DEZVOLTAREA PSIHICĂ ŞI

FORMAREA PERSONALITĂŢII ÎN
PRIMUL AN DE VIAŢĂ
“Copilul este aidoma albinei care aduna
nectarul pentru a face miere. Copilul
preface totul in miere” (Antoine de Saint-
Exupéry).
 Plan:
1. Naşterea.
2. Creşterea şi dezvoltarea fizică.
3. Nou-născutul. Aspectul nou-născutului imediat
după naştere. Evaluarea stării de sănătate a nou-
născutului.
4. Reflexele necondiţionate.
5. Stări de activare.
6. Caracteristica psihologică a nou-născutului.
7. Complexul înviorării.
8. Comunicarea emoţională cu adultul.
9. Apucarea şi eliberarea obiectelor.
10. Dezvoltarea motricităţii.
11. Apariţia şi particularităţile limbajului autonom.
12. Dezvoltarea cognitivă.
13. Dezvoltarea emoţională.
14. Jocul şi jucăriile.
15. Criza de la 1 an.
Începând cu anii 60, ai secolului XX, perioada
primului an de viaţă a prezentat maxim interes
pentru cercetătorii în domeniu. Aceasta se explică
mai ales datorită vastelor schimbări din această
perioadă şi cea imediat următoare, schimbări ce
uimesc prin dinamica şi profunzimea lor. În
ultimii 30 de ani, cercetările din domeniul
psihologiei dezvoltării au pus accentul pe relevare
acestor capacităţi prezente la copil încă de la
naştere, le-au evidențiat pe acelea care apar prin
maturizare şi pe cele învăţate de copil pe
parcursul schimbului constant între propriul
sistem psihic şi mediul social.
Interesul pentru perioada copilăriei timpurii şi
primele luni de viaţă se datorează unei teorii
generale unanim acceptate, conform căreia
fundamentele proceselor cognitive şi ale
capacităţilor umane sunt aşezate în această
perioadă.
Studiul dezvoltării copilului pe parcursul
primul an de viaţă oferă o oportunitate
excelentă de a investiga chiar rădăcinile
abilităţilor umane complexe.
 Pruncia

Vârsta prunciei este cuprinsă între momentul

naşterii şi douăsprezece luni împlinite. Este
perioada cu cele mai importante salturi
(creştere şi dezvoltare), cu probleme dificile de
îngrijire (alimentaţie) şi de prevenire a unor
îmbolnăviri specifice (rahitism, anemie,
infecţii).
 Nașterea
Nașterea este un eveniment cu adevărat remarcabil, cînd
copilul se mută din mediul relativ ocrotit şi protejat din
pântecele mamei în lumea ocupată şi puţin previzibilă. În mod
obişnuit naşterea este un proces care derulează fără probleme.
În această eră a tehnologiei uneori, uităm că femeile au născut
mii de ani fără spitale, doctori sau echipament complicat.
Tabelul 1. Caracteristici diferenţiatoare între mediul intrauterin şi
extrauterin
Viaţa intrauterină Viaţa extrauterină
Temperatură constantă Temperatură variată
Mediu de viaţă - lichid Mediul de viaţă - aer
Zgomot slab, filtrat de lichidul amniotic Zgomot puternic
Alimentaţie fără efort prin cordonul Alimentaţia cu depunerea unui efort
ombilical Intră în funcţiune sistemul respirator
Respiraţia se realizează prin sângele matern Adaptări metabolice active
Adaptări metabolice puţine
 Expunerea violentă a copilului la varietatea şi
multitudinea stimulilor externi şi interni, exercitarea
asupra lui a unor presiuni considerabile impun
transformări bruşte şi fundamentale ale acestuia. Anume
din aceste considerente L. Vîgotski insistă asupra crizei la
momentul naşterii.
 Copii normali sunt cei născuţi la termen de 9 luni.
 Greutatea normală fiind cuprinsă între 2800 g şi 4000 g
(media băieţilor este de 3500 g, iar cea a fetelor este de
3300 g).
 Lungimea normală este cuprinsă între 47,5 cm şi 52,5
cm (media băieţilor este de 50 cm, iar cea a fetelor 49
cm).
 Perimetrul craniului 34,5 cm.
 Greutatea creierului 320 g şi 340 g (la adulţi creierul
cântărește 1300 g între 1400 g).
 Relaţiile dintre părinţi şi nou-născuţi
Studiile sugerează că perioada imediat de după naştere este
extrem de importantă pentru configurarea viitoarelor relaţii
dintre copil şi părinţi. Aceste informaţii stau la baza unor
practici relativ noi în maternităţi şi anume prezența tatălui pe
tot parcursul naşterii şi aşezarea nou născutului imediat după
expulsie pe abdomenul mamei.
 O primă serie de date asupra importanţei contactului fizic
dintre părinţi şi copil imediat după naştere au fost obţinute în
studii asupra comportamentului animal. S-a constatat, în urma
unor studii pe maimuţe, că atunci când puiul este îndepărtat
după expulsie şi adus la mamă după o oră, el este respins. Dar
dacă este lăsat iniţial 5 – 10 minute cu mama, el va fi ulterior
recunoscut şi acceptat indiferent de cât timp este (în limite
raţionale) ţinut departe de ea.
 Există şi date de cercetare pe subiecţi umani, studii
longitudinale, făcute pe design-ul evocat. Rezultatele
sugerează că intervalul de timp dintre momentul
naşterii şi contactul dintre mamă şi copil exercită
influenţe asupra relaţiei dintre ei. Efectele acestei
influenţe pot fi identificate până la vârsta de 5 ani.
 Interacţiunile dintre mamă şi nou-născut au o
complexitate surprinzătoare. Astfel după naştere
creşte sensibilitatea acustică şi olfactivă a mamei, iar
plânsul nou născutului are drept efect stimularea
lactaţiei. Pe de altă parte, mişcările nou născutului
sunt influenţate de vocea mamei.
 Creşterea şi dezvoltarea fizică
În primul an de viaţă se înregistrează cel mai accelerat ritm de creştere din
întreaga viaţă postnatală.
Tabelul 2. Date informative cu privire la gradul de creştere în
greutate al bebeluşului:
Vârsta Creştere medie în greutate Creştere medie în
bebeluşului (Organizaţia Mondială a greutate (diverse studii de
Sănătăţii) specialitate)
0 – 4 luni 155 – 240 g / săptămână 140 – 200 g / săptămână

