3.

Debutul vieţii
3.1 Perioada prenatală
3.2 Nașterea
3.3 Factori de risc care pot acționa în etapa prenatală și urmările lor
3.4 Depresia postnatală și legătura părinte-copil
3.5 Pregătirea pentru parentalitate
3.1 Perioada prenatală
Întotdeauna când se pune problema abordării studiului dezvoltării umane, ne întrebăm, pe bună dreptate,
de unde să începem acest demers, cu alte cuvinte ne întrebăm care este momentul pe care trebuie să-l considerăm
începutul vieții umane. Să începem cu momentul concepției, cu cel în care fătul își face simțită prezența prin
manifestările lui motrice (când mișcă) sau cu cel al nașterii?
Dacă până în urmă cu 20 - 30 de ani aproape toți autorii din acest domeniu considerau că viața omului
debutează odată cu nașterea, în ultima perioadă se impune tot mai mult ideea și tendința de a începe analiza
acestei aventuri umane încă din momentul concepției.
Viața începe cu 9 luni înainte de naștere, odată cu fecundarea ovulului de către spermatozoid, moment în
care cei 23 de cromozomi paterni se combină cu cei 23 materni formând zestrea genetică a viitoarei ființe umane.
De acum și până la naștere se produc transformări majore, complexe, rapide, uimitoare în urma cărora se
constituie organismul cu toate componentele. Ca urmare a dezvoltării sistemului nervos și a organismului în
ansamblu sunt înregistrate reacții tot mai complexe ale copilului:
✓ Reacțiile motorii neclare apar pe la 9 săptămâni;
✓ Bătăile inimii pot fi înregistrate la 10 săptămâni;
✓ Mișcările respiratorii la 12 săptămâni;
✓ Mișcări ale traseului digestiv la 16 săptămâni;
✓ Mișcări ale pleoapelor, buzelor și picioarelor la 16-20 săptămâni;
✓ Reacții vocale si comunicative la 32 săptămâni etc.
Începând cu luna a 5-a, mama poate simți mișcările fătului. El deschide și închide ochii și poate să-și strângă
pumnii. Din punct de vedere anatomic, aparatul auditiv este relativ funcțional din luna a 4-a și se maturizează
în luna a 7-a de la fecundație. În lună a șaptea, copilul poate deja să vadă, ochiul fiind complet constituit. Doarme
și se trezește des și chiar sughițe. După 25 de săptămâni, copilul este activ 14 % din 24 de ore.
Activitatea senzorială
În perioada prenatală copilul are numeroase experiențe senzoriale, astfel încât uterul poate fi considerat
unul dintre cele mai timpurii centre ale învățării. Daca simțul mirosului și vederea au fost mai puțin studiate, se
știe că gustul arată o preferință pentru dulce iar auzul încă din luna a cincea copilul aude bătăile inimii materne,
de aceea, după naștere, copiii care au fost așezați la sânul stâng, și au recepționat mai repede bătăile inimii
mamei, s-au liniștit mai bine și au început să sugă mai bine, în timp ce alții care au fost așezați mai întâi la sânul
drept au fost agitați mai multă vreme. Acesta explică de ce nou-născutul poate să recunoască vocea mamei și o
preferă în locul altora.
Simțul tactil permite copilului să simtă contactul atunci când abdomenul mamei sale este atins sau
mângâiat. Dialogul tactil cu copilul prin masarea abdomenului mamei permite stabilirea unui contact cu copilul
și stimularea acestuia. S-a demonstrat că dezvoltarea motorie a copiilor care au fost stimulați în acest mod este
mult mai rapidă. De asemenea, acest tip de stimulare are un rol deosebit de important în stabilirea atașamentului
prenatal. De exemplu, s-a demonstrat că stressul mamei însărcinate are ca efect amplificarea mișcărilor
intrauterine ale bebelușului și tendința acestuia de a fi mai agitat după naștere.
Capacitatea de învățare din perioada prenatală a fost demonstrată și printr-un alt experiment realizat. S-a
arătat că bebelușilor cărora mama le citea o poveste pe care o auziseră încă dinainte să se nască se liniștesc mai
repede și îi se modifică ritmul de supt.
