2.

CUNOAŞTEREA COLECTIVULUI DE ELEVI (GRUPUL MIC)

Clasa de elevi este un grup social mic reunind un număr restrâns de

membri între care există relaţii vii, de tipul “faţă în faţă”. Spre deosebire de alte
grupuri sociale clasa de elevi este un grup prin excelenţă educaţional având o
orientare explicită spre realizarea unor acţiuni şi finalităţi formative.
Cu toate că grupul, ca şi calitate socială a fost şi este supus unor multiple
investigări este dificil să se ajungă la o definiţie unanim acceptată a acestuia.
În DEX1 se găsesc următoarele definiţii:
„Grup = Ansamblu de persoane reunite (în mod stabil sau temporar) pe
baza unei comunităţi de interese, de concepţii etc.; grupă, colectiv.
Grup social = colectivitate de indivizi între care există relaţii sociale
determinate, se supun aceloraşi norme de comportament şi urmăresc un ţel
comun”.
Se pot distinge câteva CARACTERISTICI specifice care circumscriu
conţinutul conceptului de GRUP MIC:
 Mărimea grupului mic este între 3 (după unii autori 2/4) şi 35/40 de
membri. Limita superioară este dependentă şi de durata funcţionării
grupului ca unitate de sine stătătoare.
 Relaţiile dintre membri grupului sunt directe, de tipul "face to face",
aceasta însemnând că fiecare poate comunica şi efectua schimb de
informaţii cu toţi ceilalţi. Prin urmare, grupul apare ca un sistem de
interacţiune socială, prin care subiecţii îşi coordonează reciproc
intenţiile şi preocupările, modelându-se unii pe alţii
 Fiecare grup se caracterizează printr-o structură configuraţională
proprie, care rezultă din interdependenţa statutelor şi rolurilor
membrilor din care este format. Astfel ţinând cont de conţinutul şi
funcţiile acestor statute şi roluri se pot distinge mai multe variante
structurale ce se întrepătrund şi se completează reciproc:
 structura de comunicare
 structura decizională şi executivă
 structura sociometrică - determinată de distribuţia afinităţilor şi
atracţiilor interpersonale
 Coeziunea grupului constituie o rezultantă a concentrării tuturor
forţelor ce acţionează asupra indivizilor pentru a se menţine în cadrul
grupului. Coeziunea este considerată ca fiind o condiţie
indispensabilă apariţiei şi acţiunii unor norme comune acceptate la
nivelul grupului. Grupul acţionează ca unitate de sine stătătoarea
numai în momentul când a atins un nivel minim de coeziune
 Dinamica grupului subliniază că grupul se află într-o continuă
mişcare şi transformare; într-un proces neîntrerupt de adaptare şi
acomodare. Se poate vorbi de:
 dinamica internă (transformările structurii interne, a
personalităţii membrilor)
 dinamica externă (transformările ce au loc între grup şi calitatea
socială pe fondul căruia fiinţează)

