COMUNICAREA NONVERBALĂ

Importanța mesajelor corpului uman

1. Ce este comunicarea?

Termenul de comunicare, deși folosit zilnic, este este foarte greu să fie definit, așa cum
Adrian Lesenciuc afirma: ,,Comunicarea nu poate fi riguros definită în ciuda inventarelor
definiţiilor realizate de teoreticieni, în ciuda delimitărilor categoriilor de definiţii ale comunicării
[...], în ciuda eforturilor de descriere a demersului de definire. 1 Acesta consideră că acest concept
al comunicării este într-o continuă schimbare și evoluție, că ia alte forme pe zi ce trece și nu se
poate stabili o explicație concretă. Totuși, Doar cuvântul „împărtășire” poate să se apropie de
înțelesul complex al conceptului de comunicare, notează Lucien Sfez." 2

,,Totuşi, toate aceste diferite aspecte pot fi reunite spunând că ‹a comunica înseamnă a pune
sau a avea ceva în comun›, fără a prestabili acest ‹ceva› şi nici căile care servesc transmiterii sau
termenii (indivizi, grupuri, obiecte) care intervin în această împărtăşire."3

1.1 Tipuri de comunicare. Comunicarea verbală versus comunicarea nonverbală

Comunicarea verbală și cea nonverbală se diferențiază prin câteva puncte de vedere:

continuitatea, canalul de comunicare și modalitățile folosite, măsura în care pot fi controlate,
structura și modul în care sunt formate. Comunicarea verbală are un început și un sfârșit clar
delimitate de cuvinte folosite, pe când comunicarea nonverbală este continuă. 4

Comunicarea nonverbală (comportament nonverbal sau limbajul corpului) este o modalitate

de a transmite un mesaj, asemănător procesului de a transmite informații prin cuvinte. Diferența
dintre cele două este că această comunicare nonverbală se realizează prin expresii faciale,
gesturi, atingeri, mișcări, postură, sau accesorii (haine, bijuterii, tatuaje etc.), privire. 5
1
(Lesenciuc, Teorii ale comunicării, 2017)
2
Lesenciuc op. cit.
3
Lesenciuc op. cit.
4
(Pânișoară, 2006)
5
(Burgoon, 1994)
 1.2 Geneza comunicării nonverbale

De-a lungul timpului au fost elaborate cercetări pentru a stabili dacă semnalele non-verbale
sunt însușite, înnăscute, transferate genetic sau dobândite pe altă cale. În urma discuțiilor și
analizelor despre deprinderea informaților de către nevăzătorilor şi/sau a surzilor, despre analiza
comportamentului gestic propriu diferitelor culturi, s-a demonstrat că anumite gesturi aparţin
fiecăreia din aceste categorii. Omul de știință german Eibl-Eibesfeldt a descoperit că în cazul
copiilor născuți orbi sau surzi, fețele zâmbitoare nu pot deprinse din învățare sau copiere. În
urma unui studiu despre expresiile faciale ale indivizilor din cinci culturi foarte diferite, Ekman,
Flixen și Sorenson au susținut unele dintre ideile lui Darwin despre gesturile înnăscute. Ei au
descoperit că toate culturile folosesc aceleași expresii faciale de bază pentru a exprima emoțiile
și au ajuns la concluzia că aceste gesturi au fost, fără îndoială, înnăscute.6

2. Ipoteza

Scopul acestui referat este demonstrarea ipotezei: ,,Comunicarea prin mişcările corpului
(gesturi, mimică, contact vizual, postură, mişcările capului şi ale trunchiului) este mai importantă
decât comunicarea verbală." Această ipoteză reprezintă un subiect de interes personal, motiv
pentru care cercetarea în acest domeniu este o metodă de a pune în valoare studiile pe care cei
trei experți în comunicare pe care îi voi cita le-au derulat.

