PRESCOLARITATEA

Dezvoltarea biologică

• Ajunge până la 116 cm şi 22 kg.

• Continuă procesele de osificare, care conferă o mai mare rezistenţă şi mobilitate.
• Datorită dezvoltării sistemului muscular, coordonarea fină este mult mai bună.
• Scade activitatea timusului.
• Imunitatea este încă în formare, ceea ce favorizează îmbolnăvirea uşoară.

SN

• Se accentuează mielinizarea.
• Se exprimă clar lateralitatea cerebrală.
• Creşte viteza de formare a legăturilor inter-neuronale legate de însuşirea limbajului.
• Se perfecţionează inhibiţia de diferenţiere şi de întârziere.

Substadii

Preşcolaritatea mică (3-4 ani)

Este caracterizată de:

• Relativ mare dependenţă de familie pentru satisfacerea trebuinţelor,
• Dificultăţi de comunicare,
• Inabilităţi motrice,
• Capriciozitatea vieţii afective,
• Domină jocul,
• Capacitate scăzută de interacţiune cu co-vârstnicii.

Preşcolaritatea mijlocie (4-5 ani)

• Cea mai mare viteză de însuşire de cuvinte,

• Abilităţi crescute de satisfacere a trebuinţelor,
• Creşte conştiinţa de sine,
• E mai atent şi mai receptiv, începe să manifeste interes, pe lângă jocul încă dominant, pentru
învăţare,
• Curiozitate: “De ce?”.

Preşcolaritatea mare (5-6 ani)

• Mare coordonare a mişcărilor (armonie),

• Se formează deprinderile de bază.
• Posibilităţi lărgite de comunicare şi de adaptare a ei la persoane şi situaţii,
• Stabilizare a trăirilor afective,
• Manifestă inteligenţă în situaţii,
• Curiozitate foarte mare şi se satisface prin explorări proprii,
1
• Conştiinţă de sine crescută,
• Interesul pentru învăţătură e mai accentuat.
• Felul în care se parcurg aceste substadii poartă amprenta:
• Prestanţei educaţionale parentale,
• Influenţei învăţământului preşcolar.

Percepţii şi reprezentări

Percepţiile vizuale:

– Sensibilitate vizuală este diferenţiată,

– Creşte operativitatea generală perceptivă (în viteză şi claritate),
– Se stabilizează pattern-urile perceptive (obiecte familiare) orientând acţiunile, sau pentru
figurile geometrice de bază,
– Se formează mecanismele tuturor constantelor perceptive,
– Sunt însuşite culorile de bază.

Percepţii auditive

• Diferenţiere auditivă crescută,

• Se dezvoltă auzul fonematic (sub aspectul analitic), identifică relativ corect cuvintele.
• Se formează tipare de recepţionare operativă, încă nu s-au stabilizat cele legate de limba
maternă,
• Se dezvoltă auzul muzical.

Percepţii tactile

• Rol foarte important în constituirea experienţei personale,

• Permite evidenţierea lateralităţii, deoarece mâinile au roluri diferenţiate în explorarea
obiectelor,
• Constituie însoţitor şi factor de control pentru percepţiile vizuale,
• Relaţia e mai importantă atunci când explorarea este ghidată verbal.
• Preşcolarii mari pot observa ceva din mediu fără a mai pipăi.

Reprezentările

• Devin componentă centrală a vieţii interioare subiective.

• Sunt diferite ca nivel de dezvoltare:
– Imagini copii: foarte apropiate ca şi conţinut de percepţii şi, ca urmare, poartă urmările
centrărilor sau decentrărilor perceptive. Ele intervin în derularea activităţii concrete, ca
elemente de legătură între faze.
– Reprezentări – imagini reproductive simple. Calitatea lor poate fi influenţată de anumiţi factori:
1. Acţiunea copilului cu materialul perceput,
2. Verbalizarea materialului perceput,
3. Gradul de dezvoltare a percepţiilor,
4. Frecvenţa întâlnirii copilului cu obiectele, fenomenele,
2
5. Verbalizarea relevantă prin folosirea expresiilor plastice şi deosebite ajută la fixarea unor
însuşiri.
– Imagini reproductive cinetice şi de transformare: pe baza perceperii mişcării unui obiect, copiii
dobândesc reprezentări corecte despre momentele ei.
• Reglează activitatea grafică a copiilor, care se află în stadiul realismului intelectual (desenul
are particularităţi ale percepţiilor sau reflectă ce ştie el despre obiecte).

