CURS 3 : NURSING ÎN MEDICINĂ INTERNĂ 1

I. PREGĂTIREA PACIENTULUI ŞI PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMINAREA

RADIOLOGICĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR

1. Angiocardiografia
Angiocardiografia este un examen radiologic al vaselor şi cavităţilor inimii cu substanţă de contrast .
Scop/indicaţii
- evaluarea unor defecte valvulare;
- monitorizarea presiunilor pulmonare şi a debitului cardiac intra şi post operator;
- administrarea unor medicamente trombolitice în artera obstrucţionată;
- angioplastie cu aterectomie sau montare de stent.
Materiale necesare
Sunt în funcţie de scop şi indicaţii:
- substanţe de contrast pentru examinare radiologică;
- medicamente pentru prevenirea şi combaterea accidentelor;
- cateter în funcţia de vena cateterozată;
- materiale de dezinfecţie.
Pregătirea pacientului
- medicul explică necesitatea procedurii şi modul de derulare;
- obţine consimţământul scris;
- pacientul nu mănâncă înaintea examenului;
- pacientul îşi goleşte vezica;
- pacientul este avertizat că în timpul injectării substanţei de contrast va simţi arsură şi durere de-a lungul venei
(15-20 secunde) din cauza concentraţiei soluţiei;
- pacientul este informat că procedura durează aproximativ o oră;
- rezultatele se primesc în 1-2 zile.
Participarea asistentului medical la procedură
- în funcţie de scopul urmărit, se pot puncţiona vena subclaviculară, brahială sau femurală pentru cordul drept,
femurală sau brahială pentru cateterizarea cordului stâng;
- dacă este necesar, pentru cateterizarea venei femurale, zona este întâi rasă şi după aceea dezinfectată şi
puncţionată; - în timpul procedurii, pacientul este monitorizat;
- asistentul medical serveşte materialele necesare şi observă pacientul;
- după puncţionare se introduce cateterul şi se avansează până în cavitatea cardiacă sau până în arterele coronare;

1
- după injectarea substanţei de contrast, se fac radiografii care pot evidenţia: modificări anatomice ale marilor vase
sau camerelor inimii, ocluzia arterei coronare, anevrismul ventricular, defecte septale, valvulare congenitale sau
dobândite, embolii pulmonare, hipertensiunea pulmonară.

Îngrijirea după procedură

- pacientul este supravegheat atent 4-8 ore, se observă locul puncţiei (pot apărea sângerări, hematoane), pulsul,
tensiunea arterială;
- pot apărea aritmii sau alte complicaţii mai grave (AVC, IMA, infecţia locului de inserţie a cateterului);
- pacientul stă în repaus, cu membrul puncţionat întins;
- dacă pacientul nu îşi poate mişca mâna sau piciorul, acuză furnicături şi dureri, se anunţă medicul;
- se recomandă consumul crescut de lichide, pentru a favoriza eliminarea substanţei de contrast.

Alte examene radiologice

2. - Aortografia – introducerea prin puncţie sau cateter a unei substanţe de contrast în aortă, pentru studierea
acesteia.
3. - Arteriografia periferică – introducerea prin injecţie intraarterială a substanţei de contrast pe baza de iod într-o
arteră periferică.
4. - Flebografia – introducerea pe cale i.v. a unei substanţe de contrast diluate pentru a studia permeabilitatea
venei şi modificările peretelui.
Sunt examene de compentenţa medicului, în cadrul cărora asistentul pregăteşte materialele, însoţeşte pacientul
şi îl observă după procedură.

II. EXPLORAREA FUNCŢIONALĂ A APARATULUI CARDIOVASCULAR

Explorările cardiovasculare urmăresc:

- stabilirea capacităţii funcţionale şi a posibilităţilor de adaptare la efort a inimii : a vaselor sanguine;
- evidenţierea tulburărilor funcţionale incipiente, precizarea gradului şi tensităţii acestor tulburări;
- stabilirea mecanismului prin care s-a instalat deficitul funcţional. Tulburările aparatului cardiovascular
reprezintă de multe ori răsunetul îmbolăvirii altor organe, de aceea probele nu pot fi interpretate izolat.
Capacitatea func-naltă a inimii şi a vaselor este influenţată şi de factori externi (surmenaj, emoţii, uz de
alcool, nicotină). Din aceste considerente bolnavii trebuie pregătiţi în mod respunzător.

