Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Învățământ la Distanță

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator,

Conf. univ. dr. Simona Butnaru

Absolvent,

David Silvia- Emanuela(căs. Doboș)

Iulie, 2019
 Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Învățământ la Distanță

Rolul jocurilor din timpul pauzelor în menținerea

sănătății și refacerea potențialului de efort al școlarilor
mici

Coordonator,

Conf. univ. dr. Simona Butnaru

Absolvent,

David Silvia- Emanuela(căs. Doboș)

Iulie, 2019
 CUPRINS

Introducere .................................................................................................................................... 3
Capitolul 1
Dezvoltarea psiho-fizică a școlarului mic ................................................................................... 5
1.1. Dezvoltarea bio-fizică .......................................................................................................... 5
1.2. Dezvoltarea psihică generală ................................................................................................ 7
1.3. Contribuția activităților de joc si învățare la dezvoltarea proceselor psihice si a
personalității școlarului mic.................................................................................................... 13

Capitolul 2
Rolul sanogen al jocurilor liber alese desfășurate în timpul pauzelor ................................... 20
2.1 Odihna activă, importanța alternării tipurilor de activități din programul zilnic ................ 20
2.2 Funcția de refacere a potențialului biopsihic prin activitățile ludice în aer liber ................ 22
2.3 Jocul recreativ ca factor de socializare și integrare socială ................................................. 24

Capitolul 3
Tipuri de activități ludice desfășurate în pauze- exemplificări ............................................27

3.1 Jocuri dinamice pentru refacerea echilibrului biopsihic ......................................................27

3.2 Jocuri pentru perioada de tranziție de la programul școlar
la programul de after-school ......................................................................................................34

Concluzii .......................................................................................................................................44
Bibliografie ...................................................................................................................................45
 Introducere

Prin lucrarea de față ”Rolul jocurilor din timpul pauzelor în menținerea sănătății și
refacerea potențialului de efort al școlarilor mici” mi-am propus să evidențiez importanța
jocurilor din timpul recreațiilor, care sunt implicațiile acestora asupra școlarilor mici, mai cu seamă
asupra unei dezvoltări fizice și psihice sănătoase. Literatura de specialitate pune accent în primul
rând pe rolul jocului ca metodă didactică: jocul de rol, jocul didactic și mai puțin pe funcția de
echilibrare și tonifiere a jocurilor libere. Observăm cum, școlarii mici, pe perioada recreațiilor au
de cele mai multe ori un comportament haotic, se îmbrâncesc, se lovesc, reacționează în diferite
moduri, întocmai pentru a se elibera de energia negativă adunată pe parcursul programului școlar.
De aceea, profesorul poate veni cu propunerea unor jocuri diverse din care, ulterior, copiii să poată
alege astfel încât perioada recreațiilor sau tranziția de la programul școlar la cel de after- school să
se facă în mod constructiv, prin jocuri care să le refacă potețialul de energie și cel intelectual al
elevilor.
În primul capitol am sintetizat o serie de caracteristici fizice și psihice ale elevilor în
perioada școlarității mici. Pentru a ajuta copilul să crească sănătos din punct de vedere fizic, trebuie
să-l ajutăm întâi de toate să se simtă bine în corpul său, achiziționând o succesiune de abilități de
bază prin joc, în așa fel încât să fie conștient că propriul corp sau cel al altora poate transmite
anumite semnale și mesaje fără a mai fi necesare cuvintele. Mai apoi, cunoscând bine
caracteristicile fizice ale școlarului, putem optimiza potențialul fizic prin dezvoltarea mușchilor și
întărirea echilibrului psiho-fizic, compensarea acelor factori care îngreunează procesul de
dezvoltare fizică. Particularitățile psihice pe care le-am abordat în Capitolul 1, vin în completarea
cunoașterii complexității elevului, profesorul având posibilitatea de a aduce contribuții
semnificative în sfera cognitivă, acțională și afectivă a vieții lui psihice, oferindu-i oportunități
multiple, urmând ca în finalul capitolului toate aceste elemente să se îmbine cu activitățile de joc
punând bazele unei personalități sănătoase a școlarului mic.
În al doilea capitol am exemplificat rolul sanogen al jocurilor libere, jocuri considerate o
modalitate eficientă de refacere a potențialului bio-psihic, fiind activități plăcute și lipsite de
constrângeri. Pe lângă aceasta, jocurile au și funcții educative importante. Printre acestea se află și

-3-
funcția de socializare și integrare a copilului într-un anumit grup. Extrapolând, modul în care
viitorii adulți vor reuși sau nu să se integreze, să comunice, să interfereze cu un grup, depinde și
de modul în care, copii fiind, reușesc a se supune unor reguli, a interfera cu opiniile celorlalți, a da
dovadă de loialitate, colegialitate, spirit de echipă dar și cu deprinderea de a se împăca cu
înfrângerea.
În ultimul capitol am exemplificat o serie de tipuri de jocuri libere, menite să refacă
echilibrul bio-psihic al școlarului mic. Solicitările de ordin cognitiv determină în organismul
elevului o serie de reacții nedorite, reacții care ar putea fi contracarate cu o succesiune de activități
libere. Astfel, eliminând toate frustrările, gândurile negative, se reușește în cele din urmă găsirea
unui echilibru în toate și tonifierea organismului, energizarea lui, ajutând la refacerea organismului
celui mic. Școlarul mic desfășoară o serie de jocuri care au atât funcție de divertisment, dar și de
exersare a capacităților psiho-fizice. De aceea, pentru finalul programului școlar al elevilor, am
propus o serie de jocuri care au rolul de a energiza organismul, de a reface potențialul intelectual
al acestora, de a contracara senzația de fatigabilitate, firească de altfel, după un efort considerabil.
Această refacere se va simți în eficiența și randamentul elevilor în programul de after- school. Prin
acest capitol, am vrut să subliniez încă o dată cât de firesc este jocul pentru școlarii mici, joc care
de altfel, pentru ei este tot o muncă, dar distractivă, o muncă care creează plăcere, fapt benefic
pentru dezvoltarea sănătoasă a acestora. Așa cum și adulții au nevoie de o oază liniște, de recreere
după un efort intelectual, la fel și școlarii mici simt nevoia de a se putea elibera de frustrări, de
conformări impuse de programul școlar. Jocul, pentru ei, este modalitatea de refacere cea mai la
îndemână, care nu necesită o pregătire anticipată, materiale foarte sofisticate. Cele mai de preț
”materiale” ale jocurilor, care nu trebuie să lipsească sunt: cooperarea, comunicarea, cunoașterea
interpersonală, creativitatea, încrederea în sine și în ceilalți.
Modul în care copiii își exploatează creativitatea constituie una din preocupările noastre,
ale adulților. Rolul cadrelor didactice este acela de a îndruma elevii, de a le ușura drumul spre
cunoaștere, asigurându-le un mediu favorabil care să le stârnească curiozitatea, să le stimuleze
deprinderile de a fi originali, de a găsi soluții inedite unor probleme, de a căuta relații noi și a
produce idei neașteptate.

-4-
CAPITOLUL 1

Dezvoltarea psiho-fizică a școlarului mic

1.1. Dezvoltarea bio-fizică

Perioada micii școlarități coincide cu maturizarea infantilă sau copilăria adultă, vârstă
caracterizată din punct de vedere fizic prin dezvoltări semnificative ale corpului, modificându-se
proporția dintre cap și trup. Forța musculară crește odată cu sistemul muscular fapt care duce la
dezvoltarea motricității școlarului mic. Simțul tactil al mâinii este într-o permanentă creștere
datorită scrisului, dezvoltându-se musculatura fină a mâinii, iar vederea la distanță este cu mult
îmbunătățită prin exersarea cititului.

Principalele caracteristici ale dezvoltării bio-fizice la această vârstă sunt1:

✓ Creșterea în înălțime- la începutul acestei perioade este mai lentă, rata anuală de
creștere a înălțimii fiind de 4-5 cm, ajungând la vârsta de 10-11 ani la înălțimi de
131-132 cm.
✓ Creșterea în greutate- este datorată în special modificării și dezvoltării musculaturii,
rata creșterii anuale fiind de 2-3 kg ajungându-se la o medie de 28-29 kg la finalul
școlarității mici.
✓ Osificațiile se dezvoltă în special la nivelul bazinului, a coloanei vertebrale, a
mâinilor, se schimbă de asemenea și dentiția provizorie cu cea permanentă.
Sistemul osos crește în rezistență, întărindu-se semnificativ și articulațiile.

1 Șchiopu, U., Verza, E., 1997, Psihologia vârstelor- Ciclurile vieții, E.D.P., p.164-166

-5-
 ✓ Creșterea masei creierului 1200-1300 g, crescând și viteza de creare a legăturilor
dintre neuroni.

Alte modificări semnificative: cutia toracică se apropie de forma exterioară a unui adult,
schimbându-și astfel aspectul infantil al perioadei preșcolare.

Variațiile de creștere din perioada anului școlar reprezintă un interes semnificativ pentru
profesor. De aceea este necesar a afla dacă variațiile sunt firești, naturale, sau dacă sunt o
consecință, un efect al regimului didactic. Analiza referitoare la variațiile de creștere sezoniere
poate fi realizată și de către profesor. Acesta poate determina variațiile de creștere în înălțime
așezându-i, fără încălțări, lipiți de un perete pe care este fixată o linie gradată, de-a lungul liniei
făcând să alunece un echer. Latura orizontală a echerului trebuie așezată pe creștetul capului
copilului. În momentul repetării acestei proceduri după o perioadă de 2-3 luni, el poate observa
variațiile de creștere din decursul anului școlar.2
Date fiind aceste modificări, este important ca fiecare învățător să le cunoască pentru a
ajuta la o dezvoltare sănătoasă a copiilor. Pozițiile incorecte în bancă pot conduce la deformări
durabile, permanente. Deplasări ale coloanei pot provoca și gențile elevilor, prin greutăți foarte
mari sau chiar prin purtarea inadecvată a acestora, întrucât curbura toracică și cervicală sunt
constante, cea lombară fiind instabilă. Începând cu vârsta de 6 ani, copilul începe să fie sensibil,
dificil, schimbător, obosește foarte repede, indispoziția putând fi cauzată de factori dintre cei mai
diverși: pofta de mâncare diminuată de modificarea dentiției, manifestă o atitudine recalcitrantă
față de igiena personală, toate acestea puse și pe seama modificării modului de desfășurare a
activității școlare, a noului regim de viață.
Pentru a ajuta la o dezvoltare sănătoasă și armoniasă a copiilor, este necesar a urmări câteva
aspecte esențiale referitoare la program care vor facilita desfășurarea în bune condiții a activității
școlare:
1. Respectarea orelor de odihnă- se va face cu mai multă strictețe comparativ cu perioada
preșcolară. Se cere așadar respectarea orei de culcare, școlarului mic fiindu-i necesare

2Claparede, E.; 1975, Psihologia copilului și pedagogie experimentală, Editura Didactică și Pedagogică,
București, p.54-55

-6-
 10-11 ore de somn pentru a crește eficiența școlară: atenția, memoria și performanța
gândirii.
2. Programul activităților școlare foarte bine întocmit, plasând activitățile care solicită
mai intens atenția elevilor spre începutul săptămânii, a zilelor, alternându-le pe acestea
cu momente de odihnă activă pentru a facilita procesul învățării.
3. Existența unei perioade de învățare independentă- în momentul întoarcerii de la școală,
aceasta desfășurându-se în debutul școlarității mici și prin asistarea părinților, ulterior
cu cât mai puțin ajutor din partea acestora.
4. Programul de joacă- nelipsit din activitățile zilnice ale copiilor, acesta depinzând totuși
la această vârstă de solicitările școlare.

