MINISTERUL EDUCAŢIEI,

CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE REALE, ECONOMICE ŞI ALE MEDIULUI

CATEDRA DE ȘTIINȚE FIZICE ȘI INGINEREȘTI

Factorii principali care influențează asupra

managementului învățării
Seminar 1

La disciplina : Managementul învățării

Autor:
Masterantul grupei TI11M

Braguța Eduard

_____________

(semnătura)

Conducător științific:

Fotescu Emil

Conf.univ.dr.

_____________

Bălți, 2021
 Cuprins:

INTRODUCERE 3
1. Managimentul învățării factori interni-externi 5
2. Factorii psihosociali ai învățării școlare 8
3. Influența factorilor asupra managimentului învățării.......................................................10
CONCLUZII.......................................................................................................................12

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................14

2
 INTRODUCERE
Procesul de transformare continuă a societăţii, nevoile şi condiţiile vieţii în lumea
contemporană impun adoptarea unei noi atitudini cu privire la pregătirea elevilor, ca urmare a
necesităţii adecvării sistemului de învăţământ la exigenţele sporite ale societăţii contemporane.
În condiţiile educaţiei permanente, activitatea de învăţare este, în esenţă, o activitate de
descoperire a adevărurilor care se realizează cu ajutorul unor metode şi tehnici adecvate. Aceasta
presupune implicarea activă a elevilor în actul învăţării, printr-un efort personal consistent.
Factorii care influenţează succesul sau insuccesul în învăţare pot fi grupaţi pe doua
categorii: factori interni şi factori externi. Factorii interni care influenţează învăţarea sunt:
percepţiile, reprezentările, memoria, gândirea, imaginaţia, atenţia, motivaţia, voinţa, inteligenţa,
gradul de concentrare al celui care învaţă etc. Ca factori externi ai învăţării pot fi enumeraţi:
familia, schimbările de mediu, colegii, prietenii, profesorii, sănătatea, sistemul de învăţământ ş.a.
Pregătirea tinerilor pentru viaţă presupune cultivarea şi dezvoltarea unor calităţi cu
adevărat umane, ce nu se pot naşte decât prin impactul cu factorii enumerate mai sus.
Însuşirea unui sistem de cunoştinţe cu privire la funcţionarea logică a gândirii,
mecanismele psihice, legile dezvoltării social-economice şi ale individului, natura raporturilor cu
ceilalţi, formarea unor capacităţi, deprinderi, priceperi şi atitudini în faţa realităţii, îi permit
elevului să-şi construiască o imagine de ansamblu asupra lumii şi să poată răspunde cerinţelor
fundamentale ale existenţei şi integrării sale sociale.
El va fi pregătit să gândească liber şi creativ, să poată susţine comunicarea interumană, să
manifeste capacităţi de analiză şi apreciere a propriului comportament şi al semenilor săi.
Cultivarea respectului faţă de valorile umane, libertate, democraţie, instituţii sociale, îl va ajuta
pe tânăr să se integreze în societate ca personalitate distinctă, capabilă de opinii personale,
dialog, comportament dezirabil, acţiune.
Formarea şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale, funcţiilor cognitive şi instrumentale,
schemelor asimilatorii şi structurilor operatorii asigură însuşirea unor valori care reprezintă, la
nivelul individului, cultura sa generală.
Pe acest fond se grefează cunoştinţele de specialitate sau ceea ce numim cultura de
specialitate.
Învăţământul modern se conduce după o filosofie a educaţiei, care promovează o nouă
concepţie despre formarea elevului astfel încât activitatea şcolară vine în întâmpinarea
trebuinţelor dezvoltării individuale şi sociale. În spiritul acestei filosofii se promovează gândirea
creatoare, iniţiativa şi cooperarea, capacitatea de decizie, aptitudinile şi talentul, personalitatea
elevului, aşadar un învăţământ care cultivă dinamismul şi disponibilitatea pentru înnoire,
aptitudinea pentru schimbare, capacitatea de invenţie şi inovaţie.
3
 Conform unor asemenea cerinţe şi în condiţiile creşterii continue a volumului de
informaţii, accentul cade pe caracterul formativ al educaţiei, pe principiile și factorii de bază care
ne conduc activităţile didactice concrete, în vederea dobândirii competenţelor menţionate
anterior.