METODE DE EXPLORARE

Explorarea cordului: Explorările funcţionale ale aparatului

circulator:

2
 . E.C.G. de repaus şi de efort Măsurarea T.A.
. Fonocardiograma Oscilometria
. Apexocardiograma Măsurarea presiunii venoase
. Ecocardiograma Determinarea timpului de circulaţie
. Cateterismul cardiac Determinarea masei sanguine
. Radiocardiografia Arteriograma
Flebograma
Rumpel-Leede

A. EXPLORAREA CORDULUI
1. ÎNREGISTRAREA ELECTROGRAMEI IN REPAUS SI IN EFORT
Electrocardiograma (EKG) înregistrează activitatea electrică a miocardului cu ajutorul unor electrozi care
captează polarizarea şi depolarizarea atriilor şi ventriculelor. Asistentul medical realizează înregistrarea,
interpretarea fiind făcută de către medic. Tipuri de electrocardiogramă
- electrocardiograma simplă;
- electrocardiograma de efort;
- monitorizarea Holter.

a) Electrocardiograma simplă
Pregătirea pacientului
- se informează pacientul ca înregistrarea nu comportă nici o gravitate și nu e dureroasă;
- este rugat să colaboreze urmând întocmai recomandările asistentului medical;
- este așezat în decubit pe o canapea, bratele fiind lejer întinse pe lângă corp;
- membrele inferioare sunt întinse uşor depărtate, pentru ca electrozii să nu se atingă între ei;
- legătura între pacient şi aparat se face prin cabluri de culori diferite.
Înregistrarea electrocardiogramei
- se fizează electrozii pentru înregistrare;
- pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceştia se ung cu un gel bun conducător de
electricitate;
- montarea electrozilor se face astfel:
- la nivelul membrelor
roşu – mâna dreaptă
galben – mâna stângă
verde – picior stâng
3
 negru – picior drept
- în zona procedurală, fixarea se face astfel:
V1 – numit punct parasternal drept situat în spațiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului;
V2 – punctul parasternal stâng , situal în spaţiul IV intercostal , pe marginea stângă a sternului;
V3 – situat între punctele V2 şi V4;
V4 – situat în spaţiul V intercostal pe linia medio- claviculară stângă;
V5 – situat la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă;
V6 – situat la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă.
Se înregistrează :
- 3 derivaţii bipolare standard notate cu D1 , D2 , D3;
- 3 derivaţii unipolare ale membrelor aVR , aVL , aVF;
- 6 derivaţii procordiale : V1 , V2 , V3 , V4 , V5 , V6; -
după ce pacientul se linisteşte , se face întâi testarea aparatului şi apoi înregistrarea propriu- zisă
- dacă aparatul înregistrează corerct, se trece la efectuarea examenului propriu-zis;
- pacientul este avertizat când trebuie să rămână în apnee;
- electrocardiograma este o succesiune de
- unde notate convenţional cu litere : P , Q , R , S , T , U
- segmente – distanţa dintre 2 unde : PQ , ST
- intervale – (unda + segment) notate QRS, PQ , QT , TP
Pe electrocardiogramă se notează:
- numele şi prenumele pacientului;
- vârsta, înălţimea, greutatea;
- medicaţia folosită (care influenţează înregistrarea);
- data şi ora înregistrării;
- semnătura celui care e înregistrat;
Înterpretarea electrocardiogramei este de competenţa medicului.
Indicaţii :
- angină pectorală;
- suspiciune de infarct sau pericardită;
- aritmii; - evaluare în cadrul testului de efort;
- monitorizarea evoluției și a unor tratamente.

b) Electrocardiograma de efort

4
 Este un examen realizat sub supravegherea medicului, care poate fi asistat de o asistentă, şi are rolul de a
identifica insuficienţa coronariană care se manifestă la efort. Pacientul este informat cu privire la modul de
desfăşurare a testului.
Efectuarea procedurii
- se montează electrozii;
- se face mai întâi o electrocardiogramă simplă;
- este pus apoi să pedaleze o bicicletă ergonomică sau să meargă pe un covor rulant;
- programul durează în mod normal 20-30 minute;
- în timpul efortului se înregistrează ECG, presiunea arterială;
- pacientul să aibe îmbrăcăminte lejeră;
- nu fumează înainte de test; - mănâcă cu 2 ore înainte de de test;
- comunică medicului tratamentul care l-a luat în ziua respectivă;
- pacientul este sfătuit să anunţe orice manifestare în timpul examenului: durere, palpitaţii, jenă respiratorie.

c) Monitorizarea electrocardiografică ambulatorie (Holter)