1.2. Dezvoltarea psihică generală

De cele mai multe ori, intrarea în școală sau copilăria a treia poate fi înfățișată ca o fază de
debut primar al adolescenței, ca o altă etapă a copilăriei, sau chiar sfârșitul copilăriei. Aceste
descrieri ale școlarității mici sunt realizate pe baza faptului că, în momentul intrării în școală,
principala activitate a copilului devine procesul de învățare, de însușire a cunoștințelor învățate. În
cadrul școlii, relațiile copilului cu cei din jur se transformă, formându-se legături care sunt
caracterizate în special prin existența unor atitudini caracteriale comune.
Adaptarea și trecerea de la perioada preșcolară la perioada micii școlarități se realizează
prin dezvoltarea unor caracteristici psihice interne precum: evoluția motivelor și preocupărilor
pentru cunoașterea și înțelegerea lumii înconjurătoare, capacitatea de a întreprinde acțiuni cât mai
diferite în plan material, dar și mental, existența unui număr din ce în ce mai mare de momente
verbale, în care copii reușesc să analizeze reprezentările folosind descrierea sau povestirea
fenomenelor cu care se întâlnesc.

-7-
 Dezvoltarea proceselor și a capacităților cognitive la vârsta școlară mică și
modalități de cultivare a lor3

✓ Dezvoltarea proceselor și a reprezentărilor senzoriale

La vârsta școlarității mici, un aspect important în dezvoltarea orientării precise, este

reprezentat de acumularea practicii generale în sensul relațiilor spațiale. Copiii încep să cunoască
străzile din jurul locuinței lor, locul în care se joacă, acest fapt contribuind la dezvoltarea și
extinderea limitelor cadrului în care se orientează corect. Experiența orientării este influențată de
capacitățile de generalizare a direcției spațiale- stânga, dreapta, nord, sud, percepția unui spațiu
din ce în ce mai mare, dezvoltându-se simțul topografic. Cu toate acestea, evaluarea mărimii este
deficitară la copiii de 6-7 ani care supraestimează mărimile, urmând ca pe perioada 8-9 ani să
subestimeze mărimile și distanțele.4
O succesiune de probleme vin din activitatea de scriere și citire, probleme legate de
dificultatea perceperii spațiale, mărimea, forma și a caracteristicile literelor.
Timpul și percepția acestuia înregistrează o dezvoltare importantă în perioada școlarității
mici întrucât activitățile școlare se desfășoară precis atât prin alternarea acestora pe zile cât și pe
ore. Timpul este un stimul care se imprimă din ce în ce mai mult în conștiința copilului la această
vârstă, deoarece micul școlar trebuie să se încadreze într-un program.
Reprezentările joacă un rol extrem de important în dobândirea de noi cunoștințe, iar
informațiile abstracte trebuie să lipsească cu desăvârșire. Acum este momentul în care informațiile
pot fi asimilate cu ajutorul acelor reprezentări formate prin contactul permanent cu lumea
înconjurătoare.

✓ Dezvoltarea gândirii și limbajului

Datorită creșterii nivelului de flexibilitate în aplicarea unor procedee diferite de activitate

mintală, dar și datorită apariției și consolidării construcțiilor logice, gândirea începe să devină mai
eficace. Operațiile gândirii care se dezvoltă în cadrul procesului de învățământ sunt: analiza,

3Paraschiv V.; 1998, Pedagogie școlară și preșcolară, psihologia copilului- Note și conspecte de curs- Grupul
Școlar Preuniversitar ”Prof. dr. P.Brânzei”, Editura PsihOmnia, p. 225

4 Șchiopu, U., Verza, E., 1997, Psihologia vârstelor- Ciclurile vieții, E.D.P., p. 174
-8-
sinteza, comparația și abstractizarea. Un fapt care ajută semnificativ la dezvoltarea limbajului este
formarea capacității de citit-scris. Se dezvoltă astfel atât limbajul oral cât și cel scris. Dificultăți în
această privință pot exista în momentul apariției unor greșeli de pronunție precum: bâlbâiala sau
dislalalia, alterarea limbajului scris sau disgrafia precum și afectarea activității de citire sau
dislexia.
În momentul intrării în școală, copilul are o anumită experiență atât intelectuală cât și
verbală. În general, ei se pot face înțeleși utilizând fraze sau propoziții scurte înțelegând și vorbirea
celor din jur. Exprimarea este înlesnită și de volumul relativ mare al vocabularului care conține
aproximativ 2 500 cuvinte, urmând ca la finalul micii școlarități acesta să crească până la 5000-
6000 de cuvinte.5

✓ Dezvoltarea funcțiilor mnezică și imaginativ-creativă

Copilul începe să devină conștient de faptul că, o importantă condiție a memorării unei
informații este repetiția acesteia. Însă, repetând, el își dezvoltă și caracterul voluntar al memorării.
Astfel, se formează un mecanism dinamic de reproducere conștientă, critica și voluntară. Memoria
este orientată spre înțelegerea legăturilor dintre fenomene și obiecte dar și spre aspectele
descriptive ale acestora.
Școlaritatea mică presupune dezvoltarea imaginației reproductive, aceasta devine mai
bogată, mai complexă întrucât copilul operează cu termeni diferiți și ipostaze variate. Datorită
cumulului de cunoștințe se instalează o anumită ordine în imaginație, elevul fiind pus situația de a
recompune imaginea unor realități pe care nu le-a trăit și nu le-a văzut. Un alt tip de imaginație
care se dezvoltă în această perioadă este cea creatoare. De cele mai multe ori imaginația creatoare
se manifestă prin joc, realizarea de produse creative sau chiar fabulație. În momentul în care copilul
cunoaște foarte multe informații dintr-un domeniu, în care și-a dezvoltat înclinațiile și interesele,
începe a realiza produse originale, care îl reprezintă și îi creează o stare de confort.

5 Verza, E., 1973, Conduita verbală a școlarilor mici, Editura Didactică și Pedagogică, p. 23-24
-9-
 Reorganizarea în plan instrumental- operațional și reorganizarea în plan
afectiv-motivațional

✓ Formarea deprinderilor, priceperilor și obișnuințelor

În perioada preșcolarității se formează anumite deprinderi precum: spălatul pe față, pe

mâini, deprinderi alimentare, de îmbrăcare; acestea continuă a se dezvolta și în perioada micii
școlarități, însă, pe lângă acestea, sunt dezvoltate o serie de deprinderi neîntâlnite până în acest
moment și anume cele legate de scriere, citire, socotit la un nivel mult mai avansat. Pentru formarea
și dezvoltarea unor deprinderi, întrecerile sportive și jocurile constituie medii favorabile.
Deprinderile de a memora, de a citi, de a vorbi corect, pot fi dezvoltate cu maximum de eficiență
cu ajutorul jocurilor.
O serie de obișnuințe generate de școală , la această vârstă, sunt în special obișnuințele
legate de comportamentul civilizat în orice spațiu public. Unele obișnuințe derivă din repetarea
unor deprinderi; printre acestea putem enumera cititul, scrisul, socotitul.

✓ Caracteristicile aptitudinilor

De cele mai multe ori, în această perioadă a școlarității, în momentul în care copilul își
îmbogățește cunoștințele, aptitudinile se dezvoltă într-un ritm mult mai alert. Aptitudinea
principală dezvoltată în această perioadă este cea de a învăța. Printre condițiile de bază ale
dezvoltării capacităților și aptitudinilor putem enumera: stăruința, dorința de cunoaștere și
perfecționare, puterea de a învinge obstacolele care intervin în procesul învățării. Un alt aspect
important în procesul dezvoltării aptitudinii de a învăța îl constituie aprecierile externe pozitive,
acestea stimulând copilul în adoptarea unei atitudini din ce în ce mai exigente față de activitatea
proprie.

✓ Dominantele motivației

În perioada micii școlarități, motivația activității se modifică treptat întrucât activitatea

școlară cunoaște numeroase transformări, jocul fiind în continuare punctul de plecare a unor stări
afective pozitive sau negative.

- 10 -
 Foarte importante în formarea motivației școlare sunt autoaprecierea și aprecierea.
Motivația poate fi, așadar, atât internă bazată pe o serie de calități și înclinații pe care școlarul
dorește să le reliefeze cât și una externă, aceasta din urmă fiind uzitată de un adult în dinamizarea
procesului de însușire a cunoștințelor. Motivația externă folosită în exces poate conduce la unele
efecte negative nedorite, atât recompensele cât și aprecierile de orice natură trebuie folosite cu
măsură, astfel încât, procesul de asimilare a cunoștințelor să se realizeze pe o bază solidă la nivel
psihic și nu pe o bază materială, întrucât aceasta la un moment dat va înceta a mai da roade.
Aprecierile externe trebuie să vină în formarea sau mai concret în completarea autoaprecierii
activității școlarului.

✓ Specificul afectivității

În această perioadă, încep a se dezvolta o serie de sentimente și emoții estetice bazate pe

dominantele vieții școlare, dezvoltându-se astfel și curiozitatea școlarului mic. Pe de altă parte,
afectivitatea și în special exteriorizarea emoțiilor suferă anumite schimbări: întrucât școlarul
încearcă să respecte cerințele școlii, acesta își impune în anumite momente reprimarea
sentimentelor, dorind a le interioriza pentru a demonstra o acceptare a ”regulilor”. De multe ori
aceste limite și reguli impuse încep a avea efecte negative atât asupra sănătății fizice cât și mentale
ale elevului. De preferat este, așadar, folosirea unor activități care să îi ajute pe școlari să elimine
toate acele frustrări reprimate pentru a evita eventuale eșecuri ulterioare.