4 – 6 luni 100 – 130 g / săptămână 110 – 140 g / săptămână

6 – 12 luni 50 – 80 g / săptămână 60 – 110 g / săptămână

Notă: Nota: Un copil normal sanatos, alaptat la san, isi

dubleaza greutatea de la nastere la 3 – 4 luni. Pana inplineste 1
an, copilul va avea o greutate de 2.5 – 3 ori mai mare decat cea
de la nastere.
 Tabelul 3. Date informative cu privire la gradul de creştere în
înaltime al bebeluşului:
Vârsta Creştere medie în înălţime Creştere medie a
bebeluşului circumferinţei craniene
0 – 6 luni 2.5 – 3 cm / lună 1.2 cm / lună

6 – 12 luni 1 – 1.5 cm / lună 0.6 cm / lună

Notă: Pana la 1 an, un copil normal sanatos, alaptat

la san, isi va mari inaltimea cu 50% fata de cea
inregistrata la nastere, iar circumferinta capului va fi
cu aproximativ 33% mai mare decat la nastere.
 Tabelul 4. Aspecte importante în planul creșterii: primul an de
viaţă
Vârsta Băieţi Fete Perimetrul Greutatea Dinţii
craniului creierului

Înălțimea Greutatea Înălţimea Greutatea

1 an 74 – 77 9400 g 70 – 73 9 200 g 47 cm 983 g 6: 4 sus

cm cm şi 2 jos
 Nou-născutul

În cadrul perioadei de nou-născut se deosebesc 2

subdiviziuni:
1. perioada neonatală precoce sau perinatală (0 – 7
zile) şi
2. perioada neonatală tardivă (8 – 28 zile).
Aspectul nou-născutului imediat după naştere

Părinţii ar putea fi surprinși de la început de aspectul

nou-născutului. Chiar la naştere copilul este acoperit
cu o substanţă numită vernix-caseosa, iar capul este
relativ mare faţă de restul corpului şi poate arăta
cumva alungit în urma călătoriei sale prin canalul de
naştere. Din fericire, majoritatea copiilor se nasc la
fel de frumoşi ca părinţii lor, dar şi sănătoşi.
 Tabelul 5. Caracteristicile fizice ale nou-născutului
Partea corpului Caracteristica
Capul un sfert din lungimea corpului (spre deosebire de adult la care
reprezintă numai 1/8 din lungime)

Părul de culoare închisă. Alteori capul este complet chel. Câteodată

părul este destul de lung, lucios, încâlcit

Ochii nou-născutul trezit din somn, stă cu ochii închişi şi prezintă

adesea o tumefiere a pleoapelor şi de aceea este greu de apreciat
culoarea lor.

Nasul mic turtit, împestriţat de puncte albe-gălbui

Gâtul scurt
Pieptul bombat
Abdomenul uşor scobit (în momentul naşterii, ulterior se destinde)

Braţele şi gambele scurte şi ghemuite, amintind de poziţia din uterul mamei

Evaluarea stării de sănătate a nou-născutului

În 1953, dr. Virginia Apgar a introdus un test

care le permite obstetricienilor să noteze cu
obiectivitate starea de sănătate a nou-
născutului. Acest test a devenit standard de
evaluare a nou-născutului şi este de obicei
făcut la un minut şi la 5 minute după naştere.
Testul Apgar se concentrează pe 5 funcţii
fiziologice vitale ale nou-născutului: bătăile
inimii, respiraţia, tonusul muscular, reacţia la
stimuli uşor dureroşi şi culoarea pielii.
 Tabelul 6. Testul Apgar
Scor
Caracteristică 0 1 2
Numărul bătăilor Inima nu bate Mai puţin de 100 de 100 – 140 bătăi /
inimii bătăi / minut minut
Efort respirator Niciunul timp de Neregulat, respiraţie Respiraţie şi plâns
60 de sec. fără profunzime puternic
Reflexe Fără răspuns Răspuns slab Răspuns puternic
Tonus muscular Complet Mişcări uşoare ale Mişcări energice ale
neputincios membrelor membrelor
Culoare Albastră Corp roz, membre Corp, membre roz
albastre
Aşa cum se poate observa în tabel, nou-născutul primeşte un scor de la 0 la 2 pentru
fiecare dintre elementele de mai sus. Scorul Apgar cel mai mare posibil este de 10. Un
scor Apgar de 7 arată că nou-născutul este sănătos. Copii cu scorul Apgar între 4 şi 6
au nevoi speciale pentru a stabiliza respiraţia sau semnele vitale. Copii cu scorul Apgar
3 sau mai mic sunt în pericol din punct de vedere medical şi necesită intervenţii
imediate. Printre nou-născuţi, 77% au scorul Apgar 8 sau peste 8. Scorul Apgar poate fi
scăzut datorită multor factori, inclusiv fumatul în perioada de sarcină, consumul de
băuturi alcoolice şi medicamentaţia din timpul travaliului.
 Reflexele
necondiţionate
Născându-se, copilul nimereşte în
condiţii de viaţă absolut noi.
Existenţa în primele ore de viaţă
îi este asigurată de reflexele
necondiţionate.
 Tabelul 7. Caracteristica principalelor reflexe ale nou–născuţilor
Reflexul Reacţia copilului Durata
Clipitul închide ochii în permanenţă
Înghiţitul ştie instinctiv cum să în permanenţă
răsufle în timp ce înghite
Înecatul tuşeşte automat dacă în permanenţă
laptele nimereşte în
trahee
Reflexul suptului suge ritmic până la vârsta de 4
luni, când nu doarme
Reflexul păşirii face mişcări de parcă ar până la vârsta de 2 – 3
păşi luni
Reflexul de aruncă în părţi picioarele până la vârsta de 3 – 4
speriere şi braţele şi arcuieşte luni
spatele
 Reflexul Reacţia copilului Durata
Reflexul palmar sau prinde degetul întins până la vârsta de 3 –
reflexul de apucare spre el 4 luni
Reflexul plantar/ îndoaie degetele de la până la vârsta de 8 –
apucatul cu degetele picioare spre talpă 12 luni
de la picioare
Reflexul Babinski îndoaie degetul mare de regulă, până la
de la picior spre talpă vârsta de 12 luni
şi desface celelalte
degete în formă de
evantai (semicerc)
Reflexele indică starea sistemului nervos al bebeluşului. În cazul
bebeluşilor cu leziuni cerebrale, reflexele se manifestă slab sau lipsesc, iar
în unele cazuri sunt exagerate sau extrem de slab pronunţate. Leziunile
cerebrale pot fi depistate în unele cazuri când reflexele durează mai mult
decât este normal. Totodată, există variaţii individuale în durata de reacţii
reflectorii, ceea ce demonstrează că este necesar ca reflexele să fie
observate din perspectiva comportamentului general al nou–născutului.
 Stări de activare

