În Dumnezeiasca Scriptură, parabola este o încercare teologică de descriere

și de introducere a noastră într-o realitate viitoare sau veșnică. Căci

folosindu-se de cuvinte, pentru a crea imagini profunde, parabolele sunt
profetice prin conținutul lor, fiind în același timp, și vederi mistice, pentru
că ele vorbesc despre realități dumnezeiești.
De aceea, parabolele sunt iconizate în Biserică, sunt văzute ca Sfinte
Icoane, pentru că ele vorbesc despre lucruri transcendente, veșnice.
Parabolele Domnului, cu precădere, vorbesc despre Împărăția Lui, fiecare
dintre ele urmărind să surprindă o altă latură a realității veșnice a
Împărăției Sale. Deși vorbesc diferit despre Împărăție, toate parabolele
Domnului despre Împărăție au lucruri în comun, după cum am văzut și în
parabola ce s-a citit în Evanghelia de azi. Pentru că parabolele Domnului
vorbesc în mod explicit despre realitatea veșnică a Împărăției Lui

Însă, după cum Sfintele Icoane sunt descrieri mistice ale Sfinților,
reprezentări ale fețelor lor, din veșnicie, îndreptate spre noi, tot la fel
parabolele Domnului sunt o descriere profundă și fidelă a Împărăției Lui.
Ele nu ne îngreunează înțelegerea Împărăției Lui, ci ne-o ușurează. Ele ne
dau explicații profunde și despre Împărăție și despre cum trebuie să fim
noi, dacă vrem să fim părtași Împărăției Lui.

Dragii mei, Dobândirea Împărăţiei Cerurilor este scopul înalt şi ultim al

vieţii noastre pământeşti şi despre acest lucru ne vorbeşte Sfânta Scriptură,
în nenumărate locuri. Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a
pogorât din cer pe pământ ca să ne învrednicească de această mare fericire
şi să deschidă calea către bucuria dragostei lui Dumnezeu.
Pentru aceasta şi-a dat trupul şi sângele jertfă pentru noi şi s-a înălţat de pe
pământ la cer, ca să ne gătească nouă loc la această sfântă bucurie. Pentru
aceasta ni s-a dat Sfântul Botez şi Sfânta Împărtăşanie, către aceasta se
îndreaptă rugăciunile, milosteniile noastre, ca să putem ajunge şi noi la
ospăţul ceresc.
Evanghelia care s-a citit astăzi vorbeşte, prin glasul unei parabole a
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, despre Împărăţia Cerurilor, despre
chemarea pe care însuşi Dumnezeu ne-o face, de-a intra într-însa şi despre
vrednicia cu care trebuie să ne apropiem de vistieriile acestei Împărăţii.

1
Parabola a fost rostită de Mântuitorul în templul din Ierusalim, cu puţine
zile înainte de patimile Sale, spre a arăta cele ce aveau să urmeze pentru El
şi pentru Biserica Sa

Împăratul din parabola de astăzi este Dumnezeu, Fiul este Iisus Hristos, iar
nunta este unirea tainică a lui Hristos cu cei ce vor forma noua lui
împărăţie spirituală, uniţi cu El prin dragoste şi credinţă.
Mirele ceresc - Hristos - îşi alege dintre oameni pe cei ce-Lvor iubi şi-i vor
urma învăţătura, făcând din ei Biserica Lui, Biserica Sa.
În comunitatea Bisericii - Mireasa curată a lui Hristos - nu pot intra decât
cei care au primit baia botezului creştin, murind şi înviind cu El, la viaţă
nouă. La această nuntă, de care vorbeşte parabola, la această unire cu
Hristos şi vieţuire cu El, după învăţătura Lui, în credinţă şi dragoste,
curăţiţi şi sfinţiţi prin baia botezului, sunt chemaţi toţi oamenii.
În primul rând, însă, au fost chemaţi fiii lui Israel, fiii poporului ales al
Domnului. Lor le-a trimis Dumnezeu pe prooroci, spre a-i pregăti, din
vreme, pentru primirea lui Mesia şi să se facă Biserica Hristosului lui
Dumnezeu, care avea să întemeieze pe pământ Împărăţia Sa. Dar acest
popor ales, înşelaţi de îngrijorările clipei, ispitiţi de averi, mândrie şi
fariseism, de dorul de mărire şi de poftele trupului, nu au răspuns la
chemare.