Voința și atenția

Un element important în perfecționarea conduitei școlarului mic este voința. Aceasta este
strâns legată de dezvoltarea unei atitudini raționale în cadrul acțiunilor propuse. Copilul începe să
gândească fiecare acțiune a sa, să găsească motivația, pentru ca rezolvarea unei sarcini să aibă o
anumită finalitate utilă, care poate fi explicată. Scopurile pe care școlarul mic și le propune, de
cele mai multe ori, nu mai au nevoie de stimuli din afară, acest fapt conducând la creșterea
autonomiei și implicit a independenței, în special în ceea ce privește învățarea dar și desfășurarea
activităților din timpul liber. Sarcinile școlare ocupă foarte mult din timpul unui elev: aproape în
întregime timpul petrecut la școală, continuând cu temele pentru acasă, care și ele ocupă un timp

- 11 -
considerabil, astfel că, elevul trebuie să depășească unele dorințe și interese care îl distrag de la
activitățile unui școlar.
Volumul atenției este foarte scăzut, dificultatea școlarilor mici constând în încadrarea
concomitentă a tablourilor intuitive și a explicațiilor verbale, operațiile pe care ei le fac și acțiunile
desfășurate de colegii lor. Perioada școlarității mici exercită câteva influențe importante pentru
dezvoltarea atenției asupra elevilor: solicitarea permanent și sistematizată a atenției dezvoltând-o
în funcție de specificul cerințelor cognitive, sunt dezvoltate însușiri ale atenției, fiind antrenată în
special, atenția voluntară.6

Personalitatea

Fundamentele personalității unui copil se pun de la vârstă fragedă, încă din perioada
preșcolarității. În perioada micii școlarități au loc schimbări majore în personalitatea elevilor,
schimbări influențate de tranziția spre o formă de activitate școlară diferită, care implică
autodeterminare și independență. Din punct de vedere al varietății tipurilor de personalitate, putem
remarca la această vârstă atât copii mai sociabili, dar și copii necomunicativi. Aceste tipuri ale
temperamentelor copiilor, au efecte asupra atitudinii comportamentale din perspectiva activității
școlare. Cu alte cuvinte, în momentul în care un copil are dificultăți în a comunica problemele
școlare cu care se confruntă, apar anumite înclinații negative care pot reprima un comportament
școlar adecvat: apar neglijența, teama, minciuna. Toate aceste atitudini pot deveni cu timpul
permanente. De aceea este necesară depistarea problemelor pentru a se interveni la timp cu soluții
de remediere.
Din cele mai sus menționate putem afirma că, personalitatea școlarului mic de dezvoltă și
prin modalitatea de relaționare cu cei din jur. Cu ajutorul comunicării eficiente și interacționării
cu cei apropiați, copilul începe să cunoască noțiuni ca onestitatea, curajul, astfel dezvoltându-se
indicele de socializare, un factor esential în integrarea unui individ în viața socială.

6 Crețu T., 2001, Psihologia vârstelor, Ed. CREDIS-Bucuresti, p.108

- 12 -
1.3 Contribuția activităților de joc și învățare la dezvoltarea proceselor psihice și a
personalității școlarului mic

Evoluția psihologică a copiilor nu se realizează exclusiv ca efect al desfășurării

capacităților înăscute, dar, copilul reușește să se dezvolte prin el însuși apelând, inconștient, la
două elemente fundamentale: imitația și jocul( conf. E. Claparéde). Dacă imitația apare la câteva
luni de la naștere, jocul reprezintă prima preocupare a copilului.
În ceea ce privește dezvoltarea psihică a școlarului mic, constatăm că atenția este un factor
necesar în executarea optimă a proceselor informaționale în integralitatea lor. Un aspect important
al atenției, care se metamorfozează în decursul învățământului primar, este volumul ei. La această
vârstă asistăm, așa cum menționam anterior, la o dezvoltare semnificativă a limbajului și implicit
a vocabularului prin prisma însușirii scrisului și cititului. Odată cu debutul celei de-a doua
copilărie, o altă schimbare care are loc în planul gândirii, este reprezentată de conturarea
caracterului.
J. Piaget, studiind îndeaproape stadiile inteligenței umane, afirmă că ”… perioada dintre 7-
8 ani și 11-12 ani este cea a desăvârșirii operațiilor concrete…”.7
Așadar, în decursul celei de-a treia copilărie se petrec o serie de transformări și schimbări
din toate punctele de vedere. Copiii încep să conștientizeze că o regulă este rezultatul înțelegerii
dintre oameni și că aceasta poate fi schimbată, doar dacă se ajunge la un comun acord. Ei
experimentează, cu ajutorul jocurilor, implicarea în conturarea unor norme ale grupului din care
fac parte, precum și încercările în respectarea lor, în autoreglarea propriilor reguli cu cele ale
grupului.8 În acest mod, copiii se pregătesc de o autonomie normală care, în următoarele stadii, va
putea fi atinsă. H. Rudollph Schaffer(2010)9 afirmă ”...în grup şi numai în grup copilul poate face
experienţa reciprocităţii şi a solidarităţii atât de esenţiale pentru dezvoltarea sa mentală şi pentru
echilibrul său viitor.”

7 Piaget, J trad. Dan Răutu, 1965, Psihologia inteligenței, Editura Științifică, p. 42

8 Rose, V., 1972, Cunoasterea copilului, E.ditura Didactică și Pedagogică, p. 270
9 Schaffer, H. R., trad. Thea Ionescu, 2010, Introducere în psihologia copilului, Editura Asociația de Științe Cognitive

din România, p. 29
- 13 -
 Școala joacă un rol primordial în dezvoltarea psihică a școlarului mic, în toată
complexitatea ei. Rolul familiei precum și a mediului acesteia nu este mai puțin important, însă
activitatea școlară este cea care are un rol hotărâtor.
Având un caracter universal, jocul este o manifestare unde lupta contrariilor este evidentă,
această luptă având rol în dezoltarea copilului printr-un efort considerabil de autodepășire. Pe scara
vârstelor, jocul reprezintă un adevăr permanent. Este adevărat că acesta se dezvoltă, tinde spre
evoluție începând cu preșcolaritetea, școlaritatea mică și continuând cu diverse activități cotidiene
din mediul social, însă prezența lui este una certă.
Teorii importante privitoare la activitatea ludică ca și element important în dezvoltare
precum și în conturarea personalității copiilor vin din partea adepților concepțiilor cu influențe
genetic- funcționale și constructivist psiho-sociale10:
1. Claparede ne relevă faptul că jocul este, în primul rând, exprimarea dorinței unei ființe
de a-și afirma propria personalitate. Jocul este declanșat sub impulsul activismului, a
nevoii de exploatare și chiar și de simpla curiozitate, este activitatea specifică copilăriei
care îndeplinește totodată și nevoia de dezvoltare. În cele din urmă, jocul, chiar dacă
satisfice doar nevoi prezente, acesta pregătește copilul pentru viitor.
2. Conform lui J. Piaget jocul este inclus în procesul de adaptare, în decursul căruia
acomodarea și asimilarea sunt în strânsă legătură, în funcție de stadiul de vârstă. În
momentul în care acomodarea este mai pronunțată, reacțiile celor din exterior devin
importante pentru conturarea conduitei copilului, lucru observat prin imitația celor din
jur, atât de des întâlnită în decursul jocurilor. Interest de modul în care se dezvoltă
inteligența copiilor, Piaget conferă jocurilor, înainte de toate, rolul de a ajuta la
dezvoltarea intelectuală.
3. S. Miller(1973) este de părere că principala funcție a jocului este cea de sistematizare
și înțelegere a fenomenelor, exersarea și experimentarea unor sentimente și emoții care
sunt insuficient de clare. Pe de altă parte, el afirmă că jocul este o reconstruire a realului
prin acțiuni psihomotorii concrete.

10Cosmin Prodea, 2010, Educație fizică prin joc- Suport de curs, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj- Napoca
Facultatea de Educație Fizică și Sport, p. 8-10
- 14 -
 4. În concepția lui H. Wallon jocul dezvoltă atât funcțiile psihomotorii cât și cele afective
și de cunoaștere.
5. K.D.Ușinski ne reliefează faptul că jocul, fiind o activitate liberă, le dezvoltă copiilor
imaginația, capacitățile creatoare, învățând să-și cunoască propriile posibilități.
Din perspectiva psihogenetică, jocul ajută în sistematizarea mai concretă a impresiilor în
planul acțiunilor, fiind un mediu propice retrăirii experiențelor proprii. Comparând copiii cu
diferite niveluri de inteligență, cercetătorii au ajuns la concluzia că în desfășurarea activităților
zilnice, jocul ocupă un loc foarte important pentru copiii cu performanțe intelectuale ridicate.
Rolurile pe care le ocupă copiii în cadrul jocurilor, caracteristicile verbale, motrice și
acționale adoptate de aceștia, sunt elemente ale conduitei socializării primare și ale relațiilor
psihosociale. Jocul reface situații trăite de copii, din viața reală, are importanță superioară în
dezvoltarea și formarea personalității copilului, plecând înainte de toate de la imitarea conduitelor
celor din jur, fapt posibil doar prin inetracțiunea cu aceștia.
Așadar, dacă până la vârsta de 7 ani, copiii reacționează așa cum dorește adultul de lângă
el, ulterior el, prin spirit critic și reflecție își conturează convingerile și opiniile personale. Iată
cum, cunoașterea regulilor, a mediului și a valorilor mediului, impuse în primă fază, sunt treptat
interiorizate, formând personalitatea și caracterul copiilor.11
Jean Marie Twenge(2017), abordează în lucrarea sa importanța jocului în dezvoltarea
copiilor12, care sunt schimbările care apar în personalitatea acestora în momentul participării active
la jocuri, dar și urmările negative pe care lipsa acestuia le poate produce.
În primul rând, așa cum menționam anterior, jocul ajută la dezvoltarea atitudinilor și
competențelor celor mici. Jocul, prin definiția lui, este o activitate în care copiii includ interesele
interioare, competențele și înclinațiile lor. Astfel că, folosindu-le și exersându-le, ajung a descoperi
talente de care nu erau conștienți anterior, se dezvoltă sănătos, devenind pe zi ce trece o variantă
îmbunătățită a lor. În școală, de cele mai multe ori, copiii lucrează pentru note și laude, toate
acestea fiind imprimate în atitudinea copiilor de către adulți, de judecățile acestora, fiind în final o
piedică în dezvoltare. Ei încep a se compara cu ceilalți, a fi descurajați în momentul unui eșec,

11 Cosmin Prodea, 2010, Educație fizică prin joc- Suport de curs, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj- Napoca
Facultatea de Educație Fizică și Sport, p. 6-8
12 J. M. Twenge, 2017 iGen: Why Today's Super-Connected Kids Are Growing Up Less Rebellious, More Tolerant,

Less Happy--and Completely Unprepared for Adulthood--and What That Means for the Rest of Us, Atria Books

- 15 -
acest fapt împiedicând dezvoltarea unei personalități sănătoase, iar în cele mai nefericite cazuri, la
stări de anxietate și chiar depresie. În schimb, în jocul liber, copiii fac ceea ce își doresc, învățarea
și dezvoltarea proceselor psihice devin produse secundare, scopuri inconștiente ale activității.
În al doilea rând, prin joc, copiii învață să adopte propriile decizii, să rezolve probleme,
exersează auto-controlul și respectă reguli. O caracteristică fundamentală a jocului este așadar
dirijarea și controlul acestuia chiar de către jucători. În activitatea școlară copiii sunt în permanență
diriați de către adulți. Adulții sunt cei care hotărăsc cum trebuie cei mici să se comporte, să
vorbească, să acționeze, tot ei fiind aceia care rezolvă problemele ivite. În joacă, toate
responsabilitățile adulților sunt preluate de către copii, ei hotărând ce și cum să se joace, precum
și gestionarea problemelor apărute sau găsirea celor mai bune soluții pentru acestea. În cadrul
jocului, așadar, copiii învață cum să își controleze viața și cum să gestioneze mediul fizic și social
în care se află.13
Principala valoare a jocului copiilor este întocmai practicarea auto-controlului. Toate
jocurile, indiferent de natura lor, au reguli, iar jucătorii trebuie să-și exercite conștient auto-
controlul propriilor acțiuni pentru a le respecta. Regulile nu trebuie scrise pe o hârtie, nici măcar
spuse, întrucât ele sunt înțelese în mod intuitiv. Un exemplu în acest sens ar putea fi jocurile
sociodramatice, unde, pentru a părea cât mai veridic, trebuie să intri în pielea personajului: dacă
esti Superman, nu poți plânge în momentul în care cazi sau te lovești; dacă ești un animal de
companie trebuie să mergi în patru, în ciuda discomfortului. Iată cum, din dorința puternică de a
juca și de a păstra jocul, copiii sunt determinați să accepte a depăși limite pe care în viața reală nu
le-ar fi depășit niciodată. Astfel, jocul este elementul prin care cei mici dobândesc capacitățile de
auto-control esențiale existenței sociale, realizând că însuși auto-controlul în joc este o sursă a
plăcerii.
Copiii care nu au șansa de a controla acțiunile proprii, acționa conform deciziilor personale,
rezolva probleme individuale, dar și a învăța cum să urmeze regulile din cadrul unui joc, cresc cu
nevoia de a avea în permanență alături o persoană care să le dicteze fiecare pas sau decizie,
deoarece consideră că nu ei au control asupra vieților lor sau asupra destinelor lor. Ei cresc având
impresia că depind de noroc și de bunăvoința sau capriciile altora, un sentiment înspăimântător

