Predica la Duminica a XI-a după Rusalii de dinari, ci l-a aruncat în închisoare, ca să-i plătească datoria, spune

Iertarea aproapelui ne face milostivi ca Dumnezeu Evanghelia.

Datoriile oamenilor față de Dumnezeu sunt multele lor greșeli

Evanghelia Duminicii a XI-a după Rusalii ne arată marea bunătate sau risipirea darului vieții înseși
a lui Dumnezeu Care iartă oamenilor greșelile lor și în același
Slujitorul căruia stăpânul i-a iertat marea sa datorie, dar care n-a
timp datoria oamenilor de a ierta și ei la rândul lor greșelile altora. Din
voit să-i ierte unui semen al său o mică datorie, este numit „slugă
acest motiv, învățătura Evangheliei este următoarea: Dumnezeu ne iartă
vicleană” (Matei 18,32). Văzând slujitorii stăpânului iertător și milostiv
nouă greșelile și cere ca și noi să iertăm altora greșelile lor. Dacă noi
că iertarea arătată de el nu a îndemânat pe datornic să ierte și el la rândul
însă nu iertăm altora, Dumnezeu trece de la iertare la dreptate,
său, s-au întristat foarte mult. Îndată ei au spus stăpânului lor cât de
pedepsind spre îndreptare pe cel insensibil sau nesimțitor la darul
viclean și rău era datornicul căruia stăpânul milostiv i-a iertat datoria.
iertării, astfel încât acesta învață și împlinește de nevoie, prin
Atunci stăpânul iertător și milostiv a revenit asupra hotărârii sale
constrângere, ceea ce nu a făcut de bunăvoie și din inițiativă proprie.
inițiale și a trecut de la bunătate la dreptate, pedepsind pe datornicul
Evanghelia iertării din această duminică ne spune că un slujitor era
căruia i s-a iertat datoria, dar care n-a voit să ierte datoria unui mic
dator stăpânului său 10.000 (zece mii) de talanți, ceea ce însemna o
datornic al său. Sfânta Evanghelie ne spune că stăpânul s-a mâniat pe
valoare imensă (490,770 tone de aur, întrucât în vremea Mântuitorului un
datornicul neiertător, l-a judecat și „l-a dat pe mâna chinuitorilor până
talant conținea 49,077 kg de aur). Pentru această datorie el trebuia să fie
ce-i va plăti toată datoria” (Matei 18,34). Judecata sau pedeapsa aceasta
vândut împreună cu soția, copiii, casa și tot ce avea în proprietate. Din
poate fi înțeleasă duhovnicește ca pedeapsă în timpul vieții pământești
punct de vedere spiritual, această vindere înseamnă o pierdere
sau ca osândire a omului neiertător în ziua judecății sale particulare, după
incalculabilă, adică despărțire de Dumnezeu, pierderea libertății și a
moartea trupului, încât sufletul său ar putea fi iertat doar prin rugăciunile
demnității umane, o moarte spirituală înaintea morții fizice a omului. De
altora pentru el.
aceea, datornicul a căzut în genunchi și a cerut iertare, rugându-l pe
Înțelesul duhovnicesc al acestei pilde este următorul: împăratul sau
stăpânul lui să mai amâne plata datoriei. Iar stăpânul, plin de iubire
stăpânul care se socotește cu slugile sale datornice este Însuși Dumnezeu,
milostivă și mărinimie, nu numai că a amânat plata datoriei, ci a iertat-
Care are o mulțime de datornici, și anume toți oamenii sunt datornicii
o, a anulat-o, a șters-o complet. Însă datornicul căruia i-a fost iertată
datoria nu a voit să ierte unui datornic al său o datorie foarte mică, de 100
Lui, pentru că de la El au primit toți oamenii darul vieții, sufletul
nemuritor și chemarea la viață veșnică fericită.
