Psihologia vârstelor

DEBUTUL VIEŢII

Încă înainte de naştere, fiinţa umană parcurge un lung proces de creştere, formare, aceasta
influenţâ nd dezvoltarea ulterioară a sa.
Perioada intrauterină - cea mai intensă creştere şi dezvoltare a fiinţei umane.
Naşterea, deşi este un proces fiziologic normal, reprezintă atâ t pentru mamă , dar mai ales
pentru copil un adevă rat şoc, o zdruncinare a echilibrului anterior. Mama tră ieşte şocul sub forma
depresiei postnatale. Pentru copil, este de fapt, o schimbare radicală a condiţiiilor de existentă . La
naştere fetiţele au +/- 3300 gr, lungime 49-52 cm, bă ieţii au +/-3500,3600 gr., lungime 52-55 cm.
Copii care constituie excepţii:
- prematurii
- se nasc, de regulă , la 7 luni;
- au sub greutatea de 250 g;
- au sub lungimea medie;
- tră iesc iniţial în incubator.
- maturii:
- nă scuţi la termen dar sunt sub greutate;
- pot avea reflexe foarte bune;
- necesită îngrijiri speciale.
- post maturii:
- nă scuţi peste termenul normal de 267-280 zile;
- au greutate şi înă lţime obişnuite.
- gemenii:
- un caz la 85 de sarcini;
- dezvoltarea lor se realizează relativ asemă nă tor deşi pot apare diferenţe de
reactivitate, de adaptare, de tonus.
Corpul este disproporţionat, scheletul este osificat deşi ră mâ n şi unele zone cartilaginoase,
mai ales ca sudură , cum este cazul celor 6 fontanele. În primele 6-8 să ptă mâ ni are loc o intensă
mielinizare a scoarţei, proces început înainte de la naştere. Sporeşte acţiunea conducă toare a
scoarţei asupra formaţiunilor subcorticale, în special asupra mecanismelor motorii şi reflexe.
Totodată , scoarţa cerebrală este aptă să primească înformaţii şi să reacţioneze corespunză tor faţă
de acestea.

Primul an de viaţă
Nou-născutul (faza neonatală)

Înfă ţişarea generală a nou-nă scutului normal este specifică . Întregul corp este pliabil (cu
cute) şi are tendinţa naturală de a sta pliat (poziţie embrionară ).
Capul este mare şi dispune de 6 fontanele. Membrele sunt relativ scurte, pielea este roşiatică
şi uşor tumefiată (inflamată ). Sistemul nervos este imperfect, prezentâ nd programe reduse.
Primele 3-5 zile – scă dere fiziologică din greutatea iniţială cu 150-300 grame.
După 4-5 zile – scă derea greută ţii se opreşte, apoi începe recuperarea greută ţii pierdute.
Organismul dispune la naştere de o capacitate senzorială generală relativ bine dezvoltată ,
dar de o capacitate de reacţii intenţionale şi coordonate aproape nule.
Somnul nou - nă scutului este polimorf (diferit) şi la cei mai mulţi copii se extinde pe 4/5 din
24 ore, deoarece apare fenomenul de epuizare rapidă şi intensă energetică . Raportul dintre orele de
somn şi cele de veghe se va modifica treptat.
1 an - copilul va avea nevoie pentru recuperare de 15-16 ore de somn zilnic, deşi activitatea
sa din orele de veghe va fi mult mai densă şi consumurile mai intense.
Aceste momente de veghe vor deveni calme, active, spre deosebire de caracterul lor agitat
din primele zile.

1
 Psihologia vârstelor
DEZVOLTAREA ANATOMO-MORFOLOGICĂ
Pentru aprecierea creşterii normale a organismului se apelează la datele etalon care sunt
urmă toarele. Sunt luate în considerare şi circumferinţa craniană şi toracică :

La naştere La 12 luni
Greutate 3.500 g 9.400 g
Înă lţime 52-55 cm 79 cm
BĂ IEŢ I
Perimetru cranian 34,5 cm 45 cm
Perimetru toracic 32 cm 45 cm
Greutate 3.300 g 9.200 g
Înă lţime 49-52 cm 74 cm
FETE
Perimetru cranian 34,5 cm 45 cm
Perimetru toracic 32 cm 45 cm

Toate aceste date atestă că în primul an creşterea somatică a nou nă scutului este deosebit de
intensă .
Pentru aprecierea normalită ţii se apelează la formule de calcul privind greutatea şi
înă lţimea.

