SEMINARUL NR.

1
Dezvoltarea psihomotorie a copilului 0-12 luni
Examinarea reflexelor cervicale, labirintic, tonic al gâtului și de
coordonare
Cuantificarea deficitului motor
 Dezvoltarea psihomotorie a copilului de 0-12 luni

Dezvoltarea este un proces continuu din viața intrauterină și până la maturitate iar secvența ei este
prestabilită și similară la toți copiii cu toate că momentul achizițiilor variază de la un copil la altul. Astfel
că fără o dezvoltare adecvată neuromotorie multe din achizitiile copilului vor fi deficitare sau vor lipsi.
Tulburările de dezvoltare psihomotorie se vor răsfrânge și asupra celorlalte arii de dezvoltare,
influențându-se reciproc. Astfel deprinderile de autoîngrijire(alimentație, igienă, îmbrăcare), la fel și cele
de locomotie, deplasare independentă, limbaj, comunicare sunt afectate la copilul cu deficient neuromotor.

În programele de educare a copilului se vor încadra metode și tehnici cu o abordare complexă

neuromotorie și psihomotorie prin exerciții specifice, socio-afectivă prin activitățile de joc, terapie a
limbajului și a terapiei ocupaționale penrtu a realiza dezvoltarea optimă și integrarea psihosocială eficentă.
Principiile dezvoltării neuromotorii
 Dezvoltarea depinde de gradul de maturare a SNC, caracteristica acesteia fiind reprezentată de
reflexele primitive care trebuie să se inhibe pentru a se putea achiziționa corespondentul lui de
mișcare voluntară;
 Funcția motorie progresează de la general la specific, odată cu selecția grupelor musculare
specific fiecărei mișcari. Controlul motor grosier apare înaintea deprinderilor motrice fine.
 Pattern-urile motorii sunt stabile și generale;
Principiile dezvoltării neuromotorii

Dezvoltarea comportamentului motor se realizează în două direcții: cefalo-caudal – achizițiile motorii

încep cu controlul capului, continua cu mobilitatea trunchiului și se încheie cu achiziția ortostatismului și a
mersului; proximodistal – controlul motor pornește de la articulațiile proximale(centura scapulară și pelvină)
spre articulațiile distale(mână, picior). Până la vârsta de 1 an se parcurg patru etape: controlul capului(0-4 luni),
controlul membrelor superioare(4-8 luni), controlul poziției șezând(6-10 luni), controlul mersului(12-13 luni).
Dezvoltarea neuromotorie normală a nou-născutului
(0-1 lună)
Nou-născutul nu prezintă mișcari voluntare fapt ce se datorează imaturității creierului și
nemielinizării căii piramidale. Tonusul muscular este crescut, postura relevă hipertonia musculaturii
flexoare, mișcarile lui sunt involuntare, datorate răspunsurilor reflexe. Dezvoltarea motricității va
duce la stabilirea controlui cortical asupra funcției motorii obținându-se diminuarea hipertoniei,
dispariția reflexelor primitive și apariția și perfecționarea continua a mișcărilor voluntare. Sunt bine
evidențiate reflexele miotatice și rotuliene. Se pot demonstra unele reflexe tranzitorii, ca reflexul
Moro, reflexul de apucare forțată, reflexele tonice cervicale și labirintice, reflexele asociate suptului.
Excitații tactili și termici sunt sesizați la nou-născut, stimulii nociceptivi determină o reactie
generalizată de flexie-extensie a membrelor și strigăt.
Examinarea nou-născutului
 Observarea activității spontane, apreciate calitativ și cantitativ, după Dubuwitz și
Dubowitz(1999):
 Mobilizările pasive pentru aprecierea elasticității musculare;
 Reflexele primitive ( reflexul Moro, reflexul primar de prehensiune, reflexul punctelor cardinale,
reflexe primare de redresare, mers automat, reflexul de incurbare al trunchiului)

 Reacții de redresare(menținere posturală).

Reacțiile de redresare

• Nou-născutul este examinat prin trecere succesivă în pozițiile: șezând, decubit dorsal, decubit
ventral.

