FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ MEDICALĂ

NURSING

CURS
 EXPLORĂRI SPECIFICE
BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI
ALE APARATULUI
CARDIOVASCULAR
CURSUL 6

1. Puncţia pericardică
2. Explorări paraclinice ale aparatului cardiovascular
3. Probe funcţionale ale aparatului cardiovascular
1. Puncţia pericardică
Puncţia pericardică
Prin puncţie pericardică se înţelege pătrunderea unui ac în
cavitatea pericardică. În mod normal, cavitatea pericardică este un spaţiu
virtual. Între foiţele pericardului care mărginesc cavitatea poate să se
formeze o cantitate de lichid pericardic, ca urmare a inflamaţiei,
transudaţiei sau hemoragiei, transformând-o într-o cavitate reală.
Pericardul este inextensibil, din acest motiv lichidul pericardic va
exercita o puternică presiune asupra inimii, îngreunându-i funcţia.
Scopul puncţiei pericardice este constatarea prezenţei lichidului
în cavitatea pericardică, stabilirea naturii acestui lichid, evacuarea
lichidului evacuat şi introducerea substanţelor medicamentoase în locul
lichidului extras. Lichidul evacuat se pregăteşte la fel ca şi în cadrul
puncţiei pleurale, el prezentând aceleaşi caractere macroscopice. Dacă
lichidul evacuat este purulent, se vor face însămânţări la patul
bolnavului. Se notează în foaia de temperatură data evacuării, cantitatea
şi caracterele lichidului evacuat precum şi numele medicului care a
executat puncţia.
2. Explorări paraclinice ale aparatului cardiovascular
Explorări paraclinice ale aparatului cardiovascular
A.Examinări radiologice neinvazive ale aparatului cardiovascular
Radioscopia şi radiografia toracelui
Organele intratoracice (plămânii şi inima) pot fi examinaţi
radiologic fără o pregătire în prealabil. Explorarea radiologică a
organelor toracice începe cu radioscopia, care dă o imagine dinamică a
plămânilor şi inimii.
Radioscopia şi radiografia toracelui oferă relaţii asupra formei
inimii, dimensiunilor, configuraţiei şi pulsaţiilor ei (amplitudine,
ritmicitate).
Tomografia inimii şi a vaselor mari înregistrează radiografii ale
structurilor într-un singur plan.
Tomografia computerizată poate pune în evidenţă anevrisme,
rupturi, trombi, calcificări, structuri paravasculare pentru aortă şi vasele
periferice.
 Explorări paraclinice ale aparatului cardiovascular

Magneto-rezonanţa nucleară vizualizează structurile vasculare

nefolosind substanţă de contrast.
Principiul metodei constă în introducerea bolnavului în aparatul
de explorare (magnetom), declanşarea unui câmp magnetic printr-un
impuls de mare frecvenţă, urmate de culegerea cu ajutorul unui detector a
cantităţilor de rezonanţă de pe fiecare punct al suprafeţii secţiunii,
transmiterea lor în computer, care construieşte unda de televiziune,
aceasta formând imaginea corespunzătoare pe monitor.
B. Examinări radiologice invazive ale aparatului cardiovascular.
Angiografia însumează imaginile radiologice ale cavităţilor cardiace şi
ale sistemului arterial şi venos.
Angiocardiografia evidenţiază cavităţile cardiace şi ale marilor
vase prin introducerea în sângele circulant a unor substanţe de contrast
(iod hidrosolubil) care înlocuieşte pentru o scurtă perioadă sângele din
cavităţile explorate, fiind pus în evidenţă prin radiografii simple sau în
serie.
Explorări paraclinice ale aparatului cardiovascular
Aortografia pune în evidenţă cu ajutorul substanţelor de contrast, aorta
şi ramurile sale la diferite niveluri. Introducerea substanţei de contrast se face
direct în aortă prin cateterism cardiac stâng, sau prin puncţie.
Arteriografia periferică evidenţiază arterele periferice prin injectarea
lor cu substanţe radioopace. Introducerea substanţei de contrast se face prin
injecţie intraarterială. Prin arteriografie se pun în evidenţă modificările de
contur, de opacitate, stenozele, dilataţiile, anevrismele, obliterările circulaţiei
colaterale precum şi preumplerea vasculară (reumplerea vasului se face prin
circulaţie colaterală şi reprezintă un efect adaptativ al circulaţiei colaterale).
Arteriografia poate fi globală, selectivă şi supraselectivă.
Arteriografia globală presupune introducerea substanţei de contrast în
aortă şi urmărirea circulaţiei substanţei în teritoriul respectiv. Metoda se
foloseşte cu predilecţie pentru aorta toracică şi abdominală.
Arteriografia selectivă constă în introducerea cateterului şi a substanţei
de contrast direct într-un anumit vas. Metoda dă relaţii de fineţe asupra vasului
respectiv.
Arteriografia supraselectivă constă în introducerea cateterului şi a
substanţei de contrast într-o arteră de gradul doi.
Explorări paraclinice ale aparatului cardiovascular

