Managementul performanței în instituția de învățământ

Managementul clasei de elevi relevă activitatea de „dirijare” sau de coordonare a

unui consecvent set de reguli și indicatori de învățare, astfel încât aceasta să fie cât
mai eficientă și productivă. În cele mai multe cazuri, cadrele didactice, descriu un bun
management al clasei ca o acțiune de realizare a unei ambianțe pozitive de învățare, și
nu doar în sensul spațiului fizic, ci prin completare la ceea ce numim „sintalitate”, ca
proces edificator pentru profilul moral al unui grup, personalitate a unui colectiv de
elevi.
După părerea mea, eficiența activității didactice se află în interdependență cu
„climatul educațional”, care este reprezentat de relațiile corespunzătoare, atât între
elevi-elevi cât și elevi-profesor. Managementul clasei de elevi este un domeniu
teoretico-aplicativ, deoarece impune analiza modalităților de structurare a relațiilor
din cadrul clasei de elevi.
Din experiența proprie, imitarea modelelor este o strategie de învățare cu un
profund impact socio-psihologic, iar rolul modelelor este important la anumite vârste.
Cadrul didactic sau profesorul poate servi drept exemplu, fie pozitiv, fie (din păcate)
negativ. Pentru ca profesorul să devină model este necesar ca acesta să fie plăcut și
respectat de către elevii săi, iar autoritatea trebuie dublată și menținută până la etapa
în care cu certitudine va influența elevul, indiferent de vârstă.
De cele mai multe ori, alături de comportamentul cadrului didactic, rezidă și
activitatea de modelare a proceselor (demonstrațiile), ce pot constitui importante
fundamente și modalități de învățare. Activitatea cadrelor didactice se desfăşoară în
fața unor individualități psihice umane în formare. Cu cât procesul de predare-
învățare este mai efectiv, copilul însușește mai bine materia, în rezultat profesorul se
bucură de o autoritate impunătoare și o gestiune elocventă în managementul clasei de
elevi.
Performanțele elevilor relaționează cu caracteristicile intrinseci ale copilului,
cum ar fi: atenția, cunoașterea, competența socială și comportamentul. Interacțiunile
dintre adulți și copii reprezintă resursele de dezvoltare ale copilului, ele influențează
succesul și insuccesul școlar.
Evoluția sau dezvoltarea acestor aptitudini ale copilului este dependentă de
aptitudinile profesorului de a înțelege corect semnalele emoționale și sociale
transmise de copil, de a răspunde în mod adecvat acestor semnale, de a constitui un
model de comportament normal, de a oferi asistență la nevoie și de a zidi structuri
temeinice și limite pentru comportamentul copilului, cu scopul integrării sale în
colectivitatea de elevi, în comunitatea de învățare.
Managementul performanței în instituția de învățământ vizează și competențele
legate de integrarea profesională a cadrelor didactice. Unele bariere fizice și
psihologice, cum ar fi: saturația,ce apare ca rezultat al lipsei de activitate, de interes
din partea cadrului didactic, odată cu trecerea timpului, rezistența la schimbare sau
stereotipia, ce apare ca rezultat al repetării unor activități, lipsite de elemente de
noutate, ținta falsă, ce apare ca rezultat al modificărilor ce trebuie făcute într-un timp
foarte scurt, astfel cadrul didactic trebuie să se adapteze noilor cerințe, neînțelegând
specificul reformei.
Deseori ne confruntăm cu barierele de mediu, cum ar fi: lipsa sprijinului din
partea colectivului didactic, acesta fiind greu de depășit, căci prin intermediul
marginalizării persoanei de către grup sau doar prin lipsa de sprijin, oricui i se poate
limita şi îngreuna activitatea. Neacceptarea criticii din partea administrației instituției,
de asemenea, devine un obstacol pentru orice formă de evoluție, iar detașarea și
obiectivitatea în activitatea didactică sunt principalele modalități de depășire a acestei
bariere. O atitudine și o ambianță favorabilă procesului educațional al cadrului
didactic favorizează un feedback pozitiv și productiv din partea colectivului de elevi
și colectivului didactic.
Fiecare profesor este un manager educațional, el conduce procesul instructiv-
educativ, îl organizează, îl orientează, îl motivează, îl dirijează și îl evaluează, toate
acestea fiind un bun catalizator al performanței cadrului didactic. Un profesor trebuie
să demonstreze încredere în sine, pentru a căpăta încrederea altora, trebuie să
abordeze individual fiecare elev, fiecare personalitate, sprijinindu-le dezvoltarea
înspre oameni activi ai societății, să-și eficientizeze colaborarea cu colegii de breaslă
cu scopul de a câștiga experiență în predare și învățare, astfel eficientizăm
managementul performanței în instituția de învățământ.

