Naşterea a fost diferit privită de către psihologi:

• Unii o consideră un traumatism care-şi pune amprenta asupra întregii vieţi psihice a individului,
• Alţi autori contrazic însă acest punct de vedere considerând că punerea în funcţie a automatismelor
vieţii (circulaţie sangvină, respiraţie, toate celelalte funcţii vitale) are nevoie de această agresiune.
• Per total ea stimulează potenţialul vital al bebeluşului.
• Totuşi, deşi exagerată, prima teorie are meritul de a atrage atenţia asupra faptului că bebeluşii sunt în
pericol de suferinţă în timpul naşterii.
• Ca urmare, se atrage atenţia asupra modului în care este tratat bebeluşul imediat după naştere:

După naştere:

• Copilul este manipulat cu grijă pentru a nu-i suprastimula sistemul labirintic, proprioceptiv şi tactil, i se
dă timp pentru autonomizarea funcţiilor respiratorii şi circulatorii, se aşteaptă puţin înainte de
secţionarea cordonului ombilical.
• Copilul se aşează pe pântecele mamei,
• apoi într-o baie călduţă, unde se poate destinde,
• este pus să sugă la sânul mamei.
• Astfel se creează o atmosferă blândă pentru a se familiariza cu lumea aceasta. Este lângă mamă
pentru ca puţinul pe care îl ştie deja despre lume (mirosul mamei, vocea, bătăile inimii) să fie
recunoscute.

Copilul prematur

• În cazul copilului prematur, născut înainte de termen, cu o greutate mică şi, deci, cu risc, este bine să
se evite separarea de durată a copilului de părinte, de mamă.
• Numeroase cazuri de abandon, abuz fizic şi neglijare a copilului sunt cauzate de aceste condiţii de
separare în care părinţii nu îşi mai pot investi afectiv copilul absent de lângă ei

Naşterea:

• Are trei faze:

– travaliul,
– expulzarea fătului
– eliminarea placentei.
• Începe cam la 270 sau 280 de zile de la momentul concepţiei.
• Cam cu o lună înainte de naştere, mişcările fătului devin mai variabile, partea de jos a uterului se
deplasează înainte şi în jos, iar fătul se orientează cu capul în jos, pregătindu-se de naştere.
• În faza de început a travaliului, are loc dilatarea completă a colului, iar fibrele musculare ale uterului se
contractă, împingând fătul în jos. Sacul amniotic se rupe („se rupe apa") şi lichidul amniotic care a
protejat fătul se scurge prin vagin, semnificând începutul travaliului.
• În acest moment, femeia trebuie să primească asistenţa medicală pentru naştere. Începând din acest
moment, la femeile primipare (aflate la prima naştere) naşterea va dura, în medie, 14 ore, iar la cele
care au cel puţin încă un copil în jur de opt ore. În cazul prelungirii naşterii la câteva zile sau o
săptămână, există riscul unor infecţii şi medicul obstretician trebuie să supravegheze îndeaproape
situaţia. La începutul travaliului, durerile apar cam la 15-20 minute şi se manifestă cam 25 de secunde.
Apoi, ele se prelungesc la 45 secunde, iar perioada dintre ele se poate scurta la trei-cinci minute.
• Partea inferioară a uterului împreună cu colul complet dilatat şi vaginul alcătuiesc canalul naşterii prin
care se va angaja fătul, cu capul înainte, asistat de contracţiile uterine ce-l ajută să înainteze.
• Acesta este momentul expulzării, a doua fază a naşterii, care se finalizează prin apariţia copilului.

1
• Expulzarea poate dura între 20 şi 80 de minute. Contracţiile au loc la fiecare două-trei minute şi
durează 60-65 de secunde.
• Mama sporeşte efectul contracţiilor uterine prin contractarea muşchilor abdominali, în efortul de a-l
împinge pe făt. După ce au apărut capul şi umerii, restul corpului copilului apare imediat.
• După expulzarea fătului, după o pauză de aproximativ cinci minute, contracţiile uterine reapar în
vederea eliminării placentei şi a membranelor.
• Eliminarea placentei durează aproximativ 20 de minute şi reprezintă ultima fază a naşterii.