Observăm că între mamă și copil există multiple canale de comunicare, nu doar fiziologice și senzoriale,
ci și emoționale și empatice.
Experiențele emoționale trăite în această perioadă de către mamă au un impact puternic asupra dezvoltării
copilului în perioada post-natală. După luna a șaptea, copilul realizează dacă este sau nu iubit și/sau dorit de
către mamă. În literatura de specialitate sunt descrise numeroase cazuri în care nou-născutul refuză sânul matern
ca urmare a faptului că în perioada prenatală mama nu și-a dorit copilul. Deși încă dependent de mamă, în
această perioadă copilul are o relativă independență manifestată prin numeroase reacții specifice.
 Mișcările la stimulii interni, perindarea mișcărilor de repaos cu cele motorii, reacțiile cu încărcătură
afectivă care oscilează între starea de plăcere și cea de neplăcere pun în evidență existența unui psihism prenatal.
Despre acest psihism s-a afirmat că, deși este vag și confuz, el reprezintă o bază de neșters în care se inserează
toate impresiile ulterioare. Între evenimentele externe trăite de mamă și dezvoltarea fetusului este o strânsă
legătură. Situațiile tensionate, conflictuale, emoțiile puternice produc modificări ale chimismului sanguin care
influențează viața copilului. Mai mult decât atât, cu cât intensitatea și frecvența factorilor nocivi sunt mai mari
și cu cât aceștia acționează în perioade mai timpurii ale vieții embrionare cu atât consecințele sunt mai grave.
Activități practice:
1. Vizionați și expuneți-vă în baza video- ului:
https://www.youtube.com/watch?v=dJYhlPFcncI&ab_channel=PetreGheranescu
2. Schițați un profil al fătului;
3. Inventați o poveste a omului în călătoria intrauterină.

3.2 Naşterea
În condițiile dezvoltării normale a fătului și a sănătății fizice și psihice a mamei, nașterea se instalează la
aproximativ 280 de zile din momentul concepției intrauterine. Durata nașterii este de obicei de 13 ore mergând
până la 20 de ore. Teama amplifică durerea și determină spasme musculare, care se opun procesului nașterii.
De aceea este foarte importantă pregătirea mamei pentru evenimentul nașterii, pregătire din care trebuie să facă
parte conștientizarea durerii, dar din care trebuie să fie alungată teama.
Mama trebuie să fie ajutată să își dozeze forțele atât fizice cât și psihice, să înțeleagă caracterul natural al
procesului nașterii și să colaboreze la desfășurarea în bune condiții a nașterii.
Nașterea, expulzarea fătului din uter, pare a fi un adevărat șoc datorat avalanșei de stimuli (și forței
acestora) externi și interni (noutății acestor stimuli pentru nou-născut). Condițiile de temperatură, lumină,
zgomot ca și stările interne (necesități fiziologice de respirație, hrană, defecație, etc.) sunt la rândul lor stimuli
cu care nou-născutul nu s-a mai întâlnit și care îl asaltează continuu.
Datorat expirației ce urmează primei inspirații de aer (oxigen) imediat după expulzare, țipătul - prima
manifestare marcantă a nou-născutului (atât de puternică - sub imperiul senzației neplăcute, neobișnuite pe de-
o parte, și datorită sensibilității foarte mari a tractului respirator) a fost interpretat de scriitori și filosofi mai
degrabă ca reacție de regret a acestuia după mediul intrauterin, securizant sau/și ca semn al destinului tragic și
plin de suferințe al omului. Cert este că, părăsind mediul de dezvoltare prenatală, nou-născutul trebuie să se
adapteze mediului extern, natural, ce oferă cu totul alte condiții de viață.
