TEORII ALE PERSONALITATII

CONCEPTUL DE PERSONALITATE

— personalitatea este un concept global, o structură

care nu se poate descrie decât prin elementele sale structurale;

— are un anumit grad de permanenţă, o dinamică şi o

economie proprie;

— este rezultanta dezvoltării potenţialităţilor înnăscute

într-un mediu de dezvoltare precizabil din punct de vedere socio-
cultural;

— dezvoltarea personalităţii este secvenţială.

 Însuşiri ale personalităţii care îi determină calitatea de structură
Totalitatea Nici un fapt psihic nu poate fi descris ca străin sau petrecându-
se în afara personalităţii. Istoria şi geneza personalităţii este
unica istorie a devenirii individului, sub toate aspectele sale-
biosomatic, psihic, sociocultural.
Transformarea Personalitatea este într-o continuă şi necesară transformare,
lucru pe care încă Jaspers l-a definit ca “dezvoltare a
personalităţii”.
Personalitatea îşi păstrează în acest fel, în transformarea ei,
caracteristicile fundamentale iar istoria organismului psihic
conţine şi “înfăşoară” istoriile anterioare, desfăşurându-se ea
însăşi ca o istorie continuă.
Reglajul În dezvoltarea sa personalitatea este supusă în permanenţă
unei continue determinări exterioare. Ea nu se dezvoltă numai
în virtutea “entelechiei” (Aristotel) ci şi sub influenţa mediului
cu care este în confruntare.
Personalitatea se autoconstruieşte, se autoformează, dar are
şi capacitatea de a se autodelimita şi autoperfecţiona, atât în
sensul autoindividualizării sale, cât şi în cel al unei tot mai
bune adaptări la lume, realizând o veritabilă unicitate în
libertatea de fiinţare.
Abordarea cognitivă a
personalităţii

George Kelly
George Kelly (1905-1967)

Ø Postulatul fundamental:
Procesele unei persoane sunt
canalizate psihologic în funcţie de
modul în care aceasta anticipează
evenimentele

Ø Psiholog clinician
— Procesele cognitive reprezintă personalitatea în
sine

— Kelly s-a bazat pe experienţa sa cu persoanele cu

tulburări psihice

— Imaginea lui Kelly asupra naturii umane este una

optimistă

— Opereaza cu notiunea de construct

 Evaluarea teoriei

— Teoria nu s-a bucurat de un grad ridicat de

acceptare

— Elimină concepte fundamentale precum motivaţia

— În ultima perioadă are din ce în ce mai mulţi adepţi

 Abordarea
comportamentală
a personalităţii

J. Watson
B.F. Skinner
 Behaviorismul

— Se concentrează asupra comportamentelor

observabile

— Rolul forţelor inconştientului şi conştientului este

negat

— Personalitatea – acumulare de răspunsuri învăţate

la stimuli
 J. Watson (1878 –1958)
Ø Postulatul fundamental:
Posibilitatea anticipării
comportamentului uman

Ø Fondatorul Scolii de Psihologie

Comportamentala

„Daţi-mi un copil şi îl voi face să se caţere

sau să-şi folosească mâinile pentru a construi clădiri din
piatră sau lemn… Îl voi face hoţ, răufăcător sau
toxicoman. Posibilităţile în orice direcţie sunt
nenumărate… Oamenii se construiesc şi nu se nasc.”
 B.F. Skinner (1904 – 1990)
Ø Postulatul fundamental:
Întăririle şi modelarea
comportamentului

Ø Psihologie comportamentala

– unele comportamente se desfăşoară fără un motiv

anume
– stimulul se află în consecinţele comportamentului
– toate comportamentele pot fi controlate prin
consecinţele lor
 Evaluarea teoriei

— Aplicare cu succes în şcoli, închisori, spitale,

organizaţii industriale (token economy)

— Scăderea absenteismului, creşterea productivităţii

— Dezumanizarea

— Tipul subiecţilor utilizaţi

— Simplismul situaţiilor studiate

Psihologia umanistă

Carl Rogers
Abraham Maslow
Ø Aduce obiecţii principalelor forţe ale
psihologiei

— Psihanaliza – studiază doar partea bolnavă a

personalităţii
— Behaviorismul – îngust şi steril; oamenii – organisme
mecanice

Ø Accentul este deplasat spre virtuţile şi

aspiraţiile umane, voinţa liberă conştientă,
îndeplinirea potenţialului

Ø Imaginea asupra naturii umane este

optimistă, oamenii sunt văzuţi ca activi, creatori,
dorind să se dezvolte pe plan personal
Carl Rogers (1902-1987)