Pentru greutate:
Pâ nă la 6 luni: G = numă rul lunilor x 600 + greutatea la naştere
După 6 luni: G = numă rul lunilor x 500 + greutatea la naştere

Pentru înă lţime:

Pâ nă la 6 luni: h = numă rul de luni x 2,5 + înă lţimea la naştere
După 6 luni: h = numă rul de luni x 2 + înă lţimea la naştere

Valorile obţinute se raportează la tabele etalon, care sunt tabele de referinţă .

Capul reprezintă un sfert din lungimea corpului.

DEZVOLTAREA PSIHICĂ A COPILULUI ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ

(PERIOADA PRUNCIEI/VÂRSTA SUGARULUI)

1. ACHIZIŢII DOMINANTE
- evoluţia şi activarea funcţională a structurilor organice;
- dezvoltarea sensibilită ţii/ a inteligenţei senzoriomotorii
- dezvoltarea motricită ţii în special a celei manuale şi a mersului;
- începutul elaboră rii mecanismelor verbale;
- debutul personalită ţii.

2. Dezvoltarea sistemului osos, muscular şi a sistemului nervos

După naştere osificarea continuă într-un ritm susţinut: în zona craniană are loc închiderea
fontanelei posterioare iar că tre sfâ rşitul primului an şi a fontanelei anterioare; la nivelul coloanei
vertebrale, al coastelor şi al membrelor. În jurul vâ rstei de 7 luni apar primii dinţi.
În privinţa sistemului muscular, pâ nă la 2-2½ luni, copilul are o hipotonie musculară , dovadă
că nu îşi poate menţine capul în poziţie verticală .

2
 Psihologia vârstelor
După 3 luni creşterea tonusului muscular este accelerată , în special la nivelul muşchilor
flexori. La nivelul sistemului nervos au loc mieliniză ri importante în legă tură cu activitatea
analizatorilor.
În primele luni activitatea corticală este de durată relativ scurtă , întrucâ t se epuizează
substanţele funcţionale din neuron şi se instalează inhibiţia necondiţionată (somnul).
Treptat creşte starea de veghe şi apare tendinţa de iradiere a unor focare de excitaţie
datorită stimulă rilor senzoriale.
Pe lâ ngă formele necondiţionate de inhibiţie apar şi cele condiţionate care fac posibile
diferenţieri senzoriale şi perceptive iar acestea vor permite condiţionarea ră spunsurilor faţă de
stimulii externi.

3. REGIMUL DE VIAŢĂ AL NOU NĂSCUTULUI

Trebuinţele de bază ale copilului mic

Este dominat de satisfacerea trebuinţelor care reprezintă forţa motrice a dezvoltă rii psihice.
Trebuinţele, procese pulsionale fundamentale care semnalizează perturbă rile, fie de tipul
diminuă rii, scă derii sau al exceselor survenite la nivelul organismului activează întregul potenţial
psihic al nou nă scutului.
Mai mult, trebuinţele determină începutul organiză rii vieţii psihice, susţin dezvoltarea
acesteia, contribuind la apariţia unor noi structuri psihocomportamentale.
Distingem 2 mari categorii de trebuinţe la sugar:
- fiziologice, cu caracter ciclic (aer, hrană , somn, apă , că ldură );
- psihologice, cu caracter permanent (orientare, investigare, vocalizare, comunicare).

