Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălți

Facultatea de Științe ale Educației Psihologie și Arte

Catedra de Psihologie

PROGRAM de consiliere personală

Managerierea emoțiilor la copii

Profesor: conf. univ., dr. Silvia Briceag

A elaborat: studenta gr.CP11M

Costețchi Livia

Bălți, 2018
Scopul general: formarea abilită ții de a-și identifica și controla propriile tră iri

Obiective:
 să identifice emoţiile celorlalţi și să înțeleagă de ce apar ele
 să învețe câ t mai multe emoții
 să învețe să își controleze propriile tră iri
 să antreneze deprinderea de a experimenta emoții
 să conștientizeze reacțiile sale emoționale
 să exerseze deprinderea de a vorbi despre emoții

Frecvența: Programul include 9 activită ți.

Durata activității: activitatea durează 35-40 min cu frecvenţa de 1 dată pe să ptă mâ nă .
Formă de activitate: individuală , adresată copiilor cu vâ rsta între 3-7 ani.

Vorbim despre dezvoltarea emotionala atunci cand un copil are capacitatea sa

inteleaga sentimentele celorlalti si poate sa-si controleze propriile sentimente si
comportamente. Pentru ca un copil sa dobandeasca abilitatile de baza de care are nevoie
(cooperare, autocontrol, atentie, respectarea instructiunilor si regulilor) acesta trebuie sa
aiba abilitati socio-emotionale, cum ar fi sentimentele de incredere si siguranta,
prietenia, afectiunea si umorul.

Relatia pozitiva dintre copil si adult, care sa ii inspire celui mic incredere si siguranta,
reprezinta cheia pentru o dezvoltare socio-emotionala de succes.

Dezvoltarea emotionala a unui copil implica dobandirea unui ansamblu de aptitudini:

capacitatea de identificare si intelegere a propriilor emotii, interpretarea si intelegerea cu
exactitate a starilor emotionale prin care trec oamenii din jurul lui, gestionarea emotiilor
puternice si exprimarea lor intr-un mod constructiv, autoreglarea
comportamentului, empatia fata de ceilalti, stabilirea si mentinerea relatiilor sociale.

Acest tip de dezvoltare socio-emotionala genereaza copilului sensul existentei lui, il invata
si il ajuta sa stabileasca relatii de calitate cu ceilalti. Astfel, el invata sa comunice, sa se
conecteze cu altii si, ce este si mai important, invata sa rezolve conflicte, sa capete
incredere in propria persoana si sa isi atinga obiectivele.

Dezvoltarea socio-emotionala inca de la varste mici este la fel de importanta ca dezvoltarea

cognitiva si fizica. Este esential sa intelegem ca nimeni nu se naste cu abilitati socio-
emotionale, ci le dobandeste pe parcursul vietii. Tocmai de aceea,  parintii si persoanele
care se ocupa de educatia copiilor au un rol extrem de important in dezvoltarea lor
emotionala, fiind cei care ii pot invata aceste aptitudini.

Primii doi ani de viata corespund etapei de crestere, timp in care bebelusul dezvolta o
legatura de siguranta si incredere. Incepand cu primul si al doilea an, el exprima o varietate
mai ampla de emotii. Perioada in care ne spune primele sale cuvinte coincide cu perioada
in care incepe sa comunice si sa interactioneze cu persoanele din jurul sau.

La 2 ani copilul este entuziasmat de controlul pe care tocmai a descoperit ca il poate

detine. Aceasta este o etapa in care isi schimba rapid starea de spirit, se incapataneaza
foarte des, are accese de furie si negativism pentru ca vrea sa faca lucrurile in felul lui.
Etapa prescolara (3 – 5 ani) este etapa jocului, in care copilul isi imbogateste viata sociala
si invata sa coopereze cu partenerii de joaca. Atentie insa, in aceasta etapa copilul poate
dezvolta frici, precum frica de intuneric, de separare, frica sociala. Totodata, cel mic isi da
seama ca cei din jurul sau simt lucruri diferite fata de ce simte el, si incepe astfel sa
empatizeze cu oamenii.

Pe masura ce incepe sa se apropie de 6 ani, copilul se autoregleaza emotional, incepe sa fie

capabil sa isi accentueze, dirijeze si controleze emotiile. Aceasta etapa este fundamentala
pentru diferite arii din viata copilului, motiv pentru care este foarte important ca noi,
parintii, sa fim pregatiti sa-l educam emotional cand ajunge la aceasta varsta.

Perioada scolara (6 – 12 ani) este caracterizata de tranzitia de la jocul plin de fantezie si

libertate, la jocurile si sporturile de grup. Pe parcursul acestei etape, copilul incepe sa simta
vinovatie pentru luarea deciziilor gresite. De asemenea, invata reguli despre cum sa
relationeze cu altii. Un copil sanatos, in aceasta etapa, ar trebui sa fie capabil sa isi exprime
emotiile.

De la varsta de 7 sau 8 ani devine tot mai constient de gandurile si sentimentele sale.

Dupa ce trece de aceste etape, ajunge la perioada adolescentei sau a cautarii identitatii. In
general, adolescenta este delicata deoarece copilul vrea sa ii oferim libertate, chiar daca
depinde de noi. Totodata, aprobarea colegilor devine mai importanta decat multumirea
noastra si o furtuna de emotii isi face aparitia, in timp ce adolescentul cauta sa isi gaseasca
propria identitate.

Daca uneori este capabil sa actioneze precum un adult, alteori revine la atitudinea de copil.
Insa relatiile tind sa se imbunatateasca pe masura ce adolescentul incepe sa capete
libertate, dar si responsabilitati, precum obtinerea permisului de conducere.
 Activitatea I

Joc: Cum se simte iepuraşul Urechilă?

Obiective: să identifice emoţiile celorlalţi și să înțeleagă de ce apar ele

Materiale necesare: Un iepuraș de jucă rie (opțional).