3. Prezentarea argumentelor

3.1 Argument 1

Tema comunicării nonverbale (body language) reprezintă un subiect de interes atât

pentru diferite grupuri de persoane, cât și pentru cel al cercetării. Un motiv pentru acest interes
este faptul că într-o comunicare orală, 55% din informaţie este reţinută şi percepută prin
intermediul expresiei feţei, al gesturilor, al posturii corpului, etc., adică limbajul nonverbal. În
6
(Pease, 1981)
ciuda importanței deosebite a acestui tip de comunicare, rolul lui este adesea minimalizat.
Procentul de 55% ce se referă la informația reținută și percepută prin intermediul
limbajului neverbal, a fost stabilit de A. Mehrabian şi M. Weiner, la mijlocul anilor 1970. În
studiul Decoding of inconsistent communication7, ei au stabilit următorul raport al percepţiei
informaţiei de către receptor într-o comunicare orală: 7% - cuvinte; 38% - paralimbaj (în
principal intonaţia şi inflexiunile vocii) şi 55% - limbaj non-verbal.
Cei doi și-au propus să descopere legăturile dintre un mesaj transmis verbal și cel
exprimat prin mijloace nonverbale. Având un eșantion de 17 femei, acestea au ascultat o
înregistrare audio cu voci feminine rostind în mod repetat cuvântul „poate” în diferite tonuri de
voce, care au comunicat: „apreciere”, „neutralitate” sau „antipatie”. În acest timp, femeilor li s-
au arătat trei fotografii alb-negru cu trei fețe feminine, fiecare încercând să exprime una dintre
cele trei stări emoționale (plăcere, antipatie sau neutralitate). Studiul s-a concentrat exclusiv pe
transmiterea de atitudini și emoții. Ca rezultat al acestui experiment, Mehrabian a constatat că
indiciile vizuale (expresiile faciale) au dat un rezultat mai precis decât indiciile audio.

3.2 Argument 2

Această proporție a lui A. Mehrabian şi M. Weiner a fost criticată de-a lungul timpului,
din cauza condiţiilor artificiale şi foarte restrictive în care s-au desfăşurat experimentele şi din
cauza modului de însumare a percepţiilor, însă rămâne ca incontestabil rolul major al
comunicării nonverbale. (Archer, Akert, 1977, Eckman et all., 1980, Jones, LeBaron, 2002)
Hargie și Dickson sunt de acord cu afirmaţia lui Burgoon conform căreia semnificaţiile sunt
transmise prin nonverbal şi prin repere vizuale.8

De asemenea, Hargie şi Dickson (2004) au studiat funcțiile comunicării nonverbale și au

elaborat un inventar al celor mai importante dintre acestea. Astfel, cei doi au ajuns la concluzia
că acest tip de comunicare, cea nonverbală înlocuieşte comunicarea verbală în situaţiile în care
poate fi imposibil sau nepotrivit să vorbeşti, completează comunicarea verbală, modifică vorbele
rostite, contrazice intenţionat sau neintenţionat ceea ce este spus, reglează conversaţia prin faptul
că participă la luarea/darea cuvântului şi schimbarea rolurilor, exprimă emoţii şi atitudini,
comunică informaţii despre identitatea personală şi socială a participanţilor la comunicare.
7
Mehrabian, Albert şi Weiner, Morton, Decoding of inconsistent communications, în Journal of Personality and
Social Psychology, vol. 6, No. 1, American Psychological Association, Washington, mai 1967, pp. 109-114.
8
(Hargie O., 2004)
  Semnificația hapticii în viața cotidiană din perspectiva lui Hargie și Dickson-
Comunicarea tactilă

