Paradoxul cunoasterii.

Sau iluzia superioritatii

Daca ti se pare ca in functiile de conducere din bussines sau din politica nu se afla cei
mai inteligenti indivizi, nu esti singurul si nici nu ti se pare. Societatea este propria ei
victima: oamenii inteligenti se subapreciaza si in consecinta nu au incredere in ei
atat cat ar trebui, pe cand cei semidocti se supraapreciaza si vor iesi in fata cu
tupeu.
Cu cat un om este mai inteligent si mai informat cu atat este mai constient de limitele
ignorantei sale si va dezvolta modestie intelectuala, indoindu-se de ce si cat stie.
Adevarata cunoastere implica a fi constient de limitele propriei incompetente, a-ti
revizui convingerile, a spune din cand in cand „nu stiu” sau ” nu ma pricep”.

Cunoasterea reala este rezultatul gandirii critice care analizeaza si pro si contra inainte
de a-si forma o opinie, care este atenta la propriile erori si prejudecati cognitive – acest
tip de gandire analitica necesita timp si efort cognitiv. Adevarata cunoastere e rezultatul
unei investitii mentale de lunga durata. Si pentru ca a gandi corect e atat de dificil,
majoritatea oamenilor vor judeca – adica vor folosi gandirea rapida, virusata de erori,
informata superficial si partial.
Cu cat un om este mai prost si mai ignorant cu atat va avea mai multa incredere in
cunostintele sale si va avea opinii categorice transmise cu aplomb si cu incredere in
sine. Ignoranta da mai multa incredere individului decat cunoasterea, iar
increderea in propriile capacitati este convingatoare. Iata de ce in prim planul societatii
si in functiile de conducere nu se vor gasi neaparat cei care sunt mai inteligenti ci cei
care mimeaza cunoasterea si care au incredere in sine.
Acest paradox are si un nume in psihologie: efectul Dunning-Kruger sau efectul de
supraapreciere/supraincredere si defineste mecanismul de gandire care determina o
eroare de autoevaluare. Aceasta eroare cognitiva face individul sa-si supraaprecieze
inteligenta, cunoasterea si competentele astfel ca va avea o incredere in sine exagerata
si nefondata.
Se pare ca lumea a fost a dintotdeauna asa si drept dovada avem de-a lungul istoriei
diverse observatii ale celor care au remarcat fenomenul:

” Ignorantul afirma, savantul se indoieste, iar inteleptul reflecteaza” Aristotel

 „Adevarata cunoastere este a-ti sti dimensiunea ignorantei” Confucius
” Ignoranta genereaza mai des incredere decat cunostintele„ Charles Darwin
In 1995 un infractor a reusit o performanta fenomenala: a dat o spargere la o banca in
miezul zilei, fara nici o recuzita speciala cum vedem prin filme – nu avea masca, nu se
ascundea in nici un fel ci pur si simplu si-a dat cu suc de lamaie pe fata convins fiind ca
in acest fel era invizibil pentru camerele de supraveghere. Prost a fost , dar noroc nu a
avut pentru ca a fost prins in final fiind usor de recunoscut.

Acesta a fost unul din evenimentele care au dat startul cercetarii facute de psihologii
Dunning si Kruger care au identificat apoi distorsiunile cognitive care fac posibile
increderea in sine nefondata.

Fenomenul e larg raspandit in societate in zilele noastre: cei care neaga fenomenul
climate change, sau cei care sustin ca pamantul e plat sau cei care cred ca autismul e
cauzat de vaccinuri sufera de aceeasi iluzie a cunoasterii. Iar iluzia cunoasterii este
mai periculoasa decat ignoranta.
Concluziile studiului celor 2 psihologi:

1. Persoanele incompetente sunt predispuse la a-si supraestima nivelul de pregatire.

2. Persoanele incompetente nu au capacitatea de a identifica si recunoaste nivelul de

competenta a celor cu adevarat pregatiti. ( Olivia Steer de exemplu)
3. Persoanele incompetente nu isi dau seama de incompetenta lor.

Fenomenul supraaprecierii e prezent in toate sferele de fapt: de la conducatorii auto

care se cred piloti de Formula 1, la politicienii care chiar cred ca inteleg cum
functioneaza o tara si cred ca cei pe care ii conduc sunt incompetenti, la cei de pe
internet care se cred de asemenea specialisti in politica desi habar nu au cum
functioneaza democratia sau economia, la diverse vedete din mass media care se cred
experti in medicina sau in nutritie.

Cu totii ne credem uneori mai destepti, mai frumosi, mai priceputi si mai capabili decat
suntem, iar contactul dur si frontal cu realitatea este inevitabil. Iluzia competentei este
vizibila si in relatiile de dragoste si in cresterea copiilor.
In dragoste ne credem mai capabili de a iubi decat suntem in realitate – dovada stau
indragostirile pline de declaratii, promisiuni si certitudini, contrazise constant de
sfarsiturile lamentabile ale relatiilor. Ne autoidealizam si ne credem generosi, toleranti
si iertatori pentru ca apoi relatia sa ne arate propria decadenta.
Si in educatia copiilor oamenii se cred experti desi majoritatea nu citesc macar o carte
despre cresterea si dezvoltarea copilului, tocmai pentru ca exista aceasta iluzie generala
ca vine de la sine cunoasterea.

