MASAJ ŞI TEHNICI

COMPLEMENTARE

Efectele obţinute prin aplicarea procedeelor şi

tehnicilor de masaj
Curs 11
Efectele netezirii (efleurajului) asupra
organismului
• Cele mai importante efecte se răsfrâng asupra circulaţiei
sanguine în capilare, vene superficiale şi vase limfatice.

• Efleurajul este un "deschizător de drum" pentru celelalte procedee, prin

aplicarea cărora se ajunge la sfârşitul şedinţei să fie dechise
circulaţiei şi cele mai mici capilariole, care nu intră altfel aproape
niciodată în activitate.
– Acţiunea efleurajului asupra circulaţiei se realizează pe cale
mecanică şi pe cale reflexă.
• Pe cale mecanică. Prin tehnicile efleurajului se acţionează direct
asupra vaselor de sânge superficiale, influenţând împingerea
coloanei de sânge venos în sens centripet. Atunci când
tehnicile de efleuraj se însoţesc cu presiuni (presiuni alunecate) şi
vibraţii, efectul se extinde şi asupra circulaţiei profunde.
 Efectele netezirii (efleurajului) asupra
organismului

 În cazul membrelor superioare şi inferioare, circulaţia profundă este

influenţată prin neteziri sacadate, cu priză "în inel" sau "în brăţară".
 Datorită faptului că tunica medie a venelor este formată din strat muscular
în care dispoziţia fibrelor este transversală, sub formă de inele, ele sunt
influenţate foarte eficient prin această priză "în inel" şi astfel
efleurajul sacadat stimulează contracţia musculaturii netede, favorizând
circulaţia de întoarcere.
 Venele de calibru mai mare (cu lumenul mai mare), mai prezintă în afara
acestor inele musculare şi un rând de fibre musculare longitudinale,
asupra cărora se acţionează alternativ prin masajul sacadat şi prin masajul
cu tehnici lungi, medii, scurte - intercalat printre tehnicile sacadate.
 Efectele netezirii (efleurajului) asupra
organismului

 În vasele limfatice, circulaţia lichidelor este activată prin alunecări

lente şi relativ apăsate (presiuni alunecate), care de fapt uşurează
şi munca inimii, contracţiile sistolice devenind mai rare şi mai
ample.
 Creşterea amplitudinii contracţiilor sistolice determină creşterea
fracţiei de ejecţie, acest lucru contribuind la îmbunătăţirea aportului
energetic către periferie.
 Efectele netezirii

 Acomodarea subiectului cu terapeutul şi cu actul terapeutic

 Efecte asupra pielii.
 pe cale mecanică (directă)
 exfolierea celulelor cornoase de la nivelul stratului disjunct,
stimulând noi diferenţieri ale celulelor bazale şi scurtând în
acest fel timpul necesar reînnoirii epidermei.
 Aceasta este modalitatea de ameliorare a proprietăţilor fizico-
mecanice ale pielii, cum ar fi elasticitatea, contractilitatea şi,
secundar, tensiunea şi rezistenţa cutanată la presiune.
 Elasticitatea pielii este manifestată prin extensibilitatea datorată
fibrelor elastice care intră în structura dermului; aceasta scade pe
măsura înaintării în vârstă.
Efectele netezirii

 Pe cale mecanică:
 activează secreţia de sebum, prin stimularea contracţiei muşchilor
erectori ai firelor de păr. Cunoscând rolul sebumului în formarea filmului
acid de suprafaţă, ajungem la concluzia că, în acest fel, se îmbunătăţeşte
funcţia antimicrobiană şi antiparazitară a pielii.
 Glandele sudoripare răspund la excitantul mecanic care stimulează
deschiderea canalelor secretorii. În acest fel se completează filmul acid
de suprafaţă cu componenta sudoripară şi se influenţează funcţia de
termoreglare, prin pierderea de căldură ca urmare a transpiraţiei. Prin
transpiraţie se elimină toxinele şi sărurile de Na, K, Ca, etc., care rezultă în
urma degradării substanţelor proteice (amoniac, creatină, acid uric, uree,
etc.) şi a compuşilor organici neazotaţi (acid lactic), substanţe care sunt
rezultatul biochimismului contracţiei musculare. Detoxificarea poate fi accelerată
şi completată prin masaj, în acest mod intervenindu-se asupra prevenirii instalării
oboselii musculare, dar şi în refacerea proprietăţilor funcţionale ale ţesuturilor.
 Efectele netezirii

 Pe cale reflexă (indirectă).

