V21

Pavel îşi începe răspunsul, afirmând că neprihănirea (dreptatea) lui Dumnezeu a fost
revelată fără lege. Asta înseamnă că ne-a fost dezvăluit un plan sau un program, prin intermediul
căruia Dumnezeu îi poate mântui pe păcătoşii nedrepţi, fără ca prin aceasta să calce dreptatea Sa.
Şi acest plan nu constă în obligativitatea oamenilor de a păzi legea. Întrucât Dumnezeu este
sfânt, El nu poate tolera păcatul, nu-l poate ignora şi nu Se poate preface că nu-l vede, ci trebuie
să-l pedepsească. Iar pedeapsa păcatului este moartea. Dar Dumnezeu îl iubeşte pe păcătos şi
doreşte să-l mântuiască. Prin urmare, aici intervine dilema: neprihănirea lui Dumnezeu reclamă
moartea păcătosului, dar, în dragostea Lui, Dumnezeu doreşte fericirea veşnică a păcătosului.
Evanghelia ne descoperă cum îi poate mântui Dumnezeu pe păcătoşi, fără ca prin aceasta să-Şi
compromită dreptatea Sa.
Planul drept este mărturisit de lege şi de profeţi. El a fost prezis în tipurile şi simbolurile prezente
în întregul sistem al jertfelor, conform căruia, pentru ca să poată avea loc ispăşirea, este nevoie
de vărsare de sânge. Planul acesta a fost însă vestit şi prin intermediul unor profeţii directe (vezi,
de pildă, Isaia 51:5,6,8; Isaia 56:1;Daniel 9:24).
V22
Versetul 21 ne-a spus că această mântuire dreaptă nu se capătă prin ţinerea legii. Acum apostolul
ne spune cum se capătă ea - prin credinţa în Isus Cristos. Credinţa din acest verset înseamnă
bizuirea în întregime pe Domnul Isus Cristos, ca singurul Mântuitor al cuiva de păcat şi singura
nădejde pe care o are de a ajunge în rai. Ea se bazează pe revelaţia Persoanei şi lucrării lui
Cristos, aşa cum o găsim în Biblie.
Credinţa nu este un salt în gol, ci ea reclamă existenţa unor dovezi cât se poate de sigure, pe care
le găseşte din plin în cuvântul fără greşală al lui Dumnezeu. Credinţa nu este un lucru lipsit de
logică sau de raţiune, căci ce poate fi mai raţional decât să vezi cum creatura se încrede în
Creatorul ei?
Credinţa nu este încercarea de a câştiga mântuirea, ci simpla acceptare a mântuirii pe care
Dumnezeu o oferă gratuit, în dar.
Pavel continuă discuţia, arătându-ne că mântuirea este către toţi şi peste toţi care
cred. Este către toţi în sensul că este disponibilă tuturor, fiindu-le oferită tuturor şi fiind
suficientă pentru toţi. Dar ea este doar asupra celor care cred. Adică, este efectivă doar în viaţa
celor care îl primesc pe Domnul Isus printr-un act liber consimţit al credinţei lor. Iertarea este
pentru toţi, dar ea devine operantă în viaţa cuiva numai atunci când această persoană o acceptă.
V23-24
Când Dumnezeu îl îndreptăţeşte pe păcătosul credincios, El nu numai că îl absolvă de orice
culpabilitate, ci îl şi îmbracă cu propria Sa dreptate, făcându-l, astfel, întru totul calificat pentru a
merge în rai.
răscumpărarea. Această expresie plastică provine de la piaţa de sclavi din antichitate. Ea
desemna plătirea preţului de răscumpărare necesar eliberării prizonierului sau sclavului. Singura
plată adecvată pentru răscumpărarea păcătoşilor din sclavia păcatului şi de pedeapsa pe care o
merită se află în Cristos (1Tim. 2:6; 1Pet. 1:18-19) şi a fost făcută de Dumnezeu ca să satisfacă
dreptatea Sa.