La naștere copii se pot afla (în diverse stări) la diferite niveluri de maturitate organică, fiziologică și
adaptativă, funcție de îndeplinirea unor criterii de greutate, înălțime (lungime) sau durată a dezvoltării
intrauterine și chiar funcție de aspectul de armonie sau de normalitate a dezvoltării. Întâlnim astfel, următoarele
categorii de nou-născuți:
- eutrofici - dacă îndeplinesc toate condițiile de normalitate:
✓ născuți la temen la 9 luni,
✓ cu greutate înjur de 3500 gr. la băieți și 3.300 gr. la fetițe,
✓ având înălțimea (lungimea) de 50 cm băieți și 49 cm fetițele;
- distrofici - cei născuți la 9 luni dar având o dezvoltare și maturizare somatică sub normele evidențiate
mai sus;
- prematuri - sunt cei născuți înainte de termen (la 7 - 8 luni) cu o dezvoltare mai precară datorită tocmai
scurtării timpului dezvoltării intrauterine, dar care, de regulă recuperează aceste întârzieri prin condiții mai
speciale, în primele două luni după naștere (incubator)
- anormal dezvoltați - sunt copii născuți la termen (sau nu) dar cu diverse malformații, deficiențe organice
sau neuropsihice.
Viața nou-născutului în primele zile este axată pe satisfacerea trebuințelor, mai ales a celor fiziologice: de
hrană, căldură, curățenie, mișcare, exercițiul mișcării ca și exercițiul senzorio-motric constituind punctul de
pornire dar și calea optimă de coordonare și relaționare a senzorialității cu motricitatea.
Stabilirea primelor relații între noul născut și părinți
Perioada imediat consecutivă nașterii are o importanță deosebită pentru configurarea ulterioară a relațiilor
dintre copil și părinți. O serie de observații interesante din acest punct au fost obținute în studii realizate pe
animale. De exemplu:
 • absența contactului dintre puiul nou-născut și mamă în prima oră după naștere: puiul nu a fost ulterior
recunoscut, alăptat și a fost respins uneori cu brutalitate.
• asigurarea unui contact inițial de cinci minute după naștere, urmat de absența contactului dintre mamă
și pui pentru o oră: puiul a fost acceptat în mod normal, alimentat și îngrijit corect pentru specia respectivă.
Rezultatele unor studii susțin ipoteza că, și în cazul puiului de om, intervalul de timp care se scurge între
momentul nașterii și momentul contactului intim și semnificativ cu mama are o influență puternică asupra
relației care se stabilește ulterior între copil și mamă, influență ale cărei efecte directe pot fi identificate până în
jurul vârstei de cinci ani.
Efectele favorabile ale minimizării intervalului de timp dintre momentul nașterii și contactul cu mama se
regăsesc mai târziu în:
• frecvența crescută a contactelor fizice și vizuale;
• frecvența crescută a activității de îngrijire;
• o frecvență crescută și, mai mult decât atât, o lungime și o complexitate mai mare a structurilor verbale
utilizate în comunicarea mamă-copil (o frecvență mai înaltă a întrebărilor adresate de către copil mamei, dar și
o frecvența redusă a comenzilor și interdicțiilor conținute de mesajele verbale direcționale către copil).
Activități de învățare:
1. Ce importanţă practică are pentru voi cunoașterea aspectului expulzării fătului din uter;
2. Aplicați Metoda 5 How (Cum?) pentru afirmația: Perioada imediat consecutivă nașterii are o
importanță deosebită pentru configurarea ulterioară a relațiilor dintre copil și părinți. Cum? 2. Trebuie
să … Cum? 3. Trebuie să … Cum? 4. Trebuie să … Cum? Trebuie să … Cum?;
3. Descrieți categoriile de nou-născuți.
4. Vizionați interviul identificând 10 momente esențiale:
https://www.youtube.com/watch?v=RsO2O7xdSnA&ab_channel=TeleEuropaNovaTimisoara

3.3 Factori de risc care pot acționa în etapa prenatală și urmările lor

În perioada prenatală, fătul nu este separat de lumea exterioară, ci este conectat la aceasta prin intermediul
mamei. Toate interacțiunile și contactele mamei se răsfrâng și asupra lui, într-un anumit fel. Prin placentă și
prin cordonul ombilical, fătul este legat de mamă în mod profund. Orice acțiune asupra mamei va avea un efect
și asupra fătului (alimentație, emoții, sunete, mișcări etc).
