Sunteți pe pagina 1din 5

Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii

Iubiți credincioși,

În Sfânta Evanghelie care se citeşte la Liturghia din Duminica


a XXXII-a după Rusalii vedem cum schimbarea modului de a fi al
unui bogat poate să-i aducă mântuirea, atunci când din lacom
devine milostiv, arătând pocăinţă şi fapte de pocăinţă, cu efect
personal, familial şi social.

Zaheu vameşul este singurul bogat, dintre cei prezentaţi de


Sfântul Evanghelist Luca, care se mântuieşte, chiar dacă înainte de
întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos era preocupat doar de
îmbogăţire, asuprind mulţi oameni şi răpind avutul lor.

În vremea Mântuitorului, vameşii, adică acei oameni desemnaţi


de regimul roman de ocupaţie să adune taxele pentru Imperiu,
erau în general dornici de îmbogăţire, colectând cu lăcomie de la
populaţie mai multe biruri decât se cuvenea ori decât permitea
legea.

Unul din aceştia, Zaheu, mai-marele vameşilor din Ierihon şi


împrejurimi, era un om urât de popor pentru lăcomia lui şi invidiat
pentru bogăţia pe care o adunase. El se îmbogăţise repede, dar în
mod necinstit sau nedrept.

La un moment dat însă, în viaţa vameşului Zaheu s-a trezit un


dor de schimbare. El şi-a dat seama că nu era atât de fericit pe cât
spera să fie când luase hotărârea de a aduna multe averi, indiferent
de mijloace. Bogăţiile adunate de el nu-l mulţumeau sufleteşte.

Astfel, în sufletul lacom şi nedrept al lui Zaheu vameşul apare


o dorinţă de schimbare. De aceea, el, un om bogat, dar mic de
statură, se urcă într-un dud, pentru a reuşi să-L vadă pe Iisus din
Nazaret Cel ce schimbase vieţile atâtor oameni. Deşi fapta lui
Zaheu ar părea, mai degrabă, inspirată de curiozitate, totuşi, în
adâncul său, acesta simţea şi credea că Mântuitorul Iisus Hristos
poate să-l elibereze de patima lăcomiei de averi şi să-i dăruiască o
nouă cale vieţii sale, calea mântuirii. Dovada că Zaheu era mânat
de o căutare sinceră şi de o tainică dorinţă de schimbare a vieţii
constă tocmai în faptul că Mântuitorul Hristos, cunoscătorul
sufletelor oamenilor, din mare mulţime de oameni, l-a chemat
numai pe el pe nume şi i-a spus că doreşte să fie primit în casa lui.

Iisus a provocat imediat mirare şi murmur în mulţime. Cum


am spune astăzi,opinia publică a reacţionat negativ la gestul
neaşteptat al Mântuitorului Iisus Hristos. Poate că toţi cei care
cunoşteau faptele rele ale vameşului Zaheu erau îndreptăţiţi să se
mire că Iisus 'a intrat să găzduiască la un păcătos'. Totuşi,, după
cum spune El Însuşi: 'n-am venit să judec lumea, ci ca să
mântuiesc lumea' (cf. Ioan 12, 47). Bunătatea lui Hristos a pătruns
dincolo de răutatea lui Zaheu

Iubiți credincioși,
Evanghelia ne arată, în continuare, cum şi-a înnoit sufletul
Zaheu vameşul, după ce Mântuitorul Hristos a intrat în casa lui.
Vedem că acest vameş lacom devine darnic, se schimbă radical,
dar nu pentru că a fost mustrat cu asprime, ci pentru că a fost
onorat cu o cinste neaşteptată. Prezenţa lui Iisus în casa sa l-a
copleşit. De ce? Pentru că i s-a acordat o onoare sau o preţuire pe
care ştia că nu o merită. Hristos l-a cinstit pe un păcătos care nu
merita cinstire din partea oamenilor, întrucât era necinstit în
relaţiile cu ei. Totuşi, milostivirea sau copleşitoarea bunătate a lui
Hristos a pătruns atât de puternic dincolo de întunericul sau
răutatea păcatului lăcomiei care stăpânea sufletul acestui vameş,
încât a răscolit în el gramul de bunătate care-i mai rămăsese şi a
reaprins în el focul iubirii milostive şi salvatoare a lui Hristos, din
el a ţâşnit lumina unei vieţi noi pentru Zaheu: 'iată jumătate din
averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe
cineva cu ceva, întorc împătrit'.

Vedem aici marea înţelepciune a Mântuitorului Iisus Hristos


sau dumnezeiasca Lui bunătate de Mare Duhovnic,singurul
duhovnic desăvârşit, Care vindecă şi eliberează sufletele
păcătoşilor, recuperează pe cel pierdut, eliberează pe cel împătimit
şi ridică pe cel căzut.

