Evlavia românilor: Părintele Teofil Părăian

şi ideile sale despre viaţa tinerilor

Părintele Teofil este unul dintre duhovnicii noştri cei mai cunoscuţi, atât prin
cuvântările sale ţinute la diferite conferinţe, cât şi prin faptul că oricând este gata a da un sfat,
o îndrumare celor care îi cer asta. „Ava coborât din Pateric”, cum a fost numit de către
Părintele Galeriu este un model de trăire creştină, insuflând optimism şi curaj, plin fiind de
elan duhovnicesc.
Ioan Părăian s-a născut în 3 martie 1929, în satul Topârcea din judeţul Sibiu, din
părinţii Ioan şi Elisabeta, fiind cel mai mare dintre cei patru fraţi ai săi, aşa cum singur
mărturiseşte în cartea „Punctele cardinale ale Ortodoxiei”1.
Născându-se fără vedere, şcoala primară a făcut-o într-o instituţie specială de
nevăzători din Cluj între anii 1935-1940. Din cauza evenimentelor din 1940, întrerupe şcoala
doi ani, după care reia studiul la Timişoara. Între anii 1943 şi 1948 urmează cursurile
gimnaziale şi liceale la Liceul de văzători „C. D. Loga”, şase clase făcându-le la fără
frecvenţă, iar două participând la cursuri.
În 1948 se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu, pe care îl termină în 1952. Tânărul
Ioan este tuns în monahism pe 15 august 1953 la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de
Sus, primind numele Teofil. În 1960, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este hirotonit
diacon de Mitropolitul Nicolae Colan. Pe 13 mai 1983 este hirotonit preot şi hirotesit
duhovnic de către Î. P. S. Antonie Plămădeală. Distincţia de arhimandrit părintele o primeşte
pe 8 septembrie 1988.
Un moment cheie în viaţa sa, pe care îl povesteşte ori de câte ori are ocazia, este
întâlnirea cu părintele Arsenie Boca pe când avea 13 ani, atunci când dorea să intre în viaţa
de mănăstire. Părintele Arsenie i-a spus că nu e vremea să intre în mănăstire, însă l-a învăţat
cum să facă rugăciunea inimii, sau, cum îi place să o numească părintele Teofil, rugăciunea
„de toată vremea”2. De atunci părintele învaţă pe toată lumea această rugăciune, întocmai
cum l-a învăţat părintele Arsenie; rugăciunea trebuie să fie lipită de respiraţie, zisă cu
cuvântul gândit: „între respiraţii să zic cu mintea (cuvântul gândit) cuvântul „Doamne”,
trăgând aer în piept să zic „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”, iar dând aerul afară
„miluieşte-mă pe mine păcătosul”3.

