Sunteți pe pagina 1din 4

Activitate şi odihnă – Micii Sanitari 2018

ACTIVITATE ŞI ODIHNĂ
Regimul corect de activitate şi odihnă are un rol extrem de important pentru copilul de
vârstă şcolară, în vederea dezvoltării corecte a aparatelor şi sistemelor organismului.
Prin activităţile pe care le desfăşoară în timpul unei zile, şcolarii depun atât efort fizic, cât şi
efort intelectual.
EFORTUL FIZIC include totalitatea activităţilor motrice (de mișcare) ale elevului, precum
sportul, jocurile ce presupun activitate fizică, dar şi activităţile zilnice.
Exerciţiile fizice antrenează atât corpul, cât şi mintea. Sunt antrenaţi muşchii şi încheieturile,
mărindu-se astfel mobilitatea organismului, dar şi dezvoltarea armonioasă a acestuia. Sportul îl
ajută pe fiecare copil să îşi întărească organismul, devenind mai rezistent la boli, îi conferă poftă de
viaţă şi îl face mai încrezător în forţele sale. Prin sport se dezvoltă voinţa, se creează bună dispoziţie
şi se relaxează sistemul nervos.
Orice tip de mişcare este foarte benefic, de la simplul mers pe jos până la exerciţii fizice
complexe, efectuate cu sau fără aparate speciale, jocuri şi întreceri desfăşurate în săli de sport şi în
aer liber sau în apă. Pentru a satisface nevoia de activitate fizică a organismului în dezvoltarea
elevului, se recomandă practicarea unui sport cel puţin de două ori pe săptămână. La fel, şi
gimnastica de dimineaţă întreţine sănătatea şi frumuseţea corpului, impunând o disciplină benefică
în viaţa elevului.

Un loc aparte în dozarea efortului fizic la şcolarul mic îl ocupă drumul de acasă la şcoală,
precum şi purtatul ghiozdanului. Un ghiozdan, potrivit încărcat şi purtat corect pe ambii umeri, nu-i
dăunează şcolarului mic. În cazul în care ghiozdanul este foarte greu, purtat doar pe un umăr sau în
spate însă cu bretele nepotrivit ajustate, poate duce în timp la apariţia deformărilor coloanei
vertebrale (cifoză, scolioză, lordoză), la dureri de spate şi uneori la imposibilitatea de a mai efectua
unele sporturi sau chiar anumite mişcări uzuale.7777777777777777777777777777777777777777

1
Activitate şi odihnă – Micii Sanitari 2018

Efortul fizic nedozat corespunzător duce la suprasolicitarea organismului, la diminuarea până


la dispariţia poftei de mâncare, la tulburarea somnului, iar dacă starea de suprasolicitare se
prelungeşte timp îndelungat, duce la întârzierea dezvoltării armonioase, psihice şi fizice a copilului.
Pe de altă parte, SEDENTARISMUL, lipsa necesarului de activitate fizică a corpului,
produce atrofierea muşchilor, obezitate, slăbeşte rezistenţa organismului, lăsând amprente puternice
asupra întregii vieţi a viitorului adult.
Atrofie=Micşorare a volumului unei celule sau al unui organ, din cauza inactivităţii.

EFORTUL INTELECTUAL se referă la activităţile intelectuale pe care le desfăşoară elevii:


citit, scris, calculat, memorat etc.
Şcolarii depun efort intelectual atât la şcoală,
cât şi acasă, prin efectuarea temelor. O altă formă, la
fel de constructivă, de efort intelectual, se găseşte în
jocurile ce solicită logica şi imaginaţia, precum şi în
munca pe echipe. Activitatea de învăţare solicită
gândirea, atenţia, memoria, acestea producând efort
intelectual.
Activitatea intelectuală, raţional organizată,
reprezintă un mijloc de promovare a sănătăţii mintale
a elevului şi de dezvoltare a personalităţii sale.
Raportul dintre efortul fizic, efortul
intelectual şi timpul petrecut pentru odihnă în
decursul unei zile are o importanţă majoră în
dezvoltarea elevului.

ODIHNA
Odihna nu trebuie înţeleasă ca lipsa oricărei activităţi! Ea se realizează prin pauzele din
timpul liber, dar şi ca odihnă activă, prin plimbări în aer liber, activităţi libere la alegere: joc,
gimnastică, sport, lecturi atractive sau alte activităţi educative, precum concerte, teatru, expoziţii,
filme. Dar forma cea mai importantă de odihnă după activitatea din timpul zilei este odihna prin
SOMN.

2
Activitate şi odihnă – Micii Sanitari 2018

În timpul somnului se reface capacitatea de muncă a celulelor întregului organism.


Şcolarul are nevoie de 8 ORE DE SOMN în fiecare noapte, cea mai recomandată perioadă
fiind între orele 22:00-06:00. Somnul copilului depinde şi de masa de seară care trebuie să
conţină alimente cât mai uşor de digerat, să fie lipsită de condimente şi de alimente care au efect
excitant asupra sistemului nervos (ciocolată, cacao). Cina trebuie sa luată cu cel puţin 2 ore inainte
de culcare.
După masa de prânz, 1-2 ore de somn sunt binevenite şi suficiente pentru refacerea forţelor
sale în vederea reluării activităţii cotidiene (învăţământ, joacă).
În urma unor eforturi psihice sau fizice susţinute de scolari, odihna este obligatorie. Aici e
important să avem în vedere pauzele în timpul orelor de studiu individual. Este recomandată o
pauză de cel mult 10 minute la fiecare oră petrecută învăţând
şi cel puţin de 15 minute la fiecare 2 ore de efort intelectual. Respectarea acestor criterii creşte
randamentul şi puterea de acumulare a informaţiilor. Prea mult efort urmat de prea puţină odihnă
duce la oboseală, iar prea multă odihnă duce la sedentarism.

ATENȚIE: Utilizarea televizorului, telefonului şi calculatorului nu trebuie să ocupe


mai mult de 2 ore din timpul fiecărui elev în fiecare zi!!!!

3
Activitate şi odihnă – Micii Sanitari 2018

dddddddPentru o creştere si o dezvoltare armonioasă a copilului, criteriile ce privesc activitatea şi


odihna acestuia trebuie completate de o alimentaţie sănătoasă şi un mediu bun!

Tematica ce trebuie respectată :

 Activitate fizică zilnică moderată:


- minim 30 minute 5 zile/săptămână pentru adulţi;
- minim 60 minute 5 zile /săptămână pentru copii şi adolescenti;
- practică minim un sport care îţi place;
- încearcă să mergi pe jos până la şcoală sau până la magazin, dacă distanța nu este prea
Mare;
- urcă şi coboară pe scări în loc să foloseşti liftul;
- activităţile gospodăreşti precum aranjatul patului, curaţatul şi spălatul reprezintă
activitati fizice zilnice benefice;
 Activitate intelectuală zilnică:
- mergi la şcoală şi fi atent la atent la toate explicaţiile;
- efectuează toate temele care ţi se dau în clasă şi pentru acasă;
- citeşte cărţi;
- lucrează în plus astfel încât să îţi îmbogăţeşti cunoştinţele;
 Somn cel puţin 8 ore pe zi;
 Modalităţi de diminuare a oboselii şi refacere după efort:
- pauze scurte după 1-2 ore de învăţat;
- plimbări în aer liber;
- alte activităţi care te relaxează şi nu te solicită foarte mult nici fizic şi nici intelectual;
 Alimentaţie corectă;
 Necesitatea jocului în viaţa fiecărui copil;
 Maxim 2 ore pe zi la calculator/ televizor/ telefon.

S-ar putea să vă placă și