SISTEMUL MUSCULAR ŞI OSOS

71.Particularităţile anatomo - fiziologice ale sistemului muscular al copilului.

Dezvoltarea sistemului osteomuscular incepe la a 6-7 a saptamina de dezvoltare intrauterina din
tesutul
mezodermal al embrionului. La copil pina la 5-7 ani tesutul muscular este foarte slab dezvoltat,
iar fibrele
musculare sunt scurte, subtiri, fine si putin se palpeaza sub tesutul adipos subcutanat. In raport cu
masa
corpului a copilului, masa musculara este mai mica decit la adult.La nou-nascut tesutul muscular
reprezinta 23,3% din masa corpului.La 8 ani – 27,7%, la 15 ani – 32,6%, la adulti – 44,2%.
Sporul total al
sistemului muscular inregistrat pe parcusul vietii este de 37 ori. La nou-nascut spre deosebire de
cei adulti
muschii nu se relaxeaza nici in timpul somnului, adica se afla in hipertonus fiziologic. Daca acest
hipertonus se mentine si dupa virsta de 3 luni atunci este vorba de o stare patologica din partea
SNC.
Tonusul muscular scade in asa stari ca: rahitism, malnutritie, infectie. Muschii exteriori fixati pe
scheletul
osos fac parte din muschii striati fiid deosebiti de cei netezi din componenta organelor interne
( vase
sangvine, bronhii, intestine, stomac). Muschii situati la nivelul capului, gitului, trunchiului
constituie
aproximativ 500 de muschi. Componenta biochimica a muschilor la copil, mai ales la cel de
virsta pina la
1 an difera prin faptul ca continutul de proteine miofibrice este de 3 ori mai redus ca la adulti. O
particularitate calitativa este prezenta in muschii copilului a formei fetale a miozinei cu textura
specifica
si activitatea adenozintrifosfatului crescuta. Pe masura ce creste copilul diferentele se atenueaza.
In mod
firesc creste continutul de proteine sarcoplasmatice , iar cu virsta scade cantitatea de glicogen,
acid lactic
si acizi nucleici in raport cu masa muschilor. Cu virsta scade si cantitatea de apa in muschi. Cei
mai
importanti indicatori ai starii sistemului muscular sunt: tonusul, forta, activiatea motorie. Starea
tonicitatii
se manifesta prin pozitia membrelor copilului si se testeaza cu proba de tractiune. Copilul se
culca pe
spate si se trage de miini spre sine. Cercetarea miscarilor pasive se face indoind si dezdoind
membrele
copilului. Controlul si coordonarea muschilor se dezvolta de sus on jos si se incepe cu muschii
gitului, a
trunchiului si a membrelor. In cazul cind se atesta o asimetrie la nivelul membrelor, atit ca
pozitie, cit si
ca miscare atunci este vorba de o patologie a sistemului muscular.
Semiologia sistemului muscular include:
1. Hipokinezia – este o stare a copilului caracterizata printr-un efort mic al miscarilor care
reprezinta un
factor ce reduce starea de sanatate a copilului. Ea provoaca unele stari patologice cum ar fi
obezitate sau
distonia vegeto-musculara.
2. Hipotonia – se evidentiaza in leziuni de neuron motor periferic si se manifesta prin lipsa de
rezistenta
la miscare pasiva.
3. Contracturile musculare – se caracterizeaza prin regiditate musculara ( intarirea, bombarea
muschilor ).
Pot fi de ordin general sau local.
4. Pareze/parelizii – sunt expresia unor afectiuni ale sistemului nervos
5. Miscari coreice - caracterizate prin niste miscari bruste si involuntare.
6. Atrofiile – pierderea a unui grup muscular in masa si afectarea miscarilor.
7. Hipertrofiile – prezenta cresterii musculare in urma unor suprasolicitari prin exercitii.
72.Metodele de examinare ale sistemului muscular. Semnele de hipertonie musculară patologică.
Metodele de examinare ale sistemului muscular sunt:
1) anamneza;
2) inspectia:
Musculatura se apreciaza prin evaluarea gradului de dezvoltare, elasticitatea musculara, forma
cutiei
toracice, a abdomenului, precum si parametrilor fortei musculare si diferenta perimetrelor
bratului in satre
de repaos si incordare.
Somatoscopia – aprecierea reliefului muscular a copilului prin 3 grade:
- gr. I – musculatura slab dezvoltata – relieful muscular slab pronuntat, elasticitatea scazuta, cutie
toracica plata, omoplatii deplasati pe suprafata cutiei toracice, abdomen ptozat, forta musculara
slaba;
- gr. II – musculatura dezvoltata suficient, relieful muscular destul de pronuntat, elasticitate
medie,
cutia toracica cilindrica, unghiurile scapulare deplasate, peretele abdominal in tonus, forta
musculara
medie;
- gr. III – musculatura dezvoltata foarte buna.