4
 1. Managimentul învățării- factorii interni si externi

Învăţarea şcolară este o formă de activitate care se subordonează, în principal unor scopuri
informativ - formative. Învăţarea constituie o cerinţă socială şi totodată calea omului spre
desăvârşire. Termenul "învăţare" este folosit de secole pentru a denumi activităţi prin care
oamenii se străduiesc să asimileze informaţii şi să-şi formeze anumite genuri de competenţe.
Şcoala are misiunea de a forma tineri capabili să răspundă unor realităţi în schimbare, să
asigure în mod prioritar o concordanţă între oferta educaţională şi nevoile comunităţii anticipând
schimbările care se presupune că vor avea loc la nivel economic, politic, social și cultural.
Aceste exigenţe s-ar putea rezuma in:
- capacitate de gândire critica și divergenta;
- motivaţie și disponibilitate de a reacţiona pozitiv la schimbări;
- capacitate de inserţie socială activă.
Pentru a răspunde intr-o forma optima acestor exigente ființa umana învață să învețe și își
dezvoltă obișnuința de a învăța efficient fiind ghidată de anumiți factori.
Una din temele importante ale psihologiei sociale, cu impact deosebit în mediul şcolar, o
constituie studiul gîndirii sociale. Teoriile din acest domeniu descriu felul în care omul
construieşte explicaţia cu privire la experienţele sale. Indivizii caută să înţeleagă lumea şi să-i
desluşească determinismele, căci numai astfel pot duce la bun sfîrşit acţiunile. În cazul în care nu
reuşesc să obţină explicaţii mulţumitoare cu privire la evenimentele mediului ce-i înconjoară, ei
trăiesc o stare de discomfort psihic.
În general, la baza oricărei acţiuni umane, deci şi la baza invăţării se află:
- factori interni (de pildă, motivaţia persoanei);
- factori externi (situaţii concrete, presiunea socială, dorinţa de apreciere din partea semenilor).
Un elev poate să explice nota proastă pe care tocmai a primit-o punînd-o pe seama unei
cauze exterioare. Trebuie să observăm că performanţele sale şcolare viitoare, precum şi
comfortul său psihic depind de atribuirea pe care o face. Este evident că el se va simţi împăcat cu
sine şi stima de sine îi va fi menajată dacă va invoca o cauză externă şi stabilă. Pe de altă parte,
un elev înclinat să facă mereu atribuiri interne pentru nereuşitele sale din clasă va avea o stimă
de sine slabă şi, în egală măsură, aşteptări slabe cu privire la posibilităţile sale de a obţine note
foarte bune.
Atribuirile stabile ale reuşitei sau eşecului pot marca o dimensiune foarte importantă a
personalităţii, sentimental propriei eficienţe. Acesta, definit ca aprecierea unei personae asupra
propriilor capacităţi de a organiza şi duce la împlinire acţiuni necesare pentru atingerea unei

