I.

Introducere
A doua decadă a sec. al XIX-lea a fost hotărâtoare în privința afirmării valorilor
socialiste. Fiind o replică la gândirea capitalistă, în general, și la concepția liberală, în
particular, doctrina socialistă constitutie, în esența sa, un efect al societății și al
economiei capitaliste. Practic, fără capitalism este greu de conceput apariția și
afirmarea concepțiilor socialiste. Aceste viziuni de sorginte socialistă a evoluat pe
parcursul sec. al XIX-lea de la o doctrină utopică , promovată de către : Robert Owun
(1771-1858); Saint-Simon (1760-1837); Charles Fourier (1772-1837); Pierre-Joseph
Proudhon (1809-1865). Primul a fost englez iar ceilalți trei gânditori socialiști utopici
au fost francezi, către un socialism științific , care a fost sintetizat în mod remarcabil
către o teorie politică bine închegată de către Karl Marx (1818-1883) . Aceste ideologii
politice au fost concepute după cum menționat mai sus ca un răspuns la gândirea
capitalistă și care chear se confrunta cu probleme, mai ales ce ținea de muncitorul
simplu , care era nevoit să lucreze numai puțin de 16 ore pe zi vara și 13 ore și jumătate
iarna , uneori 7 zile pe săptămână , doar pentru a-și asigura existența .Sistemul
fabricilor a adus cu sine un mod de viață cu totul nou . „După ce au izolat muncitorii
de orice le-ar fi putut reduce productivitatea , proprietarii i-au închis în ateliere
înăbușitoare , prost luminate . Mureau cu miile de astm și tuberculoză din cauză că
aerul pe care îl respirau era poluat cu fum , abur , praf și murdărie”. 1Aici , desigur
trebuie de menționat că ne referim la statele capitaliste , în speță , Anglia și Franța .
Deci, exploatarea muncitorului , nu era doar un slogan în discursul politic al
doctrinelor socialiste , ci o realitate .

Aceste concepții socialiste , au avut la bază ideea de progres ,care trebuia realizată
printr-o schimbare radicală a societății , adică prin revoluție. „Progresismul secolului
al XVIII-lea pregătește revoluționismul secolului al XIX-lea . Ideea de progres este ,
la rândul ei , mai revoluționară decât concepția istorie anterioare , care își închipuia că
lumea e eternă și neschimbătoare”.2 În această lucrare voi încerca în continuare să fac
o analiză a evoluției tacticii revoluționare în doctrinele socialiste. Dar înainte de a trece
propriu – zis la desfășurarea subiectului propus , consider necesar precizarea celor trei
elemente fără de care o revoluție numai e revoluție și anume : un corp social , un
program de valori și un transfer de putere. Acest fapt îl putem ușor astesta prin
excluderea unuia din cele trei elemente , conceptul de revoluție din perspectivă raliană

1
Leon P.Baradat, Ideologiile politice : Origini și impact, Editura Polirom, Iași , 2012, p.159
2
Mihai D.Ralea, Ideea de revoluție în doctrinele socialiste , Editura Albatros, București , 1997, p.30
 , va fi incomplet . Ca de exemplu , o mișcare care nu este sprijinită de o clasă ce nu a
avut a avut până atunci puterea , se va putea numi reformă. Sau în cazul în care se va
recurge la lupte , se va putea numi război civil , numai nu revoluție . De asemenea,
fără un ideal , mișcarea va rămâne o răscoală ușor de potolit , fiindcă o revoluție este
posibilă doar într-o societate profund masificată , iar fără un tablou de valori raportate
la mentalul colectiv , aceasta se va autodizolva . Fiindcă, „mulțimea capătă
caracterisitici noi , extrem de diferite de ale fiecaruia din indivizii care o compun”. 3

Și în sfârșit , fără un transfer de putere , va fi pur și simplu o crimă împotriva statului

, fiindcă anume această etapă , face transferul de la prima fază a revoluției –revoluția
crimă , către revoluția – succes . Din acest punct de vedere , Mihai D. Ralea ,
definește revoluția, ca „o crimă reușită”.

II. Formarea idealului revoluționar : Revoluția economică sau

Revoluția program

Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea , ideea sau conștiința de clasă , acest

element revoluționar nu era dezvoltat încă . Revoluția socială, singura care putea
aduce apariția unei puternice clase muncitoare , nu avusese loc încă. De asmenea , nu
putem vorbi despre un conflic între muncitor și patron, fiindcă , corporațiile erau de
mici dimensiuni , iar lucrătorul , făcea cel mai adesea parte din familia patronului.

Însă , dupa Revoluția Franceză de la 1789, situația muncitorilor se înrăutățește din

ce în ce mai mult. Inițial , această problemă nu a provocat o însemnată mișcare de idei,
din cauza că ideea de clasă era foarte vagă . Câțiva filozofi făceau abia distincția între
bogați și săraci . Mably , afirmă că „criteriul acestei distincții este proprietatea”

3
Gustave Le Bon , Psihologia mulțimilor, Editura Anima , București , 1990, p. 12