Holterul permite înregistrarea activităţii cardiace timp de 24h prin intermediul unor electrolizi montaţi pe
toracele pacientului şi legat de o cutie pe care acesta o poartă tot timpul cât durează înregistrarea.
Examenul este foarte important pentru înregistrarea fenomenelor paroxistice care apar sau dispar brutal:
aritmii, modificări ischemice.
Permite aprecierea efectelor tratamentului cu antiaritmii.
Montarea electrozilor
- se îndepărtează pilozitatea, dacă este necesar;
- se pun electrozi având grijă să fie bine montaţi, pentru a limita cât mai mult parazitarea înregistrării;
- se verifică dispozitivul de înregistrare;
- se declanşează înregistrarea.
Instruirea pacientului în timpul înregistrării
- pacientul are obligaţia să supravegheze cutia apratului în timpul celor 24ore;
- nu face duş;
- duce o viaţă normală/obişnuită tot timpul înregistrării;
- pe o hârtie specială se înregistrează din oră în oră toate manifestările particulare: palpitaţii, oboseală mare,
efort mare;
- pacientul notează toate activităţile efectuate şi toate evenimentele la care participă în 24ore; - nu trebuie să
folosească aparatura electrică sau electronică (aparat de ras) deoarece modifică traseul ECG.
Interpretarea rezultatelor se face de către medic, la sfârșitul înregistrării (dupp 24 ore).

5
 2. FONOCARDIOGRAMA

Fonocardiogramă = reprezentarea grafică a

zgomotelor produse în cursul unui ciclu cardiac.
Ea este o metodă adjuvantă în precizarea diagnosticului
şi, mai ales, în recunoaşterea ritmurilor în trei timpi, a
galopului în special şi în diferenţierea suflurilor cardiace. Ea
nu poate înlocui auscultaţia inimii, ci o completează.
Zgomotele cardiace sunt captate de un microfon special
cu cristal piezoelectric care le transformă în semnale
electrice şi după filtrare şi amplificare sunt înregistrate pe
hârtie.
Pregătirea şi poziţia bolnavului sunt la fel ca în cazul
E.C.G.
Înregistrarea fonocardiogramei se face la focarele
clasice de auscuitaţie ale cordului (fig. 18).

Concomitent se înregistrează E.C.G. spre a avea indice

de referinţă asupra timpului şi duratei fenomenului acustic
înregistrat.

3. APEXOCARDIOGRAMA

Apexocardiogramă = curba rezultată înregistrarea grafică a şocului apexian.

5. CATETERISMUL CARDIAC
4. ECOCARDIOGRATNA

Ecocardiograma = metodă de explorare

bazată pe înregistrarea ultrasunetelor
Cateterism cardiac = introducerea unei sonde radioopace pe cale venoasă sau
străbătute şi reflectate la nivelul cordului.
arterială în cavităţile inimii sau în vasele mari. Sonda este dirijată sub ecran
radiologie.
Cu toate că este intrat în uzul curent, cateterismul cardiac rămâne totuşi o metodă rezervată unor unităţi de înaltă
specializare. Această metodă se foloseşte numai când există o indicaţie precisă legată de atitudinea exploratoare,
terapeutică, care trebuie luată faţă de bolnav (de exemplu, majoritatea cardiopatiilor operabile).
Cateterismul cardiac permite măsurarea presiunilor intracavitare, recoltarea de probe sanguine direct din
cavităţile inimii şi din vasele mari pentru dozarea 02 şi C02, executarea de coronarografii cu substanţe de contrast sau

6
cu izotopi radioactivi, precizarea unor modificări anatomice cardiace, înregistrarea unei electrocardiograme
endocavitare, a fonocardiogramei intracavitare etc.
Pregătirea bolnavului este asemănătoare cu pregătirea pentru intervenţii chirurgicale.

B. EXPLORĂRILE FUNCŢIONALE ALE APARATULUI CIRCULATOR

1. MĂSURAREA T.A.
Tensiunea arterială – presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.
Factorii determinanţi: debitul cardiac, forţa de contracţie a inimii, elasticitatea şi calibrul vaselor, vâscozitatea
sângelui.
Tensiunea arterială:
- sistolică (tensiune arterială maximă) = 140 mm Hg – forţa de contracţie a inimii va fi mai mare în sistolă;
- diastolică (tensiune arterială minimă) = 80 mm Hg – forţa de contracţie a inimii va fi mai mică în diastolă.
Tensiunea diferenţială (de importanţă diagnostică)
- diferenţa dintre T.A. maximă şi T.A. minimă.
Valorile tensiunii arteriale variază în funcţie de: tonusul neurovegetativ, starea glandelor endocrine, starea
vaselor, volumul sângelui circulant şi al urinei.
Scop: descoperirea modificărilor morfofuncţionale ale inimii şi vaselor.
Loc de măsurare: artera humerală, a.radială (electronic)
Materiale necesare:
tavă de instrumente medicale;
- tensiometru cu mercur (Riva-Rocci) sau tensiometru cu manometru - sfigmomanometru;
- stetoscop biauricular; creion, pix, stilou (cu culoare albastră şi roşie);
- foaie de temperatură; tampoane de vată cu alcool, carneţel propriu
Metode de măsurare: auscultatorie, palpatorie,
oscilometrică
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor:
- Adunarea şi transportul materialelor necesare la locul examenului.
- Verificarea stării de funcţionare a instrumentelor şi aparatelor.
- Dezinfectia olovelor si a membranei stetoscopului
• Pregătirea bolnavului (psihică, fizică):
- Bolnavul este informat asupra scopului investigaţiei.
- Se explică măsurile necesare pentru o măsurare corectă: 15 minute repaus înainte de măsurare; efectuarea măsurării
se face după cel puţin 3 ore de la servirea mesei.

