PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

Unitatea de învăţare 6.
INFLUENŢELE STĂRILOR EMOŢIONALE ASUPRA PROCESELOR COGNITIVE I
(ATENŢIA ŞI EVALUAREA)

ATENŢIA ŞI CAPACITATEA DE PROCESARE

În ceea ce priveşte impactul emoţiei din momentul prezent asupra atenţiei acordate stimulilor şi
evenimentelor cu care interacţionează subiectul – de cele mai multe ori fără legătură cu cauza
respectivei stări afective – cercetările delimitează două efecte majore: limitarea capacităţilor atenţionale,
pe de o parte, şi selectivitatea atenţiei, pe de alta.
i) Limitarea volumului atenţiei. Majoritatea cercetărilor asupra acestei influenţe au fost
realizate cu pacienţi suferind de tulburări de ordin anxios sau depresiv; rezultatele lor arată că nivelurile
ridicate de anxietate, respectiv depresie sunt însoţite de deficite în prelucrarea stimulilor complecşi şi în
desfăşurarea unor sarcini complexe de prelucrare a informaţiilor. Cu toate că se poate presupune că
orice stare afectivă suficient de intensă poate capta atenţia, şi astfel poate diminua resursele mentale
disponibile pentru alţi stimuli, cea mai mare parte a cercetărilor s-au concentrat pe impactul emoţiilor
negative.

IMPORTANT
O demonstraţie a influenţei stării afective la nivelul atenţiei (deci a capacităţii, nu a proceselor
mentale propriu-zise) a fost realizată de către Darke (1988), care a arătat că subiecţii anxioşi sunt în
stare să realizeze cu aceeaşi eficienţă ca şi cei non – anxioşi sarcini mentale relativ automate (care nu
solicită resurse), cum ar fi generarea de inferenţe pentru înţelegerea unor fraze simple, însă desfăşoară
mai greu acţiuni mentale non-automate, intenţionate.

Unul dintre principalele modele teoretice construite pentru a explica acest „consum” al
resurselor atenţionale de către stările afective – model cu implicaţii şi în privinţa influenţelor afectivităţii
asupra altor secvenţe ale tratamentului informaţiei, detaliate la momentul respectiv – este teoria alocării
resurselor, dezvoltată de Ellis & Ashbrook (1998).

IMPORTANT
Conform ei, stările afective negative reduc resursele care pot fi alocate unei anumite sarcini
deoarece ele sunt asociate cu gânduri congruente emoţional, care sunt aduse sau apar în câmpul
conştiinţei; aceste cogniţii pot fi reflecţii asupra stării afective curente a individului, asupra senzaţiilor
sale corporale, sau asupra surselor respectivei emoţii.

Această ipoteză este susţinută de cercetările care arată că indivizii într-o stare emoţională
negativă – fie indusă, fie cronică – au dificultăţi serioase în tentativele lor de a suprima gândurile
congruente atunci când li se cere acest lucru (Howell & Conway, 1992). Mai mult, trăirile afective
negative sunt însoţite, generează o deplasare şi intensificare a atenţiei asupra sinelui (Conway et. al.,
1993), ceea ce presupune tentative de înţelegere şi reglare a propriei emoţii, care, la rândul lor,
consumă resursele atenţionale. Ca rezultat al acestor ruminaţii, stările afective negative pot interfera cu
demersurile de procesare a informaţiei ce solicită mai mult decât nivelul minim de resurse (cum sunt
cele automatizate). Prin urmare, aceste stări fac ca individul să se angajeze în mai puţine sarcini
mentale, sau să aleagă modalităţile mai simple de a le rezolva.

437
ANDREI HOLMAN

Un alt model relevant pentru tema efectelor atenţionale ale emoţiei este cel elaborat de B.
Fredrickson în 2001, denumit „extindere şi construcţie”.

IMPORTANT
În sinteză, această teorie susţine că emoţiile pozitive anulează efectele disfuncţionale
provocate de cele negative şi extind perspectiva de moment, antrenând astfel modificări psihologice
care, treptat, duc la construcţia unor resurse mentale şi sociale ce se pot deveni extrem de utile în viitor.