3) Palpatia – se apreciaza tonusul muscular (prin aprecierea pozitiei copilului, tinutei lui –
normala,
girbovita, lordotica, cifotica, dreapta; pozitiei membrelor; prin palparea diferitelor grupe de
muschi, prin
metoda miscarii pasive a membrelor – indoirea si dezdoirea), forta si activitatea motorie
( determinarea
puterii diferitor grupe de muschi cu ajutorul dinamometrului printr-o stringere maxima,
investigarea
repetinduse de 2-3 ori fixindu-se rezultatul maxim in kg sau prin opunerea unei rezistente active
unei sau
altei miscari), aprecierea volumului miscarilor pasive si active in articulatii;
4) Investigatiile paraclinice si de diagnostic functional – ECG, veloergometria, radiografia,
investigatii de laborator (analiza biochimica a singelui, analiza generala a urinei colectate in 24
h).
Hipertrofia musculara – cresterea masei musculare
73.Ontogeneza sistemului osos şi factorii ce influenţează dezvoltarea. Metodele de examinare ale
sistemului osos în perioada postnatală.
Dezvoltarea sistemului osteomuscular incepe la a 6-7 a saptamina de dezvoltare intrauterina din
tesutul
mezodermal al embrionului. Osul are o structura trabecular-lamelara cu canale de osteon Havers.
Sructura
osoasa la copii se desfasoara dupa nastere si va coincide cu mersul vertical stabil. Sporul total al
sistemului osos inregistrat pe parcusul vietii este de 27 ori.
Biodinamica tesutului constituie 100-200% , la virsta de 2 ani – 50-60%, la 3-7 ani – 10%, dupa
8 ani –
peste 1% ( in perioada pubertatii are loc o crestere a indicilor ). Aceasta caracteristica de reinoire
se refera
la oasele corticale dar pentru tesutul osos trabecular se evidentiaza indicii de 3-10 ori mai mari.
In procesul de ontogeneza se pot evidentia 3 stadii:
1.reprezinta un proces anabolic pe parcursul caruia are loc formarea temeliei proteice a tesutului
osos
(matrice);
2.are loc formarea centrelor de cristalizare a hidroxiapatitei cu mineralizarea ulteroara a
osteoidului. In
aceasta stadie o importanta majora o are aprovizionarea organismului cu asa substante ca Ca,
cupru,
fosfor, microelemente, vitamina D.
3.reprezinta un proces de remodelare si reinoire a tesutului osos si care este supus unui control
din partea
glandelor paratiroide si se afla in legatura cu cantitatea de vitamina D. Ca particularitate vasta
este
predominarea statusului cartilaginos din care evolueaza procesul de formare a tesutului osos.
Scheletul copilului in procesul cresterii si dezvoltarii sufera complexe, conditionate de un sir de
factori
externi si interni. Fctorii exogeni actioneaza atit in perioada vietii intrauterine, cit si in viata
extrauterina:
1. Alimentatia – actioneaza inca in perioada intrauterina, deficienta in dieta mamei va duce la
nasterea
unor copii cu greutate mica in 24-45% si lungimea mica fata de cea normala 10%. Carenta de
saruri
minerale influenteaza mineralizarea scheletului.
2. Mediul geografic – influenteaza cresterea prin conditiile de microclimat (aer, soare,
temperatura,
umiditatea, presiunea atmosferica, raze ultraviolete). Clima calda excesiva se asociaza cu o talie
mica, pe
cind clima temperata este cea mai favorabila pentru crestere. Altitudinea peste 1500 m ,duce la
un ritm de
crestere mic atit ante- cit si postnatal.
3. Factorii socio-economici – influenteaza deasemenea cresterea staturo-ponderala: conditiile
sanitare,
morbiditatea infectioasa si parazitara, locuinta, stresul, nivelul de trai al familiei, profesia
parintilor,
dinamica sociala.
4. Factorii afectiv-educativi – abuzul si neglijarea copilului duce la intirzierea dezvoltarii si
cresterii
copilului.
5. Exercitii fizice – aplicate in primul an de viata vor stimula cresterea si dezvoltarea.
6. Noxele – chimice, radiatiile, diverse traumatisme pot influenta cresterea si dezvoltarea.
7. Factorii culturali si politici – procese limitative.
Factorii endogeni:
1. Factorii genetici – cresterea si descresterea este in mare parte determinata de factorii genetici
mosteniti
de la ambii parinti prin cele 2 seturi de gene.