Vârsta potrivită: între 3 si 6 ani
Desfășurare: Spune-i micuţului că astă zi îi vei spune povestea iepuraşului Urechilă . Câ t
timp spui povestioara poţi folosi şi un iepuraş de jucă rie, ca să fie mai antrenant. Spune
povestea expresiv, şi după fiecare întâ mplare întreabă -l pe copil: Cum crezi că se simte
iepuraşul? Pune întrebă rile natural, fă ră să pară că îl interoghezi. Încurajează -l să se
exprime deschis. Dacă observi că micuţul se blochează , poţi să îi spui tu cum crezi că se
simţea iepuraşul în respectiva situație.
Poveste: Într-o zi iepuraşul Urechilă s-a trezit de dimineaţă după ce a visat ceva
frumos. Cum crezi că se simţea? (Invită-l să răspundă). Îi era foarte foame şi i-a cerut mamei
sale un morcov. Mama sa i-a dat şi l-a mâ ngâ iat pe urechi spunâ ndu-i că o să se facă un
iepuraş tare zglobiu ( Cum s-a simţit iepuraşul când mama i-a spus asta?). Iepuraşul a
întrebat-o pe mama lui dacă poate să iasă la joacă şi ea i-a spus că mai întâ i el trebuie să îşi
facă patul. (Cum s-a simţit atunci iepuraşul?). După ce şi-a fă cut patul, Urechilă a ieşit afară
din casă . Acolo s-a întâ lnit cu prietenii lui, alţi iepuraşi mai mici (Ce a simţit când i-a
văzut?). Au început să construiască un castel în nisip, şi o iepuroaică mică i-a dă râ mat din
greşeală castelul (Cum s-a simţit atunci Urechilă?) Iepuroaica şi-a cerut scuze şi cei doi s-au
împă cat, şi au decis să construiască împreună un alt castel (Ce a simţit iepuraşul?). Peste o
oră mama iepuraşului l-a chemat în casă pentru a mâ nca (Cum s-a simţit când a plecat în
casă?)
NOTĂ: Încurajează copilul să denumească câ t mai multe emoţii pe mă sură ce ră spunde la
întrebă ri. La început poate că va fi tentat să ră spundă numai cu bine/ră u, aşa că poţi să îi
sugerezi tu emoţii, dacă vezi că el nu ştie. De asemenea poţi să explici de ce au apă rut unele
emoţii. Spre exemplu la întrebarea “Cum s-a simţit Urechilă când iepuroaica i-a stricat
castelul de nisip?”, dacă îi spui că s-a simţit trist, poţi adă uga “pentru că a muncit mult ca să
iasă frumos”. De asemenea poți folosi secvențe din viața de zi cu zi a copilului, pentru a
observa cum se simte el în acele momente.
 Activitatea II

Joc: Ce culoare au emoţiile mele?

Orice culoare poate fi asociată cu una sau mai multe emoții, precum orice emoție poate să
aibă propria ei culoare.
Obiective:să învețe câ t mai multe emoții
Vârsta potrivită: de la 4 ani
Materiale necesare: cartonaşe colorate în 6 culori: galben, portocaliu, roşu, albastru,
verde şi negru.
Desfășurare: Spune-i copilului că astă zi veţi descoperi o mulţime de emoţii noi. Aşează pe
o masă cartonaşele colorate, şi apoi roagă -l copilul să aleagă cartonaşul care se potriveşte
cel mai bine cu felul în care se simte el pe moment. Alege şi tu unul. Apoi invită -l să
denumească o emoţie care se potriveşte cu cartonaşul lui. Roagă -l apoi să aleagă alt
cartonaş, şi să spună o emoţie care se potriveşte cu culoarea aleasă . Repetă acelaşi lucru cu
toate cartonaşele.
NOTĂ: Fiecare dintre noi asociem la aceeaşi culoare emoţii diferite. Spre exemplu pentru
unii roşu înseamnă pasiune, pentru alţii furie, pentru alţii frică . De aceea este foarte
important să îţi laşi copilul să gă sească propriile asocieri culoare-emotie, fă ră să îl corectezi
sau să îi spui că greşeşte. Nu există ră spunsuri corecte sau greşite câ nd vine vorba de
emoţii. Acceptă pur şi simplu emoţia spusă de el şi încurajează -l să continue. Aceasta nu
este o lecţie didactică , ci un joc pe care îl faceţi împreună și care vă va ajuta să vă
dezvoltați inteligența emoțională.
Cu câ t copilul este mai mare, cu atâ t joculețul poate fi fă cut cu emoții mai nuanțate. Cînd îi
explici o nouă emoție, poți să folosești exemple de situații în care te-ai simțit așa.
 Activitate III

Joc: Butonul magic al emoțiilor

Obiective: să exerseze controlul asupra propriilor emoţii negative
Vârsta potrivită: peste 5 ani.
Materiale necesare: Un buton confecționat din carton sau plastic (foloseşte-ţi imaginaţia
pentru a improviza unul).
Desfășurare: Spune-i copilului că ai gă sit într-un loc special un buton magic. Acesta are
puterea de a-l ajuta câ nd este furios sau supă rat pe cineva. Tot ce trebuie să facă în acele
situaţii este să spună cum se simte (de exemplu: mă simt furios!), să apese pe el, şi apoi să
aştepte un minut, timp în care butonul îşi face efectul magic şi emoţia care îl supă ră scade.
Câ nd furia (sau supă rarea, tristeţea) scade, butonul magic va face astfel încâ t să îi apară în
minte o idee despre ce se poate face pe viitor câ nd va mai apă rea acea emoţie negativă .
După ce îi trezeşti curiozitatea copilului, întreabă -l mai întâ i în ce situaţii ar vrea să îl
folosească . Faceţi apoi o probă a butonului. Spune-i că o perioadă acesta va sta într-un loc
unde îl poate vedea şi îl poate folosi ori de câ te ori are nevoie.
Pentru început adu-i tu aminte să apese butonul ori de câ te ori vezi că este supă rat, trist
sau nervos. De câ te ori apasă butonul, încurajează -l să spună cum se simte şi fii ală turi de el
pâ nă se linişteşte. După un timp poţi renunţa la buton, spunâ ndu-i că acum butonul magic
este atâ t de puternic, încâ t trebuie doar să se gâ ndească la el, că el își va face efectul cu
aceeaşi putere.
NOTĂ: Pentru copii obiectele concrete sunt un suport foarte util în dezvoltarea unor
deprinderi. Cu ajutorul acestui buton, copilul învaţă de fapt să îşi exprime emoţiile, să îşi
amâ ne reacţiile de moment şi să poată experimenta noi feluri de a reacţiona la furie,
supă rare şi stres.
Unii folosesc soluţiile magice pentru copii este ca şi câ nd îi pă că lim. Aceştia trebuie să ştie
că oricum copiii îşi imaginează fel de fel de soluţii magice, pentru că acesta este felul lor
specific de a gâ ndi pâ nă la vâ rsta de 7-9 ani. Practic noi doar învă ţă m să vorbim pe limba
lor şi folosim o soluţie potrivită vâ rstei lor pentru a-i ajuta atunci câ nd au nevoie.
 Activitatea IV