13 Goldstein, J., 2012, Play in children’s development, health and well-being, TIE, p.15
- 16 -
atunci când își dau seama că norocul merge în ambele sensuri și că cei din jur nu sunt întotdeauna
de încredere.
Observând copiii în decursul jocurilor în aer liber, se pot observa cu ușurință momentele
în care ei se pun în mod deliberat în condiții moderate de frică în joc: lovituri, alunecări, învârtiri
la locul de joacă, urcări în copaci, mai nou skateboarding-ul periculos pe balustrade. Toate acestea
sunt atractive, distractive în măsura în care induc și puțină teamă. În lipsa unei minime frici,
activitatea este plictisitoare, iar dacă este prea periculoasă, aceasta seamănă mai mult teroare decât
distracție. Nimeni altcineva nu știe limita sau măsura exactă a fricii, de aceea aceste activități
trebuie urmărite îndeaproape și supravegheate de un adult.
Dincolo de situațiile dificile din punct de vedere fizic, copiii se poziționează, de asemenea,
în situații sociale dificile în jocul lor social. Toate tipurile de jocuri sociale pot genera conflicte,
dar și cooperare, iar pentru a continua să joace, copiii trebuie să învețe să controleze emoțiile, în
special furia și frica, pe care un astfel de conflict le poate induce. Abilitatea redusă de a gestiona
emoțiile care derivă din lipsa participării la jocuri, poate conduce la creșterea ratelor de
psihopatologie în rândul tinerilor de astăzi. Persoanele care suferă de tulburări de anxietate descriu
pierderea controlului emoțional ca una dintre cele mai mari temeri ale lor. Ei se tem de propria lor
frică și, prin urmare, faptul de a fi puși doar în situații de control absolut și siguranță, duc la un
nivel ridicat de frică, pe viitor, în ceea ce privește pierderea controlului. Copiii opun rezistență, de
cele mai multe ori prin furie, eforturilor nesolicitate din partea adulților, întrucât acestea sunt
receptate asemenea unei mesaj de tipul: ”Nu ești îndeajuns de inteligent pentru a realiza cât este
de important să înveți un anumit lucru”, de aceea, de nenumărate ori replica acestora este ”Lasă-
mă să fac singur!”. Exact acest lucru este exersat prin joc, capacitatea de a se simți stăpâni pe o
situație, de a o putea gestiona. Dacă le transmitem nenumărate mesaje de neîncredere, de îndoială
în forțele proprii, este posibil să le inducem teama și convingerea că într-adevăr sunt leneși,
incapabili să poată învăța, distrugându-le o mare parte din capacitatea lor de a fi încrezători. Jocul
le oferă posibilitatea de a-și manifesta această capacitate, de a se simți mai siguri, mai stăpâni pe
ceea ce știu, ce cunosc.14

14 Holt, J. 2015, Cum învață copiii, Editura Trei, p. 77

- 17 -
 Cercetările privind narcisismul au remarcat preponderența din ce în ce mai ridicată în
cadrul copiilor. Narcisismul este o imagine supraevaluată a propriei persoane, care tinde să separe
sinele de ceilalți și să inhibe formarea de relații semnificative. The Narcissistic Personality
Inventory (NPI) a fost dezvoltat la sfârșitul anilor 1970 pentru a evalua narcisismul, și multe studii
i-au demonstrat veridicitatea. Persoanele care înregistrează scoruri mari pe această scală tind să
exploateze pe alții pentru câștig personal, tind să folosească supra-aprecierea propriei persoane în
favoarea cooperării cu ceilalți. Jocul social pare, de asemenea, să ofere cele mai bune mijloace
disponibile pentru combaterea sentimentelor de superioritate asociate cu narcisismul. Părinții își
pot pune copiii pe piedestale spunându-le cât de speciali sunt, profesorii pot oferi excesiv laudă și
note mari pentru realizările mediocre, însă copiii înșiși nu se vor supraestima în jocul lor. În joc,
copiii nu tolerează ape de superioritate sau cereri de tratament special și reguli speciale.
Pentru ca un joc să continue, indiferent de care este natura lui, este foarte important a-i face
pe ceilalți fericiți, sau cel puțin destul de fericiți astfel încât să nu renunțe. Regulile trebuie
negociate, astfel încât cu toții să fie de acord cu ele, în caz contrar, cei care vor fi împotrivă, vor
pleca. Alt fapt important în joc este atenția la reacțiile emoționale și nevoile celorlalți, întrucât
oricine va deveni prea trist, supărat, va pleca. Dacă prea multe persoane pleacă, jocul se sfârșește.
Copiii, prin natura lor, iubesc să se joace între ei, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie
să învețe a empatiza cu ceilalți.
Perioada școlarității mici, numită și a treia copilărie, debutează cu necesitatea însușirii
activității de învățare care solicită copilului o rezistență fizică considerabilă, dar și o un efort
intelectual ridicat. Obiectivul principal al acestei activități este, în esență, asimilarea activă a
informațiilor, însușirea priceperilor și deprinderilor și a experienței sociale care vor conduce
ulterior la dezvoltarea personalității.
Învățarea angajează dimensiunile cognitive, dar şi cele afective, volitive și motivaționale
ale personalităţii umane care susţin "modificarea sau transformarea intenţională a
comportamentului uman, condiţionată de experienţa trăită"15. Dezvoltarea, pe de altă parte
înseamnă creștere, maturizare, toate acestea realizându-se prin învățare. Necesitatea dezvoltării se

15 Cerghit, I.; Oprescu, N., Vlăsceanu, L. (coord),1988; Curs de pedagogie, Universitatea București, p.
111

- 18 -
concretizează în adaptabilitatea oricărei ființe umane la mediul său. Diferența dintre cele două
procese constă în faptul că învățarea implică adaptare rapidă, dar pentru un timp limitat, iar
dezvoltarea- adaptare gradată pentru un timp îndelungat.
Așadar, jocul și în special jocul copiilor, folosește dezvoltării unui număr mare de funcții
care ajută la dezvoltarea sănătății mintale a copiilor. În absența acestuia, copiii nu vor reuși să
dobândească acele abilități emoționale care sunt vitale pentru dezvoltarea sănătății psihice și a
personalității lor.

- 19 -
CAPITOLUL 2

Rolul sanogen al jocurilor liber alese desfășurate în timpul pauzelor

2.1. Odihna activă, importanța alternării tipurilor de activități din programul zilnic

În activitatea școlară pot interveni nenumărați factori care influențează negativ modul de
desfășurare a acesteia, fapt care duce ulterior la inadaptarea elevului, la eșec sau la situații de
conflict cu urmări serioase asupra sării de sănătate. Cel mai frecvent factor întâlnit, având urmări
imediate asupra stării de sănătate, menționat de majoritatea specialiștilor, este suprasolicitarea.(
P.Bugard, P. Brânzei, R. Bastide, R. Duboa, R. S. Lazzarus, L. Lévi, C. Enăchescu).
Suprasolicitarea constă în creșterea duratei și ritmului unei activități peste posibilitățile
psihobiologice. Aceasta conduce la surmenajul elevului, la scăderea atenției, a interesului pentru
activitate precum și a capacității de concentrare. Starea de oboseală intervine în momentul
prelungirii perioadei de suprasolicitare.16
Printre factorii care influențează negativ sănătatea copiilor și nu numai se numără: stresul,
sedentarismul, solicitarea sistemului nervos un timp foarte îndelungat, postura incorectă a corpului
în urma încordărilor statice prelungite, solicitarea disproporționată a segmentelor corpului. Noile
cercetări ne prezintă faptul că omul contemporan petrece aproximativ 80% din timp în activități
de tip static. De aceea, tulburările coloanei vertebrale sunt din ce în ce mai prezente în rândul
persoanelor.
Cât privește activitatea copiilor la școală, aceștia petrec o mare parte din timp în poziția
șezut. Luând în calul particularitățile dezvoltării fizice aduse în prim plan în capitolul anterior,
consecințele sedetarismului sunt nefaste, având în vedere că în momentul școlarității mici ei nu au
musculatura îndeajuns de întărită pentru a susține aparatul locomotor. Conform unui studiu realizat
pe 1411 elevi s-a constat că activitățile școlare ale copiilor cuprind 30-35 ore pe săptămână, adică

16 Enăchescu, C., 2008, Tratat de igienă mintală, Polirom, p. 141

- 20 -
tot atâtea ore de oboseală psihică, intelectuală și implicit poziții incorecte, iar din acestea, doar
una-două ore de educație fizică. Astfel că ponderea activităților sedentare constituie 93, 85%, iar
activitățile fizice, un procent de 6, 15%.17 Găsirea unor modalități de combatere a acestor factori
negativi este o problemă reală, întrucât între sănătate, timpul liber deținut și randamentul școlar
este o relație de intercondiționare. Există așadar o nevoie acută de activități fizice și de relaxare în
cadrul școlarității mici prin care se poate desfășura ceea ce numim odihna activă.
Factorul ”stres” este unul din elementele care împiedică uneori creierul să funcționeze
corespunzător. Stresul poate afecta atât sistemul cardiovascular cât și pe cel imunitar18. Stresul
sever declanșează activitatea cardiovasculară, iar pe un termen mai îndelungat, adrenalina poate
provoca cicatrici în interiorul vaselor sangvine. În privința sistemului imunitar, stresul poate aduce
prejudicii serioase asupra organismului, ajungându-se chiar și la imposibilitatea acestuia de a putea
lupta împotriva infecțiilor sau, mai grav, poate activa sistemul imunitar față de anumite elemente
neagresive cum ar fi propriul organism. La orele de curs, eleviii pot fi stresați din cauza unor
așteptări foarte mari din partea cadrului didactic, dar și din lipsa controlului asupra performanțelor
viitoare. Uneori stresul mai poate apărea și în cazul instalării plictiselii, de aceea este necesar a
exista un echilibru între ceea ce pot și ceea ce nu pot controla, între siguranță și nesiguranță tocmai
pentru a elimina plictiseala. Pauzele, jocurile din timpul pauzelor, vin în ajutorul copiilor, în
dorința de a elimina acest factor nociv-stresul, care influențează în mod direct capacitatea de
învățare.
Pentru ca odihna activă să poată funcționa, are nevoie de anumite rezerve energetice și
funcționale ale individului care să fie activate, astfel că și ea, la rândul ei, determină o stare de
oboseală în momentul în care resursele organismului scad. Alți factori care trebuie luați în
considerare în momentul odihnei active: care sunt activitățile cu care trebuie făcută alternanța, care
este durata de desfășurare și locul acesteia. Odihna activă se realizează și ea prin anumite activități
care pot scădea potențialul global al organismului, fapt care duce implicit la reducerea eficacității
acestui tip de odihnă. Activitățile desfășurate de școlarii mici necesită o focalizare senzorială și un
efort intelectual, generând oboseala mentală și cea senzorială prin angajarea unor procese precum
memoria, gândirea, percepția, imaginația, limbajul. În momentul desfășurării unei activități pe o

