UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ISTORIE ȘI FILOSOFIE

CATEDRA: ISORIA ROMÂNILOR, UNIVERSALĂ ȘI ARHEOLOGIE

Lucru individual
Disciplina: Introducere în specialitate

Tema: Adevărul în istorie. Actualitatea istoriei

Realizat: Toma Valeria

student anul I

Grupa: IEN221SE

Verificat: prof. univ. dr. hab.

Valentin Tomuleț

CHIȘINĂU 2022
 CUPRINS

Introducere...............................................................3-4

Capitolul I. Adevărul în istorie..............................................................5-6

1.2. Clasificarea adevărului...........................................................6-7

1.3. Opiniile istoricilor..............................................................7-11

Capitolul II. Actualitatea istoriei............................................................12

2.1. Importanța istoriei.................................................................12-14

Concluzie...................................................................15

Bibliografie.........................................................................16

2
 Introducere

Până în prezent adevărul reprezintă un concept discutabil, căruia ne vine greu să îi dăm o definiție.
Probabil îl putem caracteriza ca fiind certitudinea veridicității unei informații captată în urma unor
demonstrații logice și precise. Adevărul în istorie rămâne și astăzi un subiect controversat în
rândurile oamenilor de specialitate, dar inclusiv și celor de rând. Este greu să specificăm cu
convingere că analiza unor documente, sau documentele în sine au o apartenență la adevăr. Este
importantă problema studierii adevărului în istorie pentru a înțelege faptul că adevărul absolut nu
există. Istoria nu este o știință exactă în care ar fi nevoie de o gândire analitică pentru a pune în
valoare anumite aspecte. În istorie interpretăm. Din acest motiv, adevărul absolut este mai degrabă o
utopie. Putem vorbi despre mai multe tipuri de adevăr care se pot regăsi în interpretarea oamenilor
de specialitate, despre aceste adevăruri voi vorbi în continuare în investigația mea. În analizele
istorice este absolut logic să fim supuși interogațiilor și îndoielilor. E vorba de lucruri care s-au
întâmplat în trecut, iar atâta timp cât informația a fost narată sau scrisă, deja nu putem vorbi despre
un adevăr absolut, deoarece informația este deja trecută prin creierul unui individ. Tema adevărului
în istorie este actuală în zilele noastre deoarece, în secolul XXI ne confruntăm adesea cu abundența
de informații neconfirmate, adică fără nici o veridicitate demonstrată. Actualmente, oricine poate
cădea în plasa informațiilor false, iar acestea fiind distribuite, duc în eroare majoritatea oamennilor.
Din acest motiv lucrul meu individual va începe cu descrierea conceptului de adevăr în istorie și
cum pot controversele și suspiciunile să influențeze opinia oamenilor privitor la actualitatea istoriei
(al doilea subiect abordat). Se întâmplă tot mai des ca aceasta să fie pusă la îndoială, însă ni s-a
demonstrat de nenumărate ori ca omul care nu își cunoaște istoria, nu poate să aibă viitor. Astfel
încât, chiar incertitudinea face istoria să fie mereu actuală. Datorită faptului că este problematică,
istoria va fi întotdeauna un subiect demn de cercetare. Din setea de cunoaștere apar din ce în ce mai
multe întrebări. În istorie nu putem spune că am rezolvat o problemă în totalitate. După ce ni se pare
că am găsit un răspuns pentru interogațiile noastre, acesta ne duce într-o și mai mare confuzie. Nici
cei mai mari istorici nu au putut soluționa toate problemele existente în trecutul nostru, de aceea
întotdeauna va exista ceva de studiat și de deslușit. Aceasta este dovada actualității istoriei, un
subiect profund analizat de istoricii români care afirmă cu tărie că cunoașterea istoriei ne face să
prevenim niște erori care au avut loc în trecut, deoarece individul care nu cunoaște istoria tinde să o
repete.

Obiectivele pe care le urmăresc în cercetarea mea sunt strâns legate de expunerea concretă a unei
definiții a adevărului istoric și specificarea tuturor tipurilor de adevăr prezente în cercetarea istorică.
3
De asemenea voi stabili granițele între obiectivitatea și subiectivitatea analizei istoriei. Și într-un
final voi stabili actualitatea istoriei în zilele noastre și voi identifica limitele cunoașterii istorice. Voi
aborda problemele legate de obținerea, dar și prezentarea adevărului istoric.