Joc: Dacă aş fi o floare…

Obiective: să se exprime cu ajutorul metaforelor
să acumuleze cunoștințe despre el însuși și despre cei apropiați 
Vârsta potrivită: începâ nd cu 4-5 ani
Materiale necesare: nu este nevoie de nici un material
Desfășurare: Alege un moment relaxant şi propune-i un exerciţiu de imaginaţie. Întreabă -l
râ nd pe râ nd urmă toarele întrebă ri, şi dă -i timp să se gâ ndească la fiecare. Poţi să îl întrebi
de ce anume alege anumite ră spunsuri, dar fă ră să foloseşti un ton de chestionare, ci unul
prin care să îl  ajuţi să se deschidă mai mult. Iată ce întrebă ri îţi sugerez:
 Dacă ai fi o floare, ce floare ai fi?
 Dacă ai fi o pasă re, ce pasă re ai fi?
 Dacă ai fi o culoare, ce culoare ai fi?
 Dacă ai fi un animal, ce animal ai fi?
 Dacă ai fi un instrument muzical, ce instrument ai fi?
La fiecare dintre aceste întrebă ri, poţi să mai adaugi altele, în funcţie de disponibilitatea
copilului de a ră spunde:
 Cum se simte floarea (pasă rea, culoarea, etc) pe care ai ales-o tu?
 Unde se află ea?
 Ce floare ţi-ar plă cea să fii? (Poate că își dorește să fie o altă floare decâ t este în prezent)
 Dar mama ce floare ar fi? Dar tata? Dar fratele? (sau alte persoane importante pentru el).
NOTĂ: Acest joculeţ ne dă ocazia să observă m ce imagine are copilul despre el însuşi şi
despre unii membri ai familiei. Aceste informaţii sunt foarte preţioase, pentru că ne arată
ce crede cu adevă rat copilul despre unele persoane. Avâ nd în vedere că el se deschide în
faţa ta, va trebui să ai o atitudine de respect faţă de ră spunsurile lui, fă ră să încerci să îl iei
la rost pentru ceea ce spune sau să încerci să îi influenţezi ră spunsurile. Altfel, se va închide
în el, şi pe viitor se va abţine să îţi spună ce crede el cu adevă rat. Acest joc poate fi fă cut cu
oricare membru al familiei sau cu prietenii, fiind o modalitate excelentă de cunoaştere
reciprocă și de dezvoltare a inteligenței emoționale.
 Activitatea V

Joc: Propria mea poveste

Obiective:
Acum ziceam că eu sunt Făt Frumos şi trebuia să mă bat cu dragonul... Iată un început
obişnuide poveste pe care o spun copiii. A crea fel de fel de aventuri cu personaje bune şi
rele, cu bă tă lii, învinşi şi învingă tori, este una din activită ţile preferate ale copiilor.
Inventâ nd aventuri ale eroilor preferați, copiii își dezvoltă creativitatea și își dau frâ u liber
imaginației. De asemenea, ei învață să creeze un fir logic al poveștii, să planifice acțiunea,
dezvoltâ ndu-și în felul acesta gâ ndirea. Cum copiii se transpun în poveste, ei
experimentează fel de fel de emoții, de la teamă sau îngrijorare pâ nă la speranță , curaj
și bucurie. Așadar a crea povești este o activitate foarte potrivită pentru dezvoltarea
emoțională, a gâ ndirii și a imaginației copilului.
Vârsta potrivită: peste 5 ani.
Materiale necesare: O foaie de hâ rtie şi creioane colorate
Desfășurare: Propune-i să creaţi împreună o poveste. Ț ie îți va reveni sarcina să îl ghidezi,
iar el va fi creatorul propriu-zis al poveștii. Spune-i că povestea va fi mai interesantă dacă o
şi desenaţi. Ia o foaie de hâ rtie şi împarte-o în 6 că suţe. Pe mă sură ce se desfă şoară
povestea, copilul va desena în fiecare că suţă câ te ceva. Povestea se construieşte în 6 paşi,
astfel:
 Pasul 1: Mai întâ i va trebui ca copilul să aleagă cine va fi eroul povestirii. După ce l-a ales,
roagă -l să -l deseneze în prima că suță , și să îl descrie câ t mai detaliat (ce puteri are, cum
arată , ce îi place să facă , unde locuiește, etc).
 Pasul 2: Spune-i copilului să se gâ ndească la misiunea eroului, adică o sarcină mă reață
pe care acesta trebuie să o îndeplinească . După ce copilul a decis care este misiunea
eroului, roagă -l să se gâ ndească la un obiect sau la un personaj reprezentativ pentru
respectiva misiune, și să îl deseneze în că suța 2 (de exemplu, dacă misiunea lui Fă t Frumos
este să o gă sească pe Ileana Cosâ nzeana, copilul ar putea desena-o în că suța 2 chiar pe
Ileana Cosâ nzeana).
 Pasul 3: Povestea a ajuns în momentul în care eroul pleacă să își îndeplinească misiunea.
Însă se știe că în orice drumeţie apar obstacole: fie sunt personaje negative, fie sunt fel de
fel de dificultă ţi. Stimulează -ți copilul să creeze râ nd pe râ nd obstacole și piedici în calea
eroului. În acest moment povestea ar trebui să fie în plină desfă șurare a acțiunii. Pe
mă sură ce copilul descrie obstacolele care apar, roagă -l să le și deseneze în că suța 3.
 Pasul 4: Spune-i copilului că în orice poveste, deşi apar obstacole, mereu există  personaje
care îl ajută pe erou. Roagă -l să se gâ ndească la alte personaje care să îl ajute, și să le
descrie câ t mai mult: cum arată , ce puteri au, cu ce îl ajută pe erou, etc. De asemenea
roagă -l să le deseneze în că suța 4.
 Pasul 5: Orice poveste are un punct culminant, si anume marea confruntare dintre bine
și rău. Impulsionează -ți copilul să descrie câ t mai amă nunțit cum se desfă șoară bă tă lia
 finală , câ t durează , cum se desfă șoară , câ t este de grea. Spune-i copilului să aleagă o scenă
de bă tă lie și să o deseneze în că suța 5.
 Pasul 6: Fiecare poveste are un final. Întreabă -l pe copil cum se termină această poveste?
Reuşeşte eroul să îşi ducă la bun sfâ rşit misiunea sau nu? Ce se întâ mplă la final cu eroul?
Dar cu personajele negative? Dar cu ajutoarele? După ce copilul a descris cum se termină
povestea, roagă -l ca în ultima că suță să îl deseneze pe erou așa cum arată acum, la finalul
poveștii.
În timp ce copilul tă u construieşte povestea, încurajează -l să îşi dezvolte câ t de mult ideile,
să adauge detalii, dar şi să îşi exprime diferitele sentimente care apar pe parcursul
construirii ei. Pune întrebă ri suplimentare doar dacă simţi că îl stimulează să dezvolte
povestirea şi mai mult. Cel mai important este să nu îi influenţezi în nici un fel povestea
(chiar dacă tentaţia e mare).
NOTĂ:
Crearea unei povești este o activitate foarte antrenantă pentru copil, care deabia așteaptă
să își dea frâ u liber imaginației. Copiii se implică emoțional în poveștile create de ei, si
pentru ei este foarte important ca eroul să reușească în cele din urmă să își atingă scopul.
Este ca un fel de confirmare că indiferent câ t de multe obstacole ar apă rea, pâ nă la urmă
totul se termină cu bine. De aceea, dacă copilul a ales un final nefericit la povestea lui, ajută -
l să mai introducă în scenă și alte personaje, care să îl ajute pe erou să își atingă misiunea.
În mâ inile unui psiholog, povestea în 6 pași este un instrument prin care se pot afla mai
multe informații despre gâ ndurile copilului, despre atitudinea lui in situațiile neplă cute,
precum și despre eventualele neliniști sau fră mâ ntă ri ale acestuia. Spre exemplu:
 Eroul reprezintă un model al copilului şi întruchipează calită ţile pe care acesta doreşte să
le aibă
 Misiunea aleasă de copil ne oferă informaţii despre dorinţele si eventualele preocupă ri ale
copiilor
 Obstacolele care apar în poveste ne duc cu gâ ndul la dificultă ţile copilului
 Ajutoarele ne oferă informații despre persoanele în care copilul are încredere
 Felul în care se desfă șoară bă tă lia și finalul poveștii ne arată încrederea copilului în
propria lui capacitate de a rezolva problemele de zi cu zi.
De asemenea, această poveste poate fi folosită și de că tre adulții care doresc să se cunoască
mai bine pe ei înșiși sau care doresc să își dezvolte creativitatea. Așa că te provoc și pe tine
să re-descoperi lumea lui A fost odată ca niciodată…
 Activitatea VI