17 Cimpianu C., 2011, Timpul liber- noțiune socială de importanță primordială, p. 14

18 Medina J., 2017, Regulile creierului, Lifestyle Publishing, p.88- 89
- 21 -
perioadă îndelungată, există riscul instalării oboselii, reducerea eficienței intelectuale și implicit a
concentrării. Aici intervine necesitatea alternării activităților, iar metoda cea mai la îndemână este
folosirea eficientă a pauzelor școlarilor, a recreației. Acela este momentul în care elevii nu se simt
constrânși, în care ei desfășoară activități care le readuce confortul eliminând starea de oboseală
intelectuală. Jocul este baza și esența copilăriei, el satisface nevoi prezente ale copiilor pregătindu-
i pentru viitor.19

2.2. Funcția de refacere a potențialului biopsihic prin activitățile ludice în aer liber

Perioada școlarității mici, numită și a treia copilărie, debutează cu necesitatea însușirii

activității de învățare care solicită copilului o rezistență fizică considerabilă, dar și un efort
intelectual ridicat. Obiectivul principal al acestei activități este, în esență, asimilarea activă a
informațiilor, însușirea priceperilor și deprinderilor și a experienței sociale care vor conduce
ulterior la dezvoltarea personalității.
Jocul în aer liber contribuie semnificativ la creșterea copiilor și dezvoltarea creierului
acestora, stabilind noi conexiuni neuronale, iar pe de altă parte, ajutând la combaterea
sedentarismului.
Având în vedere faptul că activitatea din clasă a copiilor se desfășoară în principal în
poziția șezând, iar la vârsta școlară mică musculatura nu este suficient dezvoltată pentru sprijinirea
aparatului locomotor, principalul ”vinovat” al apariției deformațiilor coloanei vertebrale este
sedentarismul.
John Medina (2017) ne prezintă 12 reguli20 pe care trebuie să le urmăm pentru a fi eficienți
în activitățile noastre. Unul din elementele importante în dezvoltarea sănătoasă a creierului nostru
îl reprezintă exercițiile fizice. Acestea îmbunătățesc abilitățile cognitive, transportă sângele la
creier, îl alimentează cu glucoză pentru energie și cu oxigen, astfel absorbind electronii toxici
eliberați.
Eficiența exercițiilor fizice se poate remarca la majoritatea copiilor printr-o concentrare
mai bună asupra sarcinilor de îndeplinit, alocarea mai multor resurse cognitive unei sarcini pe o

19 Claparéde E., 1975, Psihologia copilului și pedagogie experimentală, Editura Didactică și Pedagogică,
București, p. 60- 61
20
Medina J., 2017, Regulile creierului, Lifestyle Publishing, p.33

- 22 -
perioadă mai îndelungată. Dr. Antronette Yancey, într-un interviu pentru NPR(National Public
Radio), a declarat că: atunci când copiii sunt activi din punct de vedere fizic, există o probabilitate
foarte mică ca aceștia să aibă un comportament deviant în timpul orelor, stima de sine a acestora
crește, manifestând mai puțină depresie și anxietate, toți acești factori având un impact direct
asupra performanțelor școlare21.
Jocul îmbunătățește capacitatea de a percepe starea emoțională a celor din jur și de a se
adapta mai ușor la schimbări. Copilul în creștere învață aproape totul prin joacă, acest fapt
ajutându-l să-și construiască metode eficiente de învățare. Așa cum menționam în capitolul
anterior, prin jocul liber, copiii își dezvoltă interesele și competențele, învață cum să adopte
propriile decizii, rezolvă probleme, exersează auto-controlul, respectă reguli, învață să gestioneze
propriile emoții, să relaționeze și să colaboreze cu cei din jur.
Literatura de specialitate ne aduce în prim plan trei factori elementari care influențează
progresul învățării și anume: starea generală a sănătății, dezvoltarea fizică generală și echilibrul
fiziologic.22 Așadar, s-au constat strânse legături între caracterisicile dezvoltării fizice și reușitele
la învățătură. Deosebirile cele mai importante remarcate în plan individual sunt condiționate de
caracteristicile psihomotorii și ale analizatorilor. Dezvoltarea fizică are corelații directe asupra
modului în care evoluează analizatorii, aceștia generând efecte puternice asupra performanțelor
elevilor. Un exemplu în această privință: identificarea stimulilor vizuali mult mai rapid decât în
cazul copiilor sedentari, care nu au o dezvoltare fizică normală. Confirmarea cea mai concludentă
în privința rolului reprezentat de caracteristicile biofizice vine în urma ipotezelor din domeniul
handicapului somato-fiziologic. Acesta poate fi trecător, caz în care barierele de învățare dispar pe
măsura revenirii la normalitate a echilibrului fiziologic, sau de lungă durată, caz în care poate
cauza situații de insucces școlar sau chiar nevoia de incluziune.
Dereglările asupra echilibrului somato-fiziologic se manifestă prin: tulburarea frecvenței
firești a școlarului mic, distonii mentale de natură fiziologică, sensibilitate fiziologică cu impact
asupra conduitei generale de învățare, sindromul de oboseală( fatigabilitate) la elevii hipotensivi,
inadaptări la programul școlar. Conform P. Nazek și H. Naussac aproximativ 21% din inadaptări

21
Medina J., 2017, Regulile creierului, Lifestyle Publishing p. 35-55

22
Neacşu, I., 2015, Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Polirom, p. 62

- 23 -
au la bază cauze fizice23. Cu toate acestea, în momentul manifestării unei inteligențe normale sau
chiar superioare, balanța se echilibrează în sensul că factorii de sănătate nu mai pot avea un grad
mare de implicare asupra capacităților de învățare sau de dezvoltare intelectuală a școlarului mic.

2.3. Jocul recreativ ca factor de socializare și integrare socială

Având un caracter colectiv, jocul ajută la constituirea unor relații sociale între școlarii
mici, la trăirea a numeroase stări afective, schimburi de experiențe și informații, la dezvoltarea
curajului, a stăpânirii de sine, a respectării unor reguli și a exprimării propriilor opinii. Chiar dacă
jocul pare a fi doar un element distracțional menit să consume excesul de energie al celor mici, el
este mai mult decât atât. Funcțiile lui pot cântări greu în dezvoltarea sănătoasă a copiilor și nu
numai.
Una dintre caracteristicile principale ale jocul este caracterul său complex întrucât acesta
determină formarea și dezvoltarea personalității copilului. Jean Château (1967)24 atrăgea atenția
asupra complexității jocului, întrucât lumea jocului este anticiparea lumii reale, o exersare a
viitorului propriu în câmp imaginar.
”Un copil care nu vrea sa se joace este un copil a carui personalitate nu se afirma, care
se multumeste sa fie mic si slab, o fiinta fara mandrie, o fiinta fara viitor”( 1967, p.19-34).
Așa cum menționam și în capitolul anterior, cu ajutorul jocului copiii reușeșc să descopere
aspecte ale vieții cotidiene folosindu-le ulterior pentru integrarea în societate.
Recreația este modalitatea cea mai simplă de odihnă activă pentru un școlar, de aceea
lucrurile sunt cât se poate de grave în momentul în care cei mici sunt privați de aceasta. A-i pedepsi
pe cei mici pentru neatenția din timpul orelor sau pentru orice greșeală prin înlăturarea acestor
momente în care copiii se pot destinde, este modul prin care noi îi oprim de fapt din a se dezvolta
sănătos. Practic, indirect le impunem să fie individualiști, să nu relaționeze cu ceilalți, fapt care
duce inevitabil la imposibilitatea adaptării în societate, sau la îngreunarea acestui proces. Aceste
pauze sunt extrem de importante în măsura în care, la un anumit interval de timp, apare necesitatea

23 Neacşu, I., 2015, Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Polirom, p.62

24
Château, J. 1967, Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, p. 19
- 24 -
unei odihne pentru sistemul cardiovascular după o tensionare musculară mare dar și pentru
sistemul nervos care este foarte solicitat.
În timpul jocurilor din recreații sunt favorizate socializările pozitive întrucât acestea sunt
naturale și motivante la un nivel superior. Un fapt important este acela că foarte multe informații
învățate în timpul jocurilor recreative sunt învățate de la coechipieri. Aceasta ajută ulterior și
lucrului din clasă, moment în care se poate acționa asemenea lucrului în rețea, a nu vedea doar în
profesor o sursă de informații, considerată intangibilă de altfel de către copii. Mai exact, dacă un
coechipier deține informații confirmate ulterior de un anume adult, poate însemna pentru un alt
participant la joc, înțelegerea faptului că oricine poate accede la cunoaștere, indiferent de vârsta
lui. Această conștientizare îi motivează pe cei mici, ca și ei, la rândul lor, să fie surse de informații
pentru alții. Ne naștem cu această dorință de a ne face plăcuți în ochii celorlalți, de a ne integra și
de a aparține unui grup, însă pentru aceasta suntem nevoiți a respecta un anume ritm al dezvoltării
noastre. Cei mici, prin jocurile lor, nu fac altceva decât să exerseze această dorință, să ajungă a-și
cunoaște limitele și chiar a încerca să le depășească, cu alte cuvinte a se dezvolta într-un mod
armonios.
Fericirea, este un alt sentiment care vine odată cu practicarea jocurilor. S-a ajuns la
concluzia că, pentru a proteja copiii de anxietate și depresie, trebuie să le oferim ocazii și locuri în
care sunt mai puțin regizați și evaluați de către adulți. În jocul social cu prietenii lor, ei se simt
cel mai fericiți. Dacă dorim fericirea copiilor, să le oferim posibilitatea de a petrece mai mult timp
pe zi jucându-se liber cu prietenii, astfel ajutându-i să crească frumos, să devină adulți competenți
din punct de vedere social, emoțional.
Prin joc, ne spune Cerghit I. (1977) ”copilul își imaginează, rejoacă o lume reală în scopul
de a cunoaște mai bine, de a-și lărgi orizontul de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi”.25
Așadar, jocul social este o activitate care contribuie la dezvoltarea cognitivă, socială și
emoțională a copiilor. Prin joc, copiii sunt capabili să creeze și să exploreze o lume pe care ei o
pot guverna, învățând și practicând comportamente și competențe noi pe care le vor folosi mai
târziu (Bruner 1972, Pellegrini 2007)26. Mai mult decât atât, jocul reduce cu mult deficitul de
atenție sau chiar hiperactivitatea copiilor. Chiar dacă aparențele sunt altele, jocul este solicitant

25 Cerghit I., 1977, Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, p. 166
26 Goldstein, J., 2012, Play in children's development, health and well-being, Toy Industries of Europe, p. 16
- 25 -
pentru copii, întrucât trebuie să fie foarte atenți la cuvintele și acțiunile celorlalți, la limbajul folosit
pentru a se face înțeleși, astfel ajungându-se până la a face ”schimb” de cuvinte și acțiuni. Una din
funcțiile școlarizării este aceea de a educa copiii în a deveni cetățeni care pot participa la discuții
și a ajunge la înțelegeri comune în cadrul unui grup. Iată cum, jocul poate ajuta la dezvoltarea
limbajului, a încrederii în sine, a motivației, caracteristici esențiale pentru viața socială viitoare.