Satisfacerea lor impune un anume program în care se repetă frecvent mai multe situaţii (ex.
trebuinţa de hrană se asociază cu emiterea unor semnale de către copil: scâncet, ţipăt, plâns; cu
comportamente din partea mamei: luarea copilului în braţe, apropierea de sân; cu comportamente
tactile: pregătirea copilului, aşezare, mângâiere; auditive: zgomote, cuvintele mamei; vizuale: a
mamei, a biberonului).
Concomitenţa şi respectarea acestor senzaţii cu ocazia celor 5-6 mese zilnice vor duce la
formarea unor complexe polisenzoriale, ceea ce permite o primă organizare a vieţii psihice. Acestea,
complexele polisenzoriale, vor constitui baza apariţiei percepţiilor şi reprezentă rilor.
Ş i alte momente din viaţa copilului (îmbăierea, plecatul la plimbare, pregătirea pentru culcat)
generează alte categorii de complexe polisenzoriale, iar prin repetare duc la formarea primelor
habitudini (reacţii tipice de solicitare a adultului sau plă cere la prezenţa lor).
Orice schimbare în dezvoltarea ansamblului polisenzorial, orice absenţă a uneia sau alteia
din componente este tră ită de sugar ca o lipsă , ca o „dezorganizare” pe care nu are cum să o
recunoască .
Unii autori consideră că senzaţiile neplă cute, prin tră irile pe care le induc (nelinişte, agitaţie)
reprezintă începutul diferenţierii eu-lui de lumea externă , între eu-non-eu, ca şi începuturile
fundamentalei legă turi afective copil-mamă .
Între 10 şi 12 luni apar aspecte legate de dentiţie. Întâ i se conturează incisivii (cei patru dinți
din față care taie alimentele) laterali, iar între un an şi 18 luni încep să crească primii 4 molari. Între
16-28 luni apar caninii.
Trebuinţele de apă rare (supravieţuire) devin active şi încep să se exprime prin mişcare şi
ţipă t în cazuri de disconfort şi prin somn în caz de oboseală . Trebuinţa de mişcare se
intenţionalizează primar, fiind legată de exploră ri ale mediului. Se constituie şi trebuinţe
psihologice, cum ar fi aceea de a forţa prezenţa adulţilor şi relaţionarea cu aceştia.
Trebuinţa de hrană şi apă , aer, temperatură echilibrată , somn, vocalizare, comunicare şi
relaţionare sunt cele mai importante şi implicate în creştere şi dezvoltare. Ele se vor socializa
treptat.

3
 Psihologia vârstelor
 Somnul - Aproximativ 80% din timp, copilul doarme pâ nă la un an, cu o descreştere în
ultimul trimestru spre 50%. Se modifică pe acest interval ritmul şi calitatea somnului.
 Trebuinţa de eliminare - este reflexă la copilul mic. La 8 să ptă mâ ni, copilul are cca 2 scaune
pe zi şi unul după ce începe să meargă ; dificil este controlul micţiunii (urină rii).
 Foamea şi setea - în ontogeneza timpurie, foamea provoacă o stare generală de agitaţie şi
tensiune. Aceste trebuinţe sunt implicate în învă ţarea şi comunicarea timpurie. În primele
10-12 zile, sunt necesare cam 6-8 alimentă ri în 24 ore. După 4 să ptă mâ ni, acestea se pot
reduce la 5-6.
 Trebuinţa de afecţiune se realizează prin intermediul structurii relaţiilor şi regulilor
incluse în structura familiei -“foamea” de prezenţa adultului.

4. PARTICULARITĂŢILE SENSIBILITĂŢII

Încă din primele zile ale vieţii, copilul este capabil a avea senzaţii.
Sensibilitatea gustativă
Zona receptorie este mult mai extinsă şi nediferenţiată decâ t la adult. Aceasta cuprinde: întreaga
suprafaţă a limbii, mucoasa internă a obrajilor, vă lul palatin şi o parte din esofag. Este mai
dezvoltată sensibilitatea faţă de dulce şi acru şi mai puţin faţă de amar şi să rat. Faţă de diferite
substanţe reacţionează prin mimică , iar spre sfâ rşitul primului an poate exprima verbal şi sesiza
intensitatea lor.