V25
Lucrarea isprăvită a lui Cristos declară neprihănirea (dreptatea) lui Dumnezeu pentru iertarea
(ştergerea) păcatelor săvârşite în trecut. Asta se referă la păcatele comise înainte de moartea lui
Cristos. De la Adam la Cristos, Cristos i-a mântuit pe cei ce şi-au pus încrederea în El, bazându-
se pe revelaţia specifică ce l-a încredinţat-o El. De pildă, Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi asta
i s-a socotit neprihănire (dreptate) (Geneza 15:6). Dar cum putea Dumnezeu să-l socotească
drept, şi să-Şi respecte, în acelaşi timp, standardele dreptăţii Sale? Un înlocuitor fără păcat nu
fusese înjunghiat încă. Sângele Jertfei desăvârşite nu fusese vărsat încă. Cu alte cuvinte, Cristos
nu murise încă. Datoria nu fusese achitată. Cerinţele dreptăţii lui Dumnezeu nu fuseseră
îndeplinite încă. Prin urmare, cum putea Dumnezeu să-i salveze pe păcătoşii credincioşi din
perioada Vechiului Testament?
Răspunsul este că deşi Cristos nu murise încă, Dumnezeu ştia că El va muri şi, prin urmare, i-a
salvat pe oameni pe baza lucrării ce avea s-o săvârşească Cristos la o dată viitoare. Chiar dacă
sfinţii din Vechiul Testament nu ştiau despre Jertfa de pe Calvar, Dumnezeu ştia! Şi El le-a trecut
toată valoarea lucrării lui Cristos în contul lor, atunci când L-au crezut pe Dumnezeu, într-un
sens foarte real, credincioşii din Vechiul Testament au fost mântuiţi „pe credit". Ei au fost
mântuiţi pe baza preţului ce urma să fie plătit la o dată viitoare. Ei priveau înainte spre Calvar, în
timp ce noi privim în urmă, la Calvar.
Aşadar perioada Vechiului Testament a fost o perioadă marcată de îndelunga răbdare a lui
Dumnezeu. Timp de cel puţin patru mii de ani El S-a reţinut pe Sine de a judeca păcatul. Apoi,
la împlinirea vremii, El L-a trimis pe Fiul Său să fie Purtătorul păcatului. Când Domnul Isus a
luat asupra Sa păcatele noastre, Dumnezeu a dezlănţuit toată forţa mâniei Sale drepte şi sfinte
asupra Fiului Său Preaiubit.
trecuse cu vederea păcatele. Aceasta nu înseamnă că El a fost indiferent faţă de ele sau că le-a
iertat. Dreptatea lui Dumnezeu cere ca fiecare păcat şi păcătos să fie pedepsit. Dumnezeu ar fi
avut dreptul să-i distrugă pe Adam şi Eva când au păcătuit, şi împreună cu ei întreg neamul
omenesc. Dar, în bunătatea şi îngăduinţa Sa (vezi Rom. 2:4), El Şi-a reţinut pentru un anumit
timp judecata (cf. Ps. 78:38-39; Fapt. 7:30-31; 2Pet. 3:9).
V26
Acum moartea lui Cristos declară dreptatea (neprihănirea) lui Dumnezeu. Dumnezeu
este drept întrucât El a cerut achitarea întregii penalizări a păcatului. Şi El poate să-i
îndreptăţească pe oamenii nelegiuiţi, fără ca prin aceasta să le tolereze păcatul sau să-Şi
compromită propriile sale norme de dreptate, deoarece un înlocuitor desăvârşit a murit şi a înviat
din morţi.
V27-30
 Cum îl prezintă Evanghelia pe Dumnezeu? Ca pe Dumnezeul exclusiv
al iudeilor? Nicidecum, ci El este şi Dumnezeul Neamurilor. Domnul Isus Cristos nu a murit
pentru un singur popor din cadrul omenirii, ci pentru întreaga lume de păcătoşi. Iar mântuirea
deplină şi gratuită este oferită oricui este dispus s-o primească - fie evreu, fie ne-evreu.