- 26 -
CAPITOLUL 3

Tipuri de activități ludice desfășurate în pauze- exemplificări

3.1 Jocuri dinamice pentru refacerea echilibrului biopsihic 27

1. Jocurile de prezentare și de cunoaștere interpersonală

În momentul în care un copil își dorește să facă parte dintr-un grup, în special în cadrul
jocurilor, un aspect important atât pentru el cât și pentru ceilalți îl reprezintă cunoașterea
interpersonală. Jocurile de autocunoaștere, de cunoaștere interpersonală sau de prezentare îi vor
ajuta pe copii: să cunoască concepția de sine, să fructifice atât calitățile sale cât și pe cele ale
grupului, să cunoască valoarea proprie și a celor din jur, să urmărească schimbările propriei
persoane care s-au produs în timp, să facă o radiografie a cercului de prieteni și relații, să accepte
că diversitatea într-un grup este primordială pentru dezvoltarea proprie.

a) Cuvertura
Elevii formează două echipe care se așează pe jos față în față. Doi elevi stau în picioare și
țin o cuvertură la mijloc, astfel încât să nu se vadă unii pe alții. Fiecare echipă, în șoaptă sau prin
semne, numește o persoană care să se apropie de mijlocul cuverturii. Unul dintre cei doi care stau
în picioare dă startul jocului, iar la comanda ”3, 2, 1!” cuvertura este lăsată jos, iar cel numit din
fiecare echipă trebuie să îi rostească prenumele adversarului cât mai repede. Cel care rostește
primul prenumele, ia adversarul de partea sa. Câștigă echipa care are cei mai mulți elevi în
componență, la final.

27Cartea mare a jocurilor- 855 de jocuri și activități”, 2005, Europen Youth Exchange Moldova, Chișinău, p. 21-
167
- 27 -
 b) Bagheta
Pentru acest joc este necesară o ”baghetă”- un pix, un băț etc. Participanții vor forma un
cerc mare pentru a avea spațiu de desfășurare în interiorul acestuia., așezând bagheta în mijloc. Un
elev va fi magicianul care va lua bagheta din mijloc și va trebui să atingă un participant la joc cu
aceasta. Participantul, trebuie să pronunțe prenumele unei persoane din cerc înainte de a fi atins de
baghetă; dacă va reuși, magicianul trebuie să se îndrepte cu bagheta spre cel numit, dar dacă va fi
atins înainte de a pronunța numele, cel din interior va așeza bagheta în mijloc și va ocupa locul
celui atins. Cel atins va trebui să ia bagheta și să-l atingă cu aceasta înainte ca magicianul să-i ia
locul. Dacă reușește, va continua magicianul, dacă nu, el va deveni magicianul din mijlocul
cercului.

c) Transmite coletul
Se pregătește din timp un cadou mic care este împachetat în mai multe straturi de hârtie.
La despachetarea fiecărui strat este notată o întrebare sau o sarcină de realizat. Exemple: ”Spune
culoarea ta preferată!”, ”Care este numele tău?” ”Fredonează o piesă”, ”Îmbrățișează colegul din
dreapta/stânga ta!”. Elevii sunt așezați în cerc, aruncând cadoul unul altuia, până când muzica se
va opri; persoana care are cadoul în mână în acel moment, va desface un strat de hârtie, îndeplinind
sarcina sau răspunzând la întrebarea adresată. Jocul se încheie în momentul în care se termină toate
straturile de hârtie, cadoul rămânând celui care desface ultimul strat de hârtie.

2. Jocuri de cooperare și de comunicare

Cooperarea, colaborarea cu membrii unui grup ajută la crearea unei atmosfere joviale ,
încredere în celălalt, fapt care duce la o comunicare mai deschisă în cadrul grupului, făcând ca
procesul de învățare să fie mai puțin anevoios. Distanțele dintre valorile elevilor sunt rezultatul
atâtor schimbări pe parcursul micii școlarități, trecerea de la un sistem de învățământ la altul fiind
factorul principal care conduce la izolare și singurătate.
Utilizând diferite jocuri de cooperare și comunicare elevii pot reuși: să-și dezvolte
încrederea în puterile proprii prin sentimentul de siguranță pe care îl oferă apartenența la grup, să

- 28 -
adopte decizii, să exprime empatie și ajutor mutual, să găsească un echilibru între nevoia de a fi
independent și dorința de a păstra relații cu ceilalți, să dezvolte abilități de comunicare.

a) Compasul
Pe terenul de fotbal sau pe o suprafață întinsă, elevii se impart în perechi. Unul dintre
coechipieri va alege un obiect care se află la o distanță mare de el, spunându-le și celorlalți care
este acela. După ce va fi legat la ochi, se vor amplasa ”obstacole” în calea lui, coechipierul având
sarcina de a-l dirija, prin indicații ”la stânga/la dreapta”, ”doi pași în față” etc., fără a-l atinge.
După ce rolurile se vor inversa, a treia etapă pe care vor trebui să o depășească va fi cea a
coordonării pașilor cu cei ai partenerului: ambii vor fi legați la ochi, deplasându-se spre un obiect
ales ținându-se de mâini sau de umeri. La final, se poate veni cu propunerea de a merge spre o țintă
împreună cu tot grupul păstrând contactul fizic dintre membrii.

b) Motor Mania
Elevii se impart în grupuri de 5-8 participanți. Timp de 3-4 minute ei vor trebui să se
gândească la un obiect motorizat pe care să îl imite, astfel încât fiecare participant să fie un element
al obiectului. După timpul acordat, fiecare grup se va mișca asemenea obiectului, timp în care
celelalte grupuri vor încerca să ghicească ceea ce este reprezentat. Dacă niciun grup nu ghicește
ce obiect au încercat să imite, grupul care l-a pus în scenă va spune denumirea lui. Totul se
desfășoară asemenea unui spectacol, la final fiecare grup fiind aplaudat.

c) Zidul urlător
Se aleg trei grupuri egale de participanți care se aliniază în trei coloane. Grupul din dreapta
își alege în șoaptă un cuvânt pe care îl va striga grupului din stânga. Grupul din mijloc va trebui
să emită zgomote care vor îngreuna receptarea mesajului de către cel din stânga. După ce au
recepționat cuvântul, grupurile schimbă rolurile.

3. Jocuri de creativitate

Pe parcursul jocurilor, copiii se confruntă cu o serie de situații imprevizibile, pe care sunt

nevoiți să le depășească. Astfel, jocurile contribuie la dezvoltarea creativității copiilor prin
- 29 -
exersarea unor deprinderi pentru identificarea celor mai bune soluții ale unor situații- problemă
atât individual cât și în grup, implicarea în rezolvarea unor probleme, folosirea imaginației și a
memoriei într-un mod original, explorarea lumii înconjurătoare, perceperea greșelilor ca fiind un
mijloc de dezvoltare personal, învingerea fricii de a experimenta, cerceta noi situații și lucruri.

a) Bătălia muzicală
Se formează grupuri a câte 4-6 persoane. Un elev spune un cuvânt, spre exemplu ”dans”,
”soare”, ”frig” oferindu-le 1 minut timp de gândire grupurilor pentru a pregăti cântece care conțin
cuvântul precizat. După ce timpul a expirat, primul grup începe să cânte părțile piesei care conțin
acest cuvânt. A doua echipă trebuie să fredoneze un alt cântec, fără a mai repeta cântecele spuse
deja. Jocul continuă până la epuizarea cântecelor, ulterior având posibilitatea de a folosi un nou
cuvânt.

b) Perechi corporale
Toți elevii stau într-un cerc, exceptând doi dintre ei care se duc într-o parte a sălii/ terenului
fără a vedea sau auzi ce fac ceilalți. Cei care rămân își aleg o pereche dintre cei participanți, iar
împreună vor decide ce imagine corporală vor reprezenta. După această etapă, elevii se așează din
nou în cerc, amestecați. Fiecare din cei doi elevi, la momentul întoarcerii, vor deschide, pe rând,
câte 2 imagini, încercând să le găsească pe cele ”pereche”. Cel care a găsit o imagine- pereche,
mai are dreptul de a mai deshide 2 imagini, dar dacă nu găsește, este rândul celuilalt să încerce.
După găsirea tuturor imaginilor pereche, sunt aleși alți doi participanți care să găsească perechile,
și jocul se repetă.

c) Jocul de-a arta

Elevilor le este propus să transforme o pagină dintr-un caiet preferat într-o ”opera de artă”.
Ideile pot fi diverse: o picture, un desen, colaje, mâzgălituri, orice lucru care lor li se pare distractiv.

- 30 -
 4. Jocuri de energizare și de spargere a gheții

În timpul orelor elevii pierd din energie și concentrare. Jocurile de energizare au scopul de
a restabili echilibrul psihic pentru a trece mai ușor de la o activitate la alta, dar și pentru a putea
folosi la maximum potențialul de energie rămasă. Printre avantajele acestor jocuri în ceea ce
privește potențialul unui copil putem enumera: îmbunătățirea circulației sangvine în tot corpul,
restabilirea atenției și concentrării prin relaxare, diminuarea stării de monotonie ori încordare sau
chiar încheierea unei zile într-o manieră pozitivă. Râsul și mișcarea, durata scurtă a acestor jocuri
precum și lipsa competitivității pun în funcțiune mecanismul de relaxare fizică și psihică.

a) Elefantul
Elevii formează un cerc, iar unul dintre ei va sta în mijloc. Acesta din urmă va îndrepta
degetul spre unul dintre elevi strigând ”Elefantul!”, iar cel indicat va ridica ambele mâini la urechi.
Cel care se află în dreapta elefantului își va ocoperi urechea stângă cu mâna stângă, iar cel din
stânga elefantului își va acoperi urechea dreaptă cu mâna dreaptă. Dacă unul din ei va face o
greșeală acoperind urechea greșită sau nu reacționează în niciun mod, acela se va poziționa în
mijloc, continuând jocul.

b) Făcând cu ochiul
Participanții la joc își aleg fiecare câte o pereche, poziționându-se unul în fața celuilalt într-
un cerc, cei din față vor sta ghemuiți, iar cei din spate, în picioare, cu mâinile la spate, uitându-se
doar la coechipierul său. Unul dintre participanții poziționați în picioare nu va avea pereche, de
aceea va trebui să își găsească una. El va ”chema” unul dintre cei care stau ghemuiți, făcându-i cu
ochiul. Cel pe care ”l-a chemat” va încerca să se mute cu condiția să nu fie atins de perechea sa.
Dacă este atins, el se va întoarce înapoi, dacă nu, cel care rămâne fără pereche continuă jocul. La
un moment dat rolurile pot fi inversate, astfel încât cei care stau ghemuiți, să fie în picioare și
invers.

