Cele 7 stadii prin care trebuie să

treci ca să atingi iubirea

Cât de mult vorbim despre iubire şi cât de puţin o simţim.

Am curajul să spun că ştiu ce este iubirea într -o lume extrem de

confuză.

Şi mai mult, sunt dispus să pun lucrurile pe tavă pentru oricine

este pregătit să înţeleagă ce este iubirea şi cum să o trăiască.

Pentru a înţelege exact cum am descoperit iubirea, de ce cred eu

că este cea mai puternică forţă din univers, cum o poţi folosi
exact ca să simţi că este o putere, cum să nu mai sufe ri niciodată
din iubire, am să îţi spun cum am descoperit -o şi care a fost
drumul.

Stadiul 1 – când cei care ne cresc ne definesc o iubire

incompletă
La început, prima formă de iubire a fost iubirea necondiţionată a
bunicii mele, care consta în afecţiune şi mâncare. Lucrul
acesta avea să mă urmărească foarte mult timp şi nu neapărat
într-un sens bun, aşa cum urmează să descoperi.

Eram bântuit de faptul că părinţii mei se certau şi pe mine mă

ignorau. Mă văd şi acum privind în sus la doi oameni înalţi care
se ceartă şi senzaţia de tensiune care era atunci când părinţii
mei, weekend de weekend se certau. Eu nu existam.

Aş fi vrut să am putere să strig, să mă vadă, să le atrag atenţia.

Eram ignorat şi nu existam pentru ei. Nu eram important.

Un lucru care m-a făcut să pun semnul egal între iubire şi atenţie
a fost faptul că am fost ignorat de când eram copil.

Mi-am promis că niciodată nu voi mai lăsa oamenii să mă ignore.

Aşa că am crescut crezând că dacă eşti iubit, înseamnă

că primeşti atenţie, primeşti afecţiune şi eşti hrănit.

Am crescut încercând să atrag atenţia permanent, vorbind mult,

făcând boacăne pentru că atunci când primeam atenţie, eram
iubit, conform hărţii mele mentale.

Apoi, la 14 ani, când m-am îndrăgostit pentru prima oară, am

aşteptat afecţiune şi atenţie de la fata pe care o iubeam şi nu am
primit nimic.
Prima mea iubire s-a terminat cu mine făcând crize de nervi,
trântit pe podeaua camerei mele din apartamentul unde locuiam
cu mama şi plângând distrus.

Stadiul 2 al iubirii – atracţia sexuală şi satisfacerea

nevoilor
Anii au trecut şi m-am hotărât să rezolv odată pentru totdeauna
misterul iubirii, fără să ştiu că eram încă foarte departe.

Eu ştiam că iubirea este:

– atenţie

– afecţiune şi sex

– mâncare

Nu neapărat în ordinea asta .

Aşa că am început să studiez arta seducţiei şi am descoperit un

secret.

Că există o super emoţie despre care lumea nu ştie că poate fi

creată în mod intenţionat, care se cheamă atracţie sexuală şi că
dacă înveţi să stăpâneşti această emoţie totul se sc himbă pentru
tine.

Existau oameni în lume că şi mine care au reuşit să dezlege

misterul şi i-am studiat pe rupte într-o vacanţă de vară: am
umplut caiete studenţeşti cu principii, descoperiri şi tehnici pe
care le experimentam de fiecare dată când ieşeam din casă.

Ca să nu lungim o poveste pe care poate deja o ştii, în urma

acestor experienţe a luat naştere şi cartea Arta Seducţiei pe care
am scris-o când eram încă anul 3 la facultatea de psihologie.
Ideea e că am învăţat care sunt trăsăturile principale de care
sunt atrase femeile la bărbaţi în mod inconştient, irezistibil,
dincolo de convingerile lor, cultură, presiune socială, religie şi
aşa mai departe. Psihologie pură aplicată în toată splendoarea ei.

Ce am mai descoperit a fost că orice om are în el potenţialul

uriaş de a fi orice îşi doreşte, cât timp are dorinţa şi ambiţia de a
scoate la suprafaţă acele trăsături necesare pentru a obţi ne ce îşi
propune.

