Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad

EMPATIA

Prenume: Ionela-Veronica
Numele: Gheorghiță (Onuţan)
Facultatea: Știinţe socio-umane și educaţie fizică și sport
Specializarea: Pedagogia ȋnvăţământului primar și preşcolar (la Zalău)
Anul de studiu: І
Semestrul: ІI
Adresa de e-mail: ionelaveronicaonutan@gmail.com

Zalău
2022
 Introducere

Convieţuirea cu semenii noștri înseamnă adaptarea și integrarea în mediul fizic și

social al omenirii. Modul în care interacţionăm unii cu alții ne defineşte ca fiind persoane
empatice sau nu, adică dacă avem disponibilitatea de a înțelege și de a interpreta punctul de
vedere al altei persoane, starea lui sufletească sau chiar cea mentală. Un rol important în
interpretarea acestor stări îl are cunoșterea de sine.

Empatia:
• este abilitatea de a înțelege și de a simți emoţiile și gândurile altei persoane ca și cum
le-am trăi noi;
• este abilitatea de a anticipa ce ar putea simți o persoană într-o situație anume;
• deschide drumul către relațiile interpersonale sănătoase și de durată;
• este trăsătură importantă a inteligenţei emoţionale.

Tipuri de empatie:
• cognitivă - când cineva recunoaște ceea ce simte altă persoană;
• emoţională - când cineva simte ce simte altă persoană;
• de compasiune - când cineva vrea să ajute cealaltă persoană să facă faţă situației și
emoţiilor.

Funcții ale empatiei:

• funcţia cognitivă - ne ajută să înțelegem ce simte altă persoană, ne ajută să aflăm
despre altcineva „cât de prietenos sau de ostil, tensionat sau relaxat, interesat sau
plictisit, deschis sau defensiv, optimist sau pesimist, cât de mult ȋi place viața sau e
descurajat.” Davis N.H.(1983)
• funcţia anticipativă - derivă din funcţia cognitivă, constă în efectuarea unei predicţii
corecte a posibilului comportament al partenerului și implicit a strategiei
comportamentale a celui ce empatizează.
• funcţia de comunicare - favorizează un comportament cooperant, de înțelegere
reciprocă ȋntre interlocutori și ajută la formarea legăturilor intrepersonale.
• functia de contagiune afectivă - rezultă din implicaţiile nivelului de apropiere a eului
cu partenerul prin care procesul de punere temporară în situația celuilalt atrage după
sine un proces de contaminare a stării celuilalt.
• funcţia performanţială - în anumite ȋmprejurări din viața personală sau cea
profesională, empatia devine abilitatea de a favoriza realizarea cu succes a unei
activități ce implică relaţiile interpersonale.

Funcţiile empatiei au o valoare adaptativă cu rol major în ȋntreţinerea relațiilor dintre

persoane, abordarea unor atitudini tolerante, de ascultare și de înțelegere a motivelor și stărilor
partenerilor.

Empatia se învăță sau ne naştem empatici?

Empatia își are rădăcinile în prima copilărie și se dezvoltă odată cu creşterea copilului,
prin imitație, în primii ani de viață, și ulterior prin invăţare. S-a constatat, în urma unor studii
pe sugarii sub un an, că aceștia plâng în momentul în care aud alt copil plângând sau la văzul
altor copii suferinzi.
Studiile pe care Martin L. Hoffman, de la Universitatea din New York le-a făcut au
demonstrat aceste fapte. Copiii reacționează prin imitație („imitație motorie”), adică imită
comportamentul suferind al persoanei care suferă. Această mimare motorie dispare după vârsta
de doi ani și jumătate atunci când copilul conştientizează că durerea altora nu este durerea sa.
Studiile psihiatrului Daniel Stern au arătat diferențele ce pot fi observate ȋntre copiii
care au o relație de acord cu părinții și cei care au o relație de dezacord cu părinții. Copiii care
sunt în acord cu părinții, vor deveni indivizi independenți și siguri pe acțiunile lor, în schimb
ceilalți se vor situa la polul opus.
Copiii descoperă emoţiile încă din momentul în care se nasc și odată cu trecerea
timpului, dacă sunt ȋndrumaţi corect de familie, pot să-și identifice stările prin care trec, să le
denumească, să le recunoască, fapt esenţial pentru integrarea copilului în colectivitate.