Peter Wolf a privit mai mulţi bebeluşi nou-

născuţi cu atenţie pentru o perioadă de timp de
mai multe ore şi a fost frapat de nivelurile
variate de stări de somn şi trezire pe care le-a
observat la aceştia. Cercetătorul a surprins
aceste observaţii prin definirea a şase stagii de
activare şi veghe: 1)somn liniştit sau profund;
2)somn activ sau uşor; 3)somnolenţă;
4)vigilenţă inactivă; 5)vigilenţă activă; 6)plîns.
 a b
Aceste imagini arată două stări de activare în
perioada prunciei
a) vigilenţă activă şi b) somn liniştit sau profund
 Tabelul 8. Stările de activare

Stare Caracteristici
Somn profund Respiraţie normală; ochi închişi fără nici o mişcare oculară; lipsă de
activitate exceptând unele mișcări sacadate ocazionale
Somn uşor Ochi închişi, dar se pot observa mişcări oculare rapide; nivel scăzut
al activităţii, mişcările sunt mai liniştite decât în cazul somnului
profund; respiraţia ar putea fi neregulată

Somnolenţă Ochii se pot deschide şi închide, dar arată monotoni atunci când sunt
deschişi; răspunsurile la stimuli sunt întârziate, dar stimularea ar putea
cauza schimbări de stare; nivelul de activare variază

Vigilenţă inactivă Ochi deschişi şi strălucitori; atenţia concentrată pe stimuli; nivel al

activităţii relativ scăzut
Vigilenţă activă Ochi deschişi; nivel al activităţii ridicat; poate avea stări de agitaţie de
scurtă durată; răspunde la stimuli cu sporiri ale sperieturilor şi
activităţii motoare

