Empatia în relația profesor- elev cu cerințe educative speciale

Rezumat

A comunica … cea mai importantă aptitudine în viaţă. Petrecem cele mai multe ore
din viaţă comunicând. Învățăm să mergem, să vorbim, să scriem, să citim dar învățăm să
ascultăm? Suntem apţi să îi ascultăm cu adevărat pe cei din jur, să înţelegem altă fiinţă umană
dinlăuntrul cadrului ei de referinţă? Comunicarea umană creează punţi de legătură între
oameni, îi apropie.

Empatia are un rol important în educatie. Atunci când exista empatie între profesor
și elevii săi, între profesor şi părinţii elevilor, procesul de predare-învaţare-evaluare se
desfăşoara firesc, fără blocaje, iar rezultatele sunt superioare.Un profesor bun va şti să le
insufle elevilor un mod de gândire pozitiv,optimist şi să se poarte cu fiecare ca şi când ar
fi cea mai importantă persoană din lume pentru el, comunicându-le acest lucru.

Empatia este și unul dintre cele mai frumoase daruri morale pe care le pot oferi
părinții copiilor lor. Ea are o componentă emotivă si totodată morală și reprezintă respectarea
și împartașirea unor sentimente pe care le trăieste copilul în raport cu anumite întamplări din
viața lui conectate cu fapte ale unor alte persoane: furia pentru că un copil i-a luat o jucărie și
pâna la veselia că un alt copil a reușit să termine un joc.

Empatia este o parte esențială a inteligentei emoționale, iar cei care au un nivel
crescut al acesteia reușesc mai mult în viață și au mai mult succes pe toate planurile decât
persoanele care se bazează mai mult pe IQ.

Cuvinte cheie: înțelegere, empatie, încredere, compasiune, profesor, copil cu

nevoi.

1
Introducere

Empatia face parte din grupul acelor concepte care au fost utilizate pentru explicarea
unor situaţii şi modalităţi diferite de comportament. Conceptul de empatie care se referă la
sensibilitatea, la trebuinţele şi valorile celorlalţi – apare ca un element major în explicaţiile
comportamentului interpersonal.

În esenţă, empatia este aptitudinea de a vedea lumea din perspectiva unei alte persoane,
capacitatea de a ne ancora la modul în care gândeşte şi simte altcineva în legătură cu o
anumită situaţie - indiferent cum diferă acest mod de propria noastră percepţie. Este o unealtă
interpersonală extrem de puternică.

Empatia presupune să percepem „cadrul intern de referinţă al altuia cu toate

componentele sale emoţionale, dar fără a pierde condiţia de ca şi cum” sublinia S. Marcus
(1987) , iar Carl Rogers (1975) spunea despre empatie că este ”abilitatea de a percepe cu
acuratețe lumea interioara a altei persoane atât la nivel emoțional cât și rational, ca și când
ai fi cealaltă persoană”.

Empatia a cunoscut o „bogăţie atât de impresionantă de termeni„ remarca Vasile

Pavelcu (1965).

 capacitate de a “prelua rolul celuilalt” devenind astfel esenţa inteligenţei umane - G.H.
Mead;

 proces care presupune un „transport” prin intermediul imaginaţiei în gândirea,

sentimentele sau acţiunile altora- R. Dymond;

 abilitatea de a se pune pe sine în poziţia altei persoane, stabilind raporturi şi anticipând

alte reacţii, stări şi comportamente-W.A. Kerr şi B.J. Speroff;

 fenomen psihic de retrăire a stărilor, gândurilor şi acţiunilor celuilalt, dobândit prin

transpunerea psihologică a eului într-un model obiectiv de comportament uman,
permiţând înţelegerea modului în care celălalt interpretează lumea - S. Marcus.

Empatia reprezintă inima îngrijirii copilului. Ea creează baza unei relaţii puternice,
sănătoase, plină de încredere cu copiii. Aceştia învaţă să aibă încredere în emoţiile proprii şi
cum să le trateze într-un mod pozitiv. Ei au tendinţa de a se comporta mai bine la şcoală, de a
lega prietenii şi de a se recupera mult mai repede în urma unor evenimente puternic

2
emoţionale. Copiii care beneficiază de empatia parinţilor vor avea de asemenea o dezvoltare
armonioasă.

Conținut

“Să gândești este dificil. De aceea, majoritatea oamenilor judecă“ este celebrul citat
atribuit lui C. G. Jung.

Această expresie descrie cel mai bine tendința oamenilor de a judeca fără a lua în calcul
motivele sau aspectele care se află în spatele a ceea ce percep. Când cunoaștem și înțelegem
istoricul unei persoane este dificil să o etichetăm. Dar când recunoaștem propriile emoții este
mai greu de făcut sau când cineva dorește să scape de o situație de disconfort, poate recurge la
a judeca.