Aşa că băiatul timid care eram, antisocial, speriat să încerce să

cunoască fete pentru a nu fi refuzat, a devenit un tânăr bărbat cu
încredere în el, cu o mentalitate de abudenţă,care şi -a dezvoltat
inteligenţa socială, umorul şi a învă ţat să se pună într-o lumină
foarte favorabilă.
Am învăţat că noi oamenii nu avem un adevăr ci doar
percepţii.
Că judecăm o carte după copertă oricât de evoluaţi ne -ar plăcea
nouă să fim şi că încă suntem sclavii unor emoţii şi
comportamente ancestrale.

Tot ce am făcut a fost să mă folosesc de felul natural de a fi al

oamenilor ca să obţin ceea ce eu îmi doream.

Aşa că am început să am parte de atenţie, sex, afecţiune

şi mâncare.

Mă simţeam iubit pentru o clipă.

Totuşi, nu eram împlinit şi nu a durat mult ca să îmi dau seama

că această căutare perpetuă a ceva, nu mă împlineşte cu adevărat
ci doar îmi consumă în mod inutil energie.

Aşa că am trecut la următoarea etapă în care bănuiam că ceea ce

caut eu, iubirea adevărată şi împlinirea sufletească se af lă într-o
relaţie monogamă de cuplu aşa cum ni se propovăduieşte
insistent.

Stadiul 3 al iubirii – relaţiile de cuplu

Într-adevăr, lucrurile au fost un pic mai bune într -o relaţie de
cuplu pentru că aveam parte de ceea ce însemna atunci pentru
mine iubire şi în plus aveam timp şi energie să mă ocup şi de alte
lucruri, cum ar fi viaţa mea profesională.

Culmea a fost că, deşi la un nivel subconştient, eu tot nu găsisem

ceea ce căutam.

Semnele se vedeau pe corpul meu.

Aveam un stres pe care nu îl simţeam direct şi nu vroiam să îl

recunosc. Iar stresul acesta îşi găsise un medicament: mâncarea.
Nu ştiam de ce am acea stare permanentă de nelinişte, un fel de
picătură chinezească pe care nu o puteam defini dar ştiu că
mâncam ca să scap de acea senzaţie apăsăt oare pe care nu o
puteam defini. După ce mâncam mă linisteam puţin psihic dar mă
simţeam rău fizic.

Abia mai târziu am aflat că orice viciu şi dependenţă sunt defapt

un răspuns la nevoia omului de a se regăsi pe sine, o nevoie de
întregire spirituală, o căutare.

Şi pentru că omul suferă din cauza faptului că este rupt de

spiritul său, ceva fundamental şi de altfel sursa adevărată a
fericirii şi împlinirii lui, îşi alină acea suferinţă prin alcool,
mâncare, droguri, jocuri de noroc şi orice altă formă imag iniabilă
sau inimaginabilă de ”medicamentaţie”.
Totuşi, pentru că eu nu am fost în stare singur să găsesc un
răspuns, viaţa m-a ajutat.

Mi-a luat tot ce aveam , sau ceea ce credeam că am. Relaţie, stimă
de sine, plăcerea de a munci, sănătate. Devenisem o bez, la limita
dintre supraponderal şi obez.

Am rămas câteva luni de zile singur şi am fost pus faţă în faţă cu

mine, cu demonii mei şi cu propriul suflet şi mi s -a dat o ocazie.
Ocazia de a descoperi lucrul după care am alergat 30 de ani.

Stadiul 4 – coborârea în infernul sufletului

Tuturor ni se oferă această şansă, însă majoritatea dintre noi
fugim, la fel cum şi eu am fugit 30 de ani, pentru că ne este frică
de ce vom descoperi.

Au fost 3 luni în care am trăit noaptea întunecată a sufletului. Nu

m-am dus să mă distrez, nu am căutat alte relaţii, nu mai doream
nimic ci am stat să mă descopăr pe mine.

