Curba fiziologica a capacitatii de munca intelectuala

Capacitatea de efort intelectual este o funcţie psihică coordonată de un centru zis "vigilenţă" din
creier, caracterizată prin puterea de concentrare a atenţiei. Ea urmează o curbă denumită0
"curba fiziologică a capacităţii de muncă intelectuală" şi care - fie că e vorba de o oră de clasă, fie o zi sau
o săptămână şcolară, ori de un trimestru sau un an şcolar - porneşte la începutul actvităţii de la un nivel
mai coborât,ajunge la un nivel maxim la jumătatea acesteia pentru ca la sfârşitul perioadei de
activitate să se situeze la cel mai scăzut nivel. De remarcat că în comparaţie cu nivelul curbei
înregistrat în prima parte a zilei, după-amiaza acesta este evident mai mic.În cursul unei zile şcolare
cea mai mică capacitate de efort intelectual (dar şi fizic) se consemnează în primele 1-2 ore după
servirea mesei de prânz (când sângele se deplasează preponderent în organele digestive, pentru
mistuirea hranei ingerate), deci între orele 13-15.

Creierul pentru a funcţiona la parametri optimi are nevoie de două elemente chimice esenţiale:
oxigen şi glucoză. De aceea la fiecare 50 min.(atât acasă cât şi la şcoală) timp de 10 min. trebuie să
se aerisească încăperea. Glucoza este furnizată de alimentaţie. Ea se caracterizează printr-un
anumit nivel în sânge(glicemie).Când glicemia scade sub o anumită valoare nu numai capacitatea
de muncă intelectuală se micşorează, ci se produc şi o serie de fenomene neplăcute(ameţeală,
transpiraţii, stare de rău până la leşin).De aici importanţa de netăgăduit a gustării care trebuie
servită în recreaţia mare la şcoală sau – la pregătirea lecţiilor acasă - după 2 ore de
activitate(recomandabil sub forma unui fruct dulce şi mai puţin ca dulciuri concentrate-ciocolată,
bomboane, prăjituri).

Pentru o corectă igienă a muncii intelectuale elevii trebuie să respecte şi acasă, la prepararea
temelor pentru a doua zi, câteva reguli şi anume:

a) Să înceapă pregătirea lecţiilor după 1,5-2 ore de la servirea mesei de prânz(lacopiii din clasele I şi II
este recomandabil şi un somn de 1 oră după-amiaza, dar nu imediat după servirea mesei, ci la circa 1 oră
distanţă).

b) Să înceapă cu obiectele de studiu considerate mai uşoare, trecând treptat la lecţiile mai dificile
pentru ca în final să termine cu teme de asemeni mai puţin solicitante psihic.

c) La fiecare 50 min. de activitate se ia o pauză de 10 min.(în care timp camera de studiu va fi

aerisită), în acest răstimp recomandându-se câteva mişcări de înviorare.

d) Atunci când lecţiile pentru a doua zi sunt mai numeroase şi mai grele se recomandă după 2 ore de
activitate o pauză mai mare, de circa 20 min. destinată chiar unor mici plimbări.

e) Pe cât posibil locul de pregătire al lecţiilor este bine să fie o încăpere izolată de prezenţa restului
familiei. Ideal este ca elevul să- şi aibă un birou sau măcar o măsuţă a sa, proprie, pentru pregătit lecţiile.
Dacă nu se poate asigura o cameră separată, atunci măcar să i se creeze un "colţ" al său.

f) O problemă controversată o constituie permiterea sau nu a ascultării unei muzici(la radio sau
casetofon) în timpul pregătirii lecţiilor. Cu toate părerile pro(o muzică pe gustul elevului, de
o intensitate moderată) sau contra (asigurarea unei linişti desăvârşite, care să nu supună atenţia
elevului la nici cea mai mică distragere), un punct de vedere categoric nu poate fi afirmat.

g) Pentru a nu începe săptămâna şcolară obosit este recomandabil ca lecţiile de lunea să fie
pregătite în cursul zilei de sâmbătă şi nu duminică.Bineînţeles că este de dorit ca volumul
acestora să fie redus, un rol determinant în acest sens avându-l cadrele didactice care
trebuie să dea mai puţine lecţii de pregătit pentru prima zi a săptămânii şcolare. În nici un
caz nu se vor planifica teze lunea, ca de altfel nici vinerea când( elevul este în mod fiziologic obosit).