Joc: Cum merge un om fericit?

Obiective: să experimenteze diferite emoții
să învețe să își controleze propriile tră iri
Vârsta potrivită: peste 4 ani.
Materiale necesare: Nu sunt necesare materiale pentru acest joc.
Desfășurare: Mai întâ i trebuie să alegi o cameră spaţioasă , sau un loc liniștit în aer liber.
Întrebă -l pe copil dacă vrea să încerce feluri câ t mai diferite de a merge. Mai întâ i, spune-i
să se plimbe prin cameră așa cum face el de obicei, timp de un minut. Apoi, spune-i să
schimbe felul de a merge, și să se plimbe ca un om foarte gră bit. Spune-i să fie atent câ t de
ușor sau de greu îi vine să meargă câ nd simulează că are o anumită stare de spirit.
Lasă -l să se plimbe ca un om gră bit cam un minut, după care spune-i să schimbe tipul de
mers, și de data asta să meargă ca un om foarte nervos. Lasă -l să se plimbe ca un om foarte
nervos încă un minut. Propune-i apoi să schimbe mersul, și să se plimbe ca un om foarte
supă rat. După ce se plimbă un minut ca un copil supă rat, invită -l să se plimbe ca un om
temă tor.
Râ nd pe râ nd, invită -l să experimenteze timp de câ te un minut mersul unui om nesigur, a
unul copil plictisit, a unui copil curios, a unuia încreză tor, apoi mersul unui copil vesel, a
unui copil optimist, a unui copil fericit, și apoi mersul unui om mândru de sine.
Este important să pă strezi ordinea în care îi prezinți emoţiile: mai întâ i pe cele negative şi
apoi pe cele pozitive. Dacă copilul experimentează emoţiile negative la început, se și
eliberează de ele. De asemenea, faptul că la sfâ rșit tră iește emoții pozitive îl va face să
ră mâ nă cu o stare de spirit bună .
După ce copilul a încercat toate tipurile de mers, întreabă -l cum i-a fost cel mai uşor să
meargă , şi ce tip de mers nu i-a plă cut deloc.
NOTĂ: 
Observâ nd felul în care participă copilul la joc, îţi poţi da seama mai multe despre viața lui
emoțională . Dacă micuțul are dificultă ţi să meargă ca un om care are o stare de spirit bună ,
este posibil ca și în viața de zi cu zi să tră iască prea puțin din acea emoție (unor copii le
vine foarte greu să meargă ca nişte oameni fericiţi, în acel moment se opresc şi ies din joc).
Dacă copilul refuză să meargă ca un om care are o stare negativă (furie, tristeţe, etc.), este
posibil ca el să se simtă copleşit de acea stare, şi să se teamă să o experimenteze, pentru ca
emoţia să nu pună stă pâ nire pe el.
Copiilor le vine mai ușor să experimenteze mersul unui om care are aceeași stare de spirit
pe care o au ei de obicei. Unui copil care în majoritatea timpului se simte furios îi va veni
foarte ușor să meargă ca un om nervos.  De asemenea, copiilor le vine mai greu să meargă
cu o stare de spirit cu care nu sunt obișnuiți (spre exemplu un copil care este foarte rar
furios nu prea va ști cum să meargă atunci câ nd i se cere să se plimbe ca un om nervos).
 Prin acest joc, copilul învaţă şi faptul că  el poate să aibă acces la o stare de spirit pozitivă ,
dacă doreşte acest lucru. Pentru un copil care este în majoritatea timpului trist, doar faptul
de a simula starea de veselie şi încredere în sine îl poate face să se simtă mai bine.
Avâ nd în vedere că jocul se termină într-o notă optimistă și că îl face pe copil să se simtă
bine, el este foarte potrivit și în momentele în care observi că micuțul tă u este plicitist sau
supă rat.
Activitatea VII

Joc: Recunoaște emoția!