Sarcina mea și a investigației mele este să demonstrez tinerei generații faptul că istoria trebuie să
adune mai multe persoane la cercetare, deoarece cu cât apar mai multe controverse și întrebări, cu
atât ajungem mai repede spre acel adevăr pe care vrem cu toții să îl aflăm și să îl interpretăm.

În această lucrare voi analiza conceptele despre adevăr și actualitatea istoriei regăsite la istoricii
Nicolae Iorga, Lucian Boia, Gheorghe Cantacuzino, Alexandru D. Xenopol și alții.

4
 Capitolul I

Adevărul în istorie

Istoria este o știință care studiază evenimentele trecutului și ajută umanitatea să progreseze.
Cunoașterea acestui domeniu ne facilitează înțelegerea unor evenimente care au avut influență
majoră asupra prezentului. Trecutul în mare parte este foarte problematic, din cauza lipsei de
informații relevante pentru studierea acestuia. Istoricii sunt adesea nevoitți să se bazeze pe surse
limitate pentru a reconstitui evenimente complexe din trecut. Aceste surse pot fi incomplete sau
distorsionate, astfel încât adevărul istoric poate fi dificil de determinat cu precizie. De asemenea,
isoricii pot avea dificultăți în a distinge faptele de interpretări, adică ne este mai ușor să distingem
adevărul dintr-un document oficial, decât din scrierile lui Herodot, care în mare parte a narat
întâmplările din perspectiva sa proprie. Însă, dacă totuși s-au depistat izvoare istorice care ne oferă
informații plauzibile, apar alte dificultăți. Interpretarea informației se realizează diferit de fiecare
istoric în parte. Datorită specializării lor diferite sau ideologiilor distinse, istoricii au opinii
contradictorii. În mare parte, adevăruri istorice pot fi considerate chiar și două opinii care se
contrazic reciproc, fiind numite teorii. Bineînțeles, ne vine greu să categorisim orice opinie ca fiind
adevărată, aceasta trebuie să fie argumentată plauzibil. Opera istorică poate suferi datorită lacunelor
documentării sau varietății experiențelor pe care le transmite. 1 Astfel încât, devine complicat pentru
istoric să studieze fără să fie dus în eroare. De multe ori aceștia trebuie să consulte documente care
au fost falsificate, și să găsească motivațiile falsificării și consecințele acesteia pentru informarea
privitoare la un anumit eveniment. Documentele false pot duce adesea la schimbarea cursului
istoric. Spre exemplu, studierea istoriei din perioada comunistă este dificilă din cauză că foarte
multe izvoare au fost falsuri care ajutau la propagandă, iar documentele reale care demonstrau ceva
ce nu convenea politicii, erau spulberate. Istoria oficială a promovat întotdeauna ideile impuse de
doctrina politică. Ea a fost scrisă din documentele care erau considerate ca fiind adevărate. Totuși,
nu putem ști cu certitudine dacă ceea ce este astăzi promovat reprezintă un adevăr sau nu. Opinia
istoricilor privitoare la un eveniment petrecut, nu este luată în considerare în manualele care
descifrează istoria, dacă aceasta contrazice într-un oarecare fel ceea ce promovează politica statului
respectiv. Datorită îndoielilor cu privire la adevărul în istorie s-a ajuns la concluzia ca adevărul
absolut nu există în acest domeniu. În ceea ce privește trecutul, putem găsi interpretări pe care le

1
Prof. univ. dr. hab. Valentin Tomuleț, Prelegere la disciplina Introducere în specialitate: Adevărul în istorie.
Actualitatea istoriei
5
putem numi adevăruri. Acestea au fost studiate și s-a stabilit că adevărul în general poate fi
clasificat în mai multe moduri, pe care le voi descifra în continuare.