1
Arhimandrit Teofil Părăian, Punctele cardinale ale Ortodoxiei. Îndrumar duhovnicesc, ediţie realizată de
Fabian Anton cu o prefaţă de Mihail Neamţu şi o postfaţă de Răzvan Codrescu, Editura Oferta, Bucureşti, 2005,
pag. 11
2
Protosinghel Ioanichie Bălan, Convorbiri Duhovniceşti, ediţia a doua, editată de Episcopia Romanului şi
Huşilor, Roman, 1990, pag. 677
3
Arhimandrit Teofil Părăian, op. cit., pag. 12
1
 Ca activitate publicistică părintele Părăian a colaborat la „Telegraful Român”, la
revista „Mitropolia Ardealului”, la revistele: „Învierea”, „Porunca Iubirii”, „Altarul
Banatului”, „Epifania”; de pe urma numeroaselor sale cuvântări şi conferinţe s-au realizat
mai multe cărţi. Fidel al scrierilor filocalice, părintele a transcris în sistemul Braille părţi
importante din Filocalie, după dictatul celor apropiaţi. De asemenea a participat şi participă la
multe emisiuni radio şi tv.
La fiecare conferinţă la care participă părintele Teofil sunt prezenţi şi tineri mulţi,
care-l înconjoară ocrotitor pe monahul care emană bucurie şi le recită poezii, atraşi fiind de
stilul său noncomformist de a da soluţii la unele probleme. Părintele preţuieşte tinerii pentru
că, aşa cum spunea la o conferinţă, „tinerii se pregătesc pentru viaţă, au viaţa în faţă, sunt
modelabili, tinerii doresc mai mult şi mai bine, au energie, au curaj, îi slujesc lui Dumnezeu
prin calităţile pe care le au”4. De aceea părintele acordă multă atenţie formării tinerilor, ştiind
că la tinereţe te poţi schimba mai uşor. Părintele convinge prin felul său de a fi, prin exemplul
personal de trăire, prin vorbele care vin din iubirea cu care îi înconjoară pe toţi, prin mimica
sa aparte si, nu în ultimul rând, prin accentul ardelenesc pe care îl foloseşte cu mândrie.
Părintele Teofil le insuflă mai ales tinerilor speranţa şi bucuria, bucuria de a trăi în
Ortodoxie, accentuând că aceasta este în primul rând despovărătoare. Însă are grijă ca tinerii
să înţeleagă că această bucurie nu poate veni decât din sacrificiu, jertfă si iubire; cum nimic
bun pe lumea asta nu există fără efort, sau nimic nu reuşim fără efort, aşa nu se poate nici
bucurie fără jertfă, cum nici Înviere nu se putea fără Răstignire.
Bătrânul duhovnic le propune tinerilor (în general intelectualilor), ca efortul lor să
meargă după un program în cinci paşi: 1) frecventarea bisericii; 2) rugăciunea de dimineaţă si
de seară; 3) citirea zilnică a două capitole din Noul Testament; 4) săvârşirea cât mai des a
rugăciunii de toată vremea şi 5) practicarea postului5.
Pe cât de iubitor este, pe atât de ferm este părintele în privinţa respectării acestor
reguli, pentru că fără disciplină nimic solid nu se poate face. Pentru a da putere celor spuse,
părintele spunea că de răspunsul la întrebarea „Mergi la biserică?” depinde continuarea
spovedaniei: „în cazul în care respectivul n-a mai fost la biserică vreme îndelungată, fără
motive binecuvântate (boală, serviciu, neputinţă), îi spun vorbă hotărâtă: dacă vrei să mai
spui ceva, te ascult; însă să ştii că nu dau dezlegare de păcate celor care nu i-au parte la
slujbele Bisericii şi mai cu seamă la Sfânta Liturghie”6.
Duhovnicul aminteşte că această angajare a credinciosului în mergerea la biserică, nu
trebuie să fie una formală, ci una reală, permanentă, practică, „pentru termenul stabilt pentru