Sensibilitatea olfactivă
Zona receptorie se află în cavitatea nazală dar aceasta pâ nă la vâ rsta de 6-7 luni, nu conţine
pigmenţi. Copilul nu detectează decâ t mirosuri foarte puternice legate în special de satisfacerea
trebuinţelor biologice.
Modalită ţile de reacţie ale copilului sunt mult mai încă rcate decâ t ale adultului; ală turi de
grimase apar modifică ri ale ritmului respirator şi chiar a pulsului fontanelelor.

Sensibilitatea tactilă
Celulele senzoriale sunt inegal ră spâ ndite în diferite zone ale corpului, de aici reacţii diferite
(ex. atingerea copilului cu un obiect în jurul ochilor declanşează reflexul de apărare oculo-motorie iar
dacă aceasta are loc la nivelul palmelor, apare reflexul de prehensiune (de apucare)).
Dezvoltarea sensibilită ţii este inegală : mai accentuată în zona ochilor, a cavită ţii bucale, mai
redusă la nivelul palmelor, al tă lpilor şi cel mai puţin dezvoltată în zona spatelui.

Sensibilitatea vizuală
Imediat după naştere, copilul are senzaţia de lumină şi întuneric sub forma unor pete de lumină
şi întunecate, deoarece muşchii globului ocular nu sunt încă pe deplin exersaţi pentru a avea o
vedere bioculară .
Copilul încă nu distinge forma obiectelor ci numai aceste pete şi nici nu vă d la distanţă .
Spre sfâ rşitul primului an de viaţă reuşeşte să distingă obiectele care se află la aproximativ
5m distanţă de el.
În jurul vâ rstei de 3-4 luni începe să distingă într-o ordine determinată de intensitatea, de
stră lucirea stimulilor, culorile. Mai întâ i galben, oranj, apoi roşu, albastru, verde.
Cristalinul are slabă putere de acomodare.
În primele luni există posibilitatea apariţiei strabismului (privirea încucişată ).

Sensibilitatea auditivă
Zona receptoare este urechea medie inundată de lichid amniotic din care cauză la naştere se
instalează o surditate uşoară dar la:
- 1-2 luni devine sensibil la vocea umană ;
4
 Psihologia vârstelor
- 4 luni devine sensibil la muzică ;
- 6 luni apare o oarecare intenţionalitate în urmă rirea muzicii.
Sensibilitatea auditivă este direct implicată în dezvoltarea auzului fonematic.

Sensibilitatea internă
Este legată mai ales de satisfacerea trebuinţelor primare, este foarte dezvoltată în primele 3
luni. Poate lua forma unor colici care îi creează nelinişte, stă ri de agitaţie şi plâ ns.

5. SPECIFICUL PERCEPŢIEI

După vâ rsta de 4 luni perceptia devine forma de bază a informaţiei senzoriale.

Este pregă tită de:
- perfecţionarea mecanismelor funcţionale şi a mecanismelor asociative ale analizatorilor;
- legă turile între mişcă rile mâ inii şi mecanismele de asociere de la nivelul cortexului;
- diferite tipuri de coordonare anume:
- între spaţiul senzorial al gurii şi cel al mâ inii;
- între spaţiul vă zului şi cel al mâ inii;
- între vă z, tact şi kinestezic.

Se dezvoltă simţitor după vâ rsta de 6 luni, câ nd copilul trece de la poziţia orizontală la

poziţia şezâ nd, ceea ce favorizează lă rgirea spaţiului vizual.
Tot după această vâ rstă apare percepţia constanţei formei (a biberonului, a jucă riei
preferate).
La 9 luni se conturează schema obiectului permanent. Înainte de această vâ rstă , dacă un
obiect iese din câ mpul vizual, pentru copil înseamnă că a dispă rut definitiv, dar după 9 luni copilul
începe să caute obiectul ascuns. Aceasta înseamnă că obiectul începe să aibă o existenţă de sine
stă tă toare.
Se dobâ ndeşte cea mai importantă achiziţie, desprinderea copilului de obiecte. Aceasta va
contribui la cucerirea unei experienţe senzorial-perceptive şi la constituirea universului primar
obiectual.
În acest univers se vor dezvolta relaţii concrete şi potenţiale cu obiecte, relaţii marcate de
soluţii, de obstacole, bază dar şi expresie a inteligenţei senzorio-motorii.