1
http://dexonline.ro/definitie/grup
1
  Grupurile se constituie în vederea realizării unor scopuri şi rezolvării
unor sarcini. Acestei caracteristici îi este proprie o puternică
încărcătură motivaţională, ajutând şi direcţionând activitatea şi
comportamentul membrilor grupului
Toate aceste caracteristici se află într-o strânsă interdependenţă,
conţinutul lor având o pondere diferită de la un domeniu la altul.
GRUPUL MIC - COLECTIVUL DE ELEVI
În sens logic grupul constituie noţiunea generală, iar colectivul noţiunea
specie. Din punct de vedere al sferei, grupul este o noţiune supraordonată iar
colectivul de elevi o noţiune subordonată. Definind colectivul de elevi prin
analogie cu grupul social se recunoaşte necesitatea circumscrierii caracteristicilor
proprii colectivului pentru al diferenţia de alte grupuri sociale. Luând în
considerare notele definitorii ale grupului mic se poate preciza sensul psihosocial
şi pedagogic dobândite prin raportarea lor la colectivul de elevi:
 Din punct de vedere al mărimii colectivului, acesta este format dintr-
un număr ce oscilează între 10/15 şi 30/35 de elevi. Reunirea lor în
colectiv este determinată de dorinţele sau opţiunile şcolare a celor în
cauză, dar în acelaşi timp şi de factori obiectivi. În momentul
constituirii, clasa este un grup formal, instituţionalizat prin măsuri
administrative şi organizatorice atât la nivel central cât şi la nivelul
scolii. Ulterior între elevi se stabileşte o reţea complexă de relaţii
interpersonale, informale, afective şi spontane, care completează şi
substituie relaţiile formale. Datorită climatului psihosocial specific, a
timpului petrecut împreună, aceste relaţii formale dar mai ales
informale se amplifică puternic, implicând o dinamică deosebită. În
interiorul clasei se concretizează constituirea unor subgrupuri în
cadrul cărora domină îndeosebi relaţiile informale.
 Relaţiile din interiorul colectivului de elevi indiferent că sunt informale
sau formale se bazează pe contacte directe, de tipul "face to face".
Astfel, clasa poate fi considerată grup primar, în timp ce anul de
studiu sau liceul, grupuri secundare. La nivelul colectivului şcolii,
relaţiile dintre membri săi sunt mai îndepărtate în spaţiu şi timp, cu
o frecvenţă mai redusă, fiind lipsite de acea încărcătură afectivă
specifică relaţiilor directe şi permanente din interiorul clasei.
 Structura colectivului de elevi este generată de interrelaţiile existente
între membri ei. Aceste interrelaţii se pot structura în funcţie de
interdependenţa rolurilor şi statusurilor, astfel încât putem distinge
două structuri fundamentale: o structură formală şi o structură
informală.
 Structura formală apare ca rezultat al investirii oficiale a elevilor în
diferite roluri (şef de grupă, şef de clasă) În urma acestor investiri
cu roluri făcute de profesori sau diriginte vor apărea în mod firesc
diverşi lideri oficiali/formali, permanenţi/temporari. Aceştia
formează un organism de conducere însărcinat cu urmărirea,
îndeplinirea, atingerea unor obiective comune. Structura formală
este un rezultat al unificării acestor relaţii formale într-un tot
unitar. Forma şi conţinutul ei sunt determinate de autoritatea şi
modul în care se iau deciziile şi se îndeplinesc sarcinile. Prezenţa
profesorului sau dirigintelui, ca lider formal adult, imprimă un
anumit specific reţelei relaţionale a structurii formale, atât pe
orizontală cât şi verticală. Liderul formal şi cel informal manifestă
2
 mai multe funcţii printre care asigurarea condiţiilor în vederea
atingerii scopurilor sau acţiuni îndreptate în vederea menţinerii
coeziunii grupului.
 Structura informală se caracterizează prin aceea că interacţiunea
dintre membri grupului de elevi, nu este impusă sau reglementată
din exterior, ea fiind rezultatul firesc, natural şi spontan al
relaţiilor inter-subiective, psihologice ce se stabilesc între elevi.
Acestea sunt relaţii interpersonale între personalităţi diferite, care
se influenţează reciproc, prin care elevii se percep, comunică,
acţionează şi reacţionează unii în raport cu alţii, se cunosc, se
apropie, se asociază, se îndrăgesc, se ajută, se împrietenesc sau
dimpotrivă, se suspectează, devin geloşi, se resping etc. Structura
informală are un caracter afectiv, simpatetic, bazat pe legături
sociometrice de simpatie, antipatie şi indiferenţă între membri săi.
Se poate spune că este vorba de "expansiunea afectivă" (atitudinea
elevului faţă de ceilalţi colegi), dar în acelaşi timp şi de
"incluziunea afectivă" (atitudinea clasei faţă de elev). Cele două
laturi constituie un tot indisolubil, una neputând exista fără
cealaltă. Conexiunea complexă dintre ele conduce la o
interinfluenţare reciprocă, expansiunea fiind predominat
individuală iar incluziunea predominat socială, ambele având un
caracter psihosocial. În funcţie de aceste relaţii informale apar aşa
zişii lideri informali/persoane preferate. Dacă liderii formali se
impun mai ales în virtutea rolului şi funcţiei pe care le deţin,
liderii informali se impun în virtutea unor calităţi personale
apreciate de colegii lor. Cele două tipuri de structuri, formală şi
informală specifice colectivului de elevi se afla într-o strânsă
interdependenţă. Structura informală se cristalizează după un
anumit timp, dar are o dinamică şi dezvoltare proprie, continuă.
Tocmai de aceea, studiul sociometric nu poate fi realizat cu succes, astfel
încât să surprindă o anume stabilitate relaţională, decât după un anumit timp de
la formarea clasei, timp în care elevii să reuşească să se cunoască între ei, să
manifeste simpatii sau antipatii.
 Coeziunea grupului. Din punct de vedere sociologic colectivul de elevi
ca realitate supraindividuală, nu poate fi redusă la suma
particularităţilor psihice ale elevilor, ea fiind o rezultantă, calitativ
deosebită, ce apare tocmai din interacţiunile stabilite între ei.
Coeziunea colectivului reflectă convergenţa dintre membri săi,
concentrarea interacţiunii lor în vederea integrării elevilor într-un tot
unitar.
 Dinamica colectivului surprinde totalitatea transformărilor ce au loc în
interiorul clasei, transformări care îi imprimă acestuia în timp o
anume traiectorie. Dinamica este determinată de adaptarea,
integrarea sau subordonarea celor două structuri, de contradicţiile,
conflictele, intoleranţa/toleranţa dintre membri colectivului, care se
manifestă şi se modifică permanent.
 Ca oricare alt grup colectivul de elevi se constituie în vederea
desfăşurării unei activităţi şi a atingerii unor scopuri fundamentale.
Din acest punct de vedere colectivul de elevi este un "grup
educaţional" în care membri lui sunt orientaţi spre realizarea unor
scopuri majore cu semnificaţie socială şi finalitate educativă.
3
 Un rol deosebit în realizarea scopurilor îl au profesorii sau dirigintele, care
trebuie să coordoneze activitatea, să stabilească cerinţe, care să conducă mai
apoi la satisfacerea obiectivelor educaţionale.
Structura, interacţiunea şi conţinutul circumscriu, toate la un loc,
specificul colectivului ca grup social micro-structural. Cunoaşterea lor este deci o
premisă indispensabilă pentru toate acţiunile educative ce se întreprind asupra
sa.
Fiind un grup social micro-structural înseamnă că prezintă specificul şi
legităţile sale proprii.
Cunoaşterea colectivului de elevi vizează deci, surprinderea acelor
caracteristici ale colectivului de elevi prin care acesta se defineşte ca un tot, ca
un sistem, cu autonomie dar şi ca un subsistem al unui sistem mai cuprinzător -
sistemul social.
Specificul sistemului numit clasa de elevi se referă la natura psiho-socio-
educaţională a acestuia, la interdependenţa între factorii psiho-sociali şi cei
educaţionali în formarea, dezvoltarea şi modelarea personalităţii. Pentru punerea
în evidenţă a acestui specific este necesară cunoaşterea colectivului de elevi, cu
metode specifice.
Cunoaşterea clasei de elevi nu reprezintă scop în sine, fiind de fapt o
modalitate pentru atingerea unor obiective mult mai cuprinzătoare a căror
finalitate este eficientizarea activităţii didactice.
Printr-o bună cunoaştere a clasei de elevi se pot dimensiona activităţile
astfel încât intervenţiile de natură didactică şi educaţională să îţi atingă scopul.
Obiective ale cunoaşterii colectivului de elevi după I. Nicola2
 descrierea şi relevarea particularităţilor structurale ale clasei de elevi:
structura formală şi structura informală, prin analizarea
microgrupurilor, a modalităţilor prin care acestea interacţionează, a
persoanelor marginalizate şi a modalităţii în care acestea se
raportează la fiecare dintre subgrupe
 cunoaşterea relaţiilor dintre liderii formali şi liderii informali, ceea ce
ar permite o aprofundare a modalităţii de organizare internă a clasei,
de ierarhizare şi chiar de identificare a ordonărilor axiologice
 detectarea normelor, valorilor şi regulilor care tind să determine viaţa
internă a colectivului de elevi, identificându-se astfel motorul
coeziunii grupale. Forma structurală este partea văzută a
interrelaţiilor dar acestea sunt susţinute de o serie importantă de
valori, reguli, norme, formale sau informale, care adună şi focalizează
grupurile.
 identificarea problemelor privind coeziunea colectivului de elevi,
probleme care pot destabiliza grupul şi crea probleme greu
soluţionabile
 identificarea legităţilor colective rezultate prin interacţiunile dintre
personalităţile individuale şi personalitatea de grup a colectivului.
Marginalizarea anumitor persoane sau dimpotrivă posibilitatea altora
de a coagula în jurul lor microgrupuri sunt piedici în formarea unui
grup unit, cu un grad de coeziune ridicat, iar cunoaşterea lor ajută în
păstrarea echilibrului intern.