7
3. Execuţia tehnicii propriu-zisă:
Cu aparatul Riva-Rocci
- Spălarea mâinilor.
- Se aşază manometrul(cel cu mercur) pe noptieră, într-o poziţie fără vizibilitate pentru bolnav.
- Se aplică strâns manşeta pe braţul sprijinit şi în extensie.
- Se fixează cu mâna stângă membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei şi
olivele în urechi.
Măsurarea tensiunii arteriale
- Cu mâna dreaptă se pompează aer în manşeta pneumatică cu para de cauciuc, până la dispariţia zgomotelor
pulsatile.
- Privind manometrul, se decomprimă progresiv aerul din manşetă cu ajutorul ventilului pompei de aer, până
când se aude zgomotul pulsului şi se observă gradaţia din momentul dat de zgomotul trecerii primei unde
pulsatile.
- Se memorează valoarea tensională – tensiunea maximă – indicată de manometru.
- Se continuă decomprimarea, ascultând zgomotele pulsului şi urmărind gradaţiile manometrului până la
dispariţia ultimei unde pulsatile.
- Se memorează a doua valoare tensională – tensiunea minimă – indicată de manometru.
- Se îndepărtează manşeta de pe braţ.
4. Reorganizarea locului de muncă
- Se aşază tensiometrul şi stetoscopul pe tava medicală.
- Se aşază bolnavul în poziţie comodă.
- Spălarea mâinilor.
- Se dezinfectează membrana și olivele stetoscopului cu paduri cu alcoolizate.
- Se aşază aparatul în dulapul pentru instrumente si materiale medicale.
5. Notarea cifrică:
- În carnetul propriu se notează cifric valorile tensiunii măsurate, numele şi prenumele bolnavului, salonul, data.
6. Notarea grafică
Se notează grafic în foaia de temperatură sub forma unui dreptunhi de culoare roșie, hașurat cu roșu
-se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare albastră, deasupra liniei
groase se notează tensiunea arterială maximă, iar tensiunea arterială minimă dedesubt; socotindu-se pentru
fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur
-se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat cu pix roşu.
-în alte documente medicale se notează cifric.
7. Interpretarea rezultatelor

8
 - Valorile normale şi patologice ale T.A. în funcţie de vârstă.
VALORI NORMALE ALE T.A.
◼ TAmax TAmin
1-3 ani 50-60 mmHg 75-90 mmHg
4-11 ani 60-65 mmHg 90-110 mmHg
12-15 ani 60-75 mmHg 100-120 mmHg
adult 75-90 mmHg 115-140 mmHg
vârstnic >90 mmHg >150mmHg
MODIFICĂRI ALE TA
• HTA = creşterea TA peste val. normale
• hTA = scăderea TA sub val. normale
• modificări ale TA diferenţiale = variaţiile TAmax şi TAmin nu se fac paralel
• TA diferită la segmente simetrice (braţ stg, drept)
Metoda Palpatorie
• determinarea se face prin palparea arterei radiale, etapele fiind identice metodei auscultatorii;
• se utilizează în cazuri deosebite când nu avem la îndemână un stetoscop
• valorile se determină înregistrând val. indicată pe cadranul manometrului în momentul în care simţim
că trece prima undă pulsatilă, aceasta echivalând cu tens. max.
• valoarea tensiunii arteriale minime se calculează după formula:
TAmin=TAmax/2 + 1 sau 2
diferenţa dintre TAmax şi TAmin s.n. tensiune diferenţială şi nu are voie să fie mai mică de 30mmHg
are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât în realitate
Metoda Oscilometrică
Oscilometria – metoda prin care se evidenţiază amplitudinea pulsaţiilor peretelui arterial cu ajutorul
oscilometrului Pachon.
Aparatul este alcătuit dintr-un cadran gradat în unităţi, o manşetă pneumatică şi pară de cauciuc.
Manşeta aparatului se fixează pe membrele bolnavului la nivelul dorit, de unde pulsaţiile se transmit la
manometru.
Pregătirea bolnavului
◼ Camera de examinare tb. să aibă un climat corespunzător
◼ Bolnavul este culcat în repaus cu cel puţin 15min înainte de măsurare
◼ Se descoperă mb. superioare sau inferioare
◼ Se aplică manşeta aparatului la nivelul dorit pe mb. de examinat
◼ Tehnica