 Prin excitarea receptorilor senzitivo-senzoriali, tehnicile din efleuraj,
transmit centrilor superiori informaţia, iar aceştia declanşează, pe cale
reflexă, reacţiile de răspuns ale ţesuturilor şi organelor .
Efectul tehnicilor din efleuraj asupra
terminaţiilor nervoase periferice este diferit
Astfel:
 efleurajul lung, cu ritm şi intensitate reduse, are o acţiune calmantă,
liniştitoare asupra sistemului nervos, relaxantă şi decontracturantă asupra
musculaturii scheletice; determină încetinirea funcţiilor ţesuturilor sau
organelor, diminuează sau inhibă sensibilitatea, conductibilitatea şi
reactivitatea nervilor (produce desensibilizarea);
 tehnicile scurte, viguroase, cu ritm şi intensitate crescute, au efecte
inverse celor enumerate anterior.
 prin efleuraj, excitarea pielii sau a terminaţiilor nervoase din piele determină
declanşarea reflexului axonic antidronic, cu efect vasodilatator, care se
exteriorizează prin hiperemie cutanată. Este de reţinut faptul că
vasodilataţia este persistentă şi se menţine şi după încetarea tehnicilor
de efleuraj;
 întrucât temperatura pielii este implicată în perceperea senzaţiilor
dureroase, temperatura scăzută diminuându-le, în leziuni posttraumatice
se efectuează efleurajul cu pungă de gheaţă, până la obţinerea
anesteziei (criomasajul).
Efectele fricţiunii asupra organismului

 Efectele fricţiunii se datoresc, în cea mai mare parte, acţiunii

mecanice a tehnicilor specifice acestui procedeu, dar cea mai importantă
este calea reflexă.
 Fricţiunea se adresează ţesutului subcutanat fibro-grăsos care
formează stratul hipodermic (sau paniculul adipos). Acesta asigură o
protecţie mecanică a organismului, stratul grăsos subcutanat aflându-se
într-un circuit continuu de mobilizare şi depozitare care se desfăşoară
sub influenţa a foarte mulţi factori. Tehnicile fricţiunii au ca rezultat
înclinarea balanţei în favoarea factorilor lipolitici, determinând o scădere a
stratului adipos.
Efectele fricţiunii asupra organismului

 Pe cale mecanică
 F. mobilizează ţesuturile subiacente (epiderm, derm), asigurându-
le o supleţe mărită, prin creşterea elasticităţii.
 Elasticitatea este dată de fibrele elastice din structura
dermului, fibre care o dată cu înaintarea în vârstă îşi pierd
elasticitatea (prin acumularea sărurilor de Ca, Mg, Na, se
hipermineralizează). Prin aplicarea sistematică a tehnicilor de
fricţiune asupra persoanelor de vârsta a III-a (masaj igienic), se
previn şi se înlătură depunerile abundente de minerale, ceea ce
încetineşte îngroşarea fibrelor elastice, ele păstrându-şi supleţea.
Efectele fricţiunii asupra organismului

 Odată cu înaintarea în vârstă, procesul de regenerare şi cicatrizare se

diminuează de circa 5 ori în comparaţie cu vârsta tânără. Fricţiunile
ajută regenerarea şi cicatrizarea. Vindecarea unor leziuni se produce prin
ţesut conjunctiv (ţesut de susţinere), care – prin fricţiunile profunde
executate pe porţiuni mici (presopunctură, punctoterapie, masaj transversal
profund) - determină desfacerea aderenţelor cicatriceale, favorizând
formarea de ţesuturi elastice.
 În cadrul masajului special articular, fricţiunile executate profund, "intrând"
în articulaţie, stimulează proprioceptorii, cu efect în reducerea durerilor
şi eliminarea substanţelor de uzură. Articulaţia este un organ senzorial
în măsură să informeze sistemul nervos central asupra variaţiilor
posturale, gradului de tensiune în care este pusă musculatura şi chiar
a gradului de scurtare a acesteia, a accidentelor produse prin
întinderea sau smulgerea tendoanelor de pe periost sau os.
Efectele fricţiunii asupra organismului

 Menţinerea supleţii şi rezistenţei reţelei arteriale şi vasculare periarticulare,

activată de aplicarea fricţiunilor
 Efectele asupra circulaţiei venoase şi limfatice au ca rezultat prevenirea
stazei sanguine şi limfatice.
 În procesele inflamatorii şi hemoragice acute sunt contraindicate tehnicile
de masaj.
 Fricţiunile se efectuează în scop profilactic, de prevenire a întinderilor
sau smulgerilor apărute de obicei la nivel tendino-muscular ca urmare a
efectului lor de mobilizare a circulaţiei.
 Prin fricţiuni se mai stimulează permeabilitatea cutanată pentru anumite
medicamente, absorbţia lor realizându-se prin orificiile pilosebacee şi
sudoripare, lucru deosebit de util în tratamentul leziunilor şi sechelelor
apărute frecvent în activitatea sportivă, după accidentări, dar şi în
alte situaţii în care se produc traumatisme.
Efectele fricţiunii asupra organismului