Plâns Plâns intens dificil de calmat; activitate motoare intensă

Caracteristica psihologică a nou-născutului
Una dintre particularităţile de bază ale nou–născutului este
capacitatea lui de a însuşi noua experienţă, de a poseda
formele conduitei specifice omului.
În perioada nou–născutului se dezvoltă activitatea
analizatorilor vizual şi auditiv.
Copilul urmăreşte cu ochii mişcarea obiectelor, apoi opreşte
privirea asupra obiectelor statice. La început copilul opreşte
vederea asupra obiectului numai pentru câteva secunde, mai
apoi în mod independent trece privirea de la un obiect la altul.
La sfârşitul primei luni de viaţă – începutul lunii a doua
copilul priveşte obiectele îndelungat – timp de câteva minute.
În acest moment putem vorbi despre apariţia concentrării
vizuale.
Tot în acest timp copilul începe a reacţiona la vocea omului
matur. În timpul adresării omului matur către copil se observă
o reţinere a mişcărilor impulsive, încetarea plânsului – apare
concentrarea auditivă.
Dezvoltarea reacţiilor vizuale nu se produce într–un mod
spontan, de la sine. Un rol deosebit în cadrul acestui proces de
antrenare a analizatorilor revine stimulilor exteriori. Dacă
excitanţii exteriori lipsesc (aşa–numita „foame senzorială”)
are loc o dezvoltare anevoioasă a reacţiilor vizuale şi auditive.
O particularitate importantă a dezvoltării nou–născutului este
faptul că sfera motorie se dezvoltă sub influenţa celei
senzoriale. Văzul şi auzul la copil se dezvoltă mai repede
decât mişcările corporale. Această particularitate reprezintă o
deosebire evidentă în dezvoltarea copilului şi puilor de
animale, la care, din contra, sfera motorie se dezvoltă mai
repede decât cea senzorială.
 Complexul înviorării
La vârsta de 2 – 3 luni apare o reacţie aparte
emoţional–motorie a pruncului, care reprezintă
o formă specifică de comunicare cu adulţii. La
apariţia mamei copilul îşi îndreaptă vederea
spre faţa acesteia, îi zâmbeşte, apar o serie de
mişcări intense din mânuţe şi picioruşe.
Această reacţie a copilului este numită
„complexul înviorării”. Dacă contactul
emoţional este acceptat de către omul matur,
comportarea copilului devine şi mai vioaie –
el încearcă să spună ceva, gângureşte.
„Complexul înviorării” nu este o reacţie înnăscută la
copil, ce se manifestă în mod legic la această vârstă.
Apariţia lui este o manifestare a condiţiilor pozitive
de educaţie şi serveşte drept indice al nivelului de
dezvoltare psihică a copilului.
În unele cazuri, în lipsa contactului apropiat cu omul
matur, „complexul înviorării” nu se manifestă la
vârsta dată sau se manifestă foarte slab. Dezvoltarea
de mai departe a pruncului este determinată de
comunicarea lui emoţională cu omul matur.
 Comunicarea emoţională cu adultul
La a patra – a cincea lună de viaţă comunicarea cu omul matur
capătă un caracter selectiv. Pruncul începe a diferenţia omul
matur cunoscut de cel străin. Comunicarea pruncului cu
adultul poartă un caracter situativ–personal. Forma
comunicării în perioada dată este o statornicire a contactelor
emoţionale ale copilului cu alţi oameni. În cadrul lor se
manifestă aprecierea generalizată a participanţilor la procesul
de comunicare, care se exprimă eficient prin intermediul
mijloacelor emoţional–mimice.
Comunicarea nemijlocit–emoţională cu omul matur este
felul dominant al activităţii la vârsta prunciei. În
condiţiile educaţiei corecte a copilului, comunicarea
nemijlocită cedează locul comunicării intermediate de
obiecte, jucării, care se transformă treptat într-o activitate
comună a adultului cu copilul.
Activitatea comună constă atât în faptul că pruncul se
adresează către adult în procesul îndeplinirii acţiunilor, cât şi
în conducerea, dirijarea de către adult a acţiunilor pruncului.
Copilul în activitatea comună însuşeşte acţiunile îndeplinite de
către omul matur. Aceste acţiuni formează baza pentru
dezvoltarea psihică. În cadrul acestui proces se manifestă o
legitate de bază a dezvoltării psihice care constă în faptul că
dezvoltarea psihică este determinată de educaţia, de instruirea
copilului. Deci, interacţiunea copilului cu realitatea
înconjurătoare poartă un caracter social. După părerea lui L.
Vîgotski, anume contradicţia dintre caracterul social maximal
al pruncului şi posibilităţile minime de comunicare constituie
baza dezvoltării copilului de la naştere până la un an.
 Apucarea şi eliberarea obiectelor
Bebeluşul are nevoie de mai mult timp pentru a–şi
descoperi mâinile decât pentru a începe să recunoască
feţele. El vede feţe de multe ori zilnic, iar mâinile nu