2
Nicola Ioan (1978) - Dirigintele şi sintalitatea colectivului de elevi. Editura Didactică şi
Pedagogică. Bucureşti.
4
 Observăm că aceste obiective se referă la caracteristicile clasei de elevi, la
dimensiunile colectivului de elevi, la dimensiunile managementului clasei de
elevi.
Raportându-ne la clasificările pedagogiei moderne ale obiectivelor
educaţionale am putea identifica următoarele obiective ale cunoaşterii
colectivului de elevi specifice mai ales pentru lecţia de dirigenţie:
 Obiectivele cognitive (analiză, sinteză, înţelegere, evaluare) a
principalelor particularităţi de cunoaştere ale membrilor colectivului
de elevi şi ale clasei de elevi .
 Obiective afectiv-motivaţionale, de modelare a afectivităţii, de
dezvoltare a motivaţiei pozitive, intrinseci, superioare de natură
socio-culturală.
 Obiective psiho-motorii şi comportamentale de dezvoltare a
deprinderilor, priceperilor, abilităţilor socio-comportamentale mature,
echilibrate, potrivit vârstei dar şi cerinţelor societăţii.
 Obiective volitiv-caracteriale, atitudinale, de formare şi dezvoltare a
caracterului elevilor neglijat de procesul educaţional, de modelare a
nucleului personalităţii – eul, de structurare a atitudinilor de
responsabilitate, iniţiativă, consecvenţă, corectitudine în relaţiile cu
propria persoană şi cu ceilalţi.
Din punct de vedere pedagogic toate influenţele mediului socio-educaţional
se răsfrâng asupra conştiinţei şi conduitei elevilor prin intermediul condiţiilor
interne ale personalităţii lor.
Nicola I. specifică diferite relaţii dintre personalitate şi mediu:
 la nivelul personalităţii unui membru al grupului este valabilă
relaţia :
M (mediul social) - P (personalitatea) - R (răspunsul)
(personalitatea individuală este cea care filtrează influenţele mediului exterior)
 la nivelul personalităţii de grup este valabilă relaţia:
M-S-R
Mediul social - [Sintalitatea (personalitatea de grup)] - (Răspunsul)
(personalitatea de grup sau sintalitatea este cea care filtrează influenţele mediului
exterior)
 Cea mai completă relaţie care surprinde interacţiunea între
personalitate şi sintalitate este:
M-P–S–R
Mediul social – Personalitatea – Sintalitatea - Răspunsul
(pune în evidenţă relaţia de interdependenţă între personalitatea individuală şi cea
de grup care realizează selecţia influenţelor externe)
Profesorul-manager şi profesorul-diriginte trebuie să cunoască atât
personalitatea individuală a membrilor grupului săi cât şi personalitatea lor de
grup în aşa fel încât să poate dirija şi coordona influenţele mediului educaţional
cu scopul modelării benefice a personalităţii elevilor cu ajutorul factorilor
educaţionali.
Cunoaşterea clasei de elevi este unul dintre cele mai importante demersuri
pe care profesorul trebuie să le desfăşoare. Obiectivele vaste ale cunoaşterii
clasei, subliniază seriozitatea cu care trebuie realizat acest demers.
Realizarea este posibilă doar dacă profesorul depăşeşte limitele unei
cunoaşteri empirice parţiale şi nesistematice şi se orientează spre o cunoaştere
ştiinţifică sistematică, completă, obiectivă. Pentru aceasta este necesară
pregătirea profesorului prin asimilarea celor mai importante tehnici de
5
cunoaştere psihosocială, pe care el, prin mijloacele educaţionale, practice, pe care
le are la dispoziţie, să le poată pune în aplicare.
Asistam în ultimul timp, la o diversificare şi perfecţionare a metodelor şi
procedeelor de investigaţie, de colectare şi prelucrare a materialului faptic. Mai
mult ca oricând societatea contemporană simte nevoia unei cunoaşteri tot mai
profunde a propriilor sale fenomene şi mecanisme pentru a putea apoi interveni
în dirijarea lor. Cercetările psihosociologice se orientează tot mai mult spre
microsocial şi mai ales asupra grupului mic. Aceasta se datorează în primul rând
prin specificul organizării activităţilor umane care se concentrează tot mai mult
spre grup (echipa sportivă, colectiv de muncă, clasa de elevi, etc.) incluzând în
acelaşi timp diverse domenii: sport, industrie, educaţie, armată, etc.
Tehnicile şi metodele de cunoaştere a grupului mic permit nu numai să
surprindă momentele manifestate la acest nivel ci şi să recomande pe baza celor
constatate, modalităţi concrete de acţiune în vederea ameliorării unor manifestări
sau deviante, conducând spre creşterea eficienţei activităţii. Latura practic-
aplicativă a psihosociologiei iese astfel cu pregnanţă în evidenţă.
Cercetările întreprinse asupra grupului mic au un caracter concret şi
urmăresc o finalitate practică, determinată. Aria de cuprindere a cercetărilor de
sociometrie s-a extins continuu asupra celor mai diverse domenii de activitate
umană incluzând activitatea educaţională.
Rezultatele obţinute sunt folosite mai apoi în vederea perfecţionării, acţiunii
educaţionale, sau pentru a îmbunătăţii relaţionarea, adaptarea, coeziunea
grupului în pregătire.
Ca TEHNICI de cunoaştere a colectivului de elevi, cele mai cunoscute şi
utilizate sunt:
 Tehnica studierii transversale sau structurale, la un moment dat a
colectivului de elevi care se referă la analiza, înţelegerea, evaluarea
caracteristicilor structurale ale clasei de elevi în ceea ce priveşte
numărul elevilor în clasă, raportul între numărul de băieţi şi numărul
de fete, rezultatele la învăţătură ale elevilor, aptitudini şi capacităţi
speciale determinate de profilul şi specializarea clasei, alte înclinaţii,
interese şi aspiraţii ale elevilor la momentul respectiv.
 Tehnica studierii longitudinale sau dinamice a transformărilor
petrecute în timp la nivelul colectivului de elevi - impune cunoaşterea
colectivului de elevi pe o perioadă mai îndelungată (optim ar fi pe o
perioadă de 4/5 ani). În acest fel se pot pune în evidenţă stabilitatea
anumitor trăsături ale sintalităţii clasei de elevi sau schimbarea
acestora, dinamica sau transformarea lor, consistenţa sau
instabilitatea acestora.
(Sintalitate = totalitatea particularităţilor esenţiale, edificatoare pentru profilul
moral al unui grup; personalitate a unui colectiv”3
Se poate afirma că identificarea unor trăsături personale va oferi
posibilitatea unei înţelegeri mai bune a semnificaţiei rolurilor pe care le joacă
elevii, iar prin intermediul acestora, pătrunderea în mecanismul procesului de
interacţiune, mecanism care declanşează şi determină caracteristicile colectivului
ca un tot unitar.
Cunoaşterea poate parcurge şi drumul invers, de la trăsăturile definitorii
colectivului, prin intermediul comportamentelor ce rezultă din exercitarea
rolurilor, la condiţiile interne şi particularităţile psihologice ale membrilor săi. În

3
http://www.dexonline.news20.ro/cuvant/sintalitate.html
6
acest al doilea sens se poate spune că tehnicile sociometrice asigură o cunoaştere
amănunţită mai ales a structurii informale/afective dar şi în mod indirect a
caracteristicilor de personalitate a elevilor. Fiecare colectiv are, după cum s-a
văzut, structura sa proprie, care se manifesta diferit. Cunoaşterea sintalităţii
colectivului de elevi şi a personalităţii fiecăruia dintre ei nu constituie două
acţiuni paralele sau independente una de alta. Dimpotrivă, ele se completează
reciproc nu numai din punct de vedere gnoseologic (gnoseologie = teorie filozofică
asupra capacităţii omului de a cunoaşte realitatea şi de a ajunge la adevăr; teoria
cunoaşterii)4, al informaţiilor pe care le oferă ci şi din punct de vedere
metodologic. Cunoscându-se sintalitatea se vor putea face diverse aprecieri cu
privire la unele componente ale personalităţii, şi invers, cunoscând personalitatea
indivizilor din care este format colectivul, se vor putea interpreta unele
manifestări ale sintalităţii.

2.1. METODE DE CUNOAŞTERE A COLECTIVULUI DE ELEVI

În circumscrierea METODELOR de cunoaştere a colectivului de elevi

important este nu numai cum sunt alese ci şi modul în care sunt folosite şi
combinate. Ţinând seama de interdependenţa care există între sintalitatea
colectivului şi personalitatea membrilor săi este necesar să se apeleze la metode
specifice ambelor domenii, cu condiţia ca ele sa fie astfel aplicate şi folosite încât
să ofere cât mai multe date despre colectiv ca unitate socială, ca întreg.
Multe dintre metode au fost deja prezentate. Vor fi doar amintite accentul
punându-se pe tehnicile sau metodele sociometrice
OBSERVAŢIA PSIHOSOCIALĂ
Este considerată una dintre metodele fundamentale, deoarece presupune
un contact nemijlocit cu realitatea şi asigură obţinerea unor date reale, care
ulterior vor fi supuse obligatoriu prelucrării şi interpretării.
Aceasta observaţie este recomandabil a fi făcută de profesor sau diriginte,
persoane pregătite psihopedagogic, care sunt coparticipanţi la viaţa colectivului,
prezenta lor nedenaturând fenomenele şi manifestările supuse observării.
Observaţia psihosocială are ca şi caracteristici:
 Contactul nemijlocit între observator – profesorul-manager sau
profesorul - diriginte şi colectivul de elevi,
 Caracterul participativ, din interior al observatorului, profesorul fiind
liderul formal al colectivului de elevi dar putând să devină şi lider
informal,
 Delimitarea obiectivelor observaţiei:
 manifestări ale sintalităţii (modul în care se exprimă opinia
colectivului în diverse situaţii, conduita colectivului, conduita
subgrupurilor din cadrul colectivului, participarea membrilor la
discutarea anumitor probleme, modul în care se iau diverse
decizii, constatări în legătură cu coeziunea grupului, etc.)
 manifestări psihosociale (autoritatea şi influenţa liderilor formali,
comportamentul liderilor informali, modul în care elevii îşi
exercită influenţa între ceilalţi, etc.)