Constatarea care a stat la baza acestui model a fost „efectul de anulare”, faptul că stările
pozitive ce apar după cele negative reduc semnificativ schimbările pe care le induseseră acestea
asupra organismului, mult mai rapid în comparaţie cu situaţia în care emoţia negativă ar fi lăsată să se
disipeze fără alte intervenţii pe plan afectiv.

EXPERIMENT
În experimentul ce a testat această idee (Fredrickson & Levenson, 1998), participanţilor li s-a
indus în primă fază o stare de teamă, prin intermediul unui film. A doua etapă a presupus tot expunerea
la un film, însă de această dată participanţii au fost împărţiţi în patru grupuri. Două dintre ele au vizionat
filme ce aveau rolul de a le induce emoţii pozitive, un grup a fost expus la un film neutru, fără conotaţii
emoţionale, iar celălalt – la un film ce inducea tristeţea. Comparaţiile au arătat că activarea
cardiovasculară a participanţilor din primele două grupuri a revenit la nivelul obişnuit mult mai rapid
(după doar 20 de secunde) decât cea a celor din condiţia neutră, la care frica iniţială s-a disipat în ritmul
său natural (40 de secunde) pentru recuperarea cardiovasculară. Mai mult, în cazul participanţilor a
căror emoţie negativă iniţială a fost înlocuită apoi cu alta de aceeaşi valenţă (tristeţea), această revenire
fiziologică la nivelul de bază a durat 60 de secunde.

Deci, una dintre funcţiile emoţiilor pozitive pare a fi cea de a redresa individul după stările
negative, a anula modificările produse de acestea. Tendinţele de acţiune induse de emoţiile negative, şi
schimbările fiziologice ce susţin aceste tendinţe (de exemplu, reactivitatea cardiovasculară care, în
cazul fricii, are rolul de pregăti organismul pentru fugă sau luptă) reprezintă reacţii adaptative necesare
în faţa evenimentelor negative ce induc respectivele emoţii. Totuşi, după ce aceste evenimente s-au
încheiat, tendinţele de acţiune îşi pierd utilitatea; mai mult, modificările fiziologice asociate sunt
costisitoare pentru organism, cu atât mai mult cu cât ele se menţin o perioadă mai lungă. În acest
context, anularea consecinţelor emoţiilor negative devine foarte importantă, nu doar psihologic, ci şi
fizic.

EXPERIMENT
Un studiu (Mayne et al., 1997) ce demonstrează această legătură dintre recuperarea după trăiri
negative şi sănătate a fost realizat asupra unor cupluri căsătorite. Fiecărui cuplu li s-a cerut să discute
pe o temă asupra căreia avuseseră conflicte în trecut. Şi în timpul studiului, conversaţiile pe aceste
subiecte le-au indus participanţilor furie, anxietate şi tristeţe. La final, însă, existau diferenţe mari între ei
în privinţa intensităţii acestor emoţii negative; în timp ce unii trăiau încă intens aceste stări, în cazul
altora (cel mai frecvent aceştia fiind bărbaţii) ele erau aproape complet disipate. Mai important, această
diferenţă a fost asociată cu o alta, de ordin fiziologic, vizând indicatorii funcţionării sistemului imunitar.
Comparaţiile între cele două categorii de participanţi au arătat că cei „îşi reveniseră” emoţional aveau, la

438
 
PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

finalul studiului, parametrii sistemului imunitar semnificativ superiori faţă de cei care erau încă stăpâniţi
de emoţiile negative din timpul discuţiilor.

Efectul de anulare pe care îl oferă stările pozitive nu se limitează la planul strict fiziologic, ci se
generalizează asupra tuturor tendinţele de acţiune pregătite anterior de stările negative, atât cele
interne, cât şi cele comportamentale.

EXEMPLU
Un exemplu este reflexul de tresărire în faţa stimulilor ameninţători, parte a mecanismelor de
apărare în situaţii ameninţătoare. Stările emoţionale negative pre-existente intensifică acest reflex,
crescând viteza cu care se produce răspunsul de tresărire după apariţia unui astfel de stimul. Cele
pozitive au efect opus, diminuând rapiditatea acestui reflex (Bradley et al., 2001).