sunt la vedere şi el nu se gândeşte la ele până nu le
descoperă existenţa.
 La 6 săptămâni copilul îşi descoperă mâinile prin
atingere. El apucă o mână cu alta, o trage, o strânge
şi desface pumnii.
 La 8 săptămâni bebeluşul încă nu înţelege că mâinile
sunt o parte componentă a corpului lui. El foloseşte o
mână ca să se joace cu cealaltă mână, de parcă ar fi
un obiect oarecare.
 La 2,5 luni copilul începe să–şi privească mâinile când
ele apar în faţă.
 La 3 – 4 luni copilul priveşte obiectul, îşi priveşte mâna
care se află mai aproape de faţa sa, întinde mâna în
direcţia obiectului, măsoară distanţa cu privirea şi repetă
acest proces până reuşeşte, în cele din urmă să atingă
obiectul. Totuşi nu reuşeşte să–l apuce. Aproape
întotdeauna greşeşte şi strânge degetele în pumn înainte
de a atinge obiectul.
 La 5 luni copilul începe să îndeplinească mai exact
acţiunea de apucare. Pe parcursul însuşirii acţiunii în
cauză la copil începe să se formeze coordonarea vizual–
motorie. Dezvoltarea coordonării date duce la aceea că
copilul de la poziţia culcată trece treptat la poziţia pe
şezute. Până la 5 – 6 luni copilul apucă toate obiectele în
acelaşi mod, strângându–le cu degetele în palmă.
Mişcarea spre obiect are loc deseori pe o traiectorie ovală.
 În jumătatea a doua a primului an de viaţă, în cadrul
însuşirii acţiunii de apucare, dezvoltarea continuă în două
direcţii: degetul mare se opune celorlalte, încât obiectul
este apucat cu celelalte degete şi are loc îndeplinirea
exactă a mişcării mâinii spre obiect.
 Spre sfârşitul perioadei prunciei copilul efectuează
mişcarea exact spre obiect şi acţiunea de apucare este
îndeplinită prin intermediul degetelor. Poziţia degetelor
depinde în mare măsură de caracteristicile obiectelor.
Logica mâinii se subordonează logicii organizării
obiectului.
 Pe parcursul ultimelor 3 luni ale primului an de viaţă, se
dezvoltă în continuare abilităţile de apucare. Copilul se
învaţă să apuce obiectele cu două degete.
 La 9 luni majoritatea copiilor însuşesc acţiunea de
eliberare a obiectelor. Totuşi, desfacerea degetelor pentru
a lăsa obiectul să cadă este un proces foarte dificil pentru
copil.
 În lunile 10 – 11 copilul se învaţă să scape obiectele
şi foloseşte orice posibilitate pentru a-şi exersa noua
abilitate.
 Spre sfârşitul primului an de viaţă ei vor şti nu
numai să scape obiectele, dar şi să le arunce conştient
sau să le plaseze unde le place.
Odată cu dezvoltarea abilităţilor copilului, în perioada
copilăriei precoce adulţii îi pot învăţa pe copii să
efectueze unele acţiuni utile, de exemplu să mănânce,
să-şi spele mâinile, să se dezbrace.
 Dezvoltarea motricităţii
Dezvoltarea motricităţii nu mai este considerată un proces de
apariţie inevitabilă a abilităţilor, în baza competenţelor
neuromotorii. Modificările în compoziţia biochimică, îmbinate
cu motivaţia internă a bebeluşului şi dorinţa irezistibilă de a
reuşi creează noi posibilităţi pentru mişcare.
La naştere copiii nu deţin controlul asupra membrelor corpului
său. Poziţia corpului este determinată de greutatea prea mare a
capului. Copilul începe să–şi controleze muşchii într–o
anumită consecutivitate, începând cu cei ai capului sau ai
gâtului. Deşi, dezvoltarea muşchilor are loc în acelaşi mod la
toţi copiii, ritmul dezvoltării diferă de la un copil la altul. Unii
copii absolut normali pot să rămână în urmă în dezvoltarea
muşchilor comparativ cu ceilalţi copii de aceeaşi vârstă sau,
invers pot să–i întreacă în dezvoltare cu câteva săptămâni.
Totuşi aceste diferenţe nu reprezintă deficienţe în dezvoltare şi
sunt absolut normale.
 Tabelul 9. Dezvoltarea deprinderilor motoare
Deprinderea Vârsta medie a Limita de vârstă în are
dobândirii 90% dintre copii dobândesc
această deprindere
Ţine capul drept şi nemişcat în poziţie 6 săptămâni 3 săptămâni – 4 luni
verticală
Se împinge în sus cu mâinile când stă pe 2 luni 3 săptămâni – 4 luni
burtă
Se rostogoleşte de pe spate pe o parte 4,5 luni 2 – 7 luni
Stă fără ajutor 7 luni 5 – 9 luni
Se târâie 7 luni 5 – 11 luni
Se ridică în poziţie verticală 8 luni 5 – 12 luni
Merge singur 11 luni şi 3 săptămâni 9 – 17 luni
Construieşte un turn cu doua cuburi 13 luni şi 3 săptămâni 10 – 19 luni
Urcă scările cu ajutor 16 luni 12 – 23 luni
Sare 23 luni şi 2 săptămâni 17 – 30 luni
Copilul poate învăţa să şadă mai devreme sau mai târziu decât
alţii, dar absolut toţi copiii mai întâi învaţă să şadă şi abia apoi
– să stea în picioare. Astfel există o consecutivitate în
dezvoltarea abilităţilor copiilor: rostogolitul, şezutul, târâtul,
statul, mersul.
 Şederea