6. DEZVOLTAREA MOTRICITĂŢII

Echivalează de la mişcă ri globale, haotice, spasmodice, necoordonate, ce pot fi activate sau

întrerupte la apariţia unui stimul, spre combinare şi diferenţiere.
Evoluţia mobilită ţii se face treptat, fiind mai pronunţată la nivelul anumitor regiuni ale
corpului şi cuprinde 4 etape, fiecare de câ te 3 luni.
În prima etapă, mişcă rile se perfecţionează în special în jurul gurii şi al ochilor:
- 3-6 luni, regiunea capului, gâ tului şi a umerilor (ex. la vârsta de aproximativ 4 săptămâni,
mâinile nu au nici o funcţie, ele sunt în general strânse, nu caută să apuce. Intră în acţiune
doar dacă sunt atinse. Abia pe la 5 luni copilul prinde obiectul între degete şi podul palmei şi la
6 luni şi cu degetul cel mare);
- 6-9 luni, regiunea trunchiului, braţelor şi mâ inilor;
- 9-12 luni, limba, degetele, gambele, extremită ţile picioarelor.

Principalele achiziţii ale vâ rstei sunt:

- prehensiunea – apucarea, manevrarea, palparea obiectelor, trecerea lor dintr-o mâ nă în alta;
- posibilitatea de a sta în şezut şi apoi în picioare, ceea ce va extinde câ mpul vizual şi sfera
cunoaşterii (permite să vadă ce este pe masă , pe fereastră etc.);

5
 Psihologia vârstelor
- mersul – sprijină coordonarea mişcă rilor antrenate în echilibru; îi va permite să -şi dezvolte
autonomia şi iniţiativa personală , posibilită ţi de acţiune.

Pâ nă la 6 luni motricitatea se caracterizează prin reflexe necondiţionate pentru ca pe la 12 luni

să apară primele mişcă ri învă ţate care se bazează pe reflexe condiţionate. Mai întâ i întoarce capul
spre sursa de hrană , apoi se condiţionează manipularea obiectelor, iar spre sfâ rşitul anului
mişcă rile sunt integrate în conduite ce pun în evidenţă inteligenţa senzoriomotorie.

Funcţii ale achiziţiilor:

Specific pentru prunc este să ducă la gură tot ceea ce apucă , ceea ce prinde cu mâ na. Acesta
este felul să u de „a cunoaşte” obiectele. Prehensiunea permite astfel o dominare a mediului
înconjură tor şi contribuie la descoperirea obiectelor.
Datorită mersului, învaţă să vină atunci câ nd este strigat, poate să -şi ia o jucă rie să se joace
etc.
Datorită achiziţiilor amintite are loc o trecere de la mişcă ri dezordonate la mişcă ri adaptate
fie particularită ţii obiectelor, fie particularită ţilor suprafeţelor atunci câ nd începe să meargă .
Evoluţia motricită ţii pune în evidenţă şi un început de reglare a mişcă rilor, iniţial prin
sensibilitate kinestezică , asociată mai tâ rziu cu sensibilitate vizuală , auditivă , olfactivă , pentru ca în
final acest reglaj să ajungă la unul de tip perceptiv.
Dezvoltarea treptată a grupelor musculare va susţine kinestezia manuală şi cea de
automişcare.

7. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI

Reprezintă o dimensiune esenţială a adaptă rii, fiind implicat în întreaga viaţă psihică a
copilului.
Prin dobâ ndirea limbajului, copilul devine o concretizare pentru ceea ce este specific fiinţei
umane.
Limbajul se construieşte avâ nd urmă toarele surse:
a) sursa generală – în genomul speciei umane se află coduri genetice care încă din etapa
prenatală sprijină dezvoltarea aparatului fonator, a zonelor corticale, asigurâ nd semnificaţia
cuvintelor şi a structurilor verbale;
b) sursa socială – după naştere este puternic influenţat de comunicarea cu cei din jur, de
specificul limbii vorbite. În primele să ptă mâ ni de viaţă copilul (chiar şi cel entrofic, care
doarme şi suge normal) nu se manifestă prea mult. Apar stă ri de agitaţie şi un ţipă t anume.

