimentatia, coafura , distanta intre oamenii si tonul vocii poate sa fie un factor.
Comunicare nonverbala s-a concentrat pe 3 directii majore, conditiile de
mediu,caracteristicile fizice alte comunicatorilor si comportamentul acestora pe timpul
comunicarii.
Comunicare nonverbala poate avea loc prin intermediul oricarui cai senzoriale: vizual,
auditiv, olfactiv,tactil sau gustativ.
Functiile comunicarii nonverbale
1. Repetarea , dublarea comunicarii verbale – spunand „da” dam din cap de sus in jos.
2. Substituirea mesajelor verbale- o fata ingrijorata ne indica faptul ca persoana in cauza
are dificultati.
3. Completarea mesajelor verbale- ceea ce duce la decodificarea lor
4. Accentuarea sau diminuarea mesajelor deja spuse
5. Contrazicerea- transmiterea de semnale in opozitie cu mesajele verbale
Geneza limbajului
1. Sistem lingvistic:
2. Fonologie: pentru a asimila corect toate sunetele pe care un copil trebuie să formeze
un cuvânt;
3. Sintaxă: regulile de formare a propozițiilor și sintagmelor;
4. Morfologie: Analizarea modurilor în care cuvintele formează coerență cu funcția lor
într-o propoziție
5. Semantica: sensul cuvintelor:
Skinner (1957) - Rolul întăririi în dezvoltarea limbajului:
1. Vocalizările pre-lingvistice, gangurita și balbuitul sunt genetice

2. Întărirea vine prin zâmbetele părinților
3. Vocabularul limbajului copilului este consolidat
Ipoteza: Dezvoltarea limbajului se realizeaza prin abilitati cognitive analitice;
Piaget (1952): Dezvoltarea limbajului este subordonată dezvoltării cognitive
Copiii învață cuvinte pentru a descrie clase sau categorii.Alte teorii cognitive plasează
dezvoltarea cognitivă sub dezvoltarea limbajului.Copiii creează lecții cognitive pentru a
înțelege lucrurile

Fundamente Tudor Stirbu

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fundamente Tudor Stirbu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Stirbu Tudor

Facultatea de Psihologie, Universitatea Titu Maiorescu

Wundt considera imaginaţia ca o capacitate de a reproduce reprezentările într-o ordine

Furia si mecanismele de aparare :

Freud- transferal unei emotii catre obiectul care l-a declansat

1. trecerea la acţiune – adoptăm un comportament violent faţă de cel/cea care a produs

Skinner (1957) - Rolul întăririi în dezvoltarea limbajului:

1. Vocalizările pre-lingvistice, gangurita și balbuitul sunt genetice

Ipoteza: Dezvoltarea limbajului se realizeaza prin abilitati cognitive analitice;

Piaget (1952): Dezvoltarea limbajului este subordonată dezvoltării cognitive

S-ar putea să vă placă și