2. Factorii hormonali – intervin atit in perioada ante- cit si postnatala. Hormonii materni ce
transverseaza
bariera placentara, prolactina care are un efect asemanator cu hormonul somatotrop asupra
cresterii fetala.
Hormonul somatotrop secretat de lobul anterior al hipofizei, anabolizant intervine in reglarea
cresterii.
Timusul are actiune sinergica cu STH-ul; extirparea lui duce la incetinirea cresterii. Tiroida – are
influenta in primii ani de viata prin tiroxina si triodtironina care stimuleaza cresterea.
Paratiroidele
intervin in mineralizarea scheletului prin parathormon, mentinind o calciemie constanta si la
nevoie
mobilizind calciul din oase.Suprarenalele – glucocorticoizii au o actiune inhibitorie asupra
procesului
cresterii; mineralocorticosteroizii intervin in metabolismul mineralelor; hormonii androgeni
suprarenali
stimuleaza anabolismul proteic, cresterea si proliferarea celulara si maturarea osoasa care odata
realizata,
printr-un mecanism de legatura inversa stopeaza cresterea. Glandele sexuale – hormonii
androgeni
exercita o actiune anabolizanta asupra muschilor, oaselor, maduvei osoase, stimuleaza
proliferarea
celulelor cartilaginoase, diferentierea si maturarea sexuala, iar la pubertate stopeaza cresterea
staturala
prin calcificarea cartilajului de crestere.
3. Factorii patologici – intrauterin ( infectii acute: rubeola, varicela, HIV;infectii cronice: TBC,
sifilisul;
intoxicatiile cronice (alcoolismul, tabagismul; dupa nastere – tulburari acute si cronice, de
digestie si
nutritie, neuroendocrinopatiile infantile (mixedem, nanism hipofizar), anomaliile cromozomiale,
nefropatiile cronice, tulburarile metabolice. Factori care acţionează asupra copilului: tulburări
cronice
de nutriţie şi digestie (nanism intestinal), afecţiuni organice ale SNC; boli congenitale de cord
(nanism
cardiac); boli congenitale renale (nanism renal); rahitism, acondroplazie.
Metodele de examinare:
1.anamneza
2.examenul general: - pozitia copilului in pat (libera-fortata, activa-pasiva); mersul copilului:
corect,
dereglat; - examenul dezvoltarii fizice – simetria fiecarui segment in parte ( raportul dintre
inaltimea
capului si lungimea totala a corpului, corelatia dimensiunilor superioare si inferioare).
3. Examinarea unor parti separate ale sistemului osteoarticular: a) examenul capului (forma
capului,
simetria, proportionalitatea dintre craniul facial si cerebral, masurarea perimetrului cranian si
compararea
cu normele de virsta, percutia oaselor craniului.
b) Examinarea toracelui: forma (conica, cilindrica, plata, piramidala), simetria, palparea cutiei
toracice –
starea claviculelor, coastelor, masurarea perimetrului toracelui, percutia.
c) Examinarea coloanei vertebrale – curburile fiziologice , patologice.
d) Examinarea membrelor – simetria, lungimea, palparea cu scopul de a ivedentia senzatii de
durere si a
deformatiilor, examinarea mobilitatii articulatiilor, desfacerea coapselor in articulatia
coxofemurala la
copii pina la 1 an si constatarea simetriei pliurilor fesiere si femurale, examinarea boltii plantare.
e) Explorari radiologice asupra oaselor
f) Date de laborator: analiza biochimica a singelui ( nivelul calciului, fosforului, fosfatazei
alcaline in
serul sangvin); analiza urinei ( gradul de eliminare a Ca, fosforului).
74.Creşterea şi dezvoltarea sistemului osos în perioada postnatală.
Perioada post-natală “copilăria post-natală” cuprinde:
1)Prima copilărie – de la naştere până la 3 ani (se termină dentiţia de lapte) care se împarte în:
a)perioada de nou-născut – corespunde primelor 28 zile de viaţă şi are câteva particularităţi:
- creştere rapidă staturo-ponderală;
- existenţa unor fenomene caracteristice: scăderea fiziologică în greutate, icterul fiziologic, criza
genitală,
febra de sete, infarctele uratice, albuminuria fiziologică, meconiul;
- slaba dezvoltare a scoarţei cerebrale şi deci şi a funcţiilor de relaţie cu predominenţa centrilor
subcorticali;
- importanţa imunităţii transmisă transplacentar;
- deficienţa funcţiilor de barieră a pielii şi mucoaselor;
- tendinţa infecţiilor de a îmbrăca aspect septicemic;
- patologia dominată de malformaţii congeniatle şi afecţiuni legate de actul naşterii (traumatisme,
infecţii).