5
performanţe, trebuie deosebit de stima de sine, care se constituie ca o acreciere globală a valorii
propriei personalităţi. Eficienţa proprie este un factor cardinal al succesului.
În matricea complexă a reuşitei şcolare ponderea factorilor intelectuali este destul de
însemnată, cca 50% din varianta rezultatelor şcolare fiind pusă pe seama inteligenţei. Restul de
50% este pusă pe seama factorilor nonintelectuali de personalitate, precum şi condiţiilor de
organizare a activităţii şcolare. Deficienţele în percepţiile vizuale, auditive sau tulburările
limbajului oral pot determina pregătirea incomplectă a copilului pentru învăţarea citirii.
Insuficienţa dezvoltare a orientării şi a structurii spaţiale a funcţiei simbolice a limbajului,
a înţelegerii masajelor verbale pot fi cauze ale imaturităţii pentru citire.
În dezvoltarea inteligenţei şi a capacităţii de autoreglare a copilului există o anumită
succesiune stadială obligatorie iar actualizarea potenţialităţilor psihice presupune organizarea
cerinţelor instructive în acord cu aceste posibilităţi.
Diferențiem deci următorii factori di seria celor interni și externi care influențează direct
managementul învățării:
- Diferenţele individuale care sunt definitorii pentru gradul de educabilitate a elevilor. Se
caută, astfel, o concordanţă între caracteristicile psihofiziologice ale subiectului şi
exigenţele sarcinilor şcolare. Criteriul acestei concordanţe este succesul la învăţătură
exprimat în calificativ ca modalitate de evaluare a randamentului şcolar. Calificativul
este un indice discutabil al valorii şi al pregătirii elevului, depinzând nu numai de elev
ci în mare măsură şi de învăţător.
- Inteligenţa este unul din elementele constelaţiei factorilor interni ai performanţei
şcolare. La elevii cu insuficienţe mintale, importanţa factorilor intelectuali în
determinarea reuşitei – nereuşitei este mai mare decât la cei normali sub aspect
intelectual. Sunt deci situaţii în care inteligenţa, tocmai prin deficienţele sale, devine
factorul fundamental în determinarea randamentului şcolar.
- Puterea de muncă, rezistenţa la efort, vivacitatea personalităţii, ritmul şi eficienţa
activităţii etc. influenţează reuşita şcolară a elevilor. Inadaptarea elevilor lenţi are un
caracter foarte particular, având frecvent origine psiho-somatică şi care nu relevă deloc
rea-voinţă din partea elevului. Orice încercare bruscantă, venită din partea şcolii sau a
familiei, de a-l face pe acest elev mai rapid, poate duce la confuzii, la eşec, care
agravează situaţia tensională a elevului. Încetineala excesivă, ritmul prea lent pot
genera, chiar şi la un copil cu posibilităţi intelectuale normale, o formă specifică a
nereuşitei şcolare.
- „Astenia mintală”, oboseala de integrare a informaţiilor şi de coordonare a verigilor
activităţii, fac ca elevul să fie lipsit de eficienţă intelectuală. Eficacitatea inteligenţei
6
 şcolare depinde, alături de perseverenţă şi de rapiditatea funcţionării mintale. În
contrast cu elevul pasiv, cel activ se caracterizează printr-o mare capacitate de a
învinge dificultăţile exterioare, care îi stimulează energia fizică şi mintală. Dacă
activismul se asociază cu aptitudini şcolare dezvoltate, firea perseverentă va parcurge o
cale ascendentă în activitatea şcolară.
Punctul de plecare în formarea operaţiilor mintale la copil îl constituie acţiunea externă cu
obiecte concrete. Limbajul înlesneşte, pe de o parte, interiorizarea acţiunii materiale şi detaşarea
de aspectele neesenţiale, iar, pe de altă parte, exteriorizarea acţiunii mintale în conversaţie. În
final procesul se transpune în planul limbajului intern, adică în planul mintal propriu-zis în care
operaţia se realizează ca act de gândire.
Personalitatea elevului reprezintă factorul fundamental al reuşitei şcolare, condiţiile interne
prin intermediul cărora acţionează condiţiile externe. În cadrul acesteia vom distinge:
- factorii fizici:
 starea de sănătate,
 echilibrul psihosomatic,
 rezistenţa la efort,
 potenţialul genetic.
- factorii psihici:
a. intelectuali:
 inteligenţă,
 stilul cognitiv,
 nivelul de dezvoltare a proceselor intelectuale (memorie, gândire, imaginaţie,
atenţie);
b. nonintelectuali:
 motivaţia,
 interesele,
 atitudinile,
 trăsăturile de personalitate.
În psihopedagogie se utilizează conceptul de maturitate şcolară vizând maturitatea fizică,
cea volitivă, socială, morală, mintală şi maturitatea pentru muncă.