1.2. Clasificarea adevărului

Adevărul obiectiv

Adevărul obiectiv reprezintă un tip de adevăr care nu poate să fie influențat de alți factori, precum
opinia unui om. Acesta reprezintă condiționalitatea realității de a nu putea fi schimbată.
Obiectivitatea reprezintă proprietatea adevărului de a fi neutru și același în orice condiții. Acesta
conține fapte care pot fi demonstrate logic și verificate. Spre exemplu, noi avem certitudinea că
toate păsările au cioc, acest fapt nu poate să fie contrazis în nici un fel deoarece încă nu au fost
întâlnite exemplare de păsări fără cioc. Însă avem oare adevăr obiectiv în istorie? Da, cu siguranță.
Știm cu certitudine că în secolul XX au avut loc două razboaie mondiale. Acest fapt nu poate fi
contrazis de opinia nimănui, deoarece nu avem doar documente ce demonstrează acest lucru, avem
de asemenea martori, veterani, echipamente de război, ziare ale vremii etc. Acest adevăr s-a
întâmplat în realitate și nu putem să spunem că a avut loc doar un război, sau că au avut loc trei
războaie.

Adevărul subiectiv

În același timp, adevărul, în existența și modul său de interpretare poate fi subiectiv. În timpul
scrierii istoriei, autorii trebuie să facă o selecție a faptelor ce vor fi incluse în relatarea lor, astfel
încât să poată spune o istorie coerentă și plauzibilă. Acest lucru poate duce la o anumită
subiectivitate în istoria scrisă, chiar dacă scopul lor este relatarea cât mai apropiată de realitatea
obiectivă. Adevărul subiectiv este influențat de anumiți factori. Spre exemplu, acesta poate fi
influențat de opinia istoricilor, care la rândul său se diferențiază în funcție de factorii politici, sociali
sau ideologici. Spre exemplu, lucrarea lui Tucidide-Războiul Peloponesiac, nu a fost finalizată,
ulteorior aceasta este reluată și adusă la sfârșit de către Xenofon. Nu știm cu siguranță câtă
subiectivitate se află în această lucrare, însă știm cu siguranță că doi istorici nu vor scrie niciodată în
același fel deoarece ei pot fi influențați de perioada în care îți desfășoară activitatea și condițiile.
sociale, chiar dacă în mare măsură au fost aceleași, ambii istorici fiind exilați în momentul când au
6
început să scrie. Din acest motiv pot spune că lucrarea respectivă reprezintă un adevăr subiectiv. În
mare parte găsim aceste subiectivități în lucrările autorilor antici, deoarece aici nu putem vorbi
despre sute de lucrări scrise pe același subiect. Vorbim de 2-3 lucrări pe care ne vine ușor să le
comparăm reciproc. Spre exemplu, vorbind despre așa-zisele popoare barbare, Herodot a desfășurat
realitatea pe care el ar fi întâlnit-o în expedițiile sale. În același timp, unele dintre acestea sunt
descrise în Comentariile lui Iulius Caesar, care analizează acest subiect dintr-o perspectivă romană,
noi descifrând astfel subiectivitatea influențată de politică.

Adevărul relativ

Adevărul relativ reprezintă poziția corectă parțial, însă incompletă. Astfel încât nu avem
confirmarea că acesta este real. Un adevăr relativ se poate referi la teoriile antropogenezei, în
opiniile diferitor istorici ele sunt relativ adevărate. Totuși nu avem certitudinea că omul a pornit de
la Adam și Eva sau de la Australophitecus. Astfel încât putem să considerăm veridice ambele
variante în dependență de dovezile oferite de fiecare în parte. Ambele teorii ne oferă un punct cheie
în cunoașterea antropogenezei, chiar dacă teoriile sunt în mare parte incomplete.

Indiferent de tipul de adevăr regăsit în cercetarea istorică, nu putem vorbi de altceva decât plantarea
seminței unei idei ce aparține altcuiva în subconștientul individului ce îl studiază.

În continuare voi descifra ideile unor istorici privind adevărul ca scop al cunoașterii eterne.

1.3. Opiniile istoricilor

Nicolae Iorga

Arhivele nu sunt simple depozite de acte vechi, ci adevărate laboratoare de cercetare științifică.

