PERCEPȚIA

Ce este percepția?

Percepția este ansamblu de mecanisme și procese prin care organismul

ia cunoștință de lumea înconjurătoare pe baza informațiilor elaborate
prin simțuri. Percepția are în esență o funcție cognitivă de interpretare
a informațiilor senzoriale. Percepția poate fi concepută ca un sistem de
acțiuni perceptive,îndreptate spre examinarea obiectului și elaborarea
percepției ca model mintal al acestuia,un rol important îl joacă
procesele motrice:mișcările mâinilor în pipăit,mișcările ochilor în
urmărirea conturului în percepția vizuală a
obiectelor,micromotricitatea coardelor vocale în percepția sunetelor
etc.
 Clasificarea percepțiilor

Percepțiile pot fi clasificate după variate criterii. În funcție de

componența senzorială dominantă putem vorbi de:percepții
vizuale,auditive,tactil chinestezice. Luând ca criteriu dimensiunile
fundamentale ale realității avem următoarele forme ale percepției:
percepția timpului,spațiului și al mișcării.
Percepția spațiului se realizează în două variante:
Percepția bidimensională(plană);
Percepția tridimensională(în relief).
Percepția bidimensională - prevede localizarea
obiectelor după coordonatele:sus-jos;la dreapta-la
stânga. După aceste coordonate se definesc
formele,configurațiile plane.
Percepția tridimensională - prevede localizarea și
cuprinderea perceptivă a obiectelor după
distanță(aproape-departe,în profunzime-în
adâncime).După aceste coordonate se definesc
volumelor,precum și distanța dintre obiecte.
Percepția mișcării-constă în reflectarea modificărilor survenite în
poziția pe care o ocupă obiectele în spațiul într-un anumit interval de
timp. Obiectele se pot deplasa în spațiu în diferite direcții față de
subiect:înainte-înapoi,sus-jos,dreapta-stânga și cu o viteză variabilă.
Percepția mișcării intervine în două situații:
 Când urmărim cu ochii obiectul în mișcare;în acest caz,imaginea pe
retină e fixă,dar senzațiile kinestezice provocate de mișcare ochilor
ne dau informațiile corespunzătoare;
 Ochii sunt imobili,dar imaginea corpului respectiv se deplasează pe
retină.
Percepția propriilor mișcări este condiția de bază pentru conducerea
acțiunilor în orice activitate și se referă la:
 Aprecierea mișcărilor corpului sau segmentarea corpului;
 Aprecierea mișcărilor corpului în ansamblu;
 Aprecierea mișcărilor corpului în raport cu mediul înconjurător.
Percepția timpului-constă în reflectarea duratei obiective,a vitezei și a
succesiunei evenimentelor realității. Percepția timpului este
influențată și de starea afectivă. Emoțiile pozitive,în general,ne produc
iluzia scurgerii rapide a timpului pe când cele negative lungesc într-
uncâtva intervalele de timp. Percepția timpului este imediată-
(la o durată a evenimentului e max.2secunde),dar avem de-a face și cu
percepția tipului fizic-cosmic și biologic(spre deosebire de
acestea,timpul psihic e reversibil)
Repere implicate în percepția timpului:
1. Sistemul fizic și cosmic,reprezentat de repetarea fenomenelor naturale,cum
sunt :ziua noaptea,succesiunea anotimpurilor,mișcarea astrelor etc .,
2. Sistemul biologic,care constă în ritmicitatea funcțiilor
organismului:bătăile(circa 62 pe min),tranzitul alimentelor în tractul
digestiv,stările de somn/veghe;
3. Sistemul sociocultural:activitatea și experiența umană amplasată istoric
etc.;
Percepția propriu-zisă a timpului se realizează în două forme:
a)percepția succesiunii evenimentelor;
b)percepția duratei.
 Legile percepției

Psihologia modernă distinge următoarele legi ale percepției:

 Legea integrității perceptive –exprimă faptul că percepția creează
conștiința unității și integrității obiectului,ea operează cu obiecte unitare.
 legea structuralității perceptive - arată că însușirile obiectului numai
împreună,organizate și ierarhizate creează efecte de percepție,totodată ea
relevă faptul că nu toate însușirile obiectului sunt la fel de importante
pentru perceperea lui.
 Legea selectivității perceptive-este expresia caracterului activ al omului
în timpul perceperii,al faptului că nu toate obiectele sunt percepute-ci
doar unele,nu toate însușirile obiectului-ci doar o parte a acestora,în
acord cu forța lor senzorială sau cu semnificația lor pentru individ.
 Legea constanței perceptive-constă în menținerea invariantei
imaginii,chiar și atunci când există variații ale obiectului
perceput;dacă imaginea perceptivă și-ar schimba valoare la cea
mică și neînsemnată variație a însușirilor obiectului stimul și a
poziției lui în câmpul perceptiv,atunci diferențierea și identificarea
lui ar fi mult mai îngreuiate.
 Legea semnificației-semnalează faptul că se percep mai bine,rapid
și corect obiectele care au o anumită valoare.
Rezultă din aceste legi că percepția îndeplinește nu doar rol
informativ,ci și unul de orientare și reglare a acțiunilor umane.
”Percepția este oglinda prin care vedem și
interpretăm lumea din jur,iar claritatea acestei
oglinzi determină înțelegerea noastră asupra
realității”
 Sursă bibliografică:

 Dicționar de psihologie(bibliotecă)

 Elaborat Chiperceanu Veronica Gr.105