Ecocardiografia: Ce este și care sunt

avantajele ei

Ce este ecografia cardiacă?

Ecocardiografia (ecografia cardiacă) este cea mai folosită metodă imagistică

de evaluare a cordului, care recompune în timp real imagini ale cordului. Este
neiradiantă, neinvazivă, reproductibilă și furnizează cu acuratețe informații atât
despre structura, cât și despre funcția inimii.

Avantajele ecocardiografiei

Printre multiplele avantaje ale ecografiei cardiace se numără lipsa riscurilor

(poate fi folosită inclusiv la femei însărcinate și la copii), disponibilitatea pe
scară largă și posibilitatea utilizării pentru ghidarea unor intervenții (evaluarea
pacientului în terapia intensivă, în laboratorul de cateterism sau
electrofiziologie, în timpul procedurilor de chirurgie cardiovasculară).

Cum se realizează ecografia cardiacă?

Ecocardiografia se realizează cu ajutorul unui transductor ce emite și captează

ultrasunete și care se poziționează fie pe toracele pacientului, în cazul
ecografiei transtoracice, fie în interiorul esofagului, în cazul ecografiei
transesofagiene.

Ecografia transesofagiană are avantajul obținerii unor imagini de calitate

superioară a structurilor cordului datorită lipsei interpunerii structurilor care
afectează calitatea imaginii transtoracice, precum plămânul sau țesutul
adipos.

Ce evaluează ecocardiografia?

Ecografia cardiacă evaluează:

  dimensiunile celor patru cavități ale inimii – atriul stâng (AS), atriul drept
(AD), ventriculul stâng (VS) și ventriculul drept (VD) și performanța
cordului (funcția de pompare a sângelui în întregul organism);
 principalele vase de sânge ce pornesc din inimă – artera aortă (vasul ce
trimite sânge oxigenat spre țesuturi) și artera pulmonară (vasul prin care
sângele neoxigenat este trimis către plămâni);
 structura și modul de funcționare ale valvelor cardiace (mitrală, aortică,
pulmonară, tricuspidă) – se pot depista astfel disfuncții ale valvelor,
precum stenoza (deschiderea insuficientă a valvei) sau regurgitarea
(închiderea incompletă a valvei) valvulară și impactul acestora asupra
cavităților inimii;
 pericardul (foița care învelește inima) și patologia asociată acestei
structuri (tamponada cardiacă, pericardita constrictivă, tumorile
pericardice);
 tumorile sau vegetațiile de la nivelul cavităților sau valvelor;
 malformațiile congenitale.

Ecografia cardiacă de stres

Ecografia cardiacă de stres folosește tehnica ecografică pentru urmărirea

performanței cardiace atunci când inima este supusă stresului fizic (efort prin
pedalarea pe un cicloergometru) sau farmacologic (administrare de
dobutamină), având ca scop detectarea ischemiei cardiace sau posibilitatea
recuperării funcției mușchiului cardiac în cazul revascularizării unei zone
afectate de cardiopatie ischemică.

Ecografia cardiacă transtoracică

Când este indicată ecografia cardiacă transtoracică?

Principalele indicații ale ecografiei cardiace transtoracice sunt:

 Simptome ce pot sugera o patologie cardiacă – durere toracică
(angină), dispnee (respirație dificilă), amețeală sau sincopă (pierderea
stării de conștiență), palpitații;
 Prezența, la evaluarea clinică (auscultația cu stetoscopul a cordului), a
unui suflu cardiac ce poate indica atât o anomalie a valvelor cardiace,
cât și existența unor malformații congenitale;
 Completarea unor investigații (radiografia cord-pulmon,
electrocardiograma, analize ale sângelui cu biomarkeri ca BNP, CK, CK-
MB, troponina, D-dimeri) al căror rezultat indică o posibilă afectare
structurală sau funcțională a cordului;
 Evaluarea în dinamică a stenozelor și insuficiențelor valvulare pentru
ghidarea conduitei terapeutice – stabilirea momentului optim pentru
intervenția chirurgicală;
 Prezența edemelor gambiere, care pot sugera insuficiență cardiacă;
 Evaluarea bolii cardiace congenitale (anomalii ale marilor vase, ale
cavităților cardiace, ale valvelor sau prezența unui șunt intracardiac –
defect septal atrial sau ventricular) fie la pacienții ce urmează să fie
operați, fie în cadrul urmăririi postoperatorii;
 Evaluarea cordului la pacienții cu aritmii cardiace (extrasistole atriale
sau ventriculare, tahicardie supraventriculară sau ventriculară);
 Evaluarea funcției ventriculului stâng și drept după un infarct miocardic,
atât în faza acută, cât și în dinamică, pentru depistarea unor complicații
(disfuncția sistolică a VS/VD, insuficiența mitrală acută, ruptura septului
interventricular sau a peretelui ventricular, tamponada cardiacă,
tromboza intraventriculară);
 Existența unei suspiciuni de hipertensiune pulmonară – evaluarea
funcției ventriculului drept și a presiunilor în artera pulmonară;
 Suspiciune clinică și paraclinică de embolie pulmonară;
 Accidentul vascular cerebral ischemic – căutarea unor surse de embolie
intracardiacă;
 Suspiciune clinică și paraclinică de endocardită infecțioasă;
 Patologia aortei (anevrismul, disecția de aortă);
 Screening al rudelor pacienților cu cardiomiopatii cu determinism
genetic;
  Evaluarea pacienților cu neoplazii care necesită chimioterapie (atât
înainte de începerea tratamentului, cât și pe parcursul acestuia);
 Evaluarea în dinamică a funcționalității protezelor valvulare;
 Evaluarea pacientului instabil hemodinamic;
 Traumatismul toracic.