Ø Postulatul fundamental:
Abordarea centrată pe
persoană

Ø Psihologia clinică şi
educaţională
Abraham Maslow (1908-1970)

Ø Postulatul fundamental:
Umanismul trebuia să
compenseze oferind jumătatea
sănătoasă a omului

Ø Liderul mişcării umaniste

Psihanaliza

Sigmund Freud
Sigmund Freud (1856-1939)

Ø Postulatul fundamental:
“Psihanaliza se bazeaza
pe dragostea pentru adevar “

Ø Medic neuropsihiatru,
fondator al Scolii Psihologice
de Psihanaliza
Ø Teoria psihanalistă interpretează dezvoltarea umană prin
„inconştient” care o motivează şi o coordonează. Impulsurile
acestuia sunt prezente permanent, ele influenţând fiecare aspect al
gândirii sau comportamentului uman.

Ø Mijloc de investigatie pentru acele fenomene psihice care

sunt inaccesibile altor metode, utilizand asociatia libera, se cauta
descifrarea semnificatiei inconstiente a cuvintelor, actiunilor si
productiilor imaginare (vise, fantasme, deliruri)

Ø Interpreteaza visele ca mecanisme de protectie impotriva

impulsurilor care tind sa se exteriorizeze si care sunt in stransa
legatura cu amintiri refulate ale copilariei.

Ø Metoda de psihoterapie a nevrozelor care a dat rezultate in

tratarea isteriei, obsesiilor, fobiilor, perversiunilor sexuale, nevrozelor
anxioase.

Ø Teorie despre psihicul normal si patologic.

 Teoriile scolii psihanalitice

Ø Aparatul psihic refuleaza dorinte, in special cele cu continut

sexual si agresiv, acestea fiind conservate in sisteme de idei
inconstiente

Ø Conflictele inconstiente legate de dorinte refulate au tendinta

de a se manifesta in vise, acte ratate si simptome

Ø Conflictele inconstiente sunt sursa nevrozelor

Ø Nevrozele pot fi tratate cu ajutorul, metodei psihanalitice, prin

aducerea in constient a dorintelor inconstiente si refulate.
 Prima topica: CONSTIENT, PRECONSTIENT, INCONSTIENT

v CONSTIENTUL este rezultanta evolutiei individului in

ontogeneza, este limitat, nu poate stoca cantitatea de emotii, de
experiente.

v PRECONSTIENTUL reprezinta inconstientul care este exclusiv

latent si care devine cu usurinta constient.

v INCONSTIENTUL nu este innascut sau ereditar, se construieste,

se formeaza si se transforma dupa evolutia individuala.
Refularea permite ingroparea in inconstient a tot ceea ce
reprezinta o amenintare pentru starea de bine interior.

Caile de descaracare ale inconstientului:

ücai naturale - visul si cosmarul ü cai negative - somatizarea

- lapsusurile -Tulburarile de
- actele ratate comportament
- fantasma - Patologia mentala
 A doua topica: SINELE, EUL, SUPRAEUL
Freud susţine că personalitatea este
constituită din trei structuri importante. Fiecare parte Ego
a personalităţii are propria sa funcţie, iar în – conştientul este limitat
– se dezvoltă odată cu
personalitatea sănătoasă matură, cele trei părţi
creşterea copilului în încercarea
produc un comportament echilibrat, bine integrat. acestuia de a se adapta
cerinţelor lumii exterioare
– operează după
principiul realităţii
– încearcă să realizeze
echilibrul dintre pulsiunile
Supraego iraţionale ale Sinelui şi realităţile
lumii exterioare.
– conştiinţa de Id
sine – biologic, este intotdeauna
– cadrul intern al inconstient
individului, a ceea – partea primitivă a
ce este „drept” şi personalităţii
„nedrept” – înglobează pulsiunile
– are la bază instinctuale: sexuale, agresive
– include instinctele: de viaţă
principiul moralităţii
(Eros) şi de moarte (Thanatos)
– acţionează după principiul
plăcerii
v Pentru a se apara de impulsurile inacceptabile, Eul dezvolta strategii
sub forma unor mecanisme de protectie. Cand exigentele Supra-eului nu se
indeplinesc, persoana respectiva poate dezvolta un sentiment de rusine sau
culpabilitate. Mecanisme de apărare îl ajută pe individ să evite angoasa
generată de conflictele cu care este confruntat.