9
 • Se pompează aer până ce dispare pulsul periferic.
• Se citeşte amplitudinea oscilaţiilor pe cadranul manometrului
• Se scade presiunea cu 10 mmHg şi se citesc din nou oscilaţiile arteriale.
• Se scade apoi presiunea din 10 în 10 cu citiri succesive până se găseşte valoarea maximă a amplitudinii
care s.n. indice oscilometric.
• Valorile normale sunt apreciate în limite foarte lungi şi foarte variabile
• Nu are importanţă valoarea obţinută, ci importantă este diferenţa dintre 2 regiuni simetrice care nu tb.
să depăşească 2mmHg

2. OSCILOMETRIA
Oscilometrie = metodă prin care se evidenţiază amplitudinea pulsaţiilor peretelui arterial cu ajutorul
oscilometrului (Pachon). Aparatul este alcătuit dintr-un cadran gradat în
unităţi, o manşetă pneumatică cu două camere în care pompăm aerul cu o pară
de cauciuc (fig. 19).
Manşeta aparatului se fixează la nivelurile dorite pe membrele bolnavului, de
unde pulsaţiile se transmit la manometru. Amplitudinea oscilaţiilor arteriale
se observă pe un cadran gradat al aparatului.

1. Pregătirea Camera de examinare trebuie să aibă un climat corespunzător.

bolnavului 1.1.Bolnavul este culcat în repaus cel puţin 15 min. înainte.
1.2.Se descoperă membrele superioare şi inferioare. (Atenţie: îmbrăcămintea să nu fie strâmtă!)

2. Fixarea 2.1. Manşeta aparatului se fixează la nivelul dorit, pe membrul de examinat.

aparatului

3. Măsurarea 3.1.Se pompează aer până ce dispare pulsul periferic (presiunea depăşeşte T.A. maximă) (fig.20)
3.2.Se citeşte amplitudinea oscilaţiilor pe cadranul manome-trului.
3.3.Se scade presiunea cu 10 mm Hg şi se citesc din nou oscilaţiile arteriale.
3.4.Se scade apoi presiunea din 10 mm Hg în 10 mm Hg, cu citiri succesive, până se găseşte
valoarea maximă a amplitudinii, ceea ce se numeşte „indice oscilometrie".

10
 Regiunile la care se cercetează oscilometria în
mod obişnuit sunt 1/3 inferioară şi superioară a
gambei, 1/3 inferioară a coapsei, antebraţului şi
braţului. (Totdeauna se măsoară comparativ între două
membre).
Interpretarea rezultatelor: valorile normale sunt
apreciate în limite foarte lungi, variabile de la individ
la individ, precum şi la acelaşi bolnav.
în mod normal valorile variază între 3 - 6
diviziuni la coapsă, 2 - 4 diviziuni în 1/3 superioară a
gambei; 1,5-2 diviziuni în 1/3 inferioară a gambei şi 3
- 4 diviziuni la membrele superioare.
Nu este importantă valoarea absolută a cifrelor,
dar are importanţă diferenţa dintre două regiuni
simetrice. Diferenţa mai mare de două unităţi între un
membru şi celălalt (la acelaşi nivel) este un semn
patologic (indică o leziune a trunchiului principal sau
obstrucţii vasculare).

3. MĂSURAREA PRESIUNII VENOASE

Presiune venoasă = presiunea exercitată de sângele venos asupra pereţilor venelor. Măsurarea presiunii venoase
este indicată pentru aprecierea insuficienţei cordului drept şi a gradului de umplere a patului vascular venos.
Presiunea venoasă centrală se măsoară prin intermediul cateterismului cardiac, iar presiunea venoasă periferică
pe una din venele superficiale mari ale membrelor, de obicei la plică cotului sau la nivelul venei safene mari.
Ea se determină, de obicei, în centimetri coloană de apă.
Măsurarea se poate executa cu diferite aparate (Villaret, manometrul cu apă tip Moritz-Tabora, manometrul
Claude, tubul Taylor) sau un simplu tub de sticlă care este în formă de L, gradat în cm sau mm, lung de 30 cm cu
diametrul de 3 - 4 mm şi prevăzut la ambele capete cu tuburi de cauciuc (capătul scurt al tubului L se cuplează la
acul de puncţie, iar capătul lung la o seringă de 20 ml).
Măsurarea presiunii venoase cu tub de sticlă.
Materiale necesare: aparat, ser fiziologic, material pentru puncţie venoasă.