La vârsta de 5 – 6 luni muşchii

spatelui sunt suficient de
dezvoltaţi pentru ca copiii să
fie în stare să şadă. Dacă
adulţii îl aşează pe copil,
acesta va putea să stea puţin
timp în această poziţie, iar
apoi va cădea. La 8 luni,
copilul este capabil să–şi
menţină echilibrul
desinestătător, fără a–şi folosi
mâinile şi fără a fi ajutat de
adulţi. Dar şi în această
perioadă şederea va fi mai
mult un exerciţiu şi nu va
folosi unor scopuri practice.
 Târâtul
Mulţi copii învaţă să se târască în
acelaşi timp când se învaţă să şadă
de sine stătător. În luna 7 – 8
majoritatea copiilor manifestă
dorinţa de a se târî. La început e
posibil, ca ei să înveţe să se
târască cu spatele înainte, deoarece
le este mai uşor să se împingă cu
mâinile decât cu picioarele. Deşi
modalitatea aceasta este frustrantă
pentru ei, după ce se vor învăţa să
se târască astfel, vor reuşi să
determine direcţia necesară şi vor
învăţa să se împingă şi cu faţa
înainte. La 9 luni, majoritatea
copiilor pot să se târască cu faţa
înainte.
 Statul în picioare şi mersul
Statul în picioare este o abilitate care se dezvoltă mai târziu
decât abilităţile de a şedea şi a se târî. Copiii nu sunt în stare
să–şi controleze picioarele. Totuşi, ei încep să depună eforturi
în acest sens destul de devreme.
Dacă copilul de 3 luni este ţinut în picioare în poală, în curând
el va începe să treacă o mică parte a greutăţii corpului, dând din
picioare, în timp ce exersează să ţină genunchii drepţi.
La 4 – 5 luni, copilul îşi îndreaptă genunchii ritmic, de parcă ar
sări pe loc.
Mulţi copii se învaţă să se ridice în picioare pe la 9 luni.
Aceasta le permite să menţină contactul cu corpul adultului,
să–i privească pe ceilalţi în faţă şi să studieze lumea care se
mişcă în timp ce copilul stă.
După ce copilul se învaţă să stea în picioare şi să se lase pe ele
cu toată greutatea, nu va trece mult timp până se va învăţa să se
ridice în picioare şi să stea de sine stătător.
Majoritatea copiilor sunt în stare să stea singuri înainte de a
împlini un an. Copiii care abia s–au învăţat să stea le este greu
să se aşeze. Dacă li se oferă posibilitatea, copiii se vor ridica în
picioare imediat după ce vor fi în stare să o facă. În multe
cazuri copii cad la primele încercări, aceasta le afectează
încrederea în sine, dar şi se aleg cu o lovitură. Abilitatea de a
sta şi de a merge depind foarte mult de încrederea copilului şi
de motivarea lui, precum şi de nivelul de dezvoltare a
muşchilor şi coordonării. Deşi majoritatea copiilor sunt în stare
să se ridice şi să meargă înainte de a împlini un an, mulţi copii
nu se ridică în picioare decât în anul doi de viaţă.
 Apariţia şi particularităţile limbajului
autonom
Copilul de la naştere nu are moştenită necesitatea de
comunicare. Conform M. Lisina, ea apare pe
parcursul dezvoltării copilului. Spre sfârşitul primei
luni de viaţă se formează primele componente
structurale ale necesităţii de comunicare. Formarea
definitivă are loc la sfârşitul lunii a doua de viaţă a
copilului. De la acest moment în comportarea
copilului se manifestă clar un activism, orientat
asupra omului matur ca obiect în cadrul comunicării.
De obicei, se evidenţiază două condiţii ale apariţiei
necesităţii de comunicare:
1. necesitatea obiectivă a pruncului de a se bucura de grija
celor din jur;
2. conduita adultului, adresată copilului.
Necesitatea de comunicare este baza pentru apariţia
imitării sunetelor vorbirii umane.
În dezvoltarea vorbirii se evidenţiază, de obicei, două
laturi: vorbirea pasivă şi vorbirea activă.
 La început dezvoltarea vorbirii decurge în prima
direcţie – copilul înţelege vorbirea omului matur şi
după aceasta pronunţă primele cuvinte.
 În cadrul laturii pasive dezvoltarea începe de la
intonaţie. Copilul la început prinde nu sensul cuvintelor
ci intonaţia cu care ele sunt pronunţate, tonul emotiv
general. La această vârstă intonaţia cu care a fost pusă
întrebarea determină înţelegerea de către copil a vorbirii.
 La sfârşitul primului an de viaţă copiii însuşesc unele
legături dintre obiect şi denumirea lui.
 Pe baza instructajului auzit, copilul poate îndeplini
anumite acţiuni. Omul matur, prin intermediul vorbirii,
începe a dirija comportarea copilului.
 Începând cu „complexul înviorării” copilul efectuează
primele încercări de a folosi limbajul pentru
comunicare. În cea de– a doua jumătate a primului an
de viaţă pruncul începe a pronunţa primele silabe
(„ma”, „da”, „na”, „ba”) şi unele îmbinări de sunete
(„agu”).
 La sfârşitul primului an de viaţă copiii încep a pronunţa
primele cuvinte. Cu cât bagajul de cuvinte pe care le
înţelege copilul este mai mare, cu atât el are mai multe
posibilităţi pentru folosirea lor în cadrul vorbirii active.
Vorbirea va deschide în faţa copilului posibilităţi largi
de interacţiune cu oamenii din anturajul său.
 Tabelul 10. Etapele-cheie de dezvoltare a limbajului
Vârsta Caracteristica
nou–născutul Se întoarce când aude o voce blândă, în special cea a părinţilor