Gândirea: stadiul preoperaţional

• Are caracter situativ (se referă la ceea ce se întâmplă în prezent sau e expresia unei dorinţe),
• Intuitivitatea: gândesc ce percep;
• Caracter preoperatoriu: “semi-operaţiile” constituie o generalizare doar într-o anumită măsură
a modului de relaţionare a acţiunilor mentale ce tinde, apoi, să fie reprodusă în noi situaţii.
Acestea sunt:
– Clasificarea: după indici empirici, situaţionali sau propriile dorinţe,
– Înserierea: ordonarea după mărime a unor jetoane,
– Stabilirea egalităţii (doar preşcolarii mici pun mai multe jetoane decât cele dintr-un şir dat).
– Incluziunea claselor.
• Copiii reuşesc totuşi să surprindă unele însuşiri care ţin de esenţă (forma, volumul, relaţia de
ordine temporală doar cei mari)
• Relaţiile cauzale: gândire precauzală, cu excepţia unor cazuri foarte uşoare.
• Raţionamentul dominant: analogic, transductiv şi inductiv (nu şi referitor la relaţiile dintre
judecăţi).
• Entităţile cu care operează:
– Reprezentări (gândire în imagini),
– Concepte empirice: domină însuşirile funcţionale,
• În funcţie de disponibilităţi şi de susţinerea adultului, se trece la operaţii şi, la sfârşitul stadiului
la operaţii simple (clasificare după 1,2 sau 3 criterii, rezolvă mici probleme, numără),
• Înţelegerea: înţelege că într-o propoziţie un cuvânt arată cine face, iar altul ce face; înţelege
ce e real şi ce este ireal.

Limbajul:

• Mare ritm de însuşire

• Vocabularul:
– Creştere generală a volumului (până la 2500 de cuvinte),
– Se micşorează distanţa dintre cel activ şi cel pasiv,
– Sunt mai clare şi mai precise semnificaţiile de bază ale cuvintelor,
– Viteză mare de însuşire,
– Creaţie de cuvinte.
• Către sfârşitul stadiului debitul verbal este foarte aproape de cel al adultului, fluenţa
datorându-se formării stereotipurilor, dar şi clişeelor.
• Vorbirea e reglată de gramatica implicită din structurile verbale ale adultului.
• Adaptabilitate verbală vizibilă în maniera în care dialoghează şi în vorbirea alternativă: face
diferenţa între el şi interlocutor (copii mai mici sau mai mari, educatoare, alţi adulţi, mama,
tata),
3
• Creşte expresivitatea verbală şi capacitatea de vorbire alternativă.

• De la 5 ani se dezvoltă limbajul interior, precedat de limbajul egocentric (vorbire cu voce tare,
fără interlocutor), sub forma monologului colectiv (fiecare îşi vorbeşte) şi a monologului
individual (cu scop de reglare a jocului).

Atenţia:

• Iniţial, atenţia este involuntară, stimulată de elemente concrete,

• Apoi poate fi captată şi de alţi stimuli (imagini, diapozitive, povestiri, filme),
• E viu exprimată, externă, cu un volum în progres,
• Se constituie mecanismele atenţiei voluntare (mai ales în cadrul jocului),
• Creşte stabilitatea (până la 25-30 de minute),
• Creşte gradul de concentrare,
• Susţinute de bucuria reuşitei în realizarea activităţilor şi trăirea pozitivă a succesului, dar şi de
activităţile instructiv-educative.

Memoria:

• Conţinutul se referă în primul rând la stimulii din ambianţă,

• Creşte memoria verbală,
• De la 4 ani şi cea voluntară care susţine jocul,
• La 4-5 ani deja încep să se constituie amintirile.
• Actualizarea: recunoaşterea predomină, dar şi reproducerea devine mai activă, voluntară. La
preşcolarul mic e susţinută de ecoul afectiv, la cel mijlociu şi mare de înţelegere (chiar dacă tot
cu sprijinul adulţilor)
• Fenomen caracteristic: reminiscenţa (atunci când copilul este impresionat de ceva, iniţial nu
răspunde nimic când e întrebat ce-şi aminteşte, dar apoi reproduce cu amănunte).
• Mecanismele memoriei voluntare sunt susţinute de grădiniţă.