7
 2. Factorii psihosociali ai învățării școlare

Învatarea este o activitate interactiva și intraactivă in sensul ca ea depinde de elev, de

caracteristicile și condițiile sale interne, dar și de altii factori externi: profesori, parinți,
conținuturi cognitive, situatii și context psihosocial etc.
Învatarea influenteaza dezvoltarea psihică, fiind una din condițiile ei fundamentale, la
randul ei, invatarea este influentată de o serie de factori sau condiții variabile. Acestia se impart
in doua categorii:
a.    factori interni
b.   factori externi.
Factorii internii se subâmpart în factori biofizici și factori psiho-individuali. 
 Factorii biofizici cuprind: potentialul genetic, dezvoltarea fizică generală, echilibrul
fiziologic, starea de sanatate, particularitatile organelor de simt.
 Factorii psiho-individuali vizează: nivelul de cunostinte, calitatea și cantitatea
experientei anterioare, scopuri, motive, nivel de aspiratie, deprinderi de a învața,
particularitatile proceselor cognitive (percepție, reprezentare, spirit de observatie,
nivelul inteligentei și modul de utilizare a acesteia, calităile memoriei). Un rol
important il au, de asemenea, calitatile voinței si ale atenției ca și starea de pregatire
a elevului pentru învatare.
În ceea ce priveste categoria factorilor externi acestia cuprind:
a.  factori pedagogici (natura, volumul, gradul de structurare și de dificultate al
conținuturilor învățării, personalitatea cadrului didactic, competentele sale);
b.  factori sociali (climatul și conditiile familiale, condițiile general-istorice etc.);
c.  factori psihosociali (grupul, relațiile interpersonale, climatul stimulator sau drenator al
clasei de elevi, comunicarea interpersonală, relatțiile socio-afective etc.);
d.  factori ergonomici,
e.  factori igienici etc.
Atingerea unor performante înalte de învatare depinde, în mare masură, de coincidența
optima a acestor factori, altfel efectele sunt nesatisfacatoare.
Perspectiva psihosociala a învatarii umane - cu formele sale specifice de socializare,
enculturatie, interinvatare este relativ recentă, dar nu mai puțin importantă pentru cunoașterea și
cercetarea știintifică actuală. Abordarea psihosocială se refera la:
 învatarea comportamentului social de catre subiecți;
 interiorizarea de roluri sociale, sisteme de valori, norme, atitudini, reprezentari și
modele socioculturale;