h) Atenţie mare la activităţile extraşcolare suprapuse peste cele şcolare.Ore de balet, de muzică, excesul
de sporturi organizate pot duce nu numai la scăderea randamentului şcolar dar şi la fenomene de
suprasolicitare. Ori un organism obosit, surmenat psihic sau fizic este fragil la instalarea unor
diverse boli, inclusive infecto- contagioase (tuberculoză,hepatită virală acută etc.).

j) Specialiştii în igienă şcolară recomandă pentru somnul nocturn următoarele durate:

•11 ore la copiii de 7-8 ani,

•10,5 ore la 9-10 ani,

•10 ore la 11-13 ani,

•9,5 ore la 14-15 ani,

•9 ore la 16-18 ani.

Desigur că aici apare dificila problemă a vizionării programului de televiziune care împiedică mulţi elevi,
îndeosebi liceenii, să se încadreze în aceste recomandări igienice de odihnă. De altfel
"bombardamentul" mijloacelor de mass-media ale vieţii moderne interferează adesea nefast cu
respectarea percepţiilor clasice ale unui regim corect de odihnă şi activitate al elevilor şi depinde în mare
măsură de tactul şi arta chiar a părinţilor( dar şi a şcolii) să găsească echilibrul, atât de
necesar pentru dificila"profesiunea" de elev. Oricum, pentru ca somnul să fie un factor pozitiv în
promovarea sănătăţii şcolarului, trebuie să se respecte întotdeauna aceeaşi oră atât la
culcare cât şi la sculare, copilul să doarmă într-o cameră aerisită, cu un aşternut curat şi
aerisit. Între masa de seară şi ora de culcare este bine să treacă 30- 60 minute. Înainte de culcare
nu se recomandă vizionarea de spectacole impresionante la TV.

https://kupdf.net/download/curba-fiziologica-a-capacitatii-de-munca
intelectualadoc_59de551508bbc5cc2fe6535a_pdf

ECHILIBRUL INTRE ACTIVITATEA SCOLARA SI CEA DE RELAXARE

Copilul creşte si se educă după principii raţionale de viaţă, atât ȋn familie cât şi ȋn colectivitate. Ȋntre
aceste principii există unul după care se stabileşte un echilibru raţional ȋntre activitatea zilnică depusă de
copil, pe de o parte, şi odihna (activă) şi somn, pe de altă parte.Volumul si intensitatea activităţilor
zilnice variază ȋn funcţie de vârsta copilului şi de preocupările sale particulare; de aceste considerente
trebuie ţinut cont ȋn organizarea odihnei şi a timpului său liber. Prin activităţile pe care le desfăşoară ȋn
timpul unei zile, şcolarii depun atât efort fizic, cât şi efort intelectual.

Efortul intelectual se referă la activităţile intelectuale pe care le desfăşoară elevii: citit, scris, calculat,
memorat etc. Ṣcolarii depun efort intelectual atât la şcoală, cât şi acasă prin efectuarea temelor.
Activitatea de ȋnvăţare le solicită gândirea, atenţia, memoria, care produc un grad de ȋncordare a
organismului. Activitatea intelectuală, raţional organizată, reprezintă un mijloc de promovare a sănătăţii
mintale a elevului.
Copilul şcolar din primii ani de ȋnvăţământ desfăşoară o activitate fizică şi intelectuală uşoară sau medie.
Cu toate acestea, efortul depus zilnic este resimţit de sistemu1 nervos si de aparatul său locomotor, aşa
ȋncât, după masa de prânz, 1-2 ore de somn sunt binevenite şi suficiente pentru refacerea forţelor sale
ȋn vederea reluării activităţii . După efectuarea lecţiilor, fie că această activitate se desfăşoară ȋn cursul
dimineţii, fie după-amiaza, urmează altă perioadă de odihnă, dar de data aceasta sub forma unor lecturi
uşoare sau a unor jocuri, ȋn casă sau ȋn aer liber. Elevul trebuie să fie obişnuit să respecte aceeaşi oră de
culcare ( orele 21-22) şi de deşteptare. Nu este indicat ca elevii să-şi ȋncheie ziua cu activităţi foarte
animate sau cu vizionarea emisiunilor de televiziune, deoarece impresiile puternice din timpul acestora
impiedică instalarea rapidă a somnului.
Cu şcolarul mai mare lucrurile stau puţin mai altfel. Efortul intelectual solicitat ȋn clasă sau acasă (cu
ocazia efectuării temelor pentru ziua următoare), la care se mai adaugă o activitate sportivă organizată
sau ȋnvăţarea unui instrument muzical, solicită intens organismul copilului. Proporţional cu efortul depus
trebuie să fie organizată şi odihna elevului, care, la această vârstă, se ȋmparte ȋntre timpul afectat
somnului de noapte si timpul de odihnă propriu-zisă, pe care elevul ȋl poate petrece ȋn mod plăcut,
citind, ascultând muzică, practicând un sport, efectuând o plimbare ȋn aer liber.

