Faptul istoric

Fapt şi fapt istoric

Istoriografia es te o ştiinţă empirică. Există do uă mari tipuri de ştiinţe:

ştiinţele logic o-matematice care studiază obiecte relaţii ideale şi ştiinţele
empirice care studiază obiectele şi relaţii reale. Ca ştiinţă empirică
istoriografi a cercetează faptele istorice, adică totalitatea evenimentelor
din trecutul omenirii.

Obiectivitatea faptelor

Noţiunea de fapt are mai multe semnificaţii. Fapt înseamnă lucru,

situaţie, realitate, eveniment, acţiune.

Nu acestea sunt însă înţelesurile care ne interesează aici, ci acela care

rezultă din opoziţia fapt – teorie. În sens clasic theoria înseamnă a
observa, a vedea, a contempla (gr. veche). A observa, î n acest sens, nu
înseamnă însă a proiecta o perspectivă subiectivă asupra observabilului,
ci a te detaşa, a constata ceea ce există obiectiv, lucrurile sau faptele,
indiferent de subiectul cunoscător. Ideea este că simpla observaţie
asigura detaşarea de ceea ce este subiectiv, o priv ire în afară. Prin
aceasta subiectul s e detaşează de lume, o observă de la distanţă şi nu
participă la ea. Ideea mai înaltă a acestui exemplu este că prin
contemplaţie obţinem un acces direct, dezinteresat şi obiectiv la lume.
Faptele sau lucrurile sunt ceea ce ni se înfăţişează pri n contempla ţie. În
felul acesta cel care contemplă, care observă, constată adevărul faptelor.

Cea mai de încredere observaţie este observaţia ştiinţifică. Faptele

ştiinţifice sunt observate , de obicei, în laboratoare sau în condiţii
speciale. Există din acest punct de vedere o observaţie directă,
întâmplătoare sau nu, şi o observaţie dirijată. Ultimul tip de observaţie
este observaţia prin experiment. Printr -un experiment se realizează
diferite aranj amente, diferite condiţii pentru observaţia faptelor. În
această observaţie se utilizează, de asemenea, instru mente care permit
un acces mai bun l a obiectele supuse cercetarii. Cele mai simple exemple
de asemenea instrumente sunt micro scopul sau telescopul.

Detaşarea de obiectul supus cercetării, simpl a observaţie, nu e ste o

situaţie existenţială. Ne detaşăm de lume, o considerăm obiectiv pentru a
produce o descriere cât mai mai bună, mai precisă, mai completă a a
acesteia. Prin urmare observaţia are drept scop o descriere mai bună a
faptelor.

Putem face în acest fel o p rimă distincţie între faptele reale, înţelese ca
lucruri şi evenimente care aparţin lumii reale, şi descrierea unui fapt.
Cînd vorbim de descrierea unui fapt, presupunem că descrierea noastră
reproduce faptele prin intermediul limbajului. Această distincţi e dintre
fapte petrecute în realitate şi faptele ca descriere se întâlneşte şi în
istoriografie. Isto ri ografi a este compusă, din acest punct de vedere, ca o
descriere a unor fapte care s -au petrecut în trecut. Fiindcă istoriografi a
este o ştiinţă, idealul ei este acela de a descrie faptele în mod adecv at şi
cu o cît mai mare acurateţ e. Spunem din acest punct de vedere că un
fapt istoric este adevărat , ca descri ere, atunci când descrierea lui este
făcut cu cea mai mare acu rateţe.

Selectarea faptelor

Istoriografia se ocupă însă de faptele care s -au petrecut în trecut. Aceste

fapte nu pot fi supuse observaţiei şi descrierii directe, ci este o
observaţie şi o descriere prin i ntermediere. În mod obişnuit, n oi nu
considerăm faptele ca fiind adevărate sau false . În istori ografie însă
putem vorbi de fapte adevărate, în măsura în care acestea chiar s -au
petrecut în trecut şi s -au petrecut în modul în care sunt descrise.

Primul lucru pe care îl constatăm atunci cînd vorbim de faptele istorice

este acela că acestea su nt supuse unei selecţii. Există numeroase fapte
în trecut, dar nu mai unele dintre ele sunt selectate şi fac obiectul
istoriografiei. În acest sens se poate vorbi de o selecţie intrinsecă a
faptelor şi de o selecţie intenţională a acestora.
Selecţia intrinsecă a faptelor priveşte modul în care ni se înfăţişează
trecutul prin el însuşi. Ea poate fi întâmpl ătoare şi poate ţine de ceea ce
ne-a rămas din trecut: di feritele mărturii de tip arheologic sau
documentele rămase. Uneori se întîmplă să nu ştim nimic des pre anumite
evenimente din trecut, dar să facem descoperiri arheologice care să ne
arate că acestea au existat. De exeplu, pâ nă l a începutul secolului al XX -
lea nu se ştia nimic de civilizaţia hitită. Odată însă ce au fost descoperite
mărturii arheologice despre aceasta, civilizaţia hitită şi istoria ei au
devenit un fapt istoric. Descoperirea de fapte istorice noi este un scop al
cercetării istoriografice.