4
http://www.webdex.ro/online/dictionar/gnoseologie
7
  aspecte normale şi excepţionale ale clasei de elevi, devieri de
comportament, performanţe ale elevilor, progrese sau regrese la
învăţătură, etc.
EXPERIMENTUL
Metoda experimentului este expresia concludentă a interdependenţei
dintre cunoaştere şi acţiune. Această metodă presupune stabilirea unei relaţii
cauzale între variabila independentă şi cea dependentă. Se impune un control
riguros din partea cercetătorului asupra tuturor componentelor situaţiei
experimentale, astfel încât relaţia dintre variabile şi modificarea fenomenelor să
fie foarte bine cunoscută şi manipulată.
ANCHETA PE BAZA DE CHESTIONAR
Metoda chestionarului este una din cele mai răspândite metode în
cercetarea socială şi psihologică. Specificul său constă în faptul că se bazează pe
formularea unor întrebări la care subiecţii anchetaţi urmează să răspundă
verbal sau în scris.
METODA SCĂRILOR DE OPINII ŞI ATITUDINI (SCĂRI DE APRECIERE)
Se caracterizează prin introducerea anumitor diferenţieri în răspunsurile
subiecţilor, după intensitatea cu care-şi exprimă opiniile în legătură cu diferite
fenomene. Răspunsurile sunt precodificate şi ordonate asemănător unei game,
sub formă ascendentă/descendentă, în funcţie de intensitatea/fermitatea care ar
corespunde opiniei celui ce răspunde.
METODA APRECIERII OBIECTIVE A PERSONALITĂŢII
Urmăreşte cunoaşterea unor trăsături de personalitate. Acest lucru se
realizează cu concursul celor ale căror trăsături vrem să le cunoaştem. Datele
necesare sunt obţinute de la elevi prin aprecierile pe care sunt solicitaţi să le facă
asupra propriilor colegi în motivarea alegerii sau respingerii lor.
Ipoteza ce stă la baza metodei este aceea că aprecierile pe care le fac elevii
asupra colegilor lor includ informaţii reale despre personalitatea acestora. Cu cât
membri convieţuiesc mai mult împreună, cu atât se cunosc mai bine şi ca atare
aprecierile vor fi mai obiective. Membri grupului au posibilitatea de a se observa
reciproc în situaţii concrete de activitate şi comportare, aprecierile având un
suport real.

2.1.1. TEHNICA SOCIOMETRICĂ

Iniţiatorul sociometriei este sociologul american J. L. Moreno, originar din

România. El afirma că sociometria se ocupă doar de o parte a realităţii sociale şi
anume de relaţiile interpersonale, acordând o importanţă deosebită aspectelor
cantitative şi calitative ale acestora.
În acest caz, prin tehnica sociometrică se studiază relaţiile interpersonale,
îndeosebi acele relaţii simpatetice care se bazează pe atracţii şi respingeri între
membrii colectivului. Se realizează cu ajutorul unor formule şi calcule
matematice, surprinzând calităţi/caracteristici relaţionale ale grupului de elevi.
Tehnicile sau metodele sociometrice reprezintă un ansamblu de
instrumente şi procedee destinate să înregistreze şi să măsoare configuraţia şi
intensitatea relaţiilor interpersonale din interiorul grupului şcolar. Sub această
denumire sunt incluse atât instrumentele de culegere a materialului faptic, cât şi
cele de prelucrare, interpretare sau prezentare a materialului respectiv. De aceea
ele sunt indispensabile pentru cunoaşterea concretă a interacţiunilor ce se
stabilesc în cadrul colectivului de elevi.
8
 Studiul sociometric are o triplă orientare:
 cunoaşterea de către diriginte/psiholog a afinităţilor exprimate de
membrii grupului şi implicit a relaţiilor din cadrul colectivului
 cunoaştere mai bună de către elevi a propriilor lor poziţii în grup
 îmbunătăţirea relaţiilor şi a climatului psihosocial a grupului şcolar
prin acţiuni psihologice specifice.
Prin testul sociometric ca instrument al metodei sociometrice se pot
determina:
 amplasamentul, statutul unui elev în câmpul relaţiilor interpersonale
(lider, popular, izolat, ignorat, respins, etc.)
 structura psihologică globală a grupului şi a subgrupurilor din cadrul
său
 diversele centre de influenţă
 percepţia grupului faţă de un anumit membru
 coeziunea de grup, etc.
Uşor de administrat şi prelucrat oferind foarte multe date asupra
microgrupului cercetat testul sociometric poate crea uşor iluzia instrumentului
"ideal". Totuşi trebuie atrasă atenţia asupra unor limite privind utilizarea testului
sociometric:
 nu epuizează totalitatea relaţiilor interpersonale, ceea ce implică în
mod obligatoriu corelarea lui cu alte metode şi tehnici de cercetare
 criteriile testului sociometric trebuie corelate cu orientarea valorică şi
cu motivaţiile preferinţelor exprimate
 pentru asigurarea succesului cercetării trebuie creată o atitudine de
înţelegere, dispoziţii şi atitudini favorabile ale subiecţilor faţă de test
 cercetătorul trebuie să dea dovadă de delicateţe şi competenţă
psihosociala - este recomandabil a fi un observator participant care
sa creeze la elevi sentimentul utilităţii participării lor la test, să-i
implice personal
Modalitatea de alcătuire, administrare, prelucrare, interpretare a testului
sociometric precum şi prezentarea rezultatelor va fi redată sub forma unui
algoritm, particularizat la colectivitatea urmărită.
Putem să le definim ca metode sau etape ale tehnicii sociometrice:
 testul sociometric
 matricea sociometrică;
 indicii sociometrici;
 sociograma (reprezentarea grafică a relaţiilor);
 cadranele sociometrice;
 prezentarea în faţa clasei/individual a rezultatelor.

2.1.1.1. Testul sociometric

Testul sociometric este considerat instrumentul principal şi punct de

plecare în cunoaşterea diferitelor aspecte a procesului de interacţiune ce se
manifestă în colectiv. El oferă doar materialul brut în legătură cu aspectele
relaţionale ale elevului şi ale grupului în totalitatea sa. Ulterior acest material va
fi prelucrat şi numai pe baza celor rezultate se vor putea cunoaşte aceste aspecte.
Toate aprecierile, interpretările şi rezultatele obţinute în urma prelucrării
sunt dependente de fidelitatea datelor oferite de test. Fidelitatea depinde de
sinceritatea răspunsurilor la întrebările testului, sinceritate care la rândul ei este
9
determinată de felul în care a fost întocmit testul şi de modul în care a fost
aplicat.
Testul sociometric constă în formularea unor întrebări prin intermediul
cărora se solicită fiecărui elev să-şi exprime simpatiile şi antipatiile faţă de ceilalţi
colegi ai săi. Foarte important este ca întrebările să aibă la bază criterii atent
alese, care să fie în concordanţă cu interesele, preocupările şi aspiraţiile tuturor
elevilor, dar şi cu interesele cercetării. Este necesar să li se ofere elevilor
suficiente motive pentru a răspunde cât mai sincer.
La fiecare răspuns dat se va urmări şi motivaţia deoarece din aceste
motivaţii se poate realiza într-o oarecare măsură evaluarea obiectivă a elevilor.
În general, testul sociometric permite cunoaşterea relaţiilor interpersonale
afectiv-simpatetice, de preferinţă sau de respingere, din interiorul grupului,
poziţia ocupată de fiecare membru al grupului în raport cu ceilalţi (lideri,
marginalizaţi, ignoraţi, respinşi, etc.), existenţa unor eventuale tensiuni sau
conflicte latente în grup, posibila scindare a grupului în mai multe subgrupuri,
atmosfera socio-afectivă, gradul de coeziune al grupului, toate, însă, într-o
anumită situaţie de viaţă.
Se poate prezenta sub forma unui:
 interviu (atunci când se aplică şcolarilor mici)
 chestionar, ale cărui întrebări îi pun pe elevi sa-şi exprime
preferinţele pentru colegii din clasă cu care ar dori să stea în aceeaşi
bancă, sau să-şi petreacă timpul liber, ori să colaboreze în realizarea
diferitelor tipuri de activităţi şcolare etc.
Instructajul va trebui să cuprindă:
 motivarea aplicării testului (exemplu: “am vrea ca în trimestrul
următor să schimbăm aşezarea în bănci ţinând seama de preferinţele
voastre”);
 asigurarea caracterului confidenţial al testului (exemplu:
”răspunsurile voastre nu vor fi aduse la cunoştinţa colegilor”);
 determinarea situaţiei de alegere (exemplu: “va trebui să indicaţi pe
cine anume preferaţi, pe cine nu preferaţi”; “va trebui să răspundeţi
prin nominalizări, nu prin formulări de tipul “cu toţi”, “cu nici unul”,
“nu este cazul”);
 limitarea sau nelimitarea alegerilor (”alegeţi câţi vreţi, după cum
credeţi de cuviinţă”);
 ordinea de preferinţă (de exemplu: pe cel pe care îl doriţi cel mai mult
îl treceţi pe primul loc, pe un altul pe locul doi, şi aşa mai departe”).
Aplicarea testului va fi precedată de câteva atenţionări ale elevilor, de
genul: “să nu comunice între ei; să răspundă la toate întrebările, să fie sinceri în
răspunsuri, să îi ia în consideraţie pe toţi membrii grupului, chiar dacă vreunul
dintre ei nu este prezent în momentul aplicării testului”.
Informaţiile oferite de testul sociometric sunt foarte importante pentru
diriginte. Pe baza lor se poate realiza orientarea pozitivă a relaţiilor dintre
membrii unui grup, se pot explica tensiunile latente sau manifeste dintre ei, se
pot converti relaţiile negative în relaţii pozitive cu valenţe educativ-formative.
Etapele aplicării testului sociometric:
 membrii grupului primesc motivaţii, li se explică scopul cercetării:
 fiecare îşi va cunoaşte mai bine locul în grup
 în repartizarea anumitor sarcini se va ţine cont şi de preferinţele
interpersonale

