Jocul de mișcare reprezintă punctul de start al procesului de socializare progresivă a copilului.

Debutând pe parcursul
stadiului gândirii preoperatorii, jocul de mișcare cu reguli facilitează depășirea egocentrismului inițial al copilului și-l
obișnuiește pe acesta cu activitățile de grup prin respectarea unor norme comune de conduită.

Jocul de mișcare este un exercițiu fizic și un mijloc principal de dezvoltare armonioasă a copilului de vârstă preșcolară, este
o acțiune preponderent corporală, efectuată sistematic și conștient în vederea perfecționării dezvoltării fizice și a capacităților
motrice. Jocul este un mijloc ideal de educație și satisface în cel mai înalt grad  nevoia de mișcare și de acțiune. Prin joc
copilul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o
creează singur.

La vârsta preșcolară jocul are o dublă semnificație. Pe de o parte, el este cadrul în care se manifestă, se exteriorizează
întreaga viață psihică a copilului, în joc copilul exprimându-și cunoștințele, emoțiile, satisfăcându-și dorințele și eliberându-
se, descărcându-se tensional. Pe de altă parte, jocul constituie principalul instrument de formare și dezvoltare a capacităților
psihice, acestea neputând fi concepute și imaginate în afara jocului. Jocul formează, dezvoltă și restructurează întreaga viață
psihică a copilului. Jucându-se cu obiecte, copilul își dezvoltă percepțiile de formă, mărime, culoare, greutate, își dezvoltă
capacitatea de observare. Prin joc se dezvoltă activitatea voluntară, își dezvoltă însușirile voinței: răbdarea, perseverența,
stăpânirea de sine. Tot în joc sunt modelate însușirile și trăsăturile de personalitate: respectul față de ceilalți,
responsabilitatea, cinstea, curajul, corectitudinea etc.

Motanul și șoriceii

Copiii sunt împărțiți în două grupe: motanii și șoriceii. Lângă un perete se află scăunelele pe care stau motanii, în
partea opusă – căsuța șoriceilor. Șoriceii se deplasează în mers obișnuit pe vârfurile degetelor: „ Șoriceii într-o zi / Mult au
vrut să știe, / Cât e ceasul, cât o fi? / Hai la sonerie!”. După ce a recitat versurile, educatoarea sună din clopoțel. Copiii se
opresc din mers și îl reiau numai la următoarele versuri: „ La drum iarași ei pornesc, / Vor să se ascundă, / Când motanii îi
zăresc / Fugi sa nu te-ajungă!”. La versul „ fugi să nu te-ajungă” motanii aleargă după șoricei, încercând să prindă cât mai
mulți. La reluarea jocului se schimbă rolurile între grupe.

Găsește-ți căsuța

Fiecare copil își alege o căsuță ( un cerc plat, o buturugă, o bucată de placaj, un cerc desenat pe pământ). Ei încep
să alerge la semnal pe teren în diferite direcții. La semnalul „ gasește-ți casa” copiii ocupă casuțele.

Gâștele

Într-o parte a terenului se desenează o linie – „ casa”, în care sunt gâștele. În partea opusă e păstorul. Lateral de
casă e vizuina, unde se află lupul. Restul terenului e lunca. Copiii care îndeplinesc rolul lupului și al păstorului sunt numiți
de adult, ceilalți sunt gâștele. Păstorul scoate gâștele pe luncă, ele ciugulesc iarba, zboară.

Păstorul: Gâște, gâște!

Gâștele ( se opresc și răspund în cor): Ga, ga, ga
Păstorul: Vreți mâncare?
Gâștele: Da, da, da!
Păstorul: Hai, zburați!
Gâștele: Nu se poate!
Lupul sur e după munte,
Noi acasă n-om ajunge!
Păstorul: Hai zburați cum doriți
Și aripioarele păziți!

Gâștele, desfăcând aripile ( brațele în lateral), zboară acasă, iar lupul, ieșind din vizuină, aleargă să le prindă ( le
atinge cu mâna). Gâștele prinse trec în vizuină. După câteva alergări ( conform regulilor jocului) sunt numărate gâștele
prinse, apoi este numit alt lup și alt păstor. Jocul se repetă de 3-4 ori.
 De-a baba oarba

Jucătorii aleg „ baba-oarba”, îi leagă ochii cu o eșarfă, apoi se împrăștie în jurul ei. Toți tac, numai unul vorbește
cu „ baba-oarba”:
- baba-oarba, unde-ai fost?
- pe cuptor!
- și ce-ai ars?
- o catrință și-un cojoc!
- vină la noi în joc!

Și „ baba-oarba” se porneste în căutarea jucătorilor. Primul pe care îl va prinde, va deveni a 2-a baba-oarba”, jocul continuă.

Buchețelele

Copiii merg în circuit, executând comenzile adultului ca: mers ca piticul, ca iepurașul, ca vrăbiuța etc. La un moment dat,
adultul numește o cifră, de ex. 5. la auzul acestei comenzi copiii se strâng în grupuri câte 5. gruparea se face sub formă de
buchețele, lanț de brațe. Cei care nu au reușit să se grupeze în buchețel alcătuit din numărul de membri comandat în cerc
rămân negrupați și sunt scoși din joc. Jocul continuă până când în cerc rămân doar 4 copii.

„Ursul si albinele”

Grupa este împărţită în trei echipe,aşezate în interiorul unor faguri desenaţi pe mochetă cu creta.Copiii sunt „albinele”,iar
fagurii „stupii”. Un copil care reprezintă „ursul” stă ghemuit într-un colţ al terenului de joc, iar în jurul lui se trasează un cerc
care reprezintă „bârlogul ursului”.La o distanţă nu prea mare, se delimiteaza cu creta un spaţiu care reprezintă „grădina cu
flori”. „Albinele” ies din „stupi” zumzăind şi dând din aripi,ca atunci când zboară prin gradină să culeagă nectar.”Ursul”,
tiptil,leganându-se se îndreaptă spre unul din „stupi” pentru a mânca miere.”Albinele, în alergare revin la stup pentru a-l
îndeparta pe„urs”,înţepândul.Acesta aleargă spre „bârlog”,urmărit de „albine”.Dacă „albinele” prind „ursul” înainte ca el să
ajungă la bârlog,cel care la atins îi ia locul, iar el ia locul „albinei”.In caz contrar jocul continuă în aceeaşi formaţie. Se
deşfasoară jocul de probă iar apoi jocul propriu-zis de 2-3 ori.

Rațele și vânătorii

Jucătorii unei echipe, așezați pe ambele părți ale terenului de joc, jucând rolul de „ vânători”, vor încerca să lovească cu o
minge jucătorii echipei adverse, care aleargă prin mijlocul terenului și jucând rolul de „ rațe”. Mingea se aruncă în picioarele
celui care aleargă prin mijlocul terenului, care se va feri de minge sărind, astfel încât „ raței” să nu i se dea posibilitatea de a
prinde mingea în brațe. Dacă acest lucru se întâmplă totuși „ rața” respectivă are o „ viață” în plus, pe care și-o poate folosi
în cazul unei loviri ulterioare. „ Rața” lovită va părăsi jocul ( în cazul în care nu are mai multe „ vieți” salvatoare). După
vânarea „ rațelor” rolul se inversează, „ vânătorii” devenind „ rațe” și „ rațele” devenind „ vânători”.