• În șezând: examinatorul tine ferm toracele copilului capul acestuia oscilează antero-posterior
trecând prin poziția intermediară , în prelungirea axului corpului;

• În decubit dorsal: examinatorul prinde nou-născutul de mîini și îl trage. Capul rămâne în spate,
manevră ce poate declanșa reflexul Moro;
Reacțiile de redresare

În decubit ventral: brațele întinse pe lângă corp, capul întors într-o parte ce îi permite
copilului să respire, se observă MS de partea spre care este întors capul să se desprindă de corp și să
treacă în față;

În decubit ventral susținut de palma examinatorului: capul și MI nu trebuie să cadă, să se

flecteze complet; capul și membrele ușor flectate, coapsa flectată la 110 0 și genunchiul la 1200.
Răspunsuri la stimuli luminoși

Percepția stimulilor luminoși este demonstrată de prezența reflexelor pupilare la lumină și

clipitul la excitanții luminoși intenși, o lumină puternică provoacă o grimasă a feței și o extensie a
capului, reflexul de întoarcere a capului spre lumină(dreapta-stânga). Câmpul său visual este destul
de restrains, el nevăzâd distinct mai departe de 30 cm. Îsi exersează spontan capacitatea de a vedea
cât și precizia percepțiilor sale vizuale. Este atras de figurile umane și de obiectele cu contraste
evidente. În primele 10 zile apare ”fenomenul de ochi de păpușă”, în timp ce întoarcem încet capul
copilului , ochii se deplasează în direcția opusă. Acest fenomen dispare după câteva zile.
Răspunsuri la stimuli auditivi

Nou-născutul este foarte receptiv la stimuli sonori, specialiștii spun că auzul a început să se
exerseze înainte de naștere.La zgomote puternice după saptamânile 2-3 copilul tresare și închide
ochii.
Răspunsuri la solicitările vestibulare
• Ținut de sub axile , în suspensie verticală examinatorul rotește în aer copilul; capul copilului se
întoarce în direcția rotării.

• Această examinare efectuată în primele zile ale nou-născutului permite decelarea unor semne
patologice.
 Dezvoltarea neuromotorie normală a sugarului
(1-12 luni)
Examinarea sugarilor 1-12 luni:
 Observarea activității spontane a copilului în decubit dorsal
 Mobilizările pasive prin care se apreciază diminuarea hipertoniei ca efect al evoluției fiziologice
 Reflexele primitive ale nou-născutului, prezente în primul trimestru dispar după primele 3-4 luni
 Reacțiile de redresare

Reacții de redresare: Examinatorul va urmări reacțiile de redresare a capului(controlul capului),

trunchiului, membrelor superioare și inferioare.
1. În șezând

Examinatorul menține toracele cu ambele mâini, copilul dezvoltat normal își va ține capul
spre sfârșitul celei de-a doua luni, iar la 4 luni, dacă aplecăm trunchiul copilului în față imprimând
un balans antero-posterior capul rezistă acestui balansare.
2. În decubit dorsal

În timpul ridicării în șezând examinatorul este aplecat spre copil vorbindu-i, ținându-l de
mâini și trăgându-l ușor, observă următoarele: până la 4 luni capul nu urmează trunchiul el rămânând
în urmă; la 4 luni capul urmează in deaproape trunchiul și nu cade decât foarte puțin în spate, la 5
luni capul este aliniat trunchiului, la 6 luni capul precede trunchiul, copilul ajutând la realizarea
poziției așezat. La 8 luni flectează trunchiul și capul în timp ce genunchii sunt semiextinși fesele
fiind principalul punct de sprijin.
3. În decubit ventral
La 1 lună cu capul întors într-o parte copilul degajează succesiv cele două MS care trec
deasupra capului , rămânând flectate;coapsele sunt lejer flectate, pelvisul ridicat de pe planul mesei;
MI schițează o mișcare de târâre;dacă examinatorul întoarce capul copilului spre a-l adduce spre linia
mediană , copilul ridică ușor capul (între menton și masă fiind 2-3 cm). Copilul păstrează această
poziție pentru scurt timp. La 2 luni: copilul ridică pentru scurt timp capul tinându-l în poziție
mediană; La 3 luni copilul ridică capul , mentonul fiind la 7 cm față de masa de examinare, sprijinul
se face pe antebrațe, coatele flectate, coapsele sunt în contact cu masa genunchii rămân flectați. La 4
luni copilul este capabil să țină capul sus, se sprijină pe antebrațe unul din MS fiind mai flectat,
celălalt mai extins.Echilibrul copilului în această poziție este instabil de unde tendința de a se
întoarce spre o parte. MI sunt semiflectate sau întinse. La 5 luni MS sunt întinse și copilul zgârie
masa. La 7 luni copilul nu ridică numai capul și toracele sprijinul făcându-se pe mâini și pe
abdomen. Poate ridica o mână spre o jucărie.
4. Susținut în decubit ventral pe palmele
examinatorului