Voi începe cu acest citat ca să intrăm în esența temei cercetării istoriei pentru ca ulterior să
desfășurăm gradul de adevăr la care poate fi supusă istoria în sine. Referindu-ne la spusele lui
Nicolae Iorga putem specifica cu siguranță că majoritatea informației istorice, este dobândită din
arhive. Acestea nu doar că depozitează actele istorice, ci depozitează istoria în tot sensul cuvântului.
Însă pentru ca acestea să aibă într-adevăr un sens istoric este nevoie de o persoană de specialitate
care să cerceteze documentele care la prima vedere parcă nu înseamnă nimic. Istoricul aproximează
adevărul în primă instanță, după care are loc o cercetare științifică care îi conferă adevărului gradul
respectiv de obiectivitate, subiectivitate, relativitate, însă niciodată absolutism. Nicoale Iorga ne

7
descrie arhivele așa cum numai un istoric adevărat le-ar putea vedea. Un om de rând nu va ști
niciodată ce se ascunde în spatele manualelor sau cărților de istorie. Acolo putem regăsi ani de
muncă asiduă în care omul de specialitate caută un adevăr pe care să îl expună în ultimă instanță
cititorilor săi. Astfel încât, orice cercetare istorică, până a ajunge la justețea prezentată ulteorior,
trece prin mintea istoricului, care interpretează documentul în funcție de mai multe aspecte, precum
specializarea sa, spre exemplu nu putem să impulsionăm un om specializat în istorie antică să
interpreteze un document contemporan. El ar putea să facă asta, bineînțeles, însă interpretarea
acestuia va fi din perspectivă antică și destul de vagă. Un alt aspect în funcție de care se cercetează
documentul de arhivă este doctrina politică, care uneori nu îi permite istoricului să își exprime
adevărata opinie privitoare la un anumit eveniment. Astfel încât, interpretarea actelor din arhivă
devine o sarcină destul de complicată, iar istoricul nu mai regăsește aceeași plăcere din munca sa în
momentul în care trebuie să se complacă la o ideologie politică care poate lui nu îi convine în
aceeași măsură. Din această cauză în majoritatea manualelor scrise pentru informarea maselor, nu
este plasată nici o opinie care ar veni în contradictoriu cu ideile promovate, aici putem da exemplu
din nou propaganda rusească. În momentul descrierii biruinței acestora în războaie, nu s-au descris
niciodată condițiile în care s-au petrecut acestea, astfel încât ei sunt în permanență într-o continuă
laudă, strângând laurii, iar poporul fiind neinformat care au fost cu adevărat problemele cu care s-au
confruntat aceștia în condițiile luptei în războaie. De asemenea după cercetarea sa, istoricul trebuie
să expună ideile pe care le-a concluzionat în urma interpretării actelor de arhivă. Aici deja istoricul
necesită natura frumuseții artistice de care trebuie să se îmărtășească o operă istorică. 2 Prin felul în
care este relatat un anumit eveniment noi putem să îi conferim nivelul său de veridicitate. Istoriul
analizeaază documentul cu tact și îi conferă însușirile unei opere istorice de valoare care conține
atât o relatare frumoasă și concisă, cât și nivelul de argumente plauzibil pentru înțelegerea
evenimentului, faptului sau procesului istoric descris. Și într-un final, un aspect foarte important
descris de Nicolae Iorga în ceea ce ține de studiul istoric la care este supus omul de specialitate în
urma găsirii în arhivă a actului istoric ce trebuie cercetat este influența propriei individualități
asupra chipului de înțelegere a trecutului. De aici putem să spunem că pornește și subiectivitatea la
care este supusă lucrarea istorică. Fiecare istoric în parte înțelege trecutul într-un fel individual,
niciodată doi istorici nu vor descrie la fel același eveniment istoric, fiecare dintre ei va plasa o
fărâmă din propria individualitate în studiul istoric, fieecare având modul său propriu de
argumentare și soluționare a problemei cercetate. După Nicolae Iorga, acestea ar fi cele mai

2
Nicolae Iorga, Lecție de deschidere la Universitatea din București 1895
8
importante aspecte de care se ține cont în momentul realizării unui studiu științific în acest laborator
al istoricului numit arhivă.

