Rolul cunoașterii în formarea

unei personalități distoinice

Eventuala demarcație între filozofie și știință a fost făcută posibilă prin ideea că
esența filozofiei era ,,teoria cunoașterii,, o teorie distinctă față de științe, pentru că stătea la
baza acestora. Fără această idee, a unei ,,teorii a cunoașterii,, este dificil de imaginat ce ar fi
fost ,,folozofia,, în epoca științei moderne.În filozofie, studiul cunoaște drept ,,convingere
adevărată justificată,,.
Cu toate acestea, nu există o singură definiție a cunoașterii unanim acceptată și sunt
numeroase teorii care o explică. Acumularea de cunoștințe implică procese cognitive
complexe: percepție, comunicare, asociere și raționare, în timp ce cunoașterea este de
asemenea legată de capacitatea de conștientizare a ființilor umane. Calitatea cunoașterii
depinde de instrumentele conceptuale și experimentale utilizate pentru dobândirea și
folosirea ei.
Convențional putem separa cunoaștere concretă și abstractă. Cunoașterea poate fi
practică sau intuitivă. Cunoașterea abstractă este acțiune corelantă între serii de familii de
forme sau familii de proprietăți, care conduc la o anume stare sau o dependență precisă între
o serie de stări. În timp ce mulți ar fi de acord că unul dintre cele mai importante instrumente
universale pentru transferul de cunoștințe este scrisul și cititul, există și argumente împotriva
utilității cuvântului scris, unii cercetători sceptici vorbind despre impactul său negativ asupra
societăților.
Este important să posedăm cunoștințe de bază din domenii precum: biologia,
matematica, fizica, sociologia, chimia, psihologia…întrucât aceste informații ne ajută să ne
facem viața mai ușoară și să știm cum să rezistăm unor situații grele sau să prevenim stările
de pericol. Este evident și nu necesită o demonstrație specială faptul că omul, cel puțin in
stadiul actual al evoluției, nu poate ști tot ceea ce poate fi cunosut. Omul are limitată
capacitatea de stocare a informațiilor atât din punct de vedere fizic, cât și din perspectivă
temporală. Mai mult, omul nu numai că nu poate cunoaște totul, dar nici macăr nu poate
înmagazina toate informațile care îi sunt absolut necesare pentru a avea o viață fără riscuri
previzibile și evitabile.
Înafara faptului că avem libertatea de a cunoaște tot ce avem nevoie, este important sa
te cunoști pe tine însuți mai întâi. E important să ne cunoaștem atât punctele slabe cât și cele
puternice, pentru o evoluare mai profundă a noastră. În acest mod poți căpăta mai multă
încredere, perfecționându-te pe tine însuți și poate infuiențândui pe cei din jur într-un mod
pozitiv. Dacă te cunoști pe tine îi poți cinoaște pe cei din jurul tău și îți dezvolși o anumită
capacitate de o gândire mai evoluată.
În concluzie, cunoașterea este capacitatea unei persoane de a percepe mental
informații externe, de a le procesa și de a trage concluzii din acestea. Scopul principal al
cunoașterii este atât de a stăpâni natura, cât și de a îmbunătăți persoana însuși. Mai mult,
mulți autori văd scopul cunoașterii este căutarea adevărului.Adevărul este întotdeauna
concret, daca cunoști ceva și aceea este o minciună atunci înseamna că nu știi nimic.