La 3-4 să ptă mâ ni apare zâ mbetul ca expresie a comunică rii nonverbale (CNV) care are un
conţinut întă rit de „legă tură vizuală ” stabilită cu cei din jur.
Aproximativ la 2 luni copilul începe să emită sunete care sunt foarte apropiate de sunetele
limbii.
Comunicarea nonverbală evoluează spre reacţii de vocalizare sau de gâ ngurit, care apar
că tre sfâ rşitul lunii a II-a. Gâ nguritul constă în emisia unor vocale, consoane cu încercă ri foarte
simple de articulare, după 4 luni.
Aceste sunete reprezintă un exerciţiu reflex, dovadă că toţi copiii gâ nguresc la fel. Gâ nguritul
reprezintă materia primă a vorbirii, asigură baza organică pentru asimilarea limbajului.
O fază superioară a gâ nguritului este lalatuirea (repetarea de silabe). Începe în jurul vâ rstei
de 5 luni. Cam la aceeaşi vâ rstă apare fenomenul de autoascultare (emisie de sunete ascultate de
copil). Este un fenomen care consolidează feed-back-ul dintre aparatul fonator şi auz.
În jurul vâ rstei de 6 luni emisia sunetelor este declanşată şi chiar întă rită de contextul social.
Spre sfâ rşitul lunii a 10-a apar primele cuvinte care sunt cuvinte-propoziţii sau holofraze.
Particularită ţile holofrazelor:
- au funcţii gramaticale difuze;
6
 Psihologia vârstelor
- au rol de nucleu pentru alte combinaţii verbale care creează contextul;
- cuprind imită ri de sunete (ham-ham, tic-tac etc.);
- exprimă funcţia pragmatică a comunică rii. Spre sfâ rşitul anului copilul pronunţă 3-5 cuvinte;
- ajută copilul să -şi exprime dorinţe, preferinţe, neplă ceri.

Dacă în familie comunicarea verbală este redusă , se îmbogă ţeşte comunicarea nonverbală şi
scade competenţa (capacitatea copilului de decodificare a limbajului adult).
După vâ rsta de 6 luni comunicarea parcurge urmă toarele etape:
- direct-direct (ex. adultul îi întinde copilului un obiect şi acesta îl apucă cu mâna);
- verbal-direct (ex. adultul emite o anume stimulare verbală iar copilul întoarce capul, îl
priveşte );
- direct-verbal (ex. adultul îi prezintă un obiect şi copilul îl „denumeşte” în limbajul său);
- verbal-verbal (schimb de mesaje verbale între adult şi copil).