Când noi însă folosim în mod greșit sau negativ darurile pe care El
ni le-a dăruit, săvârșind răul cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta, ne
îndatorăm lui Dumnezeu cu însăși valoarea incalculabilă a sufletului
nostru care este mai de preț decât lumea întreagă (cf. Marcu 8,36). Deci,
devenim datori pentru că suntem risipitori ai darurilor lui Dumnezeu și
pentru că uităm de Dumnezeu și nu suntem recunoscători Lui. Astfel, cu
fiecare gând necurat, cu fiecare cuvânt necugetat, cu fiecare faptă
neroditoare de bine pe care o săvârșim, ne îndatorăm, pentru că folosim
în mod păcătos și păgubitor gândirea, vorbirea și făptuirea noastră.
Mulțimea datoriilor noastre față de Dumnezeu-Dăruitorul este
simbolizată, în pilda din Evanghelia de astăzi, prin cei 10.000 de talanți.
După cum am spus mai înainte, în vremea Mântuitorului un talant
conținea 49,077 kg de aur, deci 10.000 de talanți însemnau 490.770 kg de
aur, adică peste 490 de tone de aur. Iar 100 de dinari echivalau cu doar
450 gr de argint. Deci datoria imensă, înfricoșătoare a slujitorului către
stăpânul său simbolizează datoria păcatelor omului, săvârșite ca risipire a
darurilor lui Dumnezeu din viața sa și ca îndepărtare de la calea
mântuirii. Când gândirea rațională a omului sau inteligența lui este pusă
în slujba păcatului, a răului, atunci omul se îndatorează, întrucât pierde
harul sfințitor al vieții și se scufundă în vidul neascultării și despărțirii
lui de Dumnezeu. Când voința omului nu mai urmează voinței lui
Dumnezeu, el se îndatorează, fiindcă pierde binecuvântarea conlucrării
și comuniunii cu Dumnezeu. Când iubirea omului se leagă în mod
pătimaș de lucrurile limitate și trecătoare, el se desparte de Dumnezeu
Cel nemărginit și veșnic, îndatorându-se Lui pentru că n-a răspuns
chemării Sale de-a participa la viața cerească nelimitată și veșnică. Din
acest motiv, nimeni dintre oamenii păcătoși nu se poate mântui (dobândi
viața veșnică), dacă nu i se iartă păcatele sau greșelile, pentru a reface
astfel legătura sa cu Dumnezeu izvorul vieții veșnice.
Să fim asemenea lui Dumnezeu Cel iertător și drept
Din Evanghelia de astăzi înțelegem că Dumnezeu este în același
timp milostiv și drept. Când ne pocăim și cerem să ne ierte păcatele, El
este bun, milostiv și iertător. Când noi însă nesocotim bunătatea Lui, și în
mod viclean și egoist doar profităm de ea, dar la rândul nostru nu arătăm
bunătate față de semenii noștri, adică nesocotim iertarea Lui și nu o
facem roditoare față de oameni, atunci Dumnezeu ne arată dreptatea Sa
spre îndreptarea noastră și a celor asemenea nouă. Deci, Dumnezeu este
milostiv, dar și drept, iertător, dar și îndreptător, în înțelesul că nu trece
cu vederea păcatul, ci cheamă la pocăința spre îndreptare. Astfel,
Dumnezeu Cel milostiv și iertător îl responsabilizează pe omul
nemilostiv și neiertător, aducându-i aminte cât de mult pierde spiritual
dacă nu este și el iertător asemenea lui Dumnezeu. Toți oamenii sunt
creați după chipul lui Dumnezeu, dar la asemănarea cu Dumnezeu ajung
numai cei ce trăiesc în comuniune cu El și împlinesc voia Lui, adică
numai sfinții. Prin urmare, omul care nu iartă altora greșelile lor nu
poate dobândi sfințenia care vine de la Dumnezeu. Atât de mult ne
asemănăm cu Dumnezeu câtă iubire sfântă, milostivă adunăm în sufletul
nostru, prin pocăință și iertare, prin rugăciune și prin fapte
bune. Oamenii sfinți sunt milostivi ca Dumnezeu Cel milostiv, sunt
iertători ca Dumnezeu Cel iertător, însă ei sunt și drepți sau îndreptători
ai altora, precum și Dumnezeu este drept și îndreptător al celor ce
rătăcesc sau greșesc, cu voie sau fără voie.
