Sunteți pe pagina 1din 4

Începerea şi terminarea diverselor activităţi la una şi aceeaşi oră contribuie la formarea unor reflexe

condiţionate stabile la copii. Datorită formării acestor reflexe, fiecare activitate precedentă devine un
semnal pentru activitatea următoare, pregăteşte organismul pentru realizarea ei. Astfel, toate activităţile –
ocupaţiile, alimentaţia, odihna – decurg uşor şi repede.

Regimul zilei presupune:

-4 mese de alimentaţie, cu durata de: 40 min pentru prânz, 30 min pentru dejun şi gustare şi 25 min
pentru pentru cină;

Atenție! Dacă nu se respectă regimul alimentar calitativ şi/sau cantitativ, se pot dezvolta anumite
dereglări ca: obezitatea, hipovitaminoza, tulburări ale tractului gastro-intestinal.

-jocurile, care prezintă principala acţiune activă a copilului. Ele creează o dispoziţie bună şi contribuie la
ameliorarea stării de sănătate. Jocurile dezvoltă capacităţile fizice şi creative ale copilului. Limitarea
mişcării va duce la dereglarea funcţiilor vitale ca: circulaţia sanguină, termoreglarea;

-somnul, care, de asemenea, este o sursă de forţe. Pentru a ne asigura că copilul se odihnește bine,
trebuie să știm că este foarte importantă atât durata somnului, cât şi profunzimea lui. Pentru aceasta e
necesar a-i deprinde pe copii să se culce la una şi aceeaşi oră. Unii copii sunt culcați târziu şi, ca rezultat,
la ei apare oboseala, starea de iritare, nervozitate şi chiar diferite boli. De asemenea, scade capacitatea
copilului de a învăța. Înainte de somn se recomandă plimbare în aer liber 20-30 de minute, evitarea
activităților gălăgioase, cu foarte multă mișcare, se recomandă igiena personală, aerisirea odăii;

Recomandări pentru stabilirea regimului zilei:

Orele de masă şi de culcare sunt reperele de bază ale programului zilnic.

Se recomandă ca în perioada de vară să mutaţi ora de culcare cu o jumătate de oră mai târziu (copiilor le
vine greu să adoarmă, când afară e lumină).

Nu schimbați ora de organizare și de realizare a activităților: servirea meselor, jocurile, somnul, etc.

Înainte de a începe o activitate anunțați copilul din timp despre ceea ce urmează să facă. Astfel micuțul
înțelege că urmează o altă activitate și se desconcentrează de la ceea ce face pe moment.

Oferiți-i copilului sarcini în mod ascendent, de la ușor la greu. Pentru activitățile mai grele, lăsați o scurtă
perioadă de acomodare.

Alternaţi activităţile grele cu cele ușoare, muncă – odihnă (10-15 minute de lucru, 10-15 minute de pauză
cu mișcare).

Organizați obligator somnul de zi al copilului, inclusiv în zilele de odihnă. Dacă copilul frecventează
creșa, culcați-l la aceeași oră ca la creșă.

Toți membrii familiei trebuie să cunoască regimul zilei copilului mic și trebuie să-l respecte fără abateri.

1
Datorită progresului tehnico-ştiinţific care are loc în prezent omul este nevoit să însuşească un volum
colosal de cunoştinţe încă din fragedă copilărie. S-a stabilit că în primii 4 ani de viaţă se formează
50%, iar la vârsta de 8 ani încă 30% din intelectul omului (conform datelor prof. Blium, prezentate la
seminarul UNESCO). Activitatea sistemului nervos la vârsta preşcolară şi, în special, la vârsta fragedă
se caracterizează printr-o mare nestabilitate şi oboseală rapidă, de aceea pentru ca creierul să
funcţioneze normal este necesar un regim optim, adică un asemenea regim de activitate şi odihnă, care
ar asigura cel mai potrivit ritm al activităţii vitale a organismului copilului.

Regimul zilei este ritmul vieţii, adică repartizarea în 24 de ore a tuturor activităţilor din perioada de
veghe, a somnului şi a alimentaţiei. Este important ca deja din primele zile de viaţă să-i asigurăm
copilului condiţii pentru organizarea raţională a regimului - factorul principal în dezvoltarea normală a
sistemului nervos. Totodată e necesar să-l deprindem pe copil cu un anumit regim al perioadei de
veghe, de somn, alimentaţiei, al diferitelor feluri de activitate, la fiecare perioadă de vârstă elaborând
regimul de viaţă corespunzător.