Obiective: să intre în contact cu propriile sentimente
să conștientizeze reacțiile sale emoționale
Fiecare emoţie pe care o avem trezeşte în corpul nostru anumite reacţii. Spre exemplu,
câ nd suntem bucuroşi simţim o senzaţie de relaxare şi uşurare și luă m o poziție destinsă ,
câ nd suntem furioşi simţim o strâ ngere a stomacului și luă m o poziție încordată . Corpul
nostru reacţionează permanent la emoţiile ce ne stră bat, chiar dacă  nu suntem conştienţi
întotdeauna de ele. Copiii învață treptat să recunoască și să denumească propriile tră iri, ca
parte a dezvoltării emoționale.
Vârsta potrivită: peste 5 ani
Materiale necesare:pentru acest joc nu ai nevoie de materiale.
Ce trebuie făcut?
Acest joc nu necesită condiţii speciale de desfă şurare, ci doar ca tu şi copilul să aveţi
dispoziţie să vorbiţi. Întreabă -l mai întâ i dacă  și-a dat seama că de fiecare dată câ nd simte
o anumită emoție, în corpul lui se produc anumite reacții. Propune-i să observaţi împreună
care sunt reacţiile pe care diferitele emoţii le produc în corpul fiecă ruia dintre voi. Spune-i
că pentru a-şi da seama de asta, trebuie să fie foarte atent la ce se întâ mplă în corpul lui
câ nd îi vei spune să îşi imagineze diferite emoţii.
Propune-i mai întâ i să îşi imagineze că este furios. Spune-i să ia poziţia pe care o are de
obicei câ nd este furios. Întreabă -l unde anume în corp simte cel mai tare furia? Pot fi
braţele, poate fi stomacul, poate simţi că îi bate mai tare inima, că i se încleştează fă lcile.
Încurajează -l să fie atent la corpul lui, şi la toate senzaţiile care apar câ nd îşi imaginează că
este furios, și roagă -l să spună unde simte aceste senzații.
Este acum râ ndul tă u să îţi imaginezi că simți furie. Ia poziţia care exprimă pentru tine cel
mai bine această stare, şi, fiind atent la pă rţile corpului care sunt cele mai activate, spune-
i-le copilului. Poţi să îi spui şi cum anume se simt aceste pă rţi ale corpului câ nd simţi furie,
spre exemplu: simt că stomacul este contractat, simt o strâ ngere în inimă , furnică turi în
braţe, etc.
Observaţi apoi împreună care sunt diferenţele şi asemă nă rile între felul în care simţiţi
fiecare furia. Spune-i foarte clar că este normal ca fiecare dintre noi să simţim emoţiile
diferit, pentru că fiecare om este unic. Acum, că aţi aflat cum arată fiecare câ nd este furios,
vă va fi mai uşor de acum încolo să vă daţi seama câ nd celă lalt are această stare.
Continuă cu o altă emoţie, spre exemplu starea de linişte. Invită -l să ia o poziţie care arată
cel mai bine că este liniştit, şi apoi repetă procedura: încurajează -l să îşi dea seama care
sunt locurile din corp unde simte cel mai tare liniştea, şi ce senzaţii apar câ nd este liniştit.
 Fă acelaşi lucru şi tu, şi apoi observaţi diferenţele şi asemă nă rile între felul în care tră ieşti
tu liniştea şi felul în care o tră ieşte el.
Continuă râ nd pe râ nd jocul cu alte emoţii: teamă , veselie, plictiseală , entuziasm, tristeţe,
curaj, rușine, sau alte emoţii pe care ai observat că micuţul le tră ieşte mai des. Este bine să
alternezi o emoţie negativă şi una pozitivă . După fiecare rundă a jocului felicită -l pe copil
că a reuşit să fie atent la corpul lui.
La sfâ rşit, puteţi face urmă torul joculeţ: fiecare mimează râ nd pe râ nd o emoţie, şi celă lalt
trebuie să îşi dea seama despre ce emoţie este vorba. Chiar dacă nu reuşiţi să ghiciţi tot
timpul emoţia pe care o mimează celă lalt, continuaţi jocul atâ ta timp câ t vă face plă cere.
NOTĂ:
Chiar dacă pare o sarcină simplă , ultima parte din joc ce presupune mima emoţiilor este
destul de dificilă . Pentru că fiecare dintre noi avem o reacţie diferită la aceeaşi emoţie, şi
ne exprimă m emoţiile diferit, este mai greu să ne dă m seama cu exactitate ce emoţie
tră ieşte celă lalt. De aceea este important să nu consideri greşelile tale sau ale copilului ca
ceva ră u, ci ca pe ceva firesc. Este indicat să pui accentul pe momentele în care copilul tă u
reuşeşte să ghicească , și să nu îl cerți câ nd greșește.
Poţi aplica întrebă rile de la acest joc ori de câ te ori micuţul tă u experimentează o emoţie
puternică , dar nu ştie să o exprime. În acest caz, poţi să -l ajuţi să îşi dea seama ce simte
întrebâ ndu-l mai întâ i Ce simţi acum în corp? Ce senzaţii ai? În felul acesta, pornind de la
corp, copilul îşi poate da seama ce emoţii are. Dacă reuşeşte să spună cum se simte în acele
momente, el se şi eliberează parţial de respectiva emoţie.
Jocul pe care ți l-am propus se poate aplica cu mare succes şi în grupuri de copii,
adolescenţi şi chiar adulţi.
Orice joc este o sursă de dezvoltare dacă nu este luat ca o joacă , și orice joacă poate deveni
un joc de dezvoltare, dacă te implici emoțional ală turi de copil. Te invit la joc!
 Activitatea VIII

Joc: Cursa cu obstacole

Obiective: să exerseze încrederea în sine
să exerseze deprinderea de a vorbi despre emoții
Materiale necesare: O eşarfă groasă şi diferite materiale (haine, obiecte moi, jucă rii de
pluş) pe post de obstacole.
Vârsta potrivită: peste 7 ani.
Desfășurare:
În acest joc unul dintre voi va fi Ghidul şi celă lalt Exploratorul. Exploratorul este cel care
trebuie să parcurgă o “Cursă cu obstacole”, legat la ochi, iar ghidul este cel care îl va ajuta
să o termine cu bine (vei vedea imediat cum). În primul râ nd trebuie să alegeţi cine este
ghidul şi cine va fi exploratorul. Cel care vrea să fie explorator se leagă la ochi cu eşarfa,
astfel încâ t să nu vadă nimic.
Ghidul aranjează prin cameră “Cursa cu obstacole”. El se gâ ndeşte la un traseu pe care
exploratorul trebuie să îl parcurgă , şi aşează nişte obstacole de-a lungul lui. Este indicat că
obstacolele să fie formate mai ales din materiale moi (haine, obiecte moi, jucă rii de plus,
etc), ca în cazul în care exploratorul calcă peste ele să nu pă ţească nimic.
Câ nd ghidul a terminat de pregă tit camera, cursa poate începe. Regula este că exploratorul
nu are voie să vorbească , ci trebuie să facă doar ce i se spune. Ghidul trebuie să îi dea
instrucţiuni verbale exploratorului despre cum să pacurgă traseul şi cum să ocolească
obstacolele. El nu are voie să îl atingă pe explorator. După ce Cursa s-a încheiat schimbaţi
rolurile între voi, şi mai faceţi o rundă .
După ce amâ ndoi aţi parcurs Cursa cu obstacole, discutaţi despre cum a fost pentru voi
acest joc. Iată câ teva sugestii de întrebă ri la care puteți să ră spundeţi: Câ nd ai fost legat la
ochi, ți-a fost uşor să urmezi instrucţiunile? Aveai încredere în celă lalt? Cum te simțeai
câ nd nu puteai vedea nimic? Câ nd tu ai fost ghidul, câ t de uşor ţi-a fost să conduci? A fost
simplu să dai instrucţiuni? Celă lalt te-a ascultat? Avea încredere în tine?
Jocul poate continua cu nivelul 2. De data asta, exploratorul are voie să vorbească , însă
ghidul nu poate vorbi. El trebuie să îl ghideze pe explorator prin Cursa cu Obstacole cu
ajutorul unui zgomot, pe care trebuie să îl stabiliţi de dinainte. Acest zgomot poate fi un
sunet, un fluierat, pocnit din degete, bă tut din palme, etc. Ghidul stă în faţa exploratorului
la distanţă de un metru şi, fă ră să îl atingă , trebuie să îl conducă prin traseu cu ajutorul
zgomotului respectiv. El nu are voie să spună nimic, şi nici să scoată alte sunete în afară de
cel stabilit de dinainte.  Schimbaţi rolurile între voi, şi mai faceţi o rundă .
NOTĂ:
În cazul în care unul dintre voi s-a împiedicat de un obstacol, este interesant să discutaţi
după ce se termină jocul cum v-aţi simţit fiecare dintre voi în acel moment. Din cauza cui
crede fiecare dintre voi că s-a întâ mplat aşa? Cine şi pentru ce se simte vinovat? Uneori, vei
observa că felul în care aţi reacţionat în joc seamă nă cu modul în care reacţionaţi zi de zi în
situaţiile în care unul din voi face o greşeală .
Acest joc este o ocazie să vorbiţi despre piedicile şi obstacolele din viaţa reală . Observaţi
felul în care reacţionaţi în situaţiile în care “nu vedeţi” ce trebuie fă cut, câ t de multă nevoie
aveţi de ceilalţi, câ tă încredere aveţi că ceilalţi vă vor ajuta. Puteţi vorbi de asemenea
despre câ t de bine aţi reuşit să vă faceţi înţeleşi, şi care au fost dificultă ţile de comunicare
dintre voi.
Acest joc se poate adapta foarte bine şi pentru grupuri de copii, adolescenţi sau adulţi.
Câ nd se aplică în grup, obstacolele se pun la comun, și fiecare ghid îşi stabilește propriul
traseul printre aceste obstacole. Perechile se vor intersecta unele cu altele, ceea ce face
acest joc cu atâ t mai incitant şi mai provocator.