Funcţia adaptativă a efectului de anulare este cea de a elibera individul de tendinţele de acţiune
specifice induse de stările negative, şi de a-i lărgi astfel spaţiul de gândire şi acţiune (Fredrickson,
2013). Cu alte cuvinte, emoţiile pozitive oferă oamenilor posibilitatea de a aborda situaţia dintr-o
perspectivă mai largă şi de a accesa o gamă mai variată de gânduri şi comportamente. Prima verigă a
acestui lanţ cauzal este cea a detaşării mentale: în mod oarecum ironic, trăirea de emoţii pozitive aduce
cu sine o perspectivă mai distanţată şi mai decuplată de planul afectiv – mai non-emoţională – asupra
situaţiei.

EXEMPLU
Studenţii care trăiesc mai frecvent amuzament înaintea unui examen stresant au un stil de
coping vizavi de el centrat cu precădere pe problemă şi caracterizat de un nivel mai redus de
contaminare emoţională; ei reuşesc, deci, să se distanţeze mai mult de propriile emoţii în pregătirea
examenului (Martin et al., 1993).

IMPORTANT
Apoi, detaşarea mentală produsă de decuplarea de tendinţele de răspuns active în acel
moment oferă individului atuul flexibilităţii cognitive şi comportamentale. Aceasta presupune extinderea
perspectivei de moment în mai multe registre: al atenţiei, al gândirii, al deciziilor, al acţiunilor şi al
modului de raportare la alţi oameni.

Relevant pentru tema atenţiei, o serie de studii experimentale au certificat faptul că emoţiile
pozitive extind semnificativ aria de focalizare a atenţiei.

EXEMPLU
Într-o cercetare (Wadlinger şi Isaacowitz, 2006) s-a constatat că participanţii cărora li s-au indus
trăiri pozitive analizează mai multe zone ale imaginilor la care sunt expuşi decât cei din condiţia de
neutralitate emoţională. Similar, un alt studiu (Schmitz et al., 2009) a arătat că primii iau în calcul mai
multe informaţii contextuale decât cei din grupul de control şi decât cei ce trăiau o emoţie negativă (ce
îngustează zona de focalizare atenţională a subiectului).

439
ANDREI HOLMAN

Cu toate acestea, o serie de cercetări evidenţiază fenomene opuse celor enunţate în aria
atenţiei de către modelul alocării resurselor şi de către modelul „extindere şi construcţie”, relevând
situaţii în care stările pozitive diminuează atenţia şi calitatea procesării informaţiilor, în comparaţie cu
cele negative.

EXEMPLE
În aria persuasiunii s-a observat că subiecţii aflaţi într-o stare emoţională pozitivă se angajează
mai puţin în operaţii de analiză (elaborare) sistematică a mesajelor persuasive, în comparaţie cu cei
într-o stare negativă (Bless et. al., 1992); aceasta face ca ei să fie convinşi atât de mesajele bine
argumentate, cât şi de cele slab argumentate. În contrast, indivizii ce simt emoţii negative nu sunt
persuadaţi decât de mesajele puternice, bine articulate, indicând o activitate crescută de elaborare
mentală a conţinutului lor. Similar, în aria formării impresiilor, s-a constatat că starea afectivă pozitivă
are drept efect luarea în calcul cu precădere a categoriei de apartenenţă a ţintei, şi astfel formarea
impresiei în termeni stereotipici (o strategie economică din punctul de vedere al resurselor consumate),
în timp ce stările negative antrenează o analiză atentă a tuturor informaţiilor disponibile despre ţintă,
generând o impresie individualizată (ceea ce implică un volum semnificativ mai mare de resurse
mentale consumate). De asemenea, Lassiter et al. (1991) au constatat că pacienţii suferind de depresie
utilizează o grilă mai fină de analiză a comportamentelor unei alte persoane decât cei non-depresivi, în
special atunci când aceste comportamente au valenţă emoţională pozitivă. Acestă temă a efectelor
emoţiilor asupra procesării complexe a informaţiilor va fi reluată în secţiunea din curs vizând
raţionamentul.

ii) Selectivitatea atenţiei. Cercetările asupra efectului de concentrare a atenţiei subiecţilor

asupra stimulilor cu valenţă afectivă congruentă s-au desfăşurat cu precădere în aria clinică. Astfel, mai
multe studii au demonstrat faptul că subiecţii cu un nivel ridicat de depresie (Powell & Hemsley, 1984)
sau anxietate (Foa & McNally, 1986) manifestă o abilitate exagerată de a identifica sau de a detecta
cuvintele cu încărcătură emoţională negativă. O paradigmă metodologică des folosită în această arie
este cea a „sondării atenţionale” („attentional probe task”).