Flebografia evidenţiază modificările patologice ale venelor, prin

injectarea lor cu substanţe de contrast.
Flebografia distală a membrului inferior poate fi realizată în două
moduri, ascendent şi descendent.
În flebografia ascendentă substanţa de contrast este injectată într-
o venă periferică şi transportată centripet de către fluxul venos.
În flebografia descendentă substanţa de contrast este injectată
într-o venă proximală şi este transportată distal prin fluxul venos
retrograd.
Coronarografia se face prin vizualizarea arterelor coronariene şi
a ramurilor prin umplerea lor cu substanţă de contrast.
Cateterul introdus în inima stângă pe cale arterială, retrogradă,
poate fi introdus sub control radioscopic prin orificiul aortic în arterele
coronariene, opacifiindu-le cu aceeaşi substanţă de contrast.
Explorări paraclinice ale aparatului cardiovascular
C. Examinări ecografice ale aparatului cardiovascular
Examinarea ecografică a cordului şi a vaselor este indicată în
toate suspiciunile de afecţiune cardiacă şi se sincronizează cu
înregistrarea electrocardiogramei, a fonocardiogramei şi a curbei
pulsului carotidian.
Ecocardiografia este o metodă morfologică care permite
evaluarea dimensiunilor cordului, a activităţilor şi a masei miocardice
precum şi a aspectului anatomic al aparatului vascular şi al
pericardului, dar şi o metodă funcţională care permite evaluarea
cineticii miocardice şi a aparatului valvular precum şi a
particularităţilor fluxului sanguin intracardiac.
Prin ultrasonografie a aparatului cardiovascular se pun în
evidenţă afecţiunile valvulare ale inimii, bolile congenitale ale acesteia,
tumorile intracardiace, pericarditele, anevrismele, depozitele
ateromatoase din vasele mari şi mijlocii, măsurarea fluxurilor sanguine,
depistarea stenozelor şi a ocluziilor arteriale periferice.
Explorări paraclinice ale aparatului cardiovascular
D. Examinări scintigrafice ale aparatului cardiovascular
Explorarea cu radioizotopi furnizează informaţii morfologice şi
funcţionale complexe asupra miocardului şi a performanţei ventriculare.
Explorarea se bazează pe administrarea i.v. a unor radiotrasori cu
tropism pentru miocard (201Thalium) sau de markeri ai spaţiului
endocavitar (99mTc).
Inima beneficiază de mai multe examinări scintigrafice
radioizotopice.
Cu 99mTc se detectează infarctul miocardic (zonele de infarct
apar cu o radioactivitate crescută).
Cu 201Thalium se detectează zonele de ischiemie. Intensitatea
radioactivităţii este proporţională cu fluxul sanguin din zonele
respective.
Examinarea se face înainte, în timpul şi după efort, concomitent
cu înregistrarea electrocardiogramei.
Cu hematii încărcate cu 99mTc injectate intravenos, se
explorează performanţa ventriculului stâng. Examinarea se face
3. Probe funcţionale ale aparatului cardiovascular
Probe funcţionale ale aparatului cardiovascular
Explorarea funcţională a aparatului cardiovascular are scopul de a
stabili capacitatea funcţională şi posibilităţile de adaptare la eforturi a inimii
şi a vaselor sanguine, de a evidenţia tulburările funcţionale incipiente, de a
preciza gradul şi intensitatea tulburărilor manifestate şi de a stabili
mecanismul prin care s-a instalat deficitul funcţional constatat.
Probele utilizate pentru acest scop nu pot fi interpretate izolat şi
aplicate exclusiv la aparatul cardiovascular, deoarece tulburările aparatului
cardiovascular reprezintă de multe ori răsunetul îmbolnăvirii altor organe,
dintre care în special cele ale aparatului respirator ce influenţează în mod
substanţial rezultatul probelor.
Pentru efectuarea probelor funcţionale cardiocirculatorii, bolnavii
trebuie pregătiţi în mod conştiincios iar explorările propriu-zise trebuie
executate cu respectarea riguroasă a condiţiilor de mediu, asigurând odihna
fizică, liniştea fiziologică şi psihologică a subiectului explorat, deoarece
capacitatea funcţională a inimii şi a vaselor este influenţată de factorii
externi (surmenajul, abuzul de alcool, emoţiile, gradul de antrenament etc.).
Probe funcţionale ale aparatului cardiovascular