Evanghelia ne mai învață că iubirea milostivă a lui Dumnezeu
precedă dreptatea Lui. Mai întâi, din iubire milostivă, El iartă pe cei
păcătoși, însă ceartă pe cei ce nesocotesc iubirea Lui iertătoare și n-o
arată semenilor prin iertare și fapte bune.
Biserica a primit de la Hristos Însuși porunca iertării greșelilor
oamenilor
Întrucât Biserica a înțeles valoarea sfințitoare și mântuitoare a
iertării, ea îi îndeamnă pe toți oamenii să ierte greșelile aproapelui lor.
Pentru creștini, iertarea greșelilor oamenilor este o condiție pentru a se
împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, Cel ce S-a rugat pentru
iertarea păcatelor celor care L-au răstignit, zicând: ‘Părinte, iartă-le lor,
că nu știu ce fac‘ (Luca 23, 34).
De aceea, mai ales în timpul perioadelor de post, când unim mai
mult rugăciunea cu pocăința și postul, Biserica ne îndeamnă să iertăm
semenilor noștri toate greșelile lor ca să simțim mai mult cum sufletul
nostru se eliberează sau înviază din legăturile păcatelor, ale egoismului
și ale mândriei.
Uneori iertarea greșelilor semenilor noștri cere luptă cu noi înșine,
răstignire a mâniei și a dorinței noastre de răzbunare
Iertarea acordată semenilor nu este totdeauna o lucrare ușoară, deși,
teoretic, mulți oameni știu că dacă ești creștin adevărat trebuie să ierți
altora greșelile lor. Sunt însă unele situații dificile în care iertarea sinceră
nu se realizează pur și simplu printr-o decizie voluntaristă, formală,
exterioară. Sunt oameni care au suferit mult din cauza semenilor lor, iar
pentru a le ierta acestora greșelile lor, în mod sincer, total și definitiv,
adică ‘din toată inima’, ei au nevoie de o schimbare interioară. Cu alte
cuvinte, iertarea cere o luptă interioară, o răstignire a dorinței egoiste de
răzbunare, a tentației de a răspunde la răutate cu răutate. Însă Sfânta
Evanghelie ne cheamă să nu răspundem la răutate cu răutate, ci să lăsăm
răzbunarea pe seama lui Dumnezeu. El sigur ceartă și pedepsește cu
dreptate, fiind Judecătorul și Mântuitorul lumii, al viilor și al morților.
Deci, o iertare sinceră, totală, nu una de felul ‘te iert, dar nu te
uit’, se poate oferi altora numai dacă Îi cerem lui Dumnezeu harul Său
care ne ajută să iertăm din toată inima greșelile altora. În acest sens,
cerem Mântuitorului Iisus Hristos, Care a iertat pe vrăjmașii Lui, ca
iubirea Lui să locuiască în inimile noastre. Pildă de urmat în această
privință ne sunt Sfinții martiri sau mucenici, care au fost dăruiți de
Dumnezeu cu harul sau virtutea de a ierta pe cei care îi chinuiau și-i
duceau la moarte, așa cum au făcut arhidiaconul Ștefan, cel dintâi dintre
mucenici, dar și mulți alții. Din Viețile sfinților martiri se vede că
aceștia simțeau în sufletul lor o putere deosebită în timpul suferințelor, o
putere a prezenței iubirii jertfelnice și iertătoare a lui Hristos. De aceea,
ei nu au răspuns la răutate cu răutate și la ură cu ură, ci au biruit ura ca
rod al păcatului prin sfințenia iertării ca rod al prezenței harului lui
Dumnezeu în om. Sfinții mucenici sunt numiți Buni Biruitori mucenici, În concluzie, putem constata că Evanghelia acestei duminici este
tocmai pentru că ei au biruit duhul lumesc al urii, al răzbunării și al una a iertării, dar și una a responsabilizării, o Evanghelie a milostivirii,
răutății, după ce au primit în sufletul lor iubire milostivă din iubirea lui dar și a dreptății, o Evanghelie în care Dumnezeu, deși este milostiv și
Hristos Cel milostiv și iertător. îndelung răbdător, totuși nu trece cu vederea nerecunoștința noastră
pentru iertarea primită de la El, adică nu este nepăsător când vede
Iertare divină și responsabilizare umană insensibilitatea noastră față de iubirea Lui milostivă și iertătoare. De ce?