4
Sabin Vodă, Întâmpinări. Interviuri cu părintele Teofil Părăian, Editura Sofia, Bucureşti, 2000, pag. 270
5
Protosinghel Ioanichie Bălan, op. cit., pag. 666.
6
Părintele Teofil Părăian, apud Protosinghel Ioanichie Bălan, op. cit., pag. 667
2
fiecare caz în parte, bine ştiind că omul nu e o fiinţă stas, ca să se poată lucra după şablon cu
fiecare”7.
Părintele mai spune că dragostea pentru Dumnezeu trebuie materializată în ceva, acest
lucru realizându-se prin rugăciunea de dimineaţă şi seară, care este o angajare practică şi
infinită faţă de Dumnezeu: „Rugăciunea e întâlnirea cu Dumnezeu”8.
Un cuvânt frumos referitor la rugăciune, îl preia părintele de la Sfântul Marcu
Ascetul: „Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei
uita, Domnul să-şi aducă aminte de tine”9. Părintele accentuează ideea că mintea noastră
trebuie să stea de vorbă cu Dumnezeu pentru a se curăţi şi linişti.
Importanţa lecturării a două capitole din Noul Testament, vine din faptul că omul
trebuie să cunoască cuvintele lui Dumnezeu, care împodobesc mintea şi hrănesc inima10.
Punând accent pe disciplină în creşterea tinerilor, disciplină trupească şi sufletească,
trebuie să existe o disciplină a gândului, care se realizează prin rugăciunea de toată vremea. O
disciplină a fiinţei omului este şi postul, care ajută omul să se autodepăşească.
Respectarea acestui program este un fel de treaptă pentru începători, care cere un efort
pe care nu mulţi şi-l asumă, însă o dată împlinit, vine bucuria şi pacea în suflete, care vor
ajuta la înaintare pe urcuşul duhovnicesc. Duhovnicul Teofil îi povăţuieşte astfel pe tineri,
făcându-i conştienţi că nu se poate sluji decât cu o angajare totală şi fără nici o ezitare; însă
tot părintele spune tot în stilul său caracteristic: „Nu sunt absurd să le cer oamenilor lucruri
peste puterea lor, dar nici nu mă mulţumesc cu puţin”11. Aşadar părintele Teofil vine cu nişte
lucruri clare, menite să facă ordine şi lumină în viaţa tinerilor.
În povăţuirea lor, duhovnicul insistă pe faptul că omul creşte în ce porneşte, căci la
tinereţe omul îşi formează viaţa, pe când la bătrâneţe omul e un fel de rezumat al vieţii 12;
stăruinţa în răutate când cineva e tânăr îl va face să crească rău, devenind o persoană
predispusă spre rău care cu greu se va putea îndrepta, aşa cum un copac, care când era vlăstar
a crescut strâmb, nu se mai poate îndrepta la maturitate. Dezvoltând această idee, părintele
afirmă că omul, când este mic sau tânăr, îşi poate rândui viaţa astfel încât, când va fi mare, se
va folosi de cele învăţate în copilărie; pentru a exemplifica mai bine, părintele Teofil
foloseşte o expresie a Fericitului Augustin: „Copilul este tatăl omului mare”13, în sensul că
ceea ce faci când eşti tânăr, te va influenţa radical pe viitor, faptele copilului determinând
personalitatea omului matur.
7
Ibidem, pag. 668
8
Arhimandrit Teofil Părăian, op. cit., pag. 188
9
Ibidem
10
Părintele Teofil Părăian, apud Protosinghel Ioanichie Bălan, op. cit., pag. 669
11
Ibidem, pag. 670
12
Arhimandrit Teofil Părăian, Hristos în mijlocul nostru, ediţie îngrijită de Fabian Anton, Editura Eikon, Cluj-
Napoca, 2003, pag. 80
13
Ibidem, pag. 81
3
 Mergând mai departe, monahul de la Sâmbăta spune despre tinereţe că este temelia
vieţii şi recomandă tinerilor să adune cât pot de mult pentru că „pe temelia de la tinereţe se
adaugă celelalte ce se învaţă în viaţa omului”14. Tinereţea se bucură şi de avantajul că este
mai aproape de copilărie, copilărie care trebuie să fie mereu în inimile şi fiinţa noastră, căci
Sfântul Apostol Pavel zice: „Fiţi copii când e vorba de răutate, la minte însă, fiţi bărbaţi” (I
Corinteni 14, 20).
Se ştie că omul tânăr e plin de energie, e în căutare de mai bine, dar nu întotdeauna îşi
canalizează energia şi forţele spirituale spre bine. Pentru a se concentra spre bine, tânărului îi
trebuie minte trează şi inimă curată; ca să dobândească aceste lucruri, mohahul Teofil îi
îndeamnă „să gândească frumos, să se ferească de gândurile care nu sunt frumoase, de
gândurile ce nu pot fi scoase la arătare oriunde şi oricând”15.
Ce înseamnă însă a gândi frumos? Tot părintele ne învaţă că înseamnă „să nu te
gândeşti la ceva frumos într-o anumită clipă, ci să te gândeşti frumos în orice clipă, să fii
atent la gânduri, să selectezi gândurile care-ţi trec prin minte, să reţii gândurile cele bune şi,
în măsura în care există posibilitatea, să le dai grai şi să le întrupezi în fapte”16.
În altă parte, părintele de la Sâmbăta arată de ce este important felul de a gândi al unui
om: „toată grija de îmbunătăţire pe care trebuie să o avem este în primul rând grija de
gândurile noastre; dacă toate încep de la gând – şi cele bune şi cele rele – însemnă că gândul
omului este la temelia tuturor manifestărilor şi mântuirii omului”17. Mare atenţie trebuie dată
gândurilor şi pentru faptul că, spune părintele, „temelia vieţii spirituale este gândul, de aceea
în viaţa religioasă esenţialul este disciplina lăuntrică, disciplina de gând”18.
Arhimandritul Teofil atenţionează tinerii că gândul rău poate afecta şi trupul: „Gândul
rău poate să atingă trupul atunci când este în legătură cu trupul şi când se face pricină de
patimi, de patimi trupeşti şi atunci şi mai mult atinge trupul; iar în general, când e de altă
natură, slăbănogeşte firea, depărtează pe om de Dumnezeu şi întreaga fiinţă umană, deci şi
trupul”19. De aceea părintele pune în atenţia tinerilor mai ales să nu se uite la filme şi cărţi
necuviincioase şi să nu meargă la discotecă, „pentru că toate ale omului intră în el, fiindcă nu
există nimic pe care îl facem sau gândim noi, care să nu se alcătuiască la existenţa noastră;
ceea ce ai băgat în tine te alcătuieşte pozitiv sau negativ şi te face ceea ce eşti” 20. Părintele
subliniază faptul că aceste lucruri necuviincioase – şi nu numai – lasă urme în conştiinţa
noastră, influenţând subconştientul şi transformând fiinţa omului. Făcând o paranteză, putem