Văzând această schimbare în viaţa lui Zaheu, Mântuitorul


Hristos a cuprins în această stare nouă de viaţă şi familia acestuia,
arătând astfel cum o familie poate fi părtaşă la binecuvântarea lui
Dumnezeu dăruită unui membru al acesteia.'Iar Iisus a grăit către
el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi el (Zaheu)
este fiul lui Avraam.

Iubiți credincioși
Vedem că Dumnezeu schimbă inimile oamenilor, nu atât prin
pedepse, boală, necazuri ori mustrări, cât mai ales printr-o
copleşitoare bunătate care se arată oamenilor păcătoşi, adesea, în
mod neaşteptat şi nemeritat. Însă milostivirea şi bunătatea lui
Dumnezeu se arată foarte adesea peste cei mai mari păcătoşi, nu
doar pentru convertirea acestora, ci şi ca un îndemn pentru toţi
oamenii, care trebuie să devină cât mai buni, mai milostivi, să
caute asemănarea cu Dumnezeu Multmilostivul.

Pe de altă parte, pocăinţa care se arată prin schimbarea


spirituală a lui Zaheu vameşul nu este o pocăinţă care se manifestă
doar ca regret pentru relele săvârşite, ci şi o schimbare în bine a
modului de a gândi, de a simţi şi de a făptui. Nici Hristos Domnul
nu l-a mustrat pe Zaheu, nici Zaheu nu a mai rostit cuvinte de
pocăinţă sau cerere de iertare, ci, copleşit de iubirea milostivă a lui
Iisus, păcătosul a trecut direct la faptele pocăinţei şi ale
îndreptării, adică la faptele bune pe care le săvârşeşte cineva când
îşi schimbă viaţa în bine şi dobândeşte un suflet bun. Pocăinţa
individuală a lui Zaheu devine o binefacere şi o binecuvântare nu
numai pentru sine, ci şi pentru toată casa lui şi pentru comunitate
sau societate.

Din episodul întâlnirii Mântuitorului Hristos cu vameşul Zaheu


învăţăm şi noi că putem să ne schimbăm viaţa în bine din proprie
iniţiativă, nu aşteptând să fim pedepsiţi, nici certaţi cu boală, cu
suferinţă ori cu mustrări, ci cugetând la multa bunătate a lui
Dumnezeu şi la dorinţa Lui de a intra în casa sufletului nostru.
Cum şi când ne putem noi schimba în bine? În foarte multe
chipuri şi în orice moment.

De pildă, când vedem un om mai credincios decât noi, să nu-l


invidiem, ci să ne hotărâm să avem şi noi credinţă mai puternică;

• când vedem un om mai harnic şi mai darnic decât noi, să ne


hotărâm să fim şi noi mai harnici şi mai darnici;

• când vedem că un om are o viaţă mai curată decât noi, că trăieşte


în sfinţenie, să ne hotărâm să ne curăţim şi noi viaţa de păcate.

Făcând aşa, auzim şi noi cum răsună tainic în sufletele noastre


cuvintele lui Hristos-Domnul: 'Astăzi s-a făcut mântuire casei
acesteia, pentru că şi acesta este fiul credinţei'!

Evanghelia acestei duminici este plină de învăţături


duhovniceşti, iar concluzia ei, exprimată prin cuvintele
Mântuitorului: 'Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe
cel pierdut', este un motiv de nădejde şi încurajare pentru noi toţi.
Orice om care rămâne în păcat este un om pierdut, dacă nu se
pocăieşte. Pocăinţa, însă, înseamnă o schimbare a vieţii, o trecere
de pe calea pierzării pe drumul mântuirii, de la fapte rele la fapte
bune.
Evanghelia de astăzi ne arată cum un mare păcătos s-a pocăit
sau convertit numai pentru că i s-a arătat o bunătate sau o cinste
nemeritată. Ea ne ajută să înţelegem că multa blândeţe şi multa
bunătate a lui Dumnezeu sunt un îndemn tainic la pocăinţă, la
schimbare în bine. Mulţi oameni, deşi mai păcătoşi decât alţii,
primesc multe daruri de la Dumnezeu. Deşi sunt răi, totuşi le
merge bine, iar unii se întreabă: cum de le merge bine acestor
oameni atât de răi sau de lacomi?
Răspunsul poate fi că Mântuitorul Iisus Hristos aşteaptă ca
bunătatea, milostivirea şi dărnicia Lui să-i determine într-o zi pe
cei mai păcătoşi să-şi schimbe viaţa, să se convertească, nu din
cauza fricii sau a temei de pedeapsă, ci datorită bunătăţii lui
Dumnezeu, Care iubeşte pe orice om şi doreşte ca nimeni să nu
piară, ci să se mântuiască, adică să vină la El, în mod liber, cu
dorinţa de mântuire, de viaţă veşnică fericită, în iubirea Preasfintei
Treimi.
Amin.

S-ar putea să vă placă și