8. DEZVOLTAREA AFECTIVITĂŢII
Afectivitatea este puternic polarizată .
Tră irile negative, neplă cute generate de satisfacerea trebuinţelor fundamentale (foame,
somn) sunt mai numeroase în primele 3 luni în raport cu cele pozitive.
Începâ nd cu vâ rsta de 3 luni câ nd se consolidează apucarea obiectelor, apar ră spunsuri
afective (bucurie la apropierea mamei).
Pe la 5 luni apar reacţii emoţionale de frică , furie, se încruntă , ţipă , începe să gesticuleze.
Reacţiile emotive de bucurie, plă cere se manifestă prin mişcarea mâ inilor, a picioarelor, prin
strigă te scurte, prin gâ ngurit. Râ sul apare ceva mai tâ rziu şi este mai rar.
Bucuria de sine sau mâ nia apare în jurul vâ rstei de 8 luni, este legată de activitatea copilului,
de succesul să u.
Spre sfâ rşitul primelor 9 luni apar manifestă ri de tandreţe, de afecţiune faţă de adulţi.
Pedagogic trebuie să se reţină că dragostea care îl înconjoară îl învaţă pe copil să iubească pe
alţii. Chiar mai mult, dragostea îi face să se simtă că sunt cineva, le va dezvolta o atitudine faţă de
sine, componentă esenţială a sentimentului de siguranţă , de încredere.
Afectivitatea stă la baza sociabilită ţii exprimată în diferite manifestă ri.
John Bowlby a dezvoltat încă din 1969 o teorie a ataşamentului, larg ră spâ ndită .
Influenţat de teoria psihanalitică şi de conceptele etologice susţinute de Lorenz (1903-
1989), Bowlby afirmă că ataşamentul în fazele timpurii ale dezvoltă rii psihice este un
comportament de adaptare (de supravieţuire). Pe mă sură ce copilul se dezvoltă , formează mai
multe ataşamente care diferă calitativ unele de altele.
Atenţia copilului se îndreaptă , de obicei, că tre o singură persoană iar de cele mai mult ori
aceasta este mama.
Teoria lui Bowlby subliniază că monotropia – ataşamentul faţă de o singură persoană , de
obicei de sex feminin – este sursa de siguranţă şi de formare a altor tipuri de comportamente. Dacă
monotropia suferă , se întrerupe, dacă este despă rţit de mamă , copilul va avea afectivitatea
zdruncinată serios.
Astfel, teoria privă rii materne a lui John Bowlby subliniază că este esenţială legă tura mamă -
copil în primii 5 ani de viaţă .
Cu privire la anxietate, fenomen prezent în viaţa sugarului, studiile lui John Bowlby
(1973,1980) identifică mai multe stadii:
- stadiul protestului – generat de despă rţirea de pă rinţi, care va produce suferinţă iar aceasta
se transformă în revoltă ;
- stadiul dispersă rii – dacă se prelungeşte despă rţirea, revolta atrage depresie, iar aceasta îl
descurajează ;
- stadiul detaşă rii – copilul încearcă să se împace cu ofertele afective, sociale care i se oferă .

7
 Psihologia vârstelor
9. DEZVOLTAREA INTELIGENŢEI

Psihologia genetică delimitează 3 momente şi anume:

1. repetarea actelor şi mişcă rilor pentru a obţine efectul dorit (loveşte jucăria pentru a auzi
sunetele, plânge pentru a primi biberonul sau pentru a fi luat în braţe);
2. folosirea unor mişcă ri, ca mijloc, în raport cu un scop (se ascunde pentru a produce
plăcere celor din jur);
3. spre sfâ rşitul perioadei poate executa o mişcare, adă ugâ nd unele modifică ri la ceea ce
ştia pentru a soluţiona ceva.

Copilul stabileşte noi relaţii cu obiectul, cu obstacolele, ceea ce exprimă inteligenţa senzorio-
motorie.
Jean Piaget descrie conduitele:
a) conduita „suportului” (9 luni) – dacă se flutură o batistă deasupra feţei copilului, după ce
el încearcă să apuce batista de câ teva ori, se opreşte la un moment dat şi apucă mâ na
care mişcă batista. Mâ na este „suportul”;
b) conduita „sforii” (11 luni) – constă în ridicarea jucă riei ce atâ rnă de o sfoară pe mâ nerul
unui fotoliu, după ce încearcă să ajungă la jucă rie prin apucare, nereuşind, va apuca
sfoara;
c) conduita „bastonului” – se foloseşte de baston pentru a-şi apropia o jucă rie aflată la
distanţă de el.

- rezolvă anumite probleme printr-o inteligenţă practică ;

- apar şi unele intenţionalită ţi (îşi pune fularul, se încalţă să plece, „deschide” uşa);
- este necesar ca copilul să se implice în acţiuni directe cu obiectele (apucare, mâ nuire etc.)
întrucâ t astfel se vor forma schemele senzorio-motorii, un fel de reprezentă ri a că ror
„secvenţă acţională ” nu e prezentă .

Schemele senzorio-motorii prin extinderea lor la alte situaţii şi probleme vor sta la baza
formă rii acţiunilor mintale.