10
  se va ţine cont de relaţiile socio-preferenţiale şi în structura
formală a grupului
 se obţine încrederea subiecţilor în caracterul confidenţial al
răspunsurilor la întrebări
 se distribuie membrilor grupului formularele cu întrebări ce urmează
a fi completate şi se explică clar modul de completare
 se precizează caracteristicile situaţiei:
 grupul în cadrul căruia se fac alegerile şi respingerile
 sensul fiecărei întrebări
 limitarea la un anumit număr de răspunsuri; se recomandă 3 sau
5 răspunsuri în funcţie de mărimea grupului;
 se explică faptul că poate răspunde atât cât corespunde
preferinţelor sale dar să nu depăşească numărul maxim indicat
 se precizează faptul că ordinea preferinţelor este o ordine valorică;
cel de pe locul întâi să fie cel mai preferat, iar următorii în ordine
descrescătoare
 nu se impune o limită de timp pentru completare
 se recoltează răspunsurile.
Testul sociometric se poate folosi într-o cercetare transversală pentru a
surprinde evoluţia relaţiilor colectivului. Astfel testul urmează a fi administrat
periodic, iar rezultatele obţinute să fie comparate între ele.
Erori posibile:
 reluarea testului la intervale prea scurte îi diminuează eficacitatea,
subiecţii orientându-se mai mult după răspunsurile anterioare, care
sunt încă vii în memorie, decât după ceea ce simt în momentul
respectiv.
 în cazul în care intervalele sunt prea mari se riscă pierderea din
vedere a dependenţei stricte dintre fenomene.
Recomandare:
 reluarea testării sociometrice anual

2.1.1.2. Matricea sociometrică

Datele testului sociometric sunt înregistrate într-un tabel cu două intrări,

unde atât pe verticală cât şi pe orizontală sunt trecuţi elevii din colectivul
respectiv.
Pe verticală se trec punctele atribuite din alegerile/respingerile colegilor
nominalizaţi, iar pe orizontala percepţiile pozitive şi negative atribuite de
asemenea colegilor.
Matricea sociometrică este mai mult un instrument tehnic decât unul de
cunoaştere. Ea facilitează descoperirea şi ordonarea datelor brute oferite de test şi
asigură condiţiile necesare pentru manipularea şi prelucrarea lor:
 Pe verticală se vor trece în ordine, corespunzător fiecărui elev, cu o
culoare (ex. roşu) +3, +2, +1 puncte în dreptul colegilor aleşi,
preferaţi, iar cu o altă culoare (ex. albastru) - 3, - 2, - 1 puncte în
dreptul colegilor respinşi, nominalizaţi la întrebarea a doua.
 Pe orizontală se trec percepţiile pozitive reprezentate prin cercuri de o
culoare (roşu) şi percepţiile negative reprezentate prin cercuri de altă
culoare (albastru).

11
  În capetele de tabel ale matricei sociometrice se calculează suma
punctelor obţinute din alegeri şi respingeri şi suma percepţiilor
pozitive/negative.

Matricea sociometrică

Elevi Nr 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 1 14 15 16 17 18
. 3
XX 1 /
XX 2 /
XX 3 /
XX 4 /
XX 5 /
XX 6 /
XX 7 /
XX 8 /
XX 9 /
XX 10 /
XX 11 /
XX 12 /
XX 13 /
XX 14 /
XX 15 /
XX 16 /
XX 17 /
XX 18 /
Total -
alegeri
Total -
respingeri

Matricea sociometrică-exemplu

A B C D E F G
A / +3 -3 -1 +2 +1 -2
B +3 / +1 -2 +2 -3 -1
C +1 +2 / +3 -1 -2 -3
D -1 -2 -3 / +1 +2 +3
E -3 -1 +2 +1 / +3 -2
F -2 +3 +1 -1 -3 / +2
G -3 -2 -1 +3 +1 +2 /
Alegeri 2/4 3/8 3/4 3/7 4/6 4/8 2/5
primite
(brute/
valoriz.)
Respingeri 4/9 3/5 3/7 3/4 2/5 2/5 4/8
primite
(b/v)
Indice -0,83 +0,5 - 0,5 +0,5 +0,1 +0,5 -0,5
de statut
preferentia
l

A B C D E F G
A - + + -
B + +

12
 C - + - +
D - + - +
E + + -
F + - + -
G - + + -
ISP 0 0 0.33 0.16 0.16 0 -
0.16
Legendă:
pe orizontală: “+” alegeri/”-“ respingeri emise
pe verticală: : “+” alegeri/”-“ respingeri primite de la toţi ceilalţi membrii ai
grupului.
ISP (Indice de statut preferenţial) = alegeri-respingeri primite/N-1
(N = numărul membrilor din grup).

2.1.1.3. Indici sociometrici

Pe baza datelor brute rezultate din testul sociometric şi trecute în matrice se pot
calcula o mulţime de indici sociometrici. Câţiva din cei mai importanţi indici
sociometrici sunt prezentaţi mai jos:
1. INDICELE STATUSULUI SOCIOMETRIC arată poziţia ocupată de o
persoană în cadrul grupului şi se calculează după formula:
I=n/(N- 1),
unde n = numărul alegerilor primite de respectiva persoană,
N = numărul membrilor grupului
L. D. Zeleny propune o altă formulă de calcul mai adecvată luându-se în
considerare atât poziţia individului în grup, cât şi stabilitatea acestei poziţii:
I = I’ ± D = ∑i / (N- 1) ± ∑(i’- i) / (N- 1)
unde I’ determina poziţia persoanei în grup,
D arată stabilitatea poziţiei,
i reprezintă intensitatea alegerilor
2. INDICELE EXPANSIVITĂŢII SOCIOMETRICE permite determinarea
cantitativă a orientării individului spre membrii grupului prin luarea în calcul
atât a expansivităţii pozitive cât şi a expansivităţii negative (expansiv5 = care are
tendința de a-şi împărtăşi deschis şi spontan impresiile şi sentimentele; vioi,
exuberant, comunicativ, deschis):
I = (E+) + (E-) = [(n+) / (N- 1)] + [(n-) / (N- 1)]
unde (n+) = număr de alegeri emise
(n-) = număr de respingeri emise
N = numărul membrilor grupului
Indicele expansivităţii sociometrice măsoară şi gradul de integrare a
individului în grup:
 cu cât valoarea e mai mare cu atât individul e mai bine integrat în
grup.
3. INDICELE SENSIBILITĂŢII RAŢIONALE exprimă capacitatea individului
de a-şi evalua propria sa poziţie în grup; exprimă acurateţea percepţiei relaţiilor
sociometrice cu privire la propria persoană.
I = Aa / Ap
unde Aa = numărul aşteptărilor de a fi ales
Ap = numărul alegerilor primite