De ce suntem atat de orbi la propriile competente?

Pentru ca oamenii nu-si doresc cunoasterea ci certitudinea. Cunoasterea reala cere
mult timp si resurse mentale si asta inseamna sa poti coexista cu dubiul, sa nu faci
afirmatii categorice, sa iti asumi riscuri controlate, sa tolerezi misterul, sa spui din cand
in cand „nu stiu” sau „mai am de invatat”.
Adevarata inteligenta este definita de numarul incertitudinilor pe care le poti tolera.
Cei constienti de limitele cunoasterii lor isi revizuiesc constant intelegerile si
reconsidera problemele ale caror solutie cred ca au gasit-o deja. Sunt deschisi la noi
perspective, iau in considerare idei noi care contrazic ceea ce stiu deja si isi provoaca
propriul mod de a gandi. A fi inteligent inseamna sa nu fii prea atasat de ceea ce crezi
pentru ca asta submineaza abilitatea de a acumula informatii noi si in final ramai vechi,
neadaptat si semidoct.
Abilitatea cea mai importanta in aceste vremuri in care viteza vietii este maniacala si
incomparabil mai mare decat tot ce a exista pana acum, este capacitatea de a te adapta
rapid – pentru asta trebuie sa renunti la ce stiai, chiar daca asta a presupus ani intregi
de studiu.
Multi oameni sunt coplesiti de ceea ce se intampla in societate in acest moment – pentru
ca avalansa enorma de informatii zdruncina iluzia cunoasterii si in consecinta, ataca
certitudinea. Astfel apare anxietatea iar solutia facila este regresia la traditie, la ceea ce
se stia odata, la refugiul in principii invechite si depasite.

Daca vrei sa iti dai seama daca cineva este cu adevarat destept sau doar mimeaza, nu-i
intreba daca au mereu dreptate. Intreaba cand este ultima oara cand si-au
schimbat o opinie sau o convingere. Daca nu iti pot da exemple cu situatii in
care s-au inselat sau au gresit, probabil nu sunt atat de destepti pe cat vor sa para.
De obicei, cei care stiu multe se vor exprima cu zgarcenie, vor prefera sa asculte si sa
observe – iar cei care stiu putin vor fi exhibitionisti cu ignoranta lor, vor avea opinii
despre orice pentru ca se pricep si la politica, si la economie, si la masini si pot fi si
doctori la nevoie. Un om destept observa si analizeaza, cel ignorant judeca si da
verdicte.

„A trebuit sa astept pana tarziu in viata ca sa descopar cat de usor e sa spui: „Nu
stiu.”

A fi pregatit pentru viata inseamna sa ai capacitatea de a vedea raul acolo unde exista, a
putea identifica iluzia, distructivitatea si patologicul nu numai cand sunt evidente ci si in
diversele lor deghizari si rationalizari.
Credinta in bunatatea innascuta a oamenilor si a congruentei lor morale sta la
baza majoritatii dezamagirilor. A intelege si a accepta ambivalenta si contradictiile
naturii umane este primul pas catre constientizarea crescanda a realitatii. A face
diferenta intre ceea ce spune si ceea ce face un om, a accepta ca un om poate face lucruri
marete pe de o parte si oribile pe de alta parte, a avea capacitatea de a detecta ipocrizia,
manipularea si inselatoria atat in noi insine cat si in ceilalti, ne pastreaza intr-un
echilibru necesar intre entuziasm si cinism.
Iluzia si autodeceptia sunt placerile vicioase ale imaginatiei noastre care idealizeaza
natura umana, care mai mult vrea sa creada decat sa stie. Vrem sa credem in sfintenie,
in victoria binelui, adevarului si dreptatii si refuzam sa acceptam dovezile care ataca
imaginea pe care ne-am construit-o cu privire la cei pe care i-am ales sa ne inspire.
Majoritatea oamenilor chiar sunt buni, dar majoritatea oamenilor nu fac istorie. Cei care
ajung in diverse pozitii ierarhice sociale vor avea parte de drogul numit putere –
psihologia descrie sindromul “hubris power” drept betia puterii care corupe
ratiunea. Iar legenda spune ca imparatul filosof Marcus Aurelius, constient de acest
pericol, avea un sfetnic care-l urma peste tot pentru a-i sopti constant “ Esti doar un om,
esti doar un om…”
Intre genialitate si nebunie exista o line fina si de multe ori indicibila. In afara de
dificultatea de a discerne intre genialitate si aberatie, un om poate avea idei, teorii si
realizari geniale in anumite directii si erori si esecuri la fel de marete pe de alta parte.
Inteligenta si creativitatea pot duce la realizari magnifice iar acestea pot coexista cu un
caracter dubios, cu erori de moralitate, cu o inteligenta emotionala scazuta sau cu
tulburari de personalitate
In ajutorul autoeducatiei am creat o lista de documentare care arata partea intunecata a
unor personalitati marcante din spiritualitate si dezvoltare personala, cateva despre
sociopatii din zona de business si unele despre tulburarile de personalitate ale unor
artisti geniali.

