Curs 7

Gestaltismul

Gestaltismul accentuează prioritatea întregului asupra părţilor. O influenţă directă asupra

reprezentanţilor curentului gestaltist au avut-o şi descoperirile din domeniul fizicii. Fizicienii se
îndepărtau de concepţia atomistă acceptând noţiunea de câmp de forţe. Gestaltiştii afirmă că există în
creier câmpuri structurate de forţe electrochimice care preced stimularea senzorială. Când intră în
aceste câmpuri, datele senzoriale modifică structura câmpului şi totodată sunt modificate de acesta.

 Cuvântul german „gestalt”, introdus de Christian Ehernfels, în 1890, înseamnă „formă” sau
„configuraţie”

 Reprezentanții gestaltismului: Max Wertheimer, Wolfgang Köhler, Kurt Koffka şi Kurt Lewin

 Gestaltismul se opune asociaționismului și behaviorismului, promovând ideea că individul uman

percepe lucrurile ca întreguri cu sens

Max Wertheimer (1880-1943)

 fenomenul phi – o iluzie a mișcării care demonstrează faptul că proprietățile întregului

nu se regăsesc în părțile componente; mai exact, o iluzie perceptuală în care obiecte
statice înfăţişate în succesiune rapidă par că se mişcă prin transcenderea pragului la care
fiecare poate fi perceput separat; mişcarea percepută nu este prezentă în stimulii luaţi
separat, ci depinde de caracteristicile relaţionale ale acestora.

 1945 este publicată cartea Gândirea productivă

Teoria gestaltistă

 Legile gestaltiste ale percepției: gestaltismul a pus în centrul preocupărilor procesul perceptiv;
întregul experienţei perceptuale este mai mult decât suma părţilor; acest mod de a vedea
lucrurile este înnăscut şi spontan, şi nu dobândit; gestaltismul sugerează că percepţia este
organizată activ de anumite reguli mentale pentru a forma obiecte coerente sau „întreguri”.

o Legea Prägnanz: cuvântul german Prägnanz poate corespunde termenului de „esenţă”,

şi anume sensul ultim al experienţei. Această lege spune că şi în condiţiile în care
informaţia senzorială este fragmentată şi incompletă avem o tendinţă înnăscută de a
 experimenta lucrurile în cea mai bună formă posibilă, „bună” însemnând: regularitate,
ordine, simplicitate, simetrie, acestea referindu-se la legi gestaltiste specifice.

o Legea proximităţii: elementele apropiate sunt percepute ca aparţinând aceleiaşi forme.

o Legea similarităţii: elementele asemănătoare în ceea ce priveşte anumite caracteristici

(de exemplu culoarea, forma, textura) sunt percepute ca aparţinând aceleiaşi forme.

o Legea continuităţii: elementele orientate în aceeaşi direcţie tind să se organizeze într-o

aceeaşi formă.

o Legea simetriei: figurile care au una sau două axe simetrice constituie „forme bune” şi
sunt percepute mai uşor.

o Legea închiderii: percepţia evită, pe cât posibil, interpretările echivoce care conduc la
trasee incomplete, dimpotrivă, ea are tendinţa de a fi prinsă într-o configuraţie închisă,
bine delimitată, dovedind o mare stabilitate.

 Principiul relaţiei figură-fond: se referă la contrastul dintre figură – aria unui stimul vizual care
este în centrul atenţiei şi care apare mai aproape de cel care percepe, ca de exemplu literele de
pe hârtie – şi fond – aria stimulului vizual care se află în spatele figurii şi constituie fundalul pe
care se impune figura, ca de exemplu hârtia albă pe care sunt imprimate literele sau simbolurile.

 Procesarea top-down a informaţiei

 Natura părților este determinată de întreg, de aceea analiza se produce de sus în jos, de
la investigarea întregului la cunoașterea părților

 Izomorfismul

 Köhler: faptele psihologice și evenimentele din creier care stau la baza lor se aseamănă
în toate caracteristicile lor structurale

Pattern-urile de activitate cerebrală și pattern-rile de experiență conștientă sunt echivalente

structural (de ex. harta unei țări și țara respectivă)

 Învățarea prin încercare și eroare cognitivă; învățarea prin insight

 indivizii învaţă deseori relaţiile dintre lucruri, şi nu lucrurile în sine

 gestaltiştii afirmau că activitatea creierului tinde în mod natural spre echilibru, conform legii
Prägnanz; atunci când apare o problemă se instalează o stare de dezechilibru, trăită ca nefiind naturală
de către organism; aceasta determină o tensiune cu valenţe motivaţionale care activează organismul.

 lumea pe care o experimentăm este organizată cu sens; când învăţăm sau rezolvăm probleme
noi recunoaştem sensul care există deja acolo, în experienţă
  Rezolvarea problemei are loc în mod perceptual prin scanarea mediului şi în mod cognitiv prin
diverse încercări până se găseşte o soluţie; gestaltiştii puneau astfel accent pe încercarea şi eroarea
(trial and error) cognitivă

 conceptul de insight (Wolfgang Köhler) - rezolvarea unei probleme prin intermediul

recunoaşterii unui gestalt sau a unui principiu organizator; insight-ul rezultă dintr-o reorganizare
perceptuală care produce un nou mod de a vedea problema care trebuie rezolvată.

 Transpoziția

 Un organism învaţă principii sau relaţii, nu răspunsuri specifice la situaţii specifice; Odată învăţat
principiul, organismul îl aplică în situaţii similare – transpoziția

(Hergenhahn, 2000; Boeree, 2006).

Bibliografie:

Aniţei, M. (2007). Istoria psihologiei. Sibiu: Editura Psihomedia.

Freedheim, D.K. (editor), Weiner, I.B. (editor-in-chief) (2003). Handbook of psychology, volume 1,
Hystory of psychology. Hoboken, NJ: John Wiley & Sons.

Hergenhahn, B. R. (2000). An introduction to the history of psychology. California: Wadsworth Publishing

Co.

Mânzat, I. (2003). Istoria psihologiei universale (de la Socrate până în zilele noastre), curs-compendium.
Bucureşti: Editura Psyche.

Pavelcu, V. (1971). Drama psihologiei, eseu asupra constituirii psihologiei ca ştiinţă. Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică.

Ralea, M., Botez, C (1958). Istoria psihologiei. Bucureşti: Editura Academiei.

Roeckelein, J. E. (2006). Elsevier's dictionary of psychological theories. Amsterdam: Elsevier.

Zlate, M. (2000). Introducere în psihologie. Iaşi: Editura Polirom.

Surse web:

Boeree, C. George. (2006). The History of Psychology.

https://webspace.ship.edu/cgboer/historyofpsych.html