8
  structurarea relațiilor interpersonale și de grup;
 elaborarea unei motivații psihosociale și comunicații interindividuale etc.
În cadrul învatarii sociale, subiectul uman poate fi atat factor de stimulare, sursa de întarire
secundară, cât și mediator ori agent de control al comportamentului produs sau insusit. Aceste
funcții și roluri se realizează prin interactiunea dinamică a unor raporturi și modalități
interpersonale de cooperare, competiție, colaborare, coparticipare, interevaluare etc.
Ele determină sau condiționeaza nivelul și calitatea performanțelor, atitudinilor și
comportamentelor individuale ori grupale.
În cazul activității de instruire - învătare trebuie determinate, din perspectiva psihologiei,
structura și natura relației educationale dintre educatori și educați, dintre cei doi agenti
comunicaționali, actori și “autori “ ai procesului de învatamant: profesorul și elevul. Fiecare
deține status-uri și roluri diferite, specifice. Primul agent - profesorul - ca emitator, coordonator,
îndrumator, consilier, conducator, evaluator; al doilea - elevul - ca receptor, colaborator,
discipol, beneficiar etc.
De subliniat faptul ca relatia dintre cei doi agenti are o natura preponderent sociala ca
forma si psihosociala in continut, ca urmare a rol-status-urilor diferite, structurate ierarhic in mod
vizibil in practica pedagogica traditionala si invizibil in pedagogia sociala activa, nondirectiva.
In acest context, educatia poate fi analizata pe doua planuri:
 relational (al interactiunii dintre profesor si elevi, dintre elevi ca membri ai
grupului si clasa);
 actional (cel al predarii si invatarii continuturilor didactice).
In acest sens, va trebui sa avem in vedere faptul ca procesualitatea si rezultatele invatarii
sunt determinate si influentate, in mare masura, de interactiunea urmatorilor factori si conditii:
a)        psihosociali (care se refera la capacitatea intelectuala, structura cognitiva, interese,
stil cognitiv, conceptii, atitudini, trasaturi de personalitate, stare afectiv-emotionala, capacitate de
efort voluntar, grad de constiinta etc.);
b)       sociali (privind dinamica si structura interactiunilor interindividuale, relatii
interpersonale, actiuni de predare-invatare, status-uri si roluri sociale, procese de cunoastere,
conducere, organizare, comunicare, control si evaluare interpersonala, factori de grup, relatiile
profesor-elevi /grup, stari de spirit, mentalitati, opinii, atitudini, climat psihosocial, interactiuni
competitive si/sau de colaborare, structuri de apreciere si inter-apreciere, motivatii, conceptii,
norme si valori psiho-sociale etc.),
c)        personalitatea profesorului (status-ul si rolul socio-profesional, aptitudini
didactice si stiintifice, trasaturi de caracter, stiluri de predare, comunicare, conducere si evaluare,

9
capacitate empatica, tact psihopedagogic, tipuri de competente si atitudini stiintifice si
psihosocio-pedagogice etc.);
d) contextul socio-educational familial, scolar si social (norme, valori, principii si modele
socioculturale, cerinte si oferte, valoarea stimularilor, actiunilor si conditiilor de mediu,
autoritate si prestigiu socio-moral, tipuri de recompense si pedepse, modalitati de valorizare,
recunoastere si promovare sociala etc.).

3. Influența factorilor asupra managimentului învățării

Practic, atât predarea cât și învatarea se desfasoara într-un context socio-uman sui generis
care presupune interactiuni reciproce ale celor doi parteneri, participanți profesor-elev. De
asemenea, trebuie precizat ca ierarhizarea sau sincronizarea relativă a relațiilor și acțiunilor
educaționale de instruire-învatare deriva din structura competentelor și responsabilitatilor celor
doi subiecți, din dinamica status-urilor și rolurilor acestora în cadrul modului de educație.
În majoritatea studiilor teoretice, învatarea este privită ca un fenomen individual, ca o
actiune proprie a subiectului, ca o desfasurare secvențiala a unui proces în sine, desprins de
mediul socio-cultural.
Abordarea factorilor care influențează procesul invatarii scolare necesita o inovare
structural - functională a sistemului de învatamant, o schimbare a modului de educație, a gandirii
și comportamentului școlii și familiei, o formare psihopedagogica si psihosociologica a
profesorilor dar și a viitorilor părinți.
Dupa L. Vlasceanu (1979), modul de educație constituie ansamblul sistemic al
conținuturilor, obiectivelor, strategiilor și relațiilor din cadrul procesului de învatamant. Dupa
același autor, elementele componente definitorii ale modului de educație ar fi relațiile, agenții
umani, strategiile metodologice, conținuturile, obiectivele, structura pozitională, campul
educațional și practica educatională. De asemenea, modul de educație al unui sistem social de
învatamant este activat, mentinut sau dezvoltat de cadre didactice îndeosebi, care gândesc și
actionează între anumite cadre instituționalizate. El este specific colectivului profesoral întrucât
este particularizat, personalizat de anumite modele cognitive și actionale ale profesorilor, care
conduc la formarea unui praxis specific, dar adaugam noi si al unui praxis psihosocial particular.
Structura pozitională se refera la factorii umani care genereaza și influențează informatia
cognitiva in cadrul instituțiilor educaționale, precum și la rețeaua de relații ce se manifesta între
agenți, între instituții, intre acestea și profesori. În principiu, structura pozitională cuprinde
pozițiile profesorilor în cadrul institutiilor educaționale si in raport cu unitatile scolare, cat si