Activitatea IX

Joc: Decoraţiuni magice de Crăciun

Obiective: să numească emoțiile tră irile pe care le simte de să rbă tori
Dacă ai crede în Moş Cră ciun, ai înţelege de ce în perioada asta copiii repetă sâ rguincioşi
colindele, fac ghirlande pentru bră duţ şi încearcă să fie câ t mai cuminţi. Pentru copii
Cră ciunul este mai mult decâ t un prilej de a primi cadouri: el este şi confirmarea faptului că
au fost cuminţi peste an. Uneori, pregă tirile de Cră ciun sunt chiar mai importante decâ t
să rbă toarea în sine, pentru că sunt o ocazie de apropiere emoţională între pă rinţi şi copii.
Jocul pe care ţi-l propun îmbină utilul cu plă cutul, şi te ajută să te creezi în familie o
atmosferă de să rbă toare şi bucurie.
Vârsta potrivită: Peste 5 ani
Desfășurare:
Jocul se desfă şoară în paralel cu confecţionarea decoraţiunilor pentru Cră ciun. Mai întâ i
trebuie să îţi procuri materialele necesare confecţionă rii de ornamente, şi să ştii cum să le
confecţionezi (la sfâ rşitul articolului am postat câ teva linkuri cu idei de decoraţiuni,
precum şi cu modalită ţile de a le realiza). Câ nd pregă tirile sunt gata, spune-i copilului că
veţi face ornamente de Cră ciun foarte speciale. Datorită faptului că le construiţi împreună
şi că puneţi suflet în crearea lor, ele se vor transforma în decoraţiuni magice. Magia
provine de la atmosfera caldă și frumoasă din cadrul familiei. Iată câ teva sugestii de
decoraţiuni magice (bineînțeles, poți folosi orice alt ornament îți place):
Steluţele aprecierii: Fiecare din voi va trebui să construiască câ te o steluţă pentru fiecare
membru al familiei. În mijlocul steluţei scrieţi numele celui că ruia îi este dedicată . Apoi, pe
fiecare colţ al ei, scrieţi câ te o calitate pe care o apreciaţi la respectiva persoană . Spre
exemplu, pe colţurile steluţei pentru bunica, un copil a scris bună, calmă, bucătăreasă,
veselă, iertătoare. Oferiţi aceste steluţe membrilor familiei, pentru ca ei să le aşeze acolo
unde cred că se potrivesc cel mai bine.
Globuleţele cu mulţumiri: Pe fiecare globuleţ confecţionat scrieţi “Mulţumesc pentru
că….”. Mulţumirile pot fi pentru lucruri importante (spre exemplu “îţi mulţumesc că eşti
lângă mine mereu”) sau pentru lucruri mici (De exemplu: “mulţumesc că mi-ai pregătit
micul dejun ieri”, sau “mulţumesc că ai spălat tu vasele sâmbătă“). Înmâ naţi aceste
globuleţe persoanelor că rora vreţi să le mulţumiţi. Cu câ t sunt mai multe globuleţe, cu atâ t
e mai bine.
Ghirlandele cu urări: Creaţi pentru fiecare membru al familiei câ te o ghirlandă a ură rilor.
Pe fiecare verigă scrieţi o urare scurtă (poate fi doar un cuvâ nt). De exemplu: sănătate,
fericire, veselie, spor, energie, voie bună, dragoste, împlinire, bani, şi orice altceva îi mai
doriţi respectivei persoane. Înainte să agă ţaţi ghirlanda în brad, citiţi-i celui pentru care aţi
fă cut-o ură rile scrise pe ea.
Brăduţii cu dorinţe: Pe fiecare bră duţ faceţi un mic desen, care să simbolizeze o dorinţă .
Gâ ndiţi-vă la câ t mai multe dorinţe, chiar dacă sunt sau nu realizabile, uşor sau greu de
îndeplinit, materiale sau spirituale. Cu câ t sunt mai mulţi bră duţi, cu atâ t este mai bine.
NOTĂ:
Acest joc este un prilej de a oferi membrilor familiei mulţumiri şi aprecieri. Uneori, cei din
jurul nostru nu ştiu câ t de mult le apreciem eforturile pe care le fac pentru noi. De multe
ori, vorbim cu familia mai ales despre ce ne nemulţumeşte, şi uită m să spunem pentru ce
suntem recunoscă tori. Aceasta este o ocazie de a le spune celor dragi câ t de mult înseamnă
pentru noi, şi de a le ară ta că eforturile lor sunt apreciate de noi. S-ar putea ca aceste
cuvinte de mulţumire să fie pentru ei unele dintre cele mai preţioase cadouri de Cră ciun.
Jocul este şi un prilej de a-i ară ta copilului că valoarea unui lucru fă cut cu drag este mult
mai mare decâ t valoarea orică rui lucru gata cumpă rat. În această perioadă , tentaţia de a
cumpă ra mai mult decâ t e nevoie este foarte mare, şi copiii cedează acestor tentaţii. Pentru
a nu că dea în capcana de a cere în continuu jucă rii, le poţi ară ta că lucrurile cu adevă rat
valoroase sunt cele în care pun suflet.
 ANEXĂ

Recomndări pentru părinți

In situatii stresante, copilul tau incepe sa planga? Atunci cand nu intelege ceva, se infurie si
tipa? Cand e prea vesel nu trece prea mult timp pana cand face o traznaie din prea mult
entuziasm? Indiferent daca este vorba de tristete, furie sau bucurie, majoritatea copiilor
intampina probleme cand vine vorba de sa isi gestioneze emotiile puternice.