5
http://dexonline.ro/definitie/expansiv
13
 4. INDICELE ASOCIERII PERSOANELOR ÎN CADRUL GRUPULUI se
calculează după formula:
I = n / [ k(N- 1)/2 ]
unde n = numărul relaţiilor simetrice
N = numărul membrilor grupului
k = numărul alegerilor permise
Cu cât valoarea indicelui asocierii e mai mare cu atât relaţiile în grup sunt
mai bune.
5. INDICELE COERENŢEI GRUPULUI exprimă, de asemenea, calitatea
relaţiilor sociometrice la nivelul grupului:
I = R×q / U×p
unde R = numărul alegerilor reciproce,
U = numărul alegerilor unilaterale
p = k / (N- 1)
q=1-p
k = numărul alegerilor permise
N = numărul membrilor grupului
Cu cât valoarea indicelui este mai mare, cu atât grupul este mai coeziv.

2.1.1.4. Sociograma

Pe baza datelor cuprinse în matricea sociometrică se poate întocmi

sociograma care prezintă sub formă grafică relaţiile interpersonale din interiorul
colectivului.
Ea scoate în evidenţă printr-un mod grafic nu numai locul fiecărui elev ci şi
diverse tipuri de reţele interpersonale. Aceste reţele se cuantifică în sociogramă
prin diferite simboluri grafice.
Există două categorii de sociograme:
 individuale
 colective.
Cele INDIVIDUALE nu sunt altceva decât un extras din sociograma
colectivă şi prezintă situaţia unui membru aşa cum rezultă ea din totalitatea
relaţiilor cu ceilalţi colegi.
O sociogramă se poate prezenta sub forma moleculară (asemeni legăturilor
dintre molecule) sau sub forma "ţintă" (relaţiile sunt prezentate în cadrul unui
număr de cercuri concentrice). Numărul cercurilor din care e formată "ţinta"
poate fi mai mic sau mai mare în funcţie de numărul membrilor din clasă sau în
funcţie de distanţa sociometrică dintre membri. Este recomandat un număr de
cercuri impar, astfel încât cercul de nivel mediu (de ex. cercul 4 din 7) este nivelul
corespunzător statutului sociometric nul. Cercurile din interior corespund
nivelului de integrare, în care se află elevii cu punctajul total pozitiv, iar cercurile
din exterior corespund nivelului de "neintegrare", în care se afla elevii cu punctaj
total negativ.
Liderul informal al grupului (cu punctajul cel mai mare) este aşezat în
centrul cercului numărul 1 (cerc numerotat astfel de la interior spre exterior). Cu
cât un membru are un punctaj mai mic cu atât se depărtează mai mult de
centrul cercului 1 sau chiar de grup .
Sociograma COLECTIVĂ oferă posibilitatea cunoaşterii structurii
preferenţiale ce se stabileşte în interiorul colectivului, indicându-se în mod grafic
cine cu cine relaţionează din punctul de vedere al afinităţilor.
14
 Pe grafic:
 alegerile sunt reprezentate printr-o săgeată de o culoare (ex. roşu = A
îl alege pe B, adică A → B), iar
 respingerile printr-o săgeată de altă culoare (ex. albastru = A îl
respinge pe B, adică A → B).
 relaţiile reciproce apar ca o linie continuă dublă cu vârful spre
ambele sensuri, în culoarea corespunzătoare. (↔)
Se pot realiza analize multiple şi foarte complexe, cât şi aprecieri calitative
diverse în funcţie de: numărul alegerilor/respingerilor, subgrupurile care se
formează, statutul sociometric al membrilor ce fac parte dintr-un subgrup sau
altul, distanţa dintre ei, etc. Dacă un membru trimite alegeri spre colegi cu statut
sociometric mare, are altă semnificaţie decât un altul care trimite alegeri spre un
coleg cu un statut sociometric mai mic. Se poate atribui unui lider o semnificaţie
pozitivă sau una negativă în raport cu poziţia subgrupului din care face parte, în
cadrul grupului social din care face parte.

Sociogramă “Ţintă” Exemplu

C
A

F
D

E G

Legendă:
alegerile A B
respingerile A B
relaţiile reciproce A B

2.1.1.5. Cadranele sociometrice

Oferă posibilitatea de a prelucra şi interpreta relaţiile interpersonale sub

aspectul dinamicii lor în timp. Comparând datele ce figurează în cadrane se pot
desprinde o serie largă de trăsături ale colectivului ca întreg. Observând ponderea
distribuţiei membrilor în cadrane se pot cunoaşte influenţele şi "constrângerile"
pe care colectivul le poate exercita asupra lor. Procedeul cadranelor surprinde
fenomenele sociale în intimitatea lor.

15
 2.1.1.6. Prezentarea sociogramei

Se poate face în faţa grupului (punctând pe aspectele generale) dar şi

individual (punctând pe aspectele particulare ale fiecărui membru). Trebuie
subliniat faptul că este recomandat a se scoate în evidenţă partea pozitivă a
concluziilor astfel încât să se îmbunătăţească climatul psihosocial, să se
amelioreze relaţiile dintre membri grupului. Se impune conştientizarea fiecărui
membru asupra rolului, statutusului şi poziţiei sale în grup în mod realist şi
consilierea acestora pentru a diminua conflictele sau atitudinile negative.

2.1.2. PROFILUL PSIHOSOCIAL AL GRUPULUI

Numeroase situaţii din viaţa socială necesită în mod imperios aplicarea

metodelor de cunoaştere a grupurilor.
În viaţa socială contemporană:
 relaţiile dintre oameni au o semnificaţie fără precedent
 stilul de viaţă şi de conducere al grupurilor se schimba permanent
 activitatea şi decizia în grup deţine tot mai mult un caracter colegial;
 oamenii resimt din ce în ce mai acut nevoia de înţelegere, acceptare,
prietenie şi dragoste din partea altora, toate aceste nevoi neputând fi
satisfăcute optim decât în cadrul grupului.
Scopul acestei cunoaşteri este de a culege informaţii despre:
 caracteristicile
 funcţionalitatea şi
 dinamica lor
Când începe activitatea cu o clasă de elevi, profesorul simte nevoia de a
cunoaşte câte ceva despre cei cu care lucrează (performanţe, trăsături de
personalitate, etc.) Aceste informaţii sunt obţinute de la elevi contribuind la
formarea unei imagini de ansamblu.
DEZAVANTAJUL îl reprezintă faptul că informaţiile solicitate pun în
evidenţă caracteristicile psiho-individuale ale fiecăruia dintre membrii, care pot fi
pozitive, interesante, dar pe care grupul le-ar putea contracara sau chiar inhiba
(grupurile şi climatele existente în cadrul lor, pot pune în valoare competenţa
profesională a oricărui membru, dar la fel de bine o pot şi inhiba).
Din acest motiv, profesorul, este necesar să cunoască informaţii despre
grup, luat ca entitate „de sine stătătoare”.
Numai cunoscând particularităţile grupului, profilul psihosocial al
acestuia, cei care lucrează cu grupurile sociale, îşi vor putea organiza mai bine
propria activitate, vor putea asigura condiţiile optime în care aceasta să se
desfăşoare, astfel încât ea să deţină cât mai multe influenţe educative.
Profilul psihosocial este o metodă de reprezentare grafică a rezultatelor
unor măsurători făcute prin utilizarea diferitelor probe, fie pe un individ în parte,
fie pe un eşantion de subiecţi.
Prin vizualizarea rezultatelor obţinute de membrii unui grup în cadrul unei
probe (un chestionar cu întrebări ce vizează de exemplu, anumite proprietăţi ale
grupului), se pot detecta, atât acele proprietăţi deficitare ale grupului, care