Am luat liftul şi am coborât în profunzimile mele. Am lăsat toate

emoţiile să mă cuprindă, marea majoritate negative.

Am descoperit că multe din lucrurile pe care credeam că le-am

îmbunătăţit la mine, erau doar nişte demoni îngropaţi ce de abia
aşteptau să iasă la suprafaţă.

Aveam în continuare frică de viitor, aveam gelozie, furie şi ură,

aveam tendinţa să îngurgitez substanţe doar ca să ”uit” de
suferinţa sufletească.

Am pătruns atât de adânc în sufletul meu încât pentru prima oară

l-am descoperit pe tata.

Ştii că se spune că ”aşchia nu sare departe de trunchi”.

Toată viaţa m-am întrebat cum pot eu să semăn cu tata când eu

sunt diferit şi mă comport diferit.

Pătrunzând suficient de mult în esenţa mea, mi -am dat seama că

şi eu m-am dus la fosta iubită să îi duc flori de Valentines Day ca
un muppets şi am sfârşit prin a rupe florile şi a -i arunca
telefonul pe geam de la etajul 3 doar ca să obser v cu satisfacţie
cum se face praf de peretele unei case.

Distrugerea obiectelor era o trăsătură ”Trade Mark - marcă

înregistrată” a tatălui meu şi nu am mai făcut asta niciodată şi
nici nu voi mai face, însă am făcut -o.
Cumva fără să ne dăm seama, apelăm la singurele lucruri la care
am fost martori în viaţa noastră, strategiile folosite sunt acelea
pe care le-am mai văzut la părinţi sau persoanele care ne cresc.

În cel mai disperat moment am făcut ce am văzut că făcea tata

când nu mai avea răspuns raţional la probleme. Furie şi
distrugere.

M-am dus acasă şi beam din sticla de vodka în timp ce ascultam

muzică de jale. Alt comportament pe care nu credeam că îl voi
arăta vreodată.

Dar nu am fugit. Am stat, pregătit să îmbrăţişez toată suferinţa

interioară şi deşi a fost una dintre cele mai grele perioade
pentru mine nu doar pentru că suferinţa mea era intensă, ci şi
pentru că dura de luni de zile.

Se spune că noaptea este cea mai întunecată exact înainte de

zori.
Eforturile mi-au fost răsplătite cu revelaţ ia a ceea ce căutasem o
viaţă întreagă.

Este a doua revelaţie a vieţii mele după cea legată de vocaţie.

După ce am coborât prin iadul sufletului meu, printre toate

defectele şi suferinţele posibile şi stări sufleteşti încărcate de
durere, am ajuns la comoară.

”Comoară interioară” , ”miezul nostru de stea”, ”sâmburele de

divinitate”, ”spiritul nostru”.

Stadiul 5 – Iubirea adevărată – un izvor interior de

energie
Izvor nesecat de inspiraţie, dărurire şi nemurire.

Nu sunt deloc cuvinte pompoase, este o realitate trăită. Şi nu

sunt eu nici primul şi nici ultimul care a trăit lucrul acesta.

Mulţi oameni au scris şi vorbit despre asta şi au găsit diferite căi

de a ajunge la această destinaţie.

Atingând această stare şi revelaţie, primul lucru pe care l -am

făcut de teamă să nu pierd informaţia, a fost să fac două scheme:

În centru este omul , în jur sunt lucrurile ce fac parte din viaţa
lui şi care au menirea de a-l face fericit pe el prima oară, să îl
ajute să îşi umple acest rezervor interior. Rezervorul interior nu
se umple de la sine ci trebuie umplut cu lucuri care ne fac
fericiţi.
Relaţia de cuplu este doar unul din multele lucruri care ne fac
fericiţi însă oamenii au fost efectiv prostiţi că tot ce trebuie să
faci ca să ai parte de iubire este să gă seşti un partener şi poţi să
dai dracului restul vieţii tale. Prieteni, pasiuni, visuri, jocuri,
activităţi ce îţi fac plăcere, toate sunt sacrificate de dragul
relaţiei, că ea e cea mai importantă, nu starea ta de fericire.