14
Ibidem, pag. 84
15
Ibidem, pag. 87
16
Arhimandrit Teofil Părăian, Cuvinte către tineri, http://www.nistea.com/tin08.html, accesat la 05.01.2009
17
Idem, Darurile Învierii, editată de A.S.C.O.R. Craiova, Craiova, 2002, pag., 102
18
Idem, Cuvinte către tineri
19
Idem, Prescuri pentru cuminecături, Editura Arhiepiscopiei Timişoarei, Timişoara, 1998, pag. 190
20
Idem, Punctele cardinale ale Ortodoxiei. Îndrumar duhovnicesc, pag. 74
4
spune că în ziua de astăzi nu numai filmele porno desfiinţează omul, ci şi emisiunile de
prostire şi îndobitocire în masă ale televiziunilor comerciale şi murdare, care au ca sigur scop
creşterea bugetului prin emisia dejecţiilor societăţii, prin prezentarea de false modele, prin
ridicarea prostiei, corupţiei şi inculturii la rang de virtute, virtuţile autentice fiind ascunse,
date la o parte, ba chiar încercându-se îngroparea lor. Nu mai spunem că nimic nu se vinde
fără pornografie şi scandal; reviste, ziare, publicitate, cărţi au ca reper aceste mizerii,
negăsindu-se nimic înălţător în ele. Împotriva unora ca acestora au tinerii de luptat, căci riscă
altfel să uite de Dumnezeu, de credinţă şi de izvoarele lor, adică de părinţi şi neam. Revenind
la subconştient, spunem că toate ne afectează dacă le acceptăm, părintele Teofil
concluzionând printr-un dicton francez: „Suferinţa în sine trece, dar faptul că ai suferit nu
trece niciodată”21. Lupta împotriva gândurilor rele şi a faptelor ce se desprind din ele, o putem
face, spune părintele, ţinând seama de Dumnezeu: „dacă ţinem seama de Dumnezeu şi avem
minte trează şi ajungem la inimă curată, toate acestea ne avantajează pentru cealaltă vreme a
vieţii noastre”22.
Aşadar părintele Teofil îndeamnă la o dependenţă de Dumnezeu, El fiind nu o
posibilitate, ci o realitate în viaţa noastră, spunând părintele în altă parte că Dumnezeu trebuie
să fie ca aerul pentru noi: „Evident, Dumnezeu nu este un element care poate fi respirat, dar
gândul la Dumnezeu e bine să-l avem fără încetare, dacă se poate, tot aşa de mult cum avem
aerul pe care îl respirăm şi prin care existăm”23.
O altă problemă abordată de părintele de la Sâmbăta cu privire la viaţa tinerilor, este
cea a examenelor şi a studiului. Pentru că mulţi tineri veneau la el spunându-i să se roage
pentru reuşita lor la examene, părintele le spunea ferm: „Examenele nu se iau cu rugăciunea,
se iau cu învăţătura”24, nu în sensul că rugăciunea nu este folositoare, ci în sensul că succesul
garantat se obţine prin învăţătură, căci şi tinerii care nu au credinţă iau examenele cu succes
dacă învaţă. Pentru o mai bună înţelegere a celor spuse, arhimandritul Teofil citează o strofă
dintr-o poezie a lui Vasile Militaru: „Cu nădejdea fără muncă/ Nu răsare grâu-n luncă,/ Dar
cu amândouă-n plug/ Umpli brazda de belşug”25. De asemenea, pentru un program de
învăţare eficient, părintele recomandă o alternanţă între odihnă şi învăţat, unde startul să fie
mereu pe odihnă26.
Cu privire la prieteniile dintre tineri, mai ales între un băiat şi o fată, părintele nu
recomandă angajarea în sexualitate, afirmând că „prietenia trebuie să fie la măsura legăturilor

