Primește harul împăcării cu Dumnezeu

Textul biblic: Romani 5:1-11, 18-21

Versetul cheie: Romani 5:8
Ideea centrală a lecției: Beneficiile mântuirii noastre sunt împăcarea cu Dumnezeu, trăirea unei vieți
duhovnicești pline de bucurie și siguranța vieții veșnice.
Scopul lecției: Să te motiveze să trăiești în așa fel încât și alții să poată vedea beneficiile împăcării tale cu
Dumnezeu.

1. Împăcarea cu Dumnezeu: izvor de pace, bucurie și iubire (Romani 5:1-5)

Dumnezeu ne promite pacea atunci când suntem îndreptățiți înaintea Lui prin credința în Domnul
Isus Cristos. Realitatea îndreptățirii înaintea lui Dumnezeu nu ține de voința sau sentimentele noastre, ci
de credința în El (v. 1: prin Domnul nostru Isus Cristos).
Întreabă: Care sunt beneficiile justificării prin credință și îndreptățirii noastre? Apostolul Pavel
vorbește mai întâi de intrarea într-o stare de har (v. 2a). Harul lui Dumnezeu față de oameni înseamnă că
El ne-a dat ceva ce noi n-am fi meritat niciodată. Expresia stare de har subliniază belșugul de har pe care
Dumnezeu îl revarsă peste cel care crede.
Subliniază cele două implicații ale belșugului de har în care suntem. În primul rând, am intrat de-
acum într-o nouă viață, la care nu aveam acces înainte. Atunci când trăiam în păcat, noi nu eram în
această stare de har. Acum însă, prin credință, am intrat în ea. În al doilea rând, noi am rămas în această
stare de har. Sensul verbului este următorul: „în care suntem cu fermitate”. E o certitudine, o siguranță
pentru fiecare om care și-a pus toată speranța în Domnul Isus și Îl urmează cu credincioșie.
Sfințirea nu are în vedere doar momentul în care am crezut în Domnul Isus, ci și procesul
asemănării noastre cu El. Scopul diavolului este să fure din inima noastră siguranța apartenenței
spirituale, realitatea stării de har în care suntem așezați prin credință și pocăință. Textul în studiu însă
subliniază că nimeni și nimic nu ne mai poate smulge din brațul lui Dumnezeu (vezi și Romani 8:35-39).
Spune: O altă mare binecuvântare rezultată din justificarea prin credință este bucuria. Sensul
termenului este mai mult decât o bucurie obișnuită; ea este un prilej de laudă. Apostolul Pavel stabilește
clar obiectul acestei bucurii sau pricini de laudă: nădejdea slavei lui Dumnezeu (v. 2b).
Nădejdea creștină nu conține niciun element de îndoială sau posibilitate de eșec. Ea își are
fundamentul în Dumnezeu și conduce spre o încredere absolută în ducerea la îndeplinire a promisiunilor
Lui. Bucuria și lauda celui mântuit este rezultatul a două motive. Pe de o parte, este rezultatul așteptării
zilei în care va vedea slava lui Dumnezeu și a Domnului Isus (vezi Ioan 17:4, 5, 24). Pe de altă parte, este
și rezultatul siguranței glorificării viitoare, din anticiparea promisiunii că într-o zi va fi ca El (vezi Filipeni
3:20, 21).
Spune: Bucuria rezultată din credință nu este legată doar de viitor, ci și de prezent. De la nădejdea
slavei viitoare apostolul Pavel trece la realitatea prezentă. Noi ne bucurăm anticipând slava viitoare și
trăind viața de zi cu zi, chiar dacă această viață este presărată cu multe necazuri: ne bucurăm chiar și în
necazurile noastre (v. 3). În vremea aceea creștinii erau persecutați fizic mult mai mult ca în zilele
noastre. Și astăzi sunt încă multe țări în care creștinii sunt persecutați și chiar omorâți.
Necazurile pot fi de multe feluri și pot avea diferite grade de intensitate. Cu toate acestea, Pavel ne
îndeamnă să ne bucurăm atunci când trecem prin necazuri. Bucuria în necaz nu este o dovadă de fanatism
religios și nici de nebunie mintală. Adevărata bucurie în necaz se manifestă printr-o pace a inimii și
maturitate spirituală de a trece cu bine, într-o atitudine de acceptare și nu de răzvrătire, peste tot ceea ce
Dumnezeu îngăduie asupra noastră.

2. Împăcarea cu Dumnezeu: izvor de siguranță (Romani 5:6-11)