Şi oamenii încep să nu îşi mai încarce bateriile singuri, ci doar să

sugă unul de la altul energie.

Şi când tot iei dintr -un sac şi nu mai pui la loc, ce se

întâmplă?
Se golesesc sacii. Ambii. Doi săraci nu se pot ajuta unul pe altul
să fie bogaţi, nu? La fel şi în relaţie, doi oameni cu sufletele
golite, tot ce pot să facă este să îl aştepte pe partener la colţ şi
să îi dea în cap ca să îi fure ce are prin buzunare.

De aici toate certurile, manipulările, reproşurile. Reproşurile în

relaţia de cuplu sunt semnul clar că cel care face reproşuri este
golit pe interior şi nu ştie cum să fie plin decât cerându -i
partenerului. Dar dacă şi partenerul e golit? Despărţire, ură,
resentimente, aruncarea vinovăţiei pe celălalt, doar din cauza lui
ne-am distrus viaţa. El trebuia să ne facă fericiţ i, ca în filmele
Disney şi nu a făcut-o. SĂ MOARĂ! Şi să vină următorul, că sigur
ăla o să ne dea să ne săturăm iar noi o să trăim că nişte căpuşe
grase şi fericite.

Este vital pentru binele şi fericirea ta să poţi să înţelegi că

deşi iubirea şi spiritualitatea au legături cu relaţia de cuplu ,
sunt foarte departe de a fi unul şi acelaşi lucru.
Majoritatea oamenilor când zic "iubire" se gândesc la o persoană
cu care fac schimb de nevoi şi asta aduce suferinţă în primul
rând, pentru că relaţia de cuplu sat isface nevoi.

Apoi, dacă există şi iubire în ea, este minunat, dar aşa cum vei
vedea mai departe, s-ar putea să nu fi trăit iubirea niciodată
până acum în mod corect. Dacă ai trăit -o, înseamnă că ştii despre
ce vorbesc.

Dacă nu ai trăit-o, acum vei afla informaţia şi vei putea să o

confunţi cu propriile tale experienţe.

Iubirea nu este ceva ce primeşti, este ceva ce dai.

Eşti responsabil de umplerea propriilor baterii cu iubire.

Partenerul de cuplu poate să îţi dea sau nu iubire, însă nu ai voie

să îi ceri dacă el este cu bateriile golite.

Îţi poţi umple oricând rezervorul cu iubire cu activităţi precum:

– muzică;

– jocuri;

– excursii;

– prieteni;

– animale de casă;

– cărţi;

– vocaţia (iubire transformată în muncă);

– hobby-uri;

– meditaţie etc.

Am pus "etc" pentru că asta e lista mea, dar fiecare om are

propria listă cu activităţi care îl fac fericit. Fă -ţi lista şi îţi
garantez că nu vei mai simţi lipsa de iubire niciodată în viaţa ta.

Stadiul 6 – Iubirea ca putere

Ce este de fapt iubirea şi de ce ar avea nevoie de ea o
personalitate alfa?

Ce înseamnă defapt puterea?

Ai auzit poate că iubirea este ”cea mai puternică forţă din

univers”.

Şi poate ai pufnit în râs pe bună dreptate pentru că te -ai gândit

că iubirea e chestia aia, atracţia, schimbul de nevoi şi relaţia de
cuplu şi că astea nu au cum să fie cea mai puternică forţă din
univers. Mulţi oameni aud aceste lucruri, că iubirea e importantă
şi bună şi aleargă ca disperaţii după ea în relaţii de cuplu şi apoi
plâng când nu primesc cea ce sperau să găsească.

Foarte bine. Să plângă, să sufere. Fiecare suferinţă naşte

întrebări şi dacă dorinţa de a învinge este suficient de mare, vei
ajunge la iubirea adevărată.

Ca să pot să fac o legătură logică între ”iubire” şi ”cea mai

puternică forţă din univers" m-am întrebat: Ce este puterea?
Cum o măsori şi când spui că un om este puternic?
Logica spune că un om este puternic atunci când face ceva ce alţii
nu pot să facă.