3 luni Gângureşte. Pare atent, comunicativ, zâmbeşte

6 luni Gângureşte şi bolboroseşte tot mai mult

Se întoarce când aude sunete noi, voci cunoscute, râsete

9 luni Bolboroseşte „mamamama” şi „babababa”

Îşi recunoaşte numele, se întoarce când este chemat

12 luni Arată cu degetul obiecte

Rosteşte încă un cuvânt nou, pe lângă „mama” şi „baba”
Îndeplineşte ordinele cu un singur pas
Dă sau arată obiecte
 Dezvoltarea cognitivă
Percepţia – cu particularităţile obiectelor: forma,
mărimea, greutatea copilul se familiarizează în
procesul acţiunii de apucare şi manipulare a acestora.
Degetele treptat se acomodează la forma şi
dimensiunile obiectelor. Obiectele de parcă „învaţă”
mâna ca ea să ţină cont de particularităţile lor. La
rândul său, ochiul „învaţă” de la mână a diferenţia
proprietăţile obiectelor.
La sfârşitul lunii a zecea de viaţă copilul priveşte
obiectul, aranjează degetele în corespundere cu
particularităţile obiectului înainte de contactul direct
cu el. Apare percepţia vizuală a dimensiunilor şi
formei obiectului.
Memoria – psihologia tradiţională consideră că
nu se poate vorbi despre memorie înaintea vârstei
de 3 ani.
Există însă o serie de comportamente care
sugerează că primele manifestări ale memoriei
sunt legate de „complexul înviorării”.
Faţa omului matur cunoscut este primul „obiect”,
pe care îl reţine copilul.
La 5 – 6 luni copilul diferenţiază bine oamenii
cunoscuţi de cei străini. Ceva mai târziu, copiii
încep să memoreze obiectele.
La 8 – 9 luni copiii încep a reacţiona într–un
anumit mod la cuvintele omului matur: „la
revedere”, „cum zboară avionul”, „bate tăpuşele”,
etc.
 Dezvoltarea inteligenţei
Concepţia lui J. Piaget privind dezvoltarea inteligenţei
copilului propune o manieră de abordare a dezvoltării
inteligenţei copilului şi gândirii copilului de la primele semne
la judecăţi complexe.
Conform teoriei sale dezvoltarea cognitivă se împarte în 4
stadii sa etape mari fiecare marcând un progres faţă de
celelalte:
1. Stadiul senzorio-motor (0 – 2 ani).
2. Stadiul preoperaţional (2 – 7 ani).
3. Stadiul operaţiilor concrete (7/8 ani – 11/12 ani).
4. Stadiul operaţiilor abstracte (11/12 ani – 18/20 ani).
 Stadiul senzoriomotor: Substadii
1. Stadiul exerciţiilor reflexelor (0 – 1 lună).
2. Stadiul primelor deprinderi şi al reacţiilor
circulare primare (1 – 4,5 luni).
3. Stadiul reacţiilor circulare secundare şi al
deprinderilor “procedeelor destinate a face să
dureze spectacolele interesante” (4,5 – 8/9 luni).
4. Stadiul coordonării schemelor secundare şi al
aplicării lor la situaţii noi (8 – 11/12 luni).
5. Stadiul reacţiilor circulare terţiale şi descoperirea de
mijloace noi prin experimentare activă (11/12 – 18
luni).
6. Stadiul inventării de mijloace noi prin combinări
mentale (18 – 24 luni).
Temă pentru acasă: Caracterizați stadiile
enumerate.
Surse bibliografice:
1. Piaget J. Psihologia inteligenţei. Bucureşti: Cartier,
2008. 204 p.
2. Piaget J. Naşterea inteligenţei la copil. Bucureşti:
Didactică şi Pedagogică, 1973. 205 p.
3. Sion G. Psihologia vârstelor. ed. a 4-a. Bucureşti:
Fundaţiei România de Mâine, 2007. 256 p.
 Permanenţa
obiectului
Din punct de vedere
cognitiv cea mai
importantă achiziţie a
acestei perioade este
„obiectul permanent”.
Copilul înţelege că obiectul
continuă să existe chiar
dacă el nu mai poate fi
văzut. Legat de acest lucru
copilul îşi dezvoltă în jurul
vârstei de 8 luni
comportamentul de căutare
a obiectului ieşit din
câmpul lui vizual.
 Dezvoltarea emoţională
Emoţiile joacă un rol foarte important în dezvoltarea relaţiilor
interpersonale, în explorarea mediului şi descoperirea propriei
persoane. Ele stimulează dezvoltarea şi devin tot mai variate şi mai
complexe, pe măsură ce bebeluşii se reorganizează şi îşi adaptează
comportamentul ca reacţie la influenţa mediului.
Cercetătorii susţin că bebeluşii manifestă toate
emoţiile umane fundamentale. La jumătatea primului
an de viaţă, manifestarea emoţiilor – privirea, vocea
şi poziţia corpului – are un caracter bine organizat şi
specific. Emoţiile se formează conform unor modele
distincte legate clar de evenimentele sociale şi oferă
informaţie despre starea corpului. Trei emoţii de bază
– fericirea, furia şi frica – au fost studiate cel mai
profund.
 Fericirea – manifestată prin zâmbete şi râsete contribuie la
dezvoltarea multiaspectuală a copilului. Bebeluşii zâmbesc şi râd
când însuşesc noi abilităţi. De asemenea, zâmbetul generează o
reacţie puternică din partea părinţilor. Fericirea îi leagă pe copii şi
părinţi într–o relaţie plină de afecţiune şi susţinere reciprocă, relaţie
care încurajează dezvoltarea competenţelor copilului.
 Pe parcursul primelor săptămâni de viaţă,
copiii zâmbesc când sunt sătui, în timpul
somnului şi ca reacţie la sunete liniştite, cum ar fi
vocea mamei.
 La sfârşitul primei luni de viaţă, ei încep să
zâmbească când văd ceva interesant, cum ar fi
obiectele de culori aprinse care se mişcă repede în
faţa lor.
 La vârsta de 6 – 10 săptămâni, bebeluşul
zâmbeşte larg când vede feţe omeneşti, acest
zâmbet fiind numit „zâmbet social”.
 La 3 luni, bebeluşii zâmbesc când interacţionează cu
alte persoane. Aceste modificări ale zâmbetului social
sunt paralele dezvoltării capacităţilor de percepţie,
cum ar fi sensibilitatea sporită la semnalele vizuale de
pe feţele umane.
 Râsul apare, în general, la vârsta de 3 – 4 luni şi se
bazează pe un proces de prelucrare a informaţiei mai
rapid decât necesar pentru a zâmbi. Iniţial, râsul
constituie reacţia la stimulente active. Pe măsură ce
bebeluşii învaţă mai multe despre lumea din jur, ei
încep să râdă şi în cazul unor elemente mai subtile, de
surpriză.
Furia şi frica
 Pe parcursul primelor două luni apar expresii trecătoare de furie;
treptat ele se manifestă mai des de la vârsta de 4 – 6 luni până la
vârsta de 2 ani.
 Copiii mai mari dau semne de furie într–un spectru mai larg de
situaţii, când este eliminat un obiect interesant sau când nu pot
participa la un eveniment interesant, când le sunt legate mâinile sau
când sunt lăsaţi singuri chiar pentru puţin timp.
 Ca şi furia, frica se manifestă mai puternic în a doua jumătate a
primului an de viaţă. Frica se manifestă cel mai des ca reacţie la
prezenţa unui adult necunoscut. Acest fenomen se mai numeşte
„anxietate faţă de străini”. Mulţi copii mici nu agreează străinii.
Intensitatea reacţiei lor depinde de mai mulţi factori, inclusiv de
temperament, de experienţa din trecut cu străinii şi de situaţia în care
are loc interacţiunea dată. Se pare că intensificarea fricii în a doua
jumătate a primului an de viaţă are o semnificaţie importantă pentru
supravieţuire. Când copiii mici încep să se deplaseze de sine stătător,
energia mobilizată de frică le permite să se apere şi să depăşească
obstacolele. Frica îi împiedică pe copiii mici să exploreze
fenomenele în afara capacităţilor lor, impunându-i să stea aproape de
casă şi familie.
Tabelul 11 . Dezvoltarea socială şi emoţională: primul an de
viaţă