Cunoașterea acestor efecte este importantă pentru a ști dinamica dezvoltării fătului, capacitățile care vor
fi prezente la naștere și cum putem preîntâmpina eventualele efecte negative ale unei dezvoltări dizarmonice
sau anumite boli ori handicapuri.
Oamenii obișnuiesc să creadă că tot ceea ce face o femeie în perioada de sarcină poate avea anumite efecte
asupra copilului nenăscut. Se consideră că întâmplările obișnuite din viața unei femei însărcinate influențează
personalitatea și fizicul copilului. De exemplu, credințele populare susțin că, dacă un iepure taie calea unei
femei însărcinate, copilul se va naște cu buză de iepure, ori dacă ea a mâncat sau a strivit căpșuni, aceasta va
duce la un semn din naștere în formă de căpșună.
Chiar dacă nu credem în superstiții, mediul înconjurător afectează sănătatea fetusului. Fătul rezonează
permanent cu mama, într-un dialog unic, fiziologic, psihologic, energetic, spiritual.
O serie de factori influențează sănătatea mamei și a copilului, unii dintre ei constituind chiar factori de
risc:
• Influențele mediului - starea și echilibrul psihologic al mamei, climatul familial, stresul și gândirea
negativă a mamei, temerile și fobiile.
O influență importantă asupra dezvoltării copilului o are starea psihică a mamei în timpul sarcinii.
Existența unui mediu securizant - un partener compatibil, o familie suportivă, un mediu adecvat - influențează
pozitiv dezvoltarea bebelușului. La fel de mult contează și cât de mult își dorește mama copilul. Copiii nedoriți
de mame au o greutate mai mică la naștere, necesită mai multe îngrijiri medicale, mai puțini sunt alăptați natural,
au dificultăți mai mari la școală, iar ca adolescenți necesită mai frecvent suport psihiatric decât cei care au fost
doriți de părinți.
Stresul la care este supusă mama în timpul sarcinii își pune amprenta asupra dezvoltării ulterioare a
bebelușului. Acesta poate proveni din: renunțarea la serviciu și acomodarea cu un venit financiar mai scăzut;
munca exagerată, care nu-i mai permite mamei să aibă timp pentru îngrijirea personală; apariția unei sarcini
neașteptate și acomodarea cu ideea apariției copilului în viața mamei.
Studiile arată că stresul crește secreția de adrenalină și cortizon, care trec prin placentă la făt și îi modifică
activitatea motorie. Stresul pe o perioadă extinsă poate determina complicații, precum avortul spontan, un
travaliu mai lung și dureros, o naștere prematură.
• Alimentația mamei
Alimentația precară în timpul sarcinii, mai ales în primele trei luni, poate determina anormalități la nivelul
sistemului nervos, naștere prematură, greutate mică la naștere sau chiar moartea fătului. Acest factor este strâns
legat de situația financiară a mamei, arătându-se că mamele cu un venit mai scăzut sunt mult mai expuse la
complicații și efecte secundare asupra bebelușilor.
• Consumul de tutun, alcool sau droguri
O gamă de droguri și alți agenți au fost asociați cu defectele de naștere, unii fiind chiar fatali.
Fumatul. Unul dintre cele mai comune droguri luate de femeile însărcinate este nicotină din țigări.
Nicotină cauzează probleme cardiace, presiune sangvină, probleme respiratorii și de circulație. Bebelușii
cântăresc în medie cu 200 g mai puțin decât cei ai femeilor nefumătoare. Fumatul a fost corelat cu nașterile
premature și a sporit numărul deceselor fetale.
Alcoolul. Copiii mamelor alcoolice arată, din punct de vedere fizic și al dezvoltării diferit. Ei sunt mai
scunzi decât ceilalți copii, iar creșterea și dezvoltarea lor sunt mai lente, anumite anormalități craniene și faciale,
probleme cu inima, tendință de retard.
Rata mortalității este, de asemenea, mai ridicată decât media. Aceste caracteristici descriu sindromul
alcoolic fetal.