11
 Etape de Timpi de execuţie
execuţie
1. Pregătirea Pentru executarea tehnicii este nevoie de două asistente medicale.
aparatului 1.1. întreaga tubulatură trebuie pregătită steril.
ATENŢIE! Să 1.2. 0 asistentă încarcă tubul de sticlă cu ser fiziologic steril
nu aspirând cu seringa
rămână aer în coloana de lichid.
1.3. Se pune câte o pensă pe fiecare din tuburile de cauciuc de
la capete.
2. Pregătirea 2.1. A doua asistentă aşază bolnavul în decubit dorsal, fără
bolnavului pernă
2.2. Braţul întins relaxat, sprijinit (la nivelul atriului drept).
3. Puncţionarea 3.1. Se pregăteşte seringa pentru puncţie venoasă.
venei 3.2. Se aplică garoul pe braţul bolnavului
3.3. Se dezinfectează suprafaţa cutanată, se puncţionează
vena.
3.4. Se îndepărtează garoul de pe braţ.
4. Adaptarea 4.1. Se adaptează tubul de sticlă gradat la acul din venă,
aparatului având grijă ca extremitatea inferioară a tubului să fie la nivelul
acului de puncţie.
4.2. Se deschid pensele de pe tubul de cauciuc, realizându-se
o comunicaţie directă între venă şi manometru; lichidul din tub
coboară până ajunge la nivelul presiunii din venă.
5. Citirea 5.1. Se citeşte presiunea venoasă măsurând înălţimea coloanei de lichid din tub.
rezultatului

INTERPRETARE: valoarea presiunii venoase este de 11 - 12 cm apă. în insuficienţa cardiacă dreaptă şi globală
presiunea venoasă creşte; în colaps periferic scade.

4. DETERMINAREA TIMPULUI DE CIRCULAŢIE

Timp de circulaţie = perioadă de timp (în secunde) în care o substanţă parcurge un segment vascular. Durata
timpului de circulaţie este în funcţie de viteza de circulaţie, de debitul cardiac, de volemie.

12
 Principiul determinării constă în introducerea în sânge a unor substanţe test şi detectarea lor (prin mijloace
obiective şi subiective) la o anumită distanţă de la locul de administrare unde apare o reacţie caracteristică; se
cronometrează timpul necesar pentru parcurgerea distanţei respective.
Se poate determina timpul necesar pentru parcurgerea arborelui circulator în toată lungimea lui - „timp de
circulaţie total", sau numai o porţiune a lui - „timp de circulaţie parţial".

Etape de Timpi de execuţie

execuţie
1. Pregătirea 1.1. Se pregăteşte materialul pentru puncţie venoasă (acele să fie ceva mai groase), substanţa
materialului folosită, ceasul-cronometru.
2. Pregătirea 2.1. Bolnavul nu va mânca 2 - 3 ore înainte de începerea
bolnavului examinării
ATENŢIE! 2.2. Bolnavul va sta în repaus la pat 15 min.
îmbră ămintea 2.3. Se explică bolnavului tehnica pentru a-i îndepărta emoţiile
nu trebuie să şi pentru a colabora cu examinatorul.
provoace staza
circulaţiei
venoase.
3. Executarea 3.1. Se încarcă seringa cu substanţa folosită,
tehnicii 3.2. Se face puncţie venoasă fără stază (dacă nu este posibil se va aştepta 30-40 s după
desfacerea garoului).
3.3.Se injectează substanţa brusc.
3.4.Se măsoară timpul din momentul apăsării pe piston până la apariţia senzaţiei caracteristice.

Determinarea timpului de circulaţie scoate în evidenţă insuficienţa cardiacă încă în faza incipientă, ajută la
diferenţierea dispneii cardiace din insuficienţa ventriculară stângă, de dispneea pulmonară.

5. DETERMINAREA MASEI SANGUINE CIRCULANTE

Se face prin metoda diluării coloranţilor în sânge sau cu izotopi radioactivi.

Etape de Timpi de execuţie

execuţie!

13
1. Pregătirea 1.1. Se explică bolnavului tehnica pentru a nu fi emoţionat.
bolnavului
2. Injectarea 2.1. I se injectează pe cale intravenoasă substanţa sterilă colorantă (de preferat albastru
substanţei Evans în soluţie 0,5% 4 mg/kilocorp).
3. Recoltarea 3.1. După 10 minute se recoltează 10 ml sânge pentru determinarea concentraţiei
sângelui colorantului prin electrofotometrie.

Rezultatul obţinut se raportează la valoarea hematocritului pentru a obţine volumul sângelui circulant, care la
bărbaţi este de 1/12 din greutatea corporală, iar la femei 1/13.

