Căsătoriile imperiale-Formă a diplomației bizantine

Diplomația în Imperiul Bizantin era utilizată pentru a neutraliza orice tip de război din
partea unui inamic înainte ca războiul să fie declanșat. Astfel erau utilizate delegații care-l
reprezentau pe împărat în teritoriile străine și alianțe matrimoniale între prințese străine și basilei
ceea ce atrăgea statele respective în sfera clientelară a monarhiei. Tot în cadrul diplomației exista
și întreținerea unei retele de spioni pe teritoriile rivalilor monarhiei.
Diplomația bizantină poate fi înțeleasă ca o armonixa de alianțe matrimonial, prezența
unor delegații imperiale pe teritorii străine precum și întreținerea unei rețele de spioni pe întinsul
teritoriilor rivalilor imperiului. Prin aceste metode se încerca menținerea pacii și atragerea
acestor teritorii vecine în sfera de influență a monarhiei byzantine. Această strategie a Imperiului
Bizantin se datora caracterului de luptă defensiv al acestuia astfel diplomația având scopul
menținerii păcii. Evident exista și o latură razboinică, cu character ofensiv însă aceasta era
folosită când toate variantele diplomatice de rezolvare a unui conflict au fost eliminate. Cu alte
cuvinete Imperiul Bizantin câștiga, cel mai adesea, un conflict cu rivalii săi prin diplomație.
Acest fapt este foarte bine evidențiat în teoretizarile lui Konstantinos al VII-lea
Porphyrogennetos în lucrarea De administrando Imperio (Despre administrarea Imperiului) în
care consemna ca linia directoare a împăraților bizantini era utilizarea oricăror mijloace
diplomatice de rezolvare a unui conflict și doar în ultimă instanță, calea militară.1
În cadrul Imperiului, documentele monastice evidențiază rolul pe care l-au jucat femeile
în societatea bizantină, care sugerează că societatea patriarhală a Bizanțului are o atitudine
ambivalentă față de femeie, o atitudine care se manifestă îm modul cel mai explicit prin antiteza
frecvent operată între Eva și Fecioara Maria: cea dintâi, denigrarea femei pentru că l-a ispitit și l-
a convins pe Adam să mănânce din pomul interzis fiind cauza păcatului original și cea de-a
doua , venerată ca maică pură și nentinată a Domnului, a cărui fiu s-a coborât din ceruri pentru a
ridica păcatele lumii si a oferi umanității posibilitatea mântuirii și a vieții veșnice.2
Un dialog care evidențiază bine acest aspect este cel dintre poeta Casia și impăratul
Theophilos când acesta a incercat să o atace pe Eva spunând: „Izvor și cauză pentru toate

1
https://ro.historylapse.org/pacea-ca-ideal-si-diplomatia-in-imperiul-bizantin
2
Cavallo Guglielmo, Omul bizantin, Editura Polirom,Iași, 2001, p. 150-168.