Nu te conving cu adevărat decât ideile tale

Această idee expusă de Iorga ne transpune în situația de a cugeta singuri la adevărul pe care vrem să
îl auzim. Nu putem să spunem că am găsit adevărul istoric în documentele sau izvoarele istorice pe
care le avem ca rămășițe ale trecutului, dacă la noi totuși mai există loc de îndoieli. Nu putem să
spunem niciodată că un istoric a avut dreptate în totalitate atunci când a descris un anumit
eveniment, iar aici vine partea de muncă a cititorului, să separe informația pe care el o consideră
veridică, de cea mai puțin importantă. Dacă cititorului i se trezesc dubii în momentul citirii unei
lucrări istorice, înseamnă că aceasta este una bună care i-a trezit interesul de a cerceta în continuare
subiectul abordat. Niciodată nu vom găsi adevărul absolut, însă este dreptul nostru să îl căutăm pe
cel care în opinia noastră se atribuie cel mai bine realității obiective. Doar ideea pe care o vom
descoperi de unii singuri ne va oferi satisfacția de a spune că este cu siguranță cea adevărată, chiar
dacă cel mai probabil, nu este.

Alexandru D. Xenopol

Oceanul adevărului este nesfârșit. În zadar se înaintează pe urmele lui. Orizontul se îndepărtează
mereu.

Xenopol tratează adevărul ca fiind ceva ce poate fi căutat la nesfârșit. Chiar dacă istoricii cercetează
trecutul, nu vom putea ști niciodată cu certitudine că ceva s-a întâmplat într-adevăr. Putem căuta
rădăcinile unei probleme la nesfârșit, însă cu cât ne cufundăm mai mult în rădăcinile unei probleme,
cu atât ne este mai dificilă deslușirea ei. Omul tinde întotdeauna să complice lucrurile, din acest
motiv căutarea adevărului reprezintă un impediment pentru acesta. Cu cât mai tare ni se pare că ne
apropiem de adevăr în timpul cercetării noastre, cu atât el se îndepărtează din ce în ce mai mult. În
momentul în care ni se pare că am reușit să ajungem în sămânța problemei, ne dăm seama că există
sute de alte semințe ce trebuiesc luate în considerare în cercetare, astfel, ajungem la concluzia ca nu
am realizat nimic. Indiferent de cât de aproape ajungem, totuși rămânem departe. Aceasta este
realitatea expusă de istoricul Xenopol în ceea ce privește adevărul ca rezultat al cunoașterii istorice.

9
Gheorghe Cantacuzino

De a-i crede şi de nu a-i crede, nu iaste mare greşeală, pentru că acestea nu sunt dogmele
bisericii... iar scriitorii mişcaţi de osebite poftele şi voile lor, unii într-un chip, alţii într-alt chip, tot
aceia poveste o vorbesc. Adecăte că cel ce iubeşte pre unul, într-un chip scrie de dânsul, şi cel ce-l
urăşte într-alt chip, şi de al său într-un chip şi de streini într-alt chip scrie

Gheorghe Cantacuzino, având o viziune originală în problema cunoaşterii, încearcă să pună

temeliile unei metode cu adevărat obiective, critice faţă de izvoarele istorice utilizate. Concluziile şi
deducţiile ce reies din conţinutul acestora necesită o argumentare adecvată şi un raţionalism concret.
În elucidarea cunoaşterii istorice e necesar a accentua faptul că ştiinţa este în permanenţă dominată
de ostilităţi, viziuni, concepte şi decizii contradictorii. De aceea, este foarte probabilă şi
convenţională afirmaţia că ştiinţa dispune de anumite concluzii şi generalizări definitive. Şi chiar
cercetătorii de cel mai înalt rang şi de cel mai profund intelect nu întotdeauna ar putea să afirme cu
certitudine că au obţinut purul şi absolutul adevăr într-un domeniu sau altul. Fiecare epocă are nu
doar cerinţele sale, dar şi exponenţii săi fideli, şi ar fi o mare nedreptate dacă ambele aspecte ar fi
neglijate sau tendenţios diminuate, cu atât mai mult că ştiinţa este dezvoltată şi aprofundată în
permanenţă, iar valoarea ei sporeşte mai ales în situaţiile când sunt utilizate în deplină măsură
concepţiile şi teoriile existente, indiferent de conţinutul şi caracterul lor, fie pozitiv sau negativ.
Orice teorie sau concepţie, doctrină sau atitudine, care într-o măsură sau alta vizează operele
cercetate, contribuie într-un anumit sens la constituirea unui tablou spiritual integru al perioadei
istorice cercetate.3