Vârsta Achiziţii
1 – 3 luni Începe să folosească „zâmbetul social”;
Îi place să se joace cu alte persoane, poate începe să plângă
când jocul încetează;
Devine mai comunicativ, mişcările corpului şi expresiile
faciale devin mai expresive;
Imită unele mişcări şi expresii ale feţei.
4 – 7 luni Îi plac jocurile „sociale”;
Manifestă interese faţă de imaginile din oglindă.
8 – 12 luni Este timid sau nervos în prezenţa străinilor;
Plânge când pleacă mama sau tata;
Îi place să imite alte persoane în timpul jocului;
Manifestă predilecţie faţă de unele persoane sau obiecte
concrete;
Testează reacţia părinţilor la comportamentul său;
Poate da semne de frică în unele situaţii;
Preferă compania mamei sau a altor persoane bine
cunoscute;
Mănâncă singur hrană care poate fi luată cu degetele.
 Jocul şi jucăriile
Jocul constituie de la cea mai frageda vârsta nu numai o
modalitate de a-i capta şi orienta activismul sau natural,
dar si un preţios instrument de cunoaștere.
La acest capitol trebuiesc respectate câteva principii:
 jocul si jucăriile sa fie in concordanta cu preferințele
fiecărei vârste;
 sa se evite transformarea jocului intr-un mijloc de
discriminare sexuala, ceea ce înseamnă ca, in cazul in
care copilul se simte atras de o jucărie, cotata ca
aparținând sexului opus, sa nu i se refuze accesul la ea, in
virtutea unor prejudecați absurde;
 sa se aleagă jucării simple, nesofisticate care sunt calea
cea mai fertila de stimulare a imaginației;
 sa se evite jucăriile periculoase – copilului mic sa ii dați
jucării mari – pentru a nu se răni sau pentru a nu le înghiți
 sa se elimine jucăriile ce stimulează agresivitatea si
cruzimea.
Lista de jucării:
 Intre 1 – 4 luni sunt indicate jucăriile simple, de plastic, viu
colorate, care zornăie, precum si animalele din cauciuc.
 Intre 4 – 8 luni se pot oferi jucării mai complicate cum sunt
animalele din cauciuc şi jucării muzicale.
 Intre 8 – 11 luni (când ii place sa trântească si sa lovească) trebuie
oferite jucării ce nu se sparg, cele mecanice (mai ales animale care
merg si dansează).
 La baie se prefera jucăriile care plutesc;
 Copilului trebuie sa i se dea cate o jucărie din când in când si nu
toate odată pentru a nu se simți neglijat si abandonat;
 Pana la 7 luni, partenerul exclusiv de joaca al copilului este adultul;
 Intre 7 – 9 luni, se manifesta o diferențiere pe orizontala, care se
manifesta prin schițarea deschiderii copilului fata de alți copii din
ambianta apropiata;
 Intre 9 – 12 luni apare diferența pe verticala cand, atractia spontana
dintre copii, alimenteaza structurarea primara a grupului.
 Criza de la 1 an
Conţinutul acestei crize a fost studiat în ştiinţa
psihologică înaintea celorlalte crize de
dezvoltare.
L. Vîgotski evidenţiază trei laturi de bază în
conţinutul crizei de la un an:
1. se referă la procesul stăpânirii mersului vertical,
care continuă în copilăria precoce;
2. se referă la voinţă şi afecte. Acestea sunt reacţiile
de protest, opoziţie, contrapunere faţă de alţi
oameni. Uneori această latură se manifestă foarte
puternic în cadrul perioadei de criză, în special
în condiţiile educaţiei incorecte;
3. se referă la limbaj. Perioada dată se
caracterizează prin faptul că nu putem spune
ferm – copilul vorbeşte sau nu. „Avem din nou
aici aşa un proces în dezvoltare când limbajul
este şi nu este. Avem în faţă o perioadă latentă de
dezvoltare a limbajului care durează aproximativ
trei luni”. Anume în cadrul acestui interval de
timp apare limbajul autonom, care serveşte drept
trecere de la perioada copilului ce nu vorbeşte la
perioada vorbirii active, dezvoltate la copil.
Trecerea copilului de la limbajul autonom la
vorbirea activă este considerată de L. Vîgotski
drept sfârşitul perioadei crizei de la un an şi
începutul unei noi perioade în dezvoltarea
psihică şi formarea personalităţii copilului –
copilăria precoce.
 Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Cărei perioade de vârstă corespunde următoarea afirmaţie:
„Copilul poate sta mult timp, până la o jumătate de oră,
în şezut, poate sta în picioare susţinut, sprijinindu-se în
călcâie, începe să se deplaseze în patru labe, se apucă cu
mânuţele când riscă să cadă, dar are în continuare nevoie
de suport” ?
2. Listaţi diferenţele esenţiale între mediul intrauterin şi
extrauterin.
3. Greutatea creierului la naştere constituie …
4. Numiţi şi descrieţi cel mai cunoscut test la care este supus
copilul după naştere.
5. Numiţi caracteristicile care se evaluează imediat după
naştere.
6. Descrieţi reflexul Babinski.
7. Cu ce anume se poate asocia zâmbetul neonatal care, aparent,
este un zâmbet spontan şi fără o justificare foarte clară?
8. Concentrarea vizuală se formează la:
a) sfârșitul primei luni – începutul lunii a doua
b) sfârșitul lunii a doua
c) a 4 – 5 săptămână
9. Văzul şi auzul la copil se dezvoltă decât mişcările corporale.
10. “Complexul înviorării” este … .
11. Copilul însuşeşte acţiunea de eliberare a obiectelor la
12. În dezvoltarea vorbirii se evidenţiază, de obicei, două laturi:
13. Copilul îşi recunoaşte numele la
14. Enumeraţi simptomele crizei de la 1 an.
 Bibliografie
1. Birch A. Psihologia dezvoltării. tr. de L. Băiceanu. Bucureşti: Tehnica, 2000. 311
p.
2. Ciofu C. Interacţiunea părinţi–copii. ed. a II-a. Bucureşti: Almatea, 1998. 218 p.
3. Creţu T. Psihologia vârstelor. ed. a III-a rev. şi ad. Iaşi: Polirom, 2009. 392 p.
4. Debesse M. Psihologia copilului de la naştere la adolescenţă. Bucureşti: Didactică
şi Pedagogică, 1970. 374 p.
5. Moisin A. Arta educării copiilor şi adolescenţilor în familie şi în şcoală:
îndrumător pentru părinţi, educatori, învăţători, diriginţi şi profesori. Bucureşti:
Didactică şi Pedagogică, 2001. 128 p.
6. Morand de Joufrey P. Psihologia copilului. tr. de M. Larionescu. Bucureşti: Teora,
1998. 120 p.
7. Muntean A. Psihologia dezvoltării umane. ed. a II-a rev. şi ad. Iaşi: Polirom, 2006.
464 p.
8. Munteanu A. Psihologia copilului şi a adolescentului. Timişoara: Augusta, 1998.
p. 234 – 273.
9. Racu I., Racu Iu. Psihologia dezvoltării: manual. Chişinău: UPS „Ion Creangă”.
2007. 257 p.
10. Sion G. Psihologia vârstelor. ed. a 4-a. Bucureşti: Fundaţiei România de Mâine,
2007. 256 p.
11. Şchiopu U., Verza E. Psihologia vârstelor: ciclurile vieţii. Bucureşti: Didactică
şi Pedagogică, 1995. 480 p.
12. Абрамова Г. Возрастная психология. 6–е изд. Москва: Академический
Проект, 2006. 702 с.
13. Абрамова Г. Практикум по возрастной психологий: учеб. пос. для студ.
вузов. 2-е изд. Москва: Академия, 1999. 320 с.
14. Аверин В. Психология детей и подростков. Санкт–Петербург: Михайлова
В., 1998. 379 с.
15. Возрастная психология: Детство, отрочество, юность: Хрестоматия.
Учеб. пос. для ст. пед. вузов // Сост. и науч. ред. В. Мухина, А. Хвостов.
Москва: Академия, 2000. 624 с.
16. Выготский Л. Собрание сочинении: В 6-ти т. Т. 4 Детская
психология. Под. ред. Д. Эльконина. Москва: Педагогика, 1984. 432 с.
17. Детская практическая психология. Под. ред. Т. Марцинковской.
Москва: Гардарики, 2000. 255 с.
18. Мухина И. Возрастная психология: феноменология развития,
детство, отрочество. Москва: Академия, 2000. 453 c.
19. Психология человека от рождения до смерти. Под ред. А. Реана.
Санкт–Петербург: Прайм–Еврознак, 2006. 651 с.
20. Фельдштейн Д. Психология развивающейся личности, Москва:
Институт Практической Психологий, Воронеж, НПО МОДЭК, 1996.
512 с.
21. Фридман Л. Психология детей и подростка. Москва: Институт Психотерапий,
2004. 480 с.
22. Эльконин Д. Детская психология. 2-е изд. Москва: Академия, 2005. 384 с.
 Temă pentru acasă:
2. Principalii factori de risc în perioada primului an
de viaţă – deprivarea senzorială.
3. Eseu: “Copiii sunt cea mai valoroasa resursa a
lumii si cea mai mare speranta a ei pentru viitor”
John Kennedy