1. Wild Wild Country (Netflix, 2018)

Wild wild country este un documentar senzational care avertizeaza despre puterea
carismatica a liderilor spirituali (in acest caz Osho) si despre efectele dezastruoase ale
credintei oarbe in diversi mesia.
Este fascinant si deopotriva periculos ce pot face oamenii in numele credintei – in mod
paradoxal, vor face fix opusul spiritualitatii promovate.
Trebuie facuta diferenta intre filosofia declarata a unei comunitati spirituale si partea
administrativa a organizatiei care intermediaza publicului acea filosofie. Cu cat
organizatia este mai mare, cu atat esecul moral este mai probabil.
Acum 20 de ani cartile lui Osho faceau senzatie in randul cautatorilor spirituali – erau o
combinatie unica de spiritualitate orientala cu dezvoltare personala si misticism. Osho
este cel care a popularizat in Occident importanta meditatiei si mindfulness-ului, care
celebra dragostea si sexualitatea lipsita de prejudecati prin povesti si metafore pline de
umor si creativitate, militand impotriva oricarui sistem inchistat religios.
In anii ‘80 cand a migrat catre SUA era un moment propice cultural pregatit de miscarea
hippy si de revolutia sexuala a anilor ‘70. Societatea trecea printr-o perioada de
eliberare de rigiditatile diverselor miscari religioase traditionale iar in acest context
erau puse sub semnul intrebarii toate tabu-urile sociale, inclusiv cele cu privire la relatii,
dragoste, casatorie, sexualitate.
Filosofia si literatura lui Osho difera mult de modul in care organizatia supervizata de el
a interactionat cu societatea. E un fenomen des intalnit in multe organizatii spirituale.
De la biserica la culte, secte si organizatii spirituale, conflictul intre principiile
promovate si aplicarea lor practica arata esecul naturii umane de a se ridica la inaltimea
idealurilor spirituale.
Puterea corupe la orice nivel – iar cand e vorba de spiritualitate dezamagirea este cu
atat mai crunta; si de fapt e mult mai greu de crezut ca liderul spiritual venerat ar putea
fi el insusi victima betiei de putere.
In acest documentar veti putea vedea modul in care oamenii buni ajung sa faca lucruri
de neimaginat, ilegale si imorale in numele credintei. Este o psihoza in masa in care
principiul “ scopul scuza mijloacele” este cu atat mai valid atunci cand participantii se
simt apostolii adevarului suprem si astfel au datoria ca prin orice mijloace inclusiv
santaj, intimidare, crima, sa promoveze si sa apare organizatia care propovaduieste
“calea, adevarul si viata”.