Asistenta se va îngriji ca bolnavul să fie transportat în camera de

explorări funcţionale pe targă sau cu fotoliul rulant, iar după sosire să se
odihnească (10-15 minute), de preferinţă în decubit dorsal.
De asemenea, se va îngriji dacă camera este aclimatizată şi dacă
în jurul camerei de explorări există instalaţii electrice de forţă, sau
iradiaţii, care, prin emitere de curenţi paraziţi ar putea influenţa
funcţionarea aparatelor de precizie.
Examinarea se execută pe nemâncate sau la o distanţă de cel
puţin 2-3 ore de la ultima masă şi după înlătura rea factorilor emoţionali,
astfel încât să se apropie cât mai mult de condiţiile bazale ale bolnavului.
Probe funcţionale ale aparatului cardiovascular

A. Probe hemodinamice
Determinarea masei sanguine circulante se face prin metoda
diluării coloranţilor în sânge.
Proba se execută în repaus la pat.
Procedeul poate fi efectuat şi cu izotopi radioactivi.
Determinarea debitului cardiac se face prin determinarea
cantitativă a oxigenului în sângele venos şi arterial, precum şi în aerul
ventilat prin plămâni.
Determinarea timpului de circulaţie se face prin introducerea în
sânge a unor substanţe străine şi detectarea lor, la o anumită distanţă de
locul de administrare, cronometrând timpul necesar pentru parcurgerea
distanţei respective.
Se poate determina timpul necesar pentru parcurgerea arborelui
circulator în toată lungimea lui (timpul circulator total) sau numai o
porţiune a lui (timpul de circulaţie parţial).
Probe funcţionale ale aparatului cardiovascular