1
neplăcerile omenești a fost o femeie” iar Casia i-a răspuns: ” Și calea întregii regenerări umane a
pornit de la o femeie”3
Femeile care își dedicau viața formării unei familii era cea dintâi preferință în bizanț,
primul pas era logodna, frecventă la familiile de aristrocrați, apoi căsătoria (uneori și de la vârsta
de 12 ani) care îm majoritatea cazurilor la arstrocrați era folosită pentru ca două familii să-și
crească averea și influența în Constantinopol și la Curtea Imperială. În ceea ce privește
sexualitatea atitudinea bizantinilor este puternic influenţată de gândirea creştină, care încurajează
mai mult castitatea, sexualitatea rămânând doar o soluţie la care se recurgea pentru a obţine
procrearea. Relaţia sexuală făra intenţia procreării este asimilată prostituţiei.4
Revenind la căsătoriile care aveau scop diplomatic, pentru a-și menține întegritatea
imperiului, care era amenințat dinspre toate frontierele pentru o perioadă îndelungată, Bizanțul a
desfășurat o activitate diplomatic extreme de nuanțată, bizantinii au plătit tribute, au convins
dușmanii cu daruri și onoruri imperiale, mantii, sceptre, diademe și de asemenea au încercat să
atragă unele popoare barbare prin incheierea unor alianțe prin căsătorii cu tinere din patriciatul
Constantinopolitan, care erau creștine si purtătoare ale unei culturi mai inalte. Bizantinii au
stabili legături de comerț și au trimis misionari la popoarele barabare pentru a educa copii
conducătorilor.5
Un eveniment istoric care poate fi oferit ca exemplu este căsătoria dintre prințul rus
Vladimir și prințesa Anna. În secolul IX Basil al II-lea era in conflict cu Bardas Phocas, lider al
unei rebeliuni impotriva lui Basil, în același timp imperiul era în pericol de a fi atacat de către
bulgari. Împăratul Basil apelează la ajutorul prințului rus Vladimir cu care realizează o alianță
prin care prințul trebuia să trimită 6000 de soldați în ajutorul lui Basil în schimbul casătoriei
prințului rus Vladimir cu sora impăratului Basil, Anna cu promisiunea de a accepta creștinismul
și de a se converti la creștinism. Aceasta alianță a dus la crearea unor legaturi strânse și durabile
între Rusia și Imperiul Bizantin.6
O altă căsătorie importantă care a ferit Imperiul Bizantin de iminența unui război a fost
căsătoria dintre împărăteasa Theophano cu împăratul Otto al II-lea este foarte interesantă şi a
atras atenţia istoricilor, în primul rând din punct de vedere al valenţelor diplomatice şi politice,
3
Cavallo Guglielmo ,op. cit, p.169-170.
4
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/femeia-bizantina-intre-familie-si-biserica
5
Silvia Dulschi, ”Centre ale diplomaţiei internaţionale în epoca medievală. Școala diplomatică bizantină” In:
Administrarea Publică. 2017, nr. 4, București, p. 104.
6
A.A. Vasiliev, History of the Byzantine empire, University of Madison Press, Madison, 1952, p. 272-275.

2
apoi al rolului pe care prinţesa l-a jucat în cadrul acestei înţelegeri diplomatice, al statutului pe
care l-a avut la Curtea germană ca soţie şi împărăteasă, iar apoi ca mamă şi regentă pentru fiul
său, Otto al III-lea.
În această perioadă, a secolului al X-lea, a renăscut rivalitatea între cele două imperii şi
între doi împăraţi cu pretenţii egale asupra Romei, de moştenire a acesteia, fondată politic pe
interesele contradictorii ale celor două puteri asupra Italiei de Sud.
Pentru a stăpâni Italia, Otto I trebuia să înfrunte şi rezistenţa Imperiului Bizantin care
continua să păstreze o anumită autoritate în peninsulă. În vederea păstrării controlului în
provinciile din sudul Italiei, bizantinii au colaborat mereu cu principii de Capua şi de Benevento,
care deveniseră şi supuşii împăratului. În anul 964, la un an după preluarea tronului de către
Nikephoros al II-lea Phokas, flota bizantină trimisă în sudul Italiei a fost înfrântă de sarazinii
stabiliţi în Sicilia. Înfrângerea a fost un prilej bun pentru principele de Capua, Pandolf Cap de
Fier, să nu mai păstreze relaţia de colaborare cu bizantinii, ci să-şi caute un nou protector,
îndreptându-se spre Otto I . În 967, Otto I era pregătit să profite de această invitaţie. Dar o
confruntare militară cu Imperiul Bizantin nu era oportună, aşa că a optat din nou pentru o soluţie
diplomatică, care să fie garantată de o căsătorie. Dacă bizantinii acceptau să trimită o prinţesă
născută în purpură ca mireasă şi-i recunoşteau lui Otto I statutul imperial, atunci primeau ajutor
din vest, odată cu promisiunea respectării integrităţii teritoriale bizantine. Un răspuns negativ ar
fi însemnat război. Bizantinii au negociat foarte dur această ofertă reuşind să obţină din partea lui
promisiunea că Otto I va respecta posesiunile bizantine din sudul Italiei iar bizantinii trebuiau să
o trimită în schimb ca mireasă pe fiica împăratului Romanos al II-lea şi a împărătesei Teophano
în căsătorie fiului lui Otto I. Astfel căsătoria viza să rezolve două mari probleme ale noului
împărat încoronat la Roma: legitimitatea imperială şi rezolvarea disensiunilor dintre cele două
puteri legate de Italia de Sud. Se cerea o prinţesă porfirogenetă, pentru că toţi cei născuţi în
Porphyria aveau autoritatea legitimităţii dinastice, primeau titlul imperial şi recunoaşterea din
partea aristocraţiei7.
Theophano a fost trimisă în anul 972 la Roma, însoţită de o suită numeroasă şi cu o zestre
impresionantă. Pentru că aceasta nu a fost fecioara dorită, virginem desideratam, fiind vaduvă.