21
Ibidem
22
Ibidem, pag. 74-75
23
Ibidem, pag. 113-114
24
Idem, Hristos în mijlocul nostru, pag. 92
25
Ibidem, pag. 93
26
Ibidem
5
dintre un frate şi o soră”27. De asemenea, monahul Teofil constată că astăzi prietenia nu mai
este înţeleasă cum trebuie, căci puţine sunt cazurile când o prietenie este curată şi sinceră. Un
prieten trebuie să-l ai pentru veşnicie, neexistând nici ceartă, nici bârfe, nici altceva rău într-o
adevărată prietenie. Părintele spune că prietenia vine din dragoste, „este un lucru sfânt, este
ceva din realitatea raiului adus aici, pe pământ”28.
Accentuând importanţa iubirii, părintele nostru spune că „a iubi însemnă a impropria,
a aduce pe cel iubit în tine însuţi, a nu-l lăsa afară de tine, a-l purta în tine”29. Şi pentru a
ilustra acest lucru cât mai bine, monahul iubitor – în stilul său autentic – citează o poezie, pe
care o recită ori de câte ori este întrebat la conferinţe despre dragoste; se numeşte „Te port în
mine” şi este o declaraţie de dragoste ce poate fi adresată de o fată unui băiat şi invers:
„Te port în suflet ca pe-un vas de preţ
Ca pe-o comoară închisă cu peceţi,
Te port în trup, în sânii albi şi grei
Cum poartă rodia sămânţa ei.
Te port în mine ca pe-un imn sfinţit
Un cântec vechi cu crai din răsărit
Şi port la gât nepreţuit şirag
Strâmtoare caldă-a braţului tău drag.
Te port în mine, tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt de noapte te-am închis.
Te port lumină rumenă de zori
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port pe buze ca pe-un fagur plin
O poamă aurită de smochin.
Te port în braţele, horbote subţiri,
Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.
Cum poartă rodul floarea de cais
Adânc te port în trupul meu şi-n vis”30.
În încheiere trebuie amintit scurtul îndreptar de viaţă pe care părintele Teofil l-a
preluat de la Arsenie Boca şi care prin simplitatea lui schimbă multe persoane: „Oxigen,
glicogen, somn, să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină” 31. Părintele nostru
explică pe scurt programul, spunând că oxigen însemnă să fii cât mai oxigenat, aerisit fizic,