Cateterismul cardiac explorator este o metodă complexă de

investigaţie a aparatului cardiovascular care constă în realizarea unor
legături între cavităţile inimii şi ale vaselor mari cu mediul exterior, prin
intermediul unor sonde.
Cateterismul cardiac permite cercetarea permeabilităţii circuitului
vascular coronarian şi a traiectelor anatomice anormale, măsurarea
presiunilor intracavitare, recoltarea de probe sanguine direct din
cavităţile inimii şi ale vaselor mari pentru dozarea oxigenului şi a
bioxidului de carbon, introducerea unor substanţe de contrast sau
medicamentoase în cavităţile inimii, în vederea efectuării unor probe
radiologice, hemodinamice sau farmacodinamice.
Măsurarea presiunii arteriale. Presiunea arterială fiind în funcţie
de forţa de contracţie a inimii şi de rezistenţa vaselor de la periferie,
valorile ei reflectând capacitatea funcţională a aparatului cardiovascular.
Se face cu aparate numite oscilometre.
Măsurarea presiunii venoase se face prin efectuarea unei legături
directe între sângele venos şi un manometru (anaeroid sau cu apă).
Probe funcţionale ale aparatului cardiovascular
B. Investigaţii respiratorii
Interdependenţa funcţiilor circulatorii şi respiratorii face ca
numeroase probe funcţionale ale aparatului respirator să fie valorificate
şi în explorarea aparatului cardiovascular.
Astfel, explorarea completă a funcţiei circularorii prevede:de-
terminarea consumului de oxigen şi studiul ventilaţiei pulmonare
(capacitate vitală, volum expirator maxim pe secundă, debit ventilator
maxim, volum rezidual), precum şi stabilirea raportului între consumul
de oxigen şi volumul ventilator exprimat în coeficientul de utilizare a
oxigenului şi echivalentul ventilator.
Probe funcţionale ale aparatului cardiovascular
C. Probe grafice
Electrocardiografia. Inima, în timpul contracţiilor sale, dă
naştere la anumite fenomene bioelectrice traduse prin diferenţe de
potenţial, care pot fi înregistrate cu ajutorul unui aparat special numit
electrocardiograf.
Reprezentarea grafică a rezultantei manifestărilor bioelectrice din
cursul unui ciclu cardiac poartă numele de electrocardiogramă.
Ea ne furnizează informaţii asupra originii, duratei şi răspândirii
procesului de excitaţie a miocardului normal şi patologic.
Graficul unui ciclu cardiac se compune din succesiunea a cinci unde,
etichetate în mod convenţional cu literele: P, Q, R, S, T.
Între două cicluri cardiace se înscrie linia de zero potenţial.
Undele care se găsesc deasupra acestei linii sunt denumite unde
pozitive, iar cele care se găsesc dedesubtul ei, unde negative.
Probe funcţionale ale aparatului cardiovascular
Cele cinci unde se grupează după corespondenţa lor cu fazele
ciclului cardiac, în modul următor: unda P şi segmentul PQ reprezintă
expresia electrică a activităţii atriale; undele QRS, segmentul ST şi unda
T reprezintă rezultanta electrică a activităţii ventriculare; unda R
corespunde cu momentul contracţiei ventriculare şi cu zgomotul I al
ciclului cardiac, iar unda T cu sfârşitul sistolei ventriculare şi închiderea
valvulelor sigmoide, deci cu zgomotul al II-lea.
Pe electrocardiogramă se face analiza sensului, amplitudinii, a
formei undelor, durata lor precum şi a intervalelor dintre ele, situaţia
segmentelor faţă de linia izoelectrică sau de zero potenţial, ca şi raportul
cantitativ şi calitativ dintre undele obţinute în diferite derivaţii.
Electrocardiografia Holter (dinamică) poate fi înregistrată pe o
perioadă mai lungă de timp cu ajutorul monitorului electrocardiografic
Holter care este format dintr-un microelectrocardiograf portabil care
funcţionează cu baterie, în circuitul căruia se conectează bolnavul cu
electrozii precordiali. Înregistrarea se face pe o bandă magnetică timp de
12-36 ore.
Probe funcţionale ale aparatului cardiovascular
Electrocardiograma oferă informaţii privitoare la tulburările de
ritm şi de conducere, excitabilitate, conductibilitate, axul electric al
inimii, asupra unor aspecte de hipertrofia sau dilatarea cavităţilor inimii
sau de tulburările de irigaţie a miocardului.
Pentru a fi concludentă electrocardiograma va fi efectuată în cât
mai multe derivaţii, în mai multe poziţii precum şi în repaus sau în efort
dozat.
Fonocardiografia este metoda de examinare care înregistrează
fenomenele acustice ale inimii. Reprezentarea grafică a zgomotelor
produse în cursul unui ciclu cardiac poartă numele de fonocardiogramă.
Zgomotele cardiace sunt captate cu ajutorul unui microfon şi
transformate în curent electric, care, după filtrare şi amplificare cu un
dispozitiv electronic sunt înregistrate pe hârtie. În vederea analizei
cronologice a fenomenelor acustice, fonocardiograma se înregistrează
simultan cu electrocardiograma, precum şi cu unele mecanograme
(pulsul arterial, pulsul venos, apexograma).
Probe funcţionale ale aparatului cardiovascular
În cursul ciclului cardiac se disting patru zgomote: zgomotul I
situat după începutul complexlui QRS, care este produs de tensiunea
musculaturii ventriculare, închiderea valvulelor atrioventriculare şi
deschiderea valvulelor sigmoide; zgomotul II situat înainte de sfârşitul
undei T, care este determinat de închiderea valvulelor sigmoide; zgomotul
III situat imediat după unda T, cauzat de relaxarea rapidă a musculaturii
ventriculelor la începutul diastolei; zgomotul IV situat după unda P, dar
înaintea complexului QRS, fiind produs de contracţia musculaturii atriale.
Fonocardiografia localizează suflurile în timp şi spaţiu.
Arteriografia reprezintă metoda de înregistrare grafică a pulsului
arterial sub forma unei curbe şi poartă numele de arteriogramă.
Ea furnizează elemente privind capacitatea funcţională a
musculaturii ventriculare, starea valvulelor aortice, elasticitatea vasculară şi
serveşte ca undă de reper pentru interpretarea fonocardiogramei.
Aparatele cu care se înregistrează pulsul arterial poartă numele de
sfigmografe. Curba obţinută poartă numele de sfigmogramă.
Înregistrările sunt interpretate prin analiza morfologică a traseului
comparativ cu artera simetrică.
Probe funcţionale ale aparatului cardiovascular
Jugulograma reprezintă metoda de înregistrare grafică a
pulsaţiilor venei jugulare.
Gradul de turgescenţă a venelor jugulare fiind influenţat de
posibilităţile de scurgere a sângelui spre inimă, flebograma contribuie la
recunoaşterea insuficienţei cardiace drepte, a pericarditei constrictive şi a
leziunilor tricuspidiene.
Pulsaţiile venei jugulare sunt recepţionate de o celulă
fotoelectrică, care le transformă în curent electric echivalent.
Acesta, după amplificare, este înregistrat de un electrocardiograf.
Apexocardiografia este metoda de înregistrare a mişcărilor
şocului apexian.
Apexocardiograma este curba rezultată din înregistrarea grafică a
mişcărilor şocului apexian.
Ea apare modificată în afecţiunile miocardului.
Probe funcţionale ale aparatului cardiovascular