- 31 -
 c) Ghicește la ce ne-am gândit
Unul dintre participanții la joc va fi ales ”ghicitor”. Acesta va merge într-o parte a sălii sau
terenului, timp în care ceilalți se gândesc la o denumire de pasăre, animal sau plantă. În momentul
întoarcerii, ghicitorul va trebui adreseze întrebări grupului pentru a putea ghici la ce s-au gândit.
Întrebările trebuie formulate astfel încât să se poată răspunde cu ”da” sau ”nu”. După ce ghicitorul
a descoperit despre ce era vorba, se poate alege un alt ghicitor care să continue jocul.

5. Jocuri de formare a grupurilor

Aceste jocuri includ tehnici prin care elevii pot forma perechi și grupuri atunci când este
necesar. Spargerea ”bisericuțelor”- a grupurilor de prieteni care sunt de nedespărțit când participă
la jocuri este principalul aspect vizat. Eleviii trebuie să învețe să lucreze cu persoane diferite, având
moduri de gândire, experiențe diferite.

a) Prenumele
Participanții își vor număra literele din prenume, după care vor încerca să găsească și alte
persoane care au același număr de litere. Dacă se dorește formarea unor grupuri mai mari, se poate
opta prin unirea tuturor celor care au același număr de litere. Dacă unul dintre ei nu își găsește
pereche, acela va trebui să se unească cu cel care are cel mai apropiat număr de litere.

b) Cer albastru
Pentru formarea a 4 grupuri: Unul dintre participanții la joc va rosti cuvinte precum ”
pământ negru, câmpiii verzi, cer albastru. Acum!” În momentul în care participanțiii vor auzi
cuvintele ”cer albastru” vor trebui să arate un număr de degete cuprins între 1 și 4. Cei care vor
avea același număr de degete, vor fi uniți formând un grup.

c) Obiectul meu
Fiecare participant așează într-o căciulă un obiect mic pe care îl are la el; poate fi un inel,
o brățară, o agrafă etc. apoi un număr de paticipanți corespunzător cu numărul grupurilor care

- 32 -
trebuie formate, vor extrage cu ochii închiși câte un obiect, pe rând. Se vor forma echipe care
încurajează diversitatea și nu preferințele.

6. Jocuri cu parașuta

Jocurile cu parașuta pot fi considerate activități educaționale în sensul larg al cuvântului

întrucât urmăresc scopul de a atrage mai mulți copii si a-i implica în realizarea unor sarcini
distractive care nu presupun competiție, eliminând barierele de orice tip. Prin participarea copiilor
la activități cu parașuta, aceștia își dezvoltă o serie de abilități sociale: coordonarea acțiunilor
individuale cu ale celorlalți, împărtășirea; consolidează relații cu ceilalți prin cooperare și
interacțiune; se dezvoltă fizic: își întăresc umerii, brațele, mușchii mâinilor.

a) Distracția de sub parașută

Participanții la joc vor primi câte un număr. La începutul jocului, fiecare va ține strâns de
un capăt al parașutei, umflând-o. Un elev care nu participă la joc va rosti două cifre, moment în
care, cei ale căror numere au fost strigate vor face schimb de locuri, grăbindu-se, astfel încât să
ajungă la loc înainte de dezumflarea parașutei.

b) Muntele
Parașuta va fi umflată și apoi lăsată pe podea. Elevii participanți stau așezați în genunchi
pe marginea acesteia astfel încât aerul să rămână înăuntru. Alți 3 elevi din afară se vor descălța și
vor încerca să urce cu mâinile și picioarele astfel încât, pe măsură ce urcă, să împingă aerul afară
prin gaura din mijloc. Jocul se repetă, astfel încât să se ofere oportunitatea tuturor participanților
să urce ”muntele”.

c) Anatomia corpului
Elevii participanți țin prașuta întinsă. Fiecare elev va rosti, pe rând, câte o parte a corpului,
astfel încât parașuta să se miște, prin coordonare, în aceeași direcție. Se pot menționa: capul,
pieptul, bărbia, genunchii, umerii, talia, nasul, gâtul.

- 33 -
3.2 Jocuri pentru perioada de tranziție de la programul școlar la programul de after-
school28

Tranziția de la programul activităților obligatorii de dimineață la activitățile de tip after-

school trebuie să include o etapă de activități dinamice, în aer liber, urmărind contrastul dintre
activitățile anterioare din programul școlar și cele de după acesta. Foarte important în alegerea
activităților potrivite, este selectarea unor activități complementare cu cele realizate anterior.
Concret, dacă la finalul programului școlar, elevii au avut o activitate care a implicat energizare,
asemenea educației fizice, perioada de tranziție trebuie realizată utilizând jocuri statice și invers,
dacă activitatea anterioară a fost una statică, cea de tranziție trebuie să vizeze dinamizarea elevilor,
energizarea acestora.

Țintașii iscusiți

Elevii formează 3-4 grupe așezându-se în șiruri, cu fața orietată spre o poartă de handbal.
Fiecărei grupe îi este înmânată o minge mică (de oină sau tenis de câmp), cu care va încerca să
nimerească bara transversală, de la diferite distanţe stabilite în funcție de liniile trasate.

Reguli:
• primii din fiecare grupă vor arunca simultan mingea pentru a nimeri bara;
• mingile sunt recuperate de cei care le aruncă;
• în momentul aruncării nu este permisă depășirea liniei;
• distanța se va mări treptat, de fiecare dată când cei care au început jocul revin în
față;
• reușitele se punctează cu 1p dacă mingea a reușit doar să ”șteargă” bara şi cu 2p
dacă bara este nimerită în plin şi mingea se întoarce înspre cel care a aruncat;
• echipa care a adunat cele mai multe puncte, câștigă.

28 Nadejda F., 2012, Carte cu jocuri, Ed. Misiunea Socială "Diaconia" a Mitropoliei Basarabiei, p. 5-23
- 34 -
 Elicea

Toți elevii sunt așezați într-un cerc. În mijlocul acestuia se află ”conducătorul jocului” care
este ales prin tragere la sorți. El va învârti un bidon de plastic pe sol, legat la capăt cu o funie lungă
așa încât bidonul să atingă picioarele elevilor din cerc. Când bidonul se apropie de picioarele
fiecărui elev, acesta se va feri să nu fie atins executând o săritură. Cei atinși sunt eliminați, fiind
punctați în funcție de faza în care s-a produs eliminarea.
Reguli:
• elevii vor sări simultan cu ambele picioare;
• la încheierea jocului, cel care a acumulat cel mai mare punctaj va deveni ”conducătorul
jocului”;
• variantă: jocul poate fi desfășurat și cu echipe de 4-6 elevi; aceștia trebuie să adune punctaj
pentru echipa lor;
• învingători sunt cei care acumulează cel mai mare punctaj până la final.

- 35 -
 Mâinile lipicioase

Elevii sunt împărțiți în echipe cu cel puțin 4 membri. Ei formează un cerc, prinzându-se de
mâini. Un elev va da semnalul de început, moment în care toate echipele se vor deplasa spre un
anumit reper care va fi atins de unul din membri, după care vor reveni la punctul de plecare. Echipa
care va câștiga va fi notată cu 4 puncte, următoarea cu 3 s.a. Grupele își vor alege un nume de
pasăre( exemplu: lebedele, bufnițele, acvilele)
Reguli:
• cercurile vor pleca de la o linie de start trasată;
• pentru a primi puncte, nu este permisă desprinderea cercului;
• reperul se va putea atinge doar cu picioarele, umărul, capul, fără desprinderea mâinilor;
• câștigătoare va fi echipa care, la final, va avea cel mai mare punctaj;
• variante: elevii se pot deplasa învârtindu-se când spre dreapta, când spre stânga.

Detectivii
Se împarte colectivul în patru echipe egale, fiecare alegându-și un nume din domeniul
automobilelor: Mercedes, Audi, Dacia etc. Una dintre echipe va ascunde 5 obiecte într-un
perimetru stabilit, timp în care, celelalte se vor întoarce cu fața spre un perete, cu ochii închiși. Pot
fi folosite obiecte pe care elevii le au la îndemână: eșarfe, căciuli, mingi. La semnalul fluierului,
- 36 -
elevii pornesc în căutarea obiectelor ascunse. Fiecare echipă va avea ocazia, pe rând, să ascundă
obiectele.
Reguli :
• pentru a ascunde obiectele, elevii vor avea la dispoziție două minute;
• se poate folosi tot perimetrul terenului pentru ascunderea obiectelor;
• timpul de căutare va fi limitat: 3 minute;
• pentru fiecare obiect descoperit se acordă cate 1 punct;
• pentru fiecare obiect negăsit, se acordă un punct adversarilor;
• echipa care la final a adunat un număr mai mare de puncte, câștigă.

Mișcă mingea
Se formează patru echipe care vor juca între ele două câte două, tip campionat, fiecare
echipă stabilindu-și de la început un nume de fotbalist(Hagi, Rădoi, Mutu). La mijlocul distanței
dintre cele două echipe, situate în spatele unor linii trasate pe sol, se amplasează o minge de fotbal,
care este fixate în mijlocul unui cerc cu diametru 1 m. Fiecare dintre membri va avea în mână câte
o minge de dimensiuni mai reduse( tenis de camp, oină) cu care va arunca în mingea din centru
pentru a o deplasa.

- 37 -
 Reguli:

• echipa care nimerește mingea, reușind să o scoată în afara cercului marcat primește un
punct, jocul reluându-se de la capăt;
• elevilor li se permite să arunce doar din spatele liniei marcate pe sol;
• echipele care ajung primele la 10 puncte, vor juca finala mare împreună;

Mingea plimbăreață

Elevii se împart în 3-4 echipe așezate în șir indian la un metru distanță unele față de altele.
Primele personae din șir vor primi câte o minge de dimensiuni mari pe care o vor ține cu mâinile,
deasupra capului. La semnal, mingea va fi trecută din față în spate, fără a se omite vreun membru
sau a o arunca. Cel din spatele șirului va veni în față cu mingea, transmițând-o asemenea celui care
până acum a fost primul în șir. Jocul continuă astfel, până când cel care a fost în fruntea șirului la
început va ajunge din nou în față, ridicând mingea deasupra capului.
Reguli:
• mingea se transmite doar desupra capului cu ambele mâini;
• este penalizată cu un punct echipa care aruncă mingea, omițând membri;
• cel care scapă mingea, o poate recupera, continuând jocul de unde s-a rămas;
• toți jucătorii fac un pas înapoi în momentul venirii în față a ultimului membru.

- 38 -
 Șugubățul

Elevii se impart în 4-5 echipe, fiind așezați în șir la o distanță de 8-10 metri de un băț ținut
de doi dintre elevi. Fiecare elev din șir își va face avânt pentru a putea sări peste băț. După ce
fiecare elev a sărit prima oară, bățul se va ridica puțin, astfel continuând până când niciun copil nu
va mai putea sări din cauza înălțimii prea mari. Elevii care nu reușesc să sară peste băț, sunt
eliminați.
Reguli:
• punctele se acordă fiecărui elev astfel: 1 punct pentru prima săritură, 2 puncte
pentru a doua s.a.;
• echipa care a acumulat cele mai multe puncte la finalul jocului, câștigă;
• săriturile pot fi executate în orice mod.