O modalitate de evitare a sentimentelor este raportarea la gândire și uneori la judecată.

Capacitatea de a “ne pune în situația celuilalt“, de a vedea “prin ochii altuia“, poate duce la
eliminarea judecății și etichetării. A fi empatic nu inseamnă să fim de acord cu felul în care
celălalt percepe lumea, ci înseamnă să fim capabili să înțelegem cum este să trăiești ceea ce
trăiește celălalt.

O calitate necesară a personalității cadrului didactic este aceea de a fi empatic, fapt ce

conduce la optimizarea relaţiilor educator-copil şi a comunicării – altfel spus “ne coborâm la
înţelegerea copilului”.

Cu cât vom fi mai conştienţi de rolul empatiei în activitatea didactică, ne vom

perfecţiona permanent, capacitatea noastră empatică va creşte, reuşind să stabilim relaţii
democratice între copii, între noi şi copiii cu care lucrăm.

Oamenii confundă empatia cu comportamentul amabil tradus prin declaraţii generale,

politicoase şi plăcute. Astfel, empatia este confundată cu compasiunea dar acestea sunt
diferite. Compasiunea îl pune pe vorbitor în prim plan făcându-l să-şi exprime reacţiile şi
sentimentele privind situaţia unei alte persoane. Declaraţiile pline de empatie încep mereu cu
cuvântul „tu”. Exemplu: „probabil că tu te simţi sau gândeşti ...”.Declaraţiile pline de
compasiune încep de obicei cu „eu” sau „al meu” şi reflectă de obicei perspectiva

3
vorbitorului. Empatia este pur şi simplu recunoaşterea faptului că şi partea cealaltă are un
punct de vedere.

Educaţia presupune o serie de întâlniri între cadrul didactic şi elevii săi. Deschiderea
elevului şi a profesorului sau învăţătorului pentru întâlnirea dintre ei dă profunzime relaţiei
care se-nfiripă. Nu orice întâlnire, însă este şi educativă. În zilnica lor derulare, multe sunt
mimate, seci. Dacă educatorul nu se va mai primeni şi pregăti pentru întâlnirile sale, nu va
mai investi sufleteşte, va risca să vină între elevii săi fără a mai avea o întrebare, o căutare sau
o încordare lăuntrică, fără prospeţimea bucuriei sale. Cei ce se întâlnesc din obligaţia de a se
întâlni, devin nemulţumiţi, apatici. Se privesc din afară, se tatonează, se resping. Nimic
omenesc.

Se știe că elevii au o mare capacitate de a se pune în pielea celorlalti, dar trebuie

încurajat și dezvoltat acest lucru. Copilul are nevoie de ajutor să înțeleagă cât mai mult din
felul de a fi al celorlalți și să înteleagă că și ceilalți au emoții de care trebuie să țină seama.

Legat de comportamentul empatic și pe fondul integrării elevilor cu CES în

învățământul de masă se ridică următoarele întrebări: Copilul cu cerințe educative speciale
(CES), integrat în învățământul public, poate manifesta empatie? Cum se simte el fiind cu
anumite nevoi? Cum este perceput de cei din jur? Ce rol are comunicarea empatică în relația
profesor- elev cu cerinte educative speciale?

Din practica la clasă am observat că și copilul cu cerințe educative speciale poate

înțelege dacă ești fals cu el sau nu, este selectiv în manifestarea afecțiunii față de un coleg sau
adult. De cele mai multe ori își manifestă afecțiunea față de persoanele dragi care îi coferă
siguranță dovadă a capacității empatice. Plecând de la întrebările de mai sus am desfășurat
mai multe activități cu elevii cu CES din clasele II-VIII pentru a urmari dacă elevii cu CES
manifestă empatie în relație cu cei din jur.

Scopul:

Dezvoltarea comportamentului empatic în contextul interacțiunilor sociale

Obiectivele activităților:

1. – Să recunoască cuvinte care exprimă emoții;

2. – Să utilizeze modalități potrivite de exprimare a emoțiilor plăcute și neplăcute;

3. – Să recunoască, în exemple din viața de zi cu zi, rolul emoțiilor.

4
 Activitatea 1 - Recunoaște emoția! - elevii au fost puși în situația de recunoaște mai intâi
diverse emoții în imagini, apoi să iși imagineze că trec prin diferite stări/ să de exemple
din viața de elev: bucurie, tristețe, uimire, râs, plâns, mândru, nesigur, speriat, iubit,
respins, îndrăgostit.