EXPERIMENT
În experimentul lui MacLeod et. al. (1986), subiecţilor le erau prezentate cuvinte cu sens
negativ în pereche cu cuvinte cu sens neutru timp de 500 de milisecunde, urmate de apariţia unor
puncte fie în poziţia în care fusese stimulul negativ, fie în locul stimulului neutru. Subiecţii trebuia să
apese pe tasta corespunzătoare poziţiei punctului imediat ce îl detectau. Rezultatele sprijină ipoteza
conform căreia nivelurile ridicate de anxietate sunt asociate cu o concentrare a atenţiei asupra stimulilor
negativi emoţional: subiecţii anxioşi au avut viteze de reacţie în detectarea punctelor din poziţia
cuvintelor negative mai mari decât cele ale detectării punctelor din locul stimulilor neutri. Gotlib et al.
(1998) au analizat acelaşi fenomen la depresivi, evidenţiind însă un efect uşor diferit, şi anume nu
privilegierea stimulilor negativi, ci absenţa concentrării atenţiei asupra celor pozitivi; astfel, subiecţii
sănătoşi îşi alocă atenţia cu precădere asupra stimulilor pozitivi emoţional, în timp ce cei depresivi nu
manifestă nici o diferenţă în ceea ce priveşte atenţia acordată stimulilor pozitivi faţă de cei negativi. Alte
studii, însă, indică pe lângă o diminuare a preferinţei pentru stimulii pozitivi, şi o creştere a atenţiei
acordate stimulilor negativi (de exemplu, feţelor cu expresii emoţionale negative – Joormann & Gotlib,
2007) în comparaţie cu cei neutri.

Dintre cercetările din aria selectivităţii emoţionale a atenţiei desfăşurate asupra subiecţilor fără
tulburări emoţionale, putem cita cea a lui Forgas & Bower (1987), în care subiecţii erau solicitaţi să îşi

440
 
PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

formeze o impresie despre o persoană citind despre caracteristicile de personalitate şi comportamentele

acesteia; subiecţii cărora li se indusese anterior o stare afectivă pozitivă au petrecut mai mult timp citind
informaţiile pozitive decât cele negative, în timp ce subiecţii cu stare emoţională negativă au insistat mai
mult timp pe cele negative în dauna informaţiilor pozitive.

INTERPRETAREA ŞI EVALUAREA

Stările afective „colorează” percepţia individului asupra realităţii, asupra interacţiunii dintre el
lume; ele se constituie, de cele mai multe ori, în „barometre ale eu-lui” (Jacobson, 1957).

IMPORTANT
Extinzând aceste observaţii, Wyer & Carlston (1979) sugerează că experienţa emoţională poate
juca rolul informaţiei în elaborarea judecăţilor evaluative, posibilitate explorată sistematic de către
Schwarz & Clore (1983) în cadrul modelului „emoţiei ca informaţie”.

Conform acestor autori, o funcţie de bază a emoţiei este cea de a oferi informaţii cu privire la
relaţia individului cu o anumită situaţie – ţintă. Această informaţie este codificată pe plan intern prin
experienţa subiectivă. Atunci când este solicitat să emită judecăţi cu privire la respectiva ţintă, individul
se poate baza pe ceea ce simte referitor la aceasta; o astfel de condiţionare a judecăţii de emoţie este
adecvată în cazul în care aceste judecăţi sunt de natură afectiv – evaluativă (de ex., dacă este întrebat
cât de agreabil este un loc, el îşi poate construi răspunsul în raport cu experienţa emoţională vizavi de
respectivul loc). Totuşi, alte judecăţi evaluative îl legătură cu respectivul obiect solicită din partea
individului prelucrări mentale complexe, solicitante, fără referire la starea sa afectivă asociată obiectului.