La 1 lună: capul se flectează, trunchiul descrie un arc de cerc; la 2 luni capul este aliniat
trunchiului, la 4 luni capul este menținut ferm în axul trunchiului, între 6-8 luni sau 6-12 luni după
alți autori reflexul Landau, flexia pasivă a capului antrenează o flexie a MI; extensia capului,
extensia membrelor inferioare;
5. În suspensie laterală
Examinatorul tine copilul în suspensie lateral plasând mâna sa sub flanc și la baza toracelui.
Copilul este dus din poziție verticală în cea orizontală fie rapid fie lent. În primele 3 luni trunchiul se
încurbează sub efectul gravitației , capul coboară și fața se întoarce spre sol. MS se flectează, uneori
MS dinspre sol are cotul extins. MI situate deasupra se flectează și coapa se duce în abductee.

Între 4-5 luni trunchiul și capul sunt aliniate Reacțiile membrelor sunt identice cu cele din
stadiul anterior. Începând cu luna a 5-a sau a 6-a capul se redresează lateral apropiindu-se de
verticală, trunchiul se incurbează în sus , coatele sunt semiflectate, coapsa de deasupra flectată și în
abducție, genunchiul flectat sau extins.
Evoluția controlului capului și a echilibrului

În poziție șezând: la 1 lună menținut în poziția șezând capul îi cade în față, cifoză dorsală; la
2 luni capul oscilează în spate și în față, la 3 luni capul este proiectat în față și are oscilații laterale.
La 4 luni capul este aproape drept , foarte puțin proiectat în față, nu mai oscilează. La 6 luni copilul
stă sprijinit cu spatele de un spătar , trunchiul drept, capul stabil. La 7 luni susținut stă în șezut o
jumătate de oră. Fără ajutor stă în șezut sprijinindu-se în față pe mâini și se poate redresa pentru scurt
timp.La 8 luni stă drept în poziție șezând un minut dar este instabil. La 9 luni poate sta în echilibru în
șezând 10 minute, se poate apleca în față pentru a lua o jucărieapoi să se redreseze. Revine însă
brusc în spate.
Examinarea reflexelor

Tipurile de reflexe tranzitorii primare au o durată limitată în timp și este specifică vârstelor mici.
Dispariția lor fiziologică este un proces de maturare prin corticalizarea activității SNC. Aceste reflexe au rol în
depistarea unor deficient motorii și persistența lor peste vârsta normal de inhibiție este un indicator de suferință
a SNC.
 Reflexele tonice cervicale (RTC)

Sunt de două tipuri: asimetric și simetric.

Cel asimetric se testează prin așezarea copilului în decubit dorsal și rotind capul pasiv într-o
parte. Răspunsul este manifestat prin MS și MI de partea feței se întinde , iar cele de partea
occiputului se vor îndoi. Dacă persistă copilul nu se poate rostogoli, nu poate folosi MS de partea
feței pentru a se alimenta, afectează coordonarea vizuală a MS.

RTC simetric se testează prin flectarea anterioară a capului din aceeași poziție. Răspunsul:
flexia MS și extensia MI. Extensia capului copilului determină extensia MS și flexia MI.
 Reflexele tonice cervicale (RTC)

Aceste reflexe se abolesc în mod fiziologic în jurul vârstei de 3 luni, persistența lor într-o
formă modificată poate exista până la 6 luni, după această vârstă normală de inhibiție persistența lor
duce la lipsa controlului motor al capului și copilul nu va putea achiziționa poziția șezând, nu poate
efectua poziția și mersul în patrupedie, afectează coordonarea ochi-mână. Persistența RTC timp
îndelungat se constată în diferite forme de encefalopatii sechelare infantile, tetraplegia spastică,
tetraplegia diskinetică.
Reflexul tonic labirintic(RTL) în flexie

Copilul în DD susținut pe palmele examinatorului , la flexia (ridicarea) ușoară și lentă a

capului , copilul va flecta lent genunchii și îi va aduce la piept, ajungând în poziție fetală. RTL în
extensie – copilul susținut pe palme în DD, la extensia(coborârea sub planul trunchiului) ușoară și
lentă a capului se va obține reacția inversă , adică se va extinde lent și se va abduce MS și le va
extinde pe cele inferioare. Dacă persistă pot să apară tulburări posturale, cu dezechilibre musculare,
mușchi hipotoni sau alții spastici, cu tendința de a merge pe vârfuri. Pot să apară tulburări de
orientare spațială, temporală, de memorie.
Reflexul Moro