 Activitatea 2 - Detectivul emoțiilor. Acest joc s-a desfășurat în trei etape:

a. Mimă - elevii au mimat diverse emoții scrise pe bilețele.

b. Recunoașterea emoțiilor din felul de a vorbi - așezați spate în spate elevii au spus
propoziții transmițând o emoție, pe care celălalt să o identifice.

c. “Cum crezi că se simte colegul tău acum?”- elevii au mimat modul în care cred ca se
simte fiecare coleg și au notat cum cred că s-ar simți dacă ar fi în locul celuilalt.

 Activitatea 3 - Inima colorată - elevii au avut o listă de emoții pentru care trebuiau să
aleagă câte o culoare, apoi să umple o inimă cu aceste culori. Scopul a fost surprinderea
emoțiilor pe care copilul le trăiește cel mai des dublat de un exemplu din viața lor.

 Activitatea 4 - Cum te simți azi?- elevii cu cerințe educative speciale integrați în

învățământul de masă au fost întrebati cum se simt la ore.

 Activitatea 5 - Povestiri terapeutice. Jocuri de rol - cu ajutorul lor copilul poate învăța că
pentru a întelege cu adevărat pe cineva, este nevoie să ne punem în locul lor. În plus, îi
învață pe copii să aprecieze lucrurile frumoase din propria viață și să încerce să facă față
celor mai puțin plăcute sau cum să reacționeze când întâlnește o persoană cu anumite
nevoi.

In ceea ce privește relația cadru didactic -elev cu CES, starea de empatie este o condiție
necesară înțelegerii psihologice a deficientului mintal, a comportamentului lui prezent sau
așteptat. Fără empatie în activitatea cu acești elevi finalitatea nu are loc. Se urmărește tocmai
schimbarea elevului în sensul adaptarii eficiente la cerințele școlii.

Empatia presupune să se suspende evaluarea și să înveți ceva despre celălalt. Ascultarea

empatică are un rol important: gândesc ca și cum aș fi în pielea lui, simt ca și cum aș fi în

5
pielea lui. Aceasta se îmbină cu ascultarea critică: deosebesc faptele de opinii, văd cum
interpretează realitatea, evaluez obstacolele pe care le are în comunicare.

Elevul are nevoie de sprijin, ajutor și îndrumare pentru a învăța deprinderi și abilități care
să -i permită adaptarea școlară, să-și valorifice la maximum posibilitățile intelectuale. Pentru
toate acestea se ating, astfel, unele scopuri ale consilierii școlare: elevul trebuie să se simtă
bine, confortabil, să-și înțeleagă emoțiile, să exprime înțelegere, să creadă în forțele proprii.

Atitudinea profesorului trebuie să fie una consecutivă, care să nu fie de respingere,

amenințare, blamare, ci de valorificare. Înțelegerea empatică presupune: modificarea pozitivă
a imaginii de sine, înlaturarea sentimentului de vinovăție sau inferioritate, schimbarea
sistemului de valori a deficientului.

Empatia ajută la crearea și dezvoltarea unei relatii strânse și sănătoase cu alți copii și cu
alți oameni. Îl ajută pe copil să aibă mai mulți prieteni, să fie agreat de cei din jurul lui. Atunci
când copiii își dezvolta empatia si se directionează în actiunile lor prin filtrul emotiilor
pozitive, ei vor analiza și răspunde în timp tristeților și stărilor negative ale altor persoane
corespunzător, prin compasiune.

Specialiștii sustin ca empatia nu este înnăscută, ci ea se dezvolta de-a lungul timpului,

poate fi antrenata, conștiinta poate fi "educată". Unele persoane manifesta mai puțină empatie
decât altele. Totusi, fiecare copil se naște cu un anume potențial pentru empatie și
generozitate. Insă aceste calități nu sunt garantate la maturitate. Specialisti au descoperit ca în
general, un numitor comun la copiii care le-au manifestat este felul în care au fost educați.
Acest lucru înseamnă ca păriții sunt piesele centrale din educația morală a copiilor. Ei sunt cei
care trebuie să îi învete pe copii să empatizeze cu nevoile și cu starile celorlalți fiind
impulsionați în acest sens prin educație. Copiii care beneficiază de empatia parinţilor vor avea
o dezvoltare armonioasă.