În organizarea şi dirijarea procesului de refacere şi de odihnă se comit deseori greşeli datorate neştiinţei
părinţilor, comodităţii lor şi, deseori, dragostei exagerate, ajungându-se la carenţe în educaţia copiilor şi
la formarea unor deprinderi greşite de care copiii se debarasează cu greu sau deloc. Dacă efortul depus
de un copil nu este bine dozat poate duce la oboseală prematură, la diminuarea până la dispariţia poftei
de mâncare, iar dacă starea de suprasolicitare psihică se prelungeşte timp îndelungat, duce la întârzierea
dezvoltării fizice şi psihice a copilului. A-l suprasolicita este la fel de dăunător cu a-i crea condiţii de
repaos sau de inactivitate excesivă. În special în primii ani de şcoală, elevii sunt intens solicitaţi psihic şi
mai puţin fizic, fapt demonstrat de oboseala instalată la sfârşitul activităţii şcolare zilnice şi mai ales prin
stări de surmenaj către sfârşitul unui semestru.

Dozarea efortului psihic legat de procesul de învăţământ se face după principii unanim acceptate atât de
medici, cât şi de cadrele didactice. Odihna trebuie să urmeze în mod obligatoriu unor eforturi fizice sau
psihice. Este recomandabil să urmeze o pauză scurtă de odihnă şi relaxare imediat după masă şi abia
după aceea să trecă la pregătirea lecţiilor, începând cu cele mai grele şi alternând la anumite intervale
de timp obiectele şcolare. Fie între două materii, fie după fiecare oră de studiu copilului îi trebuie o
pauză de 5-10 minute în care se va relaxa părăsind locul de studiu pentru aşa-zisa “dezmorţire”, de fapt
pentru modificarea poziţiei forţate în care stă în timpul efectuării temelor. Cititul în poziţia “culcat” în
pat nu este recomandat, deoarece în astfel de cazuri concentrarea privirii asupra manualului ţinut într-o
poziţie prea apropiată poate favoriza unele vicii de vedere.
Neraţional şi în cele din urmă dăunător este excesul de preocupări intelectuale care le sunt impuse
elevilor din dorinţa greşită a părinţilor de a-i vedea realizând performanţe intelectuale, de cele mai
multe ori deasupra posibilităţilor lor. Nu de puţine ori, în astfel de cazuri, copiii ajunşi în clase mai mari
ajung într-o stare de suprasolicitare şi ulterior la epuizare. Aşa-numita “nevroză de suprasolicitare” este
o realitate la copii, la care sistemul nervos central, nefiind complet maturizat, asimilează tot, dar ajunge
la o stare de saturaţie tradusă prin apariţia unor semne clinice de epuizare nervoasă: stări de
somnolenţă sau, dimpotrivă, insomnii, irascibilitate alteori apatie, indiferenţă faţă de şcoală, de frumos,
de nou, de performanţele intelectuale diminuate, fapte ce devin alarmante atât pentru familie cât şi
pentru şcoală.