Acest tip de limbaj nonverbal se manifestă prin frecvenţa atingerii, prin modul de a da mâna,
modul de îmbrăţişare, de luare de braţ, bătutul pe umăr etc. Aceste atingeri au o serie de efecte
benefice dacă sunt folosite corespunzător: obţinerea unei evaluări pozitive, a conformării
celorlalţi, obţinerea de foloase materiale şi bonusuri. Cu toate acestea, folosirea contactului tactil
vine cu riscuri. Poate fi percepută ca un atac cu conotații sexuale, iar ambiguitatea gesturilor
tactile poate fi interpretată ca o insultă, o încălcare a spațiului intim. De asemenea, ca și alte
forme de comunicare nonverbală, contactul este reglementat de norme culturale care se pot
schimba în timp. Potrivit unui sondaj al tinerilor americani, tinerii de sex opus își ating mâinile și
brațele în relații de prietenie. Repetarea cercetării la interval de zece ani a arătat că alte părţi ale
corpului socotite mai intime deveniseră accesibile atingerilor.9

3.3 Argument 3

Joe Navarro confirmă importanța gesticii, a mimicii, și implicit a comunicării nonverbale și

afirmă că refuzul de a privi în ochi o persoană este un indicator nonverbal care poate apărea
atunci când ne simțim amenințați sau când nu ne place ceea ce vedem. Acesta spune că:
,,Am învăţat să folosesc comportamentul nonverbal pentru a descifra ceea ce colegii şi 
profesorii mei încercau să-mi comunice şi ceea ce simţeau despre mine. Unul dintre primele 
lucruri pe care  le-am observat a fost că elevii sau profesorii care mă plăceau sincer îşi arcuiau 
sprâncenele  când mă vedeau intrând în sala de clasă. Pe de altă parte, acele persoane care nu
erau prea prietenoase cu mine își îngustau privirea când apăream- un comportament pe care,
odată ce îl observi, nu-l mai uiți niciodată."10

În această situație, îngustarea privirii şi  închiderea sau acoperirea ochilor sunt acţiuni care se

formează pentru a proteja creierul de ,,vederea" unor imagini neodrite și pentru a comunica
desconsiderarea față de ceilalți. 11

9
(Hargie O., 2004)
10
(Navarro, 2008)
11
Navarro op. cit.
 4. Concluzie
În urma definițiilor termenilor de comunicare și comunicare nonverbală, a argumentelor
celor trei specialiști în comunicare și studiilor acestora, a bibliografiei parcurse și a cercetării
derulate pe tema mesajelor corpului uman, ipoteza enunțată anterior: ,,Comunicarea prin
mişcările corpului (gesturi, mimică, contact vizual, postură, mişcările capului şi ale trunchiului)
este mai importantă decât comunicarea verbală." este confirmată. Putem afirma că abilitatea de a
cunoaşterea limbajul corpului face posibilă atât utilizarea limbajului propriului nostru corp, cât şi
interpretarea comportării altor persoane, având astfel posibilitatea de a reacţiona efectiv şi
eficient în relaţiile cu aceştia.

Bibliografie

Burgoon, J. (1994). Nonverbal signals.

Hargie O., D. D. (2004). Skilled Interpersonal Communication: Research, Theory and Practice
(4th ed.). London: Routledge Publishing.

Irina Stănciugelu, R. T. (2014). Teoria comunicării. Tritonic.

Lesenciuc, A. (2017). Teorii ale comunicării. Brașov: Editura Academiei Forţelor Aeriene
„Henri Coandă”.

Mehrabian, A. W. (1967). Decoding of inconsistent communications. Washington: American

Psychological Association.

Navarro, J. (2008). What Every Body Is Saying.An Ex-FHIAgent's Guide to Speed-Reading

People. HarperCollins Publishers.

Pânișoară, I. O. (2006). Comunicarea eficientă (3 ed.). Iași: Polirom.

Pease, A. (1981). Limbajul trupului. North Sydney, Australia: Polimark.

Riggio, R. E. (2006). Nonverbal Skills and Abilities. Sage Publications.

Septimiu Chelcea, L. I. (2005). Comunicarea nonverbală: gesturile şi postura. București:
Comunicare.ro.