Renașterea carolingiană

În anii 80 ai sec. VIII în regatul carolingian începe așa numita „Renaștere carolingiană”-mișcare
culturală, scopul principal al căreia era să contribuie la ridicarea nivelului științei de carte a clerului
cât și a laicilor. Reforma sistemului învățământului și a culturii în regatul carolingian a fost de
transformările care aveau loc în societate și de lipsa cărturarilor capabili să facă față cerințelor
vremii. Era necesară o reformă a școlilor pentru ca învățăceii să fie capabili nu numai să citească și
să scrie, ci și să cunoască anumite elemente ale vechii culturi antice (filosofie, retorică etc). Dintr-o
scrisoare a lui Carol cel Mare din anul 789 către Gerbald, aflăm, că într-o zi regele a constatat cu
mirare că unii clerici nu săvârșeau corect sacramentul (taina botezului), că numeroși preoți nu erau
în stare să recite cu exactitate Tatal Nostru și Crezul. În exortația generală din același an Carol cel
Mare ordonă deschiderea unei școli în fiecare episcopat și în fiecare mănăstire. În aceste școli
trebuia să se predea psalmi, notele, cântul, calculul și gramatica. Necesitatea renașterii școlii era
dictată și de faptul că scrierea în limba latină devenea tot mai puțin lizibilă, iar textele clasice erau în
fața pericolului de a dispare.

Centrul Renașterii carolingiene a devenit curtea și palatul regal de la Aix-la-Chapelle. În scopul

restabilirii școlilor și învățământului Carol cel Mare a invitat în capitala Regatului cei mai de vază
cărturari ai Europei de atunci, cunoscători ai tradițiilor romane: grămaticii italieni Petru din Pisa și
paulin din Aquileea; istoricul Paul Diaconul din Italia de Nord, teologul spaniol Theodulf și anglo-
saxonul Alcuin care avea misiunea de a organiza învățământul în regatul (imperiul) carolingian.
Școala de la palat a devenit ulterior Academia Palatină – nucleul științei și culturii de atunci, cel mai
important focar de cultură din regat în care ecleziaștii își desăvârșeau cunoștințele. De altfel dintre
ascultătorii academiei erau însăși împăratul cu familia sa. În cadrul Renașterii carolingiene, un rol
deosebit i se atribuia filosofiei – părtașii ei manifestau un viu interes pentru filosofii antici-Aristotel,
Titus Livius, Suetonius etc. Ca și în perioada antică filosofia era considerata servitoarea teologiei,
cel mai cunoscut filosof fiind Scotus Eriugena (810-880) care susținea că filosofia adevărată și
religia adevărată sunt una și aceeași.

Scriptoriile

Renașterea carolingiană a dus la un șir de realizări de valoare. Unua dintre acestea este transcrierea
activă a manuscriselor care se realiza în atelierele monastice de scris. Ele au devenit în același timp
centre ale renașterii scrisului îm limba latină, în care erau scrise manuscrisele.

Minuscula. Miniatura

După anul 780, plecând de la o literă minuscculă anglo-saxonă, scribii abației de la Corbie au pus la
punct o minusculă rotundă-minuscula carolină, un scris clar și lizibil, un scris ușor care a ușurat
munca de copiere a manuscriselor.

Unificarea liturghiei
Prin adoptarea Sacramentului Gregorian (590-604) se trecerea în întregul liturghiei romane, lucru
care a favorizat „revoluția muzicală” și a facilitat predarea și însușirea religiei în școlile epocii
carolingiene.

Manuale. Istorii

O realizare importantă a constituit-o scrierea unui șir de lucrări de către învățații de la Academia
Palatină. Astfel, Alcuin a scris manuale școlare sub forma dialogurilor dintre învățător și elev. Paul
Diaconu a scris „Istoria longobarzilor”. Scotus Eurigena a scris opere în spiritul platonician și în cel
al dialecticii aristotelice.

Deși preocupat de latină Carol cel Mare a dispus să fie adunate și scrise în limba francilor cele mai
vechi poeme epice germanice, fără însă a fi păstrate.

Construcții

Renașterea carolingiană s-a marcat în domeniul artistic. Restabilirea regatului și titlului imperial a
dus la apariția unor construcții grandioase: palatele de la Aix-la-Chapelle, bisericile de la Germigny-
de Pres, biserica de la Saint Riguier etc.