10
participarea lor la diferite activitati didactice sau extrascolare din cadrul campului educațional
(dupa L. Vlasceanu, 1979).
Ca urmare, în analiza procesului învatarii și evaluarii rezultatelor școlare obținute, va
trebui sa avem în vedere acțiunea sinergica și specifica a diferitilor factori (individuali si sociali,
obiectivi si subiectivi) în corelatie funcțională cu diverse situații si conditii (psihologice,
psihosociale, socioeducationale, contextuale, culturale etc.).
Teoriile invatarii din literatura de specialitate existente ne permit, intr-o mica masura, sa
identificam si sa explicam adecvat intimitatea fenomenului de invatare scolara, sa cunoastem
procesualitatea realizarii actului de invatare si educatie.
Unii cercetatori au inteles ca educatia si invatarea indiferent de factorii care o influențează
se realizeaza exclusiv din interior spre exterior (J. Dewey,1972) datorita unor forte psihologice -
instincte, inclinații, trebuințe, interese etc. - iar altii, dimpotriva, au aratat ca ea se infaptuieste
din exterior spre interior (Em. Durkheim, 1930), deoarece formele vieții sociale determina
profilul și moralul individului. Au existat șnsa si autori care au aratat ca actul instructiv-educativ
apare atat ca proces psihologic cat si ca fenomen sociologic, ca o sinteza dintre social si
individual.
Pentru întelegerea procesualitatii și modalitații de desfasurare a actului învatarii, trebuie sa
descoperim si sa descifram principalele variabile si elemente componente, sa surprindem
ponderea si valoarea cantitativa a factorilor implicați si incidenta numeroaselor condiții și
contexte in care se produce activitatea de instruire-invatare. În aceasta perspectivă, prin
“transmiterea de cunoastere” nu trebuie inteles numai comunicarea de cunostinte, ca produse
finite ale activitatii de cunoastere, ci si actiunile intreprinse si modalitatile folosite de subiectul
educatiei pentru dobandirea și stapanirea informatiilor, a operatiilor si comportamentelor
cognitive corespunzatoare. Ca atare, trebuie descifrata desfasurarea discursiva a elaborarii
cunoasterii, respectiv demersul intim al producerii instruirii - invatarii, prin identificarea
factorilor, conditiilor care determina si influenteaza pozitiv sau negativ procesualitatea si
rezultatele invatarii.
Deci, învatarea presupune participarea activă, conștiență, atitudine creativă față de
cunoastere și viata, implicare personală, initiativă și încredere în fortele proprii. Iar pentru J. W.
Botkin (si colab. 1981), înseamna achizitionarea și practicarea de metodologii, priceperi,
atitudini si valori noi, care sunt necesare pregatirii omului pentru a trai intr-o lume in permanenta
schimbare. Managimentul învățării este o activitate psihica deosebit de complexă, prin care
elevul iși însuseste activ cunostintele iar o varietate de factori fie ajută procesului fie dimpotrivă
stagnează procesul. Și totuși acești factori formeaza operatiile, care asimileaza experienta socială
(P. Muresan, 1990), dezvoltă personalitatea, dobandind și oferind astfel noi capacități și
11
comportamente adaptive de cunoaștere, întelegere și acțiune fata de cerintele noi ale activității și
vieții social - umane.

