STUDIU DE CAZ

Numele ṣi prenumele: Andrei, 5 ani

Diagnostic: Hiperkinetism, dislalie polimorfă, deficienta mintala, gradul I grav
Istoricul problemelor:
Face parte dintr-o familie cu doi copii: Andrei şi o soră mai mică cu 2 ani. Mama este
asistent personal iar tatăl şofer. La 3 ani copilul este înscris la grădiniţă normală unde produce
foarte multe probleme colegilor şi cadrelor didactice, motiv pentru care i se recomandă o
evaluare psihologică. Mama era obişnuită cu manifestările copilului şi considera că este firesc
pentru un copil mic să fie mai energic. La venirea celui de-al doilea copil, mama pune pe
seama oboselii posnatale lipsa ei de toleranţă faţă de comportamentul băiatului. Evaluarea
psihologică confirmă adevărata cauză a indisciplinei micuţului şi este înscris în grădiniţa
specială.
Motivul pentru care a fost selectat acest copil pentru studiul de caz a fost problema
psihologică cu care se confruntă copilul şi care constă într-o serie de tulburări de
comportament, care-i afectează în principal abilităţile de socializare şi relaţionare. Deficitele
în sfera comunicării funcţionale conduc la comportamente disfuncţionale în planul abilităţilor
sociale reflectându-se în conduita sa astfel:
1. Nu manifestă nici un fel de interes faţă de persoanele din jurul său (decât, eventual, în
măsura în care acestea îl pot ajuta în satisfacerea unor nevoi sau dorinţe personale). Tinde să
îi ignore total pe ceilalţi şi răspunde cu greutate stimulării exterioare, motiv pentru care poate
fi foarte dificil pentru o persoană străină să interacţioneze şi să stabilească o legătură pozitivă
cu Andrei.
2. Nu iniţiază comunicarea decât dacă este puternic motivat extrinsec de ceva din mediul
său (iar ceilalţi îl pot ajuta să obţină ceea ce doreşte), dar chiar şi aşa comunicarea este
deficitară iar regulile de adresare nu sunt dezirabile social, având un caracter mai mult
telegrafic şi imperativ, lipsit de regulile de politeţe uzuale (“Vreau jucăria”). Formele de salut
nu sunt asimilate sau, el nu le foloseşte decât la indicaţia unui adult.
3. În cea mai mare parte a timpului nu are contact vizual cu ceilalţi, ignorându-i total,
atât prin conduită cât şi prin lipsa răspunsurilor verbale, chiar şi la întrebările simple (“Ce
este ... <scaun>?). Răspunsul îl poate da numai dacă se află în sfera lui de interes şi
atitudinea teraputului este fermă.
4. Nu respectă regulile şi este refractar faţă de normă. Acţionează permanent sub
impulsul momentului, având un comportament neadecvat şi nu pare a înţelege că trebuie să
manifeste o anumită conduită în mediul social, cum ar fi respectarea spaţiului intim al
celorlalte persoane, cererea acordului celorlalţi pentru a lua sau folosi obiectele personale.
Conţinuturile gândirii sunt greu de evaluat, întrucât copilul, neexprimându-se
întotdeauna în concordanţă cu ceea ce gândeşte, nu face dovada noţiunilor şi achiziţiilor sale
până în acest moment. Bagajul său de cunoştinţe (noţiuni şi concepte asimilate, funcţionale)
au fost evaluate atât prin intermediul dimensiunii expresive a gândirii câ şi prin intermediul
dimensiunii receptive – când copilul este încurajat să se exprime prin intermediul acţiunilor
pentru a rezolva o sarcină dată. El recunoaşte majoritatea conceptelor.
Procesualitatea gândirii a fost testată şi print-o modalidate nonverbală, Testul
familiei. Prin intermediul desenului a putut să exprime ceea ce nu a reuşit în cuvinte. Nu
poate folosi propoziţii dezvoltate, dar se poate exprima folosind creionul şi coala de hârtia. A
dovedit prin desen că poate surprinde, la nivel mental, conceptul de transformare, de
alternanţă, poate înţelege şi rezolva algoritmi simpli de genul: “Desenează o familie, o
familie pe care ţi-o imaginezi tu, o familie din mintea ta”

Desenul nr 1, reprezentând Desenul Familiei

Andrei este condus de către principiul plăcerii şi se supune consemnului (desenează o