Este o evidentă legătură între succesele şcolare ale copiilor şi modul lor de a-şi petrece timpul liber. De
obicei, elevii buni se recreează prin lecturi de bună calitate, spectacole de valoare artistică, fără a neglija
şi sporturile, plimbările, etc. Elevii slabi evită continuarea preocupările „serioase” şi îşi irosesc timpul în
activităţi cu slabe resurse formative, de obicei nici sportul nu îl practică în mod sistematic. Emisiunile TV
vizionate trebuie selectate si totodată, respectate condiţiile de igienă a vizionării pentru evitarea
consecinţelor nedorite. Este greşită ideea conform căreia părintele este mulţumit că televizorul sau
calculatorul „ţine” copilul ȋn casă, lăsându-l să vizioneze orice emisiune şi la orice oră.

Orice activitate din timpul liber trebuie să aducă un beneficiu pentru minte şi trup, să fie diversificată,
recreativă, fără aglomerare, respectând deviza: „timpul liber nu trebuie omorât”. Ce poate face un copil
la sfârşitul unei săptămâni? La început trebuie să se întrebe: „Ce-mi este mai folositor?”,„ Să citesc o
carte?”,„ Să mă plimb?”,„ Să vizionez programe TV?”, „Să merg la un spectacol?”, „Să ascult muzică?”,
„Să mă joc pe calculator?”, „Să-mi vizitez bunicii?”, „Să mă întâlnesc cu prietenii?” sau„ Să ies in curte la
joacă?”

Părinţii trebuie să urmărească pas cu pas timpul liber al elevilor, altfel, scăpat de sub supravegherea lor
se pot aştepta la foarte multe surprize. A introduce, cu ajutorul copilului, un program potrivit de viaţă
pentru elev, în familie şi a veghea ca el să fie respectat, este cel dintâi lucru pe care-l avem de făcut
pentru a-l învăţa pe acesta să preţuiască timpul şi pentru a-l feri de o viaţă dezordonată şi delăsătoare.
Un program precis şi potrivit vârstei lui, care să prevadă alternarea orelor de muncă, odihnă şi distracţii
contribuie mult la disciplina lui, la dezvoltarea fizică şi psihică. Timpul liber al elevilor poate fi organizat şi
de şcoală prin diferite activităţi extracurriculare cum ar fi activităţi sportive, excursii, etc. şi mai poate fi
autoorganizat, timpul petrecut cu prietenii în excursii, plimbări, la aniversări) şi singur  prin studiu,
relaxare.

Uneori educaţia despre organizarea timpului se reduce la anumite „trimiteri” de genul  „grăbeşte-te
acasă pentru că ai de învăţat”, „treci la învăţat”, „nu ţi-ai organizat timpul, de aceea nu ţi-ai terminat
temele nici până acum”, „eşti un puturos şi de aceea ai numai note mici”, „nu ştiu ce să mă fac cu tine
pentru că nu termini nimic”, „de ce nu ţi-ai făcut ordine în camera ta” etc . Aceste tipuri de remarci nu
ajută copilul în organizarea timpului, în general ,şi nici în petrecerea timpului liber astfel încât să-i ajute
să se dezvolte ca oamenii responsabili, plăcuţi, veseli şi bine dispuşi. Diferenţele dintre realizările elevilor
poartă pecetea  modalităţii de gestionare a timpului total. Educarea copilului pentru a-şi forma
capacitatea de gestionare a timpului în general, şi a timpului liber în special, începe în familie, încă de
mic când fiecare membru al familiei primeşte sarcini precise, bine ancorate în timp, cu termene de
execuţie concrete.

Rolul părinţilor în structurarea timpului liber al copiilor contribuie la formarea capacităţii de gestionare a
timpului liber prin: stabilirea sarcinilor, controlul permanent al realizărilor şi nerealizărilor, stimularea
alegerii responsabilităţilor, obligaţiilor, sarcinilor. Rolul şcolii prin cadrele sale didactice începând cu cele
de la grădiniţă şi până la învăţământul universitar ajută copiii/ elevii/ studenţii să-şi formeze capacitatea
de organizare a timpului. Modalitatea de gestionare a timpului, pentru elevul integrat în procesul
instructiv-educativ depinde atât de preocupare cadrelor didactice şi a părinţilor cât interesul manifestat
de elevi, de capacitatea lor de supunere şi acceptare a programelor de lucru.
Planificarea si organizarea riguroasă şi raţională a timpului are drept scop prevenirea suprasolicitării, a
oboselii şcolare, contribuind la dezvoltarea armonioasă psiho-fizică a copiilor. Să nu ȋncărcăm aşadar
copiii cu activităţi pentru care unii nu au ȋnclinatii şi pe care nu le doresc, pentru că atunci elevii obosesc
şi li se dezvoltă reacţia de respingere a acestor activităţi. Programul zilnic de activitate şi odihnă al
elevilor ȋl alcătuiesc părinţii, având ȋn vedere puterea de efort şi concentrare a elevilor, timpul ȋn care
elevii pot fi supravegheaţi, controlaţi şi ajutaţi, precum şi activităţile extraşcolare la care elevii vor să
participe.