Studiu de caz

Subiectul: L.A., 10 ani, clasa a V-a

Prezentarea cazului: Eleva L. A.- Copil de etnie romă
Problema educativă a elevei L.A. ţine de inadaptarea şcolară , manifestată prin
atitudini respingătoare faţă de cerinţele şcolii , prin sfidarea învăţătorului şi a colegilor de
clasă . Menţionez că are şi un număr mare de absenţe nemotivate. Din punctul de vedere al
dezvoltării intelectuale , eleva are capacităţi reduse de abstractizare şi generalizare în raport
cu vârsta. Are o pregătire şcolară precară cu mari lacune în cunoştinţe şi deprinderi
acumulate din clasele anterioare , este submotivat pentru învăţătură , aceşti factori explicând
în mare parte şi situaţia şcolară foarte slabă .Gradul de maturizare psihică este scăzut,
copilul are dificultăţi de adaptare atât la mediul şcolar cât şi la cel familial.

Istoricul evoluției problemei

Lipsa de afecţiune din partea părinţilor, dezinteresul total al acestora faţă de cei trei
copii, lipsa supravegherii parentale și maternale (părinţii alcoolici , plecaţi la muncă în sat,
lipsind zile şi nopţi de lângă copii); condiţii materiale insuficiente, majoritatea timpului şi-l
petrece cerşind de la vecini, lipsind de la şcoală aproape jumătate din anul şcolar 2018-
2019, au dus la repetenţie.
Lipsa motivaţiei de învăţare s-a observat din primele clase şi are la bază în cea mai
mare parte indiferenţa părinţilor faţă de educaţia copiilor în general.
Astfel situaţia şcolară s-a menţinut în zona mediocrităţii spre slab, eleva
mulţumindu-se că a promovat clasa.
 Descoperirea cauzelor degeneratoare:
a) Ana prezintă dificultăţi de relaţionare deosebit de pronunţate, este o fire introvertită,
puţin interesată de comunicare
b) are numeroase absenţe nemotivate.

Comportamentul:
- Nu vorbeşte în clasă decât atunci cand i se pune în mod direct o întrebare.
- Răspunde ezitant, cu o voce nesigură, abia auzită, se înroşeşte la faţă şi evită să privească
în ochi învaţătoarea când i se cereasă răspundă .
- Când trebuie să lucreze individual în clasă nu-şi termina niciodată activitatea, rămânea
liniştită şi nu îşi deranjează colegii.
- Reacţionează puţin pozitiv dacă este lăudată, dar se supără foarte tare dacă este certată
fără să mai comunice cu cineva.
- Rămâne singură în timpul recreaţiilor, ceilalţi o ocolesc, pentru că de multe ori este
nespălată şi prost îmbrăcată .
Dialog cu eleva:
A. pare la prima vedere o fată liniştită care evită să vorbească. După mai multe
monologuri ale mele şi laude necontenite A. a început să povestească întâmplări din viaţa
ei.
,, Mi-e temă să răspund. Dacă greşesc copiii mă vor striga Repetenta .”
,, Nu vin la şcoală pentru că nu-mi dau voie părinţii . Trebuie să am grijă de casă cât timp ei
sunt plecaţi .”
Dialog cu mama:
- Mama ne spune că Ana refuză să vină la şcoală pentru că , ,, râd copiii de ea pe
motiv că a rămas repetentă” .
- Aceasta se scuză că nu se poate ocupa de educaţia copiilor, de problemele şcolare ale
acestora din cauza soţului, care este beţiv şi violent. Tot ce le duce tatăl aruncă, iar banii
toţi îi dă pe băutură .
Dialog cu tata:
- Acesta spune că el stă mult timp plecat şi copiii sunt lăsaţi acasă cu soţia, care după
plecarea sa la muncă, pleacă şi ea de acasă, copiii rămânând astfel în grija vecinilor .
- Aceştia le aduc mâncare, le spală hainele, dar ei se joacă şi se murdăresc tot timpul. O
acuză vehement pe mama care umblă pe drumuri fără motiv.
Dialog cu vecinii:
- Toţi ştiu şi regretă posibilităţile acestor copii necăjiţi. Îi acuză pe ambii părinţi. Din
vina lor copiii sunt plini de păduchi, lipsiţi de hrană , adesea fură de la vecini ceea ce cred
că le este necesar.