27
Idem, Din vistieria inimii mele, http://www.nistea.com/28-vista.html, accesat la 09.01.2009
28
Ibidem, http://www.nistea.com/29-vista.html, accesat la 09.01.2009
29
Ibidem, http://www.nistea.com/28-vista.html
30
Zorica Laţcu, apud Arhimandrit Teofil Părăian, Punctele cardinale ale Ortodoxiei. Îndrumar duhovnicesc,
pag. 43-44
31
Arsenie Boca, apud Ibidem, pag. 195
6
glicogen însemnă să nu te îmbuibi cu mâncare, dar nici să mănânci prea puţin; somn
înseamnă să dormi atât cât să fii odihnit (şase ore), căci fără odihnă nimic nu se poate face
cum trebuie; a-ţi păstra hormonii înseamnă a te înfrâna, a nu face risipă de pofte trupeşti, iar
concepţia de viaţă creştină însemnă să te ţii de Dumnezeu şi să te conduci după Evanghelie32.
Iată ce frumos, simplu şi clar se poate duce o viaţă spre mântuire, după sfaturile trăite ale
celor doi duhovnici.
Părintele arhimandrit Teofil Părăian este un model pentru noi, ce se defineşte prin
bucurie, linişte sufletească, înţelepciune, curaj (bărbăţie), blândeţe, şi bunătate. Pe lângă
programul duhovnicesc pe care-l recomandă oricui este interesat de urcuşul spre mântuire,
părintele duhovnic insistă pe nişte probleme reale ale vieţii tinerilor, cum ar fi: prietenia,
modul de a-L concepe pe Dumnezeu, de a concepe copilăria, rugăciunea, felul de a înţelege
cum ne influenţează gândurile, ce însemnă a te angaja în lucrarea lui Dumnezeu, ce însemnă
disciplina de gând; toate acestea sunt tratate cu simplitate şi francheţe de un monah simplu şi
iubitor.
A fost numit „vedetă a serilor duhovniceşti” (conferinţe) pentru modul de a vorbi, de
a glumi, de a-i apropia pe cei care-l ascultă; părintele ştie cum să treacă de la recitarea unei
poezii nupţiale la explicarea rugăciunii de toată vremea, toate învăţăturile aparţinând unui tot
unitar, care, dacă eşti gata să-l accepţi, îţi va schimba viaţa. Învăţăturile părintelui chiar pot
schimba viaţa tinerilor! Are un pact deosebit asupra oamenilor şi tinerilor şi ştie cum să
îmbine credinţa şi cultura; cuvântul lui nu numai că se face auzit, dar şi obligă la respectarea
lui. Însă schimbarea în viaţa noastră se poate produce numai dacă vrem şi noi, dacă acceptăm
schimbarea, dacă ne autodepăşim şi ne dăruim în iubire. Părintele este o comoară pentru
tineri, un reper, de la care pot învăţa cum să reziste pe calea binelui în societatea noastră care
se complace din ce în ce mai mult în rău, neruşinare, laşitate, căreia îi lipseşte curajul de a trăi
după Evanghelie, curajul de a fi creştin, de a trăi în Ortodoxie, din care vine bucuria şi
libertatea.
Un rezumat al ideilor părintelui Teofil ar fi acela că din relaţia cu Dumnezeu rezultă
fericirea, din credinţa adevărată izvorăşte bucuria, oriunde am fi şi oricare ar fi statutul nostru
în societate.

BIBLIOGRAFIE
32
Arhimandrit Teofil Părăian, op. cit., pag. 195-196
7
 Bălan, Protosinghel Ioanichie, Convorbiri Duhovniceşti, ediţia a doua, editată de
Episcopia Romanului şi Huşilor, Roman, 1990

 Părăian, Arhimandrit Teofil, Punctele cardinale ale Ortodoxiei. Îndrumar

duhovnicesc, ediţie realizată de Fabian Anton cu o prefaţă de Mihail Neamţu şi
o postfaţă de Răzvan Codrescu, Editura Oferta, Bucureşti, 2005

 Idem, Hristos în mijlocul nostru, ediţie îngrijită de Fabian Anton, Editura Eikon,
Cluj-Napoca, 2003

 Idem, Cuvinte către tineri, http://www.nistea.com/tin08.html, accesat la

05.01.2009

 Idem, Darurile Învierii, editată de A.S.C.O.R. Craiova, Craiova, 2002

 Idem, Prescuri pentru cuminecături, Editura Arhiepiscopiei Timişoarei,

Timişoara, 1998

 Idem, Din vistieria inimii mele, http://www.nistea.com/28-vista.html, accesat la

09.01.2009

 Vodă, Sabin, Întâmpinări. Interviuri cu părintele Teofil Părăian, Editura Sofia,

Bucureşti, 2000