Reflexul Moro se manifestă în primele zile de viață. Apariția lui este determinată de stimuli
cutanați, labirintici, kinestezici, sau acustici Examinarea se desfăsoară în felul următor: copilul este
așezat în decubit dorsal, palmele examinatorului se plasează sub occiput. Se ridică puțin capul și
trunchiul superior, apoi se lasă brusc să revină pe suprafața mesei de examinare. Răspunsul are doi
timpi: la început copilul își abduce și extinde membrele , execută semipronația antebrațelor și
extensia degetelor , iar în final brațele revin către axul corpului ca într-o îmbrățișare. Printr-o suflare
pe fața copilului sau o vibrație a suportului reacția este la fel de vizibilă. Se observă reacții similare
la dezbrăcarea bebelușului sau în momentul introducerii în apa pentru îmbăiat.Absența reflexului
Moro la nou-născut poate fi constatată uni sau bilateral.
Reflexul Moro

Absența unilaterală este sugestivă pentru paralizia obstertricală a plexului brahial, poate fi
întâlnită și în fracturi de claviculă. În cazul paraliziei de plex brahial MS paralizat are o postură
caracteristică: umărul și brațul este în adducție și rotație internă, cu antebrațul extins și pronat și
mâna în flexie , leziunea fiind mai frecventă la nivelul C5-C6. Asimetria mișcărilor în cadrul
răspunsului apare în hemiplegia spastică infantile sau în monoplegii. Persistența reflexului peste
vârsta de 5 luni reprezintă deficientă neuromotorie.
Reflexul de apucare forțată

Reflexul de apucare forțată este prezent bilateral la naștere. Dacă se așează degetul
examinatorului sau un obiect pe partea volară a mâinii , între police și indece , exercitându-se o
ușoară apăsare pentru a întinde tendoanele flexorilor degetelor , copilul flectează cu putere degetele,
închizând pumnul. Stimularea suprafeței plantare a degetelor de la picioare produce un reflex
asemănător , cu flexia picioarelor într-o mișcare de apucare
Reflexul de apucare forțată

Reflexul de apucare forțată dispare la 3-4 luni fiind înlocuit de mișcarea de apucare forțată
care este declanșată de stimuli exteroceptivi sau de vederea obiectului. Dacă obiectul este luat din
mâna copilului poate fi observată reacția de magnet, care constă în urmărirea obiectului de către
brațul acestuia. Mișcarea de apucare folosind degetul mare și primele două degete apare la 7-9 luni,
în timp ce mișcarea de apucare între degetul mare și arătător apare între 10 și 12 luni. Absența
reflexului de apucare forțată la naștere indică o leziune nervoasă periferică sau centrală gravă.
Prezența sa după 5-6 luni sugerează lipsa dezvoltării sau sau leziunea scoarței frontale premotorii.
Leziunile mai puțin intense duc la menținerea mișcării de apucare forțată.
Reflexul de sprijin

Reflexul de sprijin (proba de aptitudine static).este prompt până la 3 luni și se declanșează

prin suspendarea în aer a copilului , urmată de coborârea plantelor pe un suport. Răspunsul: copilul
va extinde membrele inferioare. Proba se face pentru a observa simetria reacției (răspuns unilateral
în hemiplegie) sau absența reacției în diplegia spastică sau în atonie.
Reflexul de pășire peste obstacol

Reflexul de pășire peste obstacol se declanșează dacă partea anterioară a piciorului întâlnește
un obstacol(marginea planului de examinare). Răspunsul este flectarea membrului respectiv, trecerea
piciorului pe plan, extensia segmentului membrului și inițierea pășitului(Robănescu, 1992). Reacția
este importantă pentru a decela hemiplegia.
Reflexul de suspendare

Suspendarea cu capul în sus a sugarului până la 4 luni este urmată de flexia coapselor și a
genunchilor. După 4 luni membrele inferioare se extind. Încrucișarea membrelor inferioare sugerează
boala Little. Suspendarea cu capul în jos induce la sugarul în primele 3 luni o ușoară flexie în
articulațiile coxofemurale și genunchilor. După 4 luni membrele superioare se extind, iar coloana
vertebrală se flectează dorsal. Absența extensiei membrelor superioare poate indica disfuncție
nervoasă centrală.
Reacția de cădere sau a ascensorului
Copilul este ținut în aer vertical, susținut de trunchi, dacă îl facem să descindă brusc în jos, se
constată că brațele se întind, iar degetele se desfac în evantai.