Medicamente obstretice: analgezice şi anestezice

• Se folosesc în timpul naşterii pentru a proteja mama de dureri prea mari. Analgezicele nu afectează
starea de conştienţă a mamei, în vreme ce anestezicele o fac dar, indiferent de acest efect asupra
mamei, ele au un efect nedorit asupra copilului. Ele deprimă (reduc) reactivitatea copilului temporar,
dar uneori efectele se extind pe toată perioada primului an de viaţă.
• Utilizarea acestei medicaţii în timpul naşterii ţine, în mare măsură, de cultură. Cu toate că se utilizează
mult la noi, nu prea sunt studii cu privire la efectele asupra dezvoltării organismului. Ceea ce se ştie
este că apare o scădere a reactivităţii copilului timp de câteva zile de la naştere. Aceasta reduce funcţia
reflexelor primitive ale copilului.
• Cam la un minut de la administrarea acestor medicamente, ele pătrund în sângele copilului. Unele
studii arată că şi după opt luni de la naştere efectele mai pot fi recunoscute la copil.
• O politică de limitare a utilizării lor pare bine-venită.
• Se vorbeşte de patru caracteristici ale copilului nou-născut (Fitzgerald, Stromenn, McKinney, 1982):
• aparenţa (felul în care arată);
• dependenţa;
• individualitatea;
• competenţele.

Aparenţa

• toţi nou-născuţii au ochi albaştri (ochi de lapte),

• glandele lacrimale inactive (nu au lacrimi când plâng),
• gâtul este foarte scurt sau lipseşte,
• prezintă o uşoară acoperire a capului cu păr (la unii copii e mai pronunţată această caracteristică),
• abdomenul este umflat, faţa turtită, au o disproporţie corporală
• specifică (cap mare, braţe, picioare şi trunchi mici),
• au oase moi, flexibile,
• pielea moale,
• mişcări neconjugate ale ochilor,
uneori forme mai ciudate ale capului
Dependenţa

• faţă de cei care îl îngrijesc este aproape totală şi îi garantează supravieţuirea.

• Prezintă o temperatură a corpului mai ridicată şi cu variaţii, bătăile inimii sunt mai rapide, respiraţia
este neregulată, e incapabil să-şi caute hrana, este econom cu energiile lui fizice, dormind mult şi
având perioade de trezire scurte şi variabile.
• Depinde de adult pentru asigurarea igienei necesare, a hranei, a liniştirii şi reconfortării, precum şi
pentru întreaga protecţie pe care o necesită.
• Dependenţa copilului faţă de adult este mai lungă decât la oricare altă specie de mamifere.

Individualitatea

2
• Ne arată că, în ciuda acestor caracteristici generale, copiii au caracteristici care-i individualizează în
raport cu ceilalţi.

Competenţele

• Nou-născutul poate strănute, să sughită, să plângă, să sugă, să ridice capul, să tremure etc.
• Deşi abilitatea lui motorie nu este controlată, ci întâmplătoare, el are un registru de reflexe care îi
generează variate comportamente.
• Stările nou-născutului pot fi foarte schimbătoare.
• Winnicott a introdus termenul de “mamă suficient de bună”: aceea care stă lângă copilul ei şi răspunde
nevoilor lui.

Reflexele copilului la naştere

• Reflexul respiraţiei
• Reflexul de târâre: apare prin plasarea pe burtă a copilului şi aplicarea unei presiuni asupra tălpilor
picioarelor; imediat apar mişcări ritmice ale braţelor şi picioarelor. Reflexul dispare pe la 3-4 luni şi
poate reapărea pe la 6-7 luni, ca o componentă a comportamentului voluntar de târâre.
• Reflexul clipitului,
• Reflexul de apucare: care se manifestă cu putere atunci când un obiect (un creion, un deget) apasă
palma nou-născutului, prin apucarea strânsă cu degetele a obiectului. Dispare în jur de 3 sau 4 luni,
fiind înlocuit de mişcarea voluntară de a apuca, ce se dezvoltă în mişcarea complexă de coordonare
ochi-mână.