Marele adevăr istoric pe care a încercat Cantacuzino să îl demonstreze mereu a fost originea latină a
neamului românesc și a limbii române. În vederea elucidării acestui adevăr istoric, C.Cantacuzino
cercetează lucrările istoricilor bizantini care au descris evenimentele din Imperiul Otoman de
Răsărit. În aceste lucrări bizantine Stolnicul a descoperit date, informaţii privind originea poporului
român şi a limbii lui, continuitatea dacoromană în teritoriile vechii Dacii. Până la C.Cantacuzino
nimeni din cărturarii români, nici chiar M.Costin, nu a utilizat izvoare bizantine pentru a demonstra
originea romană a poporului român. La acest capitol Stolnicul l-a anticipat pe D.Cantemir, mare
savant şi erudit, primul orientalist şi bizantinolog român

Capitolul II
3
Dumitru Căldare, Interpretări privind conceperea adevărului istoric în cronografia românească din sec. XVI-mijlocul
sec. XVIII
10
 Actualitatea istoriei

În urma contradicțiilor generate de opiniile privind adevărul istoric, apare întrebarea actualității
istoriei. În ultima vreme întâlnim tot mai puțini oameni care găsesc interes în cercetarea istorică.
Nicoale Iorga a constatat cu stupoare într-o intervenție radio din 1939, că dezbaterile academice
despre medicină adunau infinit mai mulți participanți decât cele care abordau teme ale istorie, față
de care chiar profesorii sau studenții interesați manifestau o oarecare reținere. 4 Problema
manifestării lipsei de interes pentru studiul istoriei a fost generată cel mai probabil de implantarea în
creierul maselor a politicii de promovare a altor științe pentru care oamenii manifestă interes datorită
popularității lor. Chiar dacă actualitatea istoriei este profund pusă la îndoială datorită nenumăratelor
sale probleme, ea este una dintre cele mai importante științe pe care le poate studia omul. Practic,
putem spune că ea este mama tuturor științelor, deoarece toate celelalte științe au fost descoperite în
istorie.

2.1. Importanța istoriei

În continuarea capitolului 2, vom desluși principalele puncte care ne arată importanța istoriei, astfel
încât vom stabili de ce anume ea trebuie să fie o știință întotdeauna actuală pentru studiere.

 Așa cum amintirea duce la înțelegerea comportamentului uman, așa memoria colectivă duce
la autoînțelegerea omenirii. Astfel încât, cunoștințele despre trecut, duc la cunoașterea mult
mai amănunțită a prezentului. Un om care nu cunoaște istoria, nu poate ști cu certitudine de
ce un anumit popor a ajuns să se dezvolte, altul să stagneze, iar un al treilea să ajungă la un
grad de involuție.
 Istoria este un tezaur de întrebări și răspunsuri, dar mai ales întrebări. Studierea ei ne ajută să
răspundem la interogații și să punem de asemenea și mai multe întrebări. Chestiunea de
întrebare-răspuns ajută la dezvoltarea mentalității umane. Nici o altă știință nu ne conferă
atât de multe interogații deoarece celelalte au întotdeauna răspunsuri concrete. În istorie
întotdeauna găsim un răspuns care convine valorilor noastre spirituale. Din acest motiv, ea
este o știință sufletească.
 Într-un fel, ea ne oferă sens, chiar dacă sensul poate că nu este decât o iluzie colectivă care
ne înzestrează cu o semnificaţie şi o ordine care este posibil să nici nu existe. Iar întorcându-