Oscilometria Oscilometrul utilizat pentru determinarea tensiunii

arteriale poate fi folosit şi pentru stabilirea permeabilităţii arterelor de la
extremităţi.
Oscilaţiile de amplitudine maximă pot fi înregistrate atunci când
presiunea din manşeta oscilometrului este egală cu presiunea diastolică.
Oscilometria evidenţiază obstrucţiile arteriale, însă nu reflectă
lipsa sau existenţa circulaţiei colaterale.
Oscilografia este metoda care înregistrează grafic valorile
oscilometrice.
Graficul obţinut se numeşte oscilogramă.
Interpretarea curbelor se face comparativ cu extremitatea
simetrică.
Această metodă poate determina obstrucţia organică a arterei,
spasmul şi rigiditatea pereţilor arteriali.
Supravegherea tensiunii arteriale

Fotopletismografia este o metodă de explorare a circulaţiei

periferice care se bazează pe înregistrarea variaţiilor de volum ale unui
membru, cu ajutorul unei celule fotoelectrice.
Creşterea de volum a unui membru se datorează umplerii mai
abundente cu sânge.Variaţiile de lumină recepţionate ce celula
fotoelectrică sunt înregistrate de un electrocardiograf.
Curba obţinută poartă numele de fotopletismogramă şi este
asemănătoare cu sfigmograma.
Capilaroscopia constă în examinarea transcutanată, prin
microscop, a numărului, formei şi calibrului capilarelor, precum şi a
fluxului sanguin şi a mişcărilor pulsatile patologice.
Prin această metodă se poate observa şi comportarea capilarelor
la excitanţii locali.