Reacţiile inconştiente de apărare (mecanismele de

apărare):

üreprimarea – excluderea impulsurilor neacceptabile din conştiinţă;

üproiecţia – atribuirea impulsurilor neacceptate, altei persoane, ducând la
înlăturarea vinovăţiei;
üformaţiunea reactivă – inversarea sentimentelor neacceptate şi
înlocuirea cu opusul lor;
ünegarea – exprimarea unui sentiment dat prin semnul polar negativ;
ü intelectualizarea – preferinţă exagerată faţă de gândire în raport cu
sentimentul;
üdemontarea – un răspuns „după fapt”, care duce la scăderea anxietăţii;
üregresia – retragerea într-un comportament corespunzător unui stadiu mai
timpuriu;
üsublimarea – canalizarea nevoilor inacceptabile şi a sentimentelor în
activităţi acceptabile social.
 Etapele psihosexuale de dezvoltare

Evoluţia personalităţii este văzută ca stadială, într-o evoluţie numită

libidinală.
Impulsul sexual al adultilor este rezultatul final al unui proces de
dezvoltare. Inceputul are loc in copilarie si comporta mai multe faze:

q Stadiul oral – (de la naştere la un an) - gura devine centrul senzaţiilor de

plăcere ale întregului corp (hrănirea este activitatea cea mai stimulantă) – supt.
Problema intarcarii - riscul fixarii copilului la stadiul oral (regresiune-bulimie/
anorexie). Faza orala poate lasa reziduuri pentru intreaga viata: atractia pentru
dulciuri, pasiunea pentru fumat, alcool. Tendinta catre individualism,inaptitudine
de a poseda.

q Stadiul anal – (1 - 3 ani) - anusul devine locul senzaţiilor de plăcere

(problemele legate de toaletă sunt cele mai importante) – expulsia, retinerea
materiilor fecale. O instruire prea riguroasă în ceea ce priveşte menţinerea
toaletei, poate crea o personalitate meticuloasă, zgârcită, punctualitate excesiva,
perfecţionistă, incapatanata, frica patologica de microbi. Control absolut,
exigenta fata de propria persoana.
q Stadiul falic – (3 - 6 ani) – zona erogena dominanta devine zona genitala,
atat fata cat si baiatul cunosc un singur organ genital, cel masculin -
masturbarea. Tot acum, complexul Oedip cunoaste momentul sau culminant,
precum si declinul sau.
Complexul Oedip – ansamblul sentimentelor de dragoste si ostilitate,
resimtite de copil la adresa parintilor sai. (mitul Oedip – iubire si dorinta sexuala
fata de parintele de sex opus si ostilitate parintelui de acelasi sex) – forma
pozitiva
- forma negativa – dragostea copilului se orienteaza spre parintele de
acelasi sex, indica existenta unui moment sexual natural in fiecare istorie
individuala. Personalitate isterica.

q Perioada de latenta – (6 – 12 ani) – declinul sexualitatii infantile si al

conflictelor legate de aceasta. Diminuarea activitatilor sexuale, tandretea incepe
sa prevaleze in raport cu dorintele sexuale. Acum apar si se consolideaza
pudoarea si dezgustul, aspiratiile morale si estetice devin mai puternice -
amnezia infantila.

q Stadiul genital – activitatea zonelor erogene genitale isi subordoneaza

celelalte zone eogene si tendintele partiale care produc acum doar o placere
preliminara, care prefateaza placerea genitala matura.
Psihologia analitica

Jung CG
Jung CG (1875-1961)

Ø Postulatul fundamental:
“Subconstientul este sursa
dezvoltarii si vindecarii individului”
“Intregirea motivatiilor si
fortele i n t e r i o a r e fundamenteaza
comportamentul”