Empatia este inţeleasă și se manifestă diferit în funcție de vârsta copilului:

Empatia la copilul mic

De la vârsta de 2 ani observăm că acesta acordă mai multă importanţă celor din jur.
Vine la mama sau tata şi ȋl mangaie, ȋncepe să ȋşi dea seama ce le place părinţilor sau altor
persoane din jur şi ȋncepe să ȋşi dea seama că, uneori, ce îi place mamei este diferit de ce ȋi
place lui, sau tatălui ȋi place altceva decât mamei. Copilul își dă seama că o altă persoana
percepe o situație diferit de ceea ce simte el, dar totul e încă nivel de bază. Copilul ȋncă nu
poate „ţine cont” de ceilalţi. El este ȋncă singurul centru al propriului Univers.

Empatia la copilul de 3-6 ani

Un copil de această vârstă ȋncepe să ȋnţeleagă emoţiile pe care o altă persoană le
manifestă şi să ȋnţeleagă şi de ce aceste emoţii sunt arătate. „Mami plânge fiindcă este tristă
din cauza faptului că pisica noastră s-a îmbolnăvit”. Sau : ‘”Tati e supărat pentru că ni s-a
stricat televizorul”. Emoţiile precum tristeţe şi supărare sunt primele pe care copilul ȋncepe să
le perceapă și să le înteleagă pentru că vede o cauză evidentă a apariţiei lor: pisica bolnavă –
mami tristă, televizorul stricat – tati supărat.
Copilul își da seama că modul de relaţionare al părinților faţă de o situaţie este diferită
de a lui. El se poate duce la școală și se poate comporta supărat fără să realizeze de fapt cauza
(pisica bolnavă) sau fără să o poată localiza ȋn interiorul său și să o poată verbaliza. Copilul
simte că este supărat neştiind însă de ce.
Pe măsură ce ȋnaintează ȋn vârstă, copiii ajung să ȋnţeleagă din ce in ce mai bine o
gamă variată de emoţii (ruşine, mândrie, furie). La fel, ȋncep să ȋnţeleagă şi ce emoţii se află ȋn
spatele unui anumit comportament. Spre exemplu, copilul poate ȋnţelege că ȋn pauza de la
şcoală, un coleg nu are chef de joacă pentru că tocmai a luat o notă proastă.

Empatia după 6 ani

Copilul poate să asocieze un anumit comportament cu motivul pentru care el apare dar
şi cu mişcările care ȋl ȋnsoţesc. De exemplu: ȋncepe să ȋnţeleagă de ce colegul lui de bancă este
dintr-o dată foarte liniştit și ȋncearcă să tragă cu coada ochiului rezilvarea unui exerciţiu de pe
caietul său. Ȋncepe și să realizeze, usor usor, cum gândesc alţii şi să anticipeze ce anume vor
face. Jocul are un rol esenţial ȋn dezvoltarea empatiei copilului. Prin joc el poate fi pus ȋn faţa
anumitor situaţii, vede un anumit model de comportament al părinţilor și ȋncearcă copierea lui
până ajunge să ȋl ȋnţeleagă, interiorizeze, folosească și el la rândul său.