Mecanismele de gestionare a emotiilor se formeaza in timp, iar in cazul celor mici, ei au

nevoie sa fie ajutati sa si le dezvolte. Parintii pot sa le modeleze, sa ii invete pe copii cum sa
se descurce cu propriile lor emotii si cum sa le foloseasca pe toate pentru a se dezvolta.

Janine Halloran este terapeut si autor al cartii „Coping Skills for Kids Workbook” si vine in
ajutorul parintilor propunandu-le acestora sa incerce sa dezvolte cateva mecanisme de
coping esentiale, in randul copiilor.

Exercitiile de respiratie ii ajuta pe copii sa se calmeze. Pentru a le transforma in

activitati mai distractive, ii poti propune sa sufle in baloane de sapun, intr-o morisca sau
intr-un fulg pe care sa il tina in aer cat mai mult timp.

Jucati-va cu un animal. Se stie ca animalele sunt foarte bune in terapie si se folosesc foarte
des. Joaca cu acestea ii ajuta pe copii, dar si pe adulti sa se linisteasca si sa se relaxeze.

Scrieti ceea ce va deranjeaza sau va supara, asterneti pe o coala de hartie emotiile

negative. Pentru a fi mai utila aceasta tehnica, puteti da foc hartiei sau o puteti arunca.

Cuvintele de incurajare adresate lui insusi il pot ajuta pe copil sa depaseasca o situatie
care il sperie. Invata-l pe copil puterea cuvintelor pe care si le adreseaza lui insusi in fiecare
zi si felul in care gandurile pe care le avem ne „deseneaza” realitatea in care traim.
Recomanda-i copilului ca in momentele dificile sa isi spuna aceleasi cuvinte pe care le-ar
spune unui prieten aflat in aceeasi situatie.

Umorul a ajutat intotdeauna in situatii negative si a readus calmul. Incercati sa faceti o

gluma din situatia existenta, faceti aluzie la un moment comic de care va amintiti sau
incercati sa va ganditi la ceva amuzant.

Saritul cu coarda sau orice alta activitate fizica poate sa ajute copilul sa isi consume
excesul de energie activat de furie. In momentul in care corpul depune efort, mintea
lucreaza si ea. Astfel, atentia va fi disturbata de la probleme, iar calmul se va putea instala.

Tehnici de constientizare („grounding” in limba engleza). Aceste tehnici il ajuta pe

copil sa devina concentrat asupra unui aspect al prezentului sau realitatii din jurul lui,
pentru a nu lasa gandurile care ii produc anxietate sa preia controlul. De exemplu, ii poti
recomanda sa se spele pe maini si sa se descrie felul in care simte apa, sa descrie camera in
care se afla, sa constientizeze pozitia corpului sau sa enumere cat mai multe obiecte dintr-o
anumita categorie (de exemplu, insecte sau animale domestice).

O baie calda cu spuma sau un dus fierbinte si aromat poate fi o alta modalitate de
relaxare pentru momentele de stres sau tristete.

Exercitii de tensionare si relaxare a muschilor. Strangerea in mana a unei mingi de

cauciuc de exemplu, ii poate ajuta pe copii sa constientizeze cat de tensionati se simt si felul
in care se pot relaxa.
Practicarea unui hobby. Activitatile care ii fac placere copilului si care ii solicita atentia si
indemanarea suficient de mult incat sa nu isi indrepte atentia asupra ingrijorarilor
exagerate sau asupra furiei sunt utile pentru calmarea celui mic. Este bine sa aleaga
activitati pe care nu le realizeaza in mod automat si care il solicita intelectual destul de
mult (din acest motiv, privitul la televizor nu este recomandat). Treptat, pe masura ce se
concentreaza asupra activitatii, va simti cum furia se domoleste sau anxietatea isi pierde
din intensitate. Apoi, poate cauta impreuna cu tine solutii care sa ii rezolve problema cu
care se confrunta.

Psihologul recomanda si implicarea copiilor in activitati care sa ii ajute sa gaseasca solutii.

Iata cateva exemple:
Completeaza randurile:
Atunci cand sunt suparat, as putea sa:
Atunci cand sunt suparat m-ai putea ajuta daca:

Poate aseza aceste foi in camera lui, pentru a le vedea cu usurinta atunci cand are dificultati
in a-si gestiona propriile emotii.

In cazul copilului tau, ce functioneaza mai bine ca sa se linisteasca? Ai si alte idei decat cele
propuse de Janine Halloran?

Baietii nu plang! Ai 10 ani. Nu mai esti mic sa plangi! Hai, nu mai exagera! Nu te mai
plange!
Cand copilul tau plange, evita oricare dintre aceste raspunsuri. Indiferent de varsta pe care
copilul o are. Pentru ca emotia este raspunsul la un stimul sau la o situatie care afecteaza
mult persoana in cauza. Si tu ai reactii emotionale cel putin o data pe saptamana. Uneori te
controlezi usor, alteori nu.
Atunci cand vorbim despre copii, lucrurile sunt mult mai sensibile. Copilul mic (de 2-3 ani)
se simte tot mai independent si doreste sa descopere lucrurile singur. Dar tot acum observa
faptul ca nu poate sa faca tot ce isi doreste, parintii ii impun limite, ori nu poate sa ajunga
acolo unde si-ar dori. Copilul nu poate comunica aceste dorinte, emotii, si incepe sa planga.
De la plans la o criza in adevaratul sens al cuvantului nu mai este decat un pas. Acum este
momentul ca parintele sa actioneze, sa il ajute pe copil sa isi gestioneze emotiile. Pentru ca
lucrurile nu se vor rezolva de la sine si, pe masura ce timpul trece, copilul va fi expus unor
emotii si frustrari tot mai mari, pe care le va gestiona cu greu daca nu va sti cum sa o faca.
La fel cum il inveti pe copil sa mearga, sa vorbeasca, ori sa faca la olita, si
gestionarea emotiilor trebuie sa faca parte din lucrurile pe care trebuie sa le oferi copilului
in primii ani de viata. Cu aceasta abilitate nu ne nastem, ci o dobandim.
Emotiile copiilor – De unde invata copilul ce sa faca?
Mediul in care traieste este cel din care copilul invata totul. Astfel ca, parintele joaca rolul
determinant in modul in care copilul invata sa isi gestioneze emotiile. Cand copilul este
foarte mic, bebelus, si plange, parintele afla cauza (foame, scutec ud etc.) si apoi o rezolva.
In timp ce unii copii se linistesc mai greu, altii se linistesc mai usor, ceea ce indica o
diferenta intre copii, inca din primele luni, si la capitolul gestionarii emotiilor.
Apoi, pe masura ce copiii cresc si ajung la varsta de 2-3 ani, si emotiile lor devin tot mai
complexe, iar gestionarea emotiilor este tot mai provocatoare atat pentru copil, cat si
pentru parinte.
La aceasta varsta, o data cu abilitatea de a vorbi si de a-si exprima dorintele, copilul poate
comunica mai usor: dorinta, durerea, nevoia, bucuria, tristetea.
Ce influenteaza copilul sa invete cat mai repede sa-si gestioneze emotiile?
1. Cresterea si dezvoltarea sistemului nervos al copilului, necesar si pentru
gestionarea emotiilor.
2. Temperamentul copilului si stadiul de dezvoltare al acestuia. Unii copii sunt mult
mai sensibili emotional, din cauza unor intarzieri in vorbire, mers, deficit de atentie,
temperament, ori alte afectuni.
Modul in care parintii comunica (intre ei si cu copilul), mediul in care traieste copilul,
modul in care relationeaza cu persoanele apropiate (bunici, frati, bona etc.). Conteaza
foarte mult modul in care parintii sunt obisnuiti sa-si comunice emotiile, daca vorbesc
despre ele. Unui copil supus stresului cronic din cauza mediului in care traieste sau celui
care ii lipseste stabilitatea ori siguranta, ii este mult mai greu sa invete cum sa-si controleze
emotiile.