• Reflexul Moro, care apare la un zgomot puternic sau la o mişcare neaşteptată de lăsare a copilului să
cadăReflexul de bază se manifestă prin întoarcerea capului şi deschiderea gurii atunci când se atinge
obrazul copilului, în apropierea gurii. Dispare pe la 3-5 luni şi este o componentă importantă a hrănirii
copilului;
• Reflexul păşitului apare atunci când copilul este ţinut în picioare deasupra unei suprafeţe plane. Copilul
va face mişcări ritmice cu picioarele. Reflexul dispare în mod natural în primele două luni de viaţă şi nu
se ştie precis ce scop are. S-ar putea să reapară ca o componentă voluntară a mersului biped. Există
experimente care susţin că antrenarea permanentă a acestui reflex duce la achiziţia mersului cu câteva
săptămâni mai repede;
• Reflexul suptului, ce este iniţiat de orice obiect care ajunge în gura copilului. Este un reflex permanent
şi o componentă principală a hrănirii şi îngrijirii (reconfortării, liniştirii) copilului.
• câţiva centimetri în timp ce este ţinut în braţe, în general la schimbări bruşte ale combinaţiei de stimuli
ce acţionează asupra copilului la un moment dat. Reflexul se manifestă printr-o aruncare puternică a
braţelor în lateral, concomitent cu arcuirea spatelui, urmată de readucerea lor împreună la piept ca şi
când ar apuca ceva. Dispare în jur de 4-7 luni, deşi rămâne permanent de-a lungul vieţii un tresărit la
zgomot puternic. Ar putea fi interpretat ca un început al reflexului de orientare.
• Reflexul ochilor de păpuşă se manifestă atunci când capul este întors spre dreapta sau stânga: ochii
rămân aţintiţi drept înainte (privirea, mişcarea ochilor nu urmează mişcarea capului). Este un reflex
care dispare în prima lună de viaţă.
• Reflexul tonic asimetric al gâtului apare atunci când capul, fiind întors într-o parte, pe partea respectivă
determină o extensie a braţului şi a piciorului, concomitent cu o flectare a braţului, la nivelul cotului, cu
ducerea spre cap (postură ce seamănă cu aceea a unui scrimeur). Dispare pe la 6-7 luni şi este un
indicator al unei evoluţii neurologice normale.
• Reflexul înotului se manifestă la plasarea în apă a copilului, prin mişcări de înot asemănătoare cu cele
ale broaştei sau ale unui căţel în apă. Dispare pe la 3-4 luni.

3
 Evoluţia reflexelor înnăscute reprezintă indicatorul neurologic principal al normalităţii dezvoltării
copilului, primele mişcări ale copilului

Evaluarea nou-născutului

• Se realizează cu trei tipuri de instrumente:

– Teste screening bazate pe semnele de vitalitate. Cel mai cunoscut este Scala Apgar (Virginia Apgar),
aplicată la 5 minute de la naştere, uneori şi la 10 minute.

Scara APAGAR
(adaptată după Fitzgerald, Stromenn, McKinney, 1982)

Scara Apgar 0 1 2
a. Nivelul de activitate Flasc Uşoare flexiuni la extremităţi Mişcări vii
(tonusul muscular)
b. Pulsul (bătăile inimii) Fără Uşor (sub 100 pe minut) Peste 100 pe minut
c. Grimasa Fără reacţie Are grimasă Ţipă tare
(iritabilitatea)
d. Înfăţişarea Albăstrui Corp roz şi extremităţi Roz complet
(culoarea) albastre

e. Respiraţia Absentă Uşoară Bună, plâns

– Evaluările neurologice: evidenţierea reflexelor pentru a aprecia integritatea structurală şi

funcţională a sistemului nervos.
– Evaluările comportamentale: examinare comprehensivă a reacţiilor adaptative generale ale
nou-născutului:
• Scara Brazelton (Brazelton Neonatal Behavioral Assessment Scale – BNBAS ): evaluează
reacţiile adaptative ale copilului la mediu, în special la cel social, conţinând itemi
comportamentali sau referitori la reflexe;
• Testul Graham / Rosenblith pentru nou-născuţi: identifică nou-născuţii cu leziuni cerebrale.

Temperamentul nou-născutului

• Temperamentul este acea dimensiune a personalităţii care este înnăscută.

• Este latura dinamico-energetică a personalităţii.
• Este în conexiune cu modul de funcţionare a proceselor cerebrale (excitaţie şi inhibiţie)

Brazelton (1974) descria trei tipuri de comportament la nou-născut:

• Facil (are o regularitate în stările de veghe-somn, precum şi în comportamentul alimentar, se

adaptează uşor la schimbările din mediu şi are o stare de confort cu o exprimare temperată).

4
• Dificil (are ritmuri biologice neregulate, este excesiv de negativist şi se adaptează cu dificultate
la schimbări).
• Impasibil (comportamente la media celor două descrise anterior).