6. ARTERIOGRAMA (CAROTIDOGRAMA, SFIGMOGRAMA) (ÎNREGISTRAREA PULSULUI

ARTERIAL)

Arteriograma = înregistrarea pulsului arterial sub forma unei curbe. Carotidograma aduce date preţioase în
studiul leziunilor valvei aortice.
Poziţia bolnavului este aceeaşi ca pentru înregistrarea fonocardiogramei, dar cu bărbia uşor ridicată.
Conectarea bolnavului la electrocardiograf se face prin derivaţiile standard.
înregistrarea se face concomitent cu înregistrarea electrocardiogramelor în derivaţiile standard.
Plasarea captatorului se face pe partea dreaptă, aproape de sinusul carotidian, acolo unde se simt mai bine pulsaţiile
carotidei, înregistrarea se face cu frecvenţă de 50 mm/s.
Pentru fiecare mecanogramă se vor înregistra 5 - 1 0 cicluri cardiace. La sfârşitul înregistrării se decuplează
traseul şi se notează: numele şi vârsta bolnavului; data înregistrării; numărul înregistrării.

7. FLEBOGRAMA (JUGULOGRAMA) (ÎNREGISTRAREA PULSULUI VENOS)

Flebogramă = înregistrarea grafică a pulsaţiilor venei jugulare.

Flebograma contribuie la recunoaşterea insuficienţei cardiace, a pericarditei constrictive şi a leziunilor
tricuspidiene.
Pregătirea şi poziţia bolnavului sunt la fel ca în cazul electrocardiogramei.
Bolnavul se conectează la circuitul aparatului în conducerile standard. Prin rotirea corespunzătoare a capului
bolnavului se evidenţiază vena jugulară externă pe care o fixează captatorul.
La nevoie reperarea venei poate fi uşurată prin provocarea unei staze venoase, obţinută prin presiune manuală la
baza gâtului. înregistrarea se face la frecvenţa de 50-75 mm/s.

8. TESTUL RUMPEL-LEEDE

14
 Proba Rumpel-Leede = aprecierea fragilităţii pereţilor capilari (rezistenţei capilarelor)
Tehnica: se exercită o stază la nivelul braţului timp de 5 minute, printr-o manşetă pneumatică umflată la 10 mm
sub presiunea sistolică.
Interpretare: Dacă nu apar peteşii sau apar numai 1-3, nu sunt semne de fragilitate capilară. Apariţia unui număr
mai mare de peteşii se consideră pozitivă (+++).

III. TOMOGRAFIA COMPUTERIZATA TORACICA

Este un examen radiologic cu sau fără substanţa de contrast, care oferă secţiuni transversale ale peretelui şi
organelor intratoracice pe baza cărora se pot diagnostica o serie de afecţiuni nedectabile pe radiografia toracică
standard.
Pot fi evidenţiate:
- calcificări mici de artere coronare;
- anevrismul de aortă; - tromboembolismul;
- limfa denopatii hilare sau mediastinale.
Pregătirea pacientului
- pacientul nu mănâncă înainte de examen;
- pacientul stă nemişcat în timpul examenului;
- procedura durează 60-90 minute;
- poate apărea senzaţia de claustrofobie la intrarea în aparat;
- dacă se administrează substanţa de contrast, se montează o linie venoasa, pacientul este avertizat asupra senzaţiei
de căldură;
- în timpul examenului, ascultă indicaţiile celui care face înregistrarea.
Îngrijirea pacientului după procedură
- nu sunt necesare îngrijiri speciale;
- dacă s-a folosit substanţa de contrast, este sfătuit să bea multe lichide.

IV. ECOGRAFIA TRANSTORACICA

Permite vizualizarea şi aprecierea funcţiilor cordului.
Participarea asistentului medical la procedură
- pacientul este aşezat în decubit dorsal;
- se aplică pe torace un gel care să faciliteze transmiterea ultrasunetelor; -
se examinează cordul;
- se îndepartează gelul. Nu necesită îngrijire după procedură.