Dacă un om poate să ridice 200 de kilograme şi mulţi nu pot, acel

om este mai puternic decât ceilalţi care nu pot.
Dacă un om poate să alerge 100 de kilometrii şi ceilalţi nu pot,
este mai puternic.

Dacă un om poate să îndure frig sau căldură mai mult ca alţii,

este mai puternic.

Atunci în iubire cum măsurăm puterea ca să ne dăm seama ce

este ea de fapt?

Cine în iubire face ce nu pot alţii să facă, acela este un om

puternic.

Şi ce fac majoritatea?

Se îndrăgostesc. Sunt atraşi de o altă persoană şi poate chiar o

iubesc cu acea iubire adevărată.

Cealaltă persoană nu le răspunde conform aşteptărilor. Cealaltă

persoană înşeală şi acordă iubire altor persoane.

Majoritatea oamenilor în această situaţie se închid în ei şi spun

"nu am să mai iubesc!". Oamenii sunt răi. "Dacă nu primesc prima
oară, nu mai dau." Aceştia sunt oamenii slabi, pentru că sunt
majoritatea.
Mă uit în jur şi văd că oamenii sunt răniţi, spun cuvinte precum
"nu voi mai iubi niciodată ".
Aşadar, iubirea şi capacitatea de a iubi sunt caracteristici ale
oamenilor puternici.

Există şi o altă categorie de oameni care după ce au fost loviţi în

miezul sufletului lor, iubesc mai tare, mai mult.

Să iubeşti continuu, mai mult este putere, pentru că puţini pot să

o facă.

Şi acum am să îţi explic şi cum anume o fac aceşti oameni astfel

încât să poţi să o faci şi tu, as tfel descoperind iubirea adevărată
şi puterea imensă ce decurge de aici.

Stadiul 7 – Cum iubeşte un om puternic

Pasul 1 – îţi umpli rezervoarele cu iubire aşa cum am explicat
mai sus.

Pasul 2 – iubirea este dăruire. Orice nu este dăruire, nu este

iubire.

Până aici simplu?

Şi acum să vedem CUM dăruieşti iubire, pentru că nu se face

oricum.
Ca să dăruieşti, trebuie să ai ce şi de unde, nu?
Doar oamenii care au atins propriul suflet, propiul spirit, pot să
iubească pentru că în interior este singura surs ă de dăruire.

Restul trăiesc mici crâmpeie, scântei de iubire în mod

întâmplător.

Tu îţi umpli rezervoarele cu iubire, aşa cum am explicat în

schema de mai sus.

Pentru a finaliza într-un mod care mă face sigur că toţi cei care
citesc acest material înţeleg ce e iubirea, am găsit o metaforă pe
cât de simplă, pe atât de edificatoare.

Să ne imaginăm că fiecare om este o cetate.

La început, când cetatea este mică (când omul şi sufletul sunt

încă deschişi şi vulnerabili faţă de viaţă) oricine poate să între
în cetate.

Tânăra cetate este supusă atacurilor şi suferinţelor. Vin barbarii

şi iau tot ce vor, fură, distrug. Acestea sunt suferinţele din
iubire, momentele când ne simţim înşelaţi, trădaţi, nedreptăţiţi
pe bună dreptate sau doar în imaginaţia noastră. Cert este că
suferim. Omul este mirat, surprins şi intrigat, nu ştia că viaţa e
aşa şi îşi ia măsuri de precauţie în faţa suferinţei.

Oamenii nu mai trăiesc iubirea pentru că îşi imaginează că

deschiderea inimii, vulnerabilitatea, i -a făcut slabi şi de aceea au
fost răniţi.

Începe şi întăreşte cetatea. Zidurile cetăţii sunt Ego -ul nostru.

Îşi dezvoltă mecanisme de apărare psihologice (apărătorii
cetăţii):

– Agresivitate

– Ironie

– Indiferenţă

Se blindează înăuntru şi nu mai permie nimănui să intre pe ntru

că ştie că există şansa să fie jefuit.