În sânul familiei empatia poate fi educată după primul an de viață când cel mic recunoaște
diferite stări emoționale la adulții din jurul lui, se poate sădi primul sambure în dezvoltarea
empatiei și anume sa fie ajutat să cunoască, să recunoască, să eticheteze și mai apoi să
verbalizeze emoțiile pe care le simte el si pe care le vede la cei din jur. Un copil își dezvoltă
empatia în măsura în care o simte, o experimentează cu persoanele din jurul lui. Cu căt un
parinte este el însuși mai empatic, cu atât și copilul său are șanse mai mari să dezvolte această
abilitate. Copiii învață predominant prin observarea comportamentelor celorlalti, prin modele.
Astfel, este necesar să i se furnizeze celui mic comportamente empatice, pe care ulterior să le

6
imite. Cănd vine vorba de comunicare nu trebuie minimalizat rolul ascultării, respectiv al
ascultării active.

Concluzii

 Copilul cu deficienta ușoară și de intelect manifestă un anumit grad de sensibilitate,

timiditate, influența emoționalului are un impact major în progresul lor. Emoțiile trebuie
cunoscute, educate, înțelese, controlate.

 Capacitatea empatică este prezentă la elevul cu cerințe educative speciale, întocmai ca și

la copilul normal, diferențiindu-se direcția motivației identificării cu celălal.

 Pe lângă inteligența cognitivă si abilitățile tehnice, inteligența emoțională și socială

influențează relațiile dintre oameni, relațiile de zi cu zi. In cazul acestor copii cu CES un
rol important îl au jocurile cu activități de dezvoltare emoțională. Astfel, ei invață să aibă
acces la o stare de spirit pozitivă dacă doresc acest lucru. Pentru un copil trist, simularea
unei stări de veselie și încredere în sine, îl face să se simtă bine.

 Copiii învață cel mai bine imitând comportamentul și limbajul adultului, prin modele.
Atât în mediul școlar, cât și în familie comportamentele pozitive și limbajul adecvat
contribuie la dezvoltarea empatiei.

 Deși sunt percepuți de cei mai mulți dintre colegi ca fiind altfel, jucându-se, copiii
normali și cei cu CES învață să empatizeze. În colectivitate, aproape în mod natural
copilul va căuta compania celor de vârsta lui şi va învăţa destul de repede cum să
comunice cu ei, cum să împartă lucruri, cum să fie de ajutor.

 Cei mai mulți dintre copiii cu CES se atașează de un profesor pe care îl simpatizează sau
de un adult din cercul lui de referință.

 În relația cu acești copii, profesorul trebuie să manifeste înțelegere față de cadrul de

referință intern al elevului, lumea lui obițnuită de trăiri și semnificațiile acesteia pentru el.
Să existe un dialog deschis, care să stimuleze activitatea și angajarea elevului în procesul
propriei formări.

7
 Tulburarea relației empatice profesor- elev cu CES duce la: inhibiția mecanismelor de
învățare, reacție fobică față de activitatea școlară, scăderea energiei motivaționale sub
pragul minim.

 Cei mai mulți dintre copiii cu CES manifestă un comportament inadecvat, de aceea
profesorul trebuie să manifeste un nivel superior de empatie ca instrument de patrundere
în vastul câmp de preocupări al acestora. Aceasta asigură condiția psihologică pentru o
intervenție individualizată în consens cu particularitățile lor.

Consider că empatia este cheia către un succes educaţional atât pentru cadrul didactic
cât şi pentru elev. Procesul educativ nu se poate realiza dacă profesorul nu cunoaşte elevii, nu
ştie cum să-i abordeze sau cum să-i facă să înţeleagă conţinutul pe care doreşte să-l transmită.

În cadrul consilierii şcolare este nevoie să ne punem în locul elevului, să-l ascultăm,
să-l facem să facă chiar el alegerea potrivită, să-l sprijinim, să-i acordăm atenţia necesară.

Bibliografie

- Băban, A. (2003). Consiliere educaţională. Cluj-Napoca: Editura Cluj-Napoca.

- Dumitru, I.AL. (2008). Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice și sugestii practice.
Iași: Editura Polirom.

- Enăchescu, E. (2008). Comunicarea în mediul educaţional. Bucureşti:Editura Aramis.

- Ghergut, A. (2013). Sinteze psihopedagogie speciala - Ghid pentru concursuri si examene
de obtinere a gradelor didactice. Iași: Editura Polirom.
- Păunescu, C., Musu, I. (1997). Psihopedagogie specială integrată - handicap mintal.
handicap de intelect. Sibiu: Editura Prohumanitate.
- Popovici, D.V. (1997). Dezvoltarea comunicării la copiii cu deficienţe mintale.
Sibiu: Editura Prohumanitate.

- Roco, M. (2001). Creativitate şi inteligenţă emoţională. Iaşi: Editura Polirom.

- https://psihologpentrucopii.ro
- https://www.copilul.ro