b) perioada de sugar (28 zile – 1 an) cu următoarele particularităţi: -creşterea staturo-ponderală
continuă
în ritm rapid; - dezvoltarea treptată a funcţiilor de relaţie; - dezvoltarea funcţiei locomotorii care
lărgeşte
sfera de cunoaştere a copilului; - apariţia primului sistem de semnalizare;- apariţia dentiţiei şi
dezvoltarea
funcţiei digestive care permit diversificarea alimentaţiei; - dezvoltarea imunităţii active proprii
cu
reducerea rolului imunităţii transplacentare; - patologia dominată de boli ale aparatului
respirator,
digestiv, ale urechii medii.
c)perioada de copil mic (antepreşcolar) 1-3 ani: - încetinirea ritmului de creştere; - modificarea
proporţiilor dintre cap, trunchi şi membre; - completarea primei dentiţii; - desăvârşirea funcţiei
motorii; -
formarea reflexelor condiţionate – cuvântul capătă valoarea unui nou sistem de semnalizare
Prima copilărie este caracterizată printr-o funcţie de nutriţie intensă ceea ce explică creşterea
accentuată şi
dependenţa de mediul înconjurător, ceea ce determină necesitatea unor îngrijiri speciale.
2)Copilăria a 2 a (3 – 6-7 ani – preşcolar) – dentiţia de lapte complet apărută – încep să apară
primii
dinţi definitivi: - dezvoltarea complexă a S.N.C. şi implicit a gândirii, vorbirii, locomoţiei, ceea
ce duce la
creşterea independenţii copilului; - ritm de creştere mai lent; -patologia dominată de boli
contagioase,
apar unele boli noi ca reumatismul articular acut, cardiopatiile câştigate, tuberculoza osteo-
articulară.
3)Copilăria a 3 a (6-7 ani – pubertate) la fete pubertatea apare la 12 – 14 ani, iar la băieţi la 14 –
16 ani. -
maturizarea zonelor corticale ale creierului, - încetinirea creşterii în prima parte a perioadei
urmată de o
accelerare în perioada prepuberă; - apar primii dinţi definitivi; - boli contagioase rare datorită
imunizării
spontane (îmbolnăvire) sau provocate (vaccinări)
Pubertatea – corespunde apariţiei menarhei la fete şi dezvoltării funcţiei sexuale la băieţi:- se
încetineşte
ritmul creşterii staturale;- se accelerează creşterea în greutate;- se modifică dimensiunile unor
segmente –
înfăţişarea este armonioasă apropiată de cea a adultului.
Diferitele segmente ale corpului cresc variat de la naştere până la vârsta adultă. Fiecare
tinde
spre un ciclu de schimbări care formează aşa-zisa direcţie de dezvoltare. Aceste
schimbări apar
iniţial în regiunea cefalică şi progresează către extremitatea caudală a toracelui. La
membre
sensul dezvoltării este proximo-distal. Aceste schimbări determină o creştere relativ
importantă
a părţii inferioare a corpului, astfel că mijlocul corpului este mereu coborât în jos.
Pc la n.n. = 35 cm; la 1 an = 45 cm; la 2 ani = 48 cm; la 6 ani = 50 cm; 10 ani = 52 cm;
15 ani =
54-55 cm.
Perimetrul cranian = T/2 10 (2)
În luna II intrauterin – înălţimea capului = ½ din lungimea corpului;
La n.n. – înălţimea capului = ¼ din lungimea corpului;
La 2-3 ani – înălţimea capului = 1/5 din lungimea corpului;
La 6 ani – înălţimea capului = 1/6 din lungimea corpului;
La 12 ani – înălţimea capului = 1/7 din lungimea corpului;
La 18 ani – înălţimea capului = 1/8 din lungimea corpului;
Perimetrul toracelui la n.n. = 34 cm I.P. = G reală/G ideală
La 1 an = 44 cm; 0,90 – 1,10 – copil eutrofic
2 ani = 48 cm; 0,89 – 0,76 – distrofie gr.I
4 ani = 50 cm; 0,75 – 0,60 – distrofie gr II
6 ani = 55 cm; < 0,60 - distrofie gr. III
12 ani = 65 cm; I.N. = G reală/G ideală pentru talie
Raportul Quetelet = G (g) / T (cm) = 60 g/cm – la n.n.
(sau pondo-statural) 120 – 130 g/cm – la 1 an