În baza organizării raţionale a regimului copilului se află, în primul rând, stabilirea celor mai
favorabile raporturi dintre perioada de veghe şi somn. Perioada de veghe este forma activă de
activitate vitală, când majoritatea sistemelor şi organelor fiziologice funcţionează intens şi este
menţinută de activitatea centrului corespunzător care se găseşte în zonele subcorticale ale creierului.
Somnul este o necesitate biologică a organismului care apare periodic la oameni şi animale şi se
caracterizează prin lipsa aproape completă a reacţiilor la acţiunea factorilor exteriori.
În timpul somnului organismul se odihneşte de activitatea psihică determinată de bioritmul
organismului. I. Pavlov considera, că în timpul somnului celulele cortexului cerebral şi ale zonelor
subcorticale învecinate sunt supuse unei inhibiţii totale, însă cercetările ultimilor ani au constatat că în
timpul somnului nu apare inhibiţia, ci activitatea creierului se restructurează, totodată are loc
redistribuirea funcţiilor anumitor zone. Somnul prezintă un fenomen complex, care decurge în câteva
faze, ce se repetă periodic, iar pentru ca organismul să se restabilească complet e necesar ca ele să se
repete şi să evolueze într-o anumită ordine.În prezent sunt cunoscute câteva faze ale somnului lent şi
rapid. Denumirea de “lent” şi “rapid” reflectă caracterul encefalogramei -curbele înregistrării
biocurenţilor creierului. În starea de veghe curba indică prezenţa oscilaţiilor rapide, frecvente, de o
amplitudine mică. In etapa iniţială a somnului, când omul (copilul) adoarme, amplitudinea oscilaţiilor
creşte, iar frecvenţa lor scade. Ulterior în timpul somnului curba biocurenţilor se schimbă - capătă un
caracter de oscilaţii rapide, asemănătoare cu cele din starea de veghe.Această fază a somnului rapid
ori profund durează 5-10 min. şi este însoţită de relaxarea musculaturii, mişcarea globilor oculari,
dereglarea pulsului, dispnee etc. Ea se repetă în timpul nopţii de circa 5 ori şi este însoţită de visuri.
Visurile sunt rezultatul procesului de analiză a informaţiei, obţinute de diferite zone ale creierului în
perioada de veghe.

2
Prin urmare, putem spune că creierul omului matur şi al copilului, în primul rând, este un organ care
lucrează în continuu şi de aceea necesită condiţii favorabile pentru activitate.
Copiii adorm mai repede decât adulţii. Aceasta se explică prin activitatea fizică şi intelectuală intensă
în perioada de veghe, cât şi prin faptul că celulele cortexului cerebral la copii obosesc mai repede.