2. Going Clear: Scientology And The prison Of Belief

(HBO,2015)
Daca vrei sa te imbogatesti, fondeaza o religie. Asta a spus si a si pus in practica L.
Ron Hobbard, un scriitor ratat de science-fiction care si-a luat insa revansa pe succes
punand bazele celei mai mari escrocherii “spirituale” care continua, uluitor, si in zilele
noastre.
Am pus cuvantul spiritualitate in ghilimele pentru ca doctrina lui este o combinatie
macabra de metode furate si adaptate din psihanaliza – de unde si respingerea
categorica a oricarui psiholog sau psihiatru din organizatia lui pentru ca acestia, in
afara de faptul ca reprezinta competitia, pot si identifica aberatiile metodologiei lui.
Acestei metode de introspectie numita „clearing” i-a dat obiectivare pseudostiintifica
printr-un aparat de biofeedback ( o replica infantila a aceleiasi tehnici folosite in
detectorul de minciuni) iar pentru discipolii avansati avea si o poveste ezoteric
explicativa a originii omului – aici intervin niste extraterestri si povesti SF, amuzante
daca n-ar fi vandute drept adevar spiritual. Formula nimerita e formidabila in esenta:
psihologie pentru incepatori, pseudostiinta pentru glazura obiectivitatii si supranatural
pentru dorinta innascuta de magie.
Intre genialitate si nebunie e o linie fina. Nu e cazul aici insa, Hubbard nu are nimic
genial in el, suferea de diverse simptome (depresie, paranoia) iar literatura de la baza
“religiei” sale este una atat de ridicola, puerila si plina de mumbo-jumbo psihologic incat
succesul organizatiei sale pare a fi o eroare cosmica de sistem.
Genialitatea vine insa ca un efect secundar al modului in care organizatia s-a construit –
a atras cateva personalitati care dadeau validitate miscarii prin prezenta lor – Tom
Cruise, John Travolta sunt numele cele mai cunoscute. Problema e ca toti cei care au
venit in Scientology deveneau santajabili, chiar daca voiau sa plece nu mai aveau cum:
procesul de “clearing” presupune un soi de spovedanie a traumelor si problemelor cu
care se confrunta individul. Toate aceste sesiuni erau inregistrate, secretele oamenilor
care erau ghidati subtil catre a marturisi tot deveneau material de santaj in caz ca cineva
avea ceva de spus negativ la adresa lor. Si-n plus, semnau un contract spiritual valabil
un miliard de ani! Lol
Am urmarit ani de zile fenomen Scientology, acum 15 ani se gaseau foarte greu
informatii pe net despre ei pentru ca vanau orice site si orice persoana care ar fi spus
ceva impotriva lor. Intamplator, orasul in care am locuit cativa ani in SUA era si sediul
lor central – Clearwater, Florida si pentru ca m-au fascinat dintotdeauna organizatiile
spirituale si puterea credintei am fost la cateva evenimente organizate de ei.
La prima vizita am vizionat un film facut special pentru denigrarea psihiatriei (care are
intr-adevar o istorie intunecata dar explicabila avand in vedere modul greoi in care
evolueaza stiinta), erau toti in uniforme ( o alta tehnica obisnuita a oragnizatiilor
spirituale) si urmau un scenariu de marketing agresiv bine pus la punct – ani de zile m-
au sunat cu diverse oferte si invitatii de a participa. Era aproape imposibil sa fii scos de
pe lista lor, doar cand le-am spus ca sunt psiholog am reusit sa scap de invitatii.
Puterea lor este atat de mare incat au santajat inclusiv IRS-ul ( fiscul american!) astfel
incat au obtinut dreptul de a se numi religie si a fi scutiti de taxe. Da, chiar si in zilele
noastre, IRS-ul se teme de Scientologie astfel ca ei continua sa se numeasca religie si nu
platesc taxe acumuland astfel o avere fabuloasa.
Faptul ca acest documentar exista este o victorie fenomenala impotriva secretomaniei si
fricii pe care organizatia o induce oricarei persoane care desconspira informatii
negative despre ei.
Abuz, exploatare, santaj, megalomanie, paranoia, credinta, pseudostiinta – fiecare minut
din acest documentar te lasa perplex si iti aduce o alt fel de iluminare decat cea promisa
de orice forma de credinta: si anume ca nevoia si dorinta de a crede, si mai ales de a face
parte dintr-o comunitate, distorsioneaza gandirea intr-un mod halucinant.
Urmariti si acest interviu cu Tom Cruise in care acesta face o reclama incredibila si
bizara acestei organizatii.