Pentru că El nu voiește ca iubirea Lui să se oprească la noi,  ci dorește
Prin urmare, când nu putem ierta semenilor noștri greșelile lor,
ca iubirea Lui să ajungă prin noi la alții, ca noi să devenim asemenea lui
trebuie, mai întâi, să ne rugăm pentru ei, deoarece foarte adesea vrajba
Dumnezeu Cel milostiv și iertător. Evanghelia ne îndeamnă, așadar, să
între oameni vine și din lucrarea diavolului care tulbură sufletul
înmulțim binele, nu să-l limităm. Iar făcând aceasta, creștem
oamenilor. ‘O diábolos‘ în limba greacă înseamnă cel ce dezbină, cel ce
duhovnicește și ne sfințim, adică devenim cu adevărat oameni ai lui
desparte, cel ce asuprește și tulbură viața oamenilor și relațiile dintre ei.
Dumnezeu, întrucât iubirea Lui milostivă se arată altora prin noi, când
Adesea, el învrăjbește membrii familiei, vecinii și prietenii și îi împiedică
iertăm și noi altora greșelile lor.
să facă împreună o lucrare folositoare. Înțelegem, așadar, că iertarea
Să ne gândim mereu că iertarea noastră din partea lui Dumnezeu
sinceră a greșelilor altora presupune o modelare a sufletului nostru
este condiționată de iertarea greșelilor semenilor noștri de către noi.
după iubirea milostivă a Domnului nostru Iisus Hristos. În acest sens,
Dumnezeu voiește ca noi să fim milostivi, să fim răbdători și iertători, iar
trebuie să ne rugăm ca Hristos Domnul prin harul Duhului Sfânt să ne
când iubirea milostivă și iertătoare devine lumina vieții noastre, atunci se
curățească de toată întinăciunea și de toată răutatea. Să-I cerem Lui să
schimbă în bine și relațiile între oameni. Astfel se oprește violența, se
ne dăruiască puterea sau virtutea de a ierta pe alții așa cum Dumnezeu
stinge ura, se înlocuiește răutatea cu bunătatea și se schimbă ‘iadul’ vieții
ne iartă pe noi. Dacă uneori, printr-o pedagogie divină, se întâmplă chiar
noastre în ‘bucurie a raiului’, prin luminarea minții și a inimii noastre
să săvârșim și noi tocmai păcatele pentru care am judecat pe alții, trebuie
încă din viața aceasta pământească.
să înțelegem din aceasta că e mai bine să ne rugăm lui Dumnezeu pentru
Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască puterea de a ierta
semenii noștri ca să se ridice din păcate, decât să-i judecăm
greșelile semenilor noștri, gândindu-ne cât de mari sunt greșelile noastre
considerându-ne superiori lor, adică fără greșeli.
pe care ni le iartă El, în timp ce noi nu suntem în stare să iertăm nici
greșelile mici ale semenilor noștri. Având lumina Evangheliei de azi
adunată în sufletele noastre, să ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl zicând: ‘și
ne iartă păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne
duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean‘ (Matei 6, 12-13).
Amin!