Importanța și rolul empatiei

Încă din copilărie, cei mici leagă relații de prietenie, iar cheia relațiilor sănătoase și de
durată este empatia. Aceste relații interpersonale contribuie la menţinerea unei imagini
pozitive despre sine și la dezvoltarea sentimentului de ȋmplinire al adultului în devenire.
Astfel, empatia va pune bazele unor trăsături importante: altruismul, generozitatea,
sociabilitatea care vor defini personalitatea viitorului adult.
 Daniel Goleman, în cartea „Inteligenţa emoţională”, ȋnsumează rezultatele unor
cercetări care arată că dezvoltarea emoţională a elevilor este decisivă pentru succesul lor ȋn
viaţă, nu doar pentru rezultatele şcolare.
Pornindu-se de la rolul adaptativ al afectivităţii s-a constatat că persoanele care au un
coeficient intelectual ȋnalt sau o inteligenţă academică foarte bine dezvoltată se pot descurca,
cu toate acestea, mai dificil ȋn viaţa cotidiană comparativ cu alţii cu un IQ mai redus, dar cu
rezultate foarte bune ȋn activitatea socială zilnică. S-a stabilit că e vorba de o abilitate care
iniţial a fost raportată la inteligenţa socială şi care desemnează capacitatea de a ȋntelege şi de a
stabili relaţii cu oamenii.
Gardner, ȋn teoria sa privind inteligenţele multiple, rezervă un loc important acelor
forme de inteligenţă care permit omului o adaptare superioară la mediul social mai apropiat
sau mai depărtat lui. Astfel, el a introdus termenii de inteligenţă interpersonală şi
intrapersonală.
Inteligenţa interpersonală se referă la abilitatea de a-i ȋnţelege pe ceilalţi, de a cunoaşte
ceea ce-i motivează pe oameni, cum muncesc ei, cum poţi coopera mai bine cu aceştia. De
aceea Gardner apreciază că cei mai buni profesori dispun ȋn cel mai ȋnalt grad de aceasta
formă de inteligenţă.
Inteligenţa intrapersonală constă ȋn abilitatea de a se ȋntoarce spre sine, ȋn interiorul
propriei persoane. Ea se bazează pe o aprofundată cunoaştere personală.
Multi psihologi şi-au dat seama că această abilitate care asigură succesul ȋn viaţa
cotidiană este, pe de o parte, distinctă de inteligenţa academică (teoretică), dar, pe de altă
parte, constituie un fel de sensibilitate specifică faţă de practica şi relaţiile interumane. Astfel
s-a născut o noua formă de inteligenţă - cea emoţională.
Termenul de „inteligenţă emotională” a apărut pentru prima dată ȋn S.U.A., ȋn anul
1985, ȋntr-o lucrare a lui Wayne Leon Payne, care considera că inteligenţa emoţională este o
abilitate care implică o relaţionare creativă cu stările de teamă, durere, dorinţă.
Ulterior, ȋn alte studii din 1990-1993 s-a considerat că inteligenţa emotională implică:
• abilitatea de a percepe cât mai corect emoţiile şi de a le exprima;
• abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea;
• abilitatea de a cunoaşte şi ȋnţelege emoţiile şi de a le regulariza pentru a promova
dezvoltarea emoţională şi intelectuală.