Succesul celor doua organizatii fondate de Osho si Hubbard are la baza nevoia omului
de comunitate, de a fi alaturi de mii de oameni care cred in bine, adevar si
transcendenta. Paradoxul este ca ajung sa faca rau, traiesc in iluzie si isi transcend doar
simtul realitatii.
3. Enlighten Us – The Rise And Fall Of James
Arthur (Netflix, 2016)
Un alt fenomen de referinta al dezvoltarii personale este cel marcat de filmul The
secret. Imi amintesc ce furori a facut documentarul cand a aparut in 2006. Era si firesc –
era o celebrare (psihotica) a gandirii pozitive, o combinatie de pseudostiinta cu pop
psychology cu marketing american care iti promitea succesul si indeplinirea oricarei
dorinte printr-un soi de legislatie ‘cuantica’ – paradoxurile din fizica cuantica sunt
extrem de speculate de pseudostiinta si misticism.
Atunci cand stiinta spune ‘Pana aici stim. Restul e mister, mai cautam, ne mai straduim,
mai cercetam, dar doar atat stim’, spiritualitatea si misticismul completeaza triumfator: ‘
De aici inainte stim noi, ai incredere. Totul se explica, nimic nu e intamplator, Universul
conspira’. Legea atractiei, a intentiei si a gandirii pozitive sunt sfanta treime si
scurtatura catre secretul fericirii, asa cum promite The secret.
Un documentar despre stoicism ca si stil de viata nu e nici pe departe atat de marketabil.
Omului trebuie sa ii vinzi scurtaturi, rezonanta si speranta iar ca bonus, o poveste
magica integrativa care da sens – cu alte cuvinte o industrie a sperantei nerealiste.
Efortul, disciplina, controlul, responsabilitatea, munca, toleranta la incertitudine,
reajustarea asteptarilor si evaluarea lucida a propriei persoane nu ar aduna niciodata
sali cu mii de participanti. Oamenii se vor aduna masiv intotdeauna in jurul vanzatorilor
de iluzii. Istoria e plina de exemple.
Din aceasta miscare a Secretului face parte si James Arthur. In documentar veti putea
vedea partea de bussines si de culise a evenimentelor de masa din industria americana a
dezvoltarii personale. Este practic vorba de un spectacol psihologic care este organizat
pe baza unor principii din dinamica de grup, cu cateva elemente usurele de hipnoza in
masa pentru elementul de senzational, adica un fel de stand-up psihologic si betie
psihica colectiva.
James Arthur ajunge intr-un moment in care in mod ironic si absurd viata il obliga sa
puna in practica in propria sa viata tot ceea ce le vindea oamenilor pe scena. La unul din
evenimentele lui in care isi motiva participantii sa-si depaseasca limitele isi pierd viata
3 persoane iar in documentar veti vedea cum el tot nu intelege ce s-a intamplat de fapt,
ce responsabilitate ii revine atunci cand oamenii il privesc ca pe un mentor.
In fine, nu el in sine este atat de interesant cat mai ales radiografia bussines-ului din
spatele dezvoltarii personale. Documentarul arata foarte bine cum a evoluat industria
(Oprah a fost de mare ajutor), ce orgolii si motivatii ii determina pe unii sa devina star-
uri in aceasta industrie, si pe de alta parte veti intelege nevoia masiva a oamenilor de a
se aduna in comunitati pentru a-si rezolva problemele emotionale si a-si depasi limitele
in cautarea unui succes adeseori intangibil.
4. I Am Not Your Guru (Netflix, 2016)
Un documentar cu si despre Anthony Robbins. E dintr-un registru diferit fata de cele 2
documentare recomandate mai sus pentru ca Tonny Robbins traieste la inaltimea
imaginii sale – este o personalitate charismatica, hipnotica si este cel mai cunoscut
promotor al dezvoltarii personale.
Cu o personalitate unica “larger than life” , Tonny Robbins si-a perfectionat metoda
colaborand cu psihologi si inspirandu-se din diverse tehnici de psihoterapie, NLP,
dinamica si hipnoza de grup.
Documentarul este mai mult un infomercial insa, o reclama evidenta, regizorul fiind el
insusi un admirator si participant la evenimentele lui Robbins. ‘I am not your guru’ se
transforma in final in sentimentul clar ‘I am your guru’. Documentarul este insa util
pentru a intelege de ce si la cine anume au impact astfel de seminarii si care sunt
strategiile folosite pentru show-ul psihoterapeutic.
Pentru ca asta sunt aceste evenimente, un show-spectacol psihologic, bine gandite si
organizate strategic. Si sunt cu adevarat utile si inspirationale pentru mii de oameni.
Utile in special celor care au avut evenimente traumatice majore – tehnicile folosite de
Robbins sunt senzationale ca si impact de moment – un pic de shock therapy, cu pop
psychology, cu multe elemente de hipnoza de grup si, cel mai important ingredient,
personalitatea sa vibranta si inspirationala.
Dezvoltarea personala este o industrie fenomenala si putini sunt cei care sunt integri
atat in motivatii cat si in metodele promovate. Anthony Robbins este unul dintre cei
putini care au reusit sa se mentina si sa livreze rezultate fara a cadea in capcana puterii.
Cartile lui sunt de referinta iar evenimentele organizate cu mii de oameni sunt un
fenomen adictiv: este vorba tot despre comunitate, de togatherness si oneness – o betie
energizanta in care te simti iubit, acceptat si suficient ( I am enough e una din mantrele
specifice seminariilor lui) atata timp cat esti inconjurat de oameni care cred si aspira
catre aceleasi valori.