 Pe cale reflexă
 fricţiunea îşi realizează efectele prin reflexul axonic antidronic, în urma
declanşării căruia, la nivelul vaselor cutanate, se eliberează bradikinina,
histamina, acetilcolina; eliberarea acestora este urmată de o vasodilataţie
locală, manifestată prin hiperemie.
 Rezultatul nu se limitează numai la hiperemie, declanşându-se
reglarea circulaţiei sângelui în întreg organismul, prin mecanisme
complexe nervoase, umorale şi hormonale.
 Afluxul crescut de sânge la nivelul pielii explică mecanismele intrinseci de
asuplizare în toate condiţiile în care supleţea ei scade sau se pierde
(datorită vârstei sau unor cicatrici).
Efectele fricţiunii asupra organismului

 Atunci când tehnicile de fricţiune se execută într-un ritm lent,

prelung şi profund, au drept rezultat scăderea sensibilităţii locale,
a încordării nervoase generale, au efecte pozitive în relaxarea
musculară şi chiar în reducerea oboselii musculare.
 Atunci când tehnicile de fricţiune sunt executate scurt, într-un
ritm rapid şi viguros, efectele sunt stimulative, atât pentru
sistemul nervos central, cât şi pentru cel periferic.
 În activitatea sportivă, fricţiunea se efectuează atât în scop
analgezic, cât şi în cadrul masajului de preîncălzire, dar şi în scop
calmant înainte de probă şi după aceasta.
 Efectele frământatului asupra organismului

 Pe cale mecanică, datorită caracteristicilor specifice tehnicilor de

frământat, se stimulează deschiderea capilarelor de rezervă
favorizându-se circulaţia profundă care asigură eliminarea produşilor
toxici ai metabolismului (a substanţelor de uzură).
 Acest lucru este deosebit de important, în primul rând la sportivii de
performanţă, dar şi în profesiile care solicită o activitate fizică deosebită,
în condiţii deosebite (de ex. mineritul).
 Frământatul menţine muşchiul într-o stare de funcţionare şi troficitate
normală, împiedicând atrofiile musculare. Datorită stoarcerii se dezvoltă,
pe cale mecanică, elasticitatea muşchilor, prevenindu-se apariţia
rupturilor, care apar frecvent în sport dar şi în unele profesii şi care se
caracterizează prin ruperea unor fibre sau a tuturor fibrelor unui muşchi, în
condiţiile unei contracţii bruşte, puternice, efectuată cu muşchiul neîncălzit.
Efectele frământatului asupra organismului

 De asemeni, prin frământat sunt stimulate fiziologic şi celelalte

proprietăţi ale muşchiului: excitabilitatea, contractilitatea,
conductibilitatea.
 Rezultatul favorabil benefic asupra excitabilităţii se caracterizează prin
asigurarea posibilităţii de executare a unor eforturi menţinute, de
lungă durată, datorită faptului că, prin frământat, se prelungeşte în timp
bariera de instalare a oboselii.
 Un efect deosebit se realizează asupra contractilităţii, care se apreciază
prin creşterea forţei musculare de contracţie, fapt pus în evidenţă
atât la sportivii de înaltă performanţă, cât şi în profesiile la care efortul
fizic este foarte solicitant şi în timpul căruia există o solicitare prelungită,
cu efecte asupra mobilizării sistemului nervos central, determinând o
mobilizare mai eficientă a unităţilor motorii.
Efectele frământatului asupra organismului

 Pe cale reflexă.
 Toate tehnicile frământatului şi efectele acestora obţinute pe cale
mecanică sunt implicate şi în efectele obţinute pe cale reflexă.
 Frământatul asigură o creştere a tonicităţii musculare, o îmbunătăţire a
troficităţii şi are influenţă favorabilă asupra unor insuficienţe
musculare care apar ca urmare a imobilizărilor prelungite în aparate
gipsate, după traumatisme etc.
 În cazul frământatului efectele pur mecanice nu pot fi disociate clar de
cele pur reflexe, ele interferându-se.
 Efectele tapotamentului asupra organismului