Cele nouă caracteristici descriptive ale temperamentului (Thomas, Chess şi Birch,

1977)

• nivelul de activitate,
• ritmicitatea manifestărilor,
• uşurinţa în schimbarea comportamentelor (când plânge şi i se dă hrana încetează să mai
plângă sau continuă),
• intensitatea reacţiilor,
• reactivitatea la stimuli noi,
• starea generală (bună sau sunt mereu iritabili),
• comportamentele de apropiere / respingere,
• adaptabilitatea,
• întinderea şi persistenţa atenţiei.
• Temperamentul copilului nu este bun sau rău, însă este bine să fie luat în considerare de către
părinţi sau alte persoane care-l îngrijesc.
• Un copil cu un temperament dificil poate solicita suplimentar părinţii.

Implicaţii ale naşterii în viaţa psihică

Matricile perinatale fundamentale

Psihologia transpersonală

• Este considerată de unii psihologi a patra orientare în psihologie.

• Pune în evidenţă acele paliere ale fiinţei umane care depăşesc graniţele existenţei individuale.
• Ele sunt importante în înţelegerea comportamentului individual atunci când explicaţia nu se
regăseşte întru totul în relaţia dintre acesta şi mediul exterior actual, mai ales când intervin
perturbări în această relaţie şi se pune problema armonizării lor.
• Între aceste experienţe se regăseşte şi naşterea (fiecare individ s-a născut la un moment dat).

Stanislav Grof

• Sistemul COEX este compus din amintiri cu încărcătură emoţională din diferite perioade ale
vieţii, asemănătoare d.p.d.v. al calităţii emoţiei sau senzaţiei fizice şi care au o temă comună.
• Intensitatea şi relevanţa emoţională ale experienţei sunt cele care stabilesc dacă o amintire va
fi inclusă într-un sistem COEX.
• Fiecare dintre constelaţiile COEX pare să fie suprapusă şi ancorată într-un aspect al traumei
naşterii.
• Experienţa naşterii biologice este atât de complexă şi de bogată în emoţii şi senzaţii fizice,
încât conţine în formă de prototip temele elementare ale celor mai obişnuite sisteme COEX.

5
• Rădăcinile cele mai profunde ale sistemelor COEX constau în diferite forme de fenomene
transpersonale.
• Între sistemele COEX şi lumea exterioară există interacţiune dinamică:
• Anumite evenimente de viaţă pot activa sistemele COEX corespondente,
• Sistemele COEX pot face omul să perceapă realitatea şi să se comporte astfel încât să recreeze
temele esenţiale în viaţa sa.
• Experienţa naşterii presupune emoţii şi senzaţii puternice de intensitate extremă. Omul
păstrează o reprezentare a acestora, în jurul temei naşterii şi morţii, care constituie
inconştientul perinatal (denumit astfel datorită asocierii cu experienţele imediat de dinaintea şi
din timpul naşterii).
• Experienţele care îşi au originea la nivelul perinatal al inconştientului se prezintă sub forma a
patru tipare distincte, fiecare caracterizat de emoţii, senzaţii şi imagerie simbolică specifică.
• Tiparele sunt strâns legate de experienţele fătului înainte de începerea naşterii şi în timpul
celor trei stadii consecutive ale naşterii biologice.
• Acestea se constituie în seturi specifice, numite Matrice Perinatale Fundamentale (MPF).
• Deoarece fătul este complet izolat în timpul naşterii şi nu are cum să-şi exprime emoţiile
extreme şi să reacţioneze la senzaţiile fizice intense, amintirea acestui eveniment rămâne
puternic neasimilată.
• MPF au legături fixe cu anumite categorii de experienţe postnatale ordonate în sisteme COEX.

MPF I (uniunea primară cu mama)

• Existenţa intrauterină înainte de travaliul naşterii.

• Fetusul nu are conştiinţa limitelor şi nu face deosebire între interior şi exterior.
• Experienţa este aceea a unor spaţii fără limite sau graniţe, identificare cu galaxiile, spaţiul
interstelar sau întregul Cosmos.
• Episoadele de tulburări intrauterine sunt retrăite cu un sentiment de ameninţare întunecată şi
sinistră, exprimată prin imagini de apă poluată, sentimentul de rău omniprezent, viziuni ale
unor entităţi demonice înspăimântătoare.
• Se asociază ulterior, în măsura în care au existat tulburări, ca sindrom psihopatologic cu
psihoza schizofrenică (paranoidă) sau tulburarea hipocondriacă.
• Se mai adaugă amintiri ale satisfacerii unor nevoi importante, clipele fericite din pruncie şi
copilărie (îngrijire bună din partea mamei, jocul cu egalii etc.) dragoste împlinită, romantism,
experienţe estetice, înotul în ocean sau lacuri limpezi.