Urmatoarele 3 documentare vor fi despre diverse tipuri de sociopati, de aceasta data din
zona de bussiness.
5.The Inventor – Out For Blood In Sillicon Valley (HBO,
2019)
Un documentar despre sociopatia feminina (mai subtila si mai greu de detectat decat
sociopatia masculina) si despre cea mai mare frauda din Sillicon Valley – o companie
evaluata la 9 miliarde USD care promitea sa revolutioneze industria analizelor de sange.
In lumea antreprenorilor e greu de spus cine este vizionar si cine este escroc.
Elizabeth Holmes este exemplificarea psihologiei autodeceptiei: cand o minciuna este
repetata suficient de des ajungi sa crezi singur in ea. Mai ales cand este o minciuna
pentru „binele suprem” – in acest caz povestea era frumoasa si inspirationala,
tehnologia inventata ar fi simplificat si salvat chiar vietile oamenilor.
Povestile vand, iar povestea lui Elizabeth Holmes e una in care s-a vrut la nivel social
sa se creada: a renuntat la Harvard la 19 ani ca sa-si urmeze visul iar motivatia ei era oh,
atat de nobila – repeta in toate interviurile povestea emotionanta a unchiului ei care a
murit de cancer, acesta fiind impulsul care a impins-o catre a face ceva in industria
sanatatii.
Holmes si-a creat un personaj solid si constant – inspirata de idolul ei Steve Jobs purta
aceeasi tinuta la lucru zi de zi, avea 150 de „uniforme” austere cu un look techno-monk,
si-a falsificat vocea pentru a vorbi intr-un ton de bariton (transmite incredere ), era
specialista in a vorbi fara a spune nimic si astfel evita intrebarile despre cum functiona
tehnologia ‘inventata’, a creat o cultura a fricii si intimidarii in companie astfel incat cu
greu angajatii au avut curajul sa-i desconspire frauda.
Insa partea cea mai fascinanta este autohipnoza generala a unor nume grele din zona de
bussines si politica (printre care Henry Kissinger) care au sustinut-o public si financiar,
oferind astfel in ochii publicului si mass-mediei un vot de incredere semnificativ. Se
pare ca de iluzie si autodeceptie nu scapa nimeni, indiferent de varsta sau
experienta.
„They were talking about her as if she were Beethoven, as if she was this rare creature
that maybe one in a century or two in a century come along who really can change the
world. Kissinger, for instance was saing about Holmes that she had an ‘ethereal quality’.
„She is like a member of a monastic order” Kissinger said.
Documentarul este fascinant prin desconspirarea lantului de erori de gandire si de
perceptie a celor care au promovat-o. Veti vedea cum societatea a vrut efectiv sa creada
in aceasta poveste frumoasa pentru ca bifa niste elemente la moda cultural: feminism,
Sillicon Valley, aparitie geek si non conformista, renuntare la sistem pentru a
revolutiona sistemul.
6. Gringo: the dangerous story of John McAffey
(Netflix, 2016)
Un alt fel de sociopat, John McAffey, cel care a inventat antivirusul cu acelasi nume, are o
traiectorie controversata, determinata de o inteligenta machiavelica si de placerea
perversa, caracteristica sociopatilor, de a face tot soiul de jocuri psihologice cu cei din
jur. Insusi modul in care si-a construit compania este unul controversat – se pare ca a
aplicat o tehnica clasica de social engineering: inventezi pericolul pentru ca tu deja ai
antidotul.
Plictisit de succes si de alte lupte de culise din compania pe care a fondat-o si pe care o
paraseste ulterior, ego-ul lui McAffey isi gaseste un nou personaj salvator de jucat: guru
si spiritual teacher. Isi construieste un retreat imens de yoga si meditatie undeva in
munti, dar se plictiseste rapid de abstract si evadeaza intr-un alt scenariu. Se face
mosier in Belize unde iarasi se erijeaza intr-un aparent salvator al comunitatii locale. Ce
se intampla acolo e un episod care ar face cinste serialului Narcos.
Saga acestui personaj e demna de manualul de psihiatrie: practici sexuale deviante,
paranoia la superlativ, crima, santaj si cu siguranta, mult prea multe droguri. Cu un
astfel de CV a candidat si la presedintia SUA in 2016 si continua sa socheze asa cum
poate si astazi. Vedeti si acest clip daca nu va convinge documentarul.
7. FYRE: The Greatest Party That Never
Happened (Netflix, 2019) Un documentar despre festivalul fantoma
FYRE care s-a vrut un Coachella in Bahamas pe insula lui Pablo Escobar ( name dropping
a fost un element cheie in marketing).
O frauda in care au fost implicati multi instragram influenceri (Bella Hadid, Kendal
Jenner, Kylie Bieber), promovata pe social media de un sociopat mitoman si charismatic
care nu stie cand sa se opreasca. Negarea in fata evidentei, grandomania, minciuna
compulsiva – sunt caracteristicile unui sociopat care poate fi usor confundat
drept un antreprenor genial.
Documentarul e interesant din mai multe perspective: arata cat de mult conteaza
imaginea pe social media si cat de usor poti crea o iluzie si, cel mai important, cum o
multime de oameni implicati in organizare pot fi manipulati, dominati si constransi
psihologic sa participe in dementa incredibila a unui antreprenor escroc. E si asta un
talent, sa negi atat de mult si atat de departe ca poate se anuleaza dezastrul realitatii.

In continuarea listei sunt cateva documentare despre tulburarile de personalitate ale

unor personaje extrem de talentate – geniul vine la pachet de multe ori cu diverse
simptome.