În această etapă asta se află mulţi oameni. Au iubit sau au avut

încredere şi au suferit din cauza asta. Apoi s -au blindat.

Problema este că au închis atât de bine zidurile cetăţii, încât nici

ce e bun nu mai poate să intre. Apa necesară, alimentele,
medicamentele.
Şi lumea din cetate începe să moară.

Şi sufletul omului moare când nu mai lasă să pătrundă nimic bun

spre el, când nu mai este hrănit.

Şi atunci, cei care se trezesc, ating maturitatea ca fiinţe um ane.

Ştiu să deschidă porţile pentru ce e bun şi să închidă porţile când

e rău.

Astfel, omul lasă tot ce e bun şi opreşte tot ce e rău, şi ştie să

facă diferenţa între ce e bun şi rău.

Aici este atinsă maturitatea omului şi acum omul poate să

iubească cu adevărat.

Cetatea propseră, are tot ce are nevoie şi ştie să protejeze ceea

ce are.

Şi se gândeşte că există cetăţi (alţi oameni) care au nevoie de

ceea ce am eu de oferit. Hai să DĂRUIESC.

Şi acum se întâmplă următoarele lucruri:

Din cetate pleacă o caravană cu ajutoare pentru o altă cetate.

Adică tu oferi ce ai de oferit unei fiinţe umane, iubirea ta. Asta
poate să însemne ORICE. De la cuvinte, gânduri, emoţii,
îmbrăţişări, bani, orice dăruit din surplusul tău este o dovadă de
iubire pentru omul de lângă tine şi nu contează sexul, vârsta sau
orice altceva.

Înţelegi de ce iubirea este diferită de relaţia de cuplu? Relaţia de

cuplu e un mic rahat pe băţ comparat cu iubirea. În relaţia de
cuplu, dacă te limitezi la partener, sunteţi nişte săraci pe toa te
planurile. Majoritatea cuplurilor vor să se închidă şi să nu mai
ofere. Nu mai au prieteni, nu mai au timp de nimic, cred că gata,
acuma sunt întregi şi au tot ce le trebuie.

Supriză! Divorţ, trădare, suferinţă şi neînţelegere. Iubirea nu e

aici. E în cu totul altă parte şi cauţi unde nu trebuie ceva ce nici
nu ştii cum arată sau cum se simte.

Să revenim.

Din cetate pleacă o caravană cu ceea ce ai tu de dăruit spre o altă

cetate sau chiar spre mai multe.

Există trei scenarii. Caravana poate ajunge la destinaţie

(destinaţii) şi acceptată, poate ajunge la destinaţie şi poate fi
refuzată sau poate fi atacată pe drum şi jefuită.
Scenariul 1 – caravana este jefuită pe drum
Pentru noi pierderea nu este mare pentru că am dat din surplus.

Ce facem, ne descurajăm şi nu mai trimitem?

Şi cei care au furat-o au făcut-o pentru că aveau nevoie de ea. Nu

au furat-o pentru că e sportul lor preferat. Oamenii care fură, în
marea majoritate, fură de nevoie.

Deci scopul nostru a fost atins chiar dacă nu a fost co nform

planului iniţial.

Cum traducem asta în realitate?

Întâlnim în viaţă oameni care au intenţii ascunse, ne păcălesc,

iau bani cu împrumut, ne trădează chiar, ne manipulează. Iau de
la noi ceva ce noi oricum aveam de oferit, pentru că e din iubire,
din rezerva noastră.

Ce facem? ne supărăm pe ei, ne speriem, ne schimbăm noi faţă de

oameni?

NICIODATĂ. Oamenii aceia au luat pentru că aveau nevoie dar

sunt prea sălbatici ca să ştie să ia frumos. Ne luăm măsuri de
precauţie ca să nu ni se urce în cap şi s ă creadă că pot să atace
chiar cetatea (pe care oricum nu o pot cuceri) doar se vor răni pe
ei în acest proces pentru că vor fi distruşi dacă încearcă să ia
ceea ce este esenţa noastră.