16
necesită intervenţii, cât şi particularităţile forte ale acestuia, ce reprezintă
adevărate elemente de sprijin în organizarea şi funcţionalitatea optimă a acestuia.
Astfel, profilul psihosocial al grupului prezintă AVANTAJUL de a oferi o
imagine de ansamblu, clară şi foarte precisă asupra nivelului de dezvoltare a
diferitelor proprietăţi ale grupului.
Cu ajutorul unor teste sau a altor modalităţi, se determină nivelul de
dezvoltare al diferitelor capacităţi psihice globale ale individului şi a elementelor
componente ale acestora, ca de exemplu:
 Gândirea – rapiditatea, ritmul, flexibilitatea, creativitatea,
 Atenţia – stabilitatea, concentrarea, volumul, distribuţia, mobilitatea,
 Memoria – rapiditatea întipăririi, trăinicia păstrării, exactitatea,
promptitudinea şi completitudinea reactualizării datelor memorate,
 Imaginaţia
 Afectivitatea
 Temperamentul
 Caracterul
 Aptitudinile
 Motricitatea
Fiecare caracteristică are în final o anumită valoare. Dacă se aşează toate
aceste valori pe verticală, iar apoi sunt unite printr-o linie, se obţine o figură
asemănătoare siluetei umane. Din acest motiv metoda este numită “profil
psihologic”.
Aceasta metodă are menirea de a vizualiza performanţele obţinute de un
individ, sau a unui grup, la o serie de probe, având şi posibilitatea comparării
rezultatelor obţinute de o persoană în diferite perioade de timp, sau a rezultatelor
obţinute de diferiţi indivizi la acelaşi moment.
Se pot remarca două elemente în profilul unui individ:
 PUNCTE SLABE – care necesită intervenţii educative, remedieri sau
ameliorări.
 PUNCTE FORTE – elementele de sprijin în vederea desfăşurării unor
comportamente eficiente.
Pentru ca aceste trăsături ale indivizilor să fie convertibile în trăsături
psihice ale unui grup, trebuie să se ţină cont de câteva aspecte ale grupului
(după Zlate M., Zlate C.)6:
1. Stabilirea unor particularităţi ale grupului care urmează să fie măsurate
iar apoi vizualizate sub forma profilului.
Alegerea acestor particularităţi se face în funcţie de scopul urmărit:
 dacă se doreşte aflarea multor informaţii, se vor utiliza majoritatea
proprietăţilor grupurilor mici;
 dacă se doreşte caracterizarea grupului după proprietăţile esenţiale,
se face apel doar la o parte a lor
Cele mai utilizate proprietăţi sunt:
 Consensul (existenţa atitudinilor asemănătoare în grup)
 Conformismul (respectarea normelor de grup)
 Autoorganizarea (capacitatea grupului de a se organiza singur)
 Coeziunea (unitatea grupului)
 Eficienţa (îndeplinirea obiectivelor)
 Autonomia (independenţa),

6
Zlate M., Zlate C. (1982) - Cunoaşterea şi activarea grupurilor sociale. Editura Politică. Bucureşti
(p.73-77)
17
  Controlul (grupul ca mijloc de control a acţiunii membrilor săi)
 Stratificarea (ierarhizarea statutelor)
 Permeabilitatea (cooptarea altor membri şi acceptarea lor)
 Flexibilitatea (capacitatea de a manifesta comportamente variate, opusă
rigidităţii şi stereotipiei
 Omogenitatea (similaritatea psihologică şi socială a membrilor),
 Tonul hedonic (plăcerea apartenenţei la grup),
 Intimitatea (apropierea psihologică între oameni),
 Forţa (tăria grupului),
 Participarea (acţionarea pentru grup),
 Stabilitatea (persistenţa în timp a grupului).
2. Transformarea acestor proprietăţi în întrebări ce vor alcătui chestionarul
care se va adresa membrilor grupului
În acest sens, se urmăreşte ca pentru fiecare proprietate, conţinutul principal al
acesteia să devină însuşi conţinutul întrebării din chestionar.
Se recomandă ca aceste întrebări să fie clare, concise, strict delimitate, să
conţină cuvinte uzuale, pe înţelesul tuturor, astfel încât să permită elaborarea
unor răspunsuri care să concorde cu realitatea. Cea mai des întâlnită formulare a
întrebărilor este: “În ce măsură…?
CHESTIONAR
1. “În ce măsură există atitudini şi comportamente asemănătoare la membrii
grupului dv.?
2. În ce măsură membrii grupului dv. manifestă conduite de supunere,
acceptare, aderenţă şi traducere în fapt a prescripţiilor normelor de grup?
3. În ce măsură grupul dv. poate să se autoregleze, să se organizeze şi să se
conducă prin sine însuşi, fără intervenţii din afară?
4. În ce măsură membrii grupului dv. sunt uniţi, acţionează unitar?
5. În ce măsură grupul dv. îşi realizează scopurile şi sarcinile propuse?
6. În ce măsură grupul dv. funcţionează independent de un alt grup?
7. În ce măsură grupul dv. controlează conduita şi acţiunile membrilor săi?
8. În ce măsură în grupul dv. statutele şi rolurile membrilor sunt strict
delimitate şi ierarhizate?
9. În ce măsură admite grupul dv. cooptarea sau pătrunderea în grup a unor
noi membri?
10. În ce măsură permite grupul dv. manifestarea unor idei sau comportamente
diferite, variate?
11. În ce măsură se caracterizează grupul dv. prin asemănarea caracteristicilor
sociale şi psihologice ale membrilor săi?
12. În ce măsură membrii grupului dv. se simt bine, satisfăcuţi, fericiţi în cadrul
grupului, simt plăcerea de a fi în grup?
13. În ce măsură membrii grupului dv. sunt apropiaţi între ei?
14. În ce măsură grupul este considerat ca având un sens pentru membrii săi?
15. În ce măsură membrii grupului acţionează, muncesc pentru grup?
16. În ce măsură grupul dv. se caracterizează prin constanţă, stabilitate şi
durabilitate în timp? ”
3. Stabilirea unităţii de măsură a proprietăţilor grupului, menţionate
anterior.
Cea mai utilizată este scara de atitudini de tip Lickert (cu cinci intervale),
care dă posibilitatea evaluării gradului în care o anumită proprietate
caracterizează grupul. Valorile scării se pot interpreta astfel:
1. un punct – caracteristica apare într-o măsură foarte mică
18
 2. doua puncte – caracteristica e prezentă în mică măsură
3. trei puncte – caracteristica există într-o oarecare măsură
4. patru puncte – caracteristica e prezentă în mare măsură
5. cinci puncte – caracteristica apare într-o măsură foarte mare
În realizarea profilului psihologic de grup este necesară urmarea etapelor:
 Pregătirea grupului în vederea aplicării chestionarului, care poate fi:
 pregătire de conţinut – în care are loc o discuţie cu membrii grupului
despre grup în general, despre proprietăţile acestuia şi despre termenii mai
dificili ce vor fi întâlniţi în chestionar
 pregătire tehnică (organizatorică) – care presupune repartizarea foilor
de răspuns fiecărui subiect (cu întrebările în stânga şi scara de atitudine în
dreapta), sau (în cazul în care cel ce investighează grupul nu dispune de foi
de răspuns, întrebările fiind citite de el) instruirea subiecţilor pentru a da
răspunsul la fiecare întrebare prin notarea în dreptul întrebării a
numărului de puncte acordat.
 Aplicarea chestionarului - poate fi lucru individual sau
citirea/dictarea fiecărei întrebări de către cercetător şi notarea
răspunsului de către subiecţi.
 Construirea profilului psihosocial al grupului – pe verticală sunt
notate proprietăţile, iar pe orizontală cele cinci unităţi. În dreptul
fiecărei proprietăţi se trec mediile rezultate de la toţi membrii
grupului. Unind punctele, se va obţine profilul psihosocial al
grupului.