Ce trebuie sa faca parintii in privinta emotiilor copiilor?

1. Ofera stabilitate si organizare. Unui copil (chiar si mic) ce stie programul zilnic ii va fi
mult mai usor sa se adapteze, sa faca trecerea de la o activitate la alta. De exemplu, daca
parintele este consecvent cu privire la anumite locuri sau lucruri la care copilul nu trebuie
sa aiba acces; existenta unor reguli ale casei, de la care nu se fac exceptii; rutina zilnica
respectata – toate acestea ii permit copilului sa stie la ce sa se astepte. Copilul va fi calm si
se va simti in siguranta. Atunci cand un copil se simte in siguranta, mediul in care creste il
simte stabil, va dobandi resursele necesare pentru a face fata universului exterior casei,
impredictibil si usor confuz.
2. Accepta emotiile copilului si reactiile lui emotionale
Este important sa iti aduci aminte faptul ca o reactie emotionala puternica a copilului nu
este intentionata. Copilul nu vrea sa fie un copil rau, obraznic, dificil de inteles care isi
propune sa iti faca ziua grea.
Accepta faptul ca, ocazional, crizele de plans la copii sunt normale, ca iti va raspunde
tipand, ca va arunca o jucarie prin camera, ca va dori sa ramana singur.
Da, aceste crize sunt solicitante pentru parinte. Dar rabdarea si modul in care accepti
situatia sunt cruciale in invatarea gestionarii emotiilor. Pentru ca, atunci cand arati ca iti
pasa, cand esti intelegator la criza emotionala a copilului si esti rabdator, copilul te ia ca
exemplu. Si invata sa tolereze tensiuni emotionale viitoare, cu care sigur se va confrunta.
„Inceteaza! Ca imediat vine tata si…” cu efectele sale nebanuite
Legatura mama-copil. Cum starea mamei il poate imbolnavi pe copil. La propriu
3. Vorbeste despre propriile sentimente
Foloseste limbajul acceptarii si al intelegerii cu copilul. Arata-i ca iti pasa, ca problemele cu
care se confrunta copilul in acel moment nu iti par puerile, lipsite de importanta. Parintii
care isi exprima, la randul lor, sentimentele si stiu sa interpreteze starea celui mic cu
afectiune si delicatete isi ajuta copilul sa isi poata identifica propria emotie. Copilul va fi
incurajat, de tine si de mediul pe care i-l oferi acasa, sa vorbeasca despre sentimentele sale.
Emotiile nu vor fi eliminate, dar copilul va invatat sa le comunice, nu se planga isteric.
4. Nu da indicatii si directive atunci cand vine vorba despre emotii
Unii copii nu stiu sa vorbeasca despre sentimentele lor pentru ca nu li s-a permis in mediul
in ca traiesc. Altii, insa, nu mai vorbesc despre sentimentele lor pentru ca, atunci cand au
facut acest pas, parintii le-au dezaprobat, ori minimizat trairile, crezand ca asa pun capat
situatiei neplacute.
Evita expresiile: „Nu fi trist” sau „Nu trebuie sa fii suparat din cauza asta”. In schimb,
numeste emotiile copilului si incurajeaza-l sa vorbeasca despre ele.
Iata o alternativa constructiva: „Vad ca esti suparat din cauza asta. Ai vrea sa-mi spui ce s-a
intamplat?”
Iar in momentul in care copilul incepe sa iti povesteasca, nu il intrerupe, nu il judeca, nu il
certa.
Lectia pe care copilul trebuie sa o invete este aceea ca este ascultat, ca este sustinut si ca
nicio emotie nu este gresita. Conteaza reactia si cum isi gestioneaza emotia.
5. Fii un exemplu al gestionarii emotiilor
Tu cum iti gestionezi emotiile? Gandeste-te ce vede copilul atunci cand te observa, inainte
sa ai pretentia de la copil sa se poarte intr-un anume fel.
Ajuta-ti copilul sa verbalizeze emotiile, sa nu le tina in el. Sa presupunem ca te enerveaza
un vecin care ti-a ocupat din nou locul de parcare. Iti vine sa spui ceva, dar te abtii, sa nu te
vada copilul. Vei acumula tensiuni, frustrari, si sigur vei fi rigid, incordat si fara prea multa
rabdare. Copilul va simti schimbarea, dar daca nu ii comunici motivul, nu va intelege de ce
te comporti diferit.
Atunci cand si tu spui ceea ce simti si ce gandesti, copilul invata de la tine sa isi comunice cu
voce tare emotiile: „Uite, m-am suparat pentru ca vecinul mi-a ocupat din nou locul de
parcare. Dar, mai bine ma calmez si incerc sa ma linistesc. Nu are niciun sens sa ma
enervez, pentru ca nu am ce face in acest moment. Mai bine ii scriu un bilet si-l voi pune pe
parbriz, sa stie data viitoare.”

Modul in care tu gestionezi emotiile si frustrarile zilnice este un exemplu pentru copil.
BIBLIOGRAFIE

1. http://centruldeparenting.ro/5-tehnici-copil-controlul-emotiilor-copiilor-
tantrums-criza-plans-copilul-plage/2/
2. https://psihologpentrucopii.ro/2011/07/jocuri-de-dezvoltare-emotionala-
pentru-copii/
3. https://terapiasufletului.wordpress.com/tag/managementul-emotiilor/
4. https://covorasulfermecat.ro/articole/psihologie/dezvoltarea-
competentelor-emotionale-la-copii
5. http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/etapele-dezvoltarii-
emotionale-la-copii-2154775
6. http://clinicalpsychology.psiedu.ubbcluj.ro/didactic/nivel-postuniversitar/
copii/
7. http://www.psiholog-copii.ro/inteligenta-emotionala-la-copii/