Vulpea și calul

de Frații Grimm
Avea un ţăran, odată, un cal care îi fusese de mare ajutor dar care îmbătrânise şi nu mai
putea fi pus la muncă; aşa că, ţăranul, nemaivrând să îi dea de mâncare degeaba, îi spuse :”Nu
vreau să mai stai la mine, pleacă din grajdul meu şi să nu îndrăzneşti să te întorci decât dacă îmi
vei arăta că eşti mai puternic decât un leu”.Apoi , deschise poarta curţii sale şi îl lăsă pe cal să
plece pe uliţă.
Bietul cal, întristat din cale afară, rătăci în susul şi în josul pădurii, încercând să-şi
găsească un mic adăpost contra ploii şi vântului. În drumul său, el întâlni o vulpe care îi zise :”Ce
s-a întâmplat, prietene? De ce mergi cu capul în jos şi arăţi atât de singuratic şi mâhnit ?” „Of”,
răspunse calul, „dreptatea şi zgârcenia nu au facut niciodata casă bună; stapânul meu a uitat
câte am făcut pentru el de-a lungul a mulţi ani, şi, pentru că nu mai pot să muncesc, m-a alungat
spunându-mi că nu mă pot întoarce la el decât dacă am să fiu mai de puternic decat leul. Cum aş
putea să fac asta? Ştia că aşa ceva este imposibil, de aceea mi-a vorbit în felul ăsta.”
Vulpea încercă să îl înveselească şi îi spuse:”Te voi ajuta ! Culcă-te aici şi încearcă să stai
nemişcat, ca şi cum ai fi mort”.Calul făcu aşa cum i se zisese, iar vulpea se duse direct la o
peşteră din apropiere, în care locuia un leu, şi îi spuse acestuia:”La mică distanţă de aici se află
un cal mort! Vino cu mine şi vei avea parte de o masa excelentă”. Leul, încântat la culme de
această invitaţie, porni imediat la drum, iar atunci când ajunsera lânga trupul calului, vulpea îi
spuse:”Nu cred că poţi să îl mănânci confortabil în locul acesta; iată ce putem face: te voi lega
strâns de coada lui ca să îl poţi duce pâna la vizuina ta, iar acolo îl vei putea mânca pe îndelete,
fără să te deranjeze nimeni.”
Acest sfat îi fu pe plac leului, aşa că se întinse pe pământ, pentru ca vulpea să îl poată
lega strâns de cal. Vulpea, insă îi legă leului picioarele, unul de celălalt, atât de tare, incât toată
puterea lui nu era de ajuns pentru a putea să rupă legaturile. Când îşi termină treaba, vulpea bătu
calul pe sold şi strigă „Dii, Dii, căluţule!”. Calul se ridică într-o clipă şi începu să tragă leul după
el.Sălbatica fiară începu să urle şi să ragă, încât, de frică, toate păsările zburară din pădure. Calul
îl lăsă să zbiere în voie pe leu până ce acesta răguşi, în timp ce îl târa către casa stăpânului său.
„Hei, stapane, iata-ma”,zise calul, „sunt mai puternic decat leul acesta”. Când ţăranul văzu
ce ispravă făcuse calul, inima i se inmuie şi, îi zise: „Poti să te întorci în grajdul tau. De acum voi
avea grijă de tine”. În acest fel săracul cal bătrân a avut din belsug de mâncare şi a trăit fericit
pâna când a murit.