12
Concluzii

Legea calităţii arată că „asigurarea calităţii educaţiei exprimă capacitatea de a oferi

programe de educaţie, în conformitate cu standardele societăţii  actuale”. Atunci când realizăm o
educaţie de calitate, va rezulta și un produs de calitate indiferent de factorii care influențează
acest proces.
Există factori exteriori care influențează calitatea în învățământ și anume: mediul familial,
social, economic din care provine elevul, educația și ocupația părinților dar și factori care țin de
școală și anume: cadrele didactice, tipul de școală, condițiile de învățare, baza tehnico-materială
etc. Dacă părinții nu se implică pentru a obține succesul educațional al elevilor, școala este cea
care poate să intervină. Astfel, reducerea numărului de elevi dintr-o clasă, creșterea nivelului de
pregătire ale cadrelor didactice, modernizarea instituțiilor de învățământ, implicarea părinților și
a comunității în activitățile școlii reprezintă câteva metode de îmbunătățire a managimentului
învățării.
Un rol important asupra performanțelor elevilor îl au cadrele  didactice  prin    organizarea
procesului instructiv-educativ, prin relațiile pe care le stabilesc în interiorul școlii, cu familiile
elevilor, cu comunitatea, prin activitățile extracurriculare organizate în școală. Calificativele și
notele obținute de elevi la evaluările inițiale, curente, periodice, finale, precum și rezultatele la
evaluările naționale, concursuri, olimpiade sunt rezultate ale calității educației și  reprezintă
nivelul de pregătire al elevilor. Pentru obținerea de către elevi a unor rezultate deosebite la
învățătură, cadrele didactice trebuie să fie bine pregătite din punct de vedere pedagogic,
psihologic, să transmită cunoștințe, priceperi, deprinderi conform noilor metodologii, să asigure
calitatea prin activități didactice centrate pe elev, permanent să colaboreze cu familia și să nu
evite  participarea la cursurile de formare și perfecționare, pentru a putea fi la curent cu  noutățile
și modificările apărute în sistemul de învățământ.
Pentru a crește calitatea în educație, un rol deosebit îl are procesul instructiv- educativ,
modul lui de organizare, atmosfera plăcută din școală, relațiile bune dintre școală și familie,
așteptările cadrelor didactice și ale părinților privind performanța elevilor. O răspundere  destul
de mare pentru cadrele didactice o reprezintă gestionarea clasei de elevi și  de aceea ele au
sarcina de a stabil norme, reguli, ceea ce le  este permis elevilor și ceea ce le  este interzis, care
sunt recompensele pe care le vor primi dacă au un comportament pozitiv și cum sunt sancționați
dacă vor avea un comportament inadecvat. Nu doar folosirea unor mijloace didactice moderne, a
unor metode moderne de predare  duc la creșterea calității învățământului, ci și implicarea 
elevilor în crearea materialelor. Întotdeauna profesorii trebuie să îmbine tradiționalul cu