Drogurile. Copiii mamelor dependente de heroină se nasc dependenți de heroină și intră în sevraj. Adesea
au tulburări de activitate, atenție și somn. De aceea, copiii sunt adesea născuți prematur și sunt foarte mici, iar
acest lucru este adesea o chestiune de viață și de moarte.
Toate acestea pot determina fie pierderea sarcinii, fie nașterea unui copil cu dizabilități în ceea ce privește
auzul, văzul, intelectul ori cu malformații.
• Bolile mamei
Omenirea a suferit epidemii dezastruoase în trecut. Rubeola și bolile venerice sunt unele dintre afecțiunile
cele mai grave, care duc la disfuncții congenitale sau chiar la deces, în unele cazuri. Și nu trebuie să uităm că
un alt factor important este condiția medicală a mamei. Astfel, 6 până la 8% dintre femeile însărcinate suferă de
hipertensiune. Hipertensiunea mamei are corelații în slaba dezvoltare fetală și în numeroase probleme
neurologice.
• Vârsta mamei constituie și ea un factor de risc; mamele adolescente pot avea nașteri premature, iar la
mamele de peste 35 de ani cresc riscurile de a naște un copil cu sindrom Down (numit și mongolism, din cauza
înfățișării deosebite a copiilor); acesta reprezintă una dintre cele mai cunoscute tulburări congenitale; copiii au
deficiențe de învățare, probleme vizuale, auditive, cardiace etc.
În ceea ce privește sindromul Down, incidența este următoarea : 1 copil din 885 este afectat la mame de
30 de ani, 1 copil din 365 la mame de 35 de ani, 1 copil din 109 la mame de 40 de ani, 1 copil din 32 la mame
de 45 de ani.
Publicul larg este în mod constant expus informațiilor despre drogurile, radiațiile și bolile care pot dăuna
copilului. Însă majoritatea mamelor continuă să nu se conformeze sfaturilor și recomandărilor specialiștilor și
să consume în continuare substanțe care pot afecta copilul. Femeile sărace și cele tinere sunt cele mai predispuse,
în cazul acestora, rata mortalității infantile fiind foarte ridicată.
Vârsta mamei, nutriția și stresul din timpul sarcinii sunt factori importanți pentru nașterea unui copil în
condiții normale.
Activități de învățare:
1. Explicați relația dintre mediul intern și extern al fătului;
2. Elaborați un set de recomandări pentru dezvoltarea armonioasă a fătului în etapa prenatală;
3. Aplicați Metoda celor 5 Why (De ce?) pentru afirmația: Toate interacțiunile și contactele mamei se
răsfrâng și asupra lui. De ce? 2. Pentru că … De ce? 3. Pentru că … De ce? 4. Pentru că … De ce? 5.
Pentru că … De ce?
 3.4 Depresia postnatală și legătura părinte-copil

Depresia postnatală constituie un fenomen comun, frecvent și natural. La două sau trei zile după naștere,
o parte dintre noile mame trăiesc ceea ce este cunoscut sub numele de depresie postnatală.
Simptomele presupun iritabilitate, oboseală, tensiune, anxietate, episoade de tristețe, crize de plâns,
insomnii, apetit scăzut, sentimente de neajutorate și deznădejde, sentimentul inadaptării, devalorizare de sine.
În general, aceasta durează de la câteva zile până la două săptămâni. Simptomele de acest tip apar des și la
femeile care a adoptat un copil sau la unii dintre tați. Un studiu a arătat că 89% dintre mame și 62% dintre tați
prezintă simptome care sunt asociate cu depresia postnatală.
Unii autori cred că schimbările hormonale asociate cu nașterea și modificarea metabolismului influențează
starea psihologică a mamei. După naștere, apar schimbări importate în compoziția hormonală a femeii (scăderea
hormonilor sexuali, tiroidieni etc). Toate aceste modificări determină reacții depresive.
Alte explicații sunt legate de schimbările oferite de noul statut de mamă. Multe femei pot simți că și-au
pierdut independența și că au picat în capcana nou-născutului. Alte femei se pot simți vinovate în legătură cu
nervozitatea pe care o resimt în momentul în care copilul plânge sau când nu se simte confortabil. O parte dintre
mame se pot simți copleșite de responsabilitatea pe care o poartă și de faptul că sunt răspunzătoare de viața nou-
născutului.