Organizarea raţională a timpului elevului, păstrarea unui echilibru armonios ȋntre diferite forme de
activitate constituie una din condiţiile reuşitei viitorului cetăţean viaţă

https://parintii17.wordpress.com/lectorat-decembrie-2/

Regimul de muncă şi odihnă al adolescentilor

Un rol important în reacţiile de adaptare a organismului adolescenţilor la condiţiile mediului de

producţie, la însuşirea cu succes a cunoştinţelor şi deprinderilor profesionale îi revine regimului raţional
de activitate, care are menirea de a nivela şi de a reduce acţiunea nefavorabilă a mediului de producţie
asupra organismului în creştere.

Regimul optimal care asigura capacitatea înaltă de muncă menţine şi fortifică sănătatea adolescenţilor,
prevede o alternare corectă a muncii cu odihna, schimbarea diferitelor tipuri de activităţi, o durată
raţională a timpului de lucru, folosirea eficientă a mijloacelor de educaţie fizică ş.a.

Ca bază a alcătuirii regimurilor raţionale de muncă a adolescenţilor trebuie să fie stabilită corespunderea
efortului de muncă cu particularităţile şi posibilităţile organismului, cu starea de sănătate şi nivelul
dezvoltării fizice a lor.

La elaborarea regimului raţional de muncă se cere ca în primul rând să se stabilească durata optimală a
zilei de muncă, bazată pe particularităţile anatomo-fiziologice, posibilităţile stării funcţionale în funcţie
de vârstă şi sex, capacitatea productivităţii muncii ş.a. Pentru adolescenţi este stabilită durata zilei de
muncă - 6 ore.
În al doilea rând, munca trebuie să fie efectuată într-un ritm favorabil. Munca ritmică cu o densitate
optimală a timpului de lucru asigură acumularea şi consumarea corectă a energiei; în timp ce densitatea
redusă a timpului de lucru, cu întreruperi frecvente, încalcă ritmul muncii, contribuind la înrăutăţirea
indicilor fiziologici şi la scăderea capacităţii de muncă.

Munca organizată raţional nu provoacă oboseală chiar dacă ritmul e înalt. În cazul muncii neritmice
oboseala apare repede chiar la ritmuri relativ slabe.

Pentru a asigura ritmul în timpul lucrului e necesar, ca programul zilei de muncă să fie relativ stabil şi
clar. Respectarea ritmului favorabil de muncă asigura încadrarea treptată în lucru. Mai întâi e raţional ca
durata timpului neîntrerupt al zilei de muncă să fie de maximum 45-50 minute, iar a pauzei de minimum
10 minute. Pe urmă această durată poate fi mărită până la 1,5 oră ca mai apoi durata lucrului în
continuu să fie ca şi la adulţi.

In al treilea rând, se cere ca în timpul lucrului operaţiile tehnologice şi procesele de muncă să se

alterneze. Alternarea operaţiilor tehnologice şi a proceselor de muncă contribuie la înlăturarea
influenţei de inhibiţie a lucrului îndelungat uniform, la transferarea timpului de apariţie a oboselii mai
târziu, la sporirea capacităţii de muncă şi crearea condiţiilor favorabile de lucru în producţie pentru
adolescenţi.

Procesele de muncă sunt alcătuite din 2 tipuri de activităţi: intelectuală şi fizică, care, la rândul lor,
cuprind câteve perioade: de încadrare în lucru, optimală şi stabilă a activităţii fiziologice şi capacităţii de
muncă şi, în sfârşit, de reducere a capacităţii de muncă, de preinhibiţie, care la organizarea neraţională a
muncii se transformă în inhibiţie.