Exemplu: Tiranii care încearcă să ia libertatea oamenilor,

sfârşesc prost cam tot timpul. Ce este cel mai preţios pentru noi,
vom apăra cu preţul vieţii fără să clipim.

Aşadar, nu ne este frică să trimitem în continuare caravane din

surplusul nostru.

Scenariul 2 – caravana ajunge la destinaţie însă nu

este primită
Caravana ajunge la destinaţie însă nu este primită din anumite
motive. Cetatea e prea orgolioasă ca să accepte ajutoarele
noastre sau nu îşi dă seama că are nevoie de ele. Ce facem? Le
băgăm pe gât cu forţa? Îi lăsăm în pace şi dăm cui are nevoie şi e
dispus să primească .

Traducere: Unor oameni le oferim iubirea noastră, surplusul

nostru, sub orice formă însă nu îl acceptă, refuză şi întorc
spatele. Iubire cu forţa nu se poate. Găsim alţi oameni care vor
aprecia cadourile noastre şi care se bucură că le primesc. Alţi
oameni, alte cetăţi.
Scenariul 3: Darurile tale sunt primite
Acceptate şi apreciate. Asta e iubire între doi oameni. E minunat
să oferi iubire şi să primeşti. Nu uita că în cele mai multe cazuri
nu dai iubire de la cine o primeşti. Mama îşi iubeşte copilul,
copilul iubeşte pe cineva sau altceva. Mama nu spune ”pentru că
nu îmi dai înapoi ce vreau, nu mai îţi dau nici eu”. Asta e iubire
adevărată şi nu e doar ”iubirea specială maternă". E iubire.

Extrem de important să reţinem:

Ca să poţi să iubeşti, trebuie să ai tu tot ce îţi trebuie altfel

trebuie să foloseşti resursele pentru tine ca să
supravieţuieşti şi să fii bine.
Într-o relaţie de cuplu, sunt două cetăţi care încalcă această lege
universală a iubirii şi sunt pedepsiţi pentru asta.

Cele două cetăţi refuză să mai facă schimb cu alte cetăţi. De

obicei, nu ştiu nici să îşi producă singure ce au nevoie. Speră că
dacă intră într-o relaţie cu o altă cetate, vor face schimb şi vor
avea tot ce îşi doresc. Doar că ambele cetăţi nu au tot ce le
trebuie şi la început îşi dau ce au să îşi dea până când resursele
scad şi nicio cetate nu mai are ce să dea.

Atunci încep reproşurile ”Nu mă mai iubeşti ca la început” şi nu

mai simt iubirea ta. Păi de unde? Nu mai am pentru că mă limitez
la a face schimb doar cu tine. Tu nu îmi dai, eu nu mai produc
destul nici pentru mine. Suntem doi săraci.

De aceea oamenii suferă "din iubire", ceea ce e o declaraţie falsă.

Pentru că nu din iubire suferi şi nici măcar din lipsa ei. Suferi
din cauză că nu ştii că stai pe o c omoară. Suferi din prostie. Ai
resurse uriaşe în cetatea ta, sub pământ, şi nu ştii să le
exploatezi.

Acum, vreau să ştiu ce anume nu e clar din toată povestea mea.

Dacă nu am explicat ceva suficient de bine, vreau să ştiu.

Pentru a te ajuta în drumul sp re comoara ta interioară am scris

cartea Personalitate Alfa. Indiferent cine eşti, ce trecut ai avut,
ce cred alţii despre tine, în personalitatea ta stă un potenţial
care poate fi materializat în lucruri fantastice. În 5 ani de muncă
poţi realiza tot ce visezi şi în 10 ani nu îţi va veni să crezi că eşti
tot tu. Iar catalizatorul cel mai puternic pentru dezvoltarea
personalităţii şi valorificarea potenţialului într -un ritm cât mai
alert este vocaţia.
Lasă-mi un comentariu şi spune-mi dacă m-am făcut înţeles.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici