EPISTOLA CATRE ROMANI

CAP.5:1 – 11

1. Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin
Domnul nostru Isus Hristos.

Problema pe care o ridica apostolul Pavel prin aceasta afirmatie este lipsa pacii in relatia cu
Dumnezeu. De obicei, cand ne gandim la mantuirea noastra, la salvarea noastra, o gandim in
termenii basmelor lui Petre Ispirescu: diavolul e zmeul si din mana lui trebuie sa fim salvati.
Dar realitatea nu este asa. Singurul cu care avem de aface este Dumnezeu. Din fata maniei
Sale trebuie sa scape orice faptura, iar in fata maniei Sale orice faptura era fara solutie de
scapare, iar astfel apare Hristos ca solutie, dar solutia Hristos este accesata doar prin credinta
in El, care ni se socoteste ca neprihanire, dupa tiparul construit pe viata lui Avraam.

v.9 vine in ajutor acestei idei: „Deci cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti
neprihaniti prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El [Hristos] de mania lui Dumnezeu.”

De mania Tatalui care se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri si oricarei nelegiuiri
trebuie sa fim mantuiti. Pavel se leaga de demonstratia construita inceput cu 1:18, pentru a
aseza punctele de vedere esentiale ale Evangheliei.

Sectiunea incepe cu un „deci”, ceea ce ne leaga de ce este mai inainte: 4:23 – 25  tiparul
care ne transforma in fii ai lui Avraam, si anume credinta in fagaduinta lui Dumnezeu,
dezbracata de orice fel de merit, iar aceasta sa ne fie de ajuns. Aceasta credinta ne garanteaza
pacea cu Dumnezeu, o credinta care ne face neprihaniti inaintea Tatalui, fara faptele noastre,
ci doar prin faptele Mantuitorului Isus Hristos.

Deci, (as completa paranteza invizibila) fiindca nu numai pentru el, Avraam, este scris ca ‚i-
a fost socotita ca neprihanire’, aceasta credinta, ci si pentru noi, cei ce credem in Cel ce a
inviat pe Isus Hristos din morti, pentru ca suntem socotiti neprihaniti dupa tiparul parintelui
nostru, Avraam, avem pace cu Dumnezeu, prin

2. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem
şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.

 La ce „stare de har” se refera apostolul?

E foarte important ca aceasta stare de har este asezata in dreptul nostru dinainte de a spune ce
trebuie sa faca omul credincios. Deci inainte sa facem noi ceva am fost socotiti neprihaniti si
am intrat in aceasta stare de har.
 NE BUCURAM NADEJDE
NASTERE A SLAVEI
NASTE A LUI ISUS
DIN NOU

3. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare,

4. răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.

a. bucurie in necazuri; c d
b. rabdare; b
c. biruinta in incercare; a
d. nadejdea.

2 Corinteni 3:18 „Noi toti privim cu fata descoperita ca intr-o oglinda, slava Domnului si
suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului.” Aceasta
este imaginea nadejdii  spre aceasta privim si spre aceasta tindem. Tot acest proces despre
care vorbeste Pavel este spre slava lui Hristos si spre transformarea in acelasi chip, cu al Lui.

a. Bucuria in necaz este o podoaba extraordinara pentru omul credincios. Atentie! Nu

necazul, ci bucuria in necaz. Nu poti sa te bucuri de necaz in sine, ci de ceea ce stii ca
lucreaza acel necaz in tine. Nu necazul este scopul, pentru ca atunci cu totii am cauta
numai necazuri, ci atitudinea pe care o ai in necaz este un mijloc care te duce la
scopul suprem: asemanarea cu Hristos si frumusetea Slavei Sale.

Iacov 1:2 – 4 „Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incarcari,
ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare. Dar rabdarea trebuie sa-
si faca simtita lucrarea, pentru ca sa fiti desavarsiti, intregi si sa nu duceti lipsa de nimic.”

b. Rabdarea este o a doua podoaba care se naste din bucuria in necazuri. Acea bucurie ne
formeaza si aduce rabdarea in viata noastra.
c.
d.

5. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în
inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.

 Cum ar putea sa insele nadejdea aceasta?

 Ce ma motiveaza sa intru in acest proces continuu de preschimbare dupa chipul lui
Hristos, a acceptarii suferintei zilnice, daca neprihanirea este capatata in mod
exclusiv prin credinta in invierea Lui?

In majoritatea traducerilor nu este acel „insa”, ci este „and = si”. Nadejdea este adevarata,
spune textul, iar dovada ca este adevarata este prezenta Duhului Sfant, care ne-a fost dat.

 Dar foarte important de identificat: cum stim ca Duhul Sfant ne-a fost dat? Cum
putem fi siguri de asta?
„Bucuria pentru mantuirea sufletelor este un lucru instinctual al vietii celei noi. ”

– Charles Spurgeon

6. Căci,

pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei
nelegiuiţi.

7. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva, dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar
găsi cineva să moară.

8. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă
păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

v.7 creaza 2 paradigme, dar niciuna nu este valabila pentru noi: noi nu suntem nici
neprihaniti, nici binefacatori. Oricum, caracterizarea noastra este facuta de Dumnezeu, si
Dumnezeu spune ca suntem vrajmasii Lui. Daca pentru cele 2 categorii de mai sus ar muri
cineva cu greu, probabil … exista o mica probabilitate, ca exceptie, pentru dusmani, pentru
vrajmasi, cine ar face-o? Unul singur: Dumnezeu! Si nu pentru unul, ci pentru toti! Dragostea
lui Dumnezeu se arata prin faptul ca pe cand eram noi inca pacatosi, iar pacatul pune
vrajmasie intre noi si Dumnezeu. Hristos a murit pentru vrajmasii Lui!!!

9. Deci, cu atât mai mult acum,

când suntem socotiţi neprihăniţi prin sângele Lui,
vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.

10. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea
Fiului Său, cu mult mai mult acum,
când suntem împăcaţi cu El,
vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.

Mantuiti de mania lui Dumnezeu (cauza)

prin viata lui Hristos (mijlocul)

 De care manie vom fi mantuiti, prin viata Lui? Mania lenta, continua, zilnica, sau
mania viitoare?

11. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin
care am căpătat împăcarea.
  Pe ce pluseaza v.11: „si nu numai atat”?

Ne bucuram
In nadejdea slavei Lui (v.2)
In suferinta (v.3)
In Dumnezeu (v.11)

Plusarea este, practic, aceasta bucurie in Dumnezeu, prin credinta, prin neprihanire, in
Dumnezeu Tatal cu care nu mai suntem in conflict, pentru ca Hristos a rezolvat conflictul.