Cruciadele

 Au fost expeditii militare ale feudalilor apuseni cu scopul de a cuceri si

coloniza din Orientul Apropiat indeosebi Palestina si Ierusalimul
 Ele au aparut intr-o societate aflata in plina expansiune politica si militara si
sunt o intregire a procesului de colonizare petrecut in Europa, la ele
participand toate clasele si paturile sociale.
Pentru o imagine mai clara a cruciadelor dar si a vietii religioase am folosit
cartea : Cruciadele .
Vreme de aproape doua secole un val urias aduce cu sine din Europa spre
Palenstina multimi de oameni. Sate intregi pornesc la drum. In anul 1096 cum
este descris si in carte, cu ocazia primei Cruciade plecarea a fost stabilita
pentru jumatatea lunii august, dupa terimnarea secerisului, atunci cand
hambarele vor fi pline si se vor putea face provizii de calatorie. La inceput
aceste migratii vor folosii drumul uscatului iar mai tarziu si cele de pe mare.
Din Franta si Londra, din Franta si din Germania, credinciosi plini de evlavie
pornesc in bejenie catre est, catre sud-est, spre Dunare. Pleaca in familie si
barbati si femei carand dupa ei cufere cu toata averea lor.
Deci vorbim despre un tablou, o imagine emotionanta a populatiei, cum
spune cronicarul Guibert de Nogent : „ Nimic mai emotionant decat
spectacolul acestor sarmani necajiti care si-au potcovit boii ca pe cai si i-au
inhamat la niste carute cu doua roti, unde si-au ingramadi bagajul lor sarac. ”
De fiecare data cand se zareste un castel sau cand se vede un oras, acesti
oameni simpli se intreaba daca este cumva Ierusalimul.
Vorbim despre niste “armate improvizate” putem afirma, impresionnante
si vrednice. Alterand cu marsurile acestea nebunesti ale familiilor de tarani, si
cetele de tineri, trebuie sa fim constienti ca armate adevarate se napustesc
vreme de doua secole asupra Pamantului Sfant. Daca ne intrebam care a fost
traseul acestor mari ostiri organizate , in general se parcurge o ruta clasica.
Valea Rinului de la N la S, cea a Dunarii de la V la E, campia Ungariei, Balcani
trecand prin Belgrad, Sofia si Adrianopol, pana la Dardanele, coasta Marii
Marmara sau sau Bosforul, pana in apropierea Constantinopolului. Mai exista
si alte cai. De ex la Prima Cruciada din anul 1096, francezii din Midi, aleg calea
peste Alpi prin Italia si Dalmatia.
Durata lunga de deplasarea se explica prin greutatile materiale intampinate
pe drum. Daca pe uscat armatelele de calatorie, exceptandu-le pe cele ale
marilor seniori, sunt deseori prea putin rezistente sau ajung astfel dupa cateva
luni de mars: caii, magarii, vitele de povara au nevoie de ingrijiri permanente.
Cautarea franei devine adesea o obsesie. Calaretii vaneaza atunci cand pot dar
se produc adesea si accidente. Daca asta se produce pe uscat, pe corabii
cruciatii stau inghesuiti. Uneori se ajunge pana la o mie de oameni pe o singura
nava. Pentru a trece Europs in Palestina, traversarea marii este inevitabila.
Cateodata ea se reduce la trecerea Dardanelelor pe vase bizantine sau
canalul Otranto pe corabii siculo-normande. Dar se poate ajunge in Tara Sfanta
si pe mare, chiar din Apus. De altminteri, acestea sunt legaturile maritime care
au permis Ierusalimului sa supravietuiasca, aducand intariri, arme si provizii.
Dar asta nu i-a impiedicat de loc pe multi cruciati sa se plece in fata farmecelor
Orientului. Nici marele imparat Frederic al doilea de Hohenstaufen ( regele
Siciliei si rege al Ierusalimului) oricat cap politic ar fi avut nu a fost mai putin
indragostit de Orient. Cand in anul 1226 datorita prieteniei sale cu sultanul
Egiptului acest principe, cruciat excomunicat, primeste prin buna vointa din
partea musulmanilor Ierusalimul se duce acolo sa petreaca o vreme, mai mult
ca estet decat ca pelerin. Cand muezinii se abtin sa-i cheme pe credinciosii lor
la rugaciune din vf minaretelor, desi tratatul stipula ca au libertatea sa o faca
intr-un oras devenit crestin, imparatul il convoaca pe cadiu pentru a-i reprosa
acesta tacere : unul din motivele calatoriei mele la Ierusalim i-a spus el, a fost
de-a avea prilejul sa-i aus pe acesti oameni chemand la rugaciune, invocandu-l
pe Allah, in graiul lor infocat sub stele, in linistea noptii. Sfintenia pamantului
lui Christos este astefl uneori eclipsata de fascinatia Orintului asupra acelor
cruciati al caror suflet nu este pe de-a-ntregul stapanit de credinta. Si este
imposibil de stabilit o cifra a populatiei care s-a deplasat de la vest si est si s-a
asezat in Tara Sfanta.