4
Prof. univ. dr. hab. Valentin Tomuleț, Prelegere Introducere în studiul istoriei. Adevărul în istorie. Actualitatea istoriei
11
 ne foarte adânc în timp putem obţine o viziune mai de ansamblu asupra umanităţii şi modului
cum se prezintă ea astăzi. Problemele contemporane nu pot fi explicitate doar prin cauze
immediate. Schimbarea, sau non-schimbarea, jocul dintre cele două, ţin de timpul de lungă
durată. De asemenea, la fel de interesant este de urmărit ‘istoria istoriei’, adică modul cum
oamenii şi-au construit identitatea instrumentalizând istoria.
 La o privire imediată, istoria antică pare a nu contribui cu nimic la definirea identităţii
noastre, dar privind-o în ansamblul general al evoluţiei civilizaţiei globale, constatăm că este
absolut indispensabilă în peisajul umanităţii. Nu doar din pricina argumentului mai mult sau
puţin romanţios al rădăcinilor, dar şi pentru că ne pune la dispoziţie anumite tipare, modele
de mentalitate şi funcţionare socială care pot servi la încercarea de a recompune procesul
continuu şi neîntrerupt de transformare culturală a omului. Anticii erau parte din el, noi
suntem parte din el, şi încercând să-I înţelegem pe ei poate că afălm câte ceva şi despre
propriile dezvoltări recente. Dacă am privi istoria doar ca pe o simpă înşiruire de fragmente
politice, sociale, culturale, şi fiecare epocă am reduce-o la un glob de sticlă, pierem din
vedere că în orice ştiinţă, ca şi în întregul corpus al cunoaşterii, există conexiuni între toate
elementele. Percepând critic şi analitic ideea că istoria este un proces neîntrerupt, ne dăm
seama că anticii, şi nu numai ei, ne ajută să dobândim înţelepciune şi maturitate. Într-un fel,
sunt printre noi, împărtăşindu-ne din propriile experienţe.
 În realitate, trecutul şi prezentul se află într-un dialog permanent, necesar, inevitabil. În plus,
experienţa trecutului putea oferi predicţii referitoare chiar şi la viitor. Este exact ceea ce
Nicolae Bălcescu încerca să demonstreze în lucrarea sa Mersul revoluţiei în istoria
românilor. Profilul viitoarei revoluţii la români putea fi intuit prin analiza revoluţiilor deja
înfăptuite. Misiunea istoricului este în esenţă aceea de a înţelege şi a explica. El încearcă un
fel de lectură a lumii pentru cei ce sunt contemporani şi pentru posteritate.5
 Până la urmă nu suntem izolaţi de ce s-a petrecut în umanitate, iar poate că toată expunerea
aceasta constantă la problemele istoriei ne va da (sau nu) sens. Dar măcar ne va da de gândit,
ne va stimula, ne va entuziasma. Ne vom simţi mai puţin singuri, ne vom regăsi prin
intermediul ‘celorlalţi’, aşa cum călătorul începe să analizeze şi să se analizeze când intră în
contact cu o lume diferită, dar nu foarte diferită de a lui. Căci natura umană este aceeaşi,
nuanţele sunt diferite.

5
Prof. univ. dr. hab Valentin Tomuleț, Prelegere Introducere în studiul istoriei. Adevărul în istorie. Actualitatea istoriei

12
  Cel puţin învăţăm să punem întrebări şi să răsucim răspunsurile pe toate părţile până găsim
ceva ce pare măcar a oferi un mai mic sau mai mare adevăr. Şi în fine, istoria a avut
întotdeauna ceva mistic şi boem în ea, ceva ce ne îndeamnă spre cercetarea ei. Aura aceea de
mister. Ca atunci când intri într-o casă veche sperând să descoperi ceva cu totul inedit. Căci
oricât de ‘ştiinţifici’ am deveni, o doză de utopie istorică şi de viziune fascinantă a
frumosului ne va rămâne în suflet. După cum spunea şi Schiller în “Scrisoarea unui danez
călător” din 1785, când vorbea despre sculptura greacă:“Omul a înfăptuit ceva ce este mai
mult decât era el însuşi, un lucru care aminteşte de ceva şi mai măreţ decât specia sa –
dovedeşte oare aceasta că el este mai puţin decât va fi cândva?”.