Rolul familiei în dezvoltarea empatiei

Familia are un rol important în primii ani de viață asupra modului în care copilul va
învață ce este empatia.
O familie armonioasă este o familie cu un climat caracterizat prin dragoste, înțelegere,
stima reciprocă, responsabilitate, ajutor reciproc, cunoştere, simpatie, ataşament, acceptare,
încredere. Pe de altă parte există și familia cu un climat nefavorabil, caracterizată prin
neȋnţelegeri, conflicte, lipsa dragostei și ȋncrederii.
Din păcate, în zilele noastre tot mai multe familii nu îndeplinesc funcţia de suport
emoțional, nu oferă confort și securitate psihologică membrilor săi. În astfel de familii, copiii
și părinții nu sunt implicaţi în activități comune, părinții nu discută cu copiii despre problemele
pe care cei mici le au, nu se bucură pentru succesele lor și ȋmpărtăşirea trăirilor și a emoţiilor
lipsesc ȋn relația copil-părinte. O astfel de familie în care lipsesc componente esenţiale pentru
dezvoltarea armonioasă a celui mic, va avea un impact negativ asupra dezvoltării cognitive a
copilului și a personalităţii acestuia.
Copiii din familii nefavorabile vor manifesta insensibilitate la problemele celorlalți,
indiferenţă faţă de bucuria sau tristețea celor din jur. Modul în care părinții își manifestă
atitudinile și le prezintă în faţă copiilor influențează formarea empatiei.
Primul pas în formarea unui copil empatic este demonstrarea empatie faţă de acesta.
Pe măsura ce crește, învăţarea se face prin observarea comportamentelor persoanelor cu o
vârstă mai mare, adică prin învăţare vicarială. Copilul, cel mai probabil, va imita
comportamentul observat în cercul lor de prieteni, la grădinița, la școală.
Este important ca membrii familiei să:
• ȋncurajeze copilul să își exprime sentimentele;
• fie empatic cu cel mic când acesta se lovește sau are o problemă;
• îl ajute să identifice emoţiile;
• denumească propriile emoții;
• denumească și să explice emoţiile celorlalți;
• folosească cărțile de povești ca suport pentru identificarea și explicarea emoţiilor;
• exerseze empatia prin joacă;
• îl învețe pe copil cum să reacționeze la emoţiile celorlalți nu doar să empatizeze;
• îl învețe să se ghideze după proverbul „ ce nu-ți place ție, altuia nu-i face!”;
• nu critice, să nu râdă de persoanele defavorizate.

Identificarea emoţiilor, denumirea și recunoşterea lor nu poate fi posibilă în lipsa celui

mai important instrument de bază și anume comunicarea.
Un rol important în dezvoltarea armonioasă și sănătoasă, din punct de vedere social, al
viitorului adult, îl are educația formală.

Cadrul didactic și rolul lui în viața elevului

Trăsături ale cadrului diactic empatic:

• sinceritate;
• ascultare activă;
• laudă;
• atitudine ȋncurajatoare;
• transparenţă;
• altruism;
• entuziasm;
• deschidere;
• respect pentru nevoile elevului.

Copiii petrec mult timp la creşă, grădiniță și școală, înconjurați de alți copii și de
profesori.

Rolul cadrului didactic este acela de a coordona și de a dirija invăţarea didactică,

având ca finalitate integrarea elevului în societate. Este necesar ca un cadru didactic să-și
cunoască elevii, să-i înțeleagă pentru a le putea oferi acestora suportul de care au nevoie. Un
profesor eficient nu se poate rezuma doar la transmiterea de cunoştinţe către elev, fără a cântări
cu precizie măsura în care aceste informații pot ajunge la înțelegerea elevilor și la modalitatea
în care aceștia pot opera cu aceste informații.
Profesorul trebuie să fie asemeni unui magician. Arta de a preda cuprinde o bună
stăpânire a cunoştinţelor, claritatea și expresivitatea expunerii și aptitudinea deosebită de
transpunere în situația educabilului. Modul în care profesorul își planifică transmiterea de
cunoștințe este important. Elevii se plictisesc repede în faţa unei lecții monolog.
Comunicarea profesor-elev este esenţială în momentul transmiterii de cunoștințe, iar
dacă acest lucru se face într-un mod atractiv, interacționând cu aceștia, rezultatele se vor
observa imediat.
Cadrul didactic are menirea de a asculta elevul, de a-l înțelege atunci când are nevoie,
de a oferi acestuia suportul pentru o buna dezvoltare a acestuia.
 Capacitatea empatică a profesorului îl ajută să înțeleagă atât colectivul de elevi cât și
pe fiecare elev în parte. Distanţarea și apropierea sunt două condiții esenţiale pentru o relație
eficientă ȋntre cadrul didactic și colectivul de elevi, condiții mijlocite și de o relație bazată pe
respect reciproc.
Comportamentul empatic favorizează reuşita şcolară a elevilor, pregătirea pentru
viața a acestora, dezvoltarea abilităţilor necesare în gestionarea emoţiilor și în formarea
personalităţii lor.