Cerinţe psihopedagogice
O caracteristică esenţială a acestei perioade este dependenţa multidimensională , cu mare
încă rcă tură psihică a copilului de mama/tata. Adultul este personajul central în evoluţia vieţii
copilului pentru a-i oferi un mediu favorabil, activ stimulă rii conduitelor specifice şi pentru a-l feri
de avitaminoza afectivă (lipsa afecţiunii materne sau de despă rţirea temporară care se soldează cu
fragilizarea psihică (insomnii, indispoziţii) ce vor afecta dezvoltarea ulterioară .
Încă din prima etapă a vieţii este nevoie ca adultul să propună o învă ţare bazată pe imitaţie
şi condiţionare, un dresaj care este mai degrabă un reglaj ce implică participare afectivă şi se
adresează unei fiinţe inteligibile, sensibile.
Acest tip de reglaj este:
-funcţional: controlul evacuă rilor, al micţiunilor, al alimentaţiei ciclice,
-socio-relaţional: al reacţiilor, al cuvintelor.
Reglajul nu trebuie să fie în defavoarea stimulă rii primelor înceră ri de autonomie.
Promovarea unui echilibru afectiv reprezintă un suport pentru educarea caracterului. Educaţia
afectivă şi cea a caracterului sunt strâ ns legate.
Primul an de viaţă este şi perioada de câ ştig a bazelor independenţei prin 3 serii de conduite
achiziţionate în experienţa ontogenetică timpurie. Acestea sunt: apucarea şi mâ nuirea elementară a
obiectelor, mersul şi rostirea primelor cuvinte.

Rolul complexului de înviorare pentru dezvoltarea psihică a copilului

8
 Psihologia vârstelor
Complexul învioră rii desemnează hotarul dintre nou-nă scut şi pruncie. Omul matur ocupă o poziţie
centrală în viaţa nou-nă scutului. Aceasta se referă nu numai la satisfacerea necesită ţilor biologice şi
la organizarea condiţiilor exterioare pentru activitatea organelor de simţ. S-a observat că copiii tind
nespus de mult spre contactul cu maturul atunci cînd sunt hră niţi sau îmbră caţi.
La începutul lunii a doua de viaţă micuţul îşi exprimă emoţiile pozitive faţă de omul matur zâ mbind
drept ră spuns la apropierea adultului, în special mamei/tată lui.
La vâ rsta de 2-3 luni apare o reacţie aparte emoţonal-motorie a pruncului, care reprezintă o formă
specifică de comunicare cu adulţii. La apariţia mamei/tată lui copilul ă şi îndreaptă vederea spre faţa
ei/lui, îi zâ mbeşte, apar o serie de mişcă ri intense din mâ nuţe şi picioruşe. Această reacţie a
copilului este numită „complexul învioră rii”.
Dacă contactul emoţional este acceptat de că tre omul matur, comportarea copilului devine şi mai
vioaie – el încearcă să spună ceva, gâ ngureşte. „Complexul de înviorare” nu este o reacţie înnă scută
la copil. Apariţia lui este o manifestare a condiţiilor pozitive de educaţie şi derveţte drept indice al
nivelului de dezvoltare psihică a copilului.
În unele cazuri, în lipsa contactului apropiat cu adultul, „ccomplexul învioră rii” nu se manifestă la
vâ rsta dată sau se manifestă foarte slab.
Dezvoltarea de mai departe a pruncului este determinată de comunicara lui emoţională cu adultul.

Criza de la 1 an
Se evidenţiează 3 laturi în evoluţia crizei:
1. procesul stă pâ nirii mersului vertical, care continuă în copilă ria precoce (1-3 ani);
2. manifestarea afectelor – reacţiile de protest, opiziţie, contrapunerea personală faţă de alţi
oameni;
3. limbajul – este o perioadă latentă a însuşirii de că tre copil a limbajului, în cadrul că reia apare
limbajul autonom, care serveşte drept trecere de la perioada copilului care nu vorbeşte la
perioada vorbirii active.
Trecerea copilului de la limbajul autonom la vorbirea activă este considerată drept sfâ rşitul
perioadei crizei de la un an şi începutul unui nou stadiu în dezvoltarea psihică şi formarea
personalită ţii copilului.