IMPORTANT
Cu toate acestea, de multe ori oamenii „scurt-circuitează” aceste procesări complexe, îşi
uşurează sarcina evaluativă oferind răspunsul nu pe baza prelucrării mentale a trăsăturilor ţintei, aşa
cum ar fi „normativ”, ci plecând de la experienţa sa emoţională - întrebându-se „Ce simt despre asta?”.

În acest fel, el confundă emoţia generată de o situaţie anterioară cu cea creată de stimulul
prezent; consecinţa imediată ar fi aceea că răspunsurile sale evaluative generate în condiţiile unei
experienţe emoţionale pozitive sunt mai favorabile decât cele construite într-o stare emoţională negativă
(Clore et al., 1994). De exemplu, subiecţii anxioşi supraestimează riscul diverselor accidente, crimelor şi
bolilor (Gallagher & Clore, 1985), în timp ce subiecţii furioşi realizează atribuiri exagerate ale vinovăţiei
(Clore et al., 1994).
O meta-analiză (Rusting, 1998) a cercetărilor în domeniu arată că situaţiile de evaluare sunt
cele mai susceptibile la influenţe din partea emoţiei. Motivul pare a fi acela că oamenii îşi adresează în
mod constant întrebări implicite, chiar şi involuntar, căutând răspunsul la ele în stările afective pe care le
trăiesc în acel moment, iar una dintre cele mai frecvente astfel de întrebări este „Ce simt despre asta?”.
Un alt rezultat important al cercetărilor din paradigma „experienţei emoţionale ca informaţie”
este acela că influenţa acestei experienţe asupra judecăţilor este în bună măsură independentă de
modalitatea specifică în care a fost ea indusă (Clore et al., 1994).

441
ANDREI HOLMAN

EXEMPLU
Inducerea unei stări depresiv – anxioase prin lectura unor texte despre cancer creşte
probabilitatea cu care subiecţii consideră că pot apărea nu doar cancerul, ci şi acidentele sau divorţul
(Johnson & Tversky, 1983). Astfel, experienţa anxietăţii a fost atribuită, a intrat în calculul evaluativ
referitor la stimuli care nu au legătură cu obiectul – generator al respectivei emoţii.

Cu toate că majoritatea investigaţiilor experimentale din această paradigmă au în atenţie stări

dispoziţionale (de intensitate slabă), acelaşi mecanism al „experienţei subiective” ca informaţie se pare
că intră în funcţiune şi în cazul emoţiilor propriu-zise.

IMPORTANT
Diferenţa esenţială între cele două categorii de stări afective este, în cadrul acestui fenomen,
aceea că stările dispoziţionale au un caracter difuz, subiectului lipsindu-i de multe ori conştiinţa sursei
lor, în timp ce emoţiile constituie reacţii faţă de evenimente sau obiecte particulare.

Datorită caracterului lor difuz, stările dispoziţionale tind să fie utilizate ca informaţii în cazul
judecăţilor despre o mare varietate de obiecte, în cazul în care ele nu sunt atribuite unei alte surse. În
cazul emoţiei, tocmai datorită conştiinţei obiectului generator, experienţa subiectivă este mai probabil să
fie atribuită corect, şi astfel utilizarea lor ca surse de informaţie este mai restrânsă. Cu toate acestea,
chiar şi experienţa emoţională a emoţiei poate genera deformări ale judecăţilor, numai că aceste efecte
sunt specifice în raport cu obiectul care le-a generat. Astfel, emoţia de frică afectează evaluările
referitoare la risc, însă nu şi la vinovăţie, în timp ce emoţia furiei influenţează judecăţile despre
vinovăţie, nu şi despre risc (Gallagher & Clore, 1985). De asemenea, subiecţii furioşi atribuie mai multă
responsabilitate pentru evenimente negative ipotetice agenţilor umani decât circumstanţelor, în timp ce
subiecţii trişti efectuează atribuiri inverse (Keltner et. al., 1993). Mai mult, în timp ce anxietatea scade
încrederea în capacităţile personale, amplificând tendinţele pesimiste, furia creşte această încredere,
având efect stimulativ asupra optimismului persoanei (Lerner & Keltner, 2000). Aşadar, spre deosebire
de stările dispoziţionale, emoţiile au efecte foarte localizate asupra judecăţilor.

