Despre psihoterapia prin psihodrama

Ca modalitate psihoterapeutica de interventie,

psihodrama este - prin excelenta si de o
maniera multi-dimensionala - metoda holistica
prin care sînt explorate lumile publica si,
respectiv, privata ale persoanei, folosind actiunea. Psihodrama nu este terapie prin teatru (sau
drama-terapie ), aceasta fiind o disciplina artistica separata si distincta care poate avea, la
randul ei, si calitati psihoterapeutice. Psihoterapia psihodramatica nu se refera nici la acele
evenimente din cotidian, la productiile televizate, ori filmele artistice, sau piesele de teatru
care au un continut psihologic foarte intens, asa cum acei conducatori de grupuri de
dezvoltare sau coaching care apeleaza la tehnica role play în activitatea lor nu fac
psihodrama, desi role paly-ul îsi are originea în teoria psihodramatica. În contextul inedit al
studioului de psihodrama, pacientul/ clientul îsi pune în joc expresivitatea corporala si,
împreuna cu mesajul verbal eliberat de constrangerile formale, ajunge sa faca experienta
emotiilor blocate pentru ca, mai apoi sa dea un nou sens lumii sale interioare, (re ) gasindu-si
astfel echilibrul socio-psiho-afectiv.

Psihodrama a fost creata în anii 1920 de Dr. Jacob Levy Moreno, initial ca modalitate de
interventie în tratarea celor suferinzi de boli mentale, dar si pentru facilitarea si consolidarea
comuniunii în grupuri sociale diverse, fiind precursoarea a ceea ce numim astazi generic
terapiile art-creative. Totusi, psihodrama este mai mult decat o metoda psihoterapeutica non-
traditionala, iar practicarea ei este mai mult decat o chestiune de tehnica.
Moreno a dezaprobat ideile freudiene ale epocii conform carora, in diagnostic accentul era
pus pe patologizarea comportamentelor, iar modalitatea de interventie prin explorare verbala
a plangerilor pacientului fata de un analist obligat sa ramana ca un "ecran alb" pentru a-i
putea contine acestuia procesele proiective si transferentiale, era considerata unica forma
eficienta de tratament al suferintelor sufletesti.

De aceea, plecand de la observatia ca oamenii, pe langa capacitatea limbajului, au si abilitatea

de a ocupa si a se misca cu sens într-un spatiu dat, însusindu-si roluri specifice în relatiile pe
care le au cu alti oameni, deci nu stau în izolare, Moreno va investi scena ca spatiu pentru
punerea în act a acelei situatii-emergenta din problemele membrilor ce alcatuiesc un grup de
terapie. În acelasi timp va fi dat celui dornic de exprimare (numit protagonist ) ocazia sa-si
joace experienta personala ajutat fiind de restul colegilor (numiti euri auxiliare ) sub
îndrumarea liderului de grup (psihoterapeutul psihodramatist ) care, departe de a pastra
tacerea, intervine pe parcursul dramatizarii, ori de cate ori este nevoie, într-un mod plin de
respect si întelegere fata de realitatea subiectiva a celui ce se joaca pe sine în "aici si acum"-
ul reprezentarii sale.

Literar, psihodrama se traduce prin "suflet în actiune", sau, pentru a nu da o semnificatie

spiritual-religioasa termenului, psihodrama se refera la esenta a cine sîntem. Cand punem
esenta a ceea ce sîntem în actiune se întampla sa experimentam stari pe care le-am trait deja
(în copilaria timpurie sau în trecutul mai mult sau mai putin îndepartat ), atunci cand ceea ce
lumea din jur ne oferea a fost preluat în interiorul fiintei noastre, pentru a fi prelucrat si apoi
stocat în creier sub forma de amintiri. Doar ca, uneori, în prezentul de adolescent sau de adult
fiind, rezultatul acestei internalizari ne produce confuzie cu privire la ce ne este cu adevarat
propriu, ce este de la parintii pe care îi purtam în noi ca imagini de autoritate, al fratelui, ori
ale altor persoane din mediul în care am trait acele experiente, ce tine de experientele dintr-o
lume trecuta, ce de altele.
Iar in psihoterapia prin psihodrama venim si spunem: "Bun, hai sa luam toate aceste ganduri
si sentimente pe care le avem în minte si sa le punem în actiune!". Astfel, persoanele îsi
joaca pe scena diversele roluri pentru a deveni capabili ulterior sa ia distanta fata de acele
experiente semnificative traite, iar într-un final sa ajunga sa le integreze în viata lor prezenta
si sa spuna: "OK, înteleg ca aceasta stare (de ex. frica ) nu-mi apartine cu adevarat, e mai
curand a mamei mele care m-a îngrijit atata vreme, iar de-acum pot sa-i spun `multumesc ca
m-ai crescut, dar nu mai este nevoie sa port cu mine o atare stare!` si pot sa reconfigurez
altfel ceea ce am trait pana acum, asa cum simt ca mi se potriveste în prezent."

În fond, în viata de zi cu zi jucam o varietate de roluri: mama, tata, iubit, muncitor, sef, fiu,
etc. iar fiecare rol presupune asteptari specifice. Deseori avem un set de emotii diferite atasate
de fiecare din roluri; în unele ne simtim mai mult noi însine, în timp ce pe altele le simtim ca
straine de personalitatea noastra, cauzandu-ne probleme. Pe unele le jucam prea des, iar în
altele sîntem mult mai putin prezenti fata de cat ne-am dori sa fim. Asadar, prin tehnici
specifice psihodramei si într-un mediu securizant - studioul de psihodrama -, participantii la
grup sau persoana aflata în terapie individuala (caz în care interventia poarta numele de
psihodrama individuala sau a deux ) au/ are ocazia sa-si exploreze preocuparile, mai curand
actionand asupra grijilor, decat vorbind despre ele. Acest lucru înseamna ca sînt investigate
nu numai istoria experientelor traite de protagonist (nume dat persoanei a carei problematica
se afla, pentru un timp, în centrul atentiei grupului ), ci si acele dimensiuni psihologice ce nu
pot fi exprimate firesc în lumea reala din pricina conventiilor sociale, morale, si de alta natura
ce guverneaza relatiile din comunitatile umane: ganduri nerostite, gesturi inhibate, întalniri cu
cei ce nu (mai ) pot fi prezenti, personificari ale fanteziilor despre ce ar putea gandi si simti
altii, vise nocturne, ori perspective înca neexplorate.

Astfel ca, membrii grupului vor juca - cu fiecare ocazie în care se întruneste grupul - diverse
roluri într-o punere în scena sub îndrumarea psihoterapeutului - director de psihodrama, sau
psihodramatist. Iar scopul final al psihoterapiei prin psihodrama este unul multi-dimensional,
si anume de a-i ajuta pe oameni ca prin actiune dramatica sa-si descopere adevarul interior, sa
fie capabili de a-si exprima liber si creativ sentimentele, sa stabileasca interactiuni autentice
cu alte persoane si sa ajunga sa faca experienta unor noi comportamente adaptate contextului
respectiv de viata. Caci, asa cum reflecteaza Hermann Hesse prin gura personajului ultimului
sau roman: "...Miscarea (actiunea ) e forma primordiala si fundamentala de expresie a vietii si
a independentei individului."