8. Bobby Fischer Against The World (HBO, 2011)

Bobby Fischer a fost un jucator de sah genial, faimos, excentric si cu tulburari de
personalitate care i-au sabotat in final talentul incredibil. Documentarul prezinta viata
lui bizara si tragica – copilaria austera din care tatal a fost absent cu desavarsire iar
mama a fost o prezenta rece si autoritara, l-a impins catre o izolare obsesiva in lumea
sahului inca din copilarie. Acestea sunt premisele care au favorizat aparitia anxietatii
sociale si paranoiei alimentata de evenimente si coincidente nefaste.
Bobby Fischer e un personaj aparte care iti induce sentimente contradictorii – si
admiratie, si compasiune, si compatimire – refuzul lui de a respecta jocurile politice de
culise implicate in competitiile de sah fac deliciul unui joc mental intre el si jucatorii de
sah reprezentanti ai Rusiei. Pentru spectatori e un deliciu, pentru Fischer a fost un
razboi psihologic in toata splendoarea, una sinistra.
Geneza problemelor mentale ale lui Bobby Fisher este bine documentata: viata solitara
si izolata cu o familie fracturata si lipsa de suport emotional au facilitat aparitia
tulburarilor mentale. Ce este uluitor este cum nimeni nu si-a dat seama sau nu l-a
indrumat catre ajutor de specialitate. Probabil, in mod ironic, statutul sau
incontestabil de geniu a inhibat orice intrebare despre sanatatea sa mentala.
9. Leaving Neverland (HBO, 2019)
Never meet your heroes – spune un proverb. E valabil in cazul catorva personalitati
care au facut istorie: Maica Tereza avea un cult al suferintei si a cheltuit aiurea donatiile
primite pentru a intretine suferinta care in viziunea ei era necesara pentru ca te apropie
de divinitate, Mahathma Gandhi dormea in pat cu virgine si avea o ambivalenta feroce
fata de sexualitate. Acestea sunt cateva exemple, dar istoria e plina de obiceiuri ciudate,
excentrice sau perverse in vietile personale ale figurilor istorice.
Rezistenta oamenilor la a vedea si aspectele intunecate din personalitatile eroilor pe
care ii admira este un alt simptom subtil: nevoia de a crede intr-un ideal, incapacitatea
de a privi in ansamblu din mai multe perspective un om si in esenta refuzul de a vedea
in propria persoana contradictiile si esecurile morale pentru ca astfel sa le poti vedea si-
n ceilalti, fac posibila orbirea in a vedea discrepantele, evidente de altfel, in
personalitatea altcuiva.
Asta se intampla si in privinta lui Michael Jackson, eroul adolescentei multora dintre noi,
probabil cel mai cunoscut om de pe planeta dupa Isus. Privit prin ochii maturitatii, este
evident ca Michael Jackson avea o personalitate bizara si devianta. (in adolescenta am
fost fan dedicat, ma duceam la intalnirile fan-clubului MJ, aveam si cartea aparuta
despre el in 1994)
Multi s-au revoltat in urma documentarului acuzand diverse interese ale celor care spun
ca au fost abuzati sexual de MJ. Documentarul arata insa in mod clar atasamentul
patologic al lui Michael Jackson de copii si adolescenti si veti putea intelege cum a fost
posibila ignoranta masiva a celor din jurul lui in a vedea si semnala comportamentele lui
deviante. Cand ai atata putere asupra oamenilor vei fi tolerat si justificat in numele
nevoii lor de a crede in totalitatea integritatii caracterului eroului idealizat.
Scandalurile de abuz sexual din biserica catolica sunt doar un alt exemplu pentru cum
pot ajunge sa fie trecute cu vederea intr-o tacere conspirativa comportamentele abuzive
ale figurilor autoritare. Michael Jackson a fost un alt fel de personaj divin al societatii – a
militat pentru drepturile copiilor, muzica lui a avut un mesaj profund de speranta,
dragoste si compasiune. Copilaria lui sacrificata in urma succesului si carierei sale a fost
punctul forte justificativ pentru comportamentele sale bizare. Cu toate acestea, MJ avea
un atasament bolnav si un comportament deviant cu adolescentii fascinati de
personalitatea lui.
Au aparut nenumarate documentare pe net facute de fanii lui care vor sa ii apere post
mortem imaginea iar in agora virtuala a FB-ului am vazut nenumarate discutii aprinse
pro si contra. Ba chiar si psihologi care ii luau apararea, ceea ce este si mai uluitor.

Este absolut fascinanta rezistenta omului la a-si da jos de pe piedestal eroii, in a accepta
ca un om poate crea si inspira pe de o parte si poate distruge si autodistruge pe de alta
parte.

10. Jim & Andy: The Great Beyond (Netflix, 2017)

In ultimii ani aparitiile media ale lui Jim Carrey ma duceau cu gandul la un mental
breakdown pe care el il explica la acea vreme drept „spiritual awakening”. Ba m-am si
certat la vremea respectiva cu o prietena pe acest subiect , ea fiind incantata de
revelatiile spirituale ale lui Jim Carrey, eu explicandu-i ca trece printr-o criza psihotica.
Ce-i drept e greu de facut diferenta intre revelatie autentica si simptom psihologic.

„There is no self, there is no I” era revelatia lui si nu e gresita in esenta, neurostiinta

are multe confirmari in aceasta directie. Modul in care Jim Carrey spunea asta insa,
contextul asa zisei lui treziri spirituale si argumentarea sa psihotica, nu sunt o
intelegere profunda intelectuala si constanta , ci o criza de identitate masiva si
simptomatica.
Din acest documentar rezulta elocvent ce i s-a intamplat. Tehnica lui artistica care de
altfel l-a si consacrat, modul lui particular de a intra in roluri, de a-si asuma
personalitatea personajelor pana la identificare totala ca un soi de „posedare”
psihologica, i-au indus o stare de depersonalizare si confuzie profunda.