Activități și jocuri pentru dezvoltarea empatiei la copii

Cadrul didactic le poate dezvolta latura empatică propunând diferite activități didactice
cum ar fi:
1. Jocul complimentelor - copiii se privesc în ochi iar cel care primește un
compliment trebuie sa răspundă, manifestându-și verbal recunoștința.
2. „Nu sunt de acord cu tine” - punem întrebări celui mic, iar la un moment dat îi
spunem că nu suntem de acord cu răspunsul său, provocându-l cu o replică ce ȋi contrazice
radical punctul de vedere.
3. „Continuă tu povestea” - se verbalizează sau se scrie o frază, apoi îl provoci pe cel
mic să continue, apoi urmează cel care a început povestea și se continuă până la sfârșitul
poveștii.
4. „Ghici ce s-a întamplat” - copiii privesc o imagine ce descrie o acțiune și trebuie să
își exprime propria părere despre acțiunea din imagine.
5. Păstorul de paianjen - copiii stau în cerc și unul dintre ei are în mana un ghem de
lână. Cel care are ghemul, ia un fir, își spune numele și o caracteristica a sa și trece ghemul la
alt copil. La sfârșitul jocului se formează o rețea de fire, reprezentând uniunea dintre ei.

Este important ca cei mici să fie familiarizaţi, să înțeleagă și să interiorizeze emoţiile

pentru a putea interacţiona facil cu ceilalți și pentru a se putea integra cu ușurința în viața
socială.
Pentru adulţii în devenire este important să știe cum se raportează la ceilalți și care sunt
căile de a evita conflictele interpersonale.
Dezvoltarea empatiei întărește dezvoltarea personală și promovează stima de sine.
Dacă nu este dezvoltată, empatia se va pierde, iar lipsa empatiei înseamnă ca vom interacţiona
și cu indivizi care nu reușesc să:
• aibă un comportament grijuliu cu ceilalți, adică nu le pasa de semenii lor, fiind
concentraţi asupra propriei persoane;
• nu arată interes în a percepe și a înțelege ceea ce se întâmplă cu interlocutorul, deși
acesta ȋi spune gândurile și sentimentele sale;
• nu reușesc să pună bazele relațiilor create pe încredere;
• nu sunt motivaţi să uşureze durerea și suferinţa altora.

În concluzie un copil fără empatie este un copil fără abilităţi sociale și cu foarte puțină
inteligenţă emoţională. Empatia ajută copiii să se bazeze pe propriile decizii venite din interior
și să se lase mai puțin influenţaţi de factorii externi. Ajută la dezvoltarea relațiilor strânse și
sănătoase cu copiii și cu oamenii din jur.
Bibliografie

1. Acorns, Lecția empatiei în educația timpurie: activități prin care copiii vor învața să
fie empatici, https://www.acorns.ro/2018/09/dezvoltarea empatiei la copii
2. D. Goleman, Inteligenţa emotională, Ed. Bucuresti, 2001
3. A. Sămăndel, Empatia în activitatea didactică,
https://www.dascalidedicati.ro/empatia-in-activitatea-didactica/
4. A. Pojor, Empatia la copii,
https://inteligentaemotionalasite.wordpress.com/2016/02/22/empatia-la-copii/
5. httsp://ro.sainte-anastasie.org, Activități și jocuri pentru a lucra empatia la copii
6. A. Tătar- Prof.consilier școlar, Empatia și rolul ei la vârsta preșcolară, Psihologia
şcolară, Revista Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Mureş, Anul VII,
Numărul 1
7. I. Vlădescu, Pedagogie seria „Ştiinte ale educaţiei”, Relația profesor-elev, relaţiile de
simpatie și empatie, ISSN 1857-2103, Universitatea „Andrei Şaguna”, Constanţa,
România