13
modernul, pentru a obține un  act educațional eficient, iar elevii să fie responsabili în educația
proprie printr-o  implicare activă.
Dacă se selectează conţinuturile învăţării  din  sfera  de  interese  ale  elevilor, în
concordanţă  cu  programa şcolară, atunci rezultatele  procesului  instructiv – educativ  sunt  de
calitate.  Elevii sunt  mult mai  atenţi şi mai receptivi la informaţiile  care  vin din, despre şi
pentru aspiraţiile generaţiei lor. Managimentul educaţional crește dacă activitățile
extracurriculare sunt folosite cât mai des, cât mai variate și dacă scopurile şi obiectivele acestora
au fost realizate. Cadrele didactice, prin activitățile procesului instructiv-educativ urmăresc:
prevenirea situaţiilor de criză a elevilor (personală, educaţională şi socială), dezvoltarea
personală a acestora, cultivarea imaginilor de sine pozitive, creşterea capacităţilor de luare a
deciziilor, responsabilizarea faţă de societate, încercarea păstrării echilibrului în situaţii de succes
sau eşec, creşterea rezistenţei la frustrare, la critică, autoevaluarea propriului potențial,
cunoaşterea calităţilor personale şi a punctelor slabe, construirea unei baze solide de valori, a
optimismului în împlinirea visurile lor. Elevii  se pregătesc pentru viaţă, să  fie capabili să se
descurce singuri, să se afirme  în mod independent sau în cadrul grupului din care fac parte.
O altă necesitate pentru creșterea calității învățământului o reprezintă parteneriatul școală-
familie. În cadrul școlii se face decât o parte din educația copilului, cealaltă parte făcându-se în
afara ei. Influența familiei are un mare impact asupra rezultatelor  școlare ale elevilor și asupra
motivației învățării și de aceea trebuie să colaboreze permanent cu școala, participând la diverse
activități ale acesteia(ședințe, lectorate cu părinții, activități de consiliere a  părinților, serbări
școlare).  Printre alte sarcini, ale școlii, se află și identificarea situațiilor – problemă din familiile
copiilor și dirijarea pe cât este posibil a strategiilor educative în favoarea elevului. De aceea,
colaborarea dintre școală şi familie, presupune nu numai o informare cu privire la tot ceea ce
face elevul la școală, în cadrul procesului instructiv-educativ, ci şi informarea părinţilor cu toate
problemele pe care le are elevul. Nu puține sunt actele de violență dintre elevi, personal didactic
și persoanele din afara școlii, consumul de droguri, acte de delincvență juvenilă, situații cărora
școala trebuie să le facă față. Astfel acţiunea educativă a familiei devine eficientă dacă aceasta
participă cu regularitate la acțiunile școlii, există o legătură permanentă între cele două iar
obiectivele urmărite de acestea se subordonează idealului  educational. Între  relațiile școală-
familie trebuie  să existe o strânsă legătură pentru beneficiciul copiilor, trebuie găsite modalități
prin care să se comunice permanent cu familia, deoarece siguranța și securitatea elevilor, atât în
școală, cât și în afara ei, este primordială atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. În așa
mod vom obține success în procesul de management al învățării, iar toată gama de factori care
influențează acest proces ne va veni doar spre ajutor dacă vom găsi solutii de ghidare a lor.

14
 BIBLIOGRAFIE

1. BADEA, Elena. Caracterizarea dinamică a copilului și adolescentului (de la 3-17/18

ani) cu aplicație la fișa școlară. București: Ed. Tehnică, 1997, 235 pag;
2. COSMOVICI, Andrei., IACOB, Luminița. Psihologie școlară. Iași: Ed. Polirom,
1998, 302 pag, ISBN : 973-683-048-9;
3. CREȚU, Tinca. Psihologia vîrstelor. București: Ed. Polirom, 2009, 392 pag, ISBN:
978-973-46-1358-8;
4. GILLES, Amado., GUITTET, Andre. Psihologia comunicării în grupuri. Iași: Ed.
Polirom, 2007, 264 pag, ISBN: 978-973-46-0759-4;
5. GOLU, Pantelimon., VERZA, Emil., ZLATE., Mielu. Psiholgia copilului. București:
Ed. Didactică și Pedagogică, 1993, 224 pag, ISBN: 973-30-3771-0;
6. TURCU, F., TURCU, A. Fundamente ale psihologiei școlare. București: Ed. ALL
Educational, 1999, 376 pag;
7. VLAS, Valentina. Psihologia vîrstelor și pedagogică. Chișinău: Ed. Lumina, 1992, 297
pag;
8. ZLATE, Mielu. Psihologia socială a grupurilor școlare. București: Ed. E.P, 1972, 300
pag;
9. ZLATE, Mielu. Psihologia mecanismelor cognitive. Iași: Ed. E.P, 2004, 297 pag;

15
16