MPF II (absorbţia cosmică fără ieşire sau Iadul)

• Corespunde începutului naşterii biologice, când senzaţia este aceea de a fi supt de un vârtej
gigantic sau înghiţit de o fiară mitică. Contracţiile uterine apasă fetusul şi cervixul nu este încă
deschis. Fiecare contracţie produce compresia arterelor uterine şi fetusul este ameninţat de
lipsa de oxigen.
• Experienţa este a unui monstruos coşmar claustrofobic, a unei dureri emoţionale şi fizice
agonizante, însoţită de un sentiment de totală neajutorare sau deznădejde.
• Se asociază ulterior, ca sindrom psihopatologic cu psihoze schizofrenice, alcoolism şi
dependenţă de droguri, psoriazis, ulcer peptic.

6
• Se adaugă amintirea situaţiilor în care este pusă în pericol supravieţuirea şi integritatea
corpului (război, accidente, răniri, operaţii, boli dureroase, situaţii de înec, episoade de
sufocare, încarcerare, abuz fizic) traume psihologice grave (privare emoţională, respingere,
situaţii ameninţătoare, atmosferă familială opresivă, ridiculizare şi umilire) trăite cu sentimentul
că nu se vor sfârşi, al lipsei de scăpare.
• Se vorbeşte de triada experienţială alcătuită din sentimentul de moarte iminentă, nebunie şi
imposibilitatea întoarcerii.

MPF III (Lupta moarte – renaştere)

• Corespunde propulsării prin canalul naşterii, după deschiderea cervixului, când capul coboară
în pelvis. Se experimentează presiuni mecanice zdrobitoare, dureri şi, deseori, un grad mare
de anoxie şi sufocare. Trăirea este de anxietate puternică.
• Se asociază ulterior, ca sindrom psihopatologic, în măsura în care au existat tulburări, cu
psihozele schizofrenice (cu elemente sado-masochiste, comportament sexual anormal),
depresia agitată, devieri sexuale, nevroză obsesiv-compulsivă sau astm psihogenic, ticuri şi
balbism (bâlbâială), isterie de conversie şi anxietate, frigiditate, impotenţă, neurastenie,
nevroze traumatice (tulburare de adaptare) sau organice, migrene.
• Se adaugă experienţe de lupte, certuri, activităţi aventuroase, amintiri foarte senzuale
(carnavaluri, parcuri de distracţii, orgii sexuale), naşterea propriilor copii, a asista la actul
sexual al părinţilor.

MPF IV (Experienţa moarte – renaştere)

• Este legată de cel de-al treilea stadiu al naşterii clinice, de expulzare finală din canalul naşterii
şi tăiere a cordonului ombilical. Se realizează eliberarea explozivă şi ieşirea la lumină.
• Deşi un singur pas desparte omul de eliberarea radicală, are sentimentul unei anxietăţi
omniprezente şi al unei catastrofe iminente.
• Eul fals moare, însă, deoarece a fost confundat cu Eul real, întâmpină o frică enormă.
Depăşirea acestei temeri se face prin a lăsa lucrurile să se întâmple şi astfel anihilarea este
trăită la toate nivelurile: distrugere fizică, dezastru emoţional, înfrângere intelectuală şi
filosofică, eşec moral total şi chiar damnarea spirituală. Toate reperele par să fie distruse.
Această experienţă este urmată de cea a renaşterii psihospirituale, asociată cu un val de trăiri
pozitive faţă de sine.
• Această experienţă vindecătoare, capabilă să schimbe viaţa, are loc atunci când naşterea nu a
fost prea epuizantă sau afectată de o cantitate mare de anestezice.
• În acest ultim caz, perioada imediat următoare lasă impresia unei recuperări lente după o
boală grea sau a trezirii din beţie.
• Se asociază ulterior, ca sindrom psihopatologic cu psihoze schizofrenice (pe teme de moarte –
renaştere, salvare, identificare cu Christos), simptomatologie maniacală, exhibiţionism.
• Se adaugă amintirea evadării din nişte situaţii periculoase (din război, sau supravieţuirea după
o operaţie), depăşirea unor obstacole grele printr-un mare efort, episoade de luptă grea şi
încordată care se termină printr-un succes remarcabil, scene naturale (curcubeu, răsăritul
soarelui, încheierea furtunii, începutul primăverii).

7
8