Îndeplinind diferite eforturi fizice la strunguri, în ateliere sau pe mijloacele de transport, însuşind ritmul
de producţie (lucrul motoarelor, utilajului) adolescenţii trebuie să se includă mai rapid în muncă în timp
ce la diferite activităţi intelectuale aceşti excitanţi lipsesc şi includerea în muncă e mai lentă.

Perioada optimală şi stabilă a capacităţii de muncă depinde de organizarea regimului de muncă. Dacă el
e corect organizat atunci această perioadă se măreşte. Organizarea incorectă a muncii conduce la o
micşorare a duratei perioadei optimale şi stabile a capacităţii de muncă, mai devreme apare oboseala,
iar perioada de restabilire a capacităţii de muncă după lucru se lungeşte.

Una din sarcinile principale ale elaborării regimului raţional de muncă e asigurarea adolescenţilor cu un
timprespectiv de odihnă.

Organizarea raţională a timpului de odihnă contribuie nu numai la înlăturarea inhibiţiei, dar este şi o
metodă principală de profilaxie a ei. Durata timpului de odihnă trebuie să fie diferenţiată pentru grupe
de adolescenţi de diferite vârste, ţinând cont de gradul lor de antrenare în activitatea de muncă şi de
diferite posibilităţi de a se adapta la acţiunea mediului de producţie.
Timpul odihnei în funcţie de caracterul şi conţinutul lucrului efectuat trebuie să fie reglementat câte 10
minute după fiecare 45-50 minute de muncă. După 3 ore de lucru se recomandă o pauză de odihnă şi
pentru masa de prânz de minimum 30 minute. Odihna trebuie să decurgă în aer liber, organizând
diferite activităţi. Se ştie că o mare importanţă pentru organismul adolescenţilor are odihna activă în aer
liber, ca factor de însănătoşire. Aflarea în aer liber influenţează pozitiv asupra proceselor de creştere şi
dezvoltare, ameliorează metabolismul, activitatea organelor respiratorii şi sistemului cardiovascular,
sporeşte rezistenţa la diferite boli.

Odihna raţional organizată contribuie la restabilirea deplină a capacităţii de muncă, sporeşte durata
perioadei optimal stabile a capacităţii de muncă. Organizarea corectă a muncii nu poate fi asigurată fără
o argumentare fiziologică a intensităţii efortului şi normelor de producere a adolescenţilor de diferite
vârste şi sex.

Normele de producere pentru adolescenţi trebuie să fie stabilite în raport nu cu norma de zi a adulţilor,
ci cu norma de o ora a lor, ea constituind în medie 75 %. Însă această normă e relativă, deoarece
depinde de vârsta adolescenţilor, de gradul de intensitate a efortului şi de productivitatea muncii.
Pentru adolescenţii de 15 ani, care îndeplinesc eforturi de intensitate mică şi medie, norma de
producere trebuie să constituie 60 %, iar pentru cei de 16-17 ani - 70-80 % din norma de o oră a
adulţilor. La efectuarea lucrărilor cu efort de intensitate mare norma de producere pentru adolescenţii
de 16-17 ani trebuie să fie de maximum 60 - 65 % din norma de o oră a adulţilor.

O deosebită importanţă în organizarea igienică a muncii are respectarea regimului de alimentaţie al

adolescenţilor. Alimentaţia trebuie să fie echilibrată după conţinutul proteinelor, lipidelor, glucidelor,
vitaminelor şi sărurilor minerale. Raportul dintre proteine, lipide şi glucide trebuie să fie de 1:1:4.

In timpul zilei de muncă adolescenţii trebuie să fie asiguraţi cu mâncare caldă minimum o dată pe zi
(prânz), având o valoare de 35-40 % din numărul total de calorii zilnice. Alimentaţia lor se organizează în
cantinele întreprinderilor industriale. Tot în timpul zilei de muncă adolescenţii trebuie să respecte
regimul de alimentaţie cu apă potabilă pentru menţinerea capacităţii de muncă optimală şi a unui grad
înalt de productivitate. Apa potabilă consumată trebuie să corespundă cerinţelor şi normelor igienice.

În timpul lucrului adolescenţii trebuie să respecte regulile igienei personale şi tehnicii de securitate.

https://sanatatea.com/pub/familie/3036-regimul-de-munca-si-odihna-al-adolescentilor.html