Consilierea si psihoterapia copilului si adolescentului

Suport Seminarii

Jacob Levy Moreno (1889-1974) a fost un psihiatru de origine evreiască, născut în România,
psihosociolog, creatorul psihodramei, al sociometriei, și unul din fondatorii psihoterapiei de grup. În
anii tinereții sale, printr-o conjunctură neașteptată, Levi Moreno s-a cunoscut cu Sigmund Freud,
fiind fascinat de personalitatea acestuia și teoriile postulate. La început explicațiile lui Freud cu privire
la psihicul uman i-au părut interesante, însă aprofundându-le i-au produs anumite rezerve, astfel că a
încehait colaborarea cu Freud și s-a centrat pe dezvoltarea unei perspective personale asupra
funcționării umane, respectiv dinamica de grup.

În 1921, conducea „Casa comedianților” din Viena, unde a organizat prima ședință de
psihodramă pentru publicul larg. Tot în 1921, Moreno înființează „Teatrul Spontaneității” -
Stegreiftheater, pe strada Maysedergasse nr.2, un teatru bazat pe improvizație, care însă nu a avut
succes la publicul acelor vremuri. Cu toate acestea, în istoria psihoterapiei, data de 1 aprilie 1921 se
păstrează ca „ziua de naștere a psihodramei”.

Levi Moreno rămâne în istoria psihologiei ca inventator al psihodramei, inițiator al studiilor

de dinamică a grupurilor mici și folosirea teatrului în tratarea și vindecarea suferințelor mentale.
Capitolul din psihologie care se numește sociometrie i se datorează integral.

Tehnicile psihodramatice sunt derivate atît din psihodrama clasică moreniană, cât și din
spațiul dramaterapiei și valorifică potențialul de evaluare, remediere, prevenire, dar și de creștere și
dezvoltare psihologică inerent jocului de rol.

Tehnicile psihodramatice stimulează exprimarea prin acțiune a diferitelor problematici cu

care o persoană se confruntă. Multe din tehnicile psihodramatice au fost integrate în diverse forme
de consiliere și psihoterapie, dar și în alte domenii de activitate, educația fiind unul dintre acestea.

Prin intermediul tehnicilor psihodramatice avem acces la ceea ce Moreno denumea cu

termenul de ”plusrealitate”. Aceasta reprezintă o dimensiune invizibilă a realității care nu este
întrutotul trăită sau exprimată. Este o realitate subsumată realității deja existente, una latentă, încă
neconștientizată și exprimată.

Tehnici psihodramatice folosite pentru îmbunătăţirea coeziunii de grup și optimizarea comunicării:

1. Jocul de rol
2. Inversiunea de rol
3. Dublul
4. Oglinda
5. Solilocviul
6. Sociometria
7. Atomul social (Introducerea unui nou membru în grup)

1. Jocul de rol: persoana își joacă propriul rol.

Poate te-ai gandit la un moment dat ,,daca eram X, procedam asa….”. De ce nu poti proceda si tu asa,
daca aceasta este solutia buna? Ce iti lipseste, de ce sau de cine anume ai nevoie? Care sunt
neajunsurile?
Jocurile de rol sunt avantajoase si pentru ca se pot schimba rolurile intre participanti destul de des, ei
sunt liberi sa spuna ce gandesc, fiind in acelasi timp in acord cu rolurile pe care le joaca. Astfel se
stimuleaza cooperarea, competitia, interactiunea cu cei din jur si, nu in ultimul rand, empatia.

Prin jocul de rol se stimulează autocunoașterea, putem învăţa modalităţi de relaţionare adecvată şi
eficientă și chiar putem produce modificări în sfera personalităţii prin mecanismul armonizării
imaginii de sine cu sfera comportamentală.

Jocul de rol îl implică pe individ în totalitate, acesta participând cu tot ceea ce este din punct de
vedere psihic: cogniție, afectivitate și motivație, voliție, trăsături de personalitate, conștient,
subconștient și chiar inconștient. Jucând un anumit rol, persoana poate afla mai multe despre sine,
dar și despre alții, se poate înțelege mai profund pe sine, dar și pe ceilalți. Prin joc de rol putem
conștientiza resuresele și limitele personale și putem învăța strategii de relaționare mai eficiente.

O altă utilitate a jocului de rol iese la iveala in situatiile in care crezi ca nu exista solutie la rezolvarea
unei probleme. Te pu in postura celui care iti pune bete-n roate, sa zicem, incercand sa iti dai seama
ce il motiveaza sa actioneze asa sau cum ar rezolva problema partenerul tau.

În viaţa cotidiană orice rol realizat în realitate poate fi reprezentat mental, însă nu orice rol
reprezentat poate fi adecvat concretizat în acţiune. Prin jocul de rol, în psihodramă, individul trece de
la acțiune la reprezentare și invers, adaptându-și rolurile sale la propria personalitate şi la cerinţele
realităţii.