- 39 -
Vânătorul și lupii
Elevii sunt împărțiți în două echipe, fiecare având același număr de membri. Pe sol se
desenează un cerc cu diametrul de 7- 8 m. O echipă va sta în afara cercului reprezentând ”vânătorii”
și o echipă în interiorul acestuia- ”lupii”. Vânătorii vor încerca lovirea lupilor cu o minge pe o
perioadă stabilită dinainte de 5 minute.
Reguli:
• rolurile se inversează după ce timpul acordat unei echipe a expirat;
• echipa va primi un punct de fiecare dată când va lovi un lup, însă acest fapt nu va atrage
eliminarea lupului;
• loviturile cu pământul vor fi punctate;
• vânătorii au posibilitatea de a arunca mingea de oriunde, cu condiția să fie în afara cercului;
• echipa cu cele mai multe puncte adunate va câștiga;
• variantă: pentru complicare, vânătorii pot folosi două mingi.

Lovește mai tare

Elevii se impart în trei echipe. Scopul principal al jocului este lovirea unei mingi de tenis
cât mai departe posibil, cu ajutorul unei bâte de baseball. Fiecare echipă va lovi mingea, membrii
lovind-o pe rând, sarcina celorlalte echipe fiind să o prindă.

- 40 -
 Reguli:
• când un membru al unei echipe nu va reuși să lovească mingea, va pierde un punct din
totalul acumulat de aceasta;
• pentru mingile prinse se acordă 1 punct;
• elevii care se împing în momentul prinderii mingii, vor fi sancționați cu 2 puncte;
• jocul se încheie după ce fiecare din membrii echipelor a lovit mingea, punctele cumulându-
se și câștigând cei cu punctajul cel mai mare.

Ridică bețișoarele

Pe o masă se așează bețișoare unele peste altele. Participanții vor trebui să ridice câte un
bețișor, pe rând, cu condiția să nu le miște pe celelalte. Important este să se înceapă ridicarea
bețișoarelor de la cel aflat deasupra tuturor.
Reguli:
• Cine mișcă mai multe bețișoare acela iese din joc;
• Pentru fiecare bețișor ridicat, participanții primesc 1 punct;
• Câștigă cel care, la final, va avea cele mai multe puncte.

- 41 -
 Bum
Participanții se așează într-un cerc, în interiorul căruia se află un elev care va fi ”pistolarul”.
Când el va ”împușca” un participant, acesta din urmă va trebui să se așeze în poziția ghemuit,
urmând ca vecinii să se împuște spunând unul către altul ”Bum” cât mai repede posibil. Cel care a
împușcat primul, va rămâne în cerc, iar celălalt va fi eliminat.
Reguli:
• Eliminarea din joc a participanților va trebui însoțită de aplauze din partea celor rămași;
• Dacă cel care este împușcat de pistolar nu se lasă jos, acesta va fi împușcat de vecinii săi,
el fiind cel eliminat;
• În momentul în care rămân doi participanți, aceștia vor sta spate în spate, făcând câte un
pas în ritmul numărătorii pistolarului; la finalizarea numărătorii aceștia se vor ”împușca”;
cel mai rapid câștigă.

Umbre încurcate
Elevii vor fi împărțiți în trei echipe. Se va amplasa în sala de clasă un cearșaf, iar la 2 metri,
pe un scaun, așezat un felinar. Fiecare participant al unei echipe va trebui să devină umbra unuia
dintre coechipierii săi, astfel încât să le fie îngreunată sarcina celor care trebuie să ghicească.
Reguli:
• Adversarii vor scrie pe foi ale cui au fost umbrele imitate, în ordinea prezentării;
• Pentru fiecare persoană recunoscută se acordă 1 punct;
• Numele scrise trebuie să corespundă cu ordinea prezentării, în caz contrar, nu se acordă
puncte;
• Rolurile se inversează, asfel încât fiecare echipă să- și imite membrii.

- 42 -
 • Echipa cu cele mai multe puncte, câștigă.

Casa, locatarii și cutremurul

Se formează grupuri de câte trei membri: unul stă în mijloc-locatarul, iar ceilalți doi
formează o ”căsuță”, ținând mâinile deasupra capului locatarului. Doi dintre elevi vor fi ”hoinarii”,
iar unul va fi conducătorul. Acesta din urmă va da diferite comenzi participanților: la comanda
”Locatarii!” toți locatarii vor fi nevoiți să își caute alte căsuțe, hoinarii încercând și ei să își
găsească un loc; la comanda ”Căsuțele” locatarii vor rămâne nemișcați, iar cei care formează
căsuțele își vor căuta un alt locatar; la comanda ”Cutremurul” toate căsuțele se vor strica, locatarii
vor pleca, formându-se grupuri noi.
Reguli:
• Elevii care formează căsuțele nu au voie să dea drumul mâinilor;
• Cei doi rămași fără casă sau fără locatar, vor deveni ”hoinari”;
• Împingerea și îmbrâncirea participanților se penalizează cu eliminare.

- 43 -
 CONCLUZII

Jocul liber, în perioada celei de-a treia copilării satisfice în cel mai înalt grad nevoia de
acțiune și mișcare a copilului; pe lângă caracterul distractiv, jocul formează, dezvoltă,
restructurează toată viața fizică și psihică a copilului. Jocul stimulează în primul rând organismul,
în sensul în care contribuie considerabil la dezvoltarea creșterii organelor, acționând ca un
stimulent de creștere și asupra sistemului nervos. Întrucât implică activitate intelectuală, senzorială
și afectivă, acesta dezvoltă însușiri psihice ca: atenția, observația, imaginația.
În contextul lumii actuale, în care suntem asaltați cu informații din toate părțile, informații
de care vom avea nevoie la un anumit moment în viața noastră, este necesară axarea pe învățarea
activă. Jocul este cel mai eficient mod prin care le putem forma deprinderi și capacități de muncă
elevilor, fără a simți totuși multitudinea de informații pe care ei ulterior le rețin. Această învățare
se produce pe fondul schimbărilor comportamentale, atitudinale, afective.
Prin joc: eleviii au posibilitatea de a experimenta roluri care coincid cu propriul eu și care
le vor susține în mod progresiv înțelegerea lumii înconjurătoare, trecerea de la copilărie la
maturitate fiind una naturală, în aceste condiții; sunt întreprinse acțiuni care facilitează
achiziționarea informațiilor necesare; este dezvoltată funcția formativă care ajută școlarul mic la
conturarea personalității lui printr-o dezvoltare cognitivă , psihomotorie și afectivă; sunt exersate
atitudini pozitive față de semeni, mediul înconjurător, dar și față de sine, satisfăcându-și nevoia de
integrare socială.
Jocurile desfășurate pe perioada recreațiilor sunt cele care compensează și completează
activitatea de învățare, întrucât este oferită libertatea de desfășurare care le conferă fericire elevilor,
îi detensionează, îi eliberează din constrângerea muncii cu care nu sunt încă deprinși. Jocul face
să ”țâșnească” din elev surse de energie, fapt care îi dă impresia de refacere a organismului din
starea de oboseală. De cadrele didactice depinde, în mare parte, dezvoltarea sănătoasă și
armonioasă a școlarului mic, care încă simte nevoia acută de a se juca, cu alte cuvinte, a-și dezvolta
personalitatea. Cu cât perioada de nevoie a exercitării jocurilor este mai mare, cu atât formarea
personalității se va concretiza într-un mod mai complex. Așadar, să-i încurajăm pe elevi să se
joace, să ajutăm școala să se conformeze acestei ordini naturale de evoluție.

- 44 -
Bibliografie

Cerghit, I.; Oprescu, N., 1988, coordonatori: Cerghit, I., Vlăsceanu, L.(coord): ”Curs de
pedagogie”, Universitatea București

Cerghit I., 1977: ”Metode de învățământ”, Editura Didactică și Pedagogică, București

Château, J.; 1967: ”Copilul și jocul”, Editura Didactică și pedagogică

Cimpianu, C.; 2011: ”Timpul liber- noțiune socială de importanță primordială”

Claparede, E.; 1975, ”Psihologia copilului și pedagogie experimentală”, Editura Didactică și

Pedagogică, București

Crețu T.; 2001: ”Psihologia vârstelor”, Ed. CREDIS-Bucuresti

Goldstein, J.; 2012: ” Play in children’s development, health and well-being”, TIE

Holt, J.; 2015: ”Cum învață copiii”, Editura Trei

Medina, J.; 2017: ”Regulile creierului”, Lifestyle Publishing

Neacşu, I., 2015: ”Metode şi tehnici de învăţare eficientă”, Polirom

Paraschiv, V.; 1998: ”Pedagogie școlară și preșcolară, psihologia copilului”-Note și conspecte

de curs- Grupul Școlar Preuniversitar ”Prof. dr. P.Brânzei”, Editura PsihOmnia

Prodea, C.; 2010: ”Educație fizică prin joc”- Suport de curs, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-
Napoca Facultatea de Educație Fizică și Sport

Roked, S.; 2015: ”Vindecarea oboselii- cum să învingi epuizarea și să te simți excelent”,
Lifestyle Publishing

Rose, V.; 1972 : ”Cunoasterea copilului”, E.ditura Didactică și Pedagogică

Schaffer, H.R., trad. Thea Ionescu; 2010: ” Introducere în psihologia copilului”, Editura
Asociația de Științe Cognitive din România

Schiopu, U., Verza, E., 1997: ”Psihologia vârstelor- ciclurile vieții”, Editura Didactică și
Pedagogică

- 45 -
Twenge, J. M.; 2017: ”iGen: Why Today's Super-Connected Kids Are Growing Up Less
Rebellious, More Tolerant, Less Happy--and Completely Unprepared for Adulthood--and What
That Means for the Rest of Us”, Atria Books

Verza, E., 1973: ”Conduita verbală a școlarilor mici”, Editura Didactică și Pedagogică

https://www.academia.edu/37323075/JINGA-PEDAGOGIE

https://www.scribd.com/doc/14150892/CARTE-Psihologia-varstelor

- 46 -
 Anexa 1

Avizat,
Îndrumător Lucrare de Licenţă
Titlul, Numele şi prenumele
Data Semnătura

DECLARAŢIE privind originalitatea conţinutului lucrării de

licenţă/diplomă/disertaţie/absolvire

Subsemntatul(a) ………………………………………………………………………………………

domiciliul în …………………………………………………………………………………………………..

născut(ă) la data de ………………..…., identificat prin CNP ………….……………..………………...,

absolvent(a) al(a) Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de ……………………….
specializarea …………………………………………………………, promoţia ………………………….,

declar pe propria răspundere, cunoscând consecinţele falsului în declaraţii în sensul art. 326 din Noul Cod
Penal şi dispoziţiile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 art.143 al. 4 si 5 referitoare la plagiat, că lucrarea de
licenţă cu titlul:

elaborată sub îndrumarea dl. / d-na ,

pe care urmează să o susţină în faţa comisiei este originală, îmi aparţine şi îmi asum conţinutul său în
întregime.

De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licenţă/diplomă/disertaţie/absolvire să fie

verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalităţii, consimţind inclusiv la introducerea
conţinutului său într-o bază de date în acest scop.

Am luat la cunoştinţă despre faptul că este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice in vederea
facilitării fasificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diploma sau de
disertaţie şi în acest sens, declar pe proprie răspundere că lucrarea de faţă nu a fost copiată ci reprezintă rodul
cercetării pe care am întreprins-o.

Dată azi, ………………………… Semnătură student …………………………

- 47 -