Ecografia cardiacă transesofagiană

Când este indicată ecografia cardiacă transesofagiană?

Indicațiile ecografiei transesofagiene sunt:

 Vizualizarea unor structuri cardiace ce nu pot fi vizualizate la ecografia

transtoracică (de exemplu, urechiușa atriului stâng, prezența
unui foramen ovale patent);
 La pacienți cu fereastră ecografică transtoracică extrem de dificilă
(persoane cu obezitate, cu emfizem pulmonar, cu torace deformat);
 Evaluarea unor valvulopatii în vederea stabilirii indicației de intervenție
chirurgicală (în special valvulopatiile aortice și mitrale);
 Evaluarea cu mare acuratețe a protezelor valvulare, pentru excluderea
unor disfuncții ale acestora;
 Patologia aortei (în special disecția de aortă și anevrismul aortic);
 Evidențierea unor surse de embolie cardiacă (trombi, plăci de aterom,
vegetații, defecte septale atriale) ce pot fi responsabile de apariția unui
accident vascular cerebral ischemic;
 Suspiciunea de endocardită infecțioasă (diagnostic și complicații);
 Evaluarea unor mase cardiace și diagnosticul diferențial (de exemplu,
diagnostic diferențial întra tromb și mixomul atrial);
 Evaluarea intraoperatorie în cazul tulburărilor hemodinamice
amenințătoare de viață atunci când funcția ventriculară nu este
cunoscută;
 Evaluarea cardiopatiilor congenitale.
Principalele moduri de examinare ecografică

Principalele moduri de examinare ecocardiografică sunt:

 Modul M – permite evaluarea mișcării structurilor cardiace în timpul

ciclului cardiac;
 Ecografia bidimensională (2D) – permite vizualizarea structurilor
cardiace în timp real și aprecierea corectă a relației spațiale dintre
structuri;
 Ecografia Doppler:
 Doppler spectral (pulsat, continuu, color) – permite reprezentarea
grafică a relației dintre viteza de curgere a sângelui/mișcarea
miocardului și timp;
 Doppler tisular – interoghează mișcarea miocardului;
 Speckle tracking – urmărirea deformării miocardice folosind informația
furnizată de ecografia 2D;
 Ecografia 3D: superioară ecografiei 2D în ceea ce privește evaluarea
dimensiunilor și a funcției ventriculare, a morfologiei și a fiziologiei
valvulare; extrem de utilă în cazul procedurilor intervenționale – mitral
clip, TAVI, închiderea defectului septal atrial (DSA) cu dispozitiv
percutan.

Care este tehnica examinării?

În cazul ecocardiografiei transtoracice, pacientul va fi întins pe un pat de

examinare, se va așeza pe partea sa stângă (decubit lateral stâng),
examinatorul va aplica un strat de gel atât la nivelul toracelui, cât și pe sonda
de examinare. Transductorul va fi plasat pe toracele pacientului și va fi mișcat
pentru a obține imaginile adecvate. Pacientul poate fi rugat să își modifice ușor
poziția (înclinare față/spate) și să-și țină respirația pentru câteva clipe, astfel
încât examinatorul să obțină cele mai bune imagini. Nu există restricții
alimentare înainte de această examinare.
Ecocardiografia transesofagiană impune o serie de restricții și măsuri,
necesare pentru siguranța pacientului. Înainte de efectuarea procedurii
pacientul este instruit:

 Să nu mănânce sau să bea cu cel puțin 6 ore înainte de procedură;

 Să își administreze medicația cronică în mod obișnuit (însă cu o
cantitate mică de apă);
 Să nu mănânce și să nu bea timp de 2 ore după procedură;
 Să vină însoțit, să nu conducă automobilul după procedură – în cazul în
care procedura se face cu sedare;
 Să informeze medicul de eventuale alergii cunoscute (la latex, la
anumite medicamente sau anestezice);
 Să informeze medicul dacă suferă de afecțiuni ale esofagului, ficatului;
 În cazul în care poartă proteză dentară, aceasta va fi scoasă în timpul
procedurii;
 Dacă suferă de diabet insulinonecesitant, să informeze medicul astfel
încât acesta să indice ajustarea dozei de insulină, având în vedere
repausul alimentar din ziua respectivă.
Procedura de ecocardiografie transesofagiană presupune următoarele etape:

 Așezarea pacientului în decubit lateral stâng;

 Plasarea la nivelul toracelui a electrozilor de monitorizare și obținerea
unui abord venos periferic în cazul în care se administrează sedare;
 Pulverizarea unui anestezic local la nivelul gâtului (de obicei xilină)
pentru reducerea disconfortului aferent înghițirii sondei și administrarea
medicației de sedare intravenos (de obicei midazolam);
 Fixarea între arcadele dentare a unei piese bucale de plastic, prin care se
va introduce sonda de examinare;
 Pacientul poate simți un disconfort în momentul introducerii sondei,
asemănător cu senzația de tuse sau vărsătură, care se va ameliora
rapid.
Atât ecografia 2D, cât și cea 3D pot fi completate cu ecocardiografie cu bule
(prin administrarea intravenoasă de ser fiziologic sau glucoză barbotate),
pentru cercetarea existenței comunicărilor intracardiace (șunturi).
Pentru ecocardiografia de stres farmacologic, se recomandă oprirea
tratamentului cu betablocante cu 24 de ore înainte de efectuarea testului.