Imaginaţia:

Efervescenţă întreţinută de:

Debutul funcţiilor semiotice,
Amplificarea planului intern mintal,
Experienţa care se capitalizează şi posibilitatea de a o îmbogăţi,
Susţinerea afectiv-emoţională.
Se disting
imaginaţia reproductivă, care abia se construieşte la începutul stadiului, pentru ca, la final,
copilul deja să corecteze adultul când, de ex., se abate de la povestirea iniţială.
– Imaginaţia creatoare: care dispune de libertatea de combinare
• Se manifestă spontan, mai ales în desen, colaj, modelaj, jocuri de construcţie, construire de
poveşti.
• În desen nu există o idee iniţială, ci copilul îmbogăţeşte desenul pe măsură ce desenează,
• Se manifestă mai liber, cu preferinţe pentru fantastic.

4
 Motivaţia

• Motivaţia biologică nu mai este dominantă: copilul este capabil să amâne satisfacerea unor
trebuinţe biologice, în favoarea altor structuri motivaţionale, ceea ce permite cristalizarea unor
interese:
– interesul pentru joc,
– interes de cunoaştere,
– pentru grup şi alte persoane,
– pentru fenomene naturale,
– interese estetice,
– pentru lumea ocupaţiilor adulţilor,
– de a colecţiona.
• Începe să se construiască mecanismul reglajelor voluntare în contextul jocului, al maturizării
mecanismelor verbale (mai ales sub aspect reglatoriu), al solicitărilor crescânde din partea
familiei.
– Preşcolarul mic nu face distincţia clar între pregătire şi execuţie, ceea ce este mai evident la cel
mare.

Dezvoltarea motrică:

• Mişcările sunt mai complexe,

• Se formează deprinderile.
• Exuberanţa motrică: este permanent în mişcare, mişcările sunt bine reglate, coordonate, fără
restricţii.
• Creşte eficienţa şi transferabilitatea,
• Pot executa mişcări de dragul mişcărilor.

Performanţe

• 3 ani:
– pot chiar să fugă, cu accidente rare, să schimbe brusc direcţia,
– Merg pe tricicletă,
– Aruncă mingea într-un punct,
– Se caţără, având un echilibru bun.
• 4 ani:
– Manevrează cu succes obiectele de autoservire,
– Mişcările grafice permit reproducerea realului.
• 5 ani:
– Bun echilibru,
– Merg pe bicicletă, sar coarda,
– Se caţără în copaci,
– Se perfecţionează kinestezia manuală.

Personalitatea

• Se pun bazele personalităţii.

5
• Este pregătită de criza afectivă care permite totuşi o întărirea Eului.
• Se realizează mai bine distincţia de alţii.
• Comportamentele au o notă personală.
• Se dezvoltă componentele de autoreglare.
• Se observă caracteristica de sistem, dar interacţiunile din cadrul lui sunt labile.
• Diversele componente nu sunt la fel de dezvoltate.
• Temperamentul prezintă posibilităţi de subordonare caracterului, ceea ce permite atenuarea
unor trăsături.
• Aptitudini: înzestrarea nativă pentru un domeniu începe să se evidenţieze prin:
• receptivitatea deosebită pentru stimuli specifici,
• capacitatea de a discrimina fin aceşti stimuli,
• căutarea lor activă,
• exprimarea preferinţelor pentru domeniu.
Se recomandă să se utilizeze acest potenţial.

Caracterul:

• Premise:
– Reglajul voluntar,
– Deprinderile (de comportament în grup).
• Un rol foarte important îl au climatul familial, relaţiile din familie, stilul educaţional parental.
• Climatul pozitiv, cu un bun echilibru între acceptare şi penalizare, cu modele pozitive formează
la copil trăsături caracteriale ca:
– încrederea în sine,
– independenţa,
– autonomia,
– încrederea în alţii,
– sociabilitatea,
– iniţiativa.
• Stilul autoritar, respingerea copilului, dominarea pedepsei:
– Tendinţa de supunere necondiţionată,
– Lipsa de încredere,
– Lipsa de iniţiativă,
– Riposta violentă, agresivă, la cerinţele familiei şi cele extrafamiliale.
• Hiperprotecţia favorizează comportamente ca:
– Egocentrismul,
– Un anumit grad de nesocializare,
– Incapacitatea de a dărui,
– Incapacitatea de a se considera egalul celorlalţi,
– Intoleranţă la frustrări.
• Mai ales în acest caz este importantă influenţa grădiniţei.
• Evoluează relaţiile cu ceilalţi care, după 4 ani, sunt văzuţi ca parteneri de joacă.
• Sociabilitatea are două sensuri:
– integrarea în grup,
– capacitatea socială (de a face ceva pentru celălalt).