Ø Psiholog si psihiatru elvetian

Ø Fondatorul Psihologiei Aanalitice

q factorii externi joacă un rol important în procesul de
dezvoltare a personalităţii şi în adaptarea ei;

q dezvoltarea personalităţii se realizează de-a lungul întregii

vieţi şi nu este ferm determinată numai de experienţele din timpul
copilăriei timpurii;

q conceptul fundamental al teoriei îl reptezintă

„subconştientul colectiv” conţinând arhetipuri şi fiind o urmă de
memorie a istoriei ancestrale a omenirii, incluzând originile animale
ale acesteia, existente în fiecare individ, aceeaşi pentru toţi.
Subconştientul colectiv coexistă alături de subconştientul personal,
dar independent de intenţiile personale;

q prin subconstientul colectiv putem raspunde intrebarii

despre omenire: viata, moarte, scopuri, fericire;

q subconstientul este partea puternica a psihicului normal;

q comunicarea dintre constient si subconstient este necesara

pentru integritate
Arhetipurile sunt inascute, includ:

- „persona” – faţă publică prezentată altora

- „sinele” (autorealizarea) – unitatea şi integritatea personalităţii
- „umbra” – întunericul, răul şi partea agresivă a personalităţii
- „animus” şi „anima” – părţile masculine şi feminine ale
fiecărei personalităţi.
- “eroul” - liderul

Arhetipurile sunt elemente ale subconştientului, care

influenţează percepţiile despre lume şi alţii.

Psihicul constient este un aparat de adaptare si orientare si

consta din diferite functii: senzatia, intuitia (nonrational) gandirea si
simtul (rational).

Psihologia analitica distinge cateva tipuri temperamentale:

introversie si extraversie.
SEMINAR
• 3 metode:
– Observaţia
– Interviul
– Testele de personalitate:
• Proiective
• Obiective
– Categoriale
– Dimensionale
 Observaţia
• Cea mai simplă metodă

• Există grile de observaţie care înregistrează

aspecte variate ale comportamentului

• Aceste grile au la bază observaţia sistematică

 Interviul
• Structurat:
– Întrebările se repetă la fiecare individ evaluat
– Avantaj - evaluare completă, cu respectarea întocmai a
grilei de interviu
– Dezavantaj – neeconomic

• Semistructurat:
– Se urmăresc întrebări test, dar se fac şi abateri, în
funcţie de caz
– Este cel mai util în practică

• Nestructurat:
– Constă într-o discuţie liberă cu subiectul supus evaluării
Testele de personalitate - proiective
• Tehnicile de asociaţie:
– Testul Rorschach
– Testul asociativ verbal (C. G. Yung)
• Teste de construcţie:
– Testul de apercepţie tematică – TAT (H. A. Murray)
• Se construieşte o poveste pt fiecare din cele 30 de planşe
• Teste de clasare/ordonare:
– Testul Szondi
– Testul culorilor Luscher
• Teste de expresie grafică:
– Testul arborelui Koch
– Testul familiei
 Testele de personalitate - obiective
Abordarea categorială
q diagnosticul categorial - prezenţa sau absenţa tulburării de personalitate

• Testele categoriale cele mai utilizate sunt:

– PDQ-R (Chestionarul de Diagnostic al Personalităţii)
– MMPI (Inventarul de Personalitate Multifazic Minnesota)
– SIDP IV (Interviul Structurat pentru Tulburările de Personalitate DSM
IV)

• Interviuri utilizate pentru clasificările categoriale sunt:

– SCID II (Interviul Clinic Structurat pentru Tulburările de
Personalitate) – DSM III R
– DIPD (Interviu Diagnostic pentru Tulburările de Personalitate)
– PDE (Examinarea Tulburării de Personalitate) – ICD 10 & DSM IV
 Testele de personalitate - obiective
Abordarea dimensională
q defineşte un număr de dimensiuni comportamentale dispuse gradat
pe un continuum şi identifică diferentele individuale

• Cele mai cunoscute sunt modelele propuse de:

– Millon (1987) – MCMI (Inventarul Clinic Multiaxial Millon)
– Eysenck (1965,1991) – EPQ (Eysenck Personality
Questionnaire) - P, E, N
– Costa & McCrae (1992) – NEO-PI (Big five Model of
Personality) – N, E, O, A, C
– Cloninger (1987, 1994) – TCI (Seven Factor Model)
– Liveseley (2005) – DAPP-BQ
– Institutul Karolinska – KSP
 CICLURILE VIEŢII

Studiul dezvoltării umane – surprinde particularităţile de

vârstă şi individuale, felul cum apar şi se manifestă diversele
procese psihice (cognitive, afective, voliţionale, etc), însuşiri ale
personalităţii.