Cercetările funcţiilor glandelor endocrine au arătat că în perioada somnului rapid, profund hipofiza
elimină cea mai mare cantitate de hormoni ai creşterii, datorită cărui fapt se poate afirma că copiii
cresc cel mai intens în această fază. Atitudinea grijulie şi individuală în organizarea somnului este
deosebit de necesară copiilor slăbiţi şi bolnavi. Somnul superficial nu asigură odihna necesară
organismului, de aceea el ca atare îşi exercită pe deplin funcţia numai în cazul când este suficient de
îndelungat, profund şi liniştit. Deoarece în perioada de veghe copiii obosesc repede, ei au nevoie de
somnul de zi. Unii însă nu dorm ziua sau adorm greu, deseori drept cauză a dereglării somnului
servind lipsa concordanţei dintre procedeele educative din familie şi instituţii şi nerespectarea
regimului zilei.Printre factorii, care asigură dezvoltarea normală a organismului, o importanţă
primordială îi revine alimentaţiei integrale, care trebuie nu numai să compenseze energia consumată,
dar şi să fie corect repartizată, administrată în corespundere cu vârsta copilului, starea de sănătate şi
tipul activităţii. Educaţia copilului, care include complexul dezvoltării fizice, morale, intelectuale, prin
muncă şi estetice, trebuie să decurgă treptat: de la uşor - la greu, de la simplu - la compus, de la
concret - la abstract, fiind realizată sub -formă de joc, diverse activităţi conform particularităţilor de
vârstă Jocul copilului constituie prima etapă a activităţii lui conştiente, în vârsta fragedă fiind
caracteristice mai mult jocurile individuale, iar mai târziu - cele în grup şi de sine stătătoare. Regimul
poate fi considerat corect numai atunci, când el prevede o activitate motorie raţională (jocuri mobile,
exerciţii fizice, diferite mişcări) ce contribuie la funcţionarea normală a sistemelor nervos,
cardiovascular, la dezvoltarea şi perfecţionarea tuturor funcţiilor organismului.Activitatea este o
cerinţă firească a copilului, însă ea trebuie dirijată cu pricepere, orientând-o spre acţiuni individuale,
dezvoltând interesul lui faţă de ceea ce face.Activităţile speciale se organizează după un anumit sistem
şi program organizat pe baza principiilor igienice, pedagogice şi psihologice. Pentru fiecare grupă de
vârstă există o anumită metodică de organizare a activităţilor şi ele pot fi efectuate în mod individual,
cu grupe mici şi frontale. In acest sens este necesar ca odată cu vârsta activitatea să constituie o
componentă tot atât de stabilă a regimului de viaţă ca şi alimentaţia, somnul şi procedurile igienice,
care să fie alternate ritmic. Alimentaţia, somnul, procedurile igienice contribuie nu numai la
satisfacerea necesităţilor organismului, ele au de asemenea şi o importanţă educativă, fiind
interdependente: dacă se încalcă regimul alimentaţiei, copilul va fi supraexcitat şi va adormi cu greu;
după un somn rău el va fi capricios, va reacţiona negativ la spălatul mâinilor, la îmbrăcare şi la
primirea hranei.Respectarea regimului este în strânsă legătură şi cu cronobiologia - ştiinţa despre
ritmurile biologice care au loc în procesele de activitate vitală a fiinţelor vii. S-a stabilit, că toate
procesele vitale care au loc în organismul omului decurg în mod ciclic, cu anumite ritmuri şi perioade
de intensificare şi scădere a activităţii unor organe şi sisteme în decursul zilei, lunii, anului. Din acest
punct de vedere regimul zilei poate fi considerat ca o adaptare, acordare a bioritmurilor organismului
la condiţiile concrete ale mediului. Regimul raţional creează condiţii favorabile pentru formarea
stereotipului dinamic şi decurgerea proceselor fiziologice în corespundere cu ritmurile biologice,
contribuie la sporirea dezvoltării fizice, rezistenţei organismului, favorizează menţinerea la un nivel
înalt a capacităţii de muncă, creează o dispoziţie echilibrată, previne survenirea oboselii şi a
surmenajului.

3
Învăţătura lui I. Pavlov, rezultatele experimentelor fundamentale fiziologice permit de a accepta
regimul zilei ca un sistem de reflexe condiţionate, formând un stereotip dinamic. începerea şi
terminarea diverselor activităţi la una şi aceeaşi oră contribuie la formarea unor reflexe condiţionate
stabile la copii şi adolescenţi. Datorită formării acestor reflexe la timp fiecare activitate precedentă
devine un excitant condiţionat, un semnal pentru activitatea următoare, pregăteşte organismul pentru
realizarea ei.
Astfel toate activităţile - ocupaţiile, alimentaţia, odihna etc. - decurg uşor şi repede. Odată cu creşterea
copiilor, cu schimbarea condiţiilor de trai unele reflexe condiţionate dispar, apar altele noi, ce
contribuie la formarea unui stereotip nou. Modificarea stereotipului dinamic provocată de schimbarea
regimului în cazul nerespectării lui, trecerea bruscă de la un regim de vârstă la altul decurge cu greu,
deseori este însoţită de emoţii negative, senzaţii de nemulţumire la copii; pot apărea diferite simptome
de nevroză.

Aceste particularităţi fiziologice determină cerinţele igienice principale faţă de regimul zilei:
respectarea strictă a regimului, neadmiterea schimbărilor şi trecerea treptată de la un regim de vârstă
la altul. La alcătuirea regimului trebuie să se ţină cont de vârsta copiilor, starea sănătăţii lor,
particularităţile individuale, datele despre durata somnului, diferitelor activităţi, intervalelor dintre
primirea hranei, ritmul biologic. Reglementarea elementelor regimului şi alternarea lor imprimă vieţii
şi activităţii copilului un ritm corespunzător.

Elementele principale ale unui regim corect sunt: durata determinată a diferitelor activităţi, alternarea
şi reglementarea lor raţională; odihna suficientă la aer liber, alimentaţia regulată, somnul suficient în
condiţii igienice adecvate.

S-ar putea să vă placă și