15
 IV. PUNCTIA PERICARDICA
Scop/indicaţii
- evidenţierea lichidului în cavitatea pericardică;
- evacuarea lichidului în cavitatea pericardică când pacientul prezintă dispnee accentuată, hipotensiune arterială,
puncţia reprezentând o intervenţie de urgenţă.
Puncţia este efectuată de medic ajutat de două asistente medicale. Locul puncţiei este ales de către medic în
urma unui control radiologic, în funcţie de scop şi cantitatea de lichid.
Materiale necesare
- câmp pentru protecţia patului;
- material de dezinfecţie: tampoane, soluţii dezinfectante (betadină);
- materiale pentru puncţie: 2-3 ace de lungime 8-10 cm şi cu diametrul de 1 mm, 2-3 seringi de 20 – 50 ml, seringă
de 5 ml, ace pentru anestezie;
- pense;
- mănuşi de unică folosinţă;
- câmp chirurgical;
- medicamente pentru prevenirea accidentelor: atropină, morfină, tonicardice, soluţii anestezice;
- tăviţă renală sau container pentru colectarea materialelor folosite;
- eprubete pentru colectarea lichidului.
Pregătirea pacientului
- pacientul este informat şi încurajat, având în vedere starea sa de boală;
- se face un examen radiologic;
- se aşază pacientul în poziţia recomandată de medic în funcţie de scop:
- semişezând – pentru puncţia evacuatoare când locul ales este extremitatea apendicelui xifoid;
- decubit dorsal când locul ales este spaţiul 5 intercostal stâng la 6 cm de marginea stângă a sternului (pentru
puncţia exploatoare) sau spaţiul 6-7 la jumătatea distanţei dintre linia axilară anterioară şi cea medio-claviculară
stângă când cantitatea de lichid este mare.
Participarea asistentului medical la procedură
- puncţia se face într-o încăpere cu instalaţie de 02;
- se identifică pacientul, se verifică recomandarea medicală;
- cu 30 de minute înainte se administrează o fiolă de atropină;
- se protejează patul;
- pacientul este ajutat să se dezbrace şi să se aşeze în poziţia aleasă de medic;

16
- se dezinfectează locul;
- se serveşte medicului seringa cu anestezic pentru a realiza anestezia;
- asistenta serveşte câmpul chirurgical pe care medicul îl aşază sub locul puncţiei;
- se dezinfectează locul puncţiei şi medicul execută puncţia; - asistenta supraveghează pacientul, dacă este nevoie îl
imobilizează;
- se observă faciesul, respiraţia, pulsul, apariţia dispneei;
- lichidul aspirat este transferat în eprubete şi etichetat pentru a fi expediat la laborator;
- medicul retrage acul;
- asistenta dezinfectează locul şi aplică un pansament steril cu bandă adezivă.
Îngrijirea pacientului după puncţie
- pacientul este asezat în decubit dorsal, cu toracele uşor ridicat;
- se asigură repausul fizic şi psihic;
- se monitorizează pulsul, tensiunea arterială, respiraţia pentru a identifica eventualele fenomene de insuficienţă
cardiacă prin decomprimarea bruscă produsă de eliminarea lichidului;
- la recomandarea medicului se administrează tonicardice.

REGIM IGIENO-DIETETIC ÎN BOLI CARDIOVASCULARE

Riscul cardiovascular se refera la posibilitatea de a dezvolta o boala de inima sau de a suferi un eveniment
vascular (infarct miocardic sau accident vascular cerebral) in urmatorii ani. Riscul cardiovascular este mult
influentat de cresterea nivelului grasimilor din sange. Putem diminua acest risc prin modificarea stilului de viata si
prin reducerea factorilor de risc.
Factorii de risc cardiovascular
1. Factorii de risc cardiovasculari modificabili sunt obezitatea, dislipidemia, fumatul, sedentarismul si diabetul
zaharat.
2. Factorii de risc nemodificabili sunt varsat, sexul si istoricul familial de boala cardiovasculara precoce.
Ce putem face pentru a evita riscul cardiovascular?
Medicii recomanda renuntarea la fumat, tratarea corecta a hipertensiunii, dislipidemiei, diabetului, o
alimentatie corecta si un program de exercitii fizice regulate.
Dieta care ajuta la prevenirea dislipidemiei
Dislipidemia reprezinta cresterea concentratiei lipidelor in sange (mai ales colesterolul si trigliceridele).
Pentru o dieta care sa previna dislipidemia, medicii recomanda:
◼ Consumati fructe si legume la toate mesele
◼ Consumul de grasimi “bune” care scad colesterolul din sange: uleiuri vegetale, in special cel din
masline, grasimi continute de carnea de peste.

17
 ◼ Evitarea grasimilor “rele” care cresc colesterolul din sange: carne grasa de porc, miel, untura de
porc/pasare, lapte, unt, branzeturi, galbenusul de ou.
◼ Consumati cereal integrale
◼ Optati pentru alimentele preparate la abur, gratar
◼ Consumati cantitati rezonabile de nuci si seminte
◼ Reduceti cantitatea de carbohidrati din alimente-fainoase, dulciuri, mai ales daca trigliceridele
sunt crescute
◼ Reduceti cantitatea de alcool consumata
◼ Reduceti greutatea corporala daca e nevoie pentru a preveni obezitatea
◼ Faceti minim 30 de minute de miscare zilnic
◼ Renuntati la fumat
Fiecare persoana trebuie sa se intrebe ce face zilnic pentru a reduce riscul cardiovascular: daca are un regim
alimentar sanatos, daca face exercitii fizice zilnic, daca merge periodic la medic pentru control si daca urmeaza
corect tratamentul recomandat de medic, unde este cazul.

18