Dezvoltare ontogenetică – proces evolutiv complex ce se

desfăşoară de-a lungul vieţii individului.

Termenul de ciclu al vieţii „life cycle“ s-a născut din

necesitatea cercetătorilor de a reflecta teoria dezvoltării.

- termeni congruenţi: etapă, stadiu, eră, interval, epocă etc.

Stadiu de dezvoltare – totalitatea trăsăturilor specifice unei

anumite etape de viaţă comune pentru persoanele de aceeaşi
vârstă.
 v Dezvoltarea organismului uman se desfăşoară pe mai multe
paliere:
Dezvoltarea umană
Dezvoltare fizică Dezvoltare Dezvoltare
cognitivă psiho-socială
Schimbările corporale Intelectul (procesele Emoţiile
Abilităţile motorii găndirii) Personalitatea
Limbajul Relaţiile cu ceilalţi

§ dezvoltare fizică – reuneşte modificările în lungime, greutate, modificări ale

structurii şi funcţiei creierului, inimii, altor organe interne; modificări ale scheletului şi
musculaturii, care afectează abilităţile motorii; aceste modificări exercită o influenţă
majoră atât asupra intelectului cât şi asupra personalităţii (de exemplu: un copil cu
handicap auditiv suferă de întârziere în dezvoltarea limbajului).
§ dezvoltare cognitivă – înseamnă formarea proceselor şi însuşirilor psihice
(percepţie, memorie, raţionament, limbajul, gândire etc), precum şi restructurarea
lor pe parcursul întregii vieţi la nivele funcţionale tot mai înalte.
§ dezvoltare psihosocială – reuneşte modificările ce apar la nivelul
personalităţii ca urmare a interacţiunii individului cu ceilalţi. (ex.1 Studiu de caz )
 FACTORI CARE DETERMINĂ DEZVOLTAREA PSIHICĂ A
COPILULUI
Ø Dezvoltarea psihică a copilului este un proces extrem de complex. La
sfârşitul acestui proces trebuie să găsim omul matur, "înarmat" cu tot ceea ce-i
permite adaptarea la societatea din care face parte.
Ø Ereditatea, mediul social şi educaţia sunt consideraţi factori importanţi în
devenirea umană.
Ereditatea
- zestrea nativă, un specific biologic ce garantează o anumită formă diferenţiată de
adaptare şi de reacţie.
- "predispoziţiile native", rezultat al dezvoltării biologice complexe de-a lungul
generaţiilor.
- condiţionează procesul dezvoltării dar nu este suficientă pentru evoluţia omului. (Ex.2)

Mediul social Educaţia

- totalitatea cerinţelor sociale şi a
relaţiilor în care trăieşte şi acţionează
individul.
- "mediul imediat" - familie, rude,
şcoală, educatori - micro-sistem
- "mediul social" - societatea cu
particularităţile social-istorice - macro-
sistem (Ex. 3)
- proces permanent şi continuu
- nu se referă doar la educaţia intelectuală
(informativă şi formativă), ci la toate influenţele
care modelează individulul în vederea creării unei
personalităţi cât mai armonios structurate.
- trebuie să asigure adaptarea optimă a
copilului la cerinţele societăţii, bazându-se pe
potenţialul individual. (Ex.4)
 Genetici
Energie fizicã Energie
Influenţe familiale
fizicã,
valori, intersecţii, tranzacţii
Deprinderi intelectuale sãnãtate
inteligenţã
temperament
Deprinderi sociale
Clasã socialã
Tensiune emoţionalã
FACTORII CARE Culturã si etnicitate
Întâmplãri sociale,
economice, politice INTERACŢIONEAZĂ ÎN
Scopuri si valori
Legãturi cu grupuri DEZVOLTAREA
semnificative
INDIVIDULUI Crize: accidente fizice