 Numele Sfantului Bernard este strans legat de istoria cele de-a Doua Cruciade
(1146-1149). Pe drept cuvant, deoarece plecarea cavalerilor crestini pentru a
doua oara spre Orient, sub conducerea regelui Frantei, Ludovic al saptelea si a
imparatului Conrad al treilea, a avut loc la indemnarea lui. Ar putea sa apara
srprinzatoarea interventie publica a acestui calugar in treburile bisericii si
problemele militare. Dar, Sfantul Bernard nu era un monarh obisnuit. Cam de
prin 1130 el ajunse datorita prestigiului spiritual si a autoritaii sale un fel de
arbitru al crestinatatii. El a facut sa fie in mod oficial recunoscut in 1128
ordinul templierilor. Pentru a pune capat masacrarii evreilor, arhiepiscopul de
Mainz a apelat la Sfantul Bernard, cerandu-i sa ia atitudine fata de predicile lui
Raoul. Dupa ce i-a reprosat ca braveaza autoritatea episcopilor i-a criticat cu o
extrema virulenta atitudinea fata de evrei si incitarile la crima, care, dupa
parerea sa, devedeau lor ca atitudinea lui Raoul nu era inspirata de Dumnezeu
ci de demon.
Sfantul Bernard cu ocazia marii campanii de predicii in tarile germanice nu s-
a multumit numai sa condamne excesele poporului. Cu o putere de convingere
care ii castiga pe toti, sprijinita si pe cateva vindecari miraculoase, el le-a trimis
ascultatorilor propria sa conceptie despre cruciada. El il chema la razboi sfant
contra sarazinilor nu ca sa-i converteasca pe acestia pentru ca el credea in
libertatea actului de credinta, ci sa-i impiedice de a face rau crestinilor. Miza
acestei batali pe care el aseamana cu ceea a fosrtelor binelui impotriva raului,
este Tara Safnta, pamantul lui Iisus. Pentru el, totusi, cruciada ramane mai
presus de orice, o aventura spirituala.
Credincios apiritului Priemei Cruciade, el se va adresa si saracilor,
desfranatilor,femeilor. El nu-i indeamna sa urmeze exemplul lui Pierre Ermitul
si sa plece in Orient cu regii si cu ostaticii, dar nici nu-i exclude de la privilegiul
indulgentei, ba chiar afirma ca aceasta cruciada va folosi mai ales pacatosilor,
hotilor. Ei vor putea face sa le fie uitata grozavia greselilor lor doar varsandu-si
sangele pentru Christos.
Despre razboiul sfant zic sa retinem de la inceput definitia cea mea
simpla si cea mai comoda: un razboi in scop religios. Asa cum a aratat Carl
Erdmann cruciada, vazuta ca un razboi si nu ca un pelerinaj trebuie considerata
un tip special de Razboi Sfant.
Cruciada reprezinta un tip special de Razboi Drept, concept in acelasi timp
moral, juridic si tehnologic in jurul caruia s-a structurat o buna parte a gandirii
politice crestine. Aici insa, ca si in multe alte domenii, Evul Mediu occidental
este mostenitorul gandirii Sfantului Augustin pe care fie ca o interpreteaza, fie
ca o dezvolta sau chiar o deformeaza pentru autorul Orasului Domnului, un
razboi este drept daca indeplineste trei conditii: sa fie declarat si purtat de
catre autoritatea legitima, sa aiba ca scop respingerea unui agresor sau
recuperarea unor bunuri, si sa fie dus cu intenti cinstite.
Intentiile cruciatilor trebuiau sa fie de ordin spiritual, iar rasplata lor,
indolgenta deplina. Prin insasi, desfasurarea sa relatata in cronici si scrisori,
cruciada a reprezentat in sufletul celor care au trait-o, o interventie directa a
lui Dumnezeu si a sfintilor sai. Oastea Domnului a purtat Razboiul Domnului pe
tot Drumul Sfant, spre eliberarea Pamantului Preasfant a Orasului Sfant.
Lucru interesant este ca in anul 1140 cel mai cunoscut canonist el
Evului Mediu, Gratian, evocand pe larg in Decretul sau problema razboiului
drept , n-a acordat nici o atentie speciala cruciadei. Punand pur si simplu la un
loc razboiul drept cu persecutarea crestinilor, maestrul din Bologna aste de
parer, la fel ca Sfantul Augustin si Sfantul Grigore cel Mare, ca biserica poate
prescrie puteri laice dreptul de a-i pedepsi pe ucigasi, pe profanatori, pe
necredinciosi.