Seminar 2

2. Inversiunea de rol: protagonistul își asumă rolul unui alt personaj (persoană reală sau personaj
fantastic, parte a personalității, persoană care trăiește sau care nu mai este etc.) și exprimă ideile,
trăirile afective ale personajului respectiv, în timp ce o altă persoană joacă rolul său. Această tehnică
permite decentrarea individului și accesul la noi perspective.

Tehnica scaunului gol este o tehnica gestaltistă ce presupune dialogul cu diverse persoane sau
dialogul între diverse părți ale eului prin intermediul unui scaun gol. Aici, spre deosebire de
inversiunea psihodramatică, persoana joacă succesiv toate rolurile specifice unei situații. Ea a fost
creată de F. Perls şi o variantă a ei (top dog-under dog) constituie modalitatea prin care sunt puse
“faţă în faţă” imaginea de sine reală cu imaginea de sine ideală. Tehnica scaunului gol poate fi folosită
atât cu adolescenți cât și copii, pentru accesarea și extinderea unor perspective diverse, în varii
situații conflictuale.

Tehnica metapozițiilor este derivată din tehnica scaunului gol şi constă în experimentarea succesivă a
rolurilor altor persoane, mai întâi a celei cu care o persoană se află în conflict, apoi a aceleia care e
martoră la discuţia celor două şi o evaluează, apoi rolul celei de-a treia care a văzut cum a fost
evaluată discuţia de către martor, şi aşa mai departe. Experimentarea din perspective “cât mai
distanţate” a conflictului permite creşterea gradului de evaluare obiectivă a acestuia şi implicit,
creează premisa unei abordări mai realiste a acestuia în viaţa reală.

De multe ori, cei care sunt provocati isi pot juca rolul foarte bine, discutand foarte mult situatia si
argumentand-o, chiar daca mai inainte se aflau de partea opusa. Acesta este un lucru benefic, pentru
ca ajungi sa descoperi aspecte interesante despre persoana respectiva si sa o cunosti mai bine.

Seminar 3
3. Dublul este o tehnică prin intermediul căreia o persoană devine vocea interioară a protagonistului
și, folosindu-și intuiția și empatia, exprimă (dubleaza) ceea ce nu reușește acesta sa exteriorizeze.
Este utilizată pentru a ajuta protagonistul să depașească un blocaj sau să își exprime adevăratele
sentimente, gânduri, emoții. Dublul este una din tehnicile fundamentale utilizate în psihodramă. El
constă în “a da voce” sentimentelor pe care protagonistul nu reuşeşte să le spună din diverse motive:
timiditate, ruşine, inhibiţie, angoasă, sentiment de vinovaţie, educaţie. Tehnica cere intervenţia unei
persoane care să joace rolul de dublu, de obicei un membru al grupului din auditoriu care, trăind un
puternic sentiment de identificare cu protagonistul, se oferă şi se poziţionează alături de el pentru a
funcţiona ca un alter ego. Acesta exprimă cu voce tare gândurile, dorinţele, sentimentele pe care
protagonistul nu poate să le verbalizeze. Uneori directorul este cel care dublează protagonistul, dar
aceasta este bine să se întâmple cu măsură, dat fiind faptul că directorul nu trebuie să depăşească
anumite limite în identificarea cu protagonistul. În cazul dublului, individul îşi îmbogăţeşte
reprezentarea despre sine prin orientarea atenţiei asupra lumii sale interne.

Seminar 4

4. Oglinda: tehnică în care propriul rol este jucat de către o altă persoană, iar aceasta urmărește
scena.

Oglinda este o tehnică care permite distanţarea de propria persoană prin ieşirea de pe scena
psihodramatică şi preluarea perspectivei unei alte persoane, fie prin ochii altcuiva care este martor la
reprezentaţia sa, fie urmărind (de exemplu de la balcon) propria sa reprezentaţie, jucată de eurile
auxiliare. În cazul oglinzii individul priveşte în afara sa, pentru a constata cum este perceput de
ceilalţi. Funcţia de oglindă apare ulterior, odată cu maturizarea structurilor cognitive, necesare în
formarea experienţei asupra lumii interne şi a celei externe. De asemenea, aceasta se activează şi în
cadrul unui grup, unde comportamentul fiecăruia exprimă şi percepţia pe care aceştia o au asupra
celorlalţi.