Roluri sociale jucate

Crize datorate accidentelor

Stres social, economic, psihologice, pierderea pãrintelui,
psihologic şi fizic copilului, a altora
Beulah Roberts
Compton Structura Resurse
Burt Galaway societãţii economice
(Social Work oportunitãţi
Processes)
v Oamenii trec prin opt stagii de dezvoltare. În fiecare stagiu
există o criză şi o dezvoltare unică.

v Etape de dezvoltare au atât aspecte pozitive, cât şi

negative, au crize emoţionale specifice şi sunt influenţate de
interacţiunea dintre factorii biologici, factorii culturali şi sociali
caracteristici mediului în care trăieşte persoana.

v Fiecare etapă are două rezultate posibile, unul pozitiv sau

sănătos, şi unul negativ sau nesănătos.

v Succesiunea etapelor nu se face automat, ci mai degrabă

depinde atât de dezvoltarea SNC, cât şi de experienţa de viaţă.
 Perioada prenatală (din momentul concepţiei până la naştere)

- structura fundamentală a corpului şi organele sale

- creştere fizică accelerată
- vulnerabilitatea crescută

1. Perioada germinală - primele două săptămâni după concepţie

2. Perioada embrionară - de la 3 săptămâni la 7 săptămâni

Cele trei stadii ale

dezvoltării degetelor:
a – la 44 zile
b – la 50 zile
c – la 56 zile (degetele sunt
complet formate)
3. Perioda fetală - de la 8 săptămâni până la naştere
 Stadiie dezvoltarii psihosociale
(E Erikson 1902-1994)
§ Primul an încredere vs neîncredere
§ 1 - 3 ani autonomie vs ruşine, îndoială
§ 3 - 5 ani iniţiativă vs vinovăţie
§ 6 ani- pubertate hărnicie, perseverenţă/inferioritate
§ Adolescenţa identitate vs confuzie de rol
§ Adult tânăr intimitate vs izolare
§ Maturitate creaţie vs stagnare
§ Bătrâneţea integritate vs disperare şi izolare
Perioada de nou născut şi sugar (0-1 an)
Încredere / Neîncredere
 - toate simţurile funcţioneză incă de la naştere
- creştere rapidă şi dezvoltare accelerată a abilităţilor motorii
- capacitatea de învăţare şi de memorare este funcţională
- ataşamentul faţă de părinţi şi de celelalte persoane semnificative

dezvoltarea creierului dezvoltarea neuronilor

 Ataşamentul
Nevoia de ataşament

– face parte dintre nevoile de bază ale fiinţei umane

– este înnăscută
– are drept scop supravieţuirea.

Termenul de ataşament (John Bowlby - 1959) pentru a descrie

legătura afectivă şi durabilă dintre indivizi, adeseori între mamă şi copil.

Bowlby considera că există 5 comportamente de afecţiune

înnascute: surâsul, contactul vizual, plansul, strânsul în braţe şi suptul.

Ataşamentul poate fi observat cel mai bine atunci când copilul

(sau adultul) este speriat, obosit, bolnav sau are nevoie de forme speciale
de îngrijire.
 Mary Ainsworth, descrie următoarele tipuri de
ataşament la copil:

Ataşamentul sigur – copilul are încredere că părinţii vor fi

disponibili, receptivi şi îi vor acorda ajutor dacă s-ar ivi situaţii dificile sau
i-ar fi teamă.

Atasamentul nesigur – copilul nu cere ajutor de la figura sa de

ataşament, el încearcă să se descurce singur.

§ Anxios-evitant
§ Anxios-rezistent
§ Ambivalent

Ataşamentul anxios ambivalent – copilul este nesigur că părinţii

vor fi disponibili, receptivi şi gata să-i ofere ajutorul când sunt solicitaţi.
Dezvoltarea motricităţii

Dezvoltarea cognitivă
— Suptul şi hrănirea, reprezintă nevoile primare ale
nou-născutului. Mama, care este inductoarea
încrederii, participă intens la asigurarea acestor
nevoi

— Prin această interacţiune, copilul fie că dezvoltă

sentimentul de încredere că dorinţele lui vor fi
îndeplinite, fie va dobândi sentimentul de
neîncredere, dacă mama nu este atentă.