În
În mică Într-o În mare În foarte
foarte
Proprietăţile măsură oarecare măsură mare
mică
grupului măsură măsură
măsură
2p 3p 4p 5p
1p
Consens X
Conformism X
Autoorganizare X
Coeziune X
Eficienţă X
Autonomie X
Control X
Stratificare X
Permeabilitate X
Flexibilitate X
Omogenitate X
Ton hedonic X
Intimitate X
Forţă X
Participare X
Stabilitate X
Consens X

Profilul psihosocial joacă un rol important în cunoaşterea grupurilor, el oferind

informaţii preţioase despre:
 orientarea generală (pozitivă sau negativă) a proprietăţilor grupului
social:
 dacă proprietăţile sunt prezente în mare şi foarte mare măsură =
grupul este bine organizat şi structurat

19
  dacă proprietăţile apar într-o mică sau foarte mică măsură =
grupul este dezorganizat şi conflictual.
 măsura şi gradul în care fiecare proprietate este dezvoltată în grup,
indicând ce caracteristică trebuie îmbunătăţită.
 cauzele probabile ale unei situaţii de grup şi unele efecte ce s-ar
putea obţine.
Profilul psihosocial al grupului este modalitatea prin care se poate realiza o
bună cunoaştere a grupului, a caracteristicilor lui generale şi particulare. Cu
ajutorul lui se pot lua decizii de ameliorare a unor probleme apărute între
membrii grupului, rezolvarea acestora ducând la o creştere a eficienţei şi o mai
uşoară atingere a obiectivelor comune. Este înlesnită de asemenea şi anticiparea
funcţionalităţii viitoare a grupului.
Se impune necesitatea îmbinării metodelor mai sus prezentate pentru a
obţine în cele din urma o cunoaştere cât mai exactă a colectivului de elevi.
Cunoaşterea grupului nu poate fi o acţiune de campanie ce se desfăşoară
în anumite momente, ci una continuă.
În scopul intervenţiei educaţionale prin stimularea proceselor de
autocunoaştere şi inter-cunoaştere poate fi utilizată proba de autocunoaştere
prin intermediul colegilor

PROBA DE AUTOCUNOAŞTERE
PRIN INTERMEDIUL COLEGILOR

Tehnica de lucru:
1. Se va solicita elevilor să noteze pe o foaie de hârtie principalele trăsături
de personalitate pe care le apreciază ei înşişi că le posedă (nu se specifică un
anumit număr de trăsături)
2. Se va cere elevilor să realizeze un număr de N-1 biletele (N= numărul
elevilor din clasă) pe care vor nota, ca şi pentru ei înşişi, principalele trăsături de
personalitate ale colegilor (fără a li se impune un anumit număr de trăsături şi
fără a fi nevoie să se semneze)
Observaţie: se va atrage atenţia elevilor asupra seriozităţii şi
responsabilităţii presupuse de aceasta proba, pentru a nu se leza în mod gratuit
personalitatea vreunuia dintre colegi. Este de preferat să se predea un bilet gol
sau incomplet decât să se noteze la întâmplare atribute oarecare.
3. Se va menţiona unul câte unul, numărul elevilor după catalog
acordându-se timpul necesar colegilor să noteze pe bileţele caracteristicile de
personalitate ale fiecăruia dintre ei
4. Bileţelele vor fi adunate de profesor (diriginte) în câte un plic cu numele
fiecărui elev pentru a le analiza înainte de a le înmâna fiecăruia dintre cei vizaţi
5. Comentarea de către profesor (diriginte) a diferitelor situaţii care ar
putea să apară:
 dacă elevul obţine o caracterizare mult diferită de a sa, se va întreba
dacă se cunoaşte suficient, cântărind veridicitatea părerilor despre
sine dar şi ale celorlalţi, în funcţie de dorinţele şi aspiraţiile sale, dar
şi de comportamentul pe care la manifestat până în acel moment
 dacă cineva obţine atribute foarte diverse, trebuie să se întrebe dacă
are sau nu o personalitate suficient de conturată ori dacă nu cumva
manifestă inconsecvenţă în comportamentul sau

20
  dacă un elev obţine un număr mare de bileţele albe sau un număr
mic de trăsături este cazul să-şi pună problema dacă are cumva o
fire prea retrasă care nu permite să fie cunoscut.
Pe baza rezultatelor obţinute se pot organiza activităţi de consiliere
individuală sau de grup, diverse activităţi extraşcolare menite să contribuie la
sporirea gradului de autocunoaştere şi inter-cunoaştere.

2.1.2.1. Întocmirea unui model de fişă de caracterizare psihosocială a

clasei de elevi

Fişa de caracterizare a clasei este un document care conţine concluziile

investigaţiilor asupra unei clase de elevi. Reprezintă o informare esenţializată
asupra caracteristicilor clasei respective. Rubricile fişei oferă, totodată,
profesorilor indicaţii asupra faptelor pe care trebuie să le cerceteze în continuare
şi care sunt considerate necesare pentru o bună cunoaştere a unui grup şcolar.
În şcoli se utilizează diverse alte tipuri de fişe (fişa medicală, fişa
psihologică, fişa pedagogică pe obiecte, fişa psihopedagogică sau fişa individuală
a elevului), dar spre deosebire de fişa clasei, ele sunt destinate sistematizării
datelor despre caracteristicile unui singur elev, cu particularităţile sale
individuale, nu despre un întreg colectiv şcolar.
Fişa de caracterizare a clasei reprezintă un instrument de lucru în mâna
profesorului şi îndeplineşte mai multe FUNCŢII:
 Fixează cadrul de cunoaştere a grupului clasei de elevi, indicând
aspectele care trebuie să fie abordate;
 Ordonează şi prezintă într-o manieră sistematică datele obţinute în
urma investigaţiilor întreprinse asupra grupului;
 Informează permanent profesorii care preiau clasa respectivă asupra
caracteristicilor colectivului de elevi cu care urmează să lucreze;
 Direcţionează procesul formativ desfăşurat în şcoală în vederea
educării capacităţilor de integrare socială a elevilor care compun
clasa şcolară la care se referă fişa respectivă;
 Oferă indicatori de evaluare a eficienţei acţiunilor educative
întreprinse pentru a-i ajuta pe elevi să se dezvolte în planul social.
Ca şi în cazul celorlalte tipuri de fişe psihopedagogice, gradul de eficienţă al
fişei clasei de elevi este condiţionat de respectarea unor CRITERII
METODOLOGICE7
 Criteriul completitudinii – să permită acoperirea tuturor aspectelor
definitorii pentru specificul unui grup;
 Criteriul selectării – din multitudinea fenomenelor de grup descrise în
literatura de cercetare să se concentreze asupra acelora care sunt
utile profesorilor pentru realizarea obiectivelor lor educative;
 Criteriul sistematizării – să permită o ordonare logică a informaţiei şi
să scoată în evidenţă aspectele specifice ale unei clase de elevi;
 Criteriul accesibilităţii – să poată fi completată şi cercetată cu
uşurinţă de toate persoanele implicate în procesul educativ.
Conţinutul fişei de caracterizare a clasei de elevi se grupează în patru mari
secţiuni8:
7
Muster, Dumitru (1985).- Metodologia cercetării în educaţie şi învăţământ, Editura Litera.
Bucureşti (p. 39):
8
Cristea, S., Constantinescu, C., (1998) - Sociologia educaţiei. Editura Hardiscom. Piteşti (p. 197)
21
  Informaţii generale,
 Dinamica grupului,
 Specificul clasei ca microgrup social,
 Concluzii
În Anexă este prezentat un model de fişă de caracterizare a clasei de elevi

22