Analiza datelor și stabilirea ipotezei:

Inadaptarea Anei la şcoală a fost repercusiunea comportamentelor greşite ale părinţilor .
Dacă ei sunt părăsiţi de părinţi în cine pot avea încredere? Deşi în clasă stătea liniştită în
banca sa, acasă, pe la vecini mergea şi le cerea mereu măncare.
Ipoteza: Dacă cunosc cauzele inadaptării şcolare şi factorii determinanţi şi voi folosi
strategii adecvate , atunci Ana se va adapta atât în colectivul de elevi cât şi la viaţa
şcolară .
Precizarea obiectivelor:
Obiective pe termen lung
O1.- Ana, va frecventa regulat toate orele.
O2. - Sarcinile didactice vor fi terminate în timp util
O3. - Va participa la discuţii cu toţi colegii.
O4. - Activitătile de învăţare se vor prelungi după orele de curs.
Obiective pe termen scurt
O1- i se vor trasa diverse sarcini precise , cât mai atractive pentru a fi responsabilizată.
O2- eleva va fi încurajată să-şi exprime propriile păreri faţă de problemele abordate
alături de ceilalţi elevi în a-şi spune părerea la toate discuţiile din clasă alături de colegii
săi.
O3- Discuţii cu eleva pe diverse teme .

Metode și strategii
Efectuarea de vizite la domiciliul elevei împreună cu mediatorului şcolar, unde am
purtat diverse discuţii atât cu eleva cât şi cu părinţii acesteia , prin urmareAna a început să
frecventeze din nou şcoala .
Conceperea şi punerea în practică a unor metode coerente de lucru cu ea au avut
rezultate mulţumitoare. La orice activitate Ana este ajutată de colegi şi încurajată pentru
orice efort cât de mic .

Adoptarea soluțiilor și implimentarea în practică

Responsabilităţi :
I se cere Anei să răspundă zilnic de completarea panoului de prezenţă din clasă,
explicându-i cât de importantă este sarcina sa.
Participarea în clasă :
Încă de la începutul programului am pus-o să completeze panoul de prezenţă, în
care A. trebuia să afişeze fotografia fiecărui elev prezent. De atunci L.A. a venit zilnic la
şcoală.
Activitatea de învăţare
Zilnic este pusă să răspundă, fiecare răspuns este încurajat. Sarcinile de învăţare
sunt diferenţiate. Temele sunt făcute după ore la şcoală, astfel încât acasă A. trebuie doar
să mai citească lecţiile. Copiii o laudă şi ea începe să fie încrezătoare în forţele proprii şi
să lucreze singură.

Aptitudini sociale:
În timpul activităţilor de grup, A. este rugată să-i ajute pe copii , ajungând să
dobândească reale aptitudini.

Evaluarea programului de schimbare

Obiectivele pe termen scurt au fost realizate şi s-a observat o schimbare pozitivă.
Ana nu mai lipseşte de la şcoală decât dacă este bolnavă şi atunci vine mama şi mă anunţă,
a devenit încrezătoare în forţele proprii, comunică cu toţi elevii.
S-au observat, în scurt timp, progrese la învăţătură şi adaptare. E din ce in ce mai
activă, se bucură pentru orice rezultat obţinut şi orice apreciere pozitivă.
Rezultate
În lipsa consilierului şcolar, diriginta efectuează în continuare vizite la domiciliul
elevei. Ana începe să recupereze ,,cu paşi mici, dar siguri ” problemele de inadaptare. În
cele două zile când elevii termină lecțiile la ora 12:00 voi rămâne la şcoală cu Ana şi vom
lucra suplimentar la disciplinele care impun acest lucru. Părinţii au înţeles cât de important
este ca fiica lor să frecventeze şcoala. Mama este mai mult acasă, se ocupă mai mult de
educaţia copiilor, are o atitudine pozitivă faţă de şcoală.

Concluzii
Dacă nu aş fi intervenit, cazul prezentat mai sus ar fi degenerat. Cred că multe din
abandonurile şcolare s-ar fi putut preîntâmpina, intervenind cu mijloace adecvate, la timpul
potrivit.
Consider că a fost decisivă adoptarea unei atitudini flexibile din partea mea, dar la fel
de importante au fost şi încurajările, responsabilizarea Anei , introducerea unor activităţi
care să-l atragă pe copil în comunitatea de elevi.