— „Copilul bun, calm, zâmbitor, previzibil

reprezintă o mare răsplată pentru îngrijirea
maternă tandră”.
Copilăria timpurie (1-3 ani)
Autonomie/ Dependenta
— învaţă să meargă singur, să se hrănească singur, să-şi controleze
sfincterul anal şi să vorbească. Maturitatea musculară este cea care
dă tonul pentru această fază de dezvoltare. Autonomia se referă la
sentimentul copilului de a fi stăpân pe el însuşi şi asupra tendinţelor
şi impulsiunilor lui. Copilul mic care începe să umble câştigă
senzaţia separării lui de ceilalţi. „Eu“, „tu“, „al meu“, „a mea“ sunt
cuvinte obişnuite, folosite de copil pe parcursul acestei etape.

— Copilul poate alege între a păstra/a reţine şi a lăsa/a da drumul,

între a fi cooperant sau a fi încăpăţânat.

— Dacă părinţii permit copilului să funcţioneze cu oarecare autonomie,

ei sunt suportivi fără să fie hiperprotectori, copilul câştigă încredere
în sine, simte că se poate controla pe el şi lumea din jur.
Vârsta preşcolară (3-6 ani)
Iniţiativă/Vinovăţie
- familia este încă “centrul Universului”
- sporeşte forţa fizică a copilului
- se îmbunătăţesc abilităţile motorii
- independenţa şi autocontrolul se amplifică
- jocul, creativitatea şi imaginaţia sunt din ce în ce mai elaborate
- comportamentul este încă egocentric (Ex. Pag. 216)
— sunt capabili să iniţieze atât o activitate intelectuală cât şi una
motorie învăţând să se bazeze pe acţiunile lor.

— În acest interval, creşterea curiozităţii sexuale se manifestă prin

antrenarea în jocuri de grup legate de sex sau atingerea propriei
zone genitale sau a altui copil.

— La sfârşitul acestei etape, copilul este capabil să se mişte

independent şi sigur pe el. Jucându-se cu cei de o seamă cu el,
copilul învaţă cum să se relaţioneze cu ceilalţi. Dacă fanteziile
agresive au fost rezolvate corect (nici pedepsite, nici încurajate),
copilul dezvoltă un spirit al iniţiativei şi al ambiţiei.

— În anii preşcolari, copilul începe să distingă realitatea de fantezie, iar

joaca începe să reflecte această creştere a procesului de
conştientizare.
Vârsta şcolară (6/7 ani - Pubertate)
Hărnicie, perseverenţă/Inferioritate
- prietenii devin cei mai importanţi
- gândire logică
- egocentrismul se diminuează
- se perfecţionează abilităţile lingvistice
- conceptul de sine capătă noi dimensiuni, afectând stima de sine.
- creşterea fizică este încetinită
 Activitatea, capacitatea de a munci şi de a dobândi
aptitudinile adultului, sunt elementele cheie ale etapei. Copilul
învaţă că el este capabil să realizeze diverse lucruri şi, ceea ce
este mai important, că el e capabil să stăpânească şi să
completeze o anumită acţiune.

Dacă se pune prea mult accentul pe reguli, pe „trebuie“,

copilul va dezvolta simţul datoriei în detrimentul plăcerii naturale de
a munci.

Sentimentul de inadecvare şi inferioritate, rezultatele

potenţial negative ale acestei faze pot rezulta din mai multe surse:
ü copilul poate fi discriminat fiind încurajat să nu meargă la
şcoală;
ü să i se spună că el este inferior celorlalţi;
ü să fie hiperprotejat de mediul familiar sau să fie excesiv de
dependent de suportul emoţional al familiei;
Preadolescenţa-pubertatea
q modificări ample, rapide şi profunde de ordin fizic

q organismul atinge maturitatea reproductivă

q se declanşează o adevărată “furtună hormonală”

q pentru că acum copiii învaţă cum să lucreze cu ceilalţi, să-

şi dezvolte un simţ de diviziune a muncii şi egalităţii şanselor
devine capabil să facă faţă solicitărilor emoţionale şi intelectuale
din mediu, în special în şcoală.
Adolescenţa (14/15-20 ani)
Identitate/ Confuzie de rol
- transformarea dintr-o persoană dependentă într-una
independentă;

- dezvoltarea sentimentului de identitate; identitatea -

capacitatea persoanei de a da răspunsurile adecvate la întrebările -
„cine sunt?“ şi - „încotro mă îndrept?“;