familie imaginară). În timp, el trebuie să înveţe să accepte principiul realităţii. Trecerea de la
un principiu la altul nu este întotdeauna simplă. Dacă există conflicte puternice între dorinţele
copilului şi posibilitatea lui de a şi le îndeplini, acceptarea realităţii este neplăcută şi
declanşează o stare negativă trăită sub forma unei angoase.
Desenul este formulat în creion, conform cerinţei. Tabloul prezintă o familie alcatuită
din mamă şi copil, excluzându-l pe tată. Cea mai simplă formă de devalorizare este negarea
prezenţei tatălui sau fraţilor prin suprimarea sursei de angoasă. Aceste detalii au fost
confirmate şi în urma anchetei după încheierea desenului. Copilul afirmă că persoana din
dreapta este mama iar cea din stânga este băiatul. Personajul valorizat, mama, este cel mai
important pentru copil, cel pe care copilul îl admiră. Este şi personajul cu care copilul se
identifică. Mama apare central, mai mare, iubită, protectivă, motiv de mândrie pentru copil.
Sinele, în stânga mamei are aproape aceeaşi înălţime ca mama (supraestimare). Subiectul
elimină sora din desen, ca o formă de agresivitate ce se manifestă prin devalorizarea rivalului.
Desenul este făcut cu gesturi fragmentate arătând că micuţul are nevoie de locuri
liniştite pentru a se putea exprima ordonat, logic şi clar; este mai degrabă leneş, atât în
exprimarea verbală, cât şi în realizarea diferitelor sarcini.
Personajele sunt complet conturate ceea ce indică o interiorizare mintală a schemei
corporale. Capul mare al copilului pune în lumină expansivitatea, dar şi egocentrismul. Capul
reprezintă sentimentele pe care copilul le-a dedus din figura mamei, dar este şi un simbol al
percepţiei de sine. Privirile sunt expresive şi îndreptate înainte. Ochii mici evocă introvertire,
teamă de comunicare, neîncredere în adulţi. Nasul, simbol falic, este echilibrat la nivelul
feţei, luând forma punctului, sprâncenele nu sunt desenate, ambele personaje sunt zâmbitoare
şi optimiste. Urechile, semne de atenţie la realitatea exterioară, sunt proporţionate iar gura
relaxată într-un zâmbet echilibrat, simbolizând comunicarea de la nivelul familiei. Bărbia
este estompată, continuându-se cu un gât scurt, aproape neidentificat ce denotă anxietate şi
dificultăţi de respiraţie. Atributele sexuale sunt completate cu aspectul părului, bine conturat
în desen. Mâinile apar clare, fără degete. Picioarele sunt depărtate vizibil unul de celălalt şi
plăpânde. Deficienţa psihică apare evidentă şi prin absenţa tălpilor, care denotă lipsa
contactului cu realitatea obiectivă şi deficienţele de poziţie şi formă.
Pentru o mai bună înţelegere a sentimentelor şi emoţiilor subiectului, i se cere să
picteze cu acuarele orice doreşte el pe o coală de hârtie.
 Desenul nr 2, reprezentând pictură în acuarelă

Artterapia foloseşte limbajul expresiei vizuale şi plastice. Acest lucru o face să fie un
instrument de neînlocuit pentru cercetarea şi armonizarea acelor laturi ale lumii interioare a
copilului pentru exprimarea cărora cuvintele nu sunt potrivite sau suficiente.
Dacă la prima vedere liniile trasate cu pensula par haotice, pline culoare şi
indescifrabile, în ansamblu se descifrează un chip cu multe elemente interpretabile
psihologic. Vârsta şi sexul copilului par să influenţeze în mod semnificativ dimensiunile
desenului. De la 3-4 ani, băieţii tind să deseneze figuri mai degrabă mari, expresie a dorinţei
inconştiente de a-şi demonstra propria superioritate fizică. Capul mare pune în lumină
expansivitatea, este locul plăcerii nutriţionale sau, dimpotrivă, al suferinţei derivate din
problemele sau dificultăţile legate de hrană. Nasul roşu şi diform trebuie pus în legătură cu
identificarea sexualităţii şi angoasa de castrare. Dacă la testul familiei am putut observa
mişcările creionului şi conturarea personajelor, folosirea culorilor ne permite interpretarea
mai precisă a desenului, mai ales în ce priveşte sfera emotiv-afectivă. Remarcăm predilecţia
pentru culoarea roşie, cu care începe desenul, semn al agresivităţii, al intoleranţei faţă de
obstacole în propriile activităţi, o puternică nevoie de a fi observat. O agresivitate
necanalizată se poate răsfrânge asupra comportamentului, făcându-l reacţionar sau,
dimpotrivă, taciturn şi reţinut. Cele trei pete maro din stânga şi josul capului arată că cel mic
a fost tratat cu o seriozitate peste nivelul lui de înţelegere. Reproşurile la adresa agresivităţii
sale îl pot întrista. Punctele albastre sunt o alternare ale momentelor de socializare cu cele de
singurătate placută. Verdele poate indica o tendinţa spre lene şi inhibiţie. Uneori, paradoxal,
indică nervozitate şi descărcări furioase. Părinţii şi educatorii trebuie să evite restricţiile în
spaţiul lui de acţiune pe care, deşi poate părea haotic şi împrăştiat, îl stăpâneşte perfect,
remarcat prin izolarea liniei galbene în partea stângă pe toată înnălţimea foii.
Desenul este cel mai uşor mijloc de proiectare în exterior a sentimentelor reale pe care
le are pentru sine şi persoanele importante din viaţa lui. Prin intermediul desenului, copilul îşi
exprimă deschis emoţiile, experienţele prin care a trecut, dorinţele şi fricile născute din
neîmplinirea lor.

Concluzii:
Subiectul Andrei, cu vârsta cronologică de 5 ani şi cu o vârstă mentală de 2,2 ani,
conform testului Portage aplicat la începutul cercetării, a început terapia prin desen pentru a
îmbunătăţi comportamentele disfuncţionale în planul abilităţilor sociale. Stimularea prin
artterapie a fost iniţiată prin tehnica în creion cu testul familiei şi continuată cu desenul la
liberă alegere în acuarelă. S-a constatat o creştere a capacităţii de concentrare asupra
activităţii, înlăturarea frustrărilor acumulate, crearea de stări afective pozitive, dezvoltarea
inteligenţei emoţionale şi facilitarea comunicării interpersonale. Testul Portage aplicat la
sfârşitul cercetării vine să confirme afirmaţiile de mai sus. Perioada copilăriei este începutul
de drum al oricărui adult şi în această primă etapă a vieţii, se stabilesc premisele viitorului.
Dezvoltarea normală presupune parcurgerea mai multor etape, fiecare dintre acestea aducând
cu sine importante achiziţii în sfera intelectuală şi afectivă, dar şi numeroase conflicte şi
tensiuni.