Inca de la sf sec al xv lea lumea a inceput sa se intrebe asupra intentiilor lui
Dumnezeu. De ce a esuat a doua Cruciada? De ce a cazut in captivitate
Ludovic cel Sfant? La aceste intrebari aparatorii bisericii, raspundeau invocand
greselile cruciatilor, virtutea salvatoare a cruciadei, indiferent de rezultatrlr
obtinute.

De-a lungul nesfarsitului drum catre Tara Sfanta, zeci de mii de barbati si
femei au pierit de foame si de sete pe podisul Asiei Mici, au fost ucisi de sabii
sau au fost dusi in robie. Multa lume nici n-a putut sa admita ca doar credinta
pusese in miscare aceste convoaie de barbati si femei. Altiii i-au invinuit pe
negustorii italieni, lacomi de piete de desfacere si de afaceri profitabile ca ar fi
raspunzatori de aceste cruciade pentru ei deschizatoare ale portii Orientului.
Dar care sa fi fost ponderea contextului economic al acestui fenomen?
 Relatiiile de schimb cu Orientul bizantin si musulman erau vechi. Venetienii,
care nu traisera niciodata puntile de legatura cu Imperiul Roman de Rasarit si
cu Constantinopolul intretineau relatii economice permanente cu porturile
Marii Negre. In anul 922, dogele Pietro Orselo obtinea de la imparatul bizantin
Vasile al doilea o crisobula, diploma solemna cu o bula de aur, prin care se
ofereau venetienilor anumite avantaje dar mai ales si o reducere de la taxele
vamale. Un secol mai tarziu Alexis Comnenul le-a acordat venetienilor o noua
crisobula in scopul unei aliante militare de data asta insa impotriva pericolului
normand, negustorii din laguna au fost scutiti de taxe in nenumarate porturi
ale Orientului. Erau autorizati sa deschida pravalii la Constantinopol.
Normanzii priveau cu alti ochi Bizantul, cu ochi cueritori. Adevarul e ca
bizantinii ii vazusera la lupta pe normanzi, doua unitati le venisera in ajutor in
Asia Mica impotriva musulmanilor. Alaturi de Imperiul Bizntin, renumit pentru
opulenta sa, mai exista si Mediterana musulmana, cu intinsele ei teritorii
bogate in pietre pretioase, in matasuri, in pietre pretioase, ale caror
ascunzatori erau raspandite pe coastele occidentale ale marii.
Circulatia monetara a crescut, o neintrerupta miscare leaga pamanturile
cucerite de tarile cuceritorilor datorita unei deplasari periodice a flotelor,
calatoria pe mare devedindu-se in ciuda pretului ridicat, mai sigura si mai
rapida. In ceea ce priveste negustorimea, interesul ei era altul fiin unul
prmanent. Intalarea ei in paturile Siriei si ale Palestinei ii crease posibilitati
imense care au fost bine exploatate. Circulatia monetara a corabiilor (doua
drumuri dus intors pe an) schimburile de persoane si de marfuri devenise
repede indispensabila statelor latine din Orient. Este adevarat ca nu interesele
economice au dat nastere cele de a doua Cruciada, tot asa cum n-au declansat-
o nici pe prima dar acestea au profitat din plin de eforturile occidentalilor
pentru pastrarea Pamantului Sfant.
La 12 aprilie 1204, intr-o zi de luni, dupa patru zile de asalt, cruciatii intra in
Constantinopol. Orice rezistenta inceteaza a doua zi. In mijlocul unui incendiu
care distruge mai mult de jumatate din cladiri, armata victorioasa se porneste
pe un jaf si niste atrocitati care depasesc pe departe pe cele din Saladin din
1187, cand a cucerit Ierusalimului. Jaful odata terminat, cavalerii cruciati si
comandantii lor venetieni isi impart intre ei teritoriul bizantin. Cei care jurasera
odata sa elibereze Ierusalimul din mainile necredinciosilor se instaleaza acum
pe pamantul crestin – Cruciada s-a terminat. Si totusi, ea incepuse sub semnul
credintei.
Cruciadele precedente au facut sa se nasca in latini o puternica neincredere.
Bizantul refuza sa ia parte la o Cruciada al carei ideal se simte cu totul strain,
dar incearca sa profite de ea si la nevoie nu ezita sa se alieze cu Saladin in
1183, apoi in 1189, cu ocazia cele de-a treia Cruciada Occidentalii instalati in
numar din ce in ce mai mare la Constantonopol, oras al carui pozitie
comerciala o exploateaza, a avut de suportat mai multe aalturi care tratau ura
Bizantului contra acestor barbari si faceau sa ia nastere in latini teama si
neincrederea: confiscarea bunurilor venetiene in 1171, masacrele din 1182. Cu
toate acestea bogatia in obiecte de pret a Constantinopolului exercita o
adevarata fascinatie asupra occidentalilor si imediat se naste in ei o
nestapanita dorinta de a concretiza acest miraj.

d.p.d militar cucerirea Constantinopolului rep. o frumoasa isprava.