Seminar 5

5. Solilocviul: persoana pune în cuvinte ce gândește și simte într-un anumit moment. Este o tehnică
ce facilitează conștientizarea și exprimarea gândurilor și trăirilor. Tehnica psihodramatică presupune
un dialog cu propria persoană, protagonistul dând astfel libertate de exprimare tuturor gândurilor
care îi traversează mintea, fără a pune bariere logice. În acest fel, emoţiile sunt aduse în prim plan şi
persoana se poate conecta la ele. Folosirea solilocviului este utilă atunci când este important să se
cunoască, înainte de toate, reprezentarea protagonistului asupra situaţiei care trebuie arătată, mai
degrabă decât elementele descriptive ale persoanei sale. Un solilocviu eficace presupune existenţa
unui bun nivel de încălzire, care să permită conţinuturilor emotive să se traducă uşor în expresii
verbale. Se obţine, astfel, o prezentare a ”feţei interne” a protagonistului în acel moment: Simt că…
mă gândesc la... Este un discurs solitar, ca şi cum persoana ar vorbi cu sine, cu voce tare.

Seminar 6

6. Sociometria este constituită din ansamblul tehnicilor care fac reprezentabile (şi perceptibile într-
un mod bine definit) forţele de atracţie (tele pozitiv) şi cele de respingere (tele negativ) care se
produc între membrii grupului. Tehnica sociometrică poate fi utilizată cu succes pentru a defini
rolurile și interacțiunile într-un grup, leaderii formali și informali, dinamica de grup și aspectele
psihologice implicate într-un context social anume. Sociometria poate fi grafică şi de acţiune.
Metoda sociometrică face parte, alături de alte metode precum observaţia, chestionarul,
experimentul, din categoria metodelor de cunoaştere a dinamicii specifice unui colectiv, și descrie:
- configuraţia relaţiilor de respingere, atracţie, indiferenţă;
- poziţia ocupată de fiecare elev în grupul şcolar în raport cu ceilalţi;
- reţelele de comunicare din grup;
- tensiuni sau conflicte latente;
- identificarea clanurilor sau subgrupurilor formate din elevii care se atrag între ei.” (Colomeischi,
p.64).
Tehnica sociometrică presupune aplicarea unui test sociometric în care copiii sau adolescenții sunt
întrebaţi despre preferinţele lor în cadrul grupului sau despre colegii pe care îi resping. Ei trebuie să
răspundă la toate întrebările şi sunt informaţi cu privire la confidenţialitatea răspunsurilor.
După aplicarea testului sociometric, se trece la codificarea formularelor de răspuns şi la introducerea
datelor în matricea sociometrică. Pentru a interpreta rezultatele, este necesr să se calculeze apoi unii
indici sociometrici. Aceştia oferă informaţii despre fiecare elev în parte şi despre grup. „Indicii permit
o mai bună înţelegere a dinamicii grupului şi o intervenţie educativă pertinentă.” Colomeischi, p.66).
Se realizează apoi sociograma, pe baza datelor din matricea sociometrică. Sociograma este o
reprezentare grafică ce arată locul fiecărui membru al grupului, dar şi diverse tipuri de reţele
interpersonale.
Testul sociometric ajută la identificarea unui lider din grup, la identificarea persoanelor populare, dar
şi la identificarea persoanelor excluse, ignorate. Aceste informaţii, împreună cu unele obţinute prin
alte tehnici, pot ajuta apoi la identificarea celor mai potrivite metode şi mijloace de sporire a
coeziunii de grup.

Seminar 7

7. Atomul social: se referă la cea mai mica parte a unei structuri sociale parte dintr-o societate
umană. Sintagma ”atom social” se putea folosi, în viziunea lui Moreno, pentru a descrie persoanele
sau grupurile cele mai relevante în lumea psihologică a unei persoane. Uneori termenul se referă și la
diagrama rețelei sociale implicate. Variatiuni pe diagrama atomului social pot fi folosite ca o forma de
sociometrie. Suma totală a tuturor opțiunilor și experiențelor din viața unei persoane, sunt
reprezentate concret, spațial, relațiile cu alte persoane – familia (atom familial), colegii de la serviciu
(atom profesional), de școală (atom școlar) etc. Această tehnică bazată pe psihodramă, reprezintă o
modalitate de clarificare a relațiilor, sentimentelor, conflictelor, distanței emoționale.

În context educațional tehnicile psihodramatice pot fi utilizate în cadrul orelor de dirigenție, orele de
consiliere, cercurilor de actorie, serbărilor școlare. Sunt mai multe tipuri de exerciții care se bazează
pe joc de rol care pot fi utilizate în context educațional:

Bibliografie:
Colomeischi, A. (2012) „Psihologia Educaţiei”, ed. Universitaria
Cosmovici, A.; Iacob, L. – „Psihologie şcolară”- Edit. Polirom- 1999.
Moreno, J., L., Scrieri fundamentale. Despre psihodramă, metoda de grup și spontaneitate, Ed. Trei,
București, 2009