- identitatea sănătoasă se construieşte prin succesul individual în

parcurgerea primelor trei etape psiho-sociale şi, identificarea, fie cu
părinţii naturali, fie cu cei adoptivi;

- se dezvoltă capacitatea de a gândi abstract şi de a utiliza

raţionamente ştiinţifice;

- grupul de prieteni ajută la dezvoltarea şi testarea conceptului

de sine
Vârsta adultă tânără (20-40 ani)
Intimitate/ Izolare
q etapa vieţii adulte este o perioadă de mari schimbări, unele
dramatice, altele mai subtile, dar continue.

q sunt luate decizii în legătură cu viaţa intimă a persoanei

q sănătatea fizică atinge punctul său maxim

q sunt luate decizii legate de viaţa profesională

q conştiinţa propriei identităţi continuă să se dezvolte

q abilităţile intelectuale capătă noi dimensiuni

q Jung se referea la vârsta de 40 de ani ca „amiază a vieţii“

şi considera că perioada adultă trebuie luată în considerare cu
aceeaşi atenţie ca şi perioadele timpurii din viaţă.

q Erikson E a descris trei calităţi ce trebuiesc dobândite în

perioada adultă: intimitatea, pro(creaţia) şi integritatea. (Ex. Pag.
203)
Vârsta “de mijloc” (40-65 ani)
(Pro) Creaţie/Stagnare
 - devine esenţială căutarea sensului propriei vieţi

- sănătatea fizică începe să se deterioreze

- “inţelepciunea” şi abilităţile de rezolvare a problemelor

practice sunt optime

- capacitatea de a rezolva probleme noi este însă afectată

- responsabilităţile pot duce la un stres sporit

- orientarea temporală se modifică, fiind focalizată pe “cât

timp a mai rămas de trăit”

- adultul care nu are preocupări privind orientarea şi

sprijinirea tinerelor generaţii, se va orienta obsesiv spre intimitate

- “midlife crisis”- criza vîrstei de mijloc (Ex. Pag. 207)

Vârsta adultă târzie – bătrâneţea
(începând cu 65 ani)
Integritate/ Disperare şi izolare
 - apare declinul abilităţilor fizice

- scăderea timpului de reacţie

- pensionarea

- nevoia de a defini scopul vieţii este şi mai stringentă,

pentru a
putea face faţă apropierii morţii

- maturitatea târzie poate fi o perioadă a mulţumirii.

Integritatea permite acceptarea propriului loc în ciclul vieţii şi
recunoaşterea faptului că viaţa ta este propria ta responsabilitate

- nu există linişte sau mulţumire la bătrâneţe decât dacă

persoana a dobândit intimitate şi şi-a îndeplinit menirea de
procreator. Fără procreere nu există convingerea că propria viaţă a
avut vreun rost. Fără această convingere, apare teama de moarte
şi un sentiment de disperare sau nemulţumire. (Ex. Pag. 205)
Ø Conceptul ciclului vieţii a constituit cadrul pe care s-au
dezvoltat teoriile psihopatologice, mai ales cele legate de stres,
„coping“ şi relaţia cu tulburările psihiatrice, precum si de cele doua
conditii: sănătate şi boală mintală;

ØAbordarea problemei personalităţii din perspectiva ciclurilor vieţii

şi influenţei modelelor sociale asupra capacităţilor de maturizare
ale persoanei este utilă nu doar în înţelegerea modului în care
personalitatea se dezvoltă ci şi în înţelegerea patologiei şi zonei de
marginalitate psihopatologică (crize de dezvoltare, tulburări de
personalitate, psihoze reactive);

Ø Urmărirea ciclurilor vieţii, a dinamicii, a schimbărilor ce se

petrec în cadrul acesteia, permite clarificarea de ansamblu a
abilităţilor persoanei, a satisfacţiilor ce se corelează la un moment
dat cu reţeaua socială externă, fapt ce ar putea explica creşterea
sau scăderea circumstanţială a vulnerabilităţii.
 NOŢIUNI CHEIE

üTeoriile personalitatii
üDezvoltare ontogenetică
üStadiu de dezvoltare
üEreditate
üMediu
üEducatie
üEtapele dezvoltarii