 Variază în funcţie de:

 ritmul şi intensitatea lovirilor din cadrul fiecărei tehnici,
 mai sunt condiţionate şi de supleţea sau de rigiditatea mâinilor
kinetoterapeutului,
 cât şi de sensibilitatea pielii sau a ţesuturilor masate.
 Pe cale mecanică:
 tehnicile de tapotament mobilizează lipidele din adipocite, înclinând
balanţa metabolică în favoarea factorilor lipolitici. Se intervine în
acest fel asupra scăderii ţesutului adipos.
 se acţionează şi asupra vasomotricităţii, crescându-se afluxul de
sânge spre zona masată. Hiperemia cutanată este evidentă şi de lungă
durată.
 Efectele tapotamentului asupra organismului

 Ecoul tehnicilor tapotamentului se face simţit şi din punct de vedere

reflex, prin influenţele asupra ramurilor periferice ale nervilor senzitivi şi
motori. Excitarea nervilor somatici senzitivi este urmată, în timp (după
un anumit număr de şedinţe), de scăderea sensibilităţii dureroase.
Excitarea fibrelor nervoase motorii determină, prin motoneuronii fazici, o
contracţie rapidă a fibrelor musculare, iar prin motoneuronii tonici, o
contracţie lentă, exteriorizată prin creşterea tonusului.
 Gradul de contracţie depinde de ritmul şi intensitatea cu care sunt aplicate
tehnicile de tapotament. Astfel:
 atunci când tehnicile sunt aplicate cu ritm şi intensitate scăzute, sunt
urmate de contracţii parţiale, producând un efect mecanic scăzut.
 când ritmul şi intensitatea acestora sunt crescute, se produce o
contracţie mai amplă dar tot cu un efect mecanic scăzut.
 executate uşor şi ritmic, tehnicile tapotamentului stimulează
proprietăţile fiziologice ale muşchilor şi le îmbunătăţeşte
funcţionalitatea.
Efectele vibraţiilor asupra organismului

 Tehnicile executate prelungit şi cu fineţe sunt liniştitoare, reduc

sensibilitatea pielii şi a ţesuturilor superficiale, producând o senzaţie de
amorţire, încălzire şi relaxare.Tehnicile mai ample şi mai puternice, au
ca efect intensificarea circulaţiei locale profunde, care se exteriorizează
prin hiperemie cutanată.
 Tehnicile vibraţiilor se combină, de cele mai multe ori, cu tehnicile
de efleuraj, cu fricţiunile, presiunile, contribuind la sporirea eficienţei
acestora. Efectul lor este calmant, relaxator şi decongestiv, motiv
pentru care sunt indicate, atât în tratamentul unor efecţiuni dureroase
şi congestive ale organelor interne, a unor leziuni însoţite de
contractură musculară, cât şi în cazuri de supraîncordări psihice.
 Vibraţiile mecanice, executate în ritm rapid şi cu amplitudine crescută, au
un efect dublu, împiedicând depozitarea adipocitelor şi mobilizându-le
din straturile adipoase subcutanate. Pentru acest motiv, ele sunt indicate
în tratamentul celulitei şi a obezităţii.
Concluzii
 Principala direcţie în care se exercită efectul procedeelor de masaj este cea
a circulaţiei sanguine. Tehnicile energice de fricţiune, frământat,
tapotament, determină eliberarea de histamină, care acţionează cu
predilecţie asupra vaselor mici de sânge producând vasodilataţie,
exteriorizată prin hiperemie cutanată. Această oarecum banală hiperemie
este, de fapt, rezultatul intervenţiei mai multor substanţe care produc
vasodilataţie la nivelul muşchilor scheletici, dar care determină şi un
puternic vasospasm.
 Aceleaşi procedee de masaj realizează, pe cale reflexă influenţarea
sistemului aferent simpatic, acţionând asupra venelor din muşchiul
striat, tot în sens vasodilatator, ca urmare a predominanţei receptorilor
de tip beta, din pereţii vasculari.
Concluzii
 Efectele benefice ale masajului, se răsfrâng pozitiv şi asupra
conţinutului vaselor de sânge. O şedinţă de masaj va fi urmată de
o creştere uşoară a hemoglobinei, precum şi a numărului de
hematii, leucocite, modificări care se explică prin stimularea
reflexă a organelor hematopoietice şi prin mobilizarea sângelui
din organele de depozit.
 Procedeele secundare de masaj, au aceleaşi efecte ca şi
procedeele principale de masaj, ele fiind aplicaţii speciale ale
tehnicilor, care acţionează tot pe cale mecanică şi reflexă, urmând
aceleaşi mecanisme descrise până acum.