Mersul automatic(subcortical)se observă dacă susținem copilul deasupra planului de

examinare, iar MI ating acest plan. La început apare o extensie a MI iar apoi copilul face pași
deplasând alternative picioarele. Acest mers are un substrat nervos subcortical înăscut facându-se pe
o bază proprioceptivă. Se inhibă cortical după 4-6 luni.
Reflexul Landau

Reflexul Landau este o combinație a reflexelor otolitice și tonice cervicale. Dacă

examinatorul tine copilul în decubit ventral , paralel cu solul , acesta flectează dorsal capul și extinde
coloana vertebrală cervicală , descriind un arc de cerc cu concavitatea în jos. Dacă examinatorul
flectează ventral capul copilului se produce flexia coloanei și a membrelor , rezultând un arc cu
concavitatea în sus. Susținerea copilului în decubit dorsal este urmată de flexia coloanei și a
membrelor. Reflexul Landau apare la 3-4 luni și persist până la 1 an. Nu se obțin răspunsuri în
spasticitate, atetoză, și în forma atonă a encefalopatiei sechelare.
Reflexele permanente

Reflexele permanente contribuie la depistarea unor deficiente neuromotorii ale copilului dar
ne putem servi de ele în programul de intervenție neuromotorie(metoda Bobath).
Reflexele de îndreptare

Reflexele de îndreptare Mișcările de readucere în poziția ortostatică atunci când aceasta s-a
pierdut sunt influențate de reflexele de îndreptare. Acestea sunt denumite reacții de postură și au
sediul în talamus. Un rol important în menținerea ortostatismului îl are utricula din canalele
semicirculare.
Reflexele de îndreptare

Tipuri de reflexe de îndreptare: labirintice sau vestibulare care aduc capul în poziție dreaptă,
reacții de îndreptare a gâtului care aduc trunchiul într-o linie cu capul , când redresarea se produce în
absența stimulilor vizuali și labirintici prin stimularea asimetrică a exteroceptorilor(Robănescu,1992,
Dubowitz și co., 1999). La 6-7 luni reflexele de îndreptare se integrează progresiv în reflexele de
echilibrare , iar acest proces de integrare se desfășoară în următorii 5 ani.
Reflexele de echilibrare

Reflexele de echilibrare se declanșează în momentul ieșirii corpului din interiorul bazei de

susținere datorită unui stimul extern și au rolul de a restabili echilibrul și postura corpului. În
procesul de redresare sunt interesate tegumentele, articulațiile, musculatura, analizatorul vestibular,
care acționează prin contracții musculare cu scopul de a se opune forțelor ce dezechilibrează
(presiuni, tracțiuni) și de a menține aliniamentul ortostatic. În momentul redresării se declanșează
mișcări bruște ale membrelor. Întârzâierea apariției reflexelor de echilibrare este strâns legată de
prezența tulburărilor de tonus și de persistența reflexelor primitive peste vârsta normală de
inhibiție(Robănescu, 1992).
Reflexul ”parașutei”

Reflexul ”parașutei” se aseamănă cu reflexele de echilibrare. Atunci când copilul este proiectat brusc
cu fața în jos de la înălțime acesta își va extinde brațele pentru a se proteja. În mod fiziologic acest reflex se
declanșează la 6-9 luni. Acest reflex nu apare sau este complet modificat la copiii cu tulburări de tonus.
Întinderea brațelor este simetrică. Pentru diagnosticarea hemiplegii infantile, a unei monoplegii(paralizie de tip
brahial), se declanșează reflexul ”parașutei” iar copilul va tine membrul superior afectat lipit de corp sau îl va
implica mult mai lent ca viteză de reacție comparativ cu celălalt membru superior. Exersarea acestui reflex și
din șezând îmbunătățește echilibrul. Este foarte important pentru mersul copilului.
BIBLIOGRAFIE
1.Chimingică I.D., Esențial în kinetoterapie, Editura PIM, Iași ,2018;

2. Manole L., Educare/reeducaremotrică și funcțională în pediatrie, Curs studii de licență;

3. Pereanu M., Neurologie pediatrică, Editura Universității ”Lucian Blaga” Sibiu, 2000;

4. Pasztai Z., Kinetoterapie în neuropediatrie, Editura Universității din Oradea, 2004;

5. Petruț-Barbu G., Copilul și motricitatea, Editura Nomina, 2012;

6. Avrămescu E.T., Roșulescu E., Ilinca I., Kinetoterapia în afecțiuni pediatrice, Universitatea din
Craiova, 2007;