Teoriile psihanalitice afirmă că factorul principal în depresia postnatală este conflictul inconștient apărut
între experiențele femeii în momentul în care își asumă rolul de mamă. Conflictul poate deriva din identificarea
ambivalență cu propria mamă. In conformitate cu acest punct de vedere, sentimentele profunde de atracție și
repulsie față de mamă reprimate în copilărie, sunt reactivate atunci când o femeie devine mamă.
Cauze care conduc la apariția acestui fenomen:
- sentimentul de incompetență ca mamă, ce apare imediat după naștere, când copilul este luat de la mamă
de către personalul medical, uneori agresiv și brutal. „Mama căreia nu i se oferă ocazia să își țină copilul în
brațe imediat după naștere se va simți devalorizată și incapabilă ca mamă”, iar copilul luat de la mamă și dus în
salonul pentru nou-născuți va fi marcat de un mesaj preîntipărit: paradisul a fost pierdut o dată pentru totdeauna;
- plânsul persistent al copilului și incapacitatea de a-1 alina;
- destabilizarea ritmului somnului;
- epuizarea fizică datorată nașterii;
- transformările hormonale ce însoțesc și urmează nașterii.
O formă severă a depresiei postnatale o constituie psihoza post natală, o tulburare de ordin psihiatric ce
necesită medicație. Simptomele includ: modificări dispoziționale extreme depresie severă, confuzie, halucinații,
suspiciozitate, idei paranoide, agitație puternică, insomnie, gânduri negative. Se pare că factorul genetic este
predispozant, la care se adaugă stresul puternic, o relație problematică cu partenerul, modificările hormonale,
apariția unui copil nedorit. .
Se impune o pregătire psihologică a mamei pentru momentul nașterii; explicandu-i-se procesul nașterii,
implicațiile sale și transformările ce vor apărea, aceasta va fi securiza afectiv, iar frica și anxietatea, ca factori
ai desfășurării travaliului, vor fi diminuate.
De asemenea, important este contactul direct cu copilul, imediat după naștere, care le va conferi celor
doi sentimentul binelui și al căldurii, sentimentul unei legături unice, vitale și persistente. „Primele ore de
intimitate sunt de neînlocuit pentru instalarea legăturii simbolice postnatale.”
Ideea de a fi împreună poate contribui nu doar la asigurarea confortului psihologic al copilului, ci și la
înlăturarea stărilor negative care însoțesc depresia postnatală. Studiile arată că bebelușii născuți la termen plâng
mai puțin în primele 90 de minute de după naștere dacă sunt lipiți de mamă, așezați pe burtă sau pe piept. In
schimb, dacă sunt înfășați și puși în pătuț, lângă patul mamei sau în salonul pentru nou-născuți, ei vor plânge
aproximativ 20-40 de secunde la fiecare 5 minute.
Activități de învățare:
1. Aplicați Metoda 6 W pentru subiectul dat. Răspundeți la următoarele întrebări: Wer/Cine? Was/Ce?
Warum/De ce? Wie/Cum? Wann/Când? Wozu/în ce scop?;
2. Aplicați Metoda celor 5 Why (De ce?) pentru afirmația: Depresia postnatală constituie un fenomen
comun, frecvent și natural. De ce? 2. Pentru că ... De ce? 3. Pentru că ... De ce? 4. Pentru că ... De ce?
5;
3. Formulați 5 recomandări pentru o trecere mai ușoară a depresiei postanatale.
 3.5 Pregătirea pentru parentalitate
Adaptarea la noul rol, de părinte, constituie o provocare pentru ambii parteneri. Este un proces plin de
provocări, ce presupune nu doar reevaluări de ordin economic-financiar, ci mai ales de ordin relațional.