7
Corenlia Popa Gorjanu, Un episod al relațiilor diplomatice dintre bizantini și ottonieni. Căsătoria prințesei
Theophano cu Otto al II-lea, în Terra Sebus. Acta Musei Sabesiensis, nr.7, (2015), p.285-299

3
Din acest motiv Otto I ar fi fost sfătuit de unii să o trimită înapoi considerând aceasta drept un
afront. Dar Otto I nu a ascultat sfaturile şi a căsătorit-o cu fiul său.8
Începând cu domnia lui Constantin este permisă căsătoria între dezrobiți și persoane de
rang senatorial și între oameni liberi și femei de condiție umilă. Obiceiurile păgâne ce însoțesc
căsătoria sunt desființate, iar la încheiere căsătoriei se cere constituirea unei dote printr-un act
juridic corespunzător, în care să fie precizate drepturile soției asupra zestrei. 9
Tot în cadrul căsătoriei, soțul trebuia să ofere soției o donație, care avea rolul de ai
asigura acesteia avantaje în caz de divorț imputabil soțului sau de predeces al acestuia. De
asemenea soțul devine mau mult un simplu uzufructuar a bunurilor soției, în caz de divorț
aceasta poate cere restituirea lor. Iustinian îngreunează divorțul, pe care îl supune unor anumite
formalități, care sunt destinate să apere unitatea și morala familiei, fiind justificate de împărat
prin raportarea la divinitatea, subliniind în discursul său mânia lui Dumnezeu care s-ar putea
manifesta asupra tuturor pin ciumă, foamete și cutremure pe pământ.10
În concluzie elemental religios a constituit o particularitate a diplomației byzantine, iar
tacticile clasice ale diplomației constantinopolitane presupuneau strategii diferite, una din cele
mai frecvent întâlnite fiind alianța prin căsătorie, prin care se stabilea o legătura mai puternică
decât cea constituită prin intermediul unor tratate de pace.

Bibliografia

8
Ibidem, p. 300.
9
Vladimir Hanga, Mari Legiuitori ai lumii, Editura Lumina Lex, București, 1994, p.170-172.
10
Ibidem

4
 Lucrări Generale:
1. DULSCHI, Silvia, ”Centre ale diplomaţiei internaţionale în epoca medievală. Școala
diplomatică bizantină” In: Administrarea Publică. 2017, nr. 4, București.
2. GORJANU, Corenlia Popa, Un episod al relațiilor diplomatice dintre bizantini și
ottonieni. Căsătoria prințesei Theophano cu Otto al II-lea, în Terra Sebus. Acta Musei
Sabesiensis, nr.7, (2015),
3. GUGLIELMO, Cavallo, Omul bizantin, Editura Polirom,Iași, 2001
4. HANGA, Vladimir, Mari Legiuitori ai lumii, Editura Lumina Lex, București, 1994.
5. VASILIEV, A.A., History of the Byzantine empire, University of Madison Press, Madison, 1952.
 Surse web:
1. https://ro.historylapse.org/pacea-ca-ideal-si-diplomatia-in-imperiul-bizantin
2. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/femeia-bizantina-intre-familie-si-biserica