Spune: Omul neîmpăcat cu Dumnezeu, care dorește să dobândească iertarea prin efort propriu este
fără putere (v. 6). Aceasta este o altă consecință a păcatului. Toate eforturile lui de a deveni mai bun sau
de a se schimba singur sunt zadarnice, pentru că el nu are puterea necesară de a se transforma singur.
Dumnezeu nu ne-a ignorat în zbaterea noastră, ci a pregătit calea mântuirii noastre: Cristos, la
vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiți (v. 6). Apostolul Pavel leagă cei doi termeni în acest verset:
consecința nelegiuirii este lipsa de putere. Păcatul nemărturisit și neiertat ne golește de toată puterea
spirituală (vezi Psalmul 31:3-6).
Unul din versetele de bază ale Scripturii în ceea ce privește justificarea noastră numai prin
credință este versetul 9. Sunt două aspecte importante care privesc refacerea relației noastre cu Dumnezeu
corelate aici: socotiți neprihăniți (sau justificați) și mântuiți. Aici găsim răspunsul autorului la una din
marile frământări: „De unde putem știi că această mântuire nu se pierde?”
Spune: Mântuirea noastră are de-a face cu păcatul. De aceea, când ne uităm la termenul
„mântuire” în Cuvântul lui Dumnezeu deosebim trei timpuri ale lui.
În primul rând, noi am fost mântuiți în trecut de sub vina păcatului. Păcatul a adus asupra noastră
condamnarea lui Dumnezeu, iar această condamnare a însemnat moartea: Fiindcă plata păcatului este
moartea (Romani 6:23). Moartea ispășitoare a Domnului Isus a ridicat această vină, astfel că, prin
credința în moartea Lui, am fost mântuiți de sub vina păcatului.
În al doilea rând, noi suntem mântuiți în prezent de sub puterea păcatului. Asupra copiilor lui
Dumnezeu păcatul nu mai are putere. Acolo unde domnește Isus Cristos, puterea păcatului a fost nimicită.
Asta nu înseamnă că nu mai avem parte de ispite sau încercări în viață, ci, că păcatul nu va mai stăpâni în
viața noastră.
În al treilea rând, noi vom fi mântuiți în viitor din prezența păcatului. Cât timp trăim pe acest
pământ suntem înconjurați de păcat. În cer însă nu va intra nimic întinat și păcătos. Acolo nu vom mai
simți nici prezența, nici influența păcatului.
Ultimele două versete concluzionează discuția acestui pasaj despre împăcarea noastră cu
Dumnezeu. Termenul „împăcare” este juridic (un sinonim este „reconciliere”). Sensul transmite ideea a
două persoane care trăiau în vrăjmășie, dar acum sunt împăcate. În trecut noi eram vrăjmașii lui
Dumnezeu, dar acum, datorită dragostei Lui, relația întreruptă a fost restabilită prin împăcare, făcută
posibilă prin moartea Domnului Isus (v. 10).
Întreabă: Pot fi sigur de mântuire? Cu siguranță că da! Diavolul va încerca să fure din viața mea
această certitudine, să mă facă uneori să mă îndoiesc de mântuire, să mă ispitească să fac eu ceva pentru
câștigarea ei, dar toate acestea sunt inutile și false. Împăcarea cu Dumnezeu prin moartea Domnului Isus
și bucuria rezultată din părtășia cu El (v. 11) sunt o certitudine a mântuirii mele.

3. Împăcarea cu Dumnezeu: izvor de viață (Romani 5:18-21)

Apostolul Pavel continuă să prezinte beneficiile pe care le-am primit prin harul care ne-a fost
dăruit de Dumnezeu în Domnul Isus Cristos, folosindu-se de același procedeu al punerii în antiteză a
acestor beneficii cu consecințele păcatului lui Adam.
În versetul 18 perechea de termeni folosită sunt osândă și iertare. Rezultatul neascultării adamice a
fost osânda: Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă.... Sinonimul pentru
„osândă” este „condamnare”. Cel care a pronunțat condamnarea a fost Dumnezeu, iar consecințele ei au
fost suportate de toți oamenii (care a lovit pe toți oamenii).
Dacă prin Adam noi am avut parte de osândă, prin Domnul Isus Cristos noi am dobândit
îndreptățirea și iertarea (v. 18). Același Dumnezeu care a pronunțat condamnarea în urma păcatului lui
Adam, a dăruit acum o decizie de iertare prin Fiul Său Isus Cristos. Hotărârea de iertare a condus spre o
hotărâre de neprihănire. Termenul repetat „hotărâre” (un termen juridic) indică faptul că această decizie
nu este luată de om, ci de Dumnezeu. El este Cel care, pe baza jertfei Fiului Său, ne declară iertați și
justificați prin credință.
În versetul 19 apostolul Pavel identifică două acțiuni individuale care au avut consecințe eterne
pentru fiecare om. Prima menționată este păcatul lui Adam, a cărui consecință a fost condamnarea tuturor
oamenilor (v. 19a: prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși). Prin neascultarea
lui Adam păcatul a pătruns în întreaga umanitate.
Contrar neascultării lui Adam este ascultarea Domnului Isus de planul lui Dumnezeu (v. 19b: prin
ascultarea unui singur om, cei mulți vor fi făcuți neprihăniți). Expresia vor fi făcuți neprihăniți este
consecința a ceea ce Domnul Isus a făcut în locul nostru și transmite ideea îndreptățirii înaintea lui
Dumnezeu. Îndreptățirea este lucrarea în totalitate a lui Dumnezeu. Noi am fost socotiți drepți atunci când
eram vrăjmașii lui Dumnezeu nu pe baza meritelor noastre, ci prin sângele Domnului Isus. Aici este
lucrarea harului lui Dumnezeu. Noi am primit darul mântuirii în Domnul Isus, iar aceasta a însemnat o
nouă viață pentru fiecare dintre noi.