IMPORTANT
Predicţia de bază a modelului „emoţiei ca informaţie” este aceea că impactul experienţei
emoţionale asupra judecăţilor depinde de măsura în care individul consideră respectiva experienţă ca
având valoare informaţională.

Dacă el îşi atribuie emoţia curentă stimulului pe care este solicitat să îl evalueze, atunci
judecata sa este deplasată spre respectivul pol afectiv. Totuşi, în anumite cazuri efectul „înşelător” al
experienţei subiective nu se produce. O primă astfel de situaţie este cea derivată direct din procesul de
atribuire a emoţiei: astfel, dacă individul atribuie emoţia curentă fie în mod corect (situaţiei generatoare
reale), fie unei surse irelevante în raport cu obiectul – ţintă (pe care trebuie să îl evalueze în momentul
prezent), impactul experienţei subiective este drastic diminuat.

442
 
PSIHOLOGIE COGNITIVĂ

EXPERIMENT
Subiecţii unui experiment (Schwarz & Clore, 1983) s-au declarat mai satisfăcuţi de propria viaţă
atunci când răspunsurile erau oferite într-o zi însorită, în comparaţie cu o zi ploioasă; totuşi, atunci când
subiecţilor li s-a menţionat posibilul efect al vremii asupra stării lor dispoziţionale, această diferenţă a
dispărut. De asemenea, reamintirea unui eveniment trist din viaţă nu a influenţat evaluarea subiecţilor
asupra propriei vieţi atunci când ei au fost „ghidaţi” să atribuie experienţa emoţională tristă pretinsului
impact afectiv al camerei în care se aflau (Schwarz & Clore, 1983).

APLICAŢIE
Identificaţi şi analizaţi o experienţă personală care să ilustreze rolul de anulare a efectelor
stărilor negative, caracteristic emoţiilor pozitive.

TEST DE AUTOEVALUARE (cu răspunsuri corecte ataşate la finalul cursului)

1. Teoria alocării resurselor susține că:
a) emoțiile pozitive cresc resursele mentale ce pot fi alocate de individ sarcinii curente
b) emoțiile negative reduc resursele mentale ce pot fi alocate de individ sarcinii curente
c) individul alocă resurse mentale cu precădere sarcinilor negative
2. Studiile asupra efectelor emoțiilor asupra procesării cognitive arată că:
a) emoțiile pozitive scad contaminarea emoțională, permițând individului să abordeze rațional acea
situație
b) emoțiile pozitive cresc contaminarea emoțională, afectând capacitatea individului de aborda
rațional acea situație
c) contaminarea emoțională este la fel de puternică în ambele tipuri de emoții
3. Fenomenul selectivității emoționale a atenției se referă la:
a) faptul că stimulii negativi sunt întotdeauna percepuți cu întărziere
b) faptul că oamenii se concentrează cu precădere asupra stimulilor cu aceeași valență ca cea a
emoției lor din acel moment
c) faptul că oamenii se concentrează cu precădere asupra stimulilor cu valență opusă celei a emoției
lor din acel moment
4. Modelul emoției ca informație susține că:
a) informațiile din trecut despre un stimul influențează semnificativ reacțiile emoționale din prezent
față de acesta
b) oamenii consideră mai valide emoțiile lor specifice decât stările lor afective difuze
c) oamenii își folosesc stările emoționale pentru a genera evaluări ale obiectelor percepute în acel
moment
5. Studiile din aria modelului emoției ca informație arată că:
a) oamenii își folosesc emoțiile pentru a extrage informații doar atunci când ele sunt relevante pentru
obiectul perceput în acel moment
b) emoțiile pot influența judecățile chiar și atunci când ele au fost declanșate de evenimente
irelevante față de obiectul acestor judecăți
c) oamenii extrag întotdeauna informații corecte din emoțiile lor

443