Iubiți credincioși,
Intrarea împăratului în camera de nuntă din această parabolă, simbolizează
a doua venire a Mântuitorului, când va judeca lumea. Oaspeţii, pe care
Împăratul îi privea, sunt credincioşii adevăraţi, care prin credinţă şi fapte
bune şi-au dobândit dreptul de a rămâne cu Hristos în împărăţia veşnică.
Iar cel ce nu avea haină de nuntă reprezintă pe cei care s-au numit creştini
numai cu numele, dar nu şi-au făcut sufletele lor haine, îmbrăcăminte de
fapte bune.
Ei n-au hrănit pe cel flămând, n-au îmbrăcat pe cel gol, n-au primit pe cel
străin, n-au adăpat pe cel însetat, n-au vizitat pe cel bolnav sau în suferinţă.
Aceştia sunt pomi fără roade, oaspeţi fără haine de nuntă, pentru care
Dumnezeu îi va arunca în focul veşnic.

2
Căci în acest loc de petrecere cerească, de veselie şi de nuntă
duhovnicească, de mari bucurii, care este împărăţia lui Dumnezeu din cer,
nu poate intra oricine şi oricum. Aici intră numai sufletele care au haină de
nuntă, sufletele curăţite şi sfinţite prin credinţă, faptele cele bune şi harul
lui Dumnezeu. Aceasta este haina de care are nevoie sufletul nostru, al
fiecăruia: curăţenia şi sfinţenia.

Și ne putem întreba: oare parabola are vreo legătură cu viaţa noastră

creştină de astăzi? Sigur că da. Căci nu numai atunci, dar şi astăzi, cei
chemaţi, adică fiecare dintre noi, de cele mai multe ori refuzăm să ne
înfiinţăm la dumnezeiasca cină, tocmai ca în parabolă, din pricina
feluritelor ispite şi păcate ale omului pământesc din noi.

Dragii mei, Botezul este uşa intrării la acest ospăţ al Împărăţiei lui
Dumnezeu. Prin el ne curăţim, îmbrăcăm o haină nouă şi intrăm în această
împărăţie. Poate veni toată lumea, căci „mulţi sunt chemaţi”, dar nu rămân
până la sfârşit decât unii, căci „puţini sunt aleşi”, adică puţini se nevoiesc a
duce cu adevărat o viaţă potrivită cu învăţătura Mântuitorului, la
respectarea căreia ne obligăm cu prilejul botezului.
O dată cu botezul, noi primim şi harul de a putea duce o viaţă curată, dar
păstrarea acestui har şi deci, putinţa de mântuire, stă în voinţa noastră
liberă.
Iar dacă suntem nehotărâţi de soarta noastră, atunci trebuie să ne gândim la
nuntaşul poftit la nuntă şi totuşi aruncat „în întunericul cel mai din afară”,
fiindcă a intrat fără haină de nuntă, adică fără a cinsti ospăţul cu o
îmbrăcăminte deosebită şi fără să răspundă aşa cum se cuvine la o invitaţie
cu înţeles atât de adânc.
Să ne cercetăm viaţa noastră şi sufletele noastre, ca să vedem dacă ne
asemănăm cu oaspeţii cei pregătiţi pentru nuntă, care vor petrece cu
Părintele ceresc în fericire veşnică, sau cu oaspetele fără haină de nuntă,
care a fost aruncat în iadul veşnic.
Să ne revizuim, iubiţi credincioşi, modul de a participa la Sfânta Liturghie;
să conştientizăm sensul ei, să asistăm la ea cu atenţia, evlavia şi dispoziţiile
cuvenite, şi să ne împărtăşim cât mai des cu Hristos, izvorul vieţii noastre
supranaturale, ca să ne transforme zi de zi tot mai mult în El, şi să ne

3
dăruim în întregime Lui, prin conformarea cu voinţa Sa prea sfântă. El a
spus: “Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu
în el” (Ioan VI, 57). Amin.