În primul rând, mama trebuie să facă față tuturor transformărilor fizice, psihologice și sociale ce însoțesc
maternitatea :
- grețuri, oboseală, mobilitate scăzută a mișcărilor, senzație de disconfort;
- o mai mare sensibilitate emoțională, vulnerabilitate psihologică;
- transformări în imaginea de sine, de obicei în sens negativ. Viitoarea mamă nu se mai simte atractivă,
feminină, odată cu creșterea în greutate;
- anxietate privind abilitatea de a se descurca cu copilul, teama de eventualele probleme ale copilului;
- teama de naștere și de durerile nașterii. La multe femei, în special la mamele tinere ori la mamele aflate
la prima naștere, apar în subconștient temeri legate de naștere (mama ar trebui să plătească viața copilului cu
propria viață).
Tatăl, deși aparent în plan secund, prezintă aceleași vulnerabilități, pentru că se confruntă cu aceleași
transformări prin care trece și mama. Nu de puține ori auzim expresia „suntem însărcinați”! Tatăl are un rol
foarte important, nu numai în genele transmise copilului, ci și în susținerea morală a mamei și a nou-născutului,
în a oferi suport emoțional partenerei, încredere și încurajare, aspecte indispensabile pentru un cuplu funcțional.
Trecerea la experiența de a fi părinte este marcată uneori de conflicte interioare și de sentimente de
ambivalență. În cazul mamei, este vorba de ambivalența datorată identificării cu propria mamă care
îmbătrânește, concomitent cu acceptarea propriei îmbătrâniri.
Sarcina reprezintă un eveniment cu o mare semnificație emoțională pentru ambii parteneri. Viitorii părinți
se confruntă cu mii de întrebări, unele fără răspuns: „Ce fel de părinte voi fi?”, „Cum va arăta copilul nostru?”,
„Cu cine va semăna?”, „Cum va fi viața noastră de acum înainte?”. Pe măsură ce sarcina evoluează, părinții
încep să experimenteze mental o serie de scenarii - gânduri conștiente sau inconștiente, imagini, anticipări,
așteptări și proiecții, readucerea în minte a propriilor experiențe din copilărie, fantasme. Inconștient, părinții își
imaginează un copil ideal, care poate sau nu să fie identic cu cel real. Concomitent, se instituie o formă prenatală
de atașament: femeia se atașează întâi de ideea de a fi mamă și abia apoi de făt.
Viitorul părinte va pendula între dorința, nevoia, nerăbdarea de a deveni părinte și temerile legate de
abilitățile personale de a exercita acest rol.
Nimic nu te poate pregăti pentru a fi părinte, când devii părinte, sunt testate rezistența, nervii, emoțiile și
uneori chiar sănătatea mentală. Din fericire, recompensele sunt uriașe: distracția, îmbrățișările, apropierea. Totul
e să fii relaxat, să conștientizezi că nimeni nu e perfect, să ții cont de faptul că orice regulă mai poate fi încălcată
uneori, să asculți doar de tine însuți.
Experiența parentalității implică iubire, respect față de copii, răbdare, bucurie și căldură.
Însă nimeni nu se naște părinte. Rolurile parentale se învață pe măsură ce sunt experimente. Nu există
rețete magice. Devenim părinți pe măsură ce crește și se maturizează copilul.
Activități de învățare:
1. Aplicați Metoda 6 W cu referire la pregătirea pentru parentalitate. Răspundeți la următoarele întrebări:
Wer/Cine? Was/Ce? Warum/De ce? Wie/Cum? Wann/Când? Wozu/în ce scop?;
2. Formulați 10 recomandări pentru o bună adaptarea la noul rol, de părinte.
3. Ce importanţă practică are acest subiect.

Surse:
Golu, Florinda. Manual de psihologia dezvoltării: o abordare psihodinamică. lași: Polirom, 2015. ISBN print: 978-973-46-
5627-1 pp 38-47
Mocanu, Viorica. Psihologia vârstelor: Suport de curs pentru studenți: (Ciclul I, licență, pentru alte programe de studii).
Chișinău: Ed. CEP USM, 2020 ISBN 978-9975-152-35-8. pp.39
https://www.academia.edu/5917444/Psihologia_v%C3%A2rstelor_copil%C4%83ria
https://www.umfcv.ro/files/c/u/Curs%203%20-%20%20Psihologia%20dezvoltarii.pdf