Tot de selecţia intrinsecă ţine şi faptul că oamenii înşişi au considerat

potrivit să selecţioneze fa ptele pe care ei l -au trăit. Ei pot face acest
lucru oarecum intenţionat, considerînd că anumite lucruri trebuie
reţinute şi alte lucruri nu. De exemplu, un istoric al viitorului, dacă va
cerceta diferitele filme documentare realizate astăzi sau emisiuni d e
televiziune vor a fla numai acela evenimente ale z ilelor noastre care au
fost selecţionate de autorii acestora. Această selecţie oarecum
intenţională, făcută cu intenţie, poate avea loc şi ca urmare a faptului că
într-o anumită perioadă istorică, de exeml u, numai unele grupuri sociale
au avut acces la scriere şi au considerat că numai faptele lor merită să
fie consemnate.

Selecţia intenţională a faptelor este făcut de istoriografie, de istoric.

Acesta poate considera că anumite fapte istorice sunt de relev ante sau
nu. Este relevant, de exemplu, pentru abdicarea forţată a regelui Mihai
din 30 decembrie 1947, în ce era îmbrăcat în acea zi, dacă era răcit sau
nu? Contribuie cu ceva dacă ştim ce culoare avea constumul pe care l -a
purtat regele în acea zi la cun oaşterea istoriei.

Epistemologia faptelor istorice

Putem identifica două tipuri de epistemologii privind faptele istorice.

Un prim tip de epistemologie este aceea care priveşte înţelegerea faptelor

istorice ca fapte reale. În acest caz faptul istoric este interpretat
aseme nea faptelor sociale în general, cu deosebirea însă că, şi în acest
caz, nu este o cercetare empirică pro p riu-zisă, pentru cea mai mare parte
a faptelor, ci a faptelor istorice înţele ca fapte empirice. Un istoric care
cercetează răboaiele lui Napoleon, nu procedează ca un sociolog care
sondează opinia publică, un grup social etc. Dacă acelaşi sociolog îşi
propune să cerceteze războiele napoleoniene el va cerceta aceste războie
considerându -le în acelaşi fel ca pe orice război prezent. În acest caz
faptul istoric este considerat ca real, dimensiunea temporală, fixarea lor
într-o istorie neavând nici un fel de i mportanţă. Specificul faptelor
istorice ca fapte reale este acela că ele sunt individule, unice şi
irepetabile. Individualitatea faptului istoric este dată de faptul că acesta
se petrece numai o singură dată, spre deosebire de faptele naturale care
sunt re petabile. Ca fapte reale, faptele istorice nu pot fi de aceea
studiate în mod experimental, în laborato r. Ci sunt reconstituite.
Reconstituirea faptelor istorice pune problema sursele istorice adică a
acelor mijloace prin care se consideră că putem avea ac ces la
avenimentul în cauză. Su rsele istorice pot fi de natură material ă sau de
natură spiritual ă, scrisă, vorbită, imagini etc. Reconstituirea faptelor
istorice presupune identificarea faptelor şi cunoaşterea tuturo r faţetelor
obiectului studiat. Această activitate constă în adunarea de probe pentru
a arăta că un anumit eveniment, fapt, s -a petrecut într-un fel sau altul.
Schema de cercetare este aici a infera dinspre probe spre fapte. Altfel
spus, faptele istorice s -au întîmplat, avem anumite urme ale lor şi
pornind de la aceste urme lăsate de faptul istoric care a avut loc în
realitate încercăm să -l reconstituit ca atare. Se poate proceda ca într -un
puzzle, în aşa fel încît să obţinem o imagine, o descriere căt mai bună a
unui eveniment istoric, care să c onstituie o bună reproducere,
cunoaştere a modului în care evenimentul respectiv s -a petrecut în
realitate. Uneori în istorie este folosită şi contrafactualitate.
Contrafactu alitatea apare mai ales în încercările de a explica anumite
fenomene istorice. Un contrafact i storic este un fapt care nu s -a
întîmplat, dar pe care ni -l putem imagina cu scopul de a clari fica ce s -ar
fi putut întâmpla.
În ştiinţele empirice funcţionează distincţie între fapte şi valori. Faptele
privesc ceea ce se întîmplă, în timp ce v alorile reprezintă atitudinile
actorilor dintr-un eveniment, ceea ce ei preţuiesc mai mult sau mai
puţin, credinţele, ideile pe care şi le fac despre lume etc. Această
fistincţie funcţioneză şi în istoriografi e. Mai ales în istroia ideilor acestea
pot fi considerate ca fapte, e obiecte independente , ca entităţi care pot fi
studiate ca o ricare fapt istoric.

Epistemologia faptelor istorice ca fapte descrise

Potrivit acestei perspective faptele istorice sunt numai simboluri ale

unor fapte care s -au petrecut în realitate. Ele sunt descrieri ale
acestora, dar nu trebu ie să uităm, că în orice situaţie ele parţin
numai discursulu i istoriografic. E fapt istoric, ceea ce noi declarăm a
fi fapt istoric. Anumite fapăte sunt istorice pen tru că le declarăm
importanţa şi le selecţionăm pentru ale cerceta. Ex istă un in teres în
orice cercetare şi de aceea o asemenea selecţie primară din partea
celui care încearcă să descrie. Fie că un fapt istoric este determinat
de interesul pen tru un eveniment, fie de un interes tipic de
cunoaştere pentru un istoriograf, faptul isto ric ridică următoarele
probleme legate de constru cţia acestuia.

Ontologia – selectia

Epistemologia - construcţia