In „Man on the moon” a jucat rolul lui Andy Kaufman, un alt comedian faimos in USA,
performance entertainer, nici el cu toate tiglele pe casa – pe tot parcursul filmarilor Jim
Carrey a intrat atat de profund in rol, atat in timpul filmarilor cat si in afara lor, incat i-a
socat pe toti si se pare ca cel mai mult pe el insusi. Iar Andy Kaufman avea un alter-ego,
Tony, pe care Jim Carrey si l-a asumat atat de bine incat in mod explicabil, in timp, a
ajuns sa nu mai stie cine mai era Jim Carrey.
„There is no self, there is no I” pare o revelatie logica si necesara atunci cand joci non
stop diverse alte caractere si personaje. La fel cum Eckhart Tolle a adus publicului
revelatia puterii prezentului ‘The power of now’ pentru ca era homeless si dormea pe o
banca in parc si astfel a avut iluminarea ‘fantastica’ ca doar prezentul conteaza. Astfel de
revelatii sunt rezultatul disonantei cognitive – atunci cand iti adaptezi gandirea pentru
a-ti justifica comportamentul.
Ironia sortii este ca aceste epifanii sunt valabile, dar intr-un anume context si sustinute
de o argumentare logica complexa. Sa traiesti mai mult in prezent este un indemn
corect, dar asta atunci cand esti prea responsabil si concentrat obsesiv sa faci ceea ce
trebuie, nu atunci cand nu ai unde dormi si nici job nu detii. La fel si eu-l este o iluzie
atunci cand te identifici prea mult si te crezi in controlul propriei gandiri si
personalitati, nu cand esti dispersat in multiple roluri din care nu mai stii sa iesi.
Cam jumatate de ora din documentar nu veti intelege ce se intampla, pentru ca e rol in
rol in rol. Talentul lui Carrey e de-a dreptul freaky si probabil veti pati ca mine – am
derulat inapoi cateva segmente pentru ca Jim Carrey se deghizeaza atat de bine in
diverse personaje incat nu realizezi cand joaca teatru si cand e el. De fapt pe el in
propriul sau rol il vezi rar. Freaky!

Comedienii foarte buni sunt predispusi la simptome – simtul extrem al umorului si

capacitatea de a imita pe oricine sunt consecinta unei abilitati exceptionale de a observa
in cele mai fine detalii personalitatea unui om. Si cata luciditate, tot atata drama
– pentru ca reversul capacitatii de a suprinde in cele mai fine detalii teatrul de a fi al
oricarui om este sentimentul de dezamagire si anxietate cu privire la propria
indentitate. De rol nu scapa nimeni – ideea corecta este sa iti joci rolul cat mai
asumat, constient si adaptat.
Etimologia cuvantului personalitate spune tot – vine din grecescul persona care
inseamna masca. Sa vezi mastile impuse de teatrul social si halucinatia ipocriziei
colective in care traim, poate fi o povara prea grea atunci cand jobul tau este emotia si
nu ratiunea.
In general, cu cat simtul umorului e mai mare, cu atat reversul, tristetea si depresia, sunt
mai prezente. Mihai Bendeac de exemplu, un actor si comedian extrem de talentat,
vorbeste deschis si autentic despre lupta sa cu depresia.
11. Robbin Williams: Come Inside My Mind (HBO, 2018)
Un documentar-omagiu despre Robbin Williams a carui sinucidere in 2014 a socat
societatea, un semnal de alarma care a initiat o etapa de constientizare sociala a
problemelor mentale care astazi sunt cunoscute drept „smilling depression”.

Robbin Williams a dus multe batalii in tacere, adictia de droguri si de alcool fiind una
dintre ele. Intrebarea tuturor a fost insa cum a putut sa se sinucida un om care a adus
atatea zambete, care era plin de umor, cu o personalitate debordanta de entuziasm.

In psihologie este bine cunoscuta incidenta crescuta in randul artistilor a depresiei,

bipolaritatii, paranoiei, schizofreniei, etc. Creativitatea si tulburarile de personalitate au
o corelatie directa.

La fel cum exista o corelatie directa intre umor si IQ. Umorul este si un mecanism de
aparare psihologic, considerat a fi un mecanism matur, acceptabil. Toate mecanismele
de aparare sunt strategii de combatere ale anxietatii – reprimarea, regresia, negarea,
proiectia – si toate acestea sunt disfunctionale. Sublimarea ( din care face parte si
umorul) prin creativitate este supapa corecta de decompresie psihologica prin care
anxietatea este eliberata si tinuta sub control.

In cazul lui Robbin Williams, talentul sau exceptional combinat cu consumul excesiv de
alcool si droguri au facut ravagii la nivel psihic.
Voi incheia cu 2 citate din Sigmund Freud, un alt personaj genial si controversat al
istoriei:

” Cu cat un om este mai perfect la exterior, cu atat mai mult demoni are in interior”.

„Omului ii trebuie un vis ca sa suporte realitatea”.