Cu aceste argumente putem ajunge la faptul că oricât de mult ar fi pusă la îndoială actualitatea
istoriei, aceasta reprezintă întotdeauna un punct de interes pentru fiecare în parte, datorită faptului că
istoria este începutul tuturor activităților din zilele noastre. Orice ocupație pe care o avem de zi cu zi
are istoria sa. Indiferent de motive, de consecinţe, de ce facem sau nu facem cu ea, istoria a fost şi va
fi mereu o posibilitate infinită de a cunoaşte, a înţelege şi a contempla umanitatea în toată
diversitatea sa. Jocul cu trecutul ne poartă spre tărâmuri de poveste, o poveste care este chiar a
noastră şi pe care este păcat să nu o investigăm şi să o trăim

Concluzie

13
În urma cercetării mele privitoare la adevărul în istorie și cum influențează acesta actualitatea
istoriei, am ajuns la concluzia că justețea reprezintă ceva diferit pentru fiecare individ în parte. Nu
putem obliga fiecare persoană să creadă adevărul pe care noi îl susținem cu ardoare. Fiecare om
interpretează diferit istoria și sursele acesteia, astfel încât nu putem spune că cineva are dreptatea
supremă privitoare la un anumit eveniment. De fapt, așa ceva nici nu există deoarece fiecare crede în
dreptatea sa proprie care se potrivește la credințele și valorile personale. Studiind tema adevărului
pot încheia prin a spune că indiferent de nivelul de obiectivitate, subiectivitate sau relativitate pe
care îl regăsim într-o cercetare istorică, dacă ea se apropie de ceea ce credem noi că e adevărat
atunci acela este adevărul nostru. Iar dacă nu ajungem la nici un adevăr studiind lucrările interpretate
ale unor istorici, suntem oricând dispuși să studiem singuri aceste probleme. Arhiva izvoarelor
istorice este întotdeauna deschisă pentru cercetători noi care caută să ajungă la un adevăr cât mai
apropiat de realitatea obiectivă. La căutarea adevărului se rezumă și actualitatea istoriei, atâta timp
cât o problemă încă nu și-a găsit rezolvarea, istoria va rămâne actuală. Nu avem decât menirea să
îndrumăm tânăra generație să caute împreună cu istoricii care au trăit în trecut, același adevăr pe
care l-au căutat și aceștia o viață întreagă. Poate într-o zi cineva va răspunde la principalele întrebări
ale istoriei De unde venim? și Încotro ne îndreptăm? Astfel găsind o certitudine apropiată de
realitatea obiectivă, spunând atunci că acesta este cu siguranță adevărul. Până atunci trebuie să
studiem evenimentele istorice, să stabilim circumstanțele și să nu cădem în plasa informațiilor false,
precum s-a întâmplat și cu oamenii din trecutul nostru care au căzut plasă propagandei fără să aibă
voie să dețină o opinie proprie privitoare la societatea în care își desfășurau activitatea zilnică. La
momentul actual, spre deosebire de alte perioade istorice, noi ne regăsim în situația în care avem
dreptul de a cerceta, însă e greu să găsești oameni care au într-adevăr dorința să o facă. Chiar dacă
istoria are o importanță foarte mare pentru stabilirea circumstanțelor în care prezentul își desfășoară
activitatea, oamenii nu prea se adună la cercetare.

Istoria este martorul care confirmă trecerea timpului, iluminează realitatea, vitalizează memoria,
oferă călăuzire în viața de zi cu zi și ne aduce știri din antichitate

(Marcus Tullius Cicero)

Bibliografie
14
 Dumitru Căldare INTERPRETĂRI PRIVIND CONCEPEREA ADEVĂRULUI ISTORIC ÎN
CRONOGRAFIA ROMÂNEASCĂ DIN SEC. XVI – MIJLOCUL SEC. XVIII

http://dspace.usm.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/3367/02.-p.10-14.pdf?
sequence=1&isAllowed=y

Irina Maria Manea, Revista Presei de Istorie, Gânduri despre importanța istoriei
https://historia.ro/sectiune/general/ganduri-despre-importanta-istoriei-de-ce-sa-o-581086.html

Alexandru Duțu Dimensiunea umană a istorie, București, 1986

15