T.

4 VASILACHE RALUCA
FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI

REFERAT
LEGILE PERCEPTIEI

Percepţia este o formă superioară a cunoaşterii senzoriale. Trecerea de la senzaţie la percepţii

înseamnă trecerea de la analiza, în special diferenţierea excitaţiilor, la analiza (şi sinteza)
proprietăţilor senzoriale ale obiectelor reflectate în senzaţie.

Până în momentul de faţă, în literatura de specialitate, s-au conturat trei accepţiuni ale
conceptului de "percepţie":

a)perceptia ca activitate – procesul interactiunii omului cu lumea inconjuratoare .

b) perceptia ca deformare a obiectului - la formularea acestei acceptiuni s-a ajuns pornindu-se

de la studiul iluziilor perceptive, definite ca perceptii deformate.

c) perceptia ca expresie a personalitatii – constiinta globala a omului in contact cu lumea.Omul

traieste intr-o lume pe care o percepe ca pe o situatie de viata , astfel incat comportamentul
sau va fi influentat nu doar de “lumea” in sine , ci si de felul cum este ea perceputa.

Perceptia este influentata, de o multitudine de factori:

-factori externi (obiectul,miscarea,organizarea etc)

-factori interni ( atentia,motivatia)

- factori relationali – rezulta din interactiunea primelor doua categorii.

Faptul că percepţiile dispun de o serie de legităţi a fost cel mai bine argumentat şi demonstrat,
experimental, de către gestaltism, orientare psihologică care a apărut ca o reacţie împotriva
asociaţionismului, concepţie simplistă şi empiristă ce considera percepţiile ca rezultat al
asocierii senzaţiilor, în locul elementelor este pus întregul, în locul asociaţiei este pusă structura
dinamică polivalentă. Obiectele sunt mai mult decât nişte multiplicităţi haotice, fără formă,
neintegrate în structuri. Forma totală, întregul (gestaltul) este nu rezultatul sintezei, ci un fapt
primar, un produs al organizării, iar organizarea, procesul care duce la gestalt. Percepţia trebuie
tratată, de aceea, după legile formei şi nu după legile asociaţiei. Experienţa perceptivă a
individului are tendinţa de a se organiza în ansambluri integrale în funcţie de o serie de legi.
Cele mai importante sunt:

a) legea proximităţii (elementele apropiate sunt percepute ca aparţinând aceleaşi forme);

b) legea similarităţii (elementele asemănătoare sunt percepute ca aparţinând aceleiaşi forme);

c) legea continuităţii (elementele orientate în aceeaşi direcţie tind să se organizeze într-o
aceeaşi formă);

d) legea simetrică (figurile care au una sau două axe simetrice constituie forme "bune" şi sunt
percepute mai uşor);

e) legea închiderii (percepţia evită pe cât posibil interpretările echivoce care conduc la trasee
incomplete, dimpotrivă, ea are tendin ţa de a fi prinsă într-o configuraţie închisă, bine
delimitată, dovedind o mare stabilitate; în sens larg, închiderea este înţeleasă ca tendinţa de a
evita lacunele într-o activitate perceptivă sau intelectuală).

Datorită intrării în funcţiune a acestor legi, chiar elementele obiective disparate ale câmpului
stimulator tind să formeze o structură unitară, echilibrată după o serie de parametri (culoare,
mărime, dispoziţie spaţio-temporară etc.). întotdeauna percepţiile tind spre o "bună formă",
pregnanţa acesteia din urmă rezultând din relaţronarea particularităţilor perceptive cu cele ale
subiectului. O mare importanţă o are valoarea, tăria, forţa factorilor ce intră în interacţiune.
Dacă factorii externi sunt slabi, iar cei interni puternici, atunci forma se realizează pe baza
principiilor coeziunii, în situaţia opusă, forma bună apare prin segregarea câmpului perceptiv
extern. Izomorfismul dintre elementele constitutive şi cele interne ale organismului asigură o
"bună formă". Nenumăratele investigaţii care au fost întreprinse de diverşi cercetători au arătat
că legile percepţiei stabilite de gestaltişti nu sunt universal valabile, aşa cum credeau aceştia.
Forgus, de exemplu, arată că deşi este greu ca aceste legi să fie infirmate, ele nu acţionează în
chip exclusiv. De asemenea, ele nu intră în funcţiune brusc, ci se află într-un proces de
constituire . Hamstead (1900) dovedeşte că figurile slab percepute în urma prezentării
tahistoscopice câştigă în simetrie dacă sunt reproduse în desen. Rabbitt (1942) a evidenţiat
prezenţa legii închiderii, lucrând cu triunghiuri lacunare, dar a demonstrat că ea funcţionează
numai atunci când lacuna este mică; dacă, dimpotrivă este mare numai are loc închiderea.

Totodată, gestaltismul a constituit o premisă pentru eleborarea unor legi mai generale ale
percepţiei, cu o valabilitate nu doar pentru stimulii artificiali cu care s-a lucrat (figuri
geometrice), ci pentru obiectele reale cu însuşirile lor caracteristice.

Psihologia modernă distinge următoarele legi ale percepţiei:

a) Legea integralităţii perceptive exprimă faptul că percepţia creează conştiinţa unităţii şi

integrităţii obiectului, ea operează nu cu însuşiri izolate ale obiectelor, ci cu obiecte unitare.
Gradul de elabo rare a unităţii perceptive poate fi pus în evidenţă prin rapiditatea percepţiei
sau prin rezistenţa imaginii perceptive fie la modificarea obiectelor, fie la eliminarea unor
elemente ale acestora;

b) Legea structuralităţii perceptive arată că însuşirile obiectului numai împreună, organizate şi

ierarhizate creează efecte de percep ţie; totodată, ea relevă faptul că nu toate însuşirile
obiectului sunt la fel de importante pentru perceperea lui, ci, cu deosebire, cele care dis pun de
cea mai mare concentrare informaţională, înregistrarea tra seelor vizuale, în percepţia unor
obiecte, relevă această caracteristică;

c) Legea selectivităţii perceptive este expresia caracterului activ al omului în timpul perceperii,
al faptului că nu toate obiectele sunt percepute - ci doar unele, nu toate însuşirile obiectului - ci
doar o parte a acestora, în acord cu forţa lor senzorială sag cu semnificaţia lor pentru individ.
Selectivitatea, dacă este bine făcută, ne poate duce până în pragul esenţializării; dacă nu, se
poate asocia fie cu sărăcirea, fie chiar cu deformarea percepţiei;

d) Legea constanţei perceptive constă, aşa după cum arătam, în menţinerea invariantei
imaginii, chiar şi atunci când există variaţii ale obiectului perceput; dacă imaginea perceptivă şi-
ar schimba valoa rea la cea mai mică şi neînsemnată variaţie a însuşirilor obiectului sti mul şi a
poziţiei lui în câmpul perceptiv, atunci diferenţierea şi identifi carea lui ar fi mult mai îngreuiate;
e) Legea semnificaţiei semnalează faptul că se percep mai bine, rapid şi corect obiectele care au
o anumit valoare, semnificaţie Pentru subiect decât cele indiferente.

Din aceste legi rezulta că percepţia îndeplineşte nu doar un rol informativ, contribuind doar la
diferenţierea condiţiilor acţiunii şi creând astfel posibilitatea unei acţiuni corespunzătoare
acestor condiţii, ci şj unul de orientare şi reglare